………………………………………..

PROIECT DE SPECIALITATE

ÎNDRUMĂTOR
…………………………
Absolvent
……………………..

- ……………………….. -

1
CUPRINS

Introducere
Analiza produsului
Alegerea materialelor
Plan de operaţii general
Plan de operaţii pentru un reper
Calculul de rezistenţă şi dimensional
Calculul normei de timp şi organizarea atelierului
Norme de tehnica securităţii muncii pentru toate operaţiile.
Bibliografie
Desenul de ansamblu
Desenul de execuţie a unui reper

2
TEMA PROIECTULUI

Să se proiecteze tehnologia de execuţie a unei

„TRANSMISII CU CURELE PENTRU UZ DIDACTIC”

3
 Cap.1. Introducere

Noţiuni generale
Transmisia cu curea este un mecanism având rolul de a transmite mişcarea – cuplul motor – de la
arborele de antrenare la cel antrenat prin intermediul unui element de tracţiune numit curea
Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau
trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate).
Transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în
contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre
dinţii curelei şi cei ai roţii (în cazul transmisiilor fără alunecare).
O transmisie prin curele se compune din roţile de
curea - conducătoare l şi condusă 2 -elementul de
legătură (cureaua) 3 sistemul de întindere şi apărători de
protecţie.
Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de
curea se realizează la montaj, prin întinderea (deformarea
elastică) curelei.
Comparativ cu celelalte transmisii mecanice,
transmisiile prin curele cu alunecare prezintă o serie de
avantaje: se montează şi se întreţin uşor;
- funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi
- vibraţiile; necesita precizie de execuţie şi montaj
- relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari
între arbori; permit antrenarea simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari;
asigură protecţia împotriva suprasarcinilor.
Dintre dezavantajele acestor transmisii se pot menţiona: capacitate de încărcare limitată;
dimensiuni de gabarit mari, comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de pretensionare mari, care
solicită arborii şi reazemele; raport de transmitere variabil, ca urmare a alunecării curelei pe roţi;
sensibilitate mărită la căldură şi umiditate; durabilitate limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de
întindere a curelei.
Unele dintre dezavantajele transmisiilor cu alunecare sunt anulate de transmisiile prin curele
dinţate. Astfel: mişcarea se transmite sincron, vitezele unghiulare ale roţilor fiind constante şi ridicate;
randamentul mecanic este mai ridicat; pretensionare mai mică la montaj, deci o solicitare redusă a
arborilor şi lagărelor.
Principalele dezavantaje ale transmisiilor prin curele dinţate sunt legate atât de tehnologia de
execuţie, mai pretenţioasă, atât a roţilor de curea dinţate cât şi a curelelor, cât şi de costurile montajului.
Clasificarea curelelor se face în funcţie de forma secţiunii curelei , iar clasificarea transmisiilor
prin curele se face în funcţie de poziţia relativă a axelor arborilor, a numărului de arbori antrenaţi
(conduşi) şi a raportului de transmitere realizat.
După forma secţiunii, curelele pot fi: late (netede - fig. a, politriunghiulare - fig. b, dinţate - fig. ,
c), trapezoidale (fig. d), rotunde (fig. e).

Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până la P = 2000 kW, la viteze periferice v <
12 m/s şi rapoarte de transmitere i < 6 (maxim 10). Utilizarea curelelor moderne, de tip compound, a

4
dus la ridicarea performanţelor acestora, domeniul lor de utilizare fiind: P < 5000 kW; v < 100 m/s; i < 10
(maxim 20).
Transmisiile prin curele late politriunghiulare (Poly-V) transmit puteri P < 2500 kW, la viteze
periferice v < 50 m/s.
Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la P = 400 kW, la viteze
periferice v < 80 m/s şi rapoarte de transmitere i < 8 (maxim 10).
Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite puteri până la P = 1200 kW, la viteze
periferice v < 50m/s, atunci când distanţa dintre axe A < 3 m, iar raportul de transmitere maxim i < 8
(maxim 10).
Pentru aceste curele, în tabelul 1.1 sunt prezentate, în funcţie de diverşi parametri (economici,
funcţionali etc.), câteva performanţe ale transmisiilor echipate cu aceste curele.
Tabelul 1. 1. Performanţe ale transmisiilor prin curele

Clasificarea transmisiilor prin curele, în funcţie de criteriile mai înainte prezentate, este dată în
tabelul 1.2.

1.1. Clasificarea transmisiilor cu curele

După poziţia axelor de rotaţie:
 transmisii paralele cu acelaşi sens de rotaţie;
 transmisii încrucişate - cu axele roţilor paralele şi sensurile de rotaţie opuse;
 transmisii încrucişate - in spaţiu, având unghi de 90 grade sau sub un unghi oarecare.
Transmisia cu curea prezintă următoarele caracteristici:
 funcţionare liniştită, fără şocuri,vibraţii;
 transmiterea mişcării la distanţă mare între axe
transmiterea unei game largi de turaţii;
 protecţia motorului electric la suprasarcini(alunecarea elastică);
 simplitate constructivă;
 randamentul transmisiei este ridicat (Tj=0,92...0,98).
exploatarea optimă a curelei este determinată de următoarele condiţii:
Se impune menţinerea unei distanţe dintre axe cuprinsă între limitele date de forumla

D distanţa între axe

- montarea curelei se face pretensionat;
- viteza periferică să nu depăşească 10...30 m/s;
- la transmisia orizontală, ramura de jos să fie încărcată.

5
 Curelele se clasifică în funcţie de secţiune:late, trapezoidale şi rotunde. Materialele utilizate sunt:
cauciuc, pânză, fibre textile, materiale plastice.

Tabel 1.2.

6
 TIPURI DE CURELE. MATERIALE. ELEMENTE CONSTRUCTIVE
Materialele din care se confecţionează curelele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază:
să fie foarte elastice, pentru a se putea înfăşură pe roţi cu diametre mici, fără ca tensiunile de încovoiere, care
iau naştere, să aibă valori însemnate; coeficientul de frecare a elementului curelei în contact cu roata de
curea să fie cât mai mare (pentru transmisiile prin curele cu alunecare); elementul curelei care preia
sarcina principală de întindere să aibă o rezistenţă ridicată; elementul curelei, în contact cu roata, să fie
rezistent la uzură şi oboseală şi să fie rezistent şi la acţiunea agenţilor externi; să fie ieftine.
Curele late netede (lise)
Materialele pentru aceste curele pot fi: pielea, ţesăturile textile, pânza cauciucată, materialele plastice,
benzile metalice.
Curelele din piele. Sunt confecţionate din piele de bovine, utilizându-se, de preferinţă, zona
spinării animalului (crupon). Se execută dintr-un singur strat (simple) sau în mai multe straturi
(multiple), lipite între ele, pe toată lungimea. Pielea se tăbăceşte cu tananţi vegetali şi, în cazuri speciale,
cu tananţi minerali, obţinându-se, în acest caz, o flexibilitate mai mare.
Deşi pielea satisface multe din condiţiile impuse materialelor pentru transmisiile prin curele
-rezistenţă la uzură, coeficient de frecare mare, rezistenţă la acţiunea unor agenţi exteriori (ulei, unsori,
apă) - unele deficienţe - rezistenţă redusă la curgere a materialului (care duce la deformări plastice
importante, respectiv la demontări frecvente pentru scurtarea şi reîmbinarea capetelor), rezistenţă redusă
la oboseală şi faptul că este un material deficitar - au făcut ca, în ultimul timp, aceste curele să fie din ce
în ce mai puţin folosite, fiind înlocuite de curelele ţesute sau compound.

7
 Curelele din ţesături textile. Sunt confecţionate din ţesături textile şi pot fi într-un singur strat
sau în mai multe straturi, în cazul în care sunt executate din mai multe straturi, îmbinarea capetelor se
poate realiza prin coasere, printr-o contextură specială sau prin lipire.
Materialul din care se execută cureaua poate fi un material textil natural (bumbac, celofibră, lână,
păr de cămilă sau capră, cânepă, in, mătase naturală etc.) sau fibre sintetice (vâscoză, poliamide,
poliesteri).
Curelele din ţesături textile prezintă unele avantaje: pot fi ţesute fără fine, ceea ce asigură
transmisiei un mers liniştit; pot funcţiona la viteze mari v < 60 m/s; pot funcţiona pe roţi de diametre
mici, datorită flexibilităţii ridicate. Ca dezavantaje, se pot menţiona: durabilitate scăzută, datorită
rezistenţei reduse a marginilor curelei; alungire în timp; sensibilitate la acţiunea căldurii, umezelii,
acizilor etc.

Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. Sunt confecţionate din mai multe straturi de
ţesături textile, solidarizate între ele prin cauciuc vulcanizat. Ţesăturile textile (inserţii) reprezintă
elementul de rezistenţă al curelei. Inserţia se poate realiza sub forma unor straturi paralele (fig a), prin
înfăşurare în mai multe straturi sub formă de spirală (fig. b) sau în straturi concentrice (fig c).
Aceste curele au între straturi şi la exterior cauciuc vulcanizat (fig. 3.3, d), fiind rezistente la
umezeală şi la medii umede, acide sau bazice. Curelele înfăşurate sunt mai rigide decât cele stratificate,
în schimb marginile sunt mai rezistente, putând fi utilizate la transmisiile cu ramuri sau axe
încrucişate.
Dacă în loc de ţesătura textilă se folosesc inserţii sub formă de şnur, se obţin curele cu
flexibilitate mărită.
Curelele din materiale plastice. Se folosesc două tipuri de curele, în care apare materialul
plastic: curele numai din material plastic şi curele din material plastic şi alte materiale (compound =
compuse). Materialele plastice folosite sunt materialele poliamidice şi poliesterice, utilizate sub formă
de folii de grosimi diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate.

Materialele plastice prezintă avantajul unor rezistenţe la tracţiune şi uzare mai mari, dar nu
prezintă o aderenţă prea bună la roţi (coeficienţi de frecare mici). Din acest motiv, materialele plastice
singure au o utilizare restrânsă în confecţionarea curelelor.
Curelele compound sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi din poliamidă sau
poliester, ca element de rezistenţă, căptuşit la interior cu un strat subţire din piele de înaltă calitate

8
 (cromată special) şi dintr-un strat de protecţie, dispus pe partea exterioară. Stratul din
material plastic este elementul de rezistenţă al curelei (nailon, cu o r = 400 MPa; poliester, cu
o r = 850 MPa), iar stratul din piele este cel care asigură o aderenţă bună (frecare mare) între
curea şi roţi Qi = 0,45...0,6, la v = 20...30 m/s).
Prin construcţia lor, curelele compound
însumează proprietăţile de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele de fricţiune ale pielii. Curelele
compound sunt rezistente la produse petroliere, sunt foarte flexibile - putându-se înfăşură pe roţi de
diametre foarte mici (D/h > 10) - sunt antielectrostatice, funcţionează bine la temperaturi până la 120°C,
permit viteze periferice foarte mari (v > 100 m/s), suportă frecvenţe de îndoiri mari (până la 100 Hz), au o
durabilitate mare şi sunt, practic, insensibile la umiditate.
Performanţele ridicate ale acestor curele fac posibilă utilizarea lor la realizarea transmisiilor cu
dimensiuni de gabarit mici şi a celor care funcţionează la viteze mari; diametrul minim al roţii de curea
poate ajunge la 25 mm, iar turaţia la 300.000 rot/min. Curelele având ca inserţie folie de poliamidă se
execută la orice lungimi şi cu lăţimi până la 1200 mm, atât cu fine cât şi fără fine. Curelele cu inserţie din
şnur poliamidic se execută numai fără fine, la lungimi până la 10.000 mm şi lăţimi până la 500 mm.
Curelele late politriunghiulare (Poly-V). Au o construcţie specială, suprafaţa exterioară fiind
netedă, iar suprafaţa interioară este profilată. Suprafaţa interioară prezintă proeminenţe,

dispuse longitudinal, cu profil triunghiular. Elementul de rezistenţă este un şnur din material
plastic înglobat în masa de cauciuc a curelei. Cureaua este acoperită la exterior cu un strat protector,
realizat din material plastic, care asigură aderenţa şi rezistenţa la uzare a curelei. Porţiunea profilată,
având înălţime mică în raport cu înălţimea totală a curelei, conferă acestor curele o flexibilitate mare,
comparabilă cu cea a curelelor late obişnuite. Proeminenţele triunghiulare - de contact ale curelei cu
roata - asigură o aderenţă sporită şi presiuni de contact mai mici decât în cazul curelelor late. Curelele
politriunghiulare transmit puteri P < 1250 kW, la viteze v < 50 m/s.
Benzile metalice. Se prezintă sub forma unor benzi din oţel de mare rezistenţă (or =
1300...1600 MPa), cu lăţimi cuprinse între 20...250 mm şi grosimi între 0,6...l,l mm.
Transmisiile cu benzi metalice pot funcţiona la viteze foarte mari (apropiate de viteza
sunetului), asigurând transmiterea unor puteri mari. Necesită forţe de întindere, iniţiale, foarte mari, o
foarte ridicată precizie de execuţie şi montaj a roţilor şi o rigiditate mare a arborilor. Se pot utiliza în
locul curelelor din piele sau textile sau în locul angrenajelor, la locomotive, vapoare, termocentrale
etc. în comparaţie cu angrenajele, transmisiile cu bandă funcţionează cu zgomot mult mai redus. Pentru
mărirea coeficientului de frecare dintre banda metalică şi roţile transmisiei, roţile de curea se pot căptuşi
cu plută (|i = 0,35).

9
 La transmisiile care funcţionează cu viteză foarte mare, pentru ca pierderile prin frecarea dintre
elementele în mişcare şi atmosferă să fie cât mai reduse, se recomandă introducerea acestora în carcase cu
un anumit grad de vid.
Curele late dinţate (sincrone)
Cureaua dinţată se compune dintr-un element de înaltă rezistenţă l, înglobat într-o masă
compactă de cauciuc sau material plastic 2. Suprafaţa exterioară şi zona danturată sunt protejate cu un
strat 3, din ţesături din fibre sintetice rezistente la uzură şi la agenţi chimici şi termici. Elementul de
rezistenţă l poate fi realizat din cabluri metalice, din fibre de poliester sau fibre de sticlă.

Dantura poate fi dispusă pe o parte a curelei (fig, a) sau pe ambele părţi (fig. b). Curelele cu
dantură pe o singură parte se folosesc la transmisiile cu axe paralele şi ramuri deschise, cu sau fără rolă de
întindere (fig. 3.8, a şi b), iar curele cu dantură pe ambele părţi se folosesc la transmisiile cu mai mulţi
arbori, dispuşi de o parte şi de alta a curelei (fig. c).

Dinţii curelelor pot fi trapezoidali, parabolici şi semicirculari. Profilul clasic al dintelui este cel
trapezoidal, în ultimul timp executându-se şi pro file curbilinii, prin aceasta urmărindu-se reducerea
zgomotului şi îmbunătăţirea modului de intrare şi ieşire în şi din angrenare. Profilul cu formă parabolică
permite utilizarea dinţilor mai înalţi în raport cu profilul tradiţional. Această caracteristică, cumulată cu
robusteţea dintelui, permite o creştere a sarcinii transmise şi o reducere a interfeţei create în timpul
angrenării dintre dintele curelei şi cel al roţii. Forma parabolică determină următoarele avantaje:
reducerea zgomotului în funcţionare; sporirea puterii transmise; creşterea rezistenţei dintelui la
oboseală.

10
 Transmisiile prin curele dinţate realizează transmiterea mişcării fără alunecare, dinţii curelei
angrenând cu dantura roţii de curea. Aceste transmisii cumulează avantajele transmisiilor prin curele
late şi ale transmisiilor prin lanţ.
Datorită avantajelor pe care le prezintă, aceste transmisii s-au impus, fiind utilizate în multe
domenii, cum ar fi: construcţia de autovehicule (la sistemul de distribuţie); construcţia maşinilor-unelte,
construcţia maşinilor textile, birotică, computere, proiectoare, maşini de scris etc.
Curele trapezoidale
Cureaua trapezoidală are în secţiune transversală forma unui trapez isoscel şi este formată din mai
multe zone. Zona l reprezintă elementul de rezistenţă al curelei, care poate fi realizat din ţesătură de
bumbac (fig. a), din şnur (fig. , b) sau din cablu (fig. c). Elementul de rezistenţă este învelit într-o masă
de cauciuc sintetic, care cuprinde zona de compresiune 2 (duritate

70...80° Sh) şi zona de întindere 3 (duritate 60...70° Sh). La exterior, cureaua este protejată
prin învelişul de protecţie 4, format din unul sau mai multe straturi de pânză cauciucată.
Curelele trapezoidale sunt standardizate, în funcţie de dimensiunile secţiunii, în două tipuri: curele
trapezoidale clasice şi curele trapezoidale înguste. La aceste curele, flancul în stare liberă este rectiliniu.
Se mai folosesc şi alte tipuri de curele trapezoidale, cum ar fi: curele speciale, curele dublu
trapezoidale sau curele trapezoidale multiple. Curelele trapezoidale speciale (fig a) au flancurile în
stare liberă concave, oferind avantajul unei aşezări corecte a curelei pe roată, în timpul funcţionării,
Stare libera Stare deformată

în stare deformată, atunci când cureaua se înfăşoară pe roată, flancul curelei devine rectiliniu, ca şi
flancul canalului de pe roata de curea (la curelele clasice, în stare deformată flancul curelei nu mai
rămâne rectiliniu (fig. b)). Curelele dublu trapezoidale (fig. a) se folosesc în cazul transmisiilor cu mai
11
multe roţi conduse, dispuse pe ambele părţi ale curelei (fig. b). Curelele trapezoidale multiple
înlocuiesc curelele trapezoidale simple montate în paralel, prezentând avantajul că evită alungirile
inegale ale elementelor componente.

12
 CAP.2. Alegerea Produsului

2.1. Scurta descriere a produsului proiectat

Pentru prezenta temă de proiect am ales un model simplificat de transmisie cu curele care se poate
folosi în scopuri didactice ce conţine şi un reductor cu roţi dinţate şi un cuplaj elastic. Descrierea detaliată
în proiect a fazelor de lucrări se va face mai amănunţit doar pentru transmisia cu curele efectivă.
În partea generală de descriere a proiectului se vor prezenta noţiunile generale legate de
transmisiile cu curele, clasificarea transmisiilor după diferite criterii de selecţie.
Exemplul ales pentru lucrare prezintă în componenţă o transmisia prin curele trapezoidale, un
reductor cu roţi dinţate, cu două trepte de reducere (una conică şi una cilindrică), şi un cuplaj elastic cu
bolţuri, având următoarele date de proiectare:
Puterea la ieşire Pi = 2,2 Kw
Turaţia la ieşire ni = 550 rot/min
Raportul de transmitere al reductorului iR = 5,2
4
Timpul de funcţionare al reductorului T= 4,6⋅10 h

Schema de principiu a transmisiei:

1 – motor
2 – transmisie prin curele trapezoidale
3 – angrenaj conic
4 – angrenaj cilindric
5 – cuplaj
6 – lagăre cu rulmenţi
7 – arbore

13
 2.2. Alegerea Motorului

Pi
Pem =
Puterea electromotorului va fi: ηT

ηT =ηTC⋅ηTK⋅η RC⋅ηC⋅ηeL

Randamentul total al transmisiei ηT

Randamentul transmisiei prin curele TC η =0.90÷0,96

Randamentul angrenajului conic ηTK =0 , 96÷0 ,99
Randamentul angrenajului cilindric
η RC=0,96÷0,99
Randamentul cuplajului C η =0,98
Randamentul rulmenţilor η L=0 . 985÷0 , 995
Numărul de perechi de rulmenţi e=3

ηT =0 , 93⋅0 , 98⋅0 , 98⋅0 , 98⋅0 . 993 =0 , 85

Turaţia necesară
nem =n i⋅i R

Din STAS 2755 – 74 se va alege un electromotor cu fixare pe tălpi cu puterea şi turaţia imediat
superioare celor necesare. Turaţia reală a motorului este mai mică decât turaţia de sincronism cu 4%.
Turaţiile de sincronism sunt:

750 1000 1500 3000

Turaţia de (720) (960) (1440) (2880)
sincronism 950 1200 1800 3600
(turaţia reală) (865) (1150) (1730) (3460)
(nr)

ηT =0 , 85
2,2
Pem = =2,58 ⇒ PemSTAS =3 Kw
0 ,85
nem=550⋅5,2=2860 rot /min ⇒n emSTAS=3000 rot /min ⇒n r =2880 rot /min

simbolul carcasei electromotorului 100L

şurubul de fixare M 10

2
 2.3. Alegerea Rulmenţilor

Rulmenţii se aleg în funcţie de diametrul tronsonului de pe arbore pe care se montează şi de

încărcările de pe arbore:

Pentru fiecare punct de sprijin se calculează forţa radială

Fr =√ H 2 +V 2

Fa
Se calculează Fr în locurile unde sunt forţe axiale
Fa
<e
Fr
Fa
<e
Forţele axiale sunt suficent de mici încât respectă raportul Fr . În această situaţie se vor
alege rulmenţi radiali cu bile.

3
 Din catalogul de rulmenţi se alge rulmentul radial cu bile cu capacitatea dinamică de bază Cr
imediat mai mare decât cea necesară. Se preferă ca pe acelaşi arbore să se monteze rulmenţi la fel.

Arborele I

{H2=782,37N ¿ ¿¿¿
d=30 mm
D=90mm
B=23 mm
Cr =34 KN
Simbolul rulmentului 6406

{H3=157,37N ¿ ¿¿¿
d=40mm
D=110 mm
B=27mm
Cr =37 ,5 KN
Simbolul rulmentului 6408

Arborele II

{H1=61,28N ¿ ¿¿¿
d=20 mm
D=72mm
B=19 mm
Cr =84 KN
Simbolul rulmentului 6404

Arborele III

d=30 mm
D=90mm
B=23 mm
Cr =34 KN
Simbolul rulmentului 6406

4
 Sectiune diametrala a unui rulment (D – diametrul exterior, d- diametrul interior, B –laţimea,

2.4. Calcului Transmisiei Prin Curele

Calculul transmisiei prin curele trapezoidale înguste se efectuează conform STAS 1163-71,
Îndrumar de proiectarea organelor de maşini – Curele şi lanţuri, tabelul 1.20, pagina 24:

Calculul raportului de transmisie

Raportul total de transmisie
nr 2880
iT = = =5 ,23
ni 550

Raportul de transmisie al curelelor

i T 5 , 23
i TC = = =1 ,005 ⇒ iTC =1,1
i R 5,2

Puterea de calcul la arborele conducător

Pc =P emSTAS=3 Kw

Turaţia roţii conducătoare

n1 =nr =2880rot /min

Turaţia roţii conduse

n1 2880
n2 = = =2618 rot /min
iTC 1,1

Regimul de lucru – transmisia este utilizată la un strung cu funcţionarea în două schimburi (16
ore)
Raportul de transmitere

5
 n1 2880
i= = =i =1,1
n2 2618 TC

Distanţa reală dintre axe

A= p+ √ p2 −q
p=0 , 25⋅Lp−0 , 393 ( Dp1 +Dp 2 ) =177 , 5−74 ,27=103 , 23 mm
2
q=0 , 125 ( Dp 1−Dp 2 ) =0 ,125⋅18=2 , 25 mm
A=103 , 23+ √( 103 , 23 )2 −2, 25=206 , 44 mm ⇒ A real=206 mm

2.5. Proiectarea Formei Constructive A Arborilor

Se calculează diametrele tronsoanelor principale de pe arbori din momentele echivalente,cu
relaţia:

3 32⋅M ech
{√
d=
π⋅σ ai
¿ ¿¿¿

Arborele I
32⋅23169 , 88
dI =
√
3
π⋅55
3 32⋅23169 , 88
=16 , 25 mm⇒ d I =16 mm

d II =
√ π⋅55
3 32⋅22740 , 81
=16 , 25 mm ⇒ d II =16 mm

d III =
√ π⋅55
=16 ,14 mm⇒ d III =16 mm

Arborele II
32⋅16535 , 62
dI =
√
3
π⋅55
3 32⋅29597 , 86
=14 ,52 mm ⇒ d I =15 mm

d II =
√ π⋅55
3 32⋅26567 ,85
=17 , 63 mm⇒ d II =18 mm

d III =
√ π⋅55
=17 , 01 mm⇒ d III =17 mm

Arborele III
32⋅45866 , 67
dI=
√
3
π⋅55
3 32⋅48073 , 15
=20 , 40 mm⇒ d I =20 mm

d II =
√ π⋅55
=20 ,72 mm ⇒d II =21 mm

6
 d 1 =d p +10 %⋅d p=14 +1,4=15 , 4 mm ⇒ d 1=18 mm
d 2 =d 1 +6=18+6=24 mm
d 3 =d 2 +2=24+2=26 mm
d 4 >d 3 (cotă de rulment) ⇒ d 4 =30 mm
d 5 =d 4 +7=30+7=37 mm
d 6 >d 5 (cotă de rulment) ⇒ d6 =40 mm
d 7 =d 6 +7=40+7=47 mm

d 8 ¿ { ¿ d7 ¿ ¿ ¿
Pe capătul arborelui se execută o gaură filetată M6 pentru fixarea axială a roţii de curea.

d 1 >d p=18mm (cotă de rulment) ⇒ d1 =20 mm

d 2 =d 1 +7=20+7=27 mm

7
 d 3 =d 2 +5=27+5=32 mm
d 4 =d3 +7=32+7=39 mm

d 1 >d p=25 mm (cotă de rulment) ⇒ d1 =30 mm

d 2 =d 1 +7=30+7=37 mm
d 3 =d 2 +5=37+5=42 mm
d 4 =d3 +7=42+7=49 mm

2.6. Alegerea penelor

Transmiterea puterii şi a momentului de torsiune între arbori şi roţile dinţate (şi de curea) se
realizează cu ajutorul unor pene paralele. Dimensiunea b×h ale penelor se aleg din STAS 1003 –
1004 / 71, iar lungimea acestora se calculează din condiţia de rezistenţă la strivire. În cazul în care
lungimea calculată a penei depăşeşte lungimea tronsonului pe care se montează se vor monta două pene
diametral opuse.
4 Mt
{
l=
d⋅h⋅σ aS
¿ ¿¿¿

8
Arborele I
d=18 mm
b=6 mm 4⋅10942 ,66
l= =5 ,78 mm ⇒l=6 mm
h=6 mm 18⋅6⋅70

Arborele II
d=32mm
b=10mm 4⋅24511, 56
l= =5 , 47 mm ⇒l=6 mm
h=8 mm 32⋅8⋅70

Arborele III
d=42 mm
b=12mm 4⋅57847 , 64
l= =9 , 82 mm ⇒l=10 mm
h=8mm 42⋅8⋅70

Cap. 3. Alegerea materialelor

La alegerea materialelor se va ţine cont de următoarele precizări :
- Roţile de transmisie se execută din fontă, oţel, aliaje de aluminiu sau materiale plastice
în funcţie parametrii tehnici de funcţionare ai aparatului
- Pentru confecţionarea curelelor se întrebuinţează piele de bovine, cauciuc sau pânză
cauciucată, fibre textile, materiale plastice, în funcţie de rezistenţa la efort şi întindere,
corelat cu parametrii tehnici de putere necesari ai aparatului.

9
 Cap. 4. Plan de operaţii general
Planul de operaţii general pentru confecţionarea ansamblelor şi subansamblelor necesare din
materia prima la dispoziţie cuprinde :
1. Curăţarea
2. Întreptarea
3. Trasarea
4. Debitarea
5. Ajustarea
6. Strunjirea
7. Ansamblare
8. Sudare
9. Degresare
10. Grunduirea
11. Vopsire

Fiecare operaţie din lista generală va fi descrisă la operaţiile de lucru pentru confecţionarea unui
reper.

Cap. 5. Plan de operaţii pentru un reper

Curăţarea suprafeţelor metalice pe cale chimică, numită decapare, se execută prin următoarele
operaţii de bază :
- Degresarea cu o soluţie slabă de sodă caustică în apă prin care se înlătură substanţele
grase. Simultan cu îndepărtarea grăsimilor se înlătură şi alte impurităţi de pe suprafaţa
metalului, praf, nisip, vopsele vechi, etc.;
- Spălarea în apă curgătoare pentru a îndepărta resturile de soluţie alcalină;
- Îndepărtarea oxizilor de pe suprafeţele metalice cu soluţii diluate de acid sulfuric sau
clorhidric;
- Spălarea imediată cu apă, curăţarea şi acoperirea suprafeţei cu un strat protector până la
aplicarea vopselei sau a lacului.
Îndreptarea se execută în două cazuri distincte
- asupra semifabricatelor (table, profile, sârmă, bare, etc)ca operaţii pregătitoare pentru
alte prelucrări mecanice când acestea prezintă deformări, ca îndoire, bombare, ondulaţii,
etc.;
- asupra pieselor finite care s-au transformat în urma unui tratament termic, accidentări
sau supuse solicitărilor.
Pot fi supuse îndreptării materialele metalice cu plasticitate bună, iar pentru piesele din oţel călit
trebuie luate măsuri speciale.
La îndreptarea manuală la rece prin lovirea cu ciocanul, materialul suferă o dublă deformare,
prima datorită forţei de compresiune a ciocanului – duce la alungirea suprafeţei lovite şi alta care lasă
urma ciocanului pe suprafaţa lovită.
Ciocanele executate din oţel, în trei mărimi (240, 500, 1000 g) au coada din lemn de corn, carpen
sau fag fiert. La îndreptarea se folosesc şi ciocane din cupru, alamă, plumb, lemn sau cauciuc.
Îndreptarea barelor se face cu ciocane până la diametrul de 40 mm.
Trasarea se execută de obicei cu acul de trasat. Liniile obţinute se înseamnă apoi cu punctatorul.
Înaintea trasării se studiază desenul şi semifabricatul, se stabileşte ordinea de trasare şi se pregătesc
instrumentele de trasat.
Utilajele folosite la trasare pot fi împărţite în următoarele grupuri :
1. Dispozitive pentru sprijinirea şi fixarea materialelor de trasat : masa de trasat, colţarele;

10
 2. Instrumente de trasare : acul de trasat, punctatorul, trasatoarele paralele, compasurile;
3. Instrumente de ajustare pentru trasat, care nu lasă urme : riglele gradate, echerele raportoarele,
dispozitivele pentru determinarea centrelor.
Debitarea este operaţia tehnologică prin care se urmăreşte desprinderea totală sau parţială a unei
părţi dintr-un material, în scopul prelucrării acesteia.
Sunt utilizate trei tipuri de debitare :
- Debitarea termică – este folosită în cazul materialelor metalice de dimensiuni mari şi
poate fi realizată cu flacără de gaz, în curent de oxigen, cu arc electric şi jet de oxigen,
cu jet de plasmă sau cu laser;
- Debitarea prin electrocorodare – se foloseşte în în cazul materialelor greu de debitat prin
alte metode şi se bazează pe efectul combinat termic şi electrochimic.
- Debitarea cu fierăstraie – folosind fierăstraie ce pot fi manuale sau mecanice, iar scula
tăietoare este prevăzută cu dinţi ce constituie tăişuri ordonate. Fierăstrăul manual se
compune dintr-o ramă metalică prevăzută cu două capete între care se montează cu
şifturi pânza de fierăstrău. Fierăstraiele mecanice pot fi de mai multe tipuri :
- alternativ pentru debitarea barelor de diametru până la 200mm
- circular care are pânza în formă de disc, cu diametrul până la 1500mm şi grosimea
de 3-10mm;
- cu bandă cu pânza în formă de panglică continuă, folosit cu precădere la tăierea
pieselor de aluminiu şi a metalelor scumpe.
Ajustarea constă în prelucrarea fină a suprafeţelor. Metoda cea mai folosită este pilirea, folosită
în lăcătuşărie cu scopul asigurării calităţii suprafeţelor exterioare şi interioare. Pilirea depinde de gradul
de fineţe al naturii pilei şi de priceperea lăcătuşului, putându-se asigura o precizie dimensională între 0,25
şi 0,05mm. După modul de acţionare al pilei pilirea poare fi manuală sau mecanică
Strunjirea este operaţia de prelucrare prin aşchiere pe maşini-unelte numite strunguri. La această
prelucrare piesa execută mişcarea principală de aşchiere iar scula mişcarea de avans.
Strungurile au pondere foarte mare în atelierele de prelucrări mecanice prin aşchiere. Aceste
maşini-unelte se folosesc la producţia individuală şi de serie, precum şi în atelierele de întreţinere şi
reparaţii.
Strungurile utilizate cel mai des sunt strungurile normale iar cuţitele de strung , după forma
constructivă sunt cuţite cu cap drept, sau cu cap rotit. După poziţia tăişului cuţitele pot fi împărţite în
cuţite pe stânga şi cuţite pe dreapta.. După felul suprafeţelor prelucrate cuţitele pot fi pentru exterior şi
pentru interior.
Cuţitele se execută din oţeluri speciale rapide şi prezintă în zona activă plăcuţe din carburi
metalice sau materiale mineralo-ceramice.
În afară de operaţia de strunjire propriu-zisă, pe strung se mai pot executa prelucrări pentru care se
utilizează burghie de diferite tipuri, tarozi, filiere, etc.
Sudarea
La asamblarea prin sudare a constructiilor metalice, sculele si dispozitivele difera
in mare masura daca sudarea se executa manual sau automat. Sculele comune pentru
ambele metode sunt numai masca de sudura, peria de sârmă, si ciocanul.
La sudarea manuala se folosesc urmatoarele scule si dispozitive:
-clestele de sudura se fabrica in foarte multe variante si este folosit
pentru a se asigura prinderea cat mai buna a electrozilor in timpul sudarii;
-panourile de protectie se folosesc pentru a izola pe cat se poate locul, unde se sudeaza, de restul
spatiilor de lucru, intrucat arcul electric da iritatii periculoase ochilor. Nu intotdeauna este

11
posibila utilizarea panourilor, intrucat sudurile se executa si la inaltime. In aceste cazuri,
pentru a feri lucratorii de inflamarea ochilor, datorita razelor generate de arcul electric,
trebuie facut un instructaj special;
-dispozitivele de asamblare in functie de zona de aplicare pot fi generale sau
speciale. Cele generale sau universale se folosesc la asamblarea unui mare numar de piese
care nu sunt identice, la productia de unicate sau de serii mici.
Dispozitivele speciale, numite si conductoare, se folosesc pentru asamblarea
pieselor de acelasi tip, cu dimensiuni apropiate sau identice. Ele se folosesc
la productia in serie.
Dupa felul operatiilor, dispozitivele se clasifica stelaje, conductoare, dispozitive de fixare, de prindere, de
intindere, de distantare si de rotire.
In anumite cazuri, intr-un dispozitiv complex se combina doua sau mai multe
categorii de dispozitive, ceea ce permite executarea a doua sau a mai multor operatii de
asamblare sau sudare.
Stelajele sau dispozitivele de sustinere sunt suprafete fixe si plane de
sustinere, pe care se executa asamblarea si sudarea pieselor. Constructia lor
este variata : din profil, din beton armat etc.
Ele trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
- sa fie rezistente, rigide si sa asigure fixarea in pozitia necesara a pieselor de sudat;
-piesele sa poata fi asezate si scoase dupa sudare usor si repede;
- dispozitivele de conducere sunt destinate asigurarii pozitiei precise a pieselor sau
a subansamblurilor si se folosesc in productia in serie sau de masa;
-dispozitivele de fixare sunt opritoarele si limitatoarele care se fixeaza pe stelaje,
pe placile de fixare sau pe sabloane,
- dispozitivele de prindere au forme foarte variate si se utilizeaza pentru fixarea
pieselor se sudat in pozitiile convenabile si pentru a impiedica deplasarea pieselor in
timpul sudarii;
-dispozitivele de strangere se folosesc la fixarea a doua piese in cadrul asamblarii. Ele se prind de
piesele de baza prin puncte de sudura si dupa terminarea asamblarii se desprind
cu dalta;
-dispozitivele de intoarcere permit sudarea in pozitie orizontala a majoritatii cordoanelor de
sudura de la o constructie. Dispozitivul pentru intoarcerea cilindrilor este compus
din doua siruri de role, din care unul este antrenat de un
motor electric cu reductor. Reductorul sau variatorul de
viteza poate fi astfel reglat incat, in functie de diametrul rezervorului sau al recipientului
de sudat, sa imprime rolei de antrenare o astfel de miscare incat sa realizeze viteza periferica

12
caracteristica pentru regimul de lucru respectiv. Pentru rotirea stalpilor sau a grinzilor
compuse se foloseste un suport cu lanturi cu care se poate manevra
cu usurinta grinda de sudat, astfel incat in totdeauna sudurile sa se realizeze in pozitie
orizontala.
Sudarea automata si sudarea semiautomata asigura o productivitate marita. Dispozitivele
constau in instalatii pentru asigurarea executiei cordoanelor in pozitie orizontala, precum si
pentru mentinerea marginilor de sudat intr-o pozitie bine stabilita.
Pozitia orizontala de sudare se asigura prin dispozitive de poizitionare care se rotesc in jurul uneia
sau a doua axe perpendiculare, realizand orizontalitatea oricarei suduri dintr-o sectiune
plana sau de volum. In acest caz, aparatul automat se sprijina pe un suport convenabil
sau se foloseste un aparat semiautomat la care capul de sudare se conduce manual. Pentru
fixarea marginilor tablelor in timpul sudarii se foloseste atat prinderea acestora prin puncte de sudura cat
si fixarea pe platou magnetic.
Pentru a se mari posibilitatea de executare a cordoanelor dintr-o singura trecere, in partea opusa arcului
electric se aseaza o garnitura de cupru continua.
Nituirea este imbinarea a doua sau mai multe piese,ce se realizeaza prin folosirea organelor de
asamblare numite nituri.
Asamblarile nituite se executa manual sau mecanic.Nituirea propriu-zisa se executa dupa
operatiile de curatire,indreptare si gaurire a pieselor.Utilajele pentru nituire se compun din:
-instalatii pentru incalzirea niturilor: forje,cuptoare,aparate electrictrice pentru incalzire;
-dispozitive de formare a capului: capuitoare si contracapuitoare cu anexe(suporti de sustinere a
contracapuitoarelor);
-dispozitive de lovire si presare: ciocanul de mana(barosul), ciocane pneumatice, prese.Operatia
de nituire se realizeaza prin suprapunerea tablelor cu unul,doua sau trei randuri de nituri,cap la cap sau cu
eclise.

Niturile sint organe de masini care servesc la imbinarea diferitelor subansambluri. Niturile se
confectioneaza din otel carbon obisnuit OL 34, sau OL 37 , alama , cupru si aluminiu.Elementele unui nit
sunt:
-tija nitului de forma cilindrica sau tubulara, capul initial la una din extremitatile tijei si capul de
inchidere, care se formeaza la nituire. Dimensiunile principale ale niturilor sunt:
-diametrul tijei d , lungimea tijei l , diametrul capului initial D si inaltimea capului h.
Clasificarea niturilor se face dupa urmatoarele criterii:
-dupa pozitia capului,in raport cu elementele asamblate,niturile pot fi: cu cap obisnuit,cu cap
semiinecat si cu cap inecat;
-dupa forma capului,niturile sunt: cu cap semirotund,cu cap cilindric,cu cap troncoic;
-dupa forma tijei niturile pot fi: cu tija plina,cu tija semitubulara si cu tija tubulara,
-nituri speciale,socotite cele care pentru nituire nu au nevoie de contracapuitor;acestea sunt: nituri
explozibile,care au tija semitubulara incarcata cu material exploziv si nituri cu tija dubla.
Pentru marirea productivitatii si a calitatii nituirii se folosesc utilaje de nituit cu o forta de apasare
de 20 00 N /cm2.
Masina de nituit prin ciocanire se foloseste la nituri cu diametru pana la 42 de mm.Aceste masini
pot fi actionate cu aer comprimat sau prin transmisii mecanice.
Masina de nituit prin presare formeaza capul nitului printr-o singura miscare a capuitorului;
presiunea asupra nitului creste treptat.Nituirea cu astfel de masini face ca refularea sa fie foarte

13
puternica,eliminandu-se operatia de stemuire.Masina se apropie de piesele ce trebuie sa fie nituite pana
cand capul de asezare a nitului vine in contact cu contracapuitorul fix.Apoi se aplica presiunea asupra
capuitorului si se formeaza capul de inchidere al nitului.
Grunduirea este operatia prin care se depune pe suprafata metalului prima pelicula de material de
vopsire ce constituie baza acoperirilor interioare .Grundul este compus din putin liant si foarte mult
pigment si materiale de umplutura.
Chituirea urmareste umplerea tuturor denivelarilor , pana la nivelul proeminentelor , astfel incat
suprafata sa prezinte un gram de netezime cat mai pronuntat.
Exista 2 tipuri de chituri :
-chituirea de cutit
-chituirea prin pulverizare
Slefuirea urmareste indepartarea tuturor urmelor provenite de la chituire , astfel incat sa se obtina
o netezime cat mai avansata .
Vopsirea (lacuirea) Operatiile anterioare au avut cas cop crearea conditiilor optime pentru ca
pelicula finala de vopsea sa prezinte cat mai putine defecte .Uneori , se aplica numai unul sau mai multe
straturi de vopsea , cazuri cand peste email se depune si un strat de lac .
Uscarea este operatia prin care peliculele devin dure .
Se aplica fiecarui strat de materiale de vopsire in parte .
Poate fi :
-naturala =>in aer liber
-artificiala=>in cuptoare

CaP. 6. Calculul normei de timp şi organizarea atelierului

Norma de timp se calculează însumând timpul alocat fiecărei operaţii, inclusiv proiectarea
ansamblelor şi subansambleor la care se adaugă timpul necesar organizării atelierului în care se
desfăşoară activitatea.

Cap. 7. Norme de tehnica securităţii muncii

In conformitate cu legile in vigoare, se vor respecta urmatoarele norme de tehnica securitatii
muncii specifice prelucrarii prin aschiere:
- lucrul la masinile-unelte e permis numai personalului califcat, pregatit in acest scop
- inainte de inceperea lucrului se va verifica starea tehnica a masinii, si se va porni masina in gol
- se va verifica existenta impamantarii la reteaua electrica
- in timpul lucrului se vor folosi ecrane de protectie sau ochelari de protectie impotriva aschiilor
- imbracamintea sa fie bine stransa pe corp, iar parul acoperit
- nu se admite folosirea sculelor si a uneltelor defecte
- controlul suprafetelor prelucrate se face obligatoriu dupa ce a fost decuplata piesa de la mecanismul de
miscare
- la ivirea unei defectiuni se va intrerupe lucrul si se va anunta reglorul sau electricianul din cadrul
atelierului intretinere al sectiei
- nu se admite parasirea locului de munca fara avizul maistrului si lasand masina in functiune
- la inchiderea lucrului se vor curata masinile si se ung organele in miscare, ghidajele
- se va respecta ciclul de intretinere si reparatii utilaj.

14
 CAP. 8. BIBLIOGRAFIE
Utilajul şi tehnologia meseriei – Lăcătuşărie – Gh. Zgură. E. Arieşanu, Gh Peptea, Manual pentru
clasa a IX-a licee industriale cu profiluri de mecanică – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994

Utilajul şi tehnologia meseriei – Construcţii de maşini – Ion Moraru, Vasile Mărginean, Tania
Oghină, Manual pentru clasa a IX-a licee industriale cu profiluri de mecanică – Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997

Materiale pentru construcţii de maşini – N. Popescu, manual pentru clasa IX-a Licee industriale şi
şcoli profesionale - Editura Didactică şi Pedagogică RA - Bucureşti, 1994

Utilajul şi Tehnologia meseriei – mecanic montator întreţinere şi reparaţii în construcţia de maşini

– Manual pentru clasele XI-a şi a XII-a şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995

15