COMPETITIVITATEA

Contextul actual, marcat de globalizarea fenomenelor şi

recunoaşterea tot mai
largă a interdependenţelor, a impus noi reguli de joc: prosperitatea
naţiunilor
presupunând competitivitate pe pieţele internaţionale iar cea a
întreprinderilor integrarea
în lanţurile de valori mondiale. Ca urmare problema competitivităţii a
devenit o temă fierbinte la nivelul fiecărui actor al economiei, de la cel al
regiunilor economice până la cel al oricărei organizaţii. Totodată se
constată şi o evoluţie a conceptului de competitivitate în sensul
trecerii de la competitivitatea statică în care avantajul competitiv era dat
de înzestrarea cu
factori tehnici, la cea dinamică, ai căror factori motori sunt: progresul
tehnic, sporirea
salariilor şi metodele moderne de management, ceea ce a făcut ca
avantajul competitiv să
depăşească dimensiunea economică: creşterea puterii financiare şi
productive a ţării,
educaţia, siguranţa, calitatea vieţii fiind toate componente ale conceptului.

Structura şi importanţa competitivităţii

Definită ca fiind „gradul în care o naţiune, în condiţii de piaţă liberă şi

onestă,
poate să producă bunuri şi servicii care să treacă proba pieţelor
internaţionale, reuşind în

1
acelaşi timp să menţină şi să sporească venitul real al cetăţenilor săi: 1

competitivitatea
este deci o provocare care se aplică nu numai în cazul naţiunilor ci şi al
tuturor regiunilor
şi oraşelor/staţiunilor din lume.
Competitivitatea unei naţiuni este influenţată de nivelul de competitivitate
realizat
la nivelul fiecăruia dintre actorii economiei naţionale. Altfel spus, la
realizarea
competitivităţii unei naţiuni îşi aduc contribuţia toate sectoarele economiei
naţionale şi
implicit toate ramurile economiei naţionale, toate organizaţiile din cadrul
fiecărei ramuri.
Astfel, sectoarele productive ale economiei naţionale, contribuie, prin
creşterea
competitivităţii lor, la creşterea PIB-ului, a valorii adăugate, în timp ce alte
ramuri îşi
aduc aportul, prin activitatea desfăşurată, la creşterea calităţii vieţii
(sănătate, cultură,
asistenţă socială), la formarea unei forţe de muncă calificată,
(învăţământul), la asigurarea
funcţionarea eficienta a justiţiei, protecţia proprietăţii private şi a siguranţei
cetăţeanului,
la scăderea ratei criminalităţii (poliţia), reducerea riscului de instabilitate
politică, creşterea coeziunii sociale, reducerea disparităţilor sociale (bogăţia
şi sărăcia extrema), şi a discriminării împotriva femeilor şi grupurilor
minoritare. La rândul său, nivelul competitivităţii unei naţiuni influenţează,
într-o anumită măsură, prin mijloacele/instrumentele pe care le are la
dispoziţie: planurile şi politicile naţionale, în special prin procentul acordat

1
Ph Kotler, Marketingul locurilor, Editura Teora Bucureşti, 2001, p 232

2
din PIB pentru dezvoltarea diferitelor ramuri ca: învăţământ, ocrotirea
sănătăţii, cercetare ştiinţifică, justiţie, poliţie şi armată, cultură, ş.a.
O analiză completă a indicatorilor care influenţă, şi în final care
exprimă nivelul
de competitivitate al unei naţiuni a fost realizată de una dintre cele mai
importante scoli
de afaceri din lume, IMD Lausanne care, având o experienţă de peste 50 de
ani în
dezvoltarea competentelor de leadership ale managerilor companiilor
internaţionale, a
stabilit 323 de criterii grupate după patru factori competitivi: care au stat la
baza
elaborării «The World Competitiveness Yearbook» - cel mai renumit raport
anual asupra
competitivităţii naţiunilor - ce analizează condiţiile oferite de mediul
economic şi de
afaceri din fiecare ţară pentru sustenabilitatea competitivităţii firmelor.
Acest raportul analizează 60 de tari şi regiuni economice competitive
pe baza a
patru factori competitivi şi a criteriilor specifice de apreciere a acestora.
Cei patru factori competitivi evidenţiaţi sunt: performanţă economica,
eficienţa
guvernamentală, eficienţa afacerilor şi infrastructura. In ceea ce priveşte
competitivitatea unei firme aceasta poate fi definită ca fiind: “caracteristica
unei firme de a face faţă concurentei altor firme similare pe o anumită
piaţa”.
O întreprindere este competitivă pe o anumită piaţă atunci când
reuşeşte să obţină
anumiţi indicatori economici: cifra de afaceri, profit, segment de piaţă
comparabili sau

3
superiori celor ai altor întreprinderi concurente, ce acţionează pe aceeaşi
piaţă.
Competitivitatea este o noţiune complexă fiind influenţată, în mare măsură,
de
capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea care o
înconjoară. Ea
poate fi privită atât global cât şi la nivelul fiecărei componente. Astfel,
specialiştii au
evidenţiat faptul că, competitivitatea globală a unei firme este determinată
de
competitivitatea fiecăreia dintre următoarele componente/categorii de
competitivitate:
globală, financiară, comercială, umană, managerială, tehnică,
organizaţională.
Competitivitatea globală a unei firme reprezintă potenţialul ei şi
presupune
efectuarea unui diagnostic sau a unui inventar critic al capacităţii de care
dispune, adică
al forţelor de care dispune şi a slăbiciunilor tuturor componentelor firmei,
cu referire
specială la factorii cheie de succes şi la concurentă. Ea depinde de buna
funcţionare a
ansamblului componentelor sale.
Competitivitate financiară este dată/exprimată de capacitatea
întreprinderii de a
realiza o serie de indicatori: mărimea profitului, capacitatea de
autofinanţare, suma şi
scadenţa împrumuturilor, potenţial de randament financiar: rentabilitatea
capitalurilor
proprii, potenţialul de solvabilitate: aptitudinea de a face fata la rambursări

4
Competitivitate comercială : este evidenţiată de: partea de piaţă deţinută,
evoluţia
cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, poziţia în ciclul de viata pentru
fiecare produs şi
notorietatea comercială: imaginea de marcă, fidelitatea clienţilor, coerenţa
gamei de
produse, nivelul bugetului publicitar ş.a.
Competitivitate umană este rezultatul îndemânării mâinii de lucru,
nivelul de
calificare, rata absenteismului, rata încadrării.
Competitivitate tehnică : este exprimată de natura echipamentului:
vechime,
performanţa, avans tehnic, importanta cercetării-dezvoltării, nivelul de
automatizare,
aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii, rotaţia stocurilor
Competitivitate managerială este rezultatul profilul conducătorilor: vârsta,
experienţa, studii, formare capacitatea de conducere: aptitudinea
comandamentului, a
delegării, a negocierii, a spiritului de sinteza, valoarea colaboratorilor,
gradul de coeziune
al echipei
Competitivitate organizaţională este influenţată de forma structurii
organizatorice,
numărul nivelurilor ierarhice, natura delegării deciziilor, gradul de
descentralizare,
circulaţia informaţiilor, gradul de integrare al indivizilor şi serviciilor la
obiectivele
firmei, modalitatea finalizării obiectivelor, modul de realizare al controlului,
starea
climatului social.

5
 Factorii competitivi : sunt evidenţiate două categorii de factori
principali de competitivitate: factorii clasici şi factorii esenţiali. Factori
clasici, la rândul lor, se grupează în două categorii: factori cantitativi:
preţul, calitatea, raportul calitate/preţ, costul, profitul, raportul cost/profit,
volumul desfacerilor/încasărilor şi factori calitativi: economia de scală,
tehnologia, managementul şi strategia. 2

Factorii cantitativi de competitivitate

Cei mai cunoscuţi/evidenţiaţi factori ai competitivităţii sunt: calitatea

şi preţul.
Astfel, succesul poate fi obţinut oferind acelaşi produs la un preţ mai mic
decât piaţă fie
oferind produse , la acelaşi preţ dar de o calitate perceptibil mai bună.
De fapt aprecierea se face prin raportarea la ambii factori, factorul principal
al
competitivităţii fiind raportul calitate/preţ, factor care asemenea celor doi
care îl compun
este eliminator. Acesta presupune: un preţ acceptabil, convenabil, pe care
consumatorul
să-l poată plăti, pentru un produs să satisfacă integral o anumită nevoie, iar
calitatea
oferită să nu scadă sub calitatea limită cerută de condiţia de utilizare
normală a
produsului / aducerea pe piaţă a unui produs la un preţ acceptabil de către
piaţă, la o
calitate acceptabilă, în condiţiile unui raport preţ calitate acceptabil.
Totodată, acest

2
Dan Voiculescu, Competiţie şi competitivitate, Editura Economică, Bucureşti, 2001,
p. 62

6
raport presupune existenţa altor elemente: costul de producţie (totalitatea
cheltuielilor
efectuate în vederea aducerii pe piaţă a produsului). Pentru a oferi o
imagine
reprezentativă acesta trebuie raportat la preţul de vânzare, care la rândul
său determină un
al doilea raport. Acest raport cost/profit reprezintă al doilea factor principal
de
competitivitate.
Având în vedere dinamismul pieţei este necesară analiza raportului
cost/profit. o
întreprindere nu este competitivă dacă realizează profituri mari cu costuri
mari sau
profituri mici cu costuri mici, profitul trebuie să fie suficient de mare pentru
a susţine
eforturile de dezvoltare.
Un alt factor principal de competitivitate îl reprezintă volumul
desfacerilor
/încasărilor, care caracterizează într-o anumită măsură dimensiunea
agentului economic.
Totodată trebuie evidenţiat faptul că există o serie de factori care
controlează
factorii enumeraţi. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt: volumul
producţiei (economia
de scală, tehnologia, managementul curent şi strategia). Aceşti factori sunt
spre deosebire
de primii cantitativi, predominant calitativi.
Factorii esenţiali de competitivitate

Factorii esenţiali valabili de la nivel nano la nivel macro includ:

reutilizarea

7
muncii trecute, stabilitatea axiologică, inovaţia aplicată, gradul de
armonie,
capacitatea de a identifica şi promova valoarea.
Unul dintre factorii esenţiali ai competitivităţii unui agent economic este
proporţia
în care acesta ştie să înglobeze şi să reutilizeze munca trecută în
activitatea sa curentă:
capitalul fix, tehnologia, capitalul uman educat, instruit şi format în sensul
creării de
valoare ş.a. Cu cât o activitate înglobează o proporţia mai mare de muncă
trecută cu atât
ea este într-o măsură mai mare capabilă să producă valoare nouă..
Totodată trebuie
evidenţiat faptul că nu orice muncă trecută conţine capacitatea de a
produce valoare fără
eforturi noi ori de a potenţa efectul acestor eforturi noi. De ex. între două
firme care
diferă între ele doar prin tehnologiile aplicate, cea mai competitivă este cea
care aplică
tehnologiile cele mai evoluate, valorificând astfel mai multă muncă trecută
înglobată în
aceste tehnologii.
Un alt factor esenţial de competitivitate la nivel macroeconomic este
stabilitatea
sistemului de valori al unui agent economic. Intre acestea cele mai
importante sunt:
stabilitatea proprietăţii, stabilitatea legislativă, disciplina contractuală,
simetria
raporturilor între parteneri asimetrici ş.a.
In acelaşi timp, experienţa mondială a arătat faptul ca inovaţia
aplicată: este cel

8
mai mare avantaj competitiv, este factorul esenţial de competitivitate.
Termenul de
inovaţie are în vedere inovaţia sub toate aspectele nu numai cea
tehnologică ci şi cea în
management, în comunicare, în organizare, în structura relaţiilor
interpersonale etc.
principalul atu al firmelor mici dar extrem de dinamice
Competitivitatea, creşterea acesteia trebuie să aibă la bază armonizarea,
realizarea
unui echilibru, între parametrii care contribuie la realizarea acesteia, pentru
că ori de câte
ori se încearcă maximizarea sau minimizarea (adică extremizarea) unui
parametru pentru
a obţine un anumit rezultat ca de exemplu maximizarea profitului,
minimizarea
costurilor se constată că intervine o reacţie inversă împingând parametru
controlat
dincolo de anumite limite, ceea ce fac ca rezultatul să înceapă să devină
contrar celui
urmărit. Soluţia este deci nu de a extremiza parametrii ci de a obţine
rezultatele
armonizând aceşti parametrii , adică, găsind un raport armonic între ei care
să conducă la
extremizarea efectelor dorite. Ca urmare rezultă un nou concept de
competiţie armonică
acea competiţie care cuprinde un raport optim între competiţia economică
şi cea
extraeconomică iar în cadrul competiţiei economice un raport optim între
competiţia
liberă şi cea neliberă de aşa manieră încât să asigure maximizarea
bunăstării publice;

9
armonie între producţie şi consum, între muncă şi capital, între diferitele
forme de
competiţie (liberă, economică, extraeconomică etc.) în expresiile lor
matematice 3.
In concluzie competiţia armonică maximizează efectele benefice cumulate
între
cumpărător şi vânzător, între firmă şi piaţă, între economie şi societate
(mediu), între
economia naţională şi cea mondială.
Capacitatea de a identifica şi promova valoarea: este principalul
factor de
competitivitate a societăţii pe termen lung. Acesta presupune a identifica
corect şi realist
domeniile în care există premise de performanţă şi a stimula dezvoltarea
calităţii legate
de aceste domenii, de a identifica indivizi valoroşi şi a domeniilor lor de
excelenţă urmate
de canalizarea spre o educaţie şi instrucţie în consens cu înclinaţiile lor
naturale astfel
încât să se armonizare interesele lor cu cele ale societăţii.
In concluzie, competitivitatea unei societăţi este dată de proporţia în care
aceasta
reuşeşte să-şi exploateze zestrea de valoare umană cu care este dotată în
mod natural.
Aceasta are două componente majore: educaţia şi instrucţia în masă şi
canalizarea
predispoziţiilor, crearea condiţiilor ca individul să se manifeste în domeniul
respectiv.

3
Dan Voiculescu, op. cit, p. 59

10
 Competitivitatea în turism

Este definită ca fiind „capacitatea de a face faţă unei concurenţe într-

o manieră eficace şi rentabilă pe piaţa turistică.” In urmatorul studiu de caz
este prezentata situatia Romaniei raportata la nivelul competitivitatii
internationale in acest domeniu.

Romania se claseaza intre Azerbaidjan si El Salvador la capitolul turism

Romania ocupa pozitia 76 din 124, in primul clasament mondial al turismului si calatoriilor, cu
o nota de 3,91 din sapte, intre Azerbaidjan si El Salvador, potrivit primului top, realizat de
World Economic Forum, care masoara potentialul de dezvoltare a turismului in diferite tari.
Indicele calculat de World Economic Forum (WEF) ia in calcul 13 categorii. Romania are
avantaje competitive in doar sase categorii, insa toate cele 13 componente ale indicelui cuprind
dezavantaje competitive ale turismului romanesc.
Cei 13 piloni ai indicelui de tara au fost calculati folosind date din rapoartele anterioare ale
unor institutii internationale si printr-un sondaj realizat de Forum. Respondentii sondajului sunt
jucatori din piata de profil a tuturor tarilor incluse in top.
Romania sta cel mai bine la capitolul resurse naturale si culturale, unde ocupa pozitia 46
din 124 de tari evaluate, cu un scor de 4,64. Acest indice a tinut cont de influenta dioxidului de
carbon si de numarul rezervatiilor nationale si a locurilor protejate de UNESCO.
Reglementarile si normele din turism au adus Romaniei locul 67 in lume si nota 4,61. Acest
pilon al indicelui ia in calcul cerintele de viza pentru scopuri turistice si deschiderea respectivei
tari pentru acorduri bilaterale de servicii de transport aerian. Infrastructura din sectoarele
turism si IT&C au primit note de 3,55 - locul 50 in lume, respectiv 2,85 - pozitia 56 in topul
Forumului. WEF a tinut cont, in privinta infrastructurii turismului, de numarul camerelor
hoteliere la 100 de locuitori, prezenta companiilor de inchiriat automobile si numarul ATM-
urilor pentru cardurile de credit Visa. In IT&C, Forumul a evaluat numarul utilizatorilor de

11
internet si a liniilor telefonice.
Resursele umane ale Romaniei in domeniul turismului sunt pe locul 76 in lume si au o
nota de 4,96. Evaluarea resurselor umane a luat in calcul procentul populatiei cu educatie
primara, secundara, prezenta si intampinarea unor boli precum HIV sau tuberculoza si speranta
de viata.
La capitolul siguranta si securitate, Romania se claseaza pe locul 72 in lume, cu scorul de 4,26.
Regulamentul de mediu este domeniul in care Romania se situeaza cel mai prost, locul 101 in
lume, cu nota 3,31.
Sanatatea si igiena din turismul romanesc sunt pe locul 99 in lume si au un scor de 4,26.
Aceasta componenta a indicelui tine cont de accesul la conditii sanitare bune, la apa potabila si
de numarul de medici la 1.000 de locuitori.
Promovarea turismului romanesc a primit o nota de 3,45 si se claseaza pe locul 82 in
lume. World Economic Forum a luat in calcul, pentru acest pilon al indicelui, ponderea in
produsul intern brut cheltuielilor guvernamentale pentru turism si calatorii. Pentru promovarea
turismului, institutia a mai tinut cont de prezenta respectivei tari la cele mai importante targuri
internationale de turism.
Infrastructurile de transport aerian si terestru au note de 2,38 - locul 93 in lume, respectiv 3,01
- pozitia 77 in clasament. In domeniul aerian, WEF a luat in calcul numarul plecarilor de
avioane la 1.000 de locuitori, densitatea aeroporturilor si numarul operatorilor aeriene cu
prezenta in respectiva tara.
In privinta competitivitatii tarifelor din turismul romanesc, Romania se claseaza pe 87, cu
scorul de 4,19. Competitivitatea tarifelor in lume a fost calculata de Forum in functie de taxele
aeriene, paritatea puterii de cumparare si pretul combustibililor.
Romania ocupa locul 95 in lume in functie de volumul cheltuit de vizitatorii straini pe servicii
turistice din tara, cu o nota de 4,43.
"Indicele nu este un concurs de frumusete sau o apreciere a atractivitatii unei tari", a
declarat economistul World Economic Forum, Jennifer Blanke. "Din contra, indicele masoara
factorii care fac atractiva dezvoltarea industriei turismului si calatoriilor in tari
individuale".Primele trei pozitii sunt ocupate de Elvetia, Austria si Germania, in timp ce
Angola, Burundi si Chad se claseaza pe locurile 122, 123, respectiv 124.
In urma acestui studiu putem dezvolta ideea de competitivitate astfel:

12
In primul rând trebuie evidenţiat faptul că, multitudinea componentelor
care
participă la conceperea şi comercializarea unui produs turistic au făcut ca
realizarea
competitivităţii acestuia să fie un proces complex la asigurarea căruia să
contribuie: atât
competitivitatea destinaţiei/staţiunii turistice cât şi cea realizată la nivelul
fiecărui tip de
întreprindere turistică: prestator direct de servicii turistice: de transport,
cazare,
alimentaţie, agrement, tratament sau intermediar: tour-operator, agenţie
de turism ş.a. La aceasta se adaugă faptul că, din punctul de vedere al
turistului, produsul acoperă experienţa completă de la plecarea de acasă şi
până la întoarcere.131 fiind suficient să se manifeste deficienţe la nivelul
unei singure componente pentru ca nivelul global al competitivităţii să fie
afectat. Totodată trebuie evidenţiat faptul că de cele mai multe ori o
destinaţie turistică se suprapune sau se află în apropierea unei comunităţi
locale: oraş sau aşezare rurală a cărei viaţă economică, socială, culturală
influenţează într-o măsură mai mare sau mai mică activitatea turistică, fiind
la rândul său influenţată de acesta. Toate aceste aspecte evidenţiază
numărul mare de determinanţi care influenţează competitivitatea
produsului turistic De aceea se poate aprecia că este mai dificil de asigurat/
dificultăţi în realizarea/asigurarea acesteia decât în cadrul altor categorii de
produse sau servicii. Ca urmare, din considerente teoretice, abordarea
problematicii competitivităţii destinaţiei turistice şi a întreprinderii turistice
se va face distinct deşi între cele două există o interdependenţă şi
intercondiţionare reciprocă. o destinaţie turistică nu poate fi competitivă în
absenţa unor întreprinderi turistice competitive, în timp ce o întreprindere
turistică nu poate fi competitivă într-o destinaţie turistică neatractivă 4.
4
Felicia Stăncioiu, Marketing turistic., Editura SITECH, 2003, p 104.

13
Competitivitatea întreprinderilor turistice

Evoluţiile manifestate pe plan mondial atât în ceea ce priveşte

creşterea nivelului de trai, a standardului de viaţă precum şi „maturizarea
turiştilor” au determinat mutaţii în structura cererii turiştilor care au
început să solicite produselor turistice din ce în ce mai sofisticate, au
devenit mai exigenţi în privinţa termenilor de calitate şi autenticitate a
ofertei. Calitatea serviciilor turistice oferite de fiecare prestator în parte,
este rezultatul îmbinării a două componente: una cantitativă, cu caracter
preponderent material, reprezentată de echipamentele şi dotările
existente, alimentele, decorul, metodele de lucru şi una calitativă,
comportamentală134. In ceea ce priveşte componenta materială aceasta
îşi pune amprenta asupra calităţiiserviciilor turistice prin cerinţele de
confort, funcţionalitate, estetice, şi ergonomice pe care
echipamentele diferitelor unităţi prestatoare le întrunesc. In acelaşi timp un
alt element important îl reprezintă dimensionarea şi organizarea
diferitelor categorii de spaţii care pe lângă cerinţele evidenţiate mai
sus trebuie să vizeze şi o serie de aspecte legate de asigurarea flexibilităţii
ofertei, adică să care să asigure, în perioadele de extrasezon, conceperea
unei oferte complementare ca de ex. organizarea de congrese şi conferinţe
ş.a. Ca urmare, asigurarea competitivităţii produselor şi serviciilor turistice
trebuie să aibă la bază managementul calităţii, acesta fiind o modalitate
de a asigura competitivitatea şi implicit credibilitatea firmei pe piaţă.
Obiectivul esenţial al managementului calităţii este realizarea în condiţii de
eficienţă şi eficacitate la nivel maxim numai a acelor produse care: satisfac
integral cerinţele clientului, sunt conforme cu cerinţele societăţii, sunt
conforme cu standardele şi specificaţiile aplicate, iau în considerare toate
aspectele privind protecţia consumatorului şi a mediului, sunt oferite
clientului la preţul şi termenul convenit cu aceştia.

14
Competitivitatea produselor turistice
Asigurarea competitivităţii produselor turistice reprezintă
chintesenţa procesului de realizare a competitivităţii în turism.
Aceasta este atât rezultanta competitivităţii prestatorilor direcţi implicaţi în
producerea serviciilor turistice incluse în pachet, cât şi a celorlalţi
determinanţi care-şi pun amprenta asupra competitivităţii destinaţiei
turistice. In acest sens, specialiştii în marketing au definit conceptul de
„univers al produsului” care sintetizează foarte bine aceste influenţe.
Astfel, universul produsului turistic este reprezentat de ansamblul
percepţiilor pe care turistul le are în legătură cu produsul: imagini vizuale:
culori, ambianţă, mediul geografic şi fizic, atmosfera, mirosurile senzaţiile
muzicale, relaţiile interumane (cu personalul, ceilalţi turişti,populaţia),
nivelul de confort etc.5. Un produs/serviciu este competitiv atunci când
are capacitatea de a se impune pe o anumită piaţă, de a se vinde în
cantităţi mari, comparabile, eventual cu cele ale produselor sau serviciilor
similare realizate şi vândute de concurenţi1 . Ca urmare, conceperea
produsului turistic nu se rezumă numai la combinarea în variante multiple a
celor două categorii de elemente: resurse şi servicii turistice ci presupune
un anumit concept despre produs. Punctul de plecare în definirea
conceptului de produs trebuie să fie o foarte bună cunoaştere a
segmentului de clientelă vizat sub aspectul: motivaţiilor, aşteptărilor,
nevoilor ce trebuie satisfăcute, preferinţelor, posibilităţilor materiale ş.a.).
In acelaşi timp, este necesară selecţia şi includerea în produs a acelor
elemente care răspund cel mai bine cererii, asigură unitatea/omogenitatea
produsului şi reuşesc să-l diferenţieze în raport cu produsele concurenţei.

5
C. Ambiehl, C. Aujaleu, G. Galienne, op. cit.p.18

15
Bibliografie:

1. Dan Voiculescu, Competiţie şi competitivitate, Editura Economică,

Bucureşti, 2001

2. *** - Dictionarul Enciclopedic, vol.I (A-C) , Editura Enciclopedica,

1993

3. Ph Kotler, Marketingul locurilor, Editura Teora Bucureşti, 2001

4. Felicia Stăncioiu, Marketing turistic., Editura Sitech, 2003

5. Popescu -Bogdanesti, C. – Resursele de competitivitate ale

intreprinderii, Editura
Expert, Bucuresti, 2000

6. Vasile Isaic, Maniu Ruxandra; Mitran Daniela, Stan Emil -

Strategii si structuri industriale competitive", Editura All Educational

7. D. A. Stănciulescu, A. Cristea, M. Acatrinei, M. Râjniţă, Tehnologie

hotelieră - Front
Office, Gema Print Bucureşti, 2002

8. www.baniinostri.ro
9. www.bussinesmagazin.ro
10. www.bloombiz.ro

11. www.saptamanafinanciara.ro
12. www.ziarulfinanciar.ro

16