TEMA 2.

Competitivitatea produsului, firmei, industriei, țării ca atribut al

mediului concurențial. Factorii determinanți ai competitivității

2.1. Competitivitatea – cheia funcţionalităţii economiei de piaţă

2.2. Factori determinanţi ai competitivităţii întreprinderii
2.3. Metode pentru determinarea competitivităţii firmei
2.4.Factori determinanţi ai competitivităţii localităţilor

2.1. Competitivitatea – cheia funcţionalităţii economiei de piaţă

Conceptul de competitivitate este mai puţin explicitat în literatura de specialitate prin

definiţii succinte; el este, mai ales, descris analitic prin elementele sale componente.
În prima ipostază, competitivitatea este prezentată ca fiind un proces complex şi
multidimensional care se constituie într-un impuls către eficienţă şi difuzarea noilor tehnologii şi
inovaţii în economie, sporindu-i parametrii ei funcţionali şi augmentând rezultatele activităţilor
desfăşurate.
La rândul său, Peter Cornelius, coautor al Raportului privind Competitivitatea Globală
2002-2003, prezentat la Davos în 2003, defineşte competitivitatea drept funcţia mai multor
factori, adică a unui set de instituţii, politici şi reglementări, care generează un înalt nivel al
productivităţii şi direcţionează creşterea susţinută a producţiei (Global Competitiviness Raport
2002-2003).
Pe aceeaşi linie, Michael Porter explica, în acelaşi studiu, conceptul de competitivitate ca
fiind „un set de instituţii, structuri de piaţă şi politici economice pe care se sprijină un înalt nivel
al prosperităţii şi care se referă în principal la utilizarea economică efectivă şi eficientă a stocului
său curent de resurse”. În fine, studiul menţionat descrie competitivitatea ca fiind situaţia în care
„consumatorii achiziţionează doar cele mai bune şi ieftine servicii, agenţii economici angajează
şi menţin doar cei mai performanţi angajaţi, întreprinderile realizează şi comercializează
produse/servicii rentabile şi vandabile, utilizând în acest scop procese care sunt simultan,
eficiente şi accesibile, organizaţiile (inclusiv statele) au acces la diferite structuri internaţionale,
dacă satisfac anumite criterii de performanţă”.
Cea de a doua ipostază a tratării competitivităţii, mai uzuală, constă în analiza
elementelor ei componente. Studii despre indicatorii de competitivitatea din unele ţări europene
converg în a aprecia competitivitatea ca fiind determinată de asemenea factori, cum sunt: mediul
de afaceri, resursele, procesul de inovare, rezultatele. Fiecare din aceşti factori poate fi analizat
la rândul său, ca având componente atât de natură strict economică, cât şi altele cu ascendente în

1
viaţa politică şi socială, în structurile instituţionale, în mixul de instituţii publice şi private ce pot
sprijini inovaţiile, difuzarea ideilor spre diferite sectoare şi influxul de idei de la companiile
străine, calitatea, claritatea şi stabilitatea legislaţiei, într-un cuvânt calitatea mediului de afaceri.
Astfel, mediul de afaceri este determinat de cadrul instituţional şi politic care
condiţionează încrederea oamenilor de afaceri, a consumatorilor şi voinţa de a investi şi consuma
funcţie de cadrul legal existent, de eficienţa sistemului de reglementări.
Alte componente semnificative ale mediului de afaceri sunt: stabilitatea macroeconomică;
deschiderea faţă de comerţul exterior; preţurile; şomajul; diversitatea oportunităţilor de angajare;
relaţiile din cadrul întreprinderii; reglementarea pieţei muncii.
Resursele, reprezintă un alt factor determinant al competitivităţii. În acest cadru, resursele
umane au un rol precumpănitor. Acest factor poate fi analizat pe următoarele componente:
calificările medii şi înalte; învăţarea pe toată durata vieţii; calificarea conducătorilor executivi;
investiţiile în cadrul întreprinderilor, al economiei naţionale; investiţiile guvernamentale;
capitalul de risc (folosit îndeosebi pentru demararea unei afaceri sau pentru sectoare cu rezultate
imprevizibile); pieţele principale de capital.
În strânsă legătură cu factorul resurse, acţionează şi cel de-al treilea factor competitivităţii,
şi anume, procesul de inovare.
Acest factor se exprimă prin: cheltuielile întreprinderilor cu inovarea; ponderea firmelor
care inovează; procentul vânzărilor de produse noi sau îmbunătăţite; crearea de firme în mediul
universitar; publicarea cercetărilor în parteneriat universitate-industrie; rata de înfiinţare şi
închidere de firme; atitudinea faţă de riscuri.
Factorii competitivităţii identificaţi şi enumeraţi mai sus, contribuie, împreună, la succesul
economiei. Dar întotdeauna performanţa se judecă după rezultate, care reprezintă în acest
context cel de-al patrulea factor al competitivităţii. Acest factor se exprimă prin: PIB/locuitor,
care rămâne o bună măsură a performanţei economice; productivitatea muncii – reprezintă un
elemente dominant al prosperităţii; folosirea forţei de muncă şi calitatea vieţii constituind
expresii rezultative ale funcţionării economiei; specializarea comerţului arată performanţele
economiei ilustrate de către structura comerţului care evidenţiază la rândul ei măsura în care s-au
extins specializarea în activităţile intensive ale cunoaşterii.
Competitivitatea reprezintă un proces foarte complex care constă în stabilirea factorilor-
cheie ai competitivităţii şi în examinarea modului în care întreprinderile, pe baza strategiilor pe
care le stabilesc şi le aplică, se dotează cu aceşti factori cheie, îi organizează şi coordonează,
dezvoltându-şi în acest mod capacităţile concurenţiale şi îmbunătăţindu-şi performanţele
economice.

2
 2.2.Factori determinanţi ai competitivităţii întreprinderii

Un alt punct de vedere referitor la rolul concurenţei în cadrul unei economii de piaţă este
acela că agenţii economici vor fi determinaţi să descopere factorii de competitivitate care îi vor
situa într-o poziţie avantajoasă pe piaţa de referinţă. Nu trebuie uitat că un agent economic cu o
viziune de marketing va încerca să-şi orienteze toată strategia de marketing către piaţă, pentru a
crea un produs sau serviciu mai avantajos şi deci mai competitiv.
Clasificarea următoare cuprinde cei mai importanţi factori care pot contribui hotărâtor la
competitivitatea unei întreprinderi:
1. preţul produsului/serviciului. Dacă un produs sau un serviciu satisface o anumită nevoie
a consumatorilor, acesta va fi ales dacă preţul său este mai mic decât cel al concurenţilor.
Drept urmare, concurenţa prin preţ devine un factor eliminator.
2. calitatea produsului/serviciului. Dacă produsul sau serviciul oferit consumatorilor la
acelaşi preţ este de o calitate mai bună decât cel al concurenţilor, atunci va fi preferat de
către consumatori, calitatea devenind un factor eliminator.
3. raportul calitate-preţ. Acest factor surprinde cel mai bine modul de achiziţie a unui
produs sau serviciu de către marea majoritate a consumatorilor, evidenţiind în acelaşi timp
competitivitatea unei întreprinderi. Dacă la o anumită calitate a unui anumit produs sau
serviciu se va cere un preţ mai mare decât cel practicat pe piaţa respectivă, atunci raportul
calitate-preţ va deveni un factor eliminator pentru agentul economic în cauză, deoarece
acesta nu reuşeşte să obţină profit decât prin creşterea preţului la un produs (serviciu) de
aceeaşi calitate cu cel oferit de către concurenţii săi direcţi. Sau preţul de vânzare este
acelaşi cu cel al concurenţilor, dar calitatea produsului (serviciului) este inferioară.
Utilizarea acestor trei factori cantitativi ai competitivităţii determină permanent o
echilibrare a pieţei, deoarece o reducere a preţului sau o îmbunătăţire a calităţii
produselor/serviciilor oferite vor determina o reacţie din partea celorlalţi concurenţi, astfel încât
consumatorii vor fi permanent puşi în situaţia de a alege produsul sau serviciul cu cel mai bun
raport calitate/preţ.
4. costul produsului/serviciului. Pentru a fi eficienţi şi competitivi agenţii economici vor
căuta să producă cu un cost cât mai mic produsele sau serviciile oferite consumatorilor.
5. profitul. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie devine profitul obţinut în
urma activităţii desfăşurate de agentul economic. Profitul, ca factor de competitivitate
reprezintă în acelaşi timp şi o funcţie obiectiv urmărită de către acesta.
6. raportul cost/profit. Chiar dacă maximizarea profitului reprezintă scopul oricărui agent
economic, acest lucru nu-i va permite obţinerea competitivităţii dacă profitul se va realiza
3
 cu costuri mari. Pe termen lung, agentul economic va fi eliminat de pe piaţă de un
concurent care înregistrează acelaşi profit dar cu un raport cost/profit mai eficient. Există
situaţii, mai ales în cazul micilor întreprinzători, când o firmă poate activa pe o piaţă şi
obţine un profit mic pe baza unor costuri de producţie foarte mici. În timp însă, lipsa
posibilităţii de a aloca o parte din profit pentru dezvoltare, investiţii etc., adică exact lipsa
competitivităţii sale o vor conduce la eliminarea de pe piaţă.
7. volumul vânzărilor realizate. Acest factor de competitivitate determină dimensiunea
agentului economic pe piaţa respectivă, mai ales atunci când pot fi calculaţi şi o serie de
indicatori ai capacitătii pieţei (cota de piaţă, cota relativă de piaţă). Cu cât cota de piaţă
deţinută de o întreprindere va fi mai mare, cu atât se poate spune că aceasta ocupă o mare
parte a pieţei, deci deţine o poziţie competitivă.
8. economia de scară. Acest factor calitativ contribuie semnificativ la competitivitatea unui
agent economic. Cu cât acesta va realiza o producţie mai mare cu costuri mai reduse va
interveni curba de experienţă care determină economiile de scară.
9. tehnologia utilizată. Poate deveni un atu important al unui agent economic care utilizează
o capacitate de producţie modernă, deţine o ridicată capacitate de inovare şi de integrare a
progreselor tehnologice înregistrate într-un anumit domeniu de activitate.
10. timpul. Ca factor hotărâtor al obţinerii avantajului competitiv, timpul are în vedere viteza
de oferire a unui produs/serviciu, dar şi viteza de reacţie a competitorilor în anumite
situaţii. La toate acestea se mai poate adăuga şi “rapiditatea” cu care consumatorii pot
alege produsul/serviciul oferit, dispunând de o mare varietate de surse de informare.
11. managementul. Se constituie într-un factor competitiv decisiv atunci când este folosit cu
precădere de către acei manageri care reuşesc să-şi armonizeze resursele disponibile şi
obiectivele propuse cu cerinţele pieţei. Cu alte cuvinte întregul sistem managerial trebuie
orientat către piaţă, astfel încât întreprinderea să reuşească să deţină o poziţie competitivă.
Dar acest lucru nu poate fi realizat fără aplicarea următorului factor de competitivitate:
12. marketingul. Privit ca funcţie a întreprinderii marketingul devine unul dintre cei mai
semnificativi factori competitivi existenţi la momentul actual. Deoarece consumatorii se
orientează către acele produse/servicii care le satisfac cel mai bine nevoile, ei le vor alege
pe acelea care prezintă avantaje semnificative. Aşa cum preciza Philip Kotler “firmele cele
mai prospere sunt cele care reuşesc să ofere clienţilor lor satisfacţia scontată, întelegând
marketingul nu ca pe o funcţie separată ci ca pe o filosofie de însuşit la nivelul întregii
organizaţii. Ceea ce se cere compartimentului de marketing este identificarea categoriilor
de consumatori şi a nevoilor pe care firma le poate satisface în mod profitabil, precum şi a
modalităţilor prin care acest obiectiv poate fi atins cu o eficienţă sporită în comparaţie cu
4
 alţi concurenţi”1. Dacă considerăm o egalitate între prosperitate şi competitivitate, atunci
pe bună dreptate, viziunea de marketing, atât de necesară unei întreprinderi ce acţionează
pe o piaţă concurenţială, presupune ca aceasta să fie orientată către piaţă, ţinându-se cont
de clienţi, dar şi de concurenţi.
Abordarea separată în care managementul pune în centru preocupărilor sale întreprinderea
(organizaţia), iar marketingul se concentrează pe mediul extern a devenit depăşită în ultima
perioadă când a apărut necesară o abordare comună, ceea ce s-a conturat treptat într-un nou
concept: management marketing. Este posibil ca pe viitor să se contureze acest nou factor
de competitivitate, management-marketingul, deoarece el îmbină cel mai bine toate
procesele, relaţiile şi acţiunile practice necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente
menite să asigure o poziţie competitivă într-un domeniu de activitate. Înţeles şi utilizat
eficient, management-marketingul poate fi transformat într-un atu major al competitivităţii
unei întreprinderi (organizaţii) moderne orientate spre piaţă.
Toţi aceşti factori ai competitivităţii unei întreprinderi trebuie cunoscuţi de către manageri,
deoarece fără o înţelegere corectă a rolului fiecăruia, obiectivele ce vizează eficienţa şi
profitabilitatea nu vor fi atinse. Deşi fiecare factor în parte ocupă un loc important în cadrul
viziunii strategice a unei întreprinderi, în ultimii ani, s-au observat o serie de schimbări în modul
de abordare a acestora. Astfel, practica a demonstrat că specialiştii în marketing utilizează tot
mai frecvent noi acţiuni strategice în vederea obţinerii unor avantaje competitive. Dacă iniţial
concurenţa prin preţ a constituit o variantă strategică des utilizată de către agenţii economici,
astăzi, aceştia dezvoltă noi acţiuni ce au în vedere diferenţierea produselor/serviciilor,
diversificarea gamei sortimentale, îmbunătăţirea calităţii ofertei, desfăşurarea unor activităţi
promoţionale eficiente, rapiditatea adaptării la nevoile consumatorilor, orientarea spre client etc.
Această reorientare spre alţi factori de competitivitate demonstrează caracterul dinamic al
competiţiei, precum şi faptul că fenomenul concurenţial cunoaşte noi valenţe datorită unui mediu
de afaceri aflat în continuă schimbare.
La prima vedere, mărfurile concurează între ele, în realitate, însă, concurează
întreprinderile care produc şi vând aceste mărfuri. De aceea cunoaşterea subiectului şi
obiectului concurenţei permite să se facă o argumentare a nivelului competitivităţii
produsului, firmei, industriei, țării.

1
Ph. Kotler, Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p.24
5
 2.3. Metode pentru determinarea competitivităţii firmei

Firma trebuie să ştie în orice moment dacă dispune de avantaje competitive şi unde se
plasează în modelul concurenţial al pieţei. Demersurile pentru identificarea poziţiei firmei în
raport cu a concurenţilor săi solicită utilizarea de metode care să permită precizarea locului
acesteia.
Metodele enunţate pentru evaluarea poziţiei competitive a firmei au fost incluse în două
categorii de bază, respectiv metode centrate pe concurenţi şi metode centrate pe clienţi,
respectiv, trei categorii, la cele două de mai sus, adăugându-se metodele pentru măsurarea
generală a competitivităţii firmei.
 Metodele centrate pe concurenţi - caracteristica de bază a acestor metode constă în
compararea resurselor-cheie, respectiv a factorilor de succes deţinuţi de firmă cu ale
concurenţilor-ţintă, care fac obiectul analizei (cei mai apropiaţi, importanţi sau care
trebuie atacaţi de exemplu). În acest caz, concurenţii vizaţi sunt consideraţi că
urmează o strategie de marketing identică sau asemănătoare cu cea utilizată de firmă
şi au aceeaşi configuraţie – mărime şi structură a resurselor.
 Metodele centrate pe clienţi - utilizează modele în cadrul cărora firma este
comparată cu concurenţii săi prin prisma satisfacţiei şi fidelităţii. Cele mai utilizate
modalităţi pentru evaluarea poziţiei competitive a firmei prin prisma clienţilor sunt
sondajul şi comensurarea loialităţii, din cauză că anumite cazuri, firmele nu își pot
identifica şi cunoaşte uşor concurenţii de pe pieţe.
 Metodele pentru măsurarea generală a competitivităţii a firmei - facilitează
precizarea poziţiei relative a firmei prin compararea forţei sale concurenţiale dată de
avantajul competitive şi dezavantajele sale competitive în comparaţie cu fiecare
concurent (eventual cu liderul pieţei, cu primele trei firme de pe piaţă etc.).
Poziţia competitivă a firmei raportată la concurenţii direcţi şi semnificativi poate fi
stabilită cu ajutorul analizei în mai multe etape:

I. Stabilirea listei factorilor de marketing cheie pentru succesul competitiv pe piaţă şi a

importanţei lor relative (inclusiv sub forma ponderilor asociate fiecăruia).

II. Evaluarea performanţelor firmei în domeniul marketingului în comparaţie cu ale

concurenţilor, pentru fiecare factor determinant (cheie).

III. Stabilirea poziţiei competitive a firmei în urma calculării scorului agregat.

6
 2.4. Factori determinanţi ai competitivităţii localităţilor

Se ştie că, concurenţa este motorul dezvoltării economiei. „Şi concurenţa dintre localităţi
este benefică din mai multe motive. În primul rînd, concurenţa impune desfăşurarea unei analize
riguroase a situaţiei existente din localitate, a relaţiilor cu partenerii şi concurenţii reali şi
potenţiali, ceea ce reprezintă un element important al marketingului locurilor. În al doilea rînd, în
baza rezultatelor autoanalizei, localitatea îşi poate determina domeniul de activitate, şi anume
care sunt segmentele ţintă pentru atragerea cărora poate concura. O asemenea analiză şi o alegere
strategică a domeniului de activitate reprezintă o posibilitate de valorificare a factorilor
competitivităţii localităţii, precum şi, atragerea noilor „consumatori” şi menţinerea celor
existenţi. În al treilea rînd, evaluarea competitivităţii localităţii poate fi un element important în
realizarea strategiei de dezvoltare, poziţionarea şi menţinerea localităţilor ca entităţi
competitive”.
Avînd în vedere aceste aspecte, elaborarea unor strategii coerente şi unitare de cercetare,
scopul principal fiind depistarea şi valorificarea factorilor competitivităţii localităţii, constituie
un obiectiv fundamental în strategia de dezvoltare.
Una din direcţiile marketingului locurilor este promovarea localităţii pe pieţele externe,
atragerea investitorilor şi integrarea economică regională. În contextul globalizării şi integrării
economice regionale localităţile concurează între ele în atragerea investiţiilor, fiind capabile nu
numai să modernizeze propriile economii, dar şi să creeze avantaje concurenţiale.
Pentru a fi competitivă localitatea trebuie să ocupe o poziţie mai bună în comparaţie cu
concurenţii săi, elaborînd şi realizînd strategii viabile, pentru a fortifica poziţiile şi a menţine
consumatorii pe propriul teritoriu. Cu alte cuvinte strategia de dezvoltare a oricărei localităţi
trebuie să includă diverse acţiuni de marketing, care vor contribui la formarea şi menţinerea
clientelei proprii. Dar trebuie să conştientizăm că competitivitatea este diferită de competiţie.
Competiţia reprezintă un scor de zero la unu în care dacă o localitate câstigă alta pierde. Prin
contrast, toate localităţile îşi pot mări competitivitatea în acelasi timp astfel încît toate localităţile şi
economia naţională pot creşte şi pot avea beneficii simultan.
Deoarece starea mediului concurenţial este determinată, pe de o parte, de procesele de
dezvoltare în mediul social, tehnologic, politic, iar pe de altă parte – de acţiunile de marketing a
subiecţilor pieţii, anume marketingul reprezintă o posibilitate de a aprecia obiectiv şi a realiza
maximal posibil avantajele concurenţiale existente.
Pentru fiecare localitate este important să cunoască factorii care contribuie la creşterea
competitivităţii, pentru ai valorifica, sau pentru a renunţa la cei care nu pot fi obiectul
concurenţei. Fiecare din aceşti factori indică existenţa unor caracteristici a localităţii, care o fac

7
mai atractivă pentru consumator în luarea deciziilor de a se stabili cu traiul, de a desfăşura
afaceri,de a se recrea ca turist. Anume corespunderea cerinţelor consumatorului cu
caracteristicile localităţii şi reprezintă competitivitatea acesteea.
În calitate de factori care asigură competitivitatea localităţii, în primul rînd, putem stipula
aşezarea geografică a localităţii, nivelul dezvoltării economice şi gradul de dezvoltare a
infrastructurii, posibilităţile logistice, precum şi potenţialul de resurse umane. Este important
să menţionăm faptul că, de rînd cu factorii numiţi mai sus, o deosebită atenţie se acordă
protecţiei mediului înconjurător şi atractivităţii localităţii pentru turişti.
Un prim factor ce contribuie la creşterea competitivităţii localităţilor rurale este
dezvoltarea infrastructurii. Investiţiile în infrastructura de transport sunt de maximă necesitate
pentru creşterea competitivităţii şi asigurarea creşterii economice a localităţilor rurale. În
condiţiile în care existenţa unei infrastructuri de bază nu este suficientă pentru asigurarea
competitivităţii unei localităţi, nivelul precar sau chiar absenţa acesteia poate genera disconfort şi
nemulţumiri din partea investitorilor, contribuind la promovarea unei imagini negative chiar şi în
condiţiile în care potenţialul acestei localităţi este deosebit de atractiv. Un aspect esenţial al
investiţiilor în infrastructura de bază este acela de a transmite un semnal de piaţă cu privire la
gradul de atractivitate al localităților precum şi de a reduce fluxul migratoriu extern al
persoanelor aflate în căutarea unor condiţii de viaţă şi de muncă mai bune.
Un alt factor, nu mai puţin important, reprezintă dezvoltarea capitalului uman.
„Capitalul uman începe să se contureze ca resursa cea mai importantă de care dispun
comunităţile sau pe care o pot perfecţiona în cadrul concurenţei cu alte comunităţi. Comunităţile
care îşi transformă mîna de lucru necalificată în lucrători calificaţi, care promovează inovarea şi
spiritul întreprinzător şi asigură posibilităţi de educaţie şi pregătire profesională pe toată durata
vieţii, se bucură de un avantaj concurenţial în noua ordine economică. Comunităţile care cultivă
o forţă de muncă educată şi bine pregătită pot face mult mai mult pentru a-şi spori avantajele
concurenţiale2”.
Fără dezvoltarea mediului de afaceri, ce se poate realiza prin creşterea competivităţii şi
eficienţei întreprinderilor existente şi prin crearea de noi „start-up-uri” în sectoarele cu potenţial
de creştere economică, va fi imposibil de creat o imbunătăţire a infrastructurii de afaceri. De
asemenea, trebuie depuse eforturi în vederea îmbunătăţirii infrastructurii de afaceri oferită
investitorilor străini. Principalele aspecte ale dezvoltării mediului de afaceri sunt: potenţialul
economic şi competitivitatea întreprinderilor, venitul în bugetul local, stabilitatea politică,
eficienţa managementului.

2
Kotler Phlilip. Marketingul locurilor – B., Editura Teora 2001
8
 Există localităţi de o mare importanţă turistică, unde găsim obiecte cu interes istoric şi
cultural. Mînăstirile reprezintă cu siguranţă locuri de mare interes arhitectural, deci se impune
dezvoltarea unei infrastructuri corespunzatoare, care să permită accesul unui numar mare de
persoane. Obiectivul specific este valorificarea şi promovarea potenţialului turistic, în vederea
creşterii competitivităţii întreprinderilor din sectorul turismului. În aceste condiţii, turismul, ca
parte integrantă a programului general de dezvoltare a localităţilor trebuie să raspundă necesităţii
elaborării unor soluţii adecvate de proiectare şi organizare a localităților creînd cadrul necesar
dezvoltării turismului şi afirmării acestuia ca factor de creştere a competitivităţii localităţilor.
O localitate nu poate fi competitivă în toate domeniile, deci există deosebiri în structura
competitivităţii localităţilor şi fiecare localitate trebuie să evidenţieze domeniile prioritare şi să le
dezvolte pentru a obţine avantaje concurenţiale. Strategiile de dezvoltare a localităţilor trebuie să
fie corelate cu strategiile generale de dezvoltare a ţării, deoarece competitivitatea localităţilor
reprezintă o sursă de creştere a competitivităţii întregii ţări şi contribuie la reducerea dezvoltării
disproporţionale.
Măsurile pe care le poate lua guvernul central pentru a îmbunătăţi competitivitatea ţării,
deşi pot fi foarte benefice acţionează de regulă la un nivel general. Există numeroase măsuri
care se pot lua la nivel local, ţinînd cont de diversitatea de condiţii care există în localităţile
respective. De multe ori aceste măsuri se încadrează într-una din două categorii, fie investiţii în
infrastructură, fie programe specifice pentru a asista anumite grupuri ţintă la atingerea unor
obiective sociale, educaţionale, de afaceri, etc. În multe situaţii, măsurile de intervenţie la nivel
local, mai aproape de oameni şi de problemele lor, dau rezultate mai bune, mai rapid şi mai
eficient.
În concluzie se poate afirma că atractivitatea unei localităţi este legata de o serie de
factori ce ţin de creşterea calităţii vieţii, de viziunea de dezvoltare a localităţii ceea ce contribuie
la crearea unei imagini favorabile în exterior şi constituie unul dintre factorii care determină
succesul economic şi social şi, pe aceasta bază, creşterea competitivităţii. Realizarea unei
dezvoltări echilibrate şi a unei competitivităţi sporite depind pe plan local de capacitatea de
mobilizare a tuturor actorilor implicaţi, de susţinerea şi implementarea unor proiecte de
dezvoltare cu impact local.
Succesul modernizării economiei şi creşterii competitivităţii țării în ansamblu este în
mîinile noastre, a tuturor cetăţenilor ţării, şi depinde, în mod cert, de atitudinea, abilitatea şi
energia cu care vom continua să acţionăm în comun.