Tema și viziunea despre lume - „Ion” de Liviu Rebreanu

Rebreanu este un scriitor ce uimeşte prin forţa sa de a prezenta viaţa în complexitatea

ei. Temele specifice operei sale sunt: iubirea, războiul, marile conflicte şi tensiuni din viaţa
ţăranului, încadrându-se astfel în tipologia epocii, când se scria despre dragoste, pământ,
moarte,crimă, patriotism. Doua teme predomină însă: viaţa rurală (Ion, Răscola, Răfuiala,
Proştii) şi războiul ( Iţic Ştrul dezertor, Pădurea spânzuraţilor, Catastrofa).

1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu
mai multe conflicte şi planuri narative. Ion se încadrează în romanul de tip tradiţional:
prezintă spaţiul rural cu obiceiurile vieţii specifice ( nuntă, horă, înmormântare, etc.), realist :
proza sa descriind viaţa satului românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu clasele sociale
existente (țărani, intelectuali), cu instituţiile specifice (şcoala, biserica, judecătoria), cu
obiceiurile şi tradiţiile locului (hora, nunta, botezul), etc.

Este și obiectiv pentru că scrierea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient,
perspectiva narativă presupune o viziune ,,dindărăt” în care naratorul ştie mai multe decât
personajele sale, el poate fi prezent în orice punct al universului său, vede prin pereţii casei
sau prin craniul personajelor sale. Acest narator heterodiegetic nu este însă deloc implicat în
acţiune, nu lasă să se întrevadă preferinţele sale ci doar prezintă situaţiile fără să judece.

2. Tema și viziunea despre lume.

Ion surprinde viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, cu iubiri

pătimaşe, lăcomie de pământ, tradiţii specifice, conflicte, momente de sărbătoare a satului,
instituţii: şcoala, biserica, judecătoria, personalităţi ale momentului.

Patima pentru pământ este o primă dimensiune ce însuflețește personajul. Se reflectă evident
în scena sărutului pământului de la începutul romanului. Ion devine stăpânul pământurilor lui
Vasile Baciu, după ce reușește să-i seducă acestuia fata. Însă apropierea sa de pământ are o
dublă conotație: împlinirea unei pofte, dar și apropierea de moarte, de coborâre în pământ.

Un alt impuls ce vitalizează existența lui Ion este iubirea sa pentru Florica. Deși îi promite de
mai multe ori că o va cere de nevastă, cealaltă obsesie este mai puternică și îl împinge către
Ana. După ce își satisface însă pofta pământului, Ion nu poate ascunde pasiunea sa pentru
Florica, nici chiar la nunta acesteia, în care Ana îi surprinde privindu-se pătimaș și insistent.
Acest lucru, asociat cu lipsa de afecțiune, o împinge să-și pună capăt zilelor.

Viziunea sa despre lume este una realistă. Arta pentru el nu era o copiere a realităţii ci o
sinteză a ei. Componentele care generau creaţia erau două: emoţia, impresie afectivă și
materialul documentar strâns. Impresia afectivă (geneza romanului) care l-a determinat pe
Rebreanu să conceapă Ion a fost surprinderea unei scene în timpul unei partide de vânătoare
în care un tânăr ţăran îşi săruta cu patos pământul. Această scenă i-a rămas întipărită în minte
ca o obsesie. A doua situaţie plină de conotaţii de ordin afectiv a fost o poveste a sorei lui,
Lidia, despre o fată bogată din sat ce rămăsese însărcinată cu un tânăr sărac şi în consecinţă
fusese crunt bătută de tatăl său. Un alt moment a fost discuţia lui cu un tânăr care vorbea
despre pământul său aşa pătimaş ca despre o iubită.
3. Elemente de structură

Incipitul – prezentarea drumului care intră în satul Pripas, cu

precizarea amănunţită a locurilor şi a denumirii lor. Neobişnuita linişte ce caracterizează satul
este una prevestitoare de rău. Primele case din sat dau și primele semne de viaţă.

Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul

surprinde viaţa satului Pripas cu fixarea locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină
memorabilă ) avându-l în centru pe Ion în jurul căruia se ţese firul epic. Celelalte personaje:
Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Belciug asistă şi contribuie toate la destinul personajului
principal, condus de pofta pentru pământ şi pasiunea pentru Florica. Al doilea plan prezintă
viaţa familiei Herdelea (intelectualii satului), evoluţia ei.

Glasul pământului devine un reper fundamental în viaţa personajului, o dorinţă plenară,

nestăpânită ce se transformă în patimă. Cauzele setei de pământ ar fi că acesta conferă
demnitate, scoate din sărăcie şi dispreţ, asigură respect şi ascensiune pe scara socială a satului.
Autorul îl zugrăveşte ca pe un împătimit: „ cât pământ Doamne”, „ glasul pământului
pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului copleşindu-l”. Scena sărutului pătimaş al pământului
conferă gliei o poziţie mai înaltă decât simpla posesiune materială, referirile conţin o
personificare, pământul capătă duh, viaţă. Dacă la început este un uriaş ce-l copleşeşte la final
ajunge un duşman doborât.

Glasul iubirii, deşi pasional este subordonat dorinţei de pământ. Scena horei îl prezintă pentru
prima dată pe Ion, urmărind-o pe Ana într-un fel ciudat iar apoi pe Florica „ mai frumoasă ca
oricând”. Alegerea este făcută, Ana este preferată pentru „pământ, locuri, case şi vite multe”.
Lupta pentru a intra în familia lui Vasile Baciu este dură. Îi lasă fiica însărcinată deşi nu o
iubeşte. Ana e tratată apoi cu brutalitate, e bătută atât de tată cât și de soț. În partea a doua a
romanului Ion pare o brută. După ce-i ia averea îşi împinge nevasta la
spânzurătoare şi urmăreşte sa-şi împlinească şi patima iubirii deşi prima mare pasiune îl
împinsese deja la mari compromisuri. Din punct de vedere moral Ion îşi primeşte
pedeapsa în mod just, autorul sancţionându-l drastic.
Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al
Glanetaşului, din satul tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu
fi bine văzut şi de a nu avea un loc de frunte în ierarhia satului pentru că este sărac. Intriga
prezintă planul pus la cale (împreună cu Titu) de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un
ţăran înstărit, pentru a obţine o zestre remarcabilă. Planul îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o
ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei se împotriveşte. După obţinerea pământului, Ion o supune
pe Ana unor violenţe fizice, iar ea, nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă alături de acesta,
se sinucide, spânzurându-se. La scurt timp moare şi copilul lor, Petrişor. În punctul culminant,
Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ, se hotărăşte să se întoarcă la Florica, dragostea
dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu George Bulbuc. Este prins însă de acesta
care îl omoară din gelozie. Întreaga avere a lui Ion, pentru care sacrificase totul, trece în
posesia bisericii. Al doilea plan îl are în centru pe Herdelea care îşi construise casa pe un teren
al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu Belciug riscă să piardă totul. Fata cea mai
mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se mărită cu George Pintea pentru că
acesta nu pretinde părinţilor zestre. Ghighi, sora mai mică, se mărită cu Zăgreanu, noul
învăţător din Pripas. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el un rol important în viaţa
lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat responsabil de unii critici (vezi Ion
Simuţ) de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.
 Finalul surprinde satul adunat la biserică și culminează cu prezentarea
drumului care părăseşte satul Pripas, reflectând un roman de tip circular (parabolic).

Tehnica narativă ne dezvăluie un scriitor ce dă dovadă de o încordare extremă în ce priveşte

procesul creaţiei. A scrie înseamnă depunerea unui mare efort. Fraza de început însemna un
chin, o zbatere prelungită la Rebreanu.

Stil şi limbaj. Limbajul este unul propriu prozei realiste, simplu, plin de acurateţe, sobrietate,
precizie în exprimare. Nu se urmăreşte redarea într-un stil frumos ci o exprimare exactă.