ABC-ul agricultorului

Pentru a obține rezultate bune, lucrătorii din sectorul producției vegetale trebuie să stăpânească, cel
puțin, doi factori esențiali:

1. Cunoașterea solului, cu principalele sale însușiri;

2. Cunoașterea bine a speciilor pe care le cultivă.

Pentru cunoașterea solului este necesar ca la intervale de 3-5 ani să efectueze, prin laboratoarele
zonale, analize agrochimice pe baza cărora se eliberează „Buletinul de analize“ care oferă
următoarele informații: valoarea pH-ului, conținutul în humus și azot total, raportul carbon/azot (C/N),
conținutul în fosfor și potasiu, precum și principalele microelemente.

Cum trebuie valorificate aceste date de către cultivator?

a. Valoarea pH-ului servește la stabilirea pretabilității culturilor, precum și la necesitatea măsurilor de

aplicare a amendamentelor.

PH-ul solurilor:

            • mai mic de 5,0 este puternic acid;

            • între 5,0-5,8 este moderat acid;

            • între 5,8-6,8 este slab acid;

            • între 6,8-7,2 este neutru;

            • între 7,2-8,4 este slab alcalin;

            • peste 8,4 este alcalin.

Când solul are pH-ul sub 5,8 este necesar să se aplice amendamente calcaroase – 2,0-4,5 t/ha var
ars (CaCO3) odată la cinci-șase ani, iar când pH-ul este mai mare de 8,5 se aplică gips
(CaSO4.2H2O) ca mai sus.

În solurile cu pH-ul mai acid se pretează ovăzul, cartoful, lupinul, secara, iar pe solurile mai alcaline
mazărea, măzărichea, lucerna.

Celelalte culturi preferă pH-ul neutru.

b) Conținutul în humus ne arată gradul de fertilitate a solului.

Se consideră sol sărac atunci când conține 2-3% humus, sol moderat când conține 3-5% humus și sol
bogat când conține 5-7% și mai mult humus.

Solul cu 3-4 humus poate furniza în decursul unei perioade de vegetație 10-30 kg N/ha în anii secetoși
și 80-100 kg N/ha în anii ploioși.

În funcție de aceste date se stabilește doza de îngrășăminte cu azot ce urmează a fi aplicată.

c) Conținutul în azot total ne indică gradul de aprovizionare a solului cu azot care se stabilește în
funcție de indicele de azot (I.N.).

IN = H.V/100

H reprezintă conținutul solului în humus (%);

V reprezintă gradul de saturație în baze (%).

Atunci când IN este mai mic de 1, solul are asigurare slabă cu azot; când valoarea este 1-2 are
asigurare mijlocie, iar când IN este 2-3 este considerat cu asigurare bună cu azot.

d) Raportul C/N ne indică intensitatea descompunerii materiei organice din sol de către
microorganisme.

• când C/N este mai mic de 15 (cum este humusul) descompunerea este foarte intensă;

• când este între 15 și 30 intensitatea descompunerii este medie, iar

• când este peste 30 descompunerea este de intensitate redusă.

Paiele, de exemplu, au raportul C/N de 50-100, motiv pentru care microorganismele descompun
humusul existent în sol pentru a-și procura energia vitală necesară și astfel apare așa-numita „foame
de azot“. Din aceste motive este necesar ca la fiecare tonă de resturi vegetale uscate rămase pe sol
să se aplice cca 10 kg de îngrășământ cu azot.

e) Conținutul în fosfor menționat în buletinul de analiză ne indică nivelul fosforului mobil, adică al
fosforului disponibil pentru nutriția plantelor, și este exprimat fie sub formă de pentaoxid de fosfor
(P2O5) fie sub formă de p.p.m. (părți per milion).

Pentru transformare se are în vedere că 1 P2O5 = 44 ppmil.

Se consideră o aprovizionare bună cu fosfor când solul conține 8-16 mg P2O5/100 g sol.

Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol furnizează 7 kg P2O5/ha într-o perioadă de vegetație.

Prin urmare, dacă în buletin apar 6 mg P2O5/100 g sol înseamnă că solul conține 42 kg P2O5/ha (6 x
7 = 42). În funcție de producția planificată și de consumul specific al plantelor se stabilește doza de
fosfor aplicată.

f) Conținutul în potasiu. În general, solurile noastre au un conținut ridicat de potasiu. Dar pentru
producții ridicate și mai ales pentru unele culturi ca floarea-soarelui, sfecla de zahăr sunt necesare
cantități mai mari.

Se consideră aprovizionare slabă cu potasiu când are sub 8 mg K2O/100 g sol și bună atunci când
solul conține 16-24 mg K2O/100 g sol.

Aici 1 mg K2O/100 g sol furnizează 30 kg K2O/ha.

La fel se ține seama de aceste date la stabilirea dozei de îngrășăminte potasice.

În ceea ce privește cunoașterea plantelor cultivate (ne vom referi aici numai la grâu și porumb), se are
în vedere: (vezi tabel în revistă)

Asemenea elemente trebuie cunoscute și pentru celelalte culturi.

Corelând aceste cerințe ale plantelor cu ceea ce oferă solul se poate stabili o tehnologie de cultură
optimă ce poate asigura producții pe măsură și, evident, eficiență economică maximă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU