Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război

de CAMIL PETRESCU
- CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL –

Ultima noaptejle dragoste, întâia noapte de război (1930) de Camil

Petrescu este un roman psihologic, de tip subiectiv, deoarece are drept
caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv,
fluxul conştiinţei, memoria afectivă, naraţiunea la persoana I, luciditatea
auto-analizei.
Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, un tânăr intelectual care trăieşte
două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
Naraţiunea la persoana întâi, cu focalizare exclusiv internă presupune
existenţa unui narator implicat.
Dragostea şi războiul reprezintă temele romanului, acestea fiind
precizate în titlu şi in structurarea cărţii. De asemenea, iubirea şi războiul
constituie cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de
protagonist, un tânăr intelectual cu nostalgia absolutului. Dacă prima parte a
romanului, Ultima noapte de dragoste, reprezintă rememorarea iubirii
matrimoniale eşuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, Intaia
noapte de război construită sub forma jurnalului de campanie al lui
Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul Primului Război
Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua valorifică
jurnalul de campanie al autorului însuşi, articole şi documente din epocă,
ceea ce conferă autenticitate textului.
Acţiunea romanului este plasată atât în mediul citadin (Bucureşti,
Câmpulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimente, care se petrec cu
aproximativ doi ani şi jumătate înainte de 1916, înainte de izbucnirea
razboiului, cat si in timpul desfasurarii acestuia, pe front.
Romanul debutează printr-un artificiu compoziţional acţiunea primului
capitol, La Piatra Craiului în munte, este posterioară întâmplărilor relatate
în restul cărţii I.
 Spre deosebire de romanele tradiţionale în care conflictul se desfăşura
la nivel exterior între diverse personaje, în romanul lui Camil Petrescu
conflictul este interior şi se produce in conştunţa personaiului narator, Ştefan
Gheorghidiu, care traieste stări şi sentimente contradictorii în ceea ce o
priveşte pe soţia sa, Ela.
Personajul principal Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului
lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama înddragostitului de absolut
şi nu-şi găseşte locul într-o societate dominată de mediocritate şi de
imoralitate.
Filozof, el are impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă, in
realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin conştiinţa sa. Gândurile şi
sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decât în
măsura în care se reflectă în aceasta constiinta.
Până în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la
unchiul Tache, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în armonie.
Consider că prinripala trăsătura de caracter a protagonistului este
orgoliul.
O secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul
personajului este aceea a mesei în familie din casa bătrânului avar, Tache,
prilej cu care acesta din urmă hotărăşte să-i lase cea mai mare parte din
avere lui Ştefan.
Primirea moştenirii are însă efecte într-un plan mult mai profund,
întrucât generează criza matrimonială, mai ales că Ela se lasă în voia
tentaţiilor mondene, iar pe soţul ei începe să-l aprecieze „in funcţie de un cod
existenţial care nu i se potriveşte".
Dintr-un orgoliu exagerat el refuză să intre în competiţie cu ceilalţi,
fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-şi schimbe garderoba şi
să adopte comportamentul superficial al dansatorilor mondeni apreciaţi de
Ela. De aceea nici nu întreprinde nimic pentru a recâştiga preţuirea pierdută
a soţiei. Dimpotrivă, priveste aparent indiferent ceea ce se intampla. Criza de
identitate e declanşată de conflictul dintre esenţa sa şi aparenţa socială,
impusă prin convenţie. Mai mult, Ştefan trăieşte iubirea în mod raţional,
intelectual şi o raportează continuu la absolut.
 Trăirea intensă a experienţei războiului ca fenomen care-i revelează
esenţa condiţiei umane îl ajută să seclarîfice pe sine, să-şi depăşească drama
erotică.
Pe lângă orgoliu, în roman se conturează şi alte trăsaturi ale eroului,
precum: natura analitică şi reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exagerată,
inteligenţa..
Prin introspecţie şi monolog interior, tehnici ale analizei psihologice,
Ştefan Gheorghidiu analizează cu luciditate, aspecte ale planului interior,
din fluxul conştiinţei, si ale planului exterior.
Dintre modalităţile de caracterizare a personajului, portretul lui
Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizarea indirect care se
desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini şi relaţii cu celelalte
personaje.
Caracterizarea directă este rar realizată de alte personaje, prin replici
scurte.
In acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea.
Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, lucid si hipersensibil, la
fel ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu. El incearcă sa recompuna lumea
în funcţie de aspiratia sa către absolut şi are orgoliul de a refuza o realitate
care nu i se potriveşte, de a renunţa la o iubire care nu mai coincide cu
imaginea pe care el şi-o crease despre sentimentul căruia intr-un anume
moment al existenţei sale ar fi fost gata să-i jertească totul.