Calciul (Ca)

Calciul este cunoscut din anul 1808 când Sir Humpherey Davy împreunã cu
renumitul chimist suedez J.J.Berzelius îl obtin prin electroliza clorurii de calciu folosind un
catod de mercur. Separarea calciului metalic din amalganul de calciu rezultat din electrolizã
a fost realizatã printr-o distilare în vid.
Este un metal foarte rãspândit în scoarta terestrã (3.6% digreutate), dar numai sub
formã de combinatii chimice; carbonatul de calciu CaCO3 este cea mai uzualã combinatie
chimicã naturalã a calciului fiind compo-nentul principal al rocilor sedimenatre. Acesta
prezintã douã forme alotro-pice:calcitul, aragonitul. Cel mai des întâlnit este calcitul. Mai
pot fi men-tionate si alte combinatii chimice ale calciului prezente în naturã, ca: sulfa-tul de
calciu (gipsul) CaSO4*2H2O ,fluorura de calciu sau fluorina CaF2 , dolomita (CaCO3
MgCO3), apatita Ca5(PO4)3F, aragonita,creta.De remarcat este si prezenta calciului în corpul
omului (1.4% din greutate) precum si în organismul animalelor fiind concentrat în sistemul
osos.
Dintre cumpusii chimici naturali ai calciului, piatra de var, marmu-ra si gipsul
reprezintã materiale cunoscute si folosite cu succes încã din antichitate dar care datoritã
calitãtilor lor, se folosesc si astãzi.
Are culoarea alb- argintie pierzându-si repede luciul metalic în aer liber, datoritã
formãrii unui strat superficial de oxid. În functie de tempera-turã prezintã trei forme
alotropice: α,β si γ. Calciul α este stabil pânã la temperatura de 250oC si cristalizeazã în
sistemul cubic cu fete centrate, calciul de tip β cristalizeazã în sistemul hexagonal compact si
prezintã stabili-tate între 250-450oC, iar calciul γ are domeniul de stabilitate între 450-845oC
si se cristalizeazã în sistemul cubic cu volum centrat. Calciul este un metal moale si putin
rezustent mecanic. Se preseazã bine între 250 si 400oC si se poate lamina în foi.
Calciul este un metal tipic având configuratia de gaz inert. Este un metal puternic
electropozitiv.Datoritã retinerii slabe a electronilor de valentã, reactivitatea calciului este
mare.Din acest motiv nu se gãseste în stare liberã în naturã. În contact cu aerul se oxideazã
foarte usor si de aceea se pãstreazã sub petrol.
Din punct de vedere chimic este un metal reactiv calciul se combinã direct,
reactionând energic în unele cazuri chiar si la rece, cu hidrogenii (în special cu fluorul si
clorul), cu oxigenul si sulful. Cu hidrogenul la câteva sute de grade formeazã hidruri ionice.Se
combinã direct cu azotul rezultând nitruri, si cu carbonul,dând carburi. Temperatura de ardere
a calciului este de peste 600oC iar prin ardere în aer uscat rezultã peroxizi. Calciul dislocueste
hidrogenul nu numai din acide ci si din apã dând hidroxizi. Hidroxizii calciu-lui sunt baze tari,
dar mai slabi decât hidroxizii metalelor alcaline.Compusii cei mai importanti ai calciului
sunt:CaCl2*6H2O; Ca F2; CaO(greu solubil); Ca(OH)2; CaCO3(greu solubil);
CaSO4*2H2O(gipsul).
 Datoritã activitãtii sale chimice calciul are tendinta sã se autoaprin-dã în aer liber, din
care motiv, ca metal, este folosit destul de putin. În meta-lurgie unele aliaje de lagãre cu baza
de plumb contin adaosuri de calciu si sodiu. Având o activitate chimicã este utilizat la
îndepãrtarea urmelor unor gaze ca hidrogenul, în scopul realizãrii unui vid înaintat. Ca si
magnezul este un bun reducãtor si în aceastã calitate este folosit în procesele de extra-gere a
cromului, zincului si uraniului
Piatra de var se introduce în încãrcãtura de minereuri a furnalelor
având rol de fondant bazic (mat. folosit pentru formarea zgurei).Ea este folo-sitã la obtinerea
oxidului de calciu, CaO, care se introduce in cuptoarele de formare a otelurilor fiind necesar
pentru formarea zgurei. Pe lângã acesta oxidul de calciu mai are numeroase utilizãri la
fabricarea sticlei, zahãrului, în tãbãcãrie etc.Se mai utilizeazã la obtinerea sodei pentru
asigurarea de CO2 si CaO (procedeul Solvay).Marmura, varietate naturalã a carbonatului de
calciu, constitue un material deosebit de pretios în constructii, la fel si gipsul.
Carbonatul dublu de magneziu si calciu (dolomita) este un material foarte cãutat pentru
realizarea cãptuselilor refractate a cuptoarelor care lu-creazã la temperaturi ridicate, asa cum
cele utilizate in industria metalurgicã. Carbura de calciu C2Ca denumitã si carbid este nelipsitã
la prepararea acetilenei destinatã sudurii sau tãierii oţelurilor.
Calciul este un metal alcalino-pământos, alături de beriliu, magneziu, stronţiu, bariu,
radiu. Este un element bivalent, cu greutate moleculară 40. El are un rol foarte important în
organismul uman. Care este acesta? Citiţi articolul pentru detalii.
Ne dăm seama de rolul important al calciului privind la cantitatea de calciu pe care o
avem în corpul nostru: aproximativ 1 kg (după alte surse, în jur de 1,2 kg). Calciul reprezintă
aproximativ 2% din greutatea noastră.

Aproximativ 99% din totalitatea de calciu din organismul nostru se află în oase şi dinţi.
În os, calciul este prezent împreună cu alţi ioni: sodiu, potasiu, magneziu, fosfaţi, carbonaţi.
Pentru a intra în structura osului, calciul se prezintă sub diverse combinaţii: fosfat tricalcic (în
proporţie de 75% din structura osului), carbonat de calciu (10%), calciu legat de proteine
(10%). Restul de 5% din structura osului este reprezentat de fosfaţi şi carbonaţi de magneziu
şi fosfaţi de sodiu. O cantitate de calciu este stocată şi în mitocondrii şi în reticulul
endoplasmatic (organite celulare).
Pe lângă rolul său structural, calciul are şi roluri funcţionale: el intervine în coagularea
sângelui, în contracţia musculară, în activitatea cardiacă, în producerea secreţiei lactate. De
asemenea, calciul favorizează absorbţia vitaminei B12. 
Pentru ca organismul nostru să funcţioneze normal trebuie să ne luăm necesarul zilnic de
calciu din alimentaţie. În medie, avem nevoie de 0,6-0,8 g de calciu pe zi, însă această
cantitate variază în funcţie de sex, vârstă şi stare fiziologică. De exemplu, femeile însărcinate,
cele care alăptează şi copiii care sunt în perioada de creştere au nevoie de un consum mai
ridicat de calciu. 
 Copiii între 0-6 luni au nevoie de 210 mg de calciu pe zi, iar cei între 7-12 luni au nevoie
de 270 mg. Cantitatea de calciu creşte cu vârsta astfel că între 1-3 ani este nevoie de 500 mg,
între 4-8 ani de 800 mg, iar între 9-18 ani este de 1300 mg. Persoanele între 19-50 de ani au
nevoie de 1000 mg de calciu. La bărbaţii peste 65 de ani şi la femeile peste 55 este nevoie de
1200 mg de calciu zilnic.
Între 10-40% din calciul ingerat se absoarbe în organism. Absorbţia se face în special la
nivelul duodenului şi al jejunului (primele două părţi ale intestinului subţire, a treia parte fiind
ileonul, însă aici nu prea se absoarbe calciul). Absorbţia variază în funcţie de necesitatea
organismului de calciu, totuşi există şi alţi factori care o favorizează (aciditatea gastrică,
vitaminele D şi C) sau care o inhibă (alcalinitatea din stomac, proteinele, imobilizare
prelungită, stări de stres). Calciul în exces se elimină atât prin urină cât şi prin fecale (mai
mult prin fecale decât prin urină).
Dintre legume, conţin calciu: morcovul, ţelina, sfecla roşie, conopida, varza, spanacul,
salata verde, loboda, hreanul, ciupercile, tomatele. Aşadar, calciul este conţinut într-o varietate
largă de legume. Dintre produsele de origine animală, cele mai bogate în calciu sunt laptele,
brânzeturile, ouăle, făina de peşte. Calciul se mai poate găsi şi în apele minerale numite „ape
minerale calcice”. De menţionat este faptul că un regim alimentar fără lactate nu furnizează
mai mult de 400-500 mg de calciu pe zi.
Atunci când nivelul de calciu din sânge scade sub nivelul normal avem de a face cu o
hipocalcemie. Cel mai frecvent, hipocalcemia este cauzată de o alimentaţie săracă în calciu.
Dacă hipocalcemia durează o perioadă îndelungată, pot apărea simptome ca tremurături,
aritmii (tulburări de ritm cardiac) sau anomalii dentare.
Deşi cel mai adesea auzim persoane care se plâng că au „lipsă de calciu”, nu puţini sunt
cei care suferă de hipercalcemie. Hipercalcemia are loc atunci când în sânge există un nivel de
calciu mai ridicat decât nivelul normal. Hipercalcemia se manifestă prin oboseală, sete,
greţuri, depresie, dureri de oase. Hipercalcemia poate fi extrem de periculoasă, dacă la nivelul
rinichilor se formează aşa-zişii „calculi renali”, deoarece aceştia pot conduce la insuficienţă
renală.
Afectiuni provocate de carenta calciului: rahitism, osteomalacie, osteoporoza (cunoscute
si sub numele de „boli ale oaselor fragile”
Surse natural: lapte si produse lactate, branzeturi, soia, sardine, somon, alune, nuci,
seminte de floarea-soarelui, fasole uscata, conopida, broccoli.
Suplimente: in mod obisnuit, disponibil sub forma de tablete de 250 — 500 mg. Faina de
oase, altadata unul din cele mai uzuale suplimente de calciu, nu se mai recomanda a fi
administrata din cauza potentialului continut de plumb. Insa gluconatul de calciu (sursa
vegetala) si lactatul de calciu (un derivat al zaharurilor din lapte) sunt complet necontaminate
de plumb si se absorb usor in organism. Cea mai indicata forma de prezentare a suplimentelor
sunt tabletele de calciu chelatizat. Multe sorturi de multivitamine si preparate minerale includ
in compozitia lor si calciu. Cantitatea de calciu din organism trebuie sa fie dubla fata de cea de
magneziu. Dolomita este un produs natural care contine calciu si magneziu; nu necesita
vitamina D pentru a fi asimilata. Cinci tablete de dolomita echivaleaza cu 750 mg calciu. Din
pacate insa, ca si in caz fainei de oase, dolomita are un continut ridicat de plumb — fapt ce
face de nerecomandat pentru uzul farmaceutic.
Toxicitate: doze zilnice care depasesc 2000 mg pot conduce la hipercalcemii. De
asemenea, cantitati mari de calciu pot determina constipatii si riscuri crescute de infectii
urinare.
Inamici ai calciului: cantitati crescute de grasimi, acidul oxalic (din ciocolata, spanac,
patrunjel, sfecla si revent) si acidul fitic (din cereale) pot impiedica absorbtia calciului in
organism.
In domeniul stomatologic, destul de folosite sunt Cimenturile ionomer de sticla si
gipsul.
Cimenturile ionomer de sticla
Biomateriale fizionomice si adezive, care imbina avantajele cimenturilor silicat si
policarboxilat. Sunt poliacrilati complecsi, polialkenolati de sticla, rezultand solutii de homo-
si copolimeri ai poliacidului acrilic cu silicatul de aluminiu sau calciu. Aceste cimenturi au o
buna aderenta la smalt si la dentina datorita interactiunilor ionice dipolare si legaturilor
metalice mai puternice. In schimb, aceasta aderenta este slaba pentru aliajele nobile si pentru
cele ceramice.
Compozitie:
Pudra contine alumino-silicati fluorati (fluorura de Ca) iar prezenta fluorului
influenteaza pH-ul si timpul de priza. Compozitia unui ciment ionomer de sticla
clasic:
Pudra:
- 30% silice SiO2
- 16% alumina Al2O3
- 5% criolit Na3AlF6
- 34% fluorura de Ca: CaF2
- 5% trifluorura de Al: AlF3
- 10% fosfat de Al: AlPO4

Lichidul este o solutie apoasa de poliacid acrilic (50%) cu

- Acid itaconic (intaritor)
- Acid tartric (accelerator)
- Acid maleic (intaritor)

Exista si cimenturi ionomere anhidre in care copolimerul este amestecat cu

pudra si polimerul liofilizat este amestecat cu pudra. Acestui amestec i se
adauga faza apoasa care este o solutie de acid tartric. In aceste fel se evita
polimerizarea spontanee a acidului acrilic.
 Reactie de priza:
in contact cu lichidul, pudra se descompune in suprafata si elibereaza ionii Ca2+,
Al3+, F-. SiO2 constitue sticla ramasa.
Cationii bivalenti si trivalenti reactioneaza cu poliacidul acrilic si provoaca
intarirea lui prin reticulare. Reactia de priza se face in 2 etape:
- Ionii Ca2+ se leaga timp de 3 ore lanturilor de poliacid acrilic si se obtine
un gel plastic
- Ionii de Al3+ continua sa reactioneze timp de 48h

Gipsul
Se încadrează în categoria materialelor de amprentă rigide ireversibile şi este un
sulfat de calciu dihidratat sau anhidru aparut in natura sub forma de sediment de
evaporare in urma disparitiei unor mari sau oceane. Formula chimica este
CaSO4.nH2O in care n poate avea valori intre 0 si 2 :
Ø CaSO4.2 H2O-sulfat de calciu dihidrat n=2;
Ø CaSO4.1/2 H2O- semihidratat de sulfat semihidrat n=1/2;
Ø CaSO4-sulfat anhidru.
Reactia chimica: 2(CaSO4.1/2H2O)+3H2O→2(CaSO4,2H2O)+caldura
Sulfatul de calciu dihidrat este un material dur si casant.
Actualmente este folosit în special pentru amprentarea finală a câmpurilor protetice
moi la edentatul total şi în amprentarea preliminară.
-

Bibliografie:
en.wikipedia.org/wiki/Hypercalcaemia
en.wikipedia.org/wiki/Hypocalcaemia
en.wikipedia.org/wiki/Calcium
Anatomia şi fiziologia omului, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Cristian Niţă, 2007,
Ed. Corint, Ediţia a II-a

Bibelografie:D.Ceausescu – Chimia anorganicã

Ovidiu Hãtãrescu – Metale în epoca actualã
Ing.Carol Lakner – Manualul chimistului (vol II)