Ecotehnologie si Reciclare

Proiect

Profesor:
Conf.dr.ing. Mihaela Botis Nistoran

Student:
Ciocazanu George
 Ecotehnologie si Reciclare
Ecotehnologie si Reciclare in industria carnii

Cuprins:
1) Epurarea apelor uzate de la abatoare si combinatele de carne
2) Deseuri din indrustria carnii
3) Valorificarea subproduselor si deseurilor din industria carnii
 1) Epurarea apelor uzate de la abatoare si combinatele de carne

Epurarea apelor uzate constituie ansamblul procedeelor fizice,chimice,

biologice şi bacteriologice prin care se reduce încărcarea însubstanţe poluante
organice sau anorganice şi în bacterii în scopul protecţieimediului înconjurător.
(aer, sol, emisar etc.). Ea are ca rezultat obţinerea unor ape curate, în diferite grade
de purificare funcţie de tehnologiile şi echipamentele folosite, şi un amestec de
corpuri şi substanţe care sunt denumite generic nămoluri.Staţiile de epurare
reprezintă ansamblul de construcţii şi instalaţii, în care apele de canalizare sunt
supuse proceselor tehnologice de epurare, care le modifică în aşa mod calităţile,
încât să îndeplinească condiţiile prescrise,de primire în emisar şi de îndepărtare a
substanţelor reţinute din aceste ape.
Apele uzate de la abatoare sunt constituite din efluenţii de la sălile de
tăiere, prelucrarea intestinelor, curăţarea incintelor tehnologice şi a grajdurilor.
Apele uzate se produc la sângerarea şi tranşarea animalelor sacrificate, la curăţarea
carcaselor sau părţilor de carcase, la curăţarea şi golirea cavităţii abdominale ca şi
la curăţarea şi dezinfecţia staulelor, a sălilor şi coridoarelor abatorului, a curţii şi
locurilor de spălare a vehiculelor, precum şi curăţării diverselor echipamente şi
instalaţii ale abatorului.
Apele uzate de la abatoare prezintă un potenţial infecţios ridicat, cu
precădere cele provenite de la prelucrarea intestinelor. În aceste ape uzate s-au
depistat salmonele, bacili dizenterici, bacili tuberculoşi, germeni anaerobi, etc. Din
cauza caracterului infecţios al apelor uzate, în cadrul marilor abatoare sunt
prevăzute secţii speciale destinate animalelor bolnave sau părţilor de corp
contaminate sau suspecte, care au în componenţă hale de tăiere şi cuptor de
incinerare. Apele uzate produse în aceste secţii trebuie colectate separat şi tratate
pentru dezinfectare. Cu toate acestea, există pericolul infectării întregului circuit de
ape uzate din abator şi trebuie să se ia măsuri speciale la evacuarea apelor uzate de
la abatoare în reţelele de canalizare urbane sau la evacuare în receptori naturali.
Apele uzate provenite de la fabricile de conserve de carne sunt similare cu
cele provenite de la abatoare şi provin de la spălarea cărnii, a recipientelor, a
utilajelor şi instalaţiilor şi a halelor de fabricaţie. Dacă fabricile de conserve nu
sunt asociate cu secţii de tăiere a animalelor, atunci apele uzate rezultate sunt mai
puţin concentrate şi fără potenţial pathogen
 Evacuarea apelor uzate de la abatoare şi fabrici de conserve de carne la
sistemul urban de canalizare se poate face atunci când există această posibilitate
şi prin aplicarea prealabilă a unei preepurări care să aducă caracteristicile
efluenţilor de la abatoare şi fabrici de conserve de carne la valorile admise pentru
deversarea în canalizările urbane. În acest scop sunt reţinute din apele uzate prin
procedee mecanice copitele, coarnele şi perii pentru evitarea înfundării tuburilor
canalizării.
De asemenea trebuie să se determine pentru fiecare caz în parte dacă este
oportun ca odată cu evacuarea apelor uzate în canalizarea urbană să se elimine şi
excrementele, ţinându-se seamă de dificultăţile pe care acestea le pot provoca
bunei funcţionări a staţiei urbane de epurare a apelor uzate (de exemplu
formarea nămolurilor plutitoare în bazinele de aerare cu nămol activ, care poate fi
contracarată doar prin introducerea unor echipamente suplimentare de
amestecare). O altă posibilitate de extragere din apă a excrementelor
(conţinutului stomacului şi intestinelor) este utilizarea centrifugelor sau preselor
cu şurub, sau arderea substanţei solide a acestora. Intestinele sau fragmentele de
intestine trebuie să fie tocate înainte de evacuarea în apele uzate. În acest scop
pot fi utilizate dezintegratoare mecanice similare cu cele utilizate în cadrul
instalaţiilor de sitare din staţiile urbane de epurare a apelor uzate.
Evacuarea în canalizarea urbană a apelor uzate calde se face numai după o
răcire prealabilă deoarece în caz contrar ar fi puternic favorizată intrarea în
putrefacţie a încărcării organice a apei uzate din sistemul de canalizare.
Apele uzate care provin de la abatoarele de animale contaminate, ca şi
reziduurile solide provenite de la acestea trebuie să fie eficient dezinfectate
înainte de evacuarea în canalizarea urbană. De preferinţă dezinfectarea se face pe
cale termică.

Procedeele de epurare care se aplică apelor uzate provenite de la abatoare

sunt în general biologice şi chimice:
- fermentarea anaerobă criofilă care se aplică în general la unităţile izolate;
în acest caz se asigură pentru dimensionarea instalaţiei de fermentare un minim
de 5 m3 capacitate pe cap de vită mare sacrificată pe zi; se vor lua măsuri pentru
buna etanşare a instalaţiei de fermentare, atât pentru evitarea infiltraţiilor în
pânza freatică cât şi pentru diminuarea degajării de mirosuri neplăcute şi
proliferării insectelor; nămolul fermentat poate fi utilizat ca îngrăşământ;
 - fermentarea anaerobă mezofilă care se aplică se aplică de asemenea cu
rezultate bune ca o treaptă preliminară de epurare a apelor uzate provenite de la
abatoare; din observaţiile făcute în timpul exploatării se poate aprecia că un
fermentator anaerob mezofil, care lucrează la o temperatură de 22°C la eficienţe
de diminuare a CBO5 –ului de 90–95%, au durate de retenţie de 2 – 3 zile, iar dacă
temperatura de regim creşte la 37°C, este necesară o durată de retenţie de 27 ore
pentru obţinerea unor eficienţe similare de diminuare a CBO5 –ului;
- epurarea în iazuri biologice a apelor uzate provenite de la abatoare nu
funcţionează satisfăcător decât dacă se adaugă în apele uzate supuse
tratamentului o cantitate de săruri nutritive în raport convenabil cu încărcarea
organică; în plus trebuie ca transferul de oxigen din aerul atmosferic în apa uzată
supusă tratamentului să fie favorizat de o suprafaţă cât mai mare a iazurilor;
iazurile trebuie să aibă o capacitate corespunzătoare pentru a fi asigurată o
durată de retenţie de mai multe luni pentru apele uzate
- epurarea chimică a apelor uzate provenite de la abatoare utilizând
reactivi chimici de precipitare (coagulare-floculare) care provoacă o coagulare
intensă a coloizilor şi a unei părţi din impurităţile dizolvate; acest procedeu este
destul de frecvent utilizat în epurarea apelor uzate provenite de la abatoare,
reactivii cei mai folosiţi fiind sărurile de fier sau aluminiu cel mai adesea în
combinaţie cu varul, în doze de 0,1–0,2 kg sulfat de fier sau aluminiu/m3 apă
uzată combinat cu 0,5 – 1 kg var/m3 apă uzată; flocularea poate fi intensificată
printr-o adăugare prealabilă de clor, care favorizează separarea grăsimilor şi
frânează procesele de descompunere, realizând totodată şi o dezinfecţie
- epurarea biologică aerobă a apelor uzate provenite de la abatoare se face
mai dificil din cauza neuniformităţii de evacuare a acestora din abatoare şi fabrici
de conserve de carne sărate, deoarece în micile abatoare producerea de ape
uzate încetează complet în fiecare zi în timp ce în unităţile mari nu se lucrează în
weekend, producerea de ape uzate în aceste zile încetândde asemenea complet;
de aceea pentru epurarea biologică aerobă se preferă instalaţiile cu filtre
biologice care sunt din acest punct de vedere mult mai puţin sensibile decât
instalaţiile cu bazine de aerare cu nămol active
- epurarea biologică naturală a apelor uzate provenite de la abatoare se face
în agricultură cu bune rezultate datorită compoziţiei chimice a apelor uzate, dacă
condiţiile locale o permit; în afară de tratarea preliminară obişnuită, această
utilizare presupune şi o bună epurare mecanică a apelor uzate, în special pentru
eliminarea cât mai completă a grăsimilor; epurarea biologică naturală se poate
realiza pe terenuri nisipoase cu suprafaţa de răspândire a apelor de cca. 1 ha cu un
volum de ape de 3 m3/zi sau pe durata de lucru dintr-o zi

2) Deseuri din indrustria carnii

Deseurile care rezulta in procesul tehnologic de obtinere a produselor

alimentare, pot constitui surse de contaminare pentru materiile prime si auxiliare,
produse intermediare, semifabricate, produse finite si pentru personal.
Pentru a preveni asemenea contaminari, este necesar ca activitatile de colectare,
depozitare si evacuare a deseurilor sa fie controlate cu mare atentie.
În urma procesului de abatorizare şi de prelucrare industrială a cărnii rezultă
subproduse şi deşeuri cu valoare nutritivă ridicată, o clasificare a lor în funcţie de
provenienţă fiind următoarea:
Subproduse şi deşeuri de la prelucrarea cărnii.
În grupa subproduselor din carne se regăsesc capul de la animale cu părţile
componente, organe interne, picioare, copite, coarne, coada, oase, sânge, glande
endocrine, grăsimile, intestine, stomac, etc. 
Din grupa deşeurilor, care sunt resturi necomestibile, se pot menţiona:
curăţitura de la pieile de animale, franjuri de slănină, seu, cărnuri confiscate,
organele necomestibile, curăţitura de pe intestine şi burţi, conţinutul stomacal, etc.

3) Valorificarea subproduselor si deseurilor din industria carnii

Prelucrarea subproduselor în scop chimico-farmaceutic

În această categorie se găsesc o serie de glande endocrine şi organe care, după

recoltare se prelucrează imediat, în spaţii amenajate special şi cu un înalt grad de
igienă, fiind separate de serozităţi, grăsime, tendoane, ţesut conjunctiv, sânge,
urmată de conservare până la introducerea în procesul tehnologic de obţinere a
substanţelor cu rol farmaceutic. În funcţie de modul de conservare avem:

 conservarea prin congelare: hipofiza, tiroida, glande suprarenale, pancreas,

ovare, testicule, pulmoni, ficat, splina, rinichi, inima, creier, măduvă;
  conservarea prin sărare: timus, tiroida, glande suprarenale;
 conservare cu substanţe chimice: hipofiza, epifiza, paratiroidele, bila.
Prelucrarea intestinelor
Cunoscute sub denumirea de garnitura de maţe, acestea conţin toate componentele
tractusului gastro-intestinal, dar în practică interesează doar intestinele (subţire şi
gros) şi stomacul animalelor, folosite pe post de membrane naturale la fabricarea
unor preparate din carne. În funcţie de provenienţă acestea se prelucrează în secţii
specializate şi presupun tragerea lor de pe mezenter, golirea de conţinut,
degresarea, întoarcerea pe dos şi şlaimuirea, spălarea, sortarea, calibrarea,
măsurarea şi legarea.

Prelucrarea sângelui
Prin compoziţia sa chimică şi biologică, sângele rezultat la sacrificarea animalelor
constituie o materie primă extrem de importantă atât pentru industria alimentară,
cât mai ales pentru obţinerea unor preparate din sânge în industria farmaceutică. Ca
structură morfologică, sângele este alcătuit din plasmă (lichid) în care se
regăsesc celule sau elemente figurate (eritrocite, leucocite, trombocite), şi fibrină
(ca substanţă proteică). Din punct de vedere chimic, sângele are o compoziţie
relativ stabilă, cu mici diferenţe în funcţie de specia de provenienţă
Prelucrarea materiilor cheratinoase
În această categorie intră coarnele, copitele, unghiile şi oasele rezultate din
abatorizare, prin a căror prelucrare se obţin unele produse
precum:

 făina din coarne: folosită în industria metalurgică, la mase plastice pentru

obţinerea unui sortiment numit galalit;
 făină furajeră: materiile cheratinoase se supun hidrolizei pentru solubilizare,
soluţia rezultată se neutralizează şi se usucă sub formă de pulbere, fiind foarte
bogat în proteine, azot şi grăsimi;
 semifabricat furajer pentru viţei: se obţine amestecând hidrolizatul
cheratinos cu sânge integral, urmat de uscarea prin atomizare, pulberea
rezultată, amestecată cu lapte integral fiind folosită la alăptatul viţeilor;
 cleiul de oase sau cleiul cheratinos: se obţine prin hidroliza coarnelor şi a
copitelor, urmată de fierbere până la o concentraţie în substanţă uscată de 35-
40 %;
 aminoacizi: prin hidroliză acidă se pot obţine aminoacizi precum acid
glutamic, cistină, arginină, tirozină, leucină, lizină, fenilamină, care adăugate
în furajul animalelor contribuie la creşterea valorii biologice a acestuia;
 îngrăşăminte minerale şi organice: prin prelucrarea materiilor cheratinoase
se pot obţine hidrolizate bogate în săruri de amoniu, în calciu şi fosfor.