Sunteți pe pagina 1din 40

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA


ȘCOALA DOCTORALĂ DE ȘTIINȚE SOCIALE
DOMENIUL ECONOMIE

Adrian Ioan FELEA

TEZĂ DE DOCTORAT
(Rezumat)

CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMIEI


ROMÂNEȘTI ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII
DURABILE

Conducător ştiinţific:
Prof.univ.dr. Mihai BERINDE

ORADEA
2014
CUPRINS

LISTĂ ACRONIME
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: FUNDAMENTELE TEORETICE ALE COMPETITIVITĂŢII ŞI
DEZVOLTĂRII DURABILE
1.1.Conceptul de competitivitate
1.1.1.Scurt istoric
1.1.2.Definiții
1.1.3.Măsurarea competitivității
1.2.Conceptul de dezvoltare durabilă
1.2.1.Scurt istoric
1.2.2.Definiții şi obiective ale dezvoltării durabile
1.2.3.Indicatorii dezvoltării durabile
1.3.Competitivitatea şi dezvoltarea durabilă – legături şi interacţiuni cu diferite
concepte actuale
1.4.Concluzii: Delimitări și perspective teoretice ale abordării integrate a
competitivității și dezvoltării durabile
CAPITOLUL II: PROIECȚIA SI OPERATIONALIZAREA COMPETITIVITAȚII SI A
DEZVOLTARII DURABILE LA NIVELUL UE
2.1. Binomul competitivitate – dezvoltare durabilă în abordarea strategică a UE
2.1.1. Componenta economică, socială și de mediu în viziunea UE
2.1.2. Competitivitatea în abordarea strategică a UE: de la Strategia de la Lisabona
la Strategia Europa 2020
2.1.3. Dezvoltarea durabilă în abordarea strategică a UE: Strategia de Dezvoltare
Durabilă a UE
2.1.4 Compatibilitatea strategiilor versus compatibilitatea indicatorilor de
competitivitate și dezvoltare durabilă la nivelul UE
2.1.5 Cadrul instituțional de operaționalizare a strategiilor de C&DD ale UE prin
programe de CDI
2.2. Evaluarea stării de fapt a dezvoltării durabile și competitivității UE
2.2.1. Dezvoltarea durabilă în UE: starea de fapt
2.2.2. Competitivitatea UE la nivel mondial: starea de fapt
2.3. Nivelului de competitivitate economică a UE în context mondial
2.3.1. Considerații preliminare
2.3.2. Elemente de caracterizare a competitivității economice a UE în context
mondial
2.4.Concluzii: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și
dezvoltării durabile la nivelul UE
CAPITOLUL III: PROIECȚIA ȘI OPERAȚIONALIZAREA COMPETITIVITAȚII ȘI
DEZVOLTARII DURABILE A ROMANIEI
3.1. Abordarea strategică integrată a competitivității și dezvoltării durabile la nivelul
României
3.2. Convergența între strategiile naționale de competitivitate și dezvoltare durabilă și
strategiile europene
3.3. Strategii și programe de CDI operaționale la nivel național
3.4. Elemente de caracterizare a competitivității operaționale a României în context
internaţional
3.4.1. Poziția României în context mondial
3.4.2. Nivelul de competitivitate a României prin prisma rapoartelor WEF
3.4.3. Nivelul de competitivitate a României prin prisma rapoartelor IUS
3.5. Competitivitatea României sub aspectul finanțării proiectelor de CDI din surse
europene
3.6. Concluzii: Starea de fapt versus abordarea strategică integrată a competitivității și
dezvoltării durabile la nivelul României
CAPITOLUL IV: MODELAREA COMPETITIVITĂȚII SECTORIALE
4.1. Modele de creștere economică
4.1.1. Teoria creșterii dirijate
4.1.2. Teoria creșterii echilibrate
4.1.3. Modelul Solow de creștere economică
4.1.4. Alte teorii și modele
4.2. Indicatori de evaluare a competitivității sectoriale
4.2.1. Setul de indicatori aplicabili pentru caracterizarea competitivității sectoriale
4.2.2. Exprimarea analitică a indicatorilor
4.2.2.1. Indicatorii independenți (simpli)
4.2.2.2. Indicatorii agregați (sintetici)
4.3. Concluzii: Modele și indicatori selectați pentru analiza competitivității sectoriale
CAPITOLUL V: ANALIZA COMPETITIVITAȚII INDUSTRIALE A ROMANIEI
5.1. Metodologia de analiză
5.2. Elemente de caracterizare a competitivității industriale a României în context
european
5.2.1. Aspecte specifice ale economiei României
5.2.2. Principalii indicatori macroeconomici de output (IAE)
5.2.3. Indicatorii de impact asupra mediului
5.2.4. Indicatorii de input
5.3. Dinamica recentă a sectorului industrial al României
5.3.1. Dinamica recentă a indicatorilor fundamentali de output ai sectorului
industrial
5.3.2. Balanța comerțului internațional
5.3.3. Dinamica recentă a indicatorilor de caracterizare a impactului de mediu
5.3.4. Indicatorii de input privind factorii esențiali de influență a competitivității
industriale
5.3.5. Indicatorul I14 ”Stocul ISD generat / Stocul ISD recepționate” la nivel
economiei româneşti
5.4. Caracterizarea competitivității industriale a României prin prisma valorilor unor
indicatori agregați
5.5. Competitivitatea industriei energetice în contextul dezvoltării durabile
5.5.1. Importanța industriei energetice în contextul competitivității economice
5.5.2. Setul de indicatori propuși pentru evaluarea nivelului de competitivitate
energetică
5.5.3. Competitivitatea energetică a României în context european
5.6. Concluzii: Recomandări și propuneri pentru creșterea competitivității industriale a
României în context european
CONCLUZII FINALE, CONTRIBUȚII ȘI DIRECȚII STRATEGICE DE ACȚIUNE
PENTRU CREȘTEREA COMPETITIVITAȚII ECONOMIEI ROMANIEI IN CONTEXTUL
DEZVOLTARII DURABILE
BIBLIOGRAFIE
ANEXA 1. STRUCTURA DE INDICATORI AI DD UTILIZATĂ DE EUROSTAT
ANEXA 2 IMPACTUL POS ASUPRA COPMPETITIVITĂŢII ROMÂNIEI
ANEXA 3 EVOLUȚIA RECENTĂ A VALORII EXPORTURILOR/IMPORTURILOR DE
PRODUSE INDUSTRIALE ALE ROMÂNIEI
ANEXA 4 VALORILE INDICATORILOR SIMPLI UTILIZAŢI PENTRU
CARACTERIZAREA COMPETITIVITĂŢII INDUSTRIALE
ANEXA 5 – VALORILE ABSOLUTE ALE INDICATORILOR DE COMPETITIVITATE
ENERGETICĂ
Introducere

Creșterea competitivității nu mai poate fi privită la ora actuală separat de dezvoltarea


durabilă. În concordanţă cu viziunea strategică a UE, care îşi propune să ,,investească în
creştere”, dar nu în orice fel de creştere economică, ci într-o ,,creştere inteligentă, durabilă şi
favorabilă incluziunii” și să stimuleze dezvoltarea, dar nu orice fel de dezvoltare, ci aceea
fundamentată pe trei piloni: economic, social și de mediu, ceea ce ne propunem prin
lucrarea de faţă, este să analizăm comparativ conceptele de competitivitate și dezvoltare
durabilă, teoriile explicative, modelele, strategiile și indicatorii care măsoară competitivitatea
și dezvoltarea durabilă privite în interconexiune atât în gândirea, cât și în politica economică,
în special a UE. Lucrarea de faţă nu reprezintă o tratare exhaustivă a subiectului,
urmărind prin elaborarea acesteia să clarificăm anumite aspecte legate de obiectivele,
tipologia, instrumentele specifice ale politicilor și strategiilor UE și României pentru
competitivitate şi dezvoltare durabilă, iar pe baza modelelor de analiză și a indicatorilor
selectați să identificăm, sub forma unui set de concluzii stadiul competitivității economiei și
industriei românești. În final, pe baza acestor concluzii ne propunem să elaborăm un set de
direcţii strategice de urmat pentru România, având ca ţintă redresarea economiei, acolo unde
se dovedeşte a fi necesar, toate acestea în contextul mai larg al economiei europene.
Mesajul lucrării de faţă este acela că economia României poate și trebuie să devină
mai competitivă pe plan global, dezvoltându-se fără să sacrifice nici șansele de dezvoltare ale
generațiilor viitoare, nici șansele de modernizare oferite de integrarea europeană.
Motivația alegerii temei
Subiectul tezei de doctorat –,,Creşterea competitivităţii economiei româneşti în
contextul dezvoltării durabile’’ reprezintă o temă de cercetare de maximă actualitate şi
interes ştiinţific. În contextul economic actual, caracterizat de criza economică globală,
importanţa subiectului a crescut, eficienţa aplicării politicilor și strategiilor de creștere a
competitivității, precum şi identificarea unor noi instrumente şi mecanisme pentru asigurarea
dezvoltării durabile fiind decisive atât pentru UE, cât și pentru România. Motivaţia alegerii
acestei teme este legată de necesitatea abordării integrate a competitivității și dezvoltării
durabile și clarificării multitudinii variabilelor implicate în procesul de cuantificare, evaluare
și operaționalizare a acestora. Tratarea subiectului s-a făcut pornind de la cercetarea
amănunţită a celor trei componente ale dezvoltării durabile: economică, de mediu şi socială, a
raporturilor și interacţiunii dintre ele, a interacţiuni cu alte concepte, în contextul restricţiilor
pe care le impun strategiile de dezvoltare durabilă asupra factorilor de creştere a
competitivităţii, la nivel european şi naţional. În conformitate cu tema, teza de doctorat s-a
dezvoltat în jurul următoarelor cuvinte cheie: ,,competitivitate’’ , ,,dezvoltare durabilă’’,
,,naţional’’, ,,european’’.
Obiectivele urmărite
Obiectivul general al lucrării este identificarea direcţiilor şi a mijloacelor de creştere a
competitivităţii economiei româneşti, respectând principiile dezvoltării durabile.
Obiectivele specifice fixate prin programul de cercetate științifică și urmărite pe
parcursul cercetării în vederea realizării tezei de doctorat sunt:
 Identificarea şi prezentarea stadiului actual privind preocupările legate de
Competitivitate şi Dezvoltare Durabilă, la nivel global, european şi naţional;
 Analiza relaţiei între dezideratele dezvoltării durabile şi competitivitate, la nivel
european şi naţional şi identificarea modului în care principiile dezvoltării durabile frânează
creşterea competitivităţii economice;
 Prezentarea strategiilor şi a nivelului de competitivitate al UE în raport cu principalii
competitori internaţionali;
 Sistematizarea modelelor de evaluare şi a indicatorilor de caracterizare a nivelului de
competitivitate a României în context european;
 Prezentarea strategiilor şi a nivelului de competitivitate al României la nivel mondial,
în raport cu UE27 şi cu state din UE27;
 Cercetarea sistematică a competitivităţii la nivelul principalelor sectoare ale economiei
naţionale, determinarea valorilor indicatorilor de caracterizare şi identificarea posibilităţilor
de creştere a competitivităţii sectoriale;
 Identificarea factorilor de influenţă ai competitivităţii industriale, cum poate fi stimulată
creşterea competitivităţii industriale a României, care sunt ramurile industriale ale României cu
adevărat competitive;
 Analiza impactului resurselor energetice asupra competitivităţii economice a României
in contextul dezvoltării durabile;
 Investigarea impactului strategiilor de cercetare – dezvoltare – inovare asupra
competitivităţii economice, comparând nivelul unor state europene cu cel naţional;
 Formularea unor concluzii şi a unor direcţii strategice de urmat, necesare pentru a
transforma România într-o ţară cu o economie competitivă şi durabilă, o ţară capabilă să intre
intr-o competiţie economică imediată cu ţările apropiate azi ca şi nivel de dezvoltare şi pe viitor
cu ţările fanion de azi ale Europei.
Metodologia cercetării ştiinţifice
Cercetările realizate în prezenta teză de doctorat vizează, în principal, cele două
concepte – cel al competitivităţii şi cel al dezvoltării durabile – dorind să evidenţieze
legăturile, influenţele şi/sau constrângerile legate de abordarea comună a acestora. În acest
sens, cercetarea teoretică a constat în culegerea de informaţii, organizarea lor într-un mod
logic, prezentarea şi analiza celor mai semnificative dintre ele, precum şi formularea de
concluzii. Culegerea informaţiilor a avut loc prin consultarea surselor bibliografice din cadrul
bibliotecilor Universităţii din Oradea, Universităţii din Debrecen, precum şi prin accesarea
bazelor de date on-line (ISI Web of Knowledge, Scopus, EBSCO, EconLit, REPEC, DOAJ,
Cabells, Jstor, Science Direct, SpringerLink, ProQuest, Cambridge Journals, Taylor and
Francis, etc.). Cercetarea teoretică desfășurată ne-a permis prezentarea în lucrarea de faţă, pe
baza analizei literaturii de specialitate, documentării bibliografice şi documentării directe, a
unei sinteze cu privire la metodologia de tratare şi evaluare a competitivităţii naţionale şi
economice; modalităţile de proiecţie şi apreciere a gradului de satisfacere a obiectivelor
dezvoltării durabile; rolul cunoaşterii în realizarea strategiilor de dezvoltare durabilă şi în
creşterea competitivităţii; metode şi indicatori de modelare a creşterii economice cu
evidenţierea factorilor de influenţă. Sinteza realizată urmăreşte mai multe planuri: al gândirii
economice, respectiv al modului în care a fost reflectată problematica analizată în gândirea
economică în perioada şi în spaţiul supus analizei, al politicii economice, respectiv al modului
în care au evoluat strategiile și politicile referitoare la competitivitate și dezvoltare durabilă în
perioada şi în spaţiul supus analizei.
Cercetarea statistică a vizat analiza poziţiei şi evoluţiei nivelului mediu de
competitivitate al UE27 în raport cu principalii competitori internaţionali (SUA, Japonia,
China); nivelul de competitivitate naţională a României în context internaţional, în raport cu
media UE27 şi cu ţări din UE27; evoluţia recentă şi nivelul de competitivitate industrială a
României în cadrul UE; starea sub-sectoarelor şi ramurilor industriale ale României, cu
evidenţierea celor performante şi neperformante; nivelul indicatorilor ce caracterizează
pilonul de mediu şi pilonul social al dezvoltării durabile, pentru România, comparativ cu
UE27; nivelul de competitivitate energetică al României în raport cu mai multe ţări de
referinţă din UE. Datele referitoare la România au fost obţinute de pe site-ul Institutului
National de Statistică, iar cele referitoare la UE şi România (cele inexistente pe site-ul INS)
au fost descărcate de pe site-ul Eurostat. De asemenea, au fost prelucrate şi interpretate datele
şi informaţiile existente pe site-urile următoarelor instituții: WEF, IMD, UNCTAD, ANCS,
IMF, World Bank, OMC, IER, Comisia Europeană. Analiză statistico-matematică a parcurs
următoarele etape: prezentarea tabelară a datelor brute, aduse într-o formă comparabilă;
prezentarea sub formă grafică a evoluţiei competitivității, dezvoltării durabile în perioada
2006-2013 (cu unele extensii sau reduceri, în funcţie de datele disponibile) a datelor pentru
UE, România, Franța, Germania, Ungaria, Bulgaria; prezentarea sub formă de ritmuri anuale
de creştere/descreştere a evoluţiei în aceeaşi perioadă pentru care s-a dispus de datele brute cu
referire la România şi ţările selectate.
Dacă în prima parte a lucrării, cercetarea a avut un caracter preponderent descriptiv și
analitic, în partea a doua am utilizat o metodologie de cercetare empirică.
În urma cercetării realizate, am obţinut o serie de rezultate care reprezintă punctul de
plecare pentru realizarea modelelor de evaluare a competitivităţii sectoriale. Aceste rezultate
au dus la posibilitatea evaluării impactului pe care îl au factorii de input la nivelul
competitivităţii industriei şi a ramurilor sale. Ca şi consecinţă a rezultatelor obţinute am reuşit
să trasăm o serie de recomandări şi să schiţăm direcţii strategice menite să contribuie la
redresarea economică a României, prilejuită de cadrul natural şi potenţată de aderarea în anul
2007 la UE.
Originalitatea şi natura inovativă a lucrării rezultă din integrarea conceptuală şi
metodologică a sustenabilității în abordarea competitivității, elaborarea instrumentelor
analitice necesare pentru evaluarea indicatorilor de competitivitate industrială, reprezentativi
pentru cei trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, mediu, social); respectiv din evaluarea
pe baza nivelului de competitivitate naţională, industrială şi cu referire la industria energetică
a României, prin comparaţie cu UE27 şi ţări de referinţă.
Teza de doctorat este structurată în cinci capitole, la care se adaugă cuprinsul, lista de
acronime, introducerea, anexele, concluziile finale şi referinţele bibliografice.
La finele capitolelor I-V s-a inserat câte un subcapitol în care se prezintă concluziile
rezultate în urma tratării subiectelor incluse în capitolul respectiv.
Ultima parte a lucrării conţine o sinteză generalizată a concluziilor, a contribuțiile
autorului şi o serie de propuneri privind direcţiile strategice de acţiune a României în
vederea creşterii competitivităţii.
Lucrarea de faţă cuprinde un număr de 5 anexe referitoare la structura de indicatori ai
DD utilizată de Eurostat, impactul POS asupra competitivităţii României, exemplificări
privind poziția României în cadrul PC7, evoluția recentă a valorii exporturilor/importurilor de
produse industriale ale României, valorile indicatorilor simpli utilizaţi pentru caracterizarea
competitivităţii industriale şi valorile absolute ale indicatorilor de competitivitate energetică.

Capitolul I, intitulat ,,Fundamentele teoretice ale competitivităţii şi dezvoltării


durabile’’, este structurat pe patru sub-capitole şi are scopul de a selecta și defini conceptele
cheie cu care operează prezenta lucrare, de a prezenta evoluția principalelor teorii și modele
aferente conceptelor cheie selectate, precum şi indicatorii utilizați în acest domeniu.
Conceptul competitivităţii are o lungă istorie, fiind dezbătut de marii economişti ai
lumii de mai bine de 240 de ani. În toată această perioadă importanţa conceptului a crescut,
discutându-se astăzi despre competitivitate, atât la nivel de ţară cât şi la nivel de întreprindere.
Nu în ultimul rând complexitatea conceptului a ajuns să genereze controverse identificându-se
în timp diverse metode de cuantificare a competitivităţii.
Complexul concept al competitivităţii economice a generat de-a lungul timpului o
serie de definiţii, atât din partea oamenilor de ştiinţă, cât şi din partea celor mai prestigioase
instituţii internaţionale. Spre exemplu, World Economic Forum, defineşte competitivitatea ca
fiind: ,,Un set de instituţii, politici şi factori care determină nivelul de productivitate într-o
ţară’’ (World Economic Forum, 2012).
În urma analizei literaturii de specialitate am constat faptul că, competitivitatea este
definită şi tratată în literatura de specialitate (Porter, 1985; Porter, 1990; Krugman și
Venables, 1990; Krugman și Venables, 1995; Porter, 1998a; Porter, 1998b; Martin, 2003,
Iancu, 2003) din două mari puncte de vedere: competitivitatea naţiunilor şi
competitivitatea companiilor.
Pe parcursul dezvoltării societăţii s-au elaborat şi s-au publicat mai multe teorii şi
puncte de vedere cu privire la competitivitate. Dintre acestea am ales să prezentăm teoria
celebrului economist Michael Porter care, în cartea sa, intitulată ,,The Competitive Advantage
of Nations’’/ ,,Avantajul Competitiv al Naţiunilor’’, publicată în anul 1990, prezintă aşa
numitul diamant al competitivităţii, o altă teorie prezentată este modelul celor nouă factori
lansată de către profesorul Dong-Sung Cho de la Universitatea Naţională din Seoul, ultima
fiind a lui Stephane Garelli (2004), teorie care a apărut în celebra publicaţie a Institutului
pentru Managementul Dezvoltării (IMD) şi anume, World Economic Yearbook, în anul 2004,
denumită ,,cubul competitivităţii’’.
Pe lângă conceptul competitivităţii în acest capitol am tratat şi conceptul dezvoltării
durabile. În primă fază, conceptul de dezvoltare durabilă (DD) a apărut odată cu criza
resurselor de energie, acum mai bine de 40 de ani, ulterior apărând şi denumirea, în anul 1992
la Rio de Janeiro.
Odată cu apariţia raportului ,,Viitorul nostru comun’’, apare şi prima definiţia a
durabilităţii ,,dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile
prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi’’ (UN, 1987).
Nu putem vorbi de dezvoltate durabilă fără a pune în echilibru cei trei piloni care
generează acest concept. Astfel, dezvoltarea durabilă apare acolo unde cele trei concepte
ajung la un punct comun (figura 1.8).
Figura 1.8. Interdependenţa dintre cei trei piloni ai dezvoltării durabile

sistemul
economic

sistemul sistemul
social ecologic

Dezvoltarea durabilă
Sursa: prelucrat de autor după Ion A. Popescu, Aurelian A. Bondrea, Mădălina I. Constantinescu 2005,
Dezvoltarea durabilă. O perspectivă românească p. 23.
La fel ca şi în cazul competitivităţii şi în cazul conceptului de dezvoltare durabilă s-a
conceput un set de indicatori, meniţi să realizeze o cuantificare a rezultatelor obţinute în urma
implementărilor politicilor de dezvoltate durabilă.
Tot în acest capitol, pornind de la complexitatea şi multivalenţa celor două concepte,
am încercat să identificăm modul în care cele două concepte interacţionează, se suprapun, se
completează, atât între ele, cât şi cu alte concepte, în contextul mondial actual.
În final considerăm că este important de urmărit în ce măsură se poate genera sau în ce
măsură se poate ajunge la competitivitate economică respectând ceilalţi doi piloni ai
dezvoltării durabile şi, mai mult de atât, în ce măsură se poate discuta despre creşterea
competitivităţii unei economii în contextul dezvoltării durabile.
Capitolul II, intitulat ,,Proiecția şi operaţionalizarea competitivității si a
dezvoltării durabile la nivelul UE’’, este destinat prezentării principalelor strategii europene
în care se reflectă tema dezvoltării durabile şi a competitivităţii precum şi a poziţiei UE în
context internaţional sub aspectul competitivităţii. După prezentarea, în primul subcapitol, a
cadrului fixat şi a evoluţiei preocupărilor privind binomul competitivitate – dezvoltare
durabilă în UE, accentuându-se importanţa celor trei piloni (mediu, social şi economic), în
partea a doua a acestui capitol prezentăm nivelul operaţional al dezvoltării durabile şi al
competitivităţii UE, identificat pe baza unor rapoarte oficiale şi prin prisma valorilor unor
indicatori consacraţi la nivel mondial. Un paragraf distinct este dedicat prezentării cadrului
instituțional de operaționalizare a strategiilor de competitivitate și dezvoltare durabilă prin
finanțarea proiectelor de CDI care să permită implementarea acestora. Ultima parte analitică a
acestui capitol conţine sinteza menită să caracterizeze nivelul de competitivitate economică a
UE27 în context mondial, accentuându-se, atunci când s-au găsit date disponibile, importanța
unor indicatori de caracterizare a competitivităţii industriale a UE27, de asemenea, în raport
cu principalii competitori mondiali.
UE deţine priorităţi la nivel mondial în privinţa conceptualizării şi operaţionalizării
dezideratelor dezvoltării durabile fiind, adesea, principalul promotor al strategiilor şi
politicilor specifice. În tabelul 2.1 prezentăm o sinteză privind evoluţia abordărilor pe tema
dezvoltării durabile, la nivelul UE.
Tabelul 2.1 Abordarea dezvoltării durabile în reglementările şi strategiile UE
Nr Documentul/Evenimentul Contribuţiile principale
crt.
1 Summit-ul de la Paris Evidenţiază necesitatea de a acorda o atenţie deosebită protecţiei
(1972) mediului, în contextul expansiunii economice
2 Actul Unic European (1987) Primul tratat al CE care se referă la politica europeană de mediu
3 Tratatul de la Maastricht Conceptul de ,,Protecţie a mediului’’ obţine un statut complet
(1993)
4 Tratatul de la Amsterdam Întăreşte baza legală a politicii de mediu a UE
(1999)
5 Summit-ul de la Goteborg A adoptat Strategia de dezvoltare durabilă a UE. Stabileşte faptul
(2001) că DD vizează patru paliere: economic, social, mediu şi al
guvernanţei mondiale. Enunţă şapte principii şi şase obiective ale
DD, cu referire la subiectele majore: schimbările climatice,
transporturi, moduri de producţie şi consum, gestiunea resurselor
naturale, sănătatea publică şi sărăcia şi excluziunea socială.
Enunţă trei măsuri intersectoriale care să faciliteze realizarea
obiectivelor DD, cu referire la: societatea cunoaşterii,
instrumentele financiare şi economice, comunicare
6 Strategia de al Lisabona Asumă ca şi obiectiv central al UE, transformarea acesteia în cea
revizuită (2006) mai competitivă şi dinamică economie la nivel mondial.
Fundamentează o serie de instrumente de acţiune pentru creşterea
competitivităţii economice, precum: UE să fie un spaţiu mai
atractiv pentru investiţii, dezvoltarea societăţii informaţionale,
promovarea cunoaşterii şi a inovării, servicii financiare eficiente
şi integrate. Instituie obligativitatea creşterii alocărilor
bugetare(prin fonduri structurale), pentru coeziune,
competitivitate regională şi ocupare. Stabileşte necesitatea
dublării gradului de valorificare al resurselor regenerabile de
energie până în 2010 faţă de 2005.
7 Strategia de dezvoltare Actualizează SDDUE stabilită la summit-ul de la Goteborg,
durabilă a UE (2006) urmărindu-se contracararea tendinţelor non-durabile, identificate
şi respectiv racordarea la realităţile europene şi internaţionale.
Relevă gradul de angajare al UE în strategiile internaţionale de
dezvoltare durabilă. Instituie cadrul favorabil de implementare a
obiectivelor DD, prin stabilirea de ţinte şi acţiuni concrete şi
fezabile. Evidenţiază şapte provocări cheie, la care arondează
obiective operaţionale, ţinte şi acţiuni specifice. Stabileşte
instrumentele de operaţionalizare al SDDUE: triunghiul
cunoaşterii, promovarea şi finanţarea. Stabileşte necesitatea şi
modalităţile de monitorizare, evaluare şi actualizare periodică a
SDDUE.
8 Strategia pentru Europa Actualizează obiectivele UE în contextul generat de criza
2020 (2010) economică globală. Accentuează necesitatea ca UE să acţioneze
în mod unitar, ca Uniune. Stabileşte necesitatea transformării UE
într-o economie socială de piaţă nouă, durabilă, mai inteligentă şi
mai ecologică. Subliniază rolul cunoaşteri asupra competitivităţii
. Accentuează necesitatea ridicării gradului de ocupare al forţei
de muncă şi coeziune socială. Prezintă comparativ şi sugestiv trei
scenarii pentru Europa anului 2020: redresare durabilă, redresare
lentă şi deceniu pierdut. Stabileşte nouă ţinte concrete, esenţiale
pentru competitivitatea şi dezvoltarea durabilă a UE.
Sursa: realizat de autor pe documentelor europene privind dezvoltarea durabilă
La nivelul Uniunii Europene cele mai cunoscute strategii care cuprind referiri la
competitivitate şi dezvoltare durabilă sunt:
 Strategia Lisabona;
 Strategia de dezvoltare durabilă a UE;
 Strategia Europa 2020.
În conformitate cu obiectivele stabilite prin strategiile europene (SL 2006, SDDUE
2006 SE2020, 2010), pentru a impulsiona cercetarea științifică la nivelul statelor din UE și
pentru a o face mai compatibilă cu obiectivele specifice dezvoltării durabile și
competitivității, în ultimii ani s-au instituit o serie de măsuri, cele mai semnificative fiind:
 Declararea în anul 2000 și întreprinderea de acțiuni în direcția
operaționalizării ,,Ariei Europene a Cercetării Științifice’’;
 Instituirea unor organisme specifice pentru elaborarea și susținerea
politicilor și a programelor de cercetare ale UE, ca de exemplu
(Bărbulescu, 2008):
o Consiliul European pentru cercetare;
o Direcția generală cercetare (D-E Research);
o Agenția executivă pentru cercetare;
o Centru comun de cercetare (Joint Research Centre);
o Serviciul de informații CORDIS;
o Comisia pentru industrie, cercetare și energie.
 Creșterea continuă a nivelului de finanțare al cercetării științifice (CS) prin
programe coordonate de UE;
 Introducerea din textul SE a unor obiective și ținte privind CDI, printre care și
alocarea a 3% din PIB-ul statelor membre pentru CDI.
Pentru a obține rezultatele vizate și înscrise în strategii, cercetarea și inovarea necesită
un suport financiar major. Programul Horizon 2020 este noul program prin care UE va finanţa
activităţile de CDI. A fost conceput pentru a continua PC7 şi pentru a susţine implementarea
SE2020 şi SDDUE, pentru perioada [2014 – 2020]. Din prezentarea acestui program rezultă
intenţiile de a reduce birocraţia şi de a simplifica implementarea proiectelor, comparativ cu
PC7. Alocaţia bugetară prin Horizon 2020 este substanţial crescută (79 mld €) (figura 2.4),
faţa de PC7 (50,4 mld €) şi este orientată în principal (71,1 mld €) pe trei piloni
(Horizon2020, 2014):
 Excelenţă în ştiinţă (cercetări de vârf): 24,4 mld €;
 Leadership industrial: 17 mld €;
 Provocări societale: 29,7 mld €.
Pentru ca rezultatele din CDI să poată fi cuantificate la nivelul UE a fost creat un
mecanism de evaluare a competitivităţii în CDI. Ca și parte a ,,PROINNO Europe initiative’’,
promovată de Comisia Europeană, anual, începând cu 2001, se publică ,,Innovation Union
Scoreboard’’ (IUS), stabilindu-se pe baza datelor statistice furnizate de Eurostat, valoarea
,,Summary Innovation Index’’ (SII), adică rezumatul indicelui de inovare pornind de la 25 de
indicatori fundamentali (IFI), structurați pe 8 piloni (IPI) și agregați pe trei direcții
Nivelul competitivităţii şi dezvoltării durabile al UE se obține prin coroborarea
nivelelor atinse de națiunile reunite, fără a intra în detalii privind competitivitatea sectoarelor
economice sau a companiilor. În consecinţă pentru caracterizarea gradului de dezvoltare
durabilă a UE am recurs la rapoartele realizate pe baza strategiilor menţionate în subcapitolul
anterior iar în cazul măsurării competitivităţii am ales să folosim datele furnizate de celebrul
centru de evaluare a competitivităţii prezentat în primul capitol şi anume World Economic
Forum.
Pornind de la datele furnizate de WEF prin The Global Competitiveness Report
(GCR), am încercat să evidenţiem o cât mai veridică poziţionare a UE la nivel mondial, din
perspectiva competitivităţii generale. În consecinţă am considerat oportună realizarea unei
comparaţii între UE27, SUA, Japonia şi nu în cele din urmă China. Am ales aceste state
deoarece consideram că, luând Uniunea ca un tot unitar, spre care se pare că se şi tinde,
economiile menţionate anterior ar trebui să fie cele la care ar trebui să se raporteze Uniunea în
ansamblul ei.
În urma analizei am observat decalajul destul de pronunţat, în defavoarea UE, pe toată
perioada studiată a UE27 faţă de două dintre statele de referinţă studiate şi anume SUA şi
Japonia. În raport cu China, se observă faptul că, pentru primele trei perioade
(2006/2007÷2008/2009), UE27 se află pe o poziție sensibil mai favorabilă, dar această situaţie
se inversează, pentru ultimele patru intervale (2009/2010÷2012/2013), când China depăşeşte,
după valorile indicatorului GCI, nivelul UE27. În urma acestor constatări rezultă o situaţie
nefavorabilă în care se situează UE, fiind esenţială urmărirea ulterioară a evoluţiei şi
aprofundarea analizei pe baza indicatorilor agregaţi pe cele trei categorii ale factorilor care
influenţează competitivitatea (IAC) şi indicatorilor aferenţi pilonilor competitivităţii (IPC).
Pentru a identifica cât mai exact priorităţile şi obiectivele strategice ale României sub
aspect economic şi în particular, sub aspect industrial în context mondial şi european, am
considerat oportună evocarea prealabilă, a poziţiei UE în context mondial sub aspectul
competitivităţii economice.
Sintetizând, din toate strategiile UE reiese foarte clar - cu referire la industrie,
necesitatea impunerii unor noi tehnologii de producţie – tehnologii curate, marginalizarea
industriilor ,,grele’’ şi promovarea industriilor bazate pe TIC. Conceptul de ,,întreprindere
trivalentă’’ ca fiind acea întreprindere care răspunde criteriilor de eficienţă economică,
restricţiilor ecologice şi cerinţelor sociale s-a impus în strategiile şi rapoartele UE referitoare
la industrie.
O privire generală asupra rapoartelor internaţionale, privind competitivitatea
economică reflectă tendinţa de creştere a decalajului de productivitate între UE şi principalii
competitori internaţionali (SUA şi Japonia), precum şi pierderea unor importante cote de piaţă
în comerţul internaţional, în favoarea unor ţări emergente, precum: China, India, Brazilia.
Această stare de fapt se datorează, în principal, următorilor factori de input pentru
competitivitatea economică: investiţii insuficiente în tehnologiile de vârf, educaţie, CD şi
utilizare ineficientă a forţei de muncă (comparativ cu SUA şi Japonia) respectiv, forţă de
muncă mai scumpă (faţă de ţările emergente).
Credem că, actualmente, când analizele de competitivitate trebuie cuplate şi efectuate
doar în contextul obiectivelor specifice ale dezvoltării durabile, UE27 este, în mod cert, mai
competitivă decât principalele puteri mondiale, cu referire la pilonul ,,mediu’’ al dezvoltării
durabile. Cu referire la pilonul ,,economic’’ al dezvoltării durabile, UE27 se află în dezavantaj
competitiv faţă de puterile mondiale consacrate (SUA, Japonia) şi pentru unele paliere, chiar
faţă de China.

În capitolul III, intitulat ,,Proiecția și operaționalizarea competitivității și


dezvoltării durabile a României în context european’’, se face referire la competitivitatea
României și la strategiile naţionale în domeniile creșterii competitivității și dezvoltării
durabile, analizate şi comentate în contextul Strategiei de Dezvoltare Durabilă a UE şi a
Strategiei Europa 2020. În context, se prezintă strategiile și programele de CDI operaționale
în România. Ultima parte a acestui capitol conţine rezultatele analizelor efectuate cu privire la
competitivitatea economică a României în context european şi internaţional.
România a avut şi are multiple strategii care reflectă, în bună parte, strategiile
europene şi interesele naţionale. Enumerăm cele mai importante strategii, cu impact direct
asupra competitivităţii economice şi implicit a dezvoltării durabile:
 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României (SNDD);
 Strategia Naţională de Cercetare Dezvoltare şi Inovare (SNCDI);
 Strategia Guvernamentală pentru Dezvoltarea sectorului IMM în perioada 2009-
2013;
 Strategia Energetică a României pe perioada 2007-2020;
 Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013.
Analizând comparativ Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României şi
Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE pentru orizontul de timp 2020, constatăm existenţa
următoarelor ţinte specifice pentru România:
TSDR1: Creșterea cotei parte a resurselor regenerabile în consumul final de energie la
24%;
TSDR2: Reducerea intensității energiei primare la 0,26 tep/1000 euro 2005, iar a
intensității finale la 0,17 tep/1000 euro 2005;
TSDR3: Reabilitarea energetică a 35% din fondul de clădiri;
TSDR4: Creșterea vitezei pe căile ferate la [140-160] km/oră;
TSDR5: Finalizarea procesului de liberalizare a pieței interne de transport;
TSDR6: Creșterea la 60% a contribuției sectorului de servicii la PIB;
TSDR7: Reducerea riscului de incidență a incendiilor în zonele de intervenție cu 30%;
TSDR8: Construirea a 28 de spitale de urgență noi și reabilitarea a 15 astfel de spitale;
TSDR9: Creșterea cu 50% a accesului la serviciile de asistență medicală, la 60% la
serviciile paliative și creșterea la 70% a accesului la serviciile de asistență psihiatrică;
TSDR10: Stoparea declinului natalității;
TSDR11: Alocarea a 0,5% din venitul național brut în scopul asistenței pentru
dezvoltare;
TSDR12: Cuprinderea în sistemul de învățare permanentă, recalificare sau reciclare
profesională a minimum 15% din cetățenii cu vârsta între [25-64] ani.
Constatăm că cinci dintre țintele enumerate mai sus au incidenţă directă asupra
pilonului social, trei dintre acestea vizează direct pilonul mediu iar celelalte au impact pozitiv
asupra competitivităţii economice.
Gradul de convergentă al celor două strategii se poate realiza sub mai multe aspecte:
calitativ, cantitativ, formal şi fundamental (de fond). Sub aspect calitativ şi formal, constatăm
faptul că SNDD este elaborată, evident la cerinţele şi în conformitate cu practica Comisiei
Europene dar într-o variantă mult mai amplă decât SDDUE.
România are o strategie națională de CDI și o serie de programe proprii stabilite prin
corespondență cu programele derulate la nivel european, pentru asigurarea finanțării
activităților de CDI.
Nevoia ca economia românească să devină mai competitivă pe plan global este
stringentă la ora actuală. Tabelul de mai jos, preluat din primul Raport al Competitivităţii
României, realizat în 2011 de American Chamber of Commerce Romania (AmCham’s, 2011),
prezintă poziţia României în diferite clasamente de competitivitate realizate de către diverse
organizații.
Tabelul 3.7 Poziţia României în diverse clasamente de competitivitate
Organizaţii Poziţia
WEF, GCR 2011-2012 77
IMD, World Competitiveness Scorebord 50
World Bank, Doing Business 2011 72
Legatum Prosperity Index (2011) 58
Sursa: realizat de autor pe baza datelor preluate din AmCham Romania (2012). Romania Competitiveness
Report 2011, p. 3, www.amcham.ro
În lucrare s-au detaliat trei elemente de caracterizare a competitivității naționale a
Românei, pe baza indicatorilor de competitivitate selectați și prin comparație cu UE27 și cu
state din cadrul UE27. Pentru efectuarea comparației s-au ales următoarele patru state:
Germania, Franța, Ungaria și Bulgaria. Am optat pentru cele patru state din următoarele
considerente:
 Germania – este țara ,,fanion’’ a UE sub aspectul pilonului economic și al
pilonului social al DD;
 Franța – este țara ,,fanion’’ a UE sub aspectul pilonului mediu și al pilonului
social al DD;
 Ungaria – este țara care a schimbat regimul politic odată cu România, este
vecina de la vest a României, care a aderat la UE cu trei ani înaintea României.
Prin urmare, este util să identificăm instrumentele care au reprezentat în Ungaria
,,motorul competitivității’’, cu scopul de a le aplica și în România;
 Bulgaria – este țara care a aderat la UE odată cu România, este vecina de la sud
a României, cu care suntem comparați și ,,sincronizați’’ în permanență.
Rezultatele analizei s-au prezentat în două etape: prin compararea României cu UE27
(prima etapă) și respectiv, prin compararea României cu cele patru țări selectate.
Criza economică care a apărut după lansarea FP7 și PNII a frânat serios
operaționalizarea acestora, atât în UE dar, mai ales, în România. Astfel, din raportul elaborat
cu referire la FP7 (FP7, 2013), rezultă că din cele 54,6 miliarde de euro alocate la nivelul UE
pentru cei 7 ani, în primii 6 ani (2007-2012) au fost angajate doar 32,8 mld euro, adică 5,47
mld euro pe an, rămânând 21,8 mld euro pentru anul 2013.

În capitolul IV, intitulat ,,Modelarea competitivităţii sectoriale’’, tratăm


modalităţile de evaluare şi caracterizare ale competitivităţii sectoriale. După justificarea
importanţei subiectului şi evocarea modalităţilor de tratare a acestuia în literatura de
specialitate, se prezintă o sinteză a modelelor de creştere economică, insistându-se, în
principal, asupra modelului Solow – un model la care apelează majoritatea autorilor în
lucrările care tratează modelarea competitivităţii. În partea a doua a acestui capitol se justifică,
se defineşte şi se exprimă analitic setul de 14 indicatori propuşi pentru a caracteriza nivelul de
competitivitate sectorială în condiţiile dezvoltării durabile. Indicatorii propuşi sunt grupaţi pe
categoriile: simpli şi agregaţi, respectiv de input şi output. Indicatorii agregaţi propuşi pentru
evaluare sunt structuraţi pe categoriile: de output parţial-economic, de output parţial-impactul
de mediu, de input şi de output global.
Competitivitatea sectoarelor economice este esenţială pentru competitivitatea
naţiunilor. Cu toate că, structurarea şi evaluarea sub aspectul competitivității a naţiunilor, în
abordările recente (WEF, IMD), nu reflectă explicit competitivitatea sectoarelor economice, o
conţine implicit, ceea ce se reflectă încă din faza de definiţie a competitivităţii naţiunilor.
În mod simplu şi direct, prin competitivitatea unui sector economic vom înţelege
capacitatea acestuia de a contribui la atingerea şi menţinerea unor rate ridicate de creştere a
PIB/locuitor în condiţiile constrângerilor existente. Principalele constrângeri în care operează
economia şi implicit, sectoarele acesteia sunt cele privind mediul natural şi contextul socio –
politico – economic.
Competitivitatea este strâns legată de creşterea economică, în principal, teoria
neoclasică şi cea a creşterii endogene (Bănică, 2009). Teoriile şi modelele de creştere
economică reprezintă soluţii oferite de economişti pentru evitarea stagnării şi a recesiunii.
Lucrările dedicate modelelor de creştere economică sunt foarte multe, cele mai relevante fiind
cele scrise după al II-lea Război Mondial. Teoriile şi implicit, modelele de creştere economică
se pot grupa în categoriile principale (Olah, 2004): dirijate, echilibrate, neoclasice,
neokeynesiste, teoria ,,dezechilibrului monetar’’.
Pentru modelarea competitivităţii, majoritatea autorilor apelează la modelul Solow-
Swan, reprezentativ pentru teoria neoclasică (Solow, 1956). Actualmente, modelarea Solow-
Swan a creşterii economice este utilă, dar considerăm că este necesar a fi completă cu factori
determinanţi pentru creşterea economică eco-eficientă şi durabilă.
Indicatorii care considerăm că se pretează pentru evaluarea competitivităţii sectoarelor
economiei naţionale, în condiţiile dezvoltării durabile, sunt următorii:
 PIB (I1);
 Rata anuală de creştere a PIB (I2);
 Rata de ocupare (I3);
 Productivitatea muncii (I4);
 Exporturile (I5);
 Emisiile totale de gaze cu efect de seră (I6);
 Intensitatea energetic (I7);
 Ponderea resurselor regenerabile de energie din total energie primară (I8);
 Performanţa reciclării deşeurilor (I9);
 Cheltuielile cu CDI/PIB (I10);
 Ponderea inginerilor şi a specialiştilor în ştiinţe exacte (I11);
 Gradul de instruire profesională la locul de muncă (formarea continuă )(I12);
 Indexul gradului de pregătire în TIC (I13);
 Stocul investițiilor străine directe (ISD) generate/ stocul investițiilor străine
directe (ISD) recepţionate (I14).
Pentru toţi indicatorii enumeraţi mai sus [I1-I14] se pretează atât calculul valorii
momentane, cât şi calcului ratei de evoluţie în timp. Valoarea momentană se calculează, de
obicei pentru un an, iar prin evaluarea acestor valori pentru ani succesivi se poate pune în
evidenţă evoluţia în timp a indicatorului. Rata de evoluţie în timp a unui indicator oarecare(Ij)
se va calcula folosind una dintre următoarele relaţii:
() ()
ij(t)= x100[%], sau ij(t)= x100[%], j=̅̅̅̅̅̅

unde,
Ij(t)- valoarea indicatorului Ij la momentul evaluării (t);
Ij0- valoarea indicatorului Ij în anul de referinţă (t0).
Cu referire la cei 14 indicatori, selecţionaţi pe criterii de relevanţă şi pragmatism
(disponibilitate a statisticilor oficiale), pentru a caracteriza competitivitatea sectoarelor
economice în condiţiile DD, se impun câteva precizări cu referire la modul de utilizare a
acestora în indicatori agregaţi (IA):
a) Indicatorii (I1-I14) pot fi utilizaţi în structura unor IA;
b) Indicatorii (I1-I14) nu pot fi grupaţi oricum pentru constituirea de IA şi vor fi
grupaţi pe categorii;
c) Întrucât indicatorul I1 (PIB) este cel mai important indicator şi respectiv, este
utilizat şi în cadrul indicatorului I2 (PIB/loc), indicatorul I1 va fi utilizat doar în
varianta ,,independent’’, agregarea aplicându-se doar pentru ceilalţi indicatori
(I2-I14).
Având în vedere practica internaţională şi obiectivele acestei lucrări, considerăm că,
pentru sectoarele economiei şi pentru ramuri (sub-sectoare) este util să evaluăm următoarele
categorii de indicatori agregaţi:
 IA de output parţial – economic (IAE);
 IA de output parţial – impactul de mediu (IAM);
 IA de output (IAO);
 IA de input (IAI).
Exprimarea analitică şi numerică a impactului indicatorilor de input asupra
indicatorilor de output (simpli sau agregaţi) este o preocupare importantă în analizele
econometrice actuale. Pentru sectoarele economiei naţionale, pornind de la indicatorii de
competitivitate definiţi anterior, se recomandă ca un astfel de demers să vizeze identificarea
următoarelor relaţii:
I1=α0+α1I10+α2I11+α3I12+α4I13
IAE=β0+β1I10+β2I11+β3I12+ β4I13
IAO=γ0+γ1I10+γ2I11+γ3I12+ γ4I13
unde,
(α0, β0, γ0)- constanta ecuaţiei de regresie (termenul liber);
(αi, βi, γi), i= - parametrii variabilelor independente.

Capitolul V, intitulat ,,Analiza sistematică a competitivităţii industriale a


României’’ este structurat pe cinci subcapitole la care se adaugă concluziile. În primul
subcapitol se prezintă metodologia de lucru, făcându-se referire la modul de utilizare al
modelelor analitice descrise în capitolul IV al lucrării. Subcapitolul doi este dedicat
prezentării elementelor de caracterizare a nivelului de competitivitate industrială a României
în context european, valorificându-se informațiile existente în baza de date Eurostat, în
rapoarte și alte publicații ale Comisiei Europene. În subcapitolul trei se prezintă evoluţia
recentă a competitivităţii industriale a Românei, pe baza valorilor absolute şi ratelor de
evoluţie a celor 14 indicatori propuşi pentru a caracteriza competitivitatea sectorială.
Subcapitolul patru este dedicat caracterizării competitivității industriale a României prin
prisma indicatorilor agregați din următoarele categorii ale indicatorilor simpli: economici,
mediu, input și output. Pentru industria prelucrătoare se procedează la detalierea, pe ramuri, a
competitivităţii prin prisma valorilor indicatorului ,,balanţa comerţului internaţional’’,
procedându-se la ierarhizarea şi caracterizarea acestora. Pe baza indicatorilor agregați se
evaluează indicatorul general de competitivitate industrială. Pentru evidențierea poziției
României, în fiecare caz, se face analiza comparativă în raport cu țările selectate. Subcapitolul
cinci, vizează sub-sectorul energie, ca fiind cel mai important sub-sector al economiei
naționale şi europene, cu impact decisiv asupra fiecăruia dintre cei trei piloni ai dezvoltării
durabile. În context, se prezintă indicatorii propuși pentru caracterizarea competitivității
energetice a unei națiuni, a unei regiuni, aplicabili şi la nivelul UE27. Ultima parte a acestui
amplu subcapitol este dedicată evaluării nivelului de competitivitate energetică a României,
prin comparație cu UE27 și cu patru țări, pe care le-am considerat a fi de referință din UE27.
Similar cu UE, nici România nu are o Strategie de Dezvoltare Industrială oficială şi
unitară.
Pentru caracterizarea competitivităţii industriale a României, în cadrul UE,
evidenţierea trendului şi prefigurarea perspectivei în contextul dezvoltării durabile (DD), s-au
utilizat cei 14 indicatori selectaţi şi definiţi capitolul 4. Utilizarea acestor indicatori permite
reflectarea factorilor majori de influenţă asupra competitivităţii: capital (K), forţă de muncă
(M) şi tehnologie (T). Valorile indicatorilor s-au calculat pe baza relaţiilor prezentate în
capitolul 4 sau au fost preluate din bazele de date ale EuroStat şi ale Institutului Naţional de
Statistică (INS), aplicate pentru sectorul şi sub-sectoarele industriale din România, UE şi
unele ţări din UE27.
Pe baza indicatorilor simpli (I1-I14) s-au calculat:
 Rata de evoluţie în timp a acestora;
 Indicatorii agregaţi de output parţial economic (IAE), de output parţial care
vizează impactul de mediu (IAM), de output (IAO) şi de input (IAI) şi rata de
evoluţie în timp a unora dintre aceşti indicatori.
După evaluarea sau/şi preluarea din bazele de date a celor patru seturi de indicatori
(simpli – valoare absolută, simpli – rata de evoluţie în timp, agregaţi – valoare şi rată de
evoluţie), pentru industria României, UE27 şi pentru unele ţări din UE, s-a procedat la
evidenţierea tabelară sau grafică a valorilor momentane sau/şi a evoluţiei în timp a valorilor
acestor indicatori. Caracterizarea competitivităţii sectorului industrial din România şi a sub-
sectoarelor sale s-a făcut prin metoda comparaţiei, pe următoarele paliere:
 Comparaţia cu media UE27;
 Comparaţia cu ţări din UE27;
 Comparaţie între sub-sectoarele industriale.
Pentru evidenţierea trendului şi prefigurarea perspectivei de evoluţie a competitivităţii
industriale a României, a subsectoarelor şi a ramurilor sale s-au reprezentat grafic, în raport cu
un an de referinţă, rata de evoluţie în timp a indicatorilor (simpli, agregaţi).
Competitivitatea economică a României este, încă cu mult sub cea a UE27, după cum
s-a evidențiat și din analizele redate în capitolul 3 al prezentei lucrări.
Pe baza informaţiilor preluate, în principal, din baza de date EuroStat
(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home), din rapoarte şi publicaţii
ale Comisiei Europene şi ale altor instituţii specializate, utilizând şi o serie de prelucrări
personale s-au prezentat, în lucrare, multiple elemente cantitative care să permită poziţionarea
României în cadrul UE27 sub aspectul competitivităţii industriale.
În subcapitol 3 se prezintă dinamica recentă a sectorului şi grupelor industriale, în
principal, pe baza ratelor de evoluţie a indicatorilor definiţi în capitolul 4 şi care pot fi
calculaţi utilizând datele existente în baza de date a INS (INS, 2014) date care au fost
structurate pe următoarele paliere:
I. Secţiuni (activităţi, diviziuni) ale industriei:
 Industria extractivă (IE), cu cinci ramuri;
 Industria prelucrătoare (IP), cu 23 ramuri;
 Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat (IET).
II. Marile grupe industriale:
 Industria bunurilor intermediare (IBI);
 Industria bunurilor de capital (IBC);
 Industria bunurilor de folosinţă îndelungată (IBFI);
 Industria bunurilor de uz curent (IBUC);
 Industria energetică (IEN).
S-au utilizat indicatorii agregaţi (IA) de output parţial – economic (IAE), de output
parţial – impactul de mediu (IAM), de output (IAO), de input (IAI) și indicatorul global (IG).
Caracterizarea competitivității industriale a României în contextul dezvoltării durabile
s-a făcut prin compararea valorilor momentane și a dinamicii celor cinci IA cu valorile
aferente ţărilor selectate.
Utilizând valorile a 12 indicatori [I2÷I12 şi I14] pentru perioada [2006÷2008], respectiv
13 indicatori [I2÷I14] pentru perioada [2009÷2011] s-au calculat valorile indicatorului global
de competitivitate în condițiile dezvoltării durabile (IG).
Pornind de la importanța deosebită pe care o are industria energetică asupra
competitivității economiei naționale și asupra dezvoltării durabile, în acest subcapitol s-a
făcut referire la competitivitatea acestui subsector industrial.
În lucrare s-a tratat industria energetică ca și o componentă a industriei naționale așa
cum este încadrată în statisticile naționale oficiale (INS, 2013), unde IEN este evidențiată
explicit ca fiind una dintre marile grupe industriale.
În figura 5.45, se prezintă propunerea privind modalitatea de configurare a
competitivității energetice pe 5 piloni.
Figura 5.45 Pilonii competitivității energetice

Secutitate
energetică

Impactul de Eficiență
mediu energetică
Competitivitat
ea energetică

Gradul de
Capacitatea
valorificare al
instituțională
RER

Sursa: realizat de autor


În figura 5.56 se reprezintă diagrama parțială a competitivității energetice, pe baza
valorilor obținute pentru cei patru indicatori agregați, iar în figura 5.61 se prezintă,
comparativ, nivelul competitivităţii energetice pentru România şi ţările selectate.
Figura 5.56 Diagrama parțială a competitivității energetice pentru UE27 și România

u.r
Pilonul 1
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2 UE27
Pilonul 4 0 Pilonul 2
România

Pilonul 3

Sursa: realizat de autor.


Figura 5.61 Indicatorul global de competitivitate energetică
0.8

0.7

0.6
România
0.5
Germania
[u.r]

0.4
Franța
0.3 Ungaria

0.2 Bulgaria

0.1

0
2006 2007 2008 2009 2010

Sursa: realizat de autor pe baza indicatorilor competitivității energetice

Concluzii finale, contribuții şi direcţii strategice de acţiune pentru creşterea


competitivităţii economiei României în contextul dezvoltării durabile
Concluzii finale

Cercetarea bibliografică, modelările, evaluările și analizele personale au permis


formarea unei serii de concluzii generale care privesc prezenta lucrare.
Din cercetările efectuate rezultă că, cele două concepte analizate: competitivitatea și
dezvoltarea durabilă sunt fundamentale pentru lumea contemporană, puternic corelate și pe
deplin sincronizabile în societatea bazată pe cunoaștere, o societate a viitorului.
În urma studierii bibliografiei specifice, putem spune că, competitivitatea este privită
și tratată sub diverse aspecte și prin raportare la multiple dimensiuni: la nivel mondial, la nivel
național, regional sau la nivel de companie.
Evaluarea nivelului de competitivitate se face pe baza unor indicatori definiți în
funcție de nivelul la care se face evaluarea. Pentru evaluarea competitivităţii naţionale
considerăm deosebit de relevante metodologiile şi rezultatele numerice publicate de către
două instituţii de mare prestigiu: World Economic Forum şi International Institute for
Management Development. În cadrul prezentei lucrări am apelat, în principal, la rapoartele
WEF. Dezvoltarea Durabilă este, în egală măsură, un concept și o provocare de mare
actualitate a omenirii, care implică trei piloni interdependenți și care vizează trei ținte majore:
protecția mediului, dezvoltare economică și incluziune socială. Ca și în cazul competitivității,
și în situaţia dezvoltării durabile instituţiile abilitate au definit seturi de indicatori meniți să
realizeze o cât mai eficientă și veridică caracterizare a gradului de implementare a
durabilității.
Un aspect important, abordat în prezenta lucrare, vizează implicațiile celor două
concepte şi preocupări asupra stării UE, a poziţiei acesteia în raport cu principalii competitori
la nivel internaţional. Analiza efectuată reflectă faptul că dezvoltare durabilă și
competitivitatea au marcat evoluția UE în ultimii 40 de ani, Uniunea asumându-și, adesea,
rolul de promotor, în principal, al dezvoltării durabile la nivel internațional. Actualmente, la
nivel european există strategii care au menirea de a sintetiza şi potenţa realizările globale ale
UE, dar pe de altă parte, fiecare stat a elaborat strategii proprii, convergente cu cele europene,
strategii menite să ducă și la o rezolvare a problemelor specifice din fiecare stat membru.
Strategia SE2020 este în momentul de față, cel mai puternic racordată la starea actuală a
Uniunii, punând accentul pe incluziunea socială și proclamând rolul esențial al triunghiului
cunoașterii în realizarea obiectivelor propuse. Este de urmărit gradul în care dezideratele
SE2020 se vor îndeplini. Putem afirma despre strategiile anterioare ale UE care măsoară
dezvoltarea durabilă şi pe care le-am studiat că, deşi s-a încercat și s-a reușit până la un punct,
implementarea acestora, concluzia este aceea că în cea mai mare parte implementarea
strategiilor a fost un eșec. Eșecul nu s-a datorat în primul rând unei greșeli de abordare în
momentul formulării lor, ci eșecul s-a datorat în primul rând dezinteresului manifestat de
multe ori chiar de cei care erau mandatați să realizeze punerea în practică a ideilor și
conceptelor din strategii.
Un lucru este foarte clar: până când nu se va ajunge la o implicare puternică și la o
conștientizare generală a importanței implementării acestor strategii este de prisos formularea
altora noi. Dezvoltarea durabilă reprezintă un deziderat prezent în toate strategiile, declarațiile
și tratatele UE. Urmărind evoluția de facto, din păcate, nu se poate spune că dezvoltarea
durabilă este și o realitate, deşi ea este tot mai bine conturată.
Din analiza efectuată în prezenta lucrare, cu privire la compatibilitatea între strategiile
de dezvoltare durabilă și politicile de competitivitate ale UE, pe baza indicatorilor utilizați de
către instituții europene recunoscute, am constat un nivelul redus al impactului țintelor
asumate prin Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE asupra indicatorilor de competitivitate,
doar 26 dintre cei 111 indicatori de competitivitate cu care operează WEF fiind vizați de
țintele acestei strategii.
Din analizele comparative realizate asupra nivelului recent de competitivitate al UE27,
am ajuns la concluzia că pe ansamblu, Uniunea se plasează în urma SUA și Japoniei și că
există puncte la care China devansează UE27. Chiar dacă în anumite situații, prin prisma
analizelor realizate pe baza indicatorilor WEF, UE27 reușește să depășească atât SUA și
Japonia (pilonul 3 – mediul macroeconomic) pentru întreaga perioadă studiată, SUA și China
pentru pilonul 4 – sănătate și educație primară, iar China este depășită în mod constant, spre
exemplu pentru pilonii 1 – instituţii, 2 – infrastructură, 5 – învăţământ superior şi de formare
profesională, 6 – eficienţa pieţei bunurilor, 8 – dezvoltarea pieţei financiare și 9 – pregătirea
tehnologică; tendința generală a UE27 este de a înregistra o scădere a competitivităţii.
Sintetizând, pentru ansamblul palierelor pe care s-a efectuat analiza comparativă,
am constat că, la nivel mondial, UE27 are un avantaj competitiv net în privinţa pilonului
mediu al dezvoltării durabile, şi este în dezavantaj competitiv, faţă de competitorii mondiali
tradiţionali (SUA, Japonia) din punctul de vedere al valorii indicatorilor fundamentali de
output economic: PIB/loc şi productivitatea muncii şi al alocaţiilor, intensităţii şi în final, a
rezultatelor activităţilor de CD
Cu toate că, UE27 se află în dezavantaj competitiv cu referire la pilonul economic al
dezvoltării durabile, din datele statistice analizate rezultă că există unele motive de optimism
şi în această direcţie, prin prisma avantajului net pe palierul ,,ISD’’ şi al avantajului relativ pe
palierul ,,balanţă comercială’’.
În încercarea de a veni cu o serie de recomandări, pentru reducerea decalajului de
competitivitate economică, şi menţinerea UE27 în plutonul fruntaş al actorilor mondiali,
considerăm oportune următoarele direcţii principale de acţiune:
 Creşterea alocaţiilor financiare pentru CD, a intensităţii şi a aplicabilităţii
rezultatelor CDI;
 Îmbunătăţirea coerenţei şi a convergenţei reglementărilor, pentru încurajarea
investiţiilor şi dezvoltarea marilor companii;
 Creşterea ponderii resursei umane înalt calificate în economie, măsuri pentru
evitarea exodului acestei resurse;
 Extinderea gradului de utilizare a TIC în economie;
 Rezolvarea problemelor sociale care există în unele state ale UE27, ştiut fiind
faptul că progresul economic nu poate exista fără pace şi coeziune economică;
 Creşterea nivelului de alocare al unor resurse financiare, materiale şi chiar
umane către statele aflate în coada UE27 sub aspect competitiv, cu scopul
accelerării progresului de creştere economică.
Cea mai importantă preocupare a acestei lucrări a vizat identificarea nivelului de
competitivitate al României în contextual UE27, a căilor și mijloacelor de creștere, în
contextul dezvoltării durabile. Această preocupare a început cu trecerea în revistă a fostelor
şi actualelor strategii naţionale şi cu o scurtă analiză a Strategiei Naţionale de Dezvoltare
Durabilă. Analiza efectuată a condus la concluzia că, pentru orizontul de timp 2013, un număr
semnificativ de ţinte înscrise în Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă nu au fost
realizate iar altele s-au realizat doar parţial.
Evaluarea nivelului pentru gradul de convergenţă a Strategiei Naţionale de Dezvoltare
Durabilă cu Strategia de Dezvoltare Durabile a UE reflectă un nivel bun de convergenţă pe
ansamblu (75,5%), cea mai bună convergenţă fiind cu referire la provocarea cheie
,,Schimbările climatice şi energia curată’’(100%), iar cea mai redusă cu referire la provocarea
cheie ,,Sănătate publică’’(37,5%).
Pentru identificarea nivelului de competitivitate al României în context global și în
contextul UE am considerat necesar să efectuăm analiza comparativă a valorilor indicatorilor
care caracterizează competitivitatea națiunilor. Analizele efectuate au condus la constatarea
că, sub aspectul realizărilor și al indicatorilor specifici dezvoltării durabile, România este mai
bine plasată în contextul UE27, decât sub aspectul valorilor indicatorilor de competitivitate.
Evaluările efectuate cu referire la evoluţia abaterii valorilor celor trei categorii de
indicatori realizaţi de către WEF, pentru România, faţă de UE27, reflectă următoarele:
 Tendinţa timidă de recuperare a decalajului dintre România şi UE27, sub
aspectul indicatorului global al competitivităţii (GCI);
 Recuperarea decalajului dintre România şi UE27 se face prin intermediul
indicatorilor agregaţi ,,cerinţe de bază’’ (IAC1) şi ,,determinanţi ai eficienţei’’
(IAC2);
 Indicatorul agregat ,,factori de inovare şi gradul de sofisticare’’ (IAC3) are o
evoluţie negativă, menţinându-se tendinţa de scădere pe toată perioada analizată,
ceea ce conduce la frânarea tendinţei de recuperare a decalajului între România
şi UE27;
Analizând Indicatorul Summary Innovation Index (SII) am constatat că acesta, are
o tendință de creștere pe toată perioada analizată, pentru toate cele cinci țări, excepție făcând
cele trei țări mai puțin competitive (România, Bulgaria și Ungaria), pentru care SII scade în
ultimul an (2012). Această evoluție reflectă eforturile şi rezultatele țărilor din UE în direcţia
recuperării decalajului de competitivitate pe linie de CDI, în raport cu marii competitori
internaţionali. Aceste constatări întăresc concluzia conform căreia creşterea competitivităţii
economice a României este condiţionată de creşterea competitivităţii în CDI.
Din analiza detaliată efectuată cu referire la competitivitatea României în competiția
europeană de finanțare a proiectelor de CDI prin PC7 a rezultat că România a reușit să
atragă prin proiectele coordonate sau la care este partener, doar 1,03% din fondul total pus la
dispoziția tuturor competitorilor prin PC7, cu mult sub contribuţia României la PIB-ul UE.
Aceste elementele reflectă un nivel redus, mult sub potențialul intrinsec de
competitivitate al României în planul operaționalizării strategiilor de CDI, ceea ce motivează
într-o anumită măsură și nivelul redus al competitivității naționale. Se recomandă mai multă
preocupare/incisivitate pentru atragerea fondurilor de CDI puse la dispoziție prin programele
UE, odată cu creșterea nivelului de finanțare internă.
Situația se poate îmbunătăți prin valorificarea fondurilor disponibile în cadrul
programului Horizon 2020 care va fi operaţional pentru perioada [2014 – 2020] şi din
fondurile structurale care sunt, în continuare, disponibile.
Din analiza efectuată asupra competitivităţii industriale a României în cadrul
UE27, am constatat următoarele:
 România este în dezavantaj competitiv net faţă de media UE27 şi implicit, faţă
de majoritatea ţărilor componente, din punctul de vedere al nivelului
indicatorilor fundamentali de output care caracterizează competitivitatea
economică, respectiv:PIB/loc, productivitatea muncii, rata de ocupare, balanţa
comercială;
 Dacă ne referim la factorii de input ai proceselor economice şi industriale,
esenţiali pentru nivelul de competitivitate, constatăm că România este şi în acest
caz, în dezavantaj competitiv în sensul că:
o Majoritatea acestor factori au nivele de performanţă sub media UE27;
 Cu referire la factorii care caracterizează pilonul de mediu al dezvoltării
durabile, poziţia României în UE27 este mai bună decât în cazul pilonului
economic al dezvoltării durabile;
 Prin prisma faptului că, ponderea în PIB-ul naţional a industriei României este
mai mare cu circa 10% decât ponderea în PIB-ul european a industriei europene
se pot emite două ipoteze:
o Pentru România industria este mai importantă decât pentru media UE27;
o Procesele economice din România sunt într-un decalaj structural şi de
competitivitate faţă de media UE27, ştiut fiind faptul că sensul evoluţiei
economice reflectă creşterea ponderii serviciilor la PIB;
 Evoluţia recentă a industriei Românei este una uşor ascendentă;
Din analizele efectuate asupra evoluţiei recente a unor indicatori de
competitivitate propuşi şi descrişi în prezenta lucrare, pentru caracterizarea industriei
româneşti, am constatat următoarele:
 Rata de evoluţie a PIB generat de industrie urmăreşte, în mare măsură, rata de
evoluţie a PIB pe total economie;
 Evoluţia în timp a indicatorilor de competitivitate analizaţi, reflectă în esenţă
următoarele:
o Creşterea, pe ansamblul perioadei, a competitivităţii industriale a
României;
o Criza economică a marcat, în principal, anul 2008 şi doar o parte dintre
ramurile/grupele sectorului industrial din România;
o Industria energetică a avut o creştere continuă pe toată perioada analizată;
o Rata de ocupare în sectorul industrial a scăzut continuu, pe perioada
analizată;
o Rata de evoluţie a câştigului salarial a fost în creştere pe perioada
analizată, cu reducerea vitezei după anul 2008.
 Balanţa recentă a comerţului internaţional de produse industriale al României
este ascendentă. Exportul se realizează aproape exclusiv (99,3%) din produsele
industriei prelucrătoare (IP).
 Sub aspectul exportului de produse, principalele ramuri ale IP se ierarhizează
astfel: mijloace de transport rutier (MTR) (17,87%), mașini, utilaje și
echipamente (exclusiv echipamente electrice și optice) (MAUE) (8,7%) și
mașini, echipamente și aparate electrice (MEE) (8,58%);
 Ramurile industriei prelucrătoare (IP) care au cea mai mare semnificație în
importul de produse al Românei sunt: mașini, utilaje și echipamente (exclusiv
echipamente electrice și optice) (MAUE) (11,74%), substanțe și produse chimice
(SPC) (9,97%) și calculatoare, produse electronice și optice (CPE) (8,94%);
Ramurile din cadrul industriei prelucrătoare a României (IP), pot fi categorisite sub
aspectul balanţei comerţului internaţional astfel:
o Excelente, unde se încadrează: mobilier şi alte activităţi industriale
neclasificate în altă parte (MB), prelucrarea lemnului şi a produselor din
mobilă (exclusiv mobilă) (PL), articole de încălţăminte (AÎ) , mijloace de
transport ne-rutier (MTN);
o Foarte bună, se consideră ramura mijloace de transport rutier (MTR);
o Bune, unde se încadrează: pielărie şi încălţăminte (PÎ), prelucrarea
ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari (PTC).
Rezultatele obținute cu referire la indicatorii agregaţi evaluați la nivelul
industriei şi a economiei României şi a ţărilor cu care s-a făcut comparaţia din UE27 au
permis formularea următoarelor concluzii:
 România este, în mod constant, sub toate celelalte țări supuse analizei
(Germania, Franţa, Ungaria, Bulgaria), sub aspectul valorilor indicatorului
agregat de output parţial economic compus din indicatorii I2 – ,,rata anuală de
creştere a PIB’’, I5 ,,exporturile’’ şi I14 ,,stocul ISD generate/ stocul ISD
recepţionate’’;
 Sub aspectul valorilor indicatorului agregat privind impactul de mediu, poziția
României este mult mai bună în cadrul grupului analizat decât sub aspectul
indicatorului agregat de output economic, devansând, practic pe toată perioada
de analiză, Ungaria și Bulgaria;
 Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de input compus din indicatorii
simpli I10 ,,cheltuielile cu CDI/PIB’’, I11 ,,ponderea inginerilor şi a specialiştilor
în ştiinţe exacte’’, I12 ,,gradul de instruire profesională la locul de muncă
(formare continuă)’’ şi I13 ,,indexul gradului de pregătire în TIC’’, România
ocupă ultima poziție în cadrul grupului analizat;
 Sub aspectul valorilor indicatorului agregat de output și al indicatorului general,
România se menține, aproape pe toată perioada analizată (excepție 2010), pe
locul 4 în grupul țărilor analizate, devansând Bulgaria.
Pornind de la importanța deosebită pe care o are asupra competitivității economiei
naționale și a dezvoltării durabile, în cadrul studiilor de caz destinate sectorului industrial am
considerat oportună analiza competitivităţii industriei energetice a României, prin raportare la
UE27 și la patru dintre statele membre ale UE, respectiv: Germania, Franța, Ungaria și
Bulgaria.
Principalele concluzii care au rezultat din analiza efectuată sunt:
 Dependența energetică a României este mult mai redusă decât cea a UE27
respectiv, 23% pe total resurse energetice, faţă de circa 53% - UE27;
 Creșterea consumului de energie electrică pentru perioadă [2012-2020] se
estimează a fi la nivelul a 23,7%.
Din valorile obținute, cu referire la indicatorii de competitivitate energetică, utilizând
cei 47 indicatori ai competitivității energetice, grupați pe cei 5 piloni, am constatat
următoarele:
 România este mult mai competitivă decât UE27 sub aspectul disponibilității
resurselor energetice și al ponderii resurselor energetice regenerabile în
consumul de energie;
 Competitivitatea României este mult în urma competitivității UE27 sub aspectul
eficienței energetice și sensibil în urmă sub aspectul impactului de mediu
În urma analizei comparative a competitivității energetice a României în raport cu
țările selectate am constat următoarele:
 Sub aspectul indicatorului agregat pentru pilonul 1 – securitate energetică,
România este, pe toată perioada de analiză, cu mult în fața Ungariei și a
Bulgariei și respectiv, în fața Germaniei, cu excepția anului 2007;
 Sub aspectul indicatorului agregat pentru pilonul 2 – eficiență energetică,
România se poziționează constant doar în fața Bulgariei, este la nivel comparabil
cu Franța și mult în urma celorlalte două state (Germania și Ungaria);
 Analiza referitoare cu privire la indicatorul agregat pentru pilonul 3 – impactul
de mediu, reflectă decalajul competitiv major al României, față de Franța și
Germania, decalajul semnificativ fața de Ungaria și chiar o rămânere în urmă
față de Bulgaria, în doi ani din perioada de analiză;
 Sub aspectul indicatorului agregat pentru pilonul 4 – gradul de valorificare al
resurselor de energie regenerabilă, ierarhizarea celor cinci state este următoarea:
România, Germania, Franța, Ungaria, Bulgaria;
 Evoluția indicatorului global de competitivitate energetică pe baza datelor
accesibile, reflectă faptul că România este în avantaj competitiv net fața de
Bulgaria și major față de Ungaria;
 Pe ansamblu, sub aspectul competitivității energetice, România este mult mai
bine poziționată în cadrul UE decât sub aspectul competitivității economice.
Se cuvine să menţionăm faptul că poziţionarea fruntaşă a României sub aspectul
disponibilităţii resurselor şi al gradului de valorificare al resurselor regenerabile de energie se
datorează, în primul rând condiţiilor naturale care au înzestrat România cu resurse energetice
(epuizabile şi regenerabile), peste media UE. Chiar şi din acest considerent România are
datoria să se concentreze asupra creşterii eficienţei energetice care va conduce şi la reducerea
impactului de mediu, devenind astfel şi mai competitivă din punct de vedere economic şi al
ţintelor de dezvoltare durabilă.

Contribuţiile proprii aduse cercetării în domeniu pot fi sintetizate pe categorii după


cum urmează:
 dezvoltarea conceptuală: analiza competitivității și dezvoltării durabile într-o abordare
comună fundamentată pe viziunea actuală a Uniunii Europene, rezultată din combinarea
obiectivelor politicii de dezvoltare durabilă (Strategia de Dezvoltare Durabilă) cu cele ale
strategiei de creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii (Strategia Europa 2020);
 fundamentarea şi elaborarea modelelor analitice de evaluare a competitivităţii
industriale şi a competitivităţii industriei energetice, prin definirea şi exprimarea unor
indicatori relevanţi, simpli şi agregaţi;
 analize comparative privind: conţinutul Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă
în raport cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE; nivelul de competitivitate naţională a
României în raport cu media UE27 şi cu ţări considerate de referinţă (Germania, Franţa,
Ungaria, Bulgaria), utilizând indicatorii de competitivitate recomandaţi de către WEF;
nivelul de competitivitate economică şi industrială a UE27 în raport cu principalii
competitori internaţionali (SUA, Japonia, China); poziţia României în cadrul UE27 şi în
raport cu ţările de referinţă analizate, sub aspectul competitivităţii industriale şi energetice
prin prisma unor indicatori simpli şi agregaţi pe categoriile: economici, impact de mediu,
indicatori de input; performanţa comparativă a ramurilor industriei prelucrătoare a
României prin prisma comerţului internaţional;
 analize de impact privind: influenţa performanţei CDI asupra competitivităţii
naţionale a României şi a ţărilor de referinţă; impactul crizei economice asupra evoluţiei
recente a indicatorilor de competitivitate industrială a României; impactul indicatorilor
specifici pilonului de mediu asupra indicatorului agregat de competitivitate economică a
României şi asupra indicatorului global de competitivitate energetică a României şi ţărilor
selectate;
 recomandări de politici şi propuneri de măsuri în vederea creşterii competitivităţii
naţionale şi industriale a României, în contextul dezvoltării durabile

Direcţii strategice de acţiune pentru creşterea competitivităţii economiei României în


contextul dezvoltării durabile
Cercetarea bibliografică, evaluările şi analizele efectuate şi redate în prezenta lucrare
au permis sintetizarea câtorva recomandări privind direcţiile strategice în care ar fi oportun
să se concentreze eforturile României pentru a obţine creşterea competitivităţii în
contextul dezvoltării durabile.
Din perspectiva de ansamblu a competitivităţii naţionale care, după cum reiese din
analizele efectuate a avut o evoluţie comparativă recentă descendentă, atât în context mondial,
cât şi în context european, având în vedere principalii factori care grevează asupra
competitivităţii, pe baza valorilor concrete ale indicatorilor de competitivitate naţională,
reflectaţi în rapoartele WEF, exemplificaţi pentru anul 2012, în tabelul 3.11, am apreciat că ar
fi oportun să se acţioneze cu prioritate în următoarele direcţii:
1. Îmbunătăţirea substanţială a infrastructurii naţionale, aspect care ar realiza o
deschidere importantă a României faţă de pieţele cu care în momentul de faţă
există legături dar şi atragerea de noi parteneri comerciali. Îmbunătăţirea
infrastructurii ar genera investiţii substanţiale, acestea putând fi realizate prin
fondurile alocate de UE. Aceste investiţii ar genera multe beneficii, crescând pe
termen mediu şi lung gradul de competitivitate a României.
2. Îmbunătăţirea serviciilor de sănătate şi de educaţie. Un alt pas important pe care
trebuie să îl facă România este legat de sistemul sanitar şi de cel educaţional.
Investiţia în sistemul de sănătate ar genera creşterea gradului de satisfacţie
generală a populaţiei, iar investiţia în educaţie ar genera pe termen mediu şi lung
crearea premiselor care să ducă către o dezvoltare durabilă, în toate sensurile ei.
3. Îmbunătăţirea substanţială a eficienţei pieţei muncii şi a pieţei bunurilor
materiale, în principal prin:
3.1.Îmbunătăţirea relaţiei între angajaţi şi angajatori;
3.2.Reducerea substanţială a exodului de creiere prin motivarea adecvată a
cercetătorilor pentru a lucra în România;
3.3.Extinderea culturii şi a aplicării managementului profesional, în principal,
în mediul public;
3.4.Realizarea modificărilor legislative necesare pentru a institui şi în mediul
(economic şi instituţional) public flexibilitatea stabilirii salariilor şi
corelarea acestora cu productivitatea muncii;
3.5.Reducerea nivelului impozitelor;
3.6.Simplificarea şi eficientizarea procedurilor vamale;
3.7.Eficientizarea politicii anti-monopol;
3.8.Îmbunătăţirea culturii calităţii şi a gradului de orientare spre client, în
principal, în mediul public.
4. Îmbunătăţirea mediului de afaceri prin:
4.1.Reducerea substanţială a nivelului corupţiei;
4.2.Reducerea semnificativă a birocraţiei;
4.3.Reglementări fiscale clare, stabile şi simplificate care să faciliteze accesul
la finanţare a companiilor/proiectelor fezabile;
4.4.Încurajarea dezvoltării clusterelor.
Apreciem necesară elaborarea unor strategii pentru perioada 2014 – 2020, strategii
care să fie puternic ancorate în realităţile actuale ale României, strategii care să fie gândite de
specialişti şi la finalul cărora să se poată analiza şi cuantifica rezultatele obţinute. Din
perspectiva creşterii competitivităţii, considerăm necesară elaborarea următoarelor strategii
naţionale (SN), fără ca enumerarea să fie exhaustivă:
1. Strategia Naţională a sistemului de sănătate publică;
2. Strategia Naţională de modernizare a infrastructurii;
3. Strategia Naţională a sistemului de educaţie;
4. Strategia Energetică a României.
Evident aceste strategii naţionale ar trebui elaborate în concordanţă cu Strategia
Naţională de Dezvoltare Durabilă – actualizată, detaliind obiective şi ţinte ce vor fi înscrise în
aceasta.
La nivelul economiei şi în principal, a sectorului industrial considerăm oportun a se
acţiona în următoarele direcţii:
A. Evaluarea stării şi a gradului de valorificare a parcurilor industriale, stabilirea de
măsuri menite să ducă la utilizarea la capacitate a acestora şi încurajarea, prin
măsuri legislative şi fiscale a dezvoltării de noi parcuri industriale;
B. Creşterea substanţială a gradului de valorificare al Fondurilor Structurale puse la
dispoziţia României de către UE pentru perioada [2014 – 2020], faţă de perioada
[2007 – 2013].
C. Creşterea rolului CDI în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi
competitivitate ale României, prin:
1. Fixarea unor obiective şi ţinte realiste în noua Strategie Naţională de CDI
2. Creşterea substanţială a alocărilor bugetare pentru CDI. Ar fi necesar
alocarea a 3% din PIB pentru CDI
3. Stimularea, prin instrumente fiscale, a creşterii contribuţiei mediului privat
la finanţarea CDI, astfel încât nivelul acestuia să ajungă până în 2020 la
2% din PIB
4. Orientarea, prin noul Plan Naţional de CDI, a resurselor financiare pentru
CDI, în principal, înspre rezolvarea problemelor concrete ale României din
toate sectoarele vieţii socio-economice, de la sănătate , până la
identificarea de noi resurse
5. Dezvoltarea Sistemului Naţional de CDI prin consolidarea
instituţiilor/centrelor naţionale de CDI, modernizarea şi dezvoltarea bazei
materiale de CDI, crescând astfel competitivitatea României în CDI şi
şansa participării cu succes la proiecte internaţionale
6. Creşterea substanţială a gradului de participare a României la competiţia
europeană pentru finanţarea CDI ce se va materializa în perioada [2014 –
2020], în cadrul programului HORIZON 2020
7. Creşterea nivelului de cooperare în CDI între universităţi/institute de
cercetare şi companii
D. Stimularea creşterii gradului de utilizare a TIC şi a serviciilor on-line, astfel
încât faţă de nivelul actual de circa 40%, să se ajungă la un nivel 80% în 2020
E. Reducerea importului de hidrocarburi prin reabilitarea şi reactivarea industriei
extractive, acolo unde se poate realiza acest lucru, respectând rigorile legate de
mediu;
F. Mărirea capacităţii de producţie a energiei electrice, astfel încât să se realizeze o
consolidare a capacităţii energetice a României, precum şi transformarea
României într-un hub energetic regional;
G. Stimularea modernizării şi creşterii ramurilor industriei prelucrătoare care s-au
dovedit a avea o dinamică recentă puternic crescătoare a balanţei comerţului
internaţional, precum: CPE – calculatoare, produse electronice şi optice, MB –
mobilier şi alte activităţi industriale neclasificate în altă parte, MTR – mijloace
de transport rutier, CMP – produse din cauciuc şi mase plastice, PL – prelucrarea
lemnului şi a produselor din mobilă (exclusiv mobilă);
H. Menţinerea şi întărirea măsurilor de creştere a competitivităţii industriei
energetice a României prin construcţia grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă;
I. Reducerea substanţială a intensităţii energetice, cu cel puţin 5%/an, în principal,
prin modernizarea transporturilor, a proceselor industriale şi izolarea termică a
clădirilor;
J. Creşterea substanţială a gradului de valorificare a deşeurilor;
K. Stimularea producerii şi utilizarea biocombustibililor;
L. Impunerea României ca ţară exportatoare de energie electrică, aspect care ar
genera venituri substanţiale la buget.
Considerăm utilă completarea bazei de date a INS cu informaţii care să permită
evaluarea tuturor celor 14 indicatori propuşi pentru caracterizarea competitivităţii sectoriale,
pentru fiecare sector al economiei naţionale.
Toate aceste direcţii strategice pot realiza o îmbunătăţire a nivelului competitivităţii
economiei României, însă pentru a putea fi puse în aplicare este nevoie de oameni, care în
primul rând trebuie să fie bine pregătiţi şi care, la fel de important, trebuie să se regăsească în
acele poziţii din care să poată pune în aplicare măsurile stabilite.
În consecinţă, putem spune că una dintre cele mai importante probleme ale României
este resursa umană. Însă această concluzie se loveşte de statistici, care plasează România, pe
unele domenii, în topul ţărilor ca şi potenţial uman calificat şi înalt calificat.
România are nevoie de expertiza acestor oameni, cu calificare, dar în acelaşi timp are
nevoie de un management de calitate la nivel înalt. Instabilitatea, nu dă şansa ţării noastre, pe
de o parte, de a-şi folosi întreaga capacitatea de a atrage investiţii din exterior şi pe de altă
parte, ca şi consecinţă, de a ţine şi de a atrage forţa de muncă înalt calificată.
Mergând dincolo de resursa umană şi de stabilitatea clasei politice, stabilitate care ar
trebui să genereze strategii cu viziune, gândite pe termen lung şi care să aibă continuitate, este
nevoie de bani. România are în momentul de faţă două posibilităţi avantajoase pe termen
lung. Sumele care se generează prin însumarea tuturor veniturilor interne, indiferent de
provenienţă şi formă şi banii care sunt alocaţi de UE. Dacă în primul caz menţionat anterior,
de multe ori în România s-a pus problema de deficit bugetar, în ceea ce priveşte banii UE, ţara
noastră nu a reuşit să atragă sumele puse la dispoziţie de UE. Motivele au fost enumerate deja,
ce este de reţinut este că, pentru a deveni competitivă România este obligată să atragă în
totalitate sumele alocate pentru următorul exerciţiu bugetar 2014-2020, altfel decalajul deja
existent între ţara noastră şi restul ţărilor din UE se va mări, România riscând să rămână mult
în urmă.
România are un mare potenţial atât pe sectorul industrial cât şi pe cel agricol. Deşi nu
a fost tratat în lucrarea de faţă, nu putem face abstracţie de importanţa determinantă pe care
sectorul agricol din România sector care ar putea să contribuie substanţial la creşterea
gradului de competitivitate economică a ţării noastre. În sectorul agricol România este în top
trei ţări din UE ca şi potenţial agricol. Apreciem că măsurile necesare a fi luate, pentru ca
România să devină un jucător puternic pe piaţa agricolă, fapt care ar genera creşterea
competitivităţii naţionale, sunt următoarele:
 Asigurarea poziţiei prioritare pentru cetăţenii români în privinţa cumpărării de
teren arabil în România;
 Negocierea şi obţinerea unei subvenţii, pentru sectorul agricol din România, care
să se ridice la nivelul subvenţiei din restul ţărilor UE;
 Revitalizarea sistemului de irigaţii din ţară;
 Realizarea fiscalităţii pentru cei care activează în domeniul agricol.
Acest sector este cu atât mai important cu cât, dezvoltarea lui ar genera o dezvoltare
indirectă şi asupra sectorului industrial, sector care a fost dezbătut în prezenta lucrare. Pentru
ca sectorul agricol din România să fie cu adevărat competitiv considerăm necesară
dezvoltarea sectorului industriei producătoare de unelte şi utilaje agricole din România, sector
care astăzi nu mai există. Dezvoltând acest sector industrial, ar fi stimulată CDI în acest
domeniu, România câştigând pe mai multe planuri.
Aşa cum am identificat şi în lucrare, România are un potenţial important pe diferite
sectoare industriale. Pentru ca acest potenţial să fie exploatat este nevoie de un management
performant, de o ingerinţă cât mai redusă din sfera factorilor extraeconomici asupra zonei de
implementare, unde este necesară prezenţa cât mai activă şi mai consistentă a tehnocraţilor,
investiţii imediate în CDI, corelarea sistemului naţional de educaţie la cerinţele pieţei şi nu în
ultimul rând de direcţionarea fondurilor de care se dispune cu responsabilitate şi cu viziune.
În final, considerăm că rezultatele şi concluziile obţinute pe parcursul elaborării
prezentei lucrări, lasă deschisă posibilitatea efectuării de noi cercetări pentru identificarea şi
aprofundarea soluţiilor de creştere a competitivităţii economiei româneşti în contextul
dezvoltării durabile.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Literatura de specialitate:
1. Bănică (Dinică), G. A. (2009) - Resursele umane şi competitivitatea regională, teză de
doctorat, Academia de Studii Economice, Şcoala doctorală, Facultatea de cibernetică,
statistică şi informatică, Economica, Bucureşti
2. Bărbulescu, Iordan Gheorghe (2008); Procesul decizional în Uniunea Europeană, Ed.
Polirom, Iași
3. Barro, R.J.; Sala-I-Martin, X. (2003) - Economic Growth, MIT Press, Cambridge
4. Berinde, Mihai, (2006), Rolul concurenței în creșterea competitivității, The Journal of
the Faculty of Economics, vol I
5. Caracota, Dumitrache; Caracota, Constantin Răzvan (2004): Dimensiuni
contemporane ale dezvoltării durabile şi competitive. Idei și experiențe istorice;
Editura ASE, București;
6. Cho, Dong—Sung.; Moon, H. Chang. (2000): From Adam Smith to Michael Porter:
Evolution of Competitiveness Theory, Asia Pacific Business Series, Editors:
Richard Brislin & lane Kelley, World Scientific Publishing Co. Pte. Ltd., Singapore;
7. Constantin, D.L. (2004) - Elemente fundamentale de dezvoltare regionala, Editura
ASE, Bucureşti
8. Constantin, Daniela-Luninița (2006): Cuantificarea competitivității teritoriale.
Abordări exploratorii în spațiul internațional, Analiză și perspectivă economică, nr. 3,
9. Dinu, M. (2010), Economia de dicţionar. Exerciţii de îndemânare epistemică,
Bucureşti, Editura Economica
10. Garelli, Stephane (2004): World Competitiveness Yearbook, Competitiveness of
Nations: The Fundaments
11. Keynes, M. (1970) - Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor,
Editura Ştiinţifică Bucureşti
12. Krugman, P.R., Fujita, M., Venables, A. J., (2001). The Spatial Economy: Cities,
Regions, and International Trade, Cambridge, Mass.: MIT Press;
13. Moon, H. C.; Rugman, A. M.; Verbeke, A. (1995): The Generalized Double Diamond
Approach to International Competitivenss, in Alan M.Rugman, Research in Global
Strategic Management;
14. Munasinghe, M., (1993): Enviromental Economics and Sustainable Development’,
World Bank paper, nr.3;
15. Porter, M. E. (1990). The Competitive Advantage of Nations, Free Press, New York;
16. Rugman., A. M.; D’Cruz, J. R. (1993): The Double Diamand Model of International
Competitiveness: Canada’s Experience, Management International Review
17. Smith, Adam (1776): An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations,
Methuen & Co Ltd. Publishing, London, varianta disponibilă online, Library
Economics Liberty;
18. Solow, R. M. (1956) - A Contribution to the Theory of Economic Growth, Quarterly
Journal of Economics (The MIT Press)
Documente, Regulamente, Acorduri și Rapoarte oficiale:

1. UN, (1987), Raportul Brundtland , [online] http://www.un-documents.net/wced-


ocf.htm;
2. ANCS, (2006) Strategia Naţională de Cercetare Dezvoltare şi Inovare, [online]
http://www.mct.ro/img/files_up/1188314177strategia%20ro.pdf
3. Consiliul Uniunii Europene, (2006) Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, [online]
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf;
4. WEF (2012), The Global Competitiveness Raport 2012/2013;
5. Guvernul României, (2008) Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, [online]
http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf)
6. UE, (2009) Tratatul de la Lisabona, [online]
http://europa.eu/lisbon_treaty/full_text/index_ro.htm
7. IMD (2014), World Competitiveness Scoreboard, [online]
http://www.imd.org/uupload/IMD.WebSite/wcc/WCYResults/1/scoreboard_2014.pdf
8. World Bank, (2014), Doing Business,
https://openknowledge.worldbank.org/bitstream/handle/10986/16204/19984.pdf?seque
nce=1
9. IER, studiul nr. 3/2006, Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România,
[online] http://www.ier.ro/documente/SPOS2006_ro/Spos2006_studiu_3_ro.pdf"
10. Fritz Ohler et al., (2012), Evaluarea Intermediară a Strategiei Naţionale şi a Planului
Naţional CD & I 2007-13 Raport final, Versiunea 2 [online]
http://www.research.ro/uploads/comunicate/raport-final.pdf

Sitografie
1. Consiliul Uniunii Europene, http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf ;

2. Strategia Europa 2020

http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF

3. CIP, 2006, http://ec.europa.eu/cip/


4. CE, Horizon2020, http://ec.europa.eu.programms/horizon2020/en
5. INSSE, www.insse.ro/cms/
6. EUROSTAT, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/themes
7. GEA,
http://www.gea.org.ro/documente/ro/studii/studiu_reindustrializarea_ro_bostina_ok.pdf
8. International Energy Agency,
http://www.worldenergyoutlook.org/media/weowebsite/2008-1994/WEO2006.pdf
9. PE, http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-
TA-2010-0441+0+DOC+XML+V0//RO
10. SER, 2011-2020,
http://www.minind.ro/energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf