CUPRINS

I. Reunificarea Germaniei
II. Viața după reunificarea Germaniei
III. Bibliografie

I. Reunificarea Germaniei

Reunificarea Germaniei în anul 1990 reprezintă una dintre cele mai importante repere
istorice ale Europei de după 1945. Cu toate acestea, nu este posibilă restrângerea
circumstanțelor anterioare acestui eveniment în perioada noiembrie 1989 și octombrie
1990, respectiv perioadei cuprinse între căderea Zidului Berlinului și actul reunificării
germane. O adevarată importanță a avut-o, de asemenea, întreaga jumătate a anilor
1980, reprezentând un prolog politic pentru procesul de reunificare.
Pentru mai bine de 30 de ani, Berlinul nu a fost despărțit numai de o ideologie, dar
printr-o imensa barieră de beton ce traversa orașul. Zidul Berlinului, numit și "cortina
de fier a Europei", reprezintă cel mai marcant simbol al Războiului Rece și, de
asemenea, sfârșitul acestuia. Căderea Zidului, la data de 9 noiembrie 1989, a
reprezentat un moment istoric pentru intreaga lume, fiind totodată un prim pas în
reunificarea Germaniei. Căderea Zidului a fost precedat de decenii de tiranie politică
și de crize economice. În vreme ce Vestul se bucura de prosperitate și libertate, Estul
se putea ușor încadra într-o prăbușire economică și politică. Fațada comunistă a
puterii și autorității s-a crăpat, iar dorința naturală de libertate a oamenilor, stricată
timp de decenii, a izbucnit. Revoluția pașnică din Germania de Est din 1989 a arătat
că societățile care nu se reformează, mor.
Pași importanți în reunificarea Germaniei au fost și evenimentele anterioare anului
1990, mai exact, întreaga jumatate a anilor 1980. Relațiile dintre ambele părți ale
Germaniei au fost foarte strânse în timpul întregului Război Rece. Cu toate acestea,
începând cu mijlocul anilor 1980, anumite schimbări de comunicare între politicienii
germani vestici și est-germani au început să fie evidente. Secretarul general al
Partidului Comunist al Republicii Democrate Germane (RDG) Erich Honecker a
acceptat, ca primul reprezentant politic al Europei de Est, invitația de a vizita
Republica Federală Germania (FRG) în 1984. Întâlnirea nu a avut loc în cele din
urmă din cauza desfășurării a rachetelor balistice cu rază intermediară din FRG. L-a
cunoscut pe Helmut Kohl încă din 1987, în timpul vizitei sale la FRG. Ambii lideri au
convenit asupra unei „cooperări constructive în ciuda opiniilor diferite asupra
problemelor cruciale”. Cu toate acestea, un factor decisiv pentru reîntregirea
Germaniei a fost numirea în funcție a lui Mihail Gorbaciov. Spre deosebire de
predecesorii săi, Gorbaciov a considerat necesară schimbarea radicală nu numai a
condițiilor economice și politice interne, ci și a politicii externe a Uniunii Sovietice,
inclusiv atitudinea față de țările est-europene. La 25 octombrie 1989, în timpul vizitei
sale în Finlanda, Gorbaciov a respins oficial doctrina Brejnevului și a recunoscut că
țările din Europa de Est aveau dreptul să-și facă propriile politici.
Prima întâlnire a lui Mikhail Gorbaciov și a cancelarului Republicii Federale
Germania Helmut Kohl a avut loc la 24 octombrie 1988. La acea vreme, Kohl nu
credea că va negocia vreodată cu Mikhail Gorbaciov pentru reîntregirea Germaniei.
Întrebat despre o posibilitate a ofertei lui Gorbaciov de reîntregire a Germaniei, Kohl
a răspuns: „Nu sunt un scriitor de romane futuriste precum Wells. Ceea ce îmi
întrebați, este mai degrabă ceva din Imperiul Fantasiei”.
Rolul crucial în procesul reunificării germane l-a avut cancelarul vest-german Helmut
Kohl care, după căderea Zidului Berlinului, și-a declarat clar intenția de a reunifica
ambele părți ale statului german divizat. La 28 octombrie, el a susținut în Bundestag
un discurs important în care a subliniat necesitatea unei reunificări rapide a ambelor
republici germane. La 28 noiembrie 1989 a prezentat un așa-numit plan de zece
puncte pentru reunificarea germană. Cel mai important a fost al cincilea punct al
planului în care Helmut Kohl a menționat o posibilitate de a „dezvolta structuri
confederare între cele două state din Germania, cu obiectivul creării unei ordine
federale în Germania”. Cu toate acestea, negocierile cu reprezentanții politici din
Germania de Est s-au complicat prin faptul că partea vest-germană nu știa de mult
timp pe cine să îl considere partenerul legitim la masa de negocieri. Oficial a fost
Egon Krenz, secretarul general al SED, cel mai înalt reprezentant al RDG, dar a
ocupat funcția numai în perioada 24 octombrie 1989 - 6 decembrie 1989 și, astfel, nu
a fost în măsură să garanteze continuitatea procesului de negociere. S-a arătat că
această problemă nu putea fi soluționată decât prin alegerile generale din RDG. Au
avut loc la 18 martie 1990, iar Alianța pentru Germania, care a obținut peste 47% din
voturi, a devenit un câștigător drept al alegerilor. Negocierile ulterioare asupra noului
cabinet au fost destul de line, iar la 12 aprilie 1990 a fost numit un nou cabinet. Acesta
a fost condus de Lothar de Maizir care a negociat cu Helmut Kohl cu privire la
acordurile viitoare.
Integrarea celor două state s-a făcut și la nivel economic. Data declarării uniunii
monetare între RDG și FRG a fost stabilită și uniunea a intrat în vigoare la 1 iulie
1990. La 23 august 1990, parlamentul est-german (Volkskammer) a adoptat în
sesiunea sa extraordinară reunificarea ambelor părți ale Germaniei, iar la 31 august
1990, Tratatul de reunificare a fost semnat de secretarul de stat al GDR Günther Kraus
și de ministrul de Interne al Germaniei de Vest, Wolfgang Schäubl. Tratatul conținea
45 de articole și trei anexe. În tratat au fost definite relații între cele două republici
germane și s-a stabilit împărțirea de stat a fostei RDG în cinci republici federale
guvernate de Constituția Republicii Federale Germania.
 II. Viața după reunificarea Germaniei

Mai bine de trei decenii au trecut peste Germania reunificată, un stat cu o evoluție
remarcantă pentru o țara fostă comunistă. căderea Zidului Berlinului a marcat
eliberarea populației est-germane de un regim „comunist” criminal care și-a ținut
populația captivă în spatele zidurilor, gardurilor și a sute de kilometri de pământ
puternic păzit și practic impenetrabil. Reunificarea a fost rezultatul unei „aderări”
voluntare a teritoriului fostei Republici Democrate Germane (RDG) la Republica
Federală Germania (FRG), care și-a salutat „frații și surorile” cu brațele deschise și cu
multă generozitate
Odată cu căderea Zidului Berlinului și reunficarea Germaniei, cetățenii au pătruns
într-o nouă lume, cu o ideilogie și valori diferite. Când cele două țări s-au unit, est-
germanii au fost nevoiți să schimbe diverse aspecte ale vieții lor. Confruntați cu noi
nume de străzi, bani noi și magazine noi, pentru a numi doar câteva schimbări, mulți
s-au simțit copleșiți. Nimeni nu i-a luat pe germani estici de mână și i-a ghidat în timp
ce încercau să ajungă în fața noului sistem. Mulți au simțit rușine că nu știu automat
toate răspunsurile: că nu știau să pronunțe mâncarea pe care doreau să o comande în
McDonald's, că nu știau cum funcționau cărucioarele de supermarket din Occident, că
nu nu știu ce să mă îmbrac pentru a combina cu vest-germanii. După 40 de ani trăind
în societăți cu valori foarte diferite, nu este surprinzător faptul că, în 1990, atât
germanii din Est, cât și germanii din Vest au recunoscut că „ceasurile lor bat diferit”.
Deoarece au împărtășit aceeași limbă și aceeași istorie pe termen lung, se aștepta -
după cum a declarat Willy Brandt, fost cancelar al Germaniei de Vest, la 10 noiembrie
1989 - că cele două țări vor „crește împreună” fără probleme. Totuși, această „creștere
împreună” a durat mult mai mult decât s-a prevăzut, poate pentru că au fost despărțiti
pentru un timp îndelungat.
După reunificare, au apărut multe consecințe din punct de vedere economic. În primul
rând, au existat obstacole inițiale, cum ar fi necesitatea restructurării întreprinderilor
din Germania de Est. Clarificarea drepturilor de proprietate, proprietatea privată inițial
a fost una dintre cheile fundamentale ale capitalismului în Germania de Vest, dar în
Germania de Est a fost opusul. Acest lucru ar crea întrebarea prea multor cetățeni și a
guvernului cine deține ce proprietate. Au existat două soluții pentru această problemă:
fie restituirea, fie compensarea proprietăților. Până în 1992, Legea proprietății a fost
adoptată, care a favorizat compensarea prin restituire. Scopul acestui lucru a fost să
crească investițiile în Germania, deoarece ar fi mai ușor să compensezi proprietățile
fostului cetățean.
Un consecință a fost construirea unei noi infrastructuri în Germania de Est. Trei
lucruri principale au avut nevoie de îmbunatățiri: energia, transportul și comunicațiile.
Acestea necesitau îmbunătățiri ori ar fi reprezentat o reală problemă ulterior.
Totodată, productivitatea a afectat economia Germaniei după reunificare, deoarece
lipsa producției a afectat negativ PIB-ul. Produsul intern brut este un indicator
macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate

consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an.

Înainte de reunificare, productivitatea Germaniei de Est era mai mică în comparație cu Germania

de Vest. La reunificare, Germania de Est a contribuit doar cu 8% (8%) din PIB-ul total

al națiunii. Productivitatea din Germania de Est a scăzut foarte mult din cauza ratei
ridicate a șomajului, dar și a noilor reglementări în legătură cu întreprinderile est-
germane.
Surprinse de scăderea producției, autoritățile din Germania de Vest au început să facă
pregătiri profesională pe scară largă pentru acești cetățeni pentru a reduce rata
șomajului. Această pregătire profesională a ajutat participanții la stagiu să găsească un
loc de muncă ori să găsească un loc de muncă mai bine plătit decât au avut înainte.
Există multe alte consecințe care ale reunificării, dar aceste aspecte de mai sus sunt
principalii contribuitori care au afectat economia Germaniei după reunificare.
În noaptea de 2 spre 3 octombrie 1990, peste 100 000 de oameni au venit să
sărbătorească reunificarea ambelor state germane în Piața Republicii din Berlin.
În concluzie, la 30 de ani de la acest eveniment încă există dezbateri aprinse dacă
prăbușirea zidului Berlinului, un preludiu la căderea întreg blocului comunist, a fost
doar un accident al istoriei, o "greșeală de exprimare" ori dacă a reprezentat rezultatul
unei neînțelegeri în ierarhia comunistă a vremii, prinsă în impas de evoluția
evenimentelor. În zilele noastre însă, mii de cetățeni ai Germaniei comemorează Ziua
Unității Germane pe data de 3 octombrie, fiind sărbătoarea națională.

III. Bibliografie

1. Revista National Geographic, "Two Berlins", Ianuarie 1982 (Vol. 161, Nr. 1)
2. https://www.nationalgeographic.com/history/reference/modern-history/why-
berlin-wall-built-fell/
3. Poza: https://www.imore.com/apple-commemorates-30-years-fall-berlin-wall-
its-german-store-website
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Reunificarea_Germaniei