CEREBELUL

Cerebelul derivă din metencefal (ca şi puntea). Este localizat în etajul posterior al
cutiei craniene, posterior de trunchiul cerebral. Reprezintă cca. 11% din masa encefalului,
având o greutate de 150 g.

Morfologia cerebelului
Este alcătuit din: o porţiune mediană alungită, vermiformă (asemănătoare cu un
vierme) = vermis şi două părţi/porţiuni laterale, simetrice, voluminoase = emisfere
cerebeloase.
Prezintă trei feţe:
- anterioară concavă – spre trunchiul cerebral
- superioară plană – acoperită de lobii occipitali ai emisferelor cerebrale de care
este separată prin cortul cerebelului – o expansiune orizontală a durei mater
cerebrale
- inferioară convexă
Între faţa anterioară a cerebelului, pe de o parte, şi bulb şi punte, pe de altă parte,
există o cavitate = ventricul cerebral IV (rombencefalic) plin cu LCR; podeaua
ventriculului IV – fosa romboidă.
Suprafaţa cerebelului este brăzdată de trei categorii de şanţuri:
1. şanţuri profunde = fisuri – împart cerebelul în trei lobi. Fisurile sunt: fisura
primară (situată pe faţa superioară), fisura orizontală (situat între faţa
superioară şi cea inferioară) şi fisura posterolaterală (uvulo-nodulară)
(situată aproximativ între faţa inferioară şi cea anterioară); doar fisurile
primară şi posterolaterală sunt implicate în delimitarea lobilor cerebelului.
2. şanţuri mai puţin adânci (secundare, fisuri secundare) – împart cerebelul
(atât vermisul, cât şi emisferele) în lobuli.
3. şanţuri superficiale paralele – împart cerebelul în folii/lamele cerebeloase
paralele transversale

EMISFERĂ VERMIS EMISFERĂ

CEREBELOASĂ CEREBELOASĂ
Faţa superioară Lob anterior
(paleocerebel, spinocerebel)
FISURA PRIMARĂ
Faţa superioară Lob posterior
(neocerebel, pontocerebel, cerebrocerebel)
FISURA ORIZONTALĂ
Faţa inferioară Lob posterior
(neocerebel, pontocerebel, cerebrocerebel)
FISURA UVULO-NODULARĂ/POSTEROLATERALĂ
Faţa anterioară Lob flocculo-nodular
(arhecerebel, vestibulocerebel)

Structura cerebelului
 Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa cenuşie
este situată la suprafaţă (unde formează scoarţa cerebeloasă) şi în profunzime (formând
nucleii cerebeloşi). Substanţa albă este situată la interior, între scoarţă şi nuclei.
Legătura cerebelului cu alte componente ale SNC (în mod direct cu trunchiul
cerebral) se realizează prin intermediul celor trei perechi de pedunculi cerebeloşi:
superiori (PCS), mijlocii (PCM; braţele punţii) şi inferiori (PCI).

Substanţa cenuşie
Nucleii cerebeloşi
Mase de substanţă cenuşie aflate în profunzimea substanţei albe. Sunt patru
perechi:
1. nucleii fastigiali – aparţin arhecerebelului
2. nucleii globos
3. nucleii emboliformi
4. nucleii dinţaţi = dentaţi – aparţin neocerebelului.
Nucleii globos şi nucleii emboliformi aparţin paleocerebelului şi mai sunt numiţi
colectiv nucleul interpositus.

Scoarţa cerebeloasă
Are grosime de 1 mm şi o structură trilaminară – trei straturi de neuroni:
1. strat molecular superficial – are rol de asociaţie/integrare.
2. strat intermediar (ganglionar) al neuronilor piriformi Purkinje –
unistratificat; conţine neuroni piriformi, cu arborizaţie dendritică bogată la
polul apical; are rol efector (motor), axonii neuronilor Purkinje ajung la
nucleii cerebeloşi având efect inhibitor asupra acestora.
3. strat granular profund – conţine neuroni mici (granule); are rol receptor.

Substanţa albă
Formează corpul medular („în mijloc”) al cerebelului. Pătrunde în folii ca lamele
albe ramificate care au pe secţiune aspectul unui arbore – arborele vieţii, arbor vitae.
Este alcătuită din trei tipuri de fibre:
1. fibre de asociaţie – fac legătura între regiuni (lobuli) ale aceleiaşi emisfere
cerebeloase şi între scoarţă şi nucleii din aceeaşi emisferă.
2. fibre comisurale – fac legătura, prin intermediul punţii, între cele două
emisfere cerebeloase.
3. fibre de proiecţie – fac legătura între cerebel şi alte componente ale SNC;
sunt de două categorii: aferente (aduc informaţii la scoarţa cerebeloasă –
stratul granular – din afara cerebelului) şi eferente (părăsesc cerebelul; duc
informaţie de la nucleii cerebeloşi la alte formaţiuni nervoase
extracerebeloase); fibrele de proiecţie constituie pedunculii cerebeloşi.

Fibre aferente şi eferente şi distribuţia prin pedunculii cerebeloşi

Nr. Fascicule/fibre aferente Pedunculi
crt. cerebeloşi
1. Fasciculul spinocerebelos dorsal (direct, Flecshig) PCI
2. Fasciculul vestibulocerebelos PCI
3. Fasciculul olivocerebelos PCI
4. Fasciculul pontocerebelos (de la nuclei din substanţa reticulată a punţii; PCM
sunt staţii de releu pe circuitul cortico-ponto-cerebelos)
5. Fasciculul spinocerebelos ventral (încrucisat, Gowers) PCS
6. Fibre trigemeno-cerebeloase PCI, PCM, PCS
7. Fibre cune(at)o-cerebeloase PCI
Fascicule/fibre eferente
1. Fibre fastigio-vestibulare PCI
2. Fibre fastigio-reticulate PCI
3. Fibre dento-talamice PCS
4. Fibre dento-rubrice – pentru nucleul roşu PCS
5. Fibre fibre interposito-talamice şi interposito-rubrice (de la nucleii PCS
globos şi emboliformi la talamus şi nucleul roşu)

Fiziologia cerebelului
Din punct de vedere anatomic, fiziologic şi filogenetic, cerebelul este alcătuit din
trei componente (părţi, lobi):

1. Lobul flocculo-nodular = vestibulocerebel = arhecerebel

conţine nucleii fastigiali (localizaţi la nivelul vermisului, dar conectaţi
funcţional cu arhecerebelul)
are rol în menţinerea echilibrului static şi dinamic (în conditii statice şi
kinetice)
are legătură cu urechea internă (partea vestibulară) şi cu nucleii vestibulari
din bulb
distrugerea – mers ebrios (tulburări în mers), pierderea echilibrului static şi
dinamic; astazie – imposibilitatea de a sta în picioare fără o bază de susţinere
largă

2. Lobul anterior = spinocerebel = paleocerebel

 conţine nucleii globos şi nucleii emboliformi
 are rol în reglarea tonusului muscular (are, în general, rol inhibitor);
reglează tonusul muşchilor posturali
 are legături cu nucleul roşu, formaţiunea reticulată, măduva spinării
 distrugerea – tulburări în mers; exagerarea reflexelor osteotendinoase

3. Lobul posterior = pontocerebel/cerebrocerebel = neocerebel

 conţine nucleii dinţaţi
 are rol în coordonarea execuţiei mişcărilor voluntare fine şi precise
(comandate de scoarţa cerebrală)
 are legături cu scoarţa cerebrală (prin intermediul talamusului şi punţii) şi
cu nucleul roşu – fibre aferente cortico-ponto-cerebeloase; fibre eferente
dento-talamo-corticale
 distrugerea – dificultăţi în executarea mişcărilor voluntare fine
Extirparea cerebelului în întregime este însoţită de:
A. astazie
B. astenie – oboseală musculară rapidă consecutiv unor eforturi reduse
C. atonie – scăderea tonusului muscular (termenul corect ar fi
„hipotonie”)