Vântul

4.Vântul

4.1 Vântul- definitie

Este mişcarea predominant orizontală a aerului între două zone cu presiuni diferite
(dinspre presiunea mai ridicată către presiunea mai coborâtă), sub influenţa gradientului
baric orizontal. Este cunoscută şi sub denumirea de advecţie.
Vântul este rezultatul interacţiunii mai multor forţe dintre care cea a diferenţei de
presiune generează mişcarea iar celelalte (forţa de frecare, forţa centrifugă şi forţa Coriollis)
îi modifică direcţia şi viteza.

4.2 Elementele vântului

Direcţia vântului = direcţia din care se deplasează masele de aer în raport cu

nordul geografic.
În navigaţie se foloseşte roza vânturilor pe care sunt trecute punctele cardinale (N, V,
S, E) din 90º în 90º , punctele intercardinale – 8 direcţii din 45º în 45º , punctele inter-
intercardinale – 16 direcţii din 22º30´ în 22º30´ şi 32 de unghiuri numite carturi.

1
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Forţa de abatere a direcţiei vântului

Din observaţiile efectuate s-a stabilit că după parcurgerea unor anumite distanţe
vânturile suferă o abatere de la direcţia considerată normală, abatere dată de forţa
gradientului baric ce leagă zone cu presiuni înalte de zone cu presiuni joase.
1 p
Fg   
 n

p 111

Pe o hartă gradientul baric γ b= n scara hartii ( unde 111 reprezintă valoarea arcului de

meridian de 1º.)
1: 10 000 000 → 1 cm pe hartă = 100 km pe teren.
Abaterea pe uscat este de 20-25º iar pe ocean de 40-45º.
Viteza vântului este vv= 3 γb.
Abaterea se mai datoreşte şi rotaţiei Pământului în jurul axei sale care generează o
forţă de abatere numită Forţa Coriollis. Valoarea acestei forţe este variabilă în funcţie de
latitudine. În experimentele efectuate , savantul american Ferrel a constatat că orice fluid
care se deplasează pe orizontală are o deviere (abatere) spre dreapta faţă de mişcarea
normală.
Forţa Coriollis este minimă la Ecuator ( valorile ei putând fi neglijate în calcul) şi atinge
valori maxime în apropierea polilor geografici.
Deoarece sensul de rotaţie a Pământului este de la vest către est, devierea suferită de
vânt este spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică faţă de direcţia în
care acesta bate.
FC  2  v  sin 

unde: ω = viteza unghiulară de rotaţie a Pământului

v = viteza moleculelor de aer
sin φ = latitudinea locului unde se calculează această forţă

Sub acţiunea forţei Coriollis vântul deviază din ce în ce mai mult faţă de direcţia iniţială
astfel că Fg şi FC ajung la un moment dat să se echilibreze. Direcţia vântului reprezintă
rezultatul acţiunii contrare a celor două forţe, deplasându-se în final perpendicular pe direcţia
gradientului baric.

2
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Acest vânt este cunoscut sub denumirea de vânt geostrofic.

Forţa de frecare
În deplasarea sa pe orizontală vântul întâmpină o rezistenţă datorită frecării maselor
de aer de suprafaţa apei sau uscatului. Forţa de frecare este reprezentată printr-un vector
orientat în sens invers deplasării vântului. Mărimea forţei de frecare este proporţională cu
viteza vântului dar depinde şi de natura suprafeţei pe care o străbate astfel că mărimea
coeficientului de frecare k este mai mare pentru uscat şi mai mică pentru apă.
Reducerea vitezei vântului este cu 1/3 atunci când îl măsurăm deasupra uscatului şi
1/2 deasupra apei.
Ff = k.v

Viteza vântului
Creşte odată cu înălţimea. Din măsurătorile efectuate la bordul navelor s-a constatat
că dacă la 10 m există un vânt de 2 m/s, la 300 m viteza vântului atinge 10 m/s.
Creşterea vitezei vântului este rapidă până la 500 m ca urmare a micşorării frecării pe
măsură ce creşte altitudinea. Între 500 şi 1500 m creşterea este redusă, apoi este din nou
consistentă până în troposferă unde atinge 50 m/s.
În medie, viteza vântului la înălţime este invers proporţională cu valoarea presiunii
atmosferice.

4.3 Variațiile periodice ale vântului

3
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Pe uscat, la mică distanţă faţă de sol, viteza vântului este mai mare ziua decât
noaptea. Maximul valorii de viteză se înregistrează aproximativ la ora de producere a
maximului termic.
Amplitudinea de variaţie diurnă este mai mare vara decât iarna şi mai mare în zilele cu
cer senin decât în cele cu cer acoperit.
Variaţia anuală depinde de condiţiile generale climatologice şi de starea suprafeţei
active.
La latitudini mari şi de-a lungul coastelor , viteza vântului este maximă în timpul iernii
iar în interiorul continentelor în perioada cuprinsă între lunile martie şi iunie. În localităţile de
pe coastă minimul se produce în iunie-iulie iar în zonele continentale în august-septembrie.

4.4 Clasificarea vânturilor

Clasificarea vânturilor se face în funcţie de circulaţia generală a atmosferei, de

caracteristicile geografice şi de cele locale.
Observaţiile făcute de-a lungul timpului au pus în evidenţă faptul că în fiecare dintre
cele două emisfere există două sisteme principale de circulaţie a atmosferei: unul între
Ecuator şi brâul de înaltă presiune situat la aproximativ 30º şi un altul între brâul de înaltă
presiune şi regiunea de joasă presiune din vecinătatea cercului polar.

4
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Circulaţia între Ecuator şi brâul de înaltă presiune are ca urmare formarea alizeelor
(de NE în emisfera nordică şi de SE în emisfera sudică). Deasupra brâului de calm ecuatorial
există tot timpul anului un curent de la E a cărui viteză creşte odată cu înălţimea. Deasupra
vânturilor alizee au fost identificaţi curenţi cu direcţia SV în emisfera nordică şi NV în
emisfera sudică, cunoscuţi sub numele de contraalizee. Ei sunt abătuţi treptat spre dreapta în
emisfera nordică şi spre stânga în emisfera sudică până ce devin curenţi de vest deasupra
brâurilor de înaltă presiune de unde coboară apoi pentru a alimenta alizeele.
Alizeele (denumirea provine din francezul „alis” = regulat) sunt vânturi de origine
termică. Ele se produc din cauza încălzirii puternice a scoarţei terestre în zona intertropicală.
Intensitatea lor este mai mare în emisfera sudică, datorită frecării mai reduse cu suprafeţele
de apă.
Contraalizeele ( de SV în emisfera nordică şi de NV în emisfera sudică) nu se fac
simţite la nivelul solului dar se fac simţite la înălţime prin mişcarea norilor superiori de tip
Cirrus către NE în timp ce la nivelul solului vântul suflă în direcţie contrară.
Vânturile de vest au frecvenţa cea mai mare în timpul iernii când ating viteze de 25
noduri. Vara, viteza maximă înregistrată este de 14 noduri. Datorită extinderii mari a
suprafeţei oceanice, în emisfera sudică vânturile de vest ating vitezele cele mai mari. Între 40
şi 50 grade latitudine sudică vântul produce şi un vuiet care este auzit de la mare distanţă
(”vuietul de la 40º“).
Vânturile polare au vitezele cele mai mari. În emisfera sudică ating până la 300 km/h
iar în emisfera nordică până la 250 km/h.

5
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

4.5 Vânturile periodice

Musonii (denumirea provine din cuvântul arab „mausim” = anotimp, sezon) sunt
vânturi periodice, sezoniere care bat alternativ între ocean şi uscat, respectiv între uscat şi
ocean.
Musonii se formează mai ales în regiunile caracterizate printr-o stabilitate a regimului
presiunilor; în mod special în zona intertropicală dar pot ajunge şi la latitudini mai mari.
Principalul sediu al musonilor este în Oceanul Indian , situat în zona ecuatorială, în
vecinătatea a trei continente: Africa, Asia şi Australia.
Musonii se întâlnesc în: Oceanul Indian de Nord, Canalul Mozambic, Marea Chinei de
Sud, Marea Arafura, Marea Timor, Golful Carpentaria din nordul Australiei şi pe coastele de
vest ale Africii.
Cauza modificării de direcţie a musonilor este schimbarea condiţiilor de presiune pe
continent. Vara uscatul de încălzeşte foarte mult, formându-se sisteme ciclonice care atrag
aerul dinspre mare. Iarna uscatul este mai rece decât oceanul şi se formează anticicloni care
transportă aerul dinspre uscat spre mare.
Musonul care bate dinspre ocean/mare către uscat = musonul maritim sau de vară
tinde să coboare temperatura atmosferei de deasupra uscatului deoarece este umed şi
ploios. Musonul de vară este determinat de minimul barometric din NV Indiei. Musonul de
vară suflă dinspre ocean spre uscat în intervalul aprilie-octombrie. Uneori acesta are
manifestări foarte violente. Direcţia de acţiune a acestuia este SV-NE pe coastele
meridionale ale Asiei, SE-NV pe coasta Chinei iar rezultatul este un anotimp foarte umed, cu
precipitaţii sub formă de averse. Viteza sa este de 40 km/h.
Musonul care bate dinspre uscat către ocean este uscat şi rece şi este cunoscut ca
muson de iarnă. Provocat de centrul de presiune maximă din Siberia, acesta suflă dinspre
NNE asupra Indiei şi a peninsulei Indochina. El întăreşte acţiunea alizeului din emisfera
nordică prelungindu-i acestuia aria de extindere până la latitudinea de 35 º.
Musonul de iarnă suflă dinspre uscat spre ocean din direcţia NE spre SV în perioada
octombrie-aprilie şi determină un sezon secetos. Viteza sa este de 16 m/s(60 km/h).
La schimbarea direcţiei musonilor, pe mare iau naştere ciclonii tropicali.

Brizele sunt vânturi periodice locale care se dezvoltă în regiuni de litoral, pe ţărmul
mării, al fluviilor şi al lacurilor mari, în condiţii de vreme senină (regim anticiclonic).
6
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Cauza producerii lor este diferenţa de temperatură şi de presiune a aerului, creată de

modul diferit de încălzire şi răcire a celor două tipuri de suprafeţe (uscatul şi apa).
Aerul cald de deasupra uscatului se ridică şi “curge” pe deasupra spre mare, făcând
să crească presiunea deasupra mării . În acest fel se creează un curent de suprafaţă dinspre
mare spre uscat numit briza mării. Noaptea fenomenul are loc în sens invers. Uscatul se
răceşte mai rapid şi mai intens decât suprafaţa apei. Diferenţa de presiune generează un
curent de aer de sens contrar, orientat dinspre uscat înspre mare şi cunoscut sub denumirea
de briză de uscat sau de noapte.
Briza de zi este mai puternică decât cea de noapte dat fiind faptul că în timpul zilei
contrastele termice între uscat şi apă sunt mai mari. Viteza ei variază în medie între 4 şi 7
m/s.
Cele mai dezvoltate sunt brizele din zona tropicală unde contrastele de temperatură şi
presiune între zi şi noapte sunt mai mari.
Direcţia brizelor este perpendiculară pe direcţia medie a coastelor litorale. Brizele nu
se propagă prea departe dată fiind durata lor foarte scurtă (doar câteva ore). Efectul brizei se
simte până la maximum 35-45 km pe uscat (mai mult în zona tropicală) şi mai puţin pe mare
(până la 10 km). În altitudine, efectul de briză este resimţit până la 130 m.
Atât briza de mare cât şi cea de uscat sunt însoţite la altitudine de vânturi de sens
contrar denumite antibrize.
Prezenţa brizelor în zonele litorale crează condiţii specifice de climat local, importante
din punct de vedere balneoclimateric şi terapeutic.
Brizele de munte sunt vânturi periodice specifice zonelor montane. În timpul zilei,
datorită unghiului de incidenţă a razelor solare, are loc o încălzire mai puternică a versanţilor
în comparaţie cu fundul văilor. Ca şi în cazul brizelor litorale, diferenţa de temperatură şi
presiune determină crearea unui curent, care se deplasează ascendent pe versant. Această
deplasare este cunoscută sub denumirea de briză de vale şi se manifestă mai ales vara,
începând cu orele 9-10. Viteza brizei creşte odată cu temperatura până la realizarea
maximului termic, după care scade treptat până la apusul Soarelui. După apusul Soarelui
urmează o scurtă perioadă de calm după care vântul începe să sufle de sus în jos şi durează
toată noaptea - briza de munte. Răcirea versanţilor se realizează radiativ, începând de la
partea lor superioară.
În timpul zilei briza aduce în sus aerul umed al regiunilor inferioare determinând
formarea norilor. Când aceştia devin abundenţi se produc furtuni locale. Noaptea, briza rece
7
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

care coboară face ca umiditatea din zonele inferioare să condenseze rezultând o adevărată
“mare de nori” ce pluteşte deasupra câmpiilor.
Briza de noapte /de munte este însoţită de răciri considerabile mai ales la primele ore
ale nopţii.

4.6 Vânturile locale

Au acţiune atât asupra uscatului cât şi asupra mării şi unele prezintă interes deosebit
pentru navigaţie.

În Marea Mediterană
SIROCCO este un vânt fierbinte şi uscat care bate atunci când deasupra Africii se
instalează un maxim iar în Marea Mediterană – o zonă depresionară. În cazul extinderii
Anticiclonului azoric în NV Africii vântul suflă deasupra mării, se înacrcă rapid cu vapori de
apă şi devine cad şi umed în partea nordică şi centrală a Mării Mediterane. Bate dinspre
Sahara. Se simte în sudul Italiei. Reprezintă elemental responsabil de creşterea numărului
de atacuri cerebrale (autorităţile dispun în perioada de acţiune a acestuia reducerea preţului
băuturilor răcoritoare).
GREGALE este un vânt rece care bate dinspre NE, dinspre Grecia către Marea
Ionică, mai ales în timpul iernii. Atinge forţa 8 pe coastele Siciliei şi în Malta.
GHILBI bate pe coastele Libiei şi produce furtuni de nisip.
VENDAVALES bate din SV între coastele nord-africane şi Spania. Este asociat cu
grenuri, descărcări electrice, trombe marine.
KHAMSINUL este un vânt care bate din S pe coastele de N ale Egiptului în perioada
februarie-mai. Este purtător de nori de praf şi de nisip. Produce febră şi manifestări ce pot fi
combătute prin hidratare, administrare de NaCl şi vitamina B1.
MISTRALUL – în SE Franţei şi
TRAMONTANA - E litoralului Italiei determină scăderea bruscă a temperaturii şi
creşterea numărului atacurilor de tuberculoză, epilepsie, angină pectorală, astm bronşic
În regiunea oraşului Lyon (Franţa) se resimte acţiunea AUTAN-ului. Acesta provoacă
stare de nelinişte, iritabilitate, anxietate, intoleranţă comportamentală. Zona este considerată
un areal de risc din acest punct de vedere.

8
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

În Oceanul Atlantic

SIMOONUL –din S sau SE- bate pe coastele atlantice ale Marocului spre sfârşitul
verii. Este un vânt cald, uscat, încărcat cu praf.
GALERNA se manifestă sub forma unor furtuni ce lovesc coastele nordice ale Spaniei
în regim de activitate frontală. Uneori atinge forţa 11-12 pe scara Beaufort făcând uneori
imposibilă apropierea de coaste, staţionarea la ancoră sau intrarea în porturi.

În Oceanul Pacific

COLLAS – din V şi SV- este însoţit de ploi torenţiale care dau naştere la furtuni
violente în nordul Filipinelor. Sunt asociate depresiunilor şi taifunurilor.
TEHUANTEPECER suflă din nord pe coastele pacifice ale Guatemalei şi Mexicului
mai ales în zona golfului Tehuantepek. Se manifestă mai ales în perioada noiembrie-ianuarie
şi înregistrează forţe mai mari de 8 pe scara Beaufort.
FOEHNUL este un vânt descendent cald şi uscat care bate dinspre culmile masivelor
muntoase de-a lungul versanţilor. Uscăciunea aerului se accentuează treptat, fenomenul fiind
o consecinţă atât a creşterii temperaturii cât şi a coborârii umidităţii absolute ca urmare a
condensării celei mai mari părţi a vaporilor pe versantul ascendent. Se pot înregistra umezeli
relative foarte scăzute ( 5-10%). Foehnul topeşte şi evaporă statul de zăpadă datorită
efectelor termice şi higrometrice producând desprimăvărarea timpurie .
Ori de câte ori după ce foehnul traversează un masiv temperatura aerului pe pantele
de sub vânt este mai mare decât temperatura aerului pe partea din vânt. De asemenea are
loc înseninare, creşterea duratei de strălucire a Soarelui, scăderea cantităţii de precipitaţii în
panta subvânt.

4.7 Efectele produse de vânt asupra stării navelor

A fost necesar să se determine efectul presiunii pe care o exercită vântul asupra apei
şi a obstacolelor, îndeosebi asupra navelor. Din cercetările şi măsurătorile efectuate s-a
constatat că atunci când vântul bate cu 1 m/s, presiunea exercitată asupra navei este de

9
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

0.125 kg/m2. La viteza de 4 m/s presiunea este de 2 kg/m 2 , la 10 m/s este de 12.5 kg/m2 , la
20 m/s de 50 kg/m2 iar la 40 m/s este de 200 kg/m2.
p= k*S*v2*sin i
2
Unde : k = viteza vântului exprimată în m/s/m ;
S = suprafaţa;
v = vântul;
i = unghiul incidenţei vântului cu suprafaţa.

4.8 Determinarea caracteristicilor vântului

Dacă valorile termice şi de presiune ar fi repartizate uniform pe suprafaţa terestră,

deplasarea aerului nu ar mai avea loc.
Repartiţia inegală a presiunii pe orizontală se datorează acţiunii combinate a unor
cauze de ordin termic şi dinamic şi determină o mişcare numită vânt. Diferenţele de
temperatură ale aerului creează densităţi diferite, ceea ce atrage după sine diferenţe de
presiune – maxime si minime barometrice.
Vântul ca element meteorologic tinde să egalizeze diferenţele de temperatură ,
presiune si umezeală existente în atmosferă în sens orizontal. Această egalizare nu se
realizează decât pentru intervale foarte scurte de timp, când apare un calm atmosferic. În
rest, apărând noi diferenţe, reapare vântul, care menţine o stare medie a acestor diferenţe,
deci este un element meteorologic important şi un factor compensator în atmosferă.
Diversitatea fenomenelor meteorologice depinde de existenţa în atmosferă a curenţilor
de aer, atât a celor verticali cât si a celor orizontali. Lipsa acestora în atmosferă ar duce la
inexistenţa schimbărilor bruşte ale vremii şi s-ar observa o trecere lentă de la iarnă la vară şi
invers.

DIRECŢIA VÂNTULUI

Direcţia vântului reprezintă sensul din care bate vântul într-un punct sau într-o regiune
oarecare. Ea se stabileşte în raport cu punctul cardinal dinspre care bate. În scopul indicării
direcţiei vântului, se utilizează roza vânturilor cu cele patru puncte cardinale şi cu cele patru
sau douăsprezece direcţii intercardinale.
Deoarece acest mod de notare nu este foarte precis în transporturile maritime se
foloseşte azimutul vântului, adică unghiul pe care îl face vectorul vânt cu direcţia nordului
10
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

geografic. Acesta se exprimă în grade sexagesimale de la 0° la 360°, în sensul deplasării

acelor de ceasornic. Astfel, nordul corespunde la 360°, estul la 90°, sudul la 180° iar vestul la
270°. Celelalte direcţii au valori intermediare.
Direcţia vântului Notarea Grade azimutale Cifra de cod
Calm - - 00
Nord-nord-est NNE 22,5 02
Nord-est NE 45 05
Est –nord-est ENE 67,5 07
Est E 90 09
Est- sud-est ESE 112,5 11
Sud –est SE 135 14
Sud –sud-est SSE 157,5 16
Sud S 180 18
Sud –sud-vest SSV 202,5 20
Sud vest SV 225 23
Vest –sud-vest VSV 247,5 25
Vest V 270 27
Vest –nord-vest VNV 292,5 29
Nord –vest NV 315 32
Nord –nord-vest NNV 337,5 34
Nord N 360 36
Variabil - - 99

Pentru a aprecia direcţia vântului, nu trebuie să ţinem seama de direcţia de deplasare

a norilor, deoarece direcţia curenţilor la înălţime diferă de cea la suprafaţa solului. În general
se consideră direcţia de deplasare a maselor de aer până la 100 m deasupra solului.
Pentru aprecierea acestuia ne putem ghida după direcţia in care flutură un steag sau
în care se deplasează fumul de la coşurile fabricilor sau clădirilor înalte.

VITEZA VÂNTULUI

Viteza vântului reprezintă distanţa parcursă de aerul care se deplasează pe orizontală

în unitatea de timp. Ea se exprimă în metri pe secundă sau in kilometri pe oră, între cele
două unităţi de măsură existând următoarele relaţii :
1m/s = 3,6 km/h

11
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

1km/h = 0,278 m/s

În navigaţie, viteza vântului se exprimă în noduri : 1 nod = 1,852km/h.

INTENSITATEA VÂNTULUI
Intensitatea vântului se referă la efectele pe care le produce deplasarea aerului, şi se
apreciază după scara Beaufort.
GRADE BEAUFORT m/s Km/h
2 2,5 - 3 6 – 11
3 3,5 – 5,5 12 – 20
4 5,5 – 7,5 21 – 28
5 8,5 – 10,5 29 – 38
6 10,5 – 13,5 39 – 49
7 14,5 – 17,5 50 – 61
8 17,5 – 20,5 62 – 74
9 20,5 – 24,4 75 – 88
10 24,5 -28,4 89 – 102
11 28,5 – 32,6 103 – 117
12 32,7 -36,9 118 – 133

1 – fumul se ridică aproape vertical în sus ;

2 – vântul mișcă uşor frunzele sau steguleţele ;
3 – vânt slab - încreţeşte oglinda apei, mişcă frunze;
4 – vânt potrivit - menţine un steguleţ întins, mişcă crengi neînfrunzite ;
5 – vânt tăricel - menţine întins un steag, mişcă crengi mai groase neînfrunzite, determină
valuri pe ape stătătoare, creează senzaţie neplăcută ;
6 – vânt destul de tare - începe să fie auzit din casă, mişcă arbori mici, valuri pe ape
stătătoare, pe alocuri cu spumă pe creste ;
7 – vânt tare - valurile de pe apele stătătoare au crestele spumegânde, vântul mişcă arbori
de dimensiuni medii ;
8 – vânt puternic - mişcă arbori mari şi rupe crengi de mărime normală, o persoană care
înaintează împotriva vântului întâmpină rezistenţă simţitoare ;

12
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

9 – furtună / vijelie - crengi neînfrunzite de dimensiuni mari sunt rupte, acoperişurile sunt
ridicate ;
10 – furtună puternică - arbori răsturnaţi ;
11 – distrugeri grele/ foarte rar la câmpie ;
12 – uragan/ foarte rar la câmpie.

4.9 Instrumente pentru determinarea direcției șI vitezei vântului

GIRUETA
Observaţiile se fac pentru girueta cu placă uşoară şi cu placă grea.
Girueta este formată din două părţi: partea fixă şi partea mobilă.
Partea fixă este formată dintr-o tijă metalică care se fixează de stâlpul susţinător.
La capătul tijei se fixează prin înşurubare vergeaua de oţel în jurul căreia se mişcă partea
mobilă. Pe tija metalică este fixat un manşon metalic de la care pornesc 8 vergele de fier, ce
formează roza vânturilor, mai lungi pentru punctele cardinale şi 4 mai scurte pentru punctele
intercardinale. Cea îndreptată spre nord poartă litera N din metal.
Partea mobilă este formată din ampenajul giruetei si indicatorul vitezei vântului,
ambele fiind fixate pe o ţeavă metalică care se aşează concentric cu vergeaua de oţel.
Ampenajul giruetei este format din două palete metalice aşezate una faţă de cealaltă
intr-un unghi cu deschiderea spre exterior iar în partea opusă se continuă cu o vergea
metalică orizontală prevăzută la capăt cu o sferă metalică, care este contragreutatea
indicator.
Indicatorul vitezei vântului este aşezat la capătul de sus al ţevii metalice. Este format
din placa metalică, rama cu dinţii indicatori şi contragreutatea. Toate aceste piese sunt prinse
de un ax orizontal sudat la capătul ţevii metalice.
Placa metalică are dimensiunile 300  150(mm), 200 grame greutate (placa uşoară) şi
800 grame (placa grea).
Instalarea giruetei se face în partea nordică a platformei meteorologice pe stâlpi
metalici, la 10 m faţă de sol.
Observaţiile cu ajutorul giruetei se fac de patru ori pe zi la orele climatologice.
Direcţia vântului poate fi constantă sau variabilă.

13
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Se consideră uniform vântul a cărui viteză determină oscilaţiile plăcii metalice timp de două
minute în dreptul unui singur dinte sau în intervalul dintre doi dinţi învecinaţi.

ANEMOMETRUL
Anemometrele sunt instrumente precise care măsoară numai viteza vântului, iar în
funcţie de principiul care stă la baza construcţiei şi funcţionării lor, se împart în :
- anemometre mecanice ;
- anemometre magnetice ;
- anemometre termice.

Anemometrele mecanice folosesc ca piesă receptoare pentru vânt fie un sistem de

cupe anemometrice, fie o morişcă cu palete fine de aluminiu. Viteza vântului se determină
prin împărţirea numărului de metri parcurşi de aerul aflat in mişcare, citit pe un contor, la
timpul cât a funcționat instrumentul.
Anemometrele magnetice măsoară cu precizie viteza vântului, pe principiul inducţiei
magnetice.
Anemometrele termice determină viteza vântului pe principiul răcirii sub influenţa
vântului a unui fir incălzit.

Măsurarea vitezei vântului cu anemometrul se face de patru ori pe zi la orele

climatologice şi din oră în oră pentru observaţiile sinoptice

Anemograful
Studiile de detaliu asupra vântului, cu scopul cunoaşterii legilor producerii lui necesită
cunoaşterea tuturor oscilaţiilor vitezei şi direcţiei acestuia. În acest scop se utilizează
anemograful. Cel mai răspândit este anemograful cu contact electric care cuprinde trei părți
principale: partea receptoare şi transmiţătorul, înregistratorul şi sursa de curent electric.
Partea receptoare cuprinde două cupe semisferice fixate pe capătul superior al unui
ax metalic prevăzut la partea inferioară cu un şurub interminabil. Acesta este cuplat cu un
sistem de rotiţe dinţate. Pe una dintre ele există o camă ce se roteşte solidar cu aceasta, şi
acţionează asupra unui sistem de pârghii care mişcă o altă rotiţă ce înaintează cu câte un
kilometru la fiecare dinte parcurs. La mişcarea celei de a doua rotiţe, se face şi un contact
electric între două lame metalice legate la sursa de curent.
14
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

Înregistratorul este format din doi electromagneţi ce se magnetizează, şi printr-un

sistem de pârghii şi un angrenaj de rotiţe dinţate, pune în mişcare braţul peniţei care înscrie
pe diagramă câte o liniuţă pentru fiecare kilometru parcurs.
Diagrama aşezată pe un cilindru mişcat de un mecanism de ceas, este gradată de la 1
la 100 kilometri . Când peniţa ajunge la diviziunea 100, cade automat la 0 şi înregistrarea
continuă.

Test de autoevaluare 4
Ce vânt se formează intre masele de uscat si suprafaţa marii in
timpul nopţii?
a) Vantul desertului
b) Briza de uscat
c) Briza de mare

Vânturile dominante care bat intre 40 grd-60 grd latitudine nordică

sunt:
a) Alizeele de NE
b) Vanturile de vest
c) Musonii

Cum se clasifică vânturile in funcţie de frecventa ?

a) Vânturi permanente - bat in tot cursul anului; Vânturi periodice - bat intr-o
anumita perioada a anului; Vânturi dominante - cele care au frecventa cea mai
mare într -o regiune.
b) Vânturi permanente - bat in tot cursul anului; Vânturi periodice - bat intr-o
anumita perioada a anului; Vânturi neregulate - survin accidental intr-o
anumita zona si au direcţie si viteza imprevizibile.
c) Vânturi permanente - bat tot timpul anului; Vânturi periodice neregulate bat
intr-o anumita perioada a anului fără a avea direcţia si viteza constante;
Vânturi neregulate - survin accidental intr-o zona si au direcţie si viteza
imprevizibile

15
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii
 Vântul

16
Meteorologie si Hidrologie Marină – Curs si aplicatii