Destinele dramatice ale celor două personaje

Demian
Andreea
Drama “Păsările tinereții noastre” de Ion Druță are în planul principal
două personaje – mătușa Ruța și Pavel Rusu. Ambele personaje au destine
dramatice bine exprimate.
Din punctul meu de vedere, un destin dramatic este soarta unui personaj cu
un conflict puternic, dintr-un text dramatic. Destinul dat fiind exprimat prin
emoții complexe și în situații diverse. De obicei, opera dramatică se axează pe
destinul dramatic al personajului principal și încercările de a-l împlini.
Unul din cele două personaje principale este Pavel Rusu, președintele
colhozului din Valea Cucuoarelor. De la începutul operei înțelegem că Pavel este
între viață și moarte, după ce o-a dat sângele pe gură și din cauza unei complicații
la nivelul ficatului. Pavel Rusu și-a trait viața muncind pentru binele satului și
evidențiat de demnitate și omenie. Al doilea personaj este mătușa Ruța, bătrâna
sfetnică, înțeleaptă a satului, legată sufletește de tradiții și datini. Ruța este
mătușa lui Pavel și Andron, din partea tatălui. Destinele acestor două personaje
se aseamănă, pe motiv că ambele sunt consacrate îndeplinirii binelui oamenilor
din jur. Totuși, destinele lor se extind altfel, și au fost provocate de alte cauze.
Destinul dramatic al mătușii este în mare parte cauzat de faptul că unele
tradiții se uită, odată cu schimbarea radicală a vieții sociale. Cea mai mare tradiție
uitată, din urma căreia mătușa suferă, este că cocorii- păsările tinereții ei, nu se
mai întorc în sat, de asta și iși exprimă supărarea pe Pavel. De asemenea, alte
cauze implicate sunt caracterul puternic interiorizat al personajului, statornicia în
anumite convingeri și interpretarea subiectivă a relațiilor sale cu oamenii. Mătușa
Ruța este bătrâna care îi ajută pe săteni, prin sfaturi și băuturii preparate din
ierburi special, pentru că ea suferă că nu a putut să iși întemeieze propria familie,
iar cu nepoții se află în relații distante. Observăm ca ea era preocupată de
continuitatea satului , mereu le oferea fetelor sfaturi și leacuri pentru a le ajuta
să prindă sămânța. Fiind o jumătate de viață moașa satului, ea a contribuit la
continuitatea satului.
 Cauzele destinului dramatic al lui Pavel sunt înstrăinarea de familie, lipsa
afecțiunii din partea celor dragi și dorința de a îi ajută pe săteni. Pavel suferea că
nu putea să le ofere oamenilor care lucrau pământul să guste și să se bucure din
roadele lor, pentru că grâul și toate produsele erau trimise la raion. Iar, faptul că
el nu se sătura de apă, se explică prin lipsa afecțiunii, multă lume îi dădea apă,
însă nimeni nu îi putea satisfice setea, fiind că lui îi lipsea dragostea de la cei din
jur. Pavel se simțea responsabil pentru fiecare sătean și le dorea binele tuturor.
Conflictul exterior al dramei este conturat de cearta dintre Pavel și mătușa
Ruța, care la suprafață are bătaia de la împărțirea pământului, însă baza
conflictului este pierderea tradițiilor și schimbarea modului de viața, după al
Doilea Război Mondial.
În concluzie, în cazul lui Pavel Rusu se evidențiază neîmplinirea sorții omului
înzestrat cu calități frumoase, precum și mătușa Ruța- stâlpul spiritual al satului,
are un destin neîmplinit. Ambii protagoniști influențează existența sătenilor,
contribuind la dezvoltarea vieții lor și spiritualitatea este în armonie cu aspectul
material al satului.