PORNOGRAFIA INFANTILĂ

INTRODUCERE
Abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a acestora reprezintă forme deosebit de
grave de infracţiune, fiind îndreptate direct asupra unor victime vulnerabile, aflate la vârste
fragede şi care au dreptul la îngrijire şi protecţie specială. Aceste forme şi tipare de criminalitate
au asupra victimelor efecte nocive pe termen lung, de natură fizică, psihologică şi socială, iar
persistenţa lor subminează valorile fundamentale ale societăţii moderne legate de protecţia
specială a copiilor, precum şi încrederea în instituţiile relevante ale statului.
Lumea online este un loc deosebit pentru copii pentru a învăţa, a se juca, a explora şi acumula
noi informaţii, date şi cunoştinţe, dar în acelaşi timp poate fi şi un loc plin de riscuri ce pot
afecta copiii, având în vedere vulnerabilitatea acestora specifică vârstei, riscurile online
transformându-se în ameninţări şi pericole reale, de data aceasta în lumea offline. În acest
context, Internetul a amplificat problema pornografiei infantile, prin creşterea şi diversificarea
numărului de materiale cu conţinut ilegal existente, eficienţei răspândirii şi accesibilităţii facile
la acestea. Din această perspectivă, Internetul:
permite accesul la o mare varietate de materiale pornografice de pe întreg mapamondul;
asigură disponibilitatea permanentă şi spontană a pornografiei infantile, în orice loc sau la orice
oră;
permite accesarea (aparent) anonimă sau privată a pornografiei infantile;
facilitează comunicarea directă şi schimbul de fotografii între infractori, pedofili, abuzatori,
utilizatori şi consumatori de pornografie infantilă;
creează posibilitatea accesării de materiale pornografice la costuri relativ scăzute;
pune la dispoziţie imagini, fotografii şi videoclipuri de o calitate digitală ireproşabilă, fără
deteriorare şi care pot fi stocate foarte uşor;
oferă pornografia în forme variate: poze, filme, sunete, dar şi în timp real, oferind
interactivitate între utilizatori;
permite accesul la imagini digitale care au fost modificate pentru a crea imagini compozite sau
virtuale.
În urma studiilor şi cercetărilor efectuate, atât de instituţii, autorităţi şi experţi din sectorul
public, cât şi privat, s-a ajuns la o concluzie nedorită, dar reală – pornografia infantilă pe
Internet nu poate fi în totalitate eliminată, ci doar limitată, prevenită şi mai dificil de accesat. În
acest scop, interesul îl reprezintă reducerea volumului materialelor pornografice cu minori,
îngreunarea accesului online la astfel de materiale, facilitarea identificării şi arestării
infractorilor implicaţi în producţia, distribuţia, valorificarea şi utilizarea materialelor ilicite cu
conţinut pornografic.
Existenţa în spaţiul virtual al materialelor pornografice cu minori a generat o preocupare la nivel
internaţional, în vederea sancţionării şi descurajării, îndeosebi a producerii şi răspândirii unor
astfel de materiale. Presiunea politică care s-a dezvoltat în ultimii ani cu privire la această
problematică a condus treptat la fundamentarea unor principii de acţiune, precum şi a unor
norme juridice cu aplicabilitate extrateritorială, de natură să fixeze cât mai precis, faptele
supuse sancţiunii penale şi să faciliteze cooperarea internaţională destinată combaterii
fenomenului pornografiei infantile.
Diverse comunităţi ataşate ideii de exprimare liberă în internet au sesizat în spatele
preocupărilor fireşti evocate mai sus un pretext pentru instituirea unor forme de control a
reţelei globale de computere şi de intruziune în sfera privată a participanţilor la transferul
electronic de informaţii. În general, organizaţiile internaţionale implicate au venit în
întâmpinarea acestor îngrijorări afirmând că: „protecţia copilului în internet nu reprezintă o
problemă de cenzură. Crearea unui mediu on-line pentru copii, caracterizat prin siguranţă
trebuie să conserve şi să dezvolte libertăţi fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare,
dreptul la informaţie, în paralel cu protejarea copiilor în faţa conţinuturilor dăunătoare şi
ilegale. Acţiunile îndreptate împotriva conţinuturilor ilegale necesită cooperarea din partea
industriei internetului, îmbinarea formelor de autoreglementare cu mecanismele de impunere
a legii penale de către autorităţile publice, în scopul asigurării protecţiei copiilor.”
Distinct de acest aspect, în practica judiciară în ultimii ani s-a lansat o dezbatere aprinsă în jurul
întrebării dacă pornografiei infantile electronice trebuie să i se subsumeze şi acele imagini în
care o persoană majoră este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit
sau imaginile care fără a prezenta o persoană reală simulează în mod credibil un minor având
un comportament sexual explicit. Tot în această arie problematică se înscrie şi discuţia
privitoare la paginile web de modelling în care sunt prezentate minore, fără ca acestea să aibă
un comportament sexual explicit dar al căror imagini, inclusiv sub formă de casete video, sunt
oferite utilizatorilor contra cost.
Aceste aspecte conexe problematicii pornografiei infantile propriu-zise lansează o nouă dispută
între valori constituţionale aflate în concurs, şi anume libertatea de exprimare în internet
împotriva protecţiei minorilor în faţa oricăror forme de exploatare pe cale electronică.
Fenomenologia pornografiei cu minori în spaţiul virtual prezintă o serie de caracteristici
semnificative pentru înţelegerea corectă a demersului de represiune penală în acest domeniu.
Fără îndoială cel mai grav aspect este reprezentat de efortul organizat şi susţinut al producţiei şi
diseminării unor astfel de materiale la scară mondială. Nenumărate resurse indică existenţa
unor reţele internaţionale care în ultimii ani au putut să fie în largă măsură anihilate datorită
unor forme de cooperare între state şi organizaţii internaţionale. Forţa de descurajare a unor
asemenea acţiuni nu este întotdeauna foarte pronunţată, astfel încât noi reţele de producere şi
răspândire iau naştere cu relativă constanţă.
Minorii care sunt victimele acestor exploatări se înscriu din nefericire pe întreaga scara a
grupelor de vârstă de până la 18 ani. Spre deosebire de pornografia adultă, gradul de acces la
materialele pornografice cu minori cu ajutorul internetului este mai redus. Motoarele de
căutare oferă conexiuni către pagini web al căror titlu sugerează pornografia infantilă dar
conţinutul acestora este rareori de tipul celui incriminat de lege. În aceste situaţii este mai
degrabă vorba de acţiuni de deturnare a traficului de utilizatori, în scopul confruntării acestora
din urmă cu reclamele existente pe aceste site-uri şi acumulării unui număr mare de accesări în
beneficiul proprietarului paginii web.
Resursele cele mai bogate şi probabil cele mai căutate în asemenea conţinuturi sunt cele din
binecunoscutele camere de conversaţii(Chat Rooms), unde utilizatorii trebuie să fie familiarizaţi
cu tehnologia specifică IRC-ului. Acesta este de altfel sectorul în care rata succesului acţiunilor
de represiune penală înregistrează cotele cele mai înalte. Particularitatea camerelor de
conversaţie o constituie caracterul lor închis, accesul fiind permis doar pe bază de parolă.
Probabil că această formă specifică de izolare a unei comunităţi de utilizatori pe internet tinde
să afirme în mod neîntemeiat libertatea de exprimare. Este evident că interesul ocrotirii
minorilor este, în acest caz precumpănitor în raport cu protecţia dreptului la liberă exprimare.
Rigorile camerelor de conversaţie şi izolarea lor deliberată încurajează pe de altă parte
promovarea formelor externe de pedofilie şi pornografie infantilă.
Nu de puţine ori, utilizatorii aflaţi în căutarea conţinuturilor de pornografie adultă sunt surprinşi
să constate că în spatele titularilor unor resurse pe care le accesează, şi care, altminteri nu
sugerează pornografie infantilă, se găsesc tocmai materiale cu minori. Aceasta este o
modalitate pe care deţinătorii unor asemenea resurse o practică intens cu scopul de a deturna
traficul electronic pe site-urile proprii prin stârnirea curiozităţii utilizatorilor. În felul acesta se
creează o bizară suprapunere între elemente ale pornografiei infantile şi cele ale pornografie
adulte, care devine intolerabilă chiar şi pentru reprezentanţii celei din urmă.
Delimitări similare se produc uneori şi în cadrul sistemelor BBS(bulletin Board Systems) în care
sunt traficate imagini erotice cu minore situate intr-o zonă „gri” şi în care administratorii refuză
explicit pornografia infantilă, anihilând încercările de nesocotire a interdicţiei.
Pe plan legislativ este esenţial rolul Convenţiei Consiliului Europei pentru combaterea
criminalităţii informatice, semnată la Budapesta la data de 23 noiembrie 2001. Având ca obiect
realizarea unui demers comun al mai multor state de a implementa în legislaţiile lor naţionale
modalităţi de combatere a criminalităţii informatice, convenţia acordă în art.9 un spaţiu
important pornografiei infantile reglementând fapte pe care statele semnatare urmează să le
incrimineze în legea penală internă. În România a fost adoptată în martie 2003 legea nr.161
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care în Titlul III, reglementează,
prevenirea şi combaterea infracţiunilor informatice. În cuprinsul reglementării prevederile
art.35 alin.1 lit.i şi alin.2(definirea expresiilor „materiale pornografice cu minori” şi „fără
drept”), precum şi cele ale art.51 care încriminează pornografia infantilă prin sisteme
informatice, reprezintă un prim pas al legislaţiei penale române în vederea combateri acestui
nou tip de infracţiune care are ca obiect exploatarea minorilor.
Pe marginea convenţiei Consiliului Europei a apărut şi un Raport explicativ al aceluiaşi for unde
se precizează printre altele că libertatea de exprimare în internet trebuie să fie supusă unor
rigori extreme întrucât spaţiul cibernetic este locul care oferă pedofililor posibilităţi ample de a
schimba idei, fantezii şi sfaturi, destinate să încurajeze şi să faciliteze exploatarea sexuală a
copiilor. Prin urmare conţinuturile de acest gen nu includ doar imagini, dar şi veritabile
„dezbateri”, mai cu seamă în camerele de conversaţie între promotorii unor asemenea practici
îndreptate împotriva minorilor.
Cu toate acestea art.9 din Convenţie se referă la „imagini” şi „înfăţişări vizuale”. Nu este
limpede în ce măsură se tinde să nu se criminalizeze şi acele surse internet unde sub diverse
forme se vorbeşte în termeni favorabili despre exploatarea sexuală a copiilor sau unde sunt
reproduse nuvele cu conţinut pedofil. Convenţia situează în sfera ilicitului penal „oferirea” sau
„punerea la dispoziţie” a pornografiei infantile prin sisteme informatice. Este avută în vedere
crearea de pagini web şi de conexiuni către asemenea site-uri.
În ultima vreme se discută chiar dacă denumiri precum „Lolita sau Teens”, utilizabile pentru
resursele internet nu ar fi suspecte în sensul sugerării pornografiei infantile. Fără a nega o
asemenea posibilitate nu putem să nu observăm cursul cel puţin curios pe care dezbaterile
subsumate acestei teme au început să îl înregistreze, în contextul problematicii limitelor
libertăţii de exprimare în internet. Prin urmare ar trebui să ne ferim de utilizarea unor cuvinte
cu înţelesuri sugestive.
Convenţia şi-a propus să nu se limiteze la interzicerea imaginilor ce prezintă un minor angajat
intr-un comportament sexual explicit, ci să extindă aria de protecţie a minorilor chiar şi în acele
situaţii în care aceştia nu sunt în mod efectiv utilizaţi în crearea de producţii pornografice.
Scopul acestui demers este acela de a opri formarea unei subculturi în rândul utilizatorilor de
servicii internet, care altminteri ar contribui la profilarea abuzurilor împotriva copiilor.
Conținutul legal al infracțiunii de pornografie infantile prin sisteme informatice prevăzute în
legea 161/2003
Prin intrarea în vigoare a legii 161/20031 s-a introdus la Cap. III intitulat Infracţiuni şi
contravenţii, secţiunea a 3-a, infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice,
prezentată în cele ce urmează:
Art.51: ”Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea
unor drepturi producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea
1
sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul materiale pornografice cu minori prin
sisteme informatice ori deţinerea fără drept, de materiale pornografice cu minori intr-un sistem
informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.
(2) Tentativa se pedepseşte”
Termenul de “materiale pornografice cu minori” este explicat la Cap. I - Dispoziţii generale,
art.35 lit. i, şi anume: ”prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care
prezintă un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o
persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.
Cu dată mai recentă, a intrat în vigoare Legea 196/2003 2, privind prevenirea şi combaterea
pornografiei , care la Cap III intitulat Infracţiuni şi contravenţii, reglementează infracţiunea
prevăzută la art. 12 şi anume:
“Art. 12. – (1) Distribuirea materialelor cu caracter obscen, care prezintă imagini cu minori
având un comportament explicit sexual, se pedepseşte închisoare de la 1 la 5 ani
(2) Cu aceiaşi pedeapsă se pedepseşte şi deţinerea de materiale prevăzute la alin.(1), în
vederea răspândirii lor.”
Dată fiind intrarea în vigoare succesivă a unor dispoziţii legale care aparent incriminează aceiaşi
faptă se impune observaţia că infracţiunea prevăzută de Legea 161/2003 şi anume pornografia
infantilă prin sisteme informatice poate fi considerată o infracţiune specială în comparaţie cu
infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută de legea 196/2003, în primul rând datorită
modalităţii speciale de săvârşirea, a acesteia precum şi datorită mijloacelor materiale folosite
pentru comiterea acesteia.
Este cunoscut faptul că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 678/2001 3 se reglementase deja
infracţiunea de pornografie infantilă, care la art. 18 era descrisă astfel:
Art. 18 ,,(1) Fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori
de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea
răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care
reprezentând poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu
au împlinit vârsta de 18 ani, constituie infracţiunea de pornografie infantilă şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează si importul ori predarea de obiecte dintre cele
prevăzute la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori
distribuirii lor.

2
3
Faptele prevăzute la alin. (1) si (2), săvârşite de o persoană care face parte dintr-un grup
organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi”.
Dată fiind intrarea succesivă în vigoare a unor dispoziţii legale care, aparent, încriminează
aceiaşi faptă, vom analiza in cele ce urmează mai multe aspecte legate de textele incriminatoare,
si anume:
Dacă reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 rămâne în vigoare dată fiind
intrarea in vigoare a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 196/2003 cu un conţinut
relativ identic;
Dacă infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din
Legea nr. 161/2003, poate fi considerate o infracţiune specială in comparaţie cu cea de
pornografie infantilă;
1) Deşi din definirea art. 12 din Legea nr. 196/2003 nu rezultă că este vorba despre
infracţiunea de pornografie infantilă, acest fapt se poate deduce din însuşi titlul legii ,,privind
prevenirea si combaterea pornografiei", coroborat cu faptul ca acest art. 12 se referă la
răspândirea materialelor pornografice cu minori. Diferenţa intre cele două texte de lege este că
noile dispoziţii nu acoperă decât o parte din modalităţile de realizare a acestei infracţiuni, în
comparaţie cu cele enumerate in legea veche.
Referitor la prima problemă ridicată, vom reţine că, sub aspectul obiectului material al celor două
infracţiuni, cea de-a doua infracţiune, reglementată de legea nouă, nu mai prevede decât două
modalităţi alternative de realizare, în comparaţie cu prima şi anume ,,răspândirea" şi”deţinerea "
în vederea răspândirii de materiale cu caracter obscen care nu le acoperă pe toate cele
enumerate de art. 18 din Legea nr. 678/2001, şi care sunt următoarele: ,,a expune" ,,a
vinde", ,,a răspândi", ,,a închiria", ,,a distribui", ,,a confecţiona" ori ,,a deţine" în vederea
răspândirii, ,,a produce", în alt mod, ,,a transmite", ,,a oferi" sau ,,a pune la dispoziţie",
,,importarea" sau ,,predarea" de astfel de obiecte unui agent de transport sau de distribuire in
vederea comercializării ori distribuirii lor...”
Cu privire la obiectul material al celor două infracţiuni, cel prevăzut la art. 12 din noua lege îl include
pe cel arătat in Legea nr. 678/2001, infracţiunea prevăzută la art. 18 din Legea nr. 678/2001,
referindu-se la ,,obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care
reprezintă poziţii ori acte cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au
împlinit vârsta de 18 ani", iar infracţiunea prevăzuta de art. 12 din Legea nr. 196/2003 folosind
termenul de ,,materiale cu caracter obscen" descris la art. 2 pct. (3) din aceiaşi lege are un
conţinut mai larg:
Art. 2 (3) ,,Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme,
desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video si audio, spoturi
publicitare, programe si aplicaţii informatice, piese muzicale, precum si alte forme de
exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală ".
Art. 3 din aceeaşi lege face următoarea precizare:
,, (1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică in cazul operelor de artă sau ştiinţifice:
(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică in cazul materialelor realizate in interes artistic,
ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau informării".
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art. 12 din Legea nr. 196/2003 este, după cum se
poate observa, mult mai cuprinzător, deşi unele aspecte legate de acesta sunt interpretabile vis-
a-vis de celelalte dispoziţii ale aceluiaşi articol. În primul rând, art. 12 amintit mai sus foloseşte
termenul de ,,imagini" cu minori, ceea ce înseamnă că înregistrările audio enumerate mai sus nu
pot constitui asemenea materiale cu caracter obscen decât in corelaţie cu înregistrările video,
care, după cum se ştie, implică şi înregistrări audio, astfel că enumerarea lor in cuprinsul art. 2,
separată de cele video, nu-şi mai are sensul. Pe de altă parte, dat fiind că prin Legea nr. 161/2003
s-a incriminat infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în cuprinsul art. 51,
ori de câte ori este vorba despre săvârşirea infracţiunii cu ajutorul programelor şi aplicaţiilor
informatice, ne aflăm in prezenţa infracţiunii prevăzute in dispoziţiile speciale. Nu în ultimul rând,
în definirea materialelor cu caracter obscen se precizează că acestea ,,prezintă explicit sau
sugerează o activitate sexuală", pe când art. 12 face referire la un comportament explicit sexual.
Cu alte cuvinte, având in vedere dispoziţiile incriminatoare prevăzute de art. 12, un asemenea
material nu poate sugera o asemenea activitate sexuală. Cu alte cuvinte, definirea termenilor
de ,,materiale cu caracter obscen" trebuie interpretată în sensul dispoziţiilor art. 12 din Legea
nr. 196/2003, cu precizările făcute anterior.
De asemenea, raportat la excepţiile care fac derogare de la art. 2 din Legea nr. 196/2003,
prezentate la art. 3 din aceeaşi lege, este necesar a se şti cine este abilitat sa facă diferenţa între
o operă de artă care cuprinde sau reprezintă un asemenea material cu caracter obscen si
materialele respective în sine, care formează obiectul material al unei asemenea infracţiuni. Tot
in aceasta idee, este necesar să se precizeze că nu pot răspândi sau deţine asemenea materiale
cu caracter obscen în interesul educaţiei decât persoanele special abilitate in acest sens.
Consideram ca aceasta este şi voinţa legiuitorului, altfel, orice persoană s-ar putea prevala de
acest interes. Interesul informării care, precizează art. 3, face inaplicabile dispoziţiile prezentei
legi, este, consideram noi, mult prea larg, de aceea, este necesar şi aici să se precizeze că doar
prin mijloacele mass-media se poate realiza această informare, şi nu printr-o activitate de
informare a unei persoane oarecare.
Raportat la cele expuse mai sus, putem aprecia că infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea
nr. 196/2003 nu acoperă decât in parte conţinutul material al infracţiunii de pornografie infantilă
prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001, doar in privinţa modalităţii alternative privind
,,deţinerea" in vederea răspândirii unor astfel de materiale, precum si ,,răspândirea" lor. Cu alte
cuvinte, prin intrarea în vigoare a acestei legi ulterioare, art. 18 din Legea nr. 678/2001 va deveni
inaplicabil doar in ceea ce priveşte săvârşirea acestor modalităţi alternative, în privinţa celorlalte
modalităţi enumerate in cuprinsul vechilor dispoziţii. aplicându-se art. 18 din Legea nr. 678/2001.
Astfel, art. 12 din Legea nr. 196/2003 modifică parţial dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 678/2001.
Cu privire la obiectul material descris separat in cele doua texte de lege, organele judiciare vor
avea in vedere dispoziţiile cuprinse in legea aplicabila unei fapte concrete care o incriminează.
Astfel, dacă se stabileşte că este vorba despre infracţiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr.
678/2001 se vor aplica aceste dispoziţii, iar dacă se stabileşte ca este vorba despre infracţiunea
prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003. organele judiciare vor avea in vedere textul art. 2 din
aceeaşi lege, care defineşte termenul de ,,materiale cu caracter obscen".
2) Referitor la cea de-a doua problemă ridicată, suntem de părere că infracţiunea prevăzută de
art. 51 din Legea nr. 161/2003 de pornografie infantilă prin sisteme informatice, constituie legea
specială atât faţă de infracţiunea reglementată de art. 18 din Legea nr. 678/2001, modificată
parţial prin intrarea in vigoare a Legii nr. 196/2003, cât şi faţă de infracţiunea prevăzută de
această nouă lege, la art. 12. Aceasta datorită modului de săvârşire a celei prevăzute de art. 51 si
anume prin sisteme informatice.
După unele opinii, infracţiunea din Legea nr. 161/2003 prezintă anumite nuanţări care nu se
regăsesc in legea veche, si care acoperă unele situaţii care pot apărea in practică, nuanţări care
sunt expuse ceva mai târziu, după ce voi face o comparaţie între cele două dispoziţii legale,
respectiv cele ale art. 12 din Legea nr. 196/2003 şi cele ale art. 51 din Legea nr. 161/2003, în
vederea aplicării lor în conformitate cu cerinţele legiuitorului. Bineînţeles, comparaţia comportă
sub aspectul laturii obiective a celor doua infracţiuni, precum si sub aspectul obiectului material,
care deosebeşte infracţiunea din legea veche, de cea reglementată ulterior prin legea nouă.
Obiectul material reprezintă principalul criteriu de diferenţiere intre cele două infracţiuni de
pornografie infantilă. Acesta diferă prin modul de realizare a infracţiunilor şi anume ca
infracţiunea prevăzută în legea 161/2003 se poate săvârşi doar prin sisteme informatice.
Termenul de „sistem informatic” este definit de art. 35 lit.a:”prin sistem informatic se înţelege
orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională,
dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui
program informatic”
Termenele de „prelucrare a datelor” şi cel de „program informatic” folosite în definiţia de mai
sus sunt explicate în acelaşi articol 35 lit. b şi c:
Art. 35 lit. b: - „Prin prelucrare automată a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-
un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic”.
Art. 35 lit. c: - Prin program informatic se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi
executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat”.
Altfel vorbind această infracţiune se poate realiza spre exemplu, prin copierea unor imagini de
pe un anumit suport cum ar fi C.D.-ul, prin scanarea unor fotografi care prezintă materiale
pornografice cu minori, prin înregistrarea acestora cu ajutorul unor camere video în format
digital, sau de pe internet şi deţinerea lor ilegală.
Filmarea cu o cameră video analogică şi neprelucrarea digitală a imaginilor filmate, ci doar
înregistrarea lor pe casetă video normală a materialelor pornografice şi deţinerea lor în vederea
răspândirii vor putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de legea nr.
196/2003, dacă sunt respectate celelalte condiţii, pe când filmarea care are loc cu ajutorul unei
camere video digitale sau cu ajutorul calculatorului, ori filmarea cu o cameră video normală, dar
prelucrată în sistem informatic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de
legea nr. 161/2003.
Datorită caracterului special pe care îl prezintă art. 51 din legea nr. 161/2003, ori de câte ori
suntem în prezenţa unui material cu caracter obscen obiectivat într-un sistem informatic şi
reprezentând minori, răspândirea sau deţinerea unui asemenea material nu poate întruni
elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 din legea nr. 196/2003, chiar dacă,
în definirea termenului de material cu caracter obscen, sunt enumerate şi termenele de
programe şi aplicaţii informatice.
Unele diferenţe cu privire la obiectul material al celor două infracţiuni se pot observa şi în ceea
ce priveşte termenul de material pornografic, legea nr. 161/2003 dă acestui termen o
interpretare mult mai largă, care să acopere, situaţii pe care legea nr. 196/2003 nu le prevede.
Aşa cum am arătat în secţiunea precedentă termenul de „materiale pornografice cu minori”
este definit de art. 35 lit. i şi anume: ”prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice
material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu
prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un comportament sexual
explicit”.
Din definiţia cuprinsă mai sus, se pot extrage principalele trăsături pe care trebuie să le
înfăţişeze materialul pornografic, pentru a intra sub incidenţa art. 51, trăsături ce vor fi
explicate în cele ce urmează:
„orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit”. Dat fiind
această formulare considerăm că textul de lege face referire la materialele auditive deoarece
spre sfârşit se vorbeşte despre materialele care prezintă minori, folosindu-se termenul de
„imagini”, ceea ce ne duce la concluzia că nu poate fi vorba decât de un astfel de material
vizual, completat, eventual, după cum am spus anterior, de unul auditiv.
materialul să prezinte minori sau o persoană majoră care este prezentată ca minor, sau care,
deşi nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil un minor.
În primul rând, materialul poate înfăţişa un minor, fără a se indica vârsta, ceea ce înseamnă că
poate fi vorba despre un minor care nu a împlinit vârsta de 18 ani, idee care este în
concordanţă cu cea din reglementarea art. 18 din legea nr. 678/2001.
În al doilea rând, materialul poate prezenta o persoană majoră care este prezentată ca minor.
Această accepţiune introdusă prin legea nr. 161/2003 acoperă situaţiile în care autorii folosesc
o persoană majoră, pe care o prezintă ca fiind un minor. Dacă s-ar fi introdus, acestea ar fi putut
scăpa de sub efectele legii, deoarece ar fi invocat că victimele nu sunt minori, în sensul
prezentat de lege şi cu atât mai mult cu cât ar fi existat şi consimţământul victimei de a apărea
pe acele materiale pornografice. Pe de altă parte, ar fi nefiresc ca astfel de materiale, care
prezintă majori ca fiind minori, să nu acopere acelaşi text de lege, atâta vreme cât efectele sunt
aceleaşi, iar persoanele terţe care iau la cunoştinţă de material se află în eroare cu privire la
vârsta persoanei apărută în materialul pornografic.
Materialul pornografic astfel descris de art. 35 din legea nr. 161/2003 poate să nu cuprindă o
persoană reală, ci doar să simuleze în mod credibil un minor. Aceasta tot pentru faptul că
efectele produse sunt aceleaşi şi pentru ca autorii să nu scape nepedepsiţi, în sensul că ar putea
aspectul că minorii prezentaţi nu sunt persoane reale, fiind foarte greu pentru organele
judiciare să le identifice pentru a proba afirmaţia făcută. Cu atât mai mult cu cât fiind vorba de
infracţiuni săvârşite prin sisteme informatice, imaginile pot fi distribuite de la un capăt la altul al
lumii, intr-un timp foarte scurt, sau, pentru a îngreuna descoperirea acestora, autorii ar putea
recurge la tot felul de trucuri tehnice pentru a ascunde cât mai mult profilul victimei, astfel că
acesta nu mai poate fi identificat.
În accepţiunea art. 35 din legea nr. 161/2003 prin „comportament sexual explicit” se poate
înţelege chiar şi o poziţie sexuală, tot atât de bine cum poate reprezenta un act sexual sau orice
atitudine ce poate fi considerată un comportament sexual. Acesta trebuie să fie, de asemenea
explicit, iar nu implicit, şi anume, să reiasă în mod discret din imaginile prezentate să nu fie
simple sugerări sau sugestii. Comportamentul sexual explicit al minorului trebuie să fie, evident,
cuprins pe respectivul material pornografic.
O altă condiţie specifică infracţiunii prevăzute de art. 51 din legea nr. 161/2003, este aceea că
imaginile trebuie să fie cuprinse intr-un sistem informatic sau intr-un mijloc de stocare a
datelor informatice4, făcând precizarea că aceste imagini nu trebuie să fie obligatoriu deţinute
intr-un sistem informatic, ele pot fi deţinute şi intr-un mijloc de stocare a datelor informatice
cum ar fi de exemplu un simplu C.D.
Pentru existenţa unei astfel de infracţiuni trebuiesc îndeplinite cumulativ aceste cerinţe ale
obiectului material, lipsa uneia făcând practic sa nu existe obiectul material al unei astfel de
infracţiuni.
Obiectul juridic special al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice îl
constituie relaţiile sociale referitoare la apărarea demnităţii, libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
persoanelor aflate în perioada minorităţii, precum şi relaţiile sociale care se formează şi se
desfăşoară în jurul acestei valori.

4
Subiectul activ al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile legale de răspundere penală.
Pentru a avea calitatea de subiect activ , făptuitorul trebuie să îndeplinească anumite condiţii ,
şi anume:
- să fie o persoană fizică
- să îndeplinească condiţia de vârstă (legea penală prevede o prezumţie absolută a nevinovăţiei
minorului sub 14 ani şi o prezumţie relativă a minorului între 14-16 ani , astfel încât minorul ce
are vârsta cuprinsă între aceste limite va răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit
fapta cu discernământ) , iar în ceea ce-l priveşte pe minorul ce are vârsta cuprinsă între 16-18
ani , legea stabileşte o prezumţie absolută de capacitate penală care nu poate fi combătută ,
( asemănător celei atribuite persoanei majore)
- să fie o persoană responsabilă (această condiţie nu e stipulată prin lege , ea rezultă implicit din
prevederile art.48 Cod penal , ca fiind o cauză care înlătură caracterul penal al faptei antisociale
comise) ,
- libertatea de voinţă şi acţiune a făptuitorului , astfel încât acesta să posede capacitatea de
reprezentare a acţiunilor şi inacţiunilor sale , inclusiv a rezultatelor şi posibilitatea de a lua , în
mod liber , hotărârea cu privire la săvârşirea faptei , şi , de asemenea , să fi putut acţiona în
mod liber , nerestricţionat, conform hotărârii luate , ceea ce implică inexistenţa unei
constrângeri asupra conştiinţei şi voinţei sale.
În cazul infracţiunii pornografie infantilă prin sisteme informatice subiect activ poate fi orice
persoană , deoarece legea nu cere o anumită calitate . Infracţiunea poate fi comisă şi de mai
multe persoane în orice formă de participaţie (coautorat, instigare, complicitate) .
Subiectul pasiv al infracţiunii (sau persoana vătămată) este acea persoană care , fiind titulară a
valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin săvârşirea faptei penale, a suferit răul
(vătămarea)produs prin comiterea acesteia.
Subiectul pasiv al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice nu poate fi orice
persoană deoarece conform prevederilor art. 51 din legea nr. 161/2003 aceasta trebuie sa fie
minor nefăcându-se distincţie de sex, chiar iresponsabilă, deoarece orice membru al societăţii
este titular al unor valori ocrotite de legea penală . Nu poate fi subiect pasiv decât minorul în
viaţă.
Subiectul pasiv general - dar mediat – în cazul tuturor infracţiunilor este statul , ca
reprezentant al societăţii , deoarece orice informaţie loveşte ordinea de drept , (a cărei apărare
constituie scopul legii penale) şi în valorile sociale , de interes fundamental pentru întreaga
societate.
Subiectul pasiv special – şi imediat – este persoana fizică titulară a valorii sociale ocrotite prin
norma de incriminare .
Dacă în cazul subiectului activ nu întâlnim condiţii speciale privind calitatea persoanei in cazul
subiectului pasiv, infracţiunea putându-se săvârşi numai asupra minorului.
Latura obiectivă a infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice este puţin
diferită faţă de infracţiunea de pornografie infantilă reglementată de legea nr. 196/2003:
producerea in vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau
transmiterea;
procurarea sau deţinerea fără drept de materiale pornografice.
Spre deosebire de infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr.
678/2001, infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, reglementată prin art.
51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza doar prin simpla ,,procurare" sau ,,deţinere fără
drept" a unor asemenea materiale cu conţinut pornografic, de vreme ce, prima infracţiune se
realizează doar dacă ,,deţinerea" se face in vederea răspândirii lor. E o deosebire importantă sub
aspect probatoriu, deoarece, in cel de-al doilea caz, trebuie dovedită doar simpla deţinere fără
drept, sau procurarea acestor materiale, in timp ce, cu privire la prima infracţiune, trebuie
dovedită intenţia de a răspândi acele materiale, simpla deţinere a lor neconstituind infracţiunea
reglementată de art. 12 din Legea nr. 196/2003. Aceasta datorită particularităţilor pe care le
prezintă infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, a posibilităţilor mult mai
rapide de săvârşire, a dificultăţilor multiple întâlnite in prinderea autorilor.
Cu privire la modalitatea alternativă de realizare a laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.
51 din Legea nr. 161/2003, aceea a deţinerii unor astfel de materiale pornografice, de evidenţiat
că această deţinere trebuie sa fie fără drept. Cu alte cuvinte, deţinerea legitimă a acestora
absolvă de răspundere pe autor. Legea nu precizează care ar fi persoanele care ar fi îndreptăţite
sa deţină astfel de materiale.
Totuşi, ar putea fi considerate astfel de persoane organele judiciare care le deţin in scopul aflării
adevărului si înfăptuirii justiţiei. Totodată s-ar putea corela această deţinere legitimă cu distincţiile
făcute in cuprinsul art. 3 din Legea nr. 196/2003, care se referă la situaţiile când nu se aplica
Legea nr. 196/2003, deşi este vorba despre asemenea materiale cu caracter obscen - dispoziţiile
prezentei legi nu se aplică în cazul operelor de artă sau ştiinţifice, precum şi în cazul materialelor
realizate în interes artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau informării.
Modalitatea alternativă a deţinerii, cuprinsă in latura obiectiva a infracţiunii prevăzute de art. 18
din Legea nr. 678/2001 si de art. 12 din Legea nr. 196/2003 trebuie să se realizeze in vederea
răspândirii de obiecte, filme, fotografii etc., ceea ce rezulta implicit că deţinerea se realizează
fără drept.
În România există o serie de autorităţi publice centrale şi locale care au atribuţii în elaborarea,
coordonarea, implementarea şi monitorizarea politicilor, strategiilor şi programelor din
domeniul protecţiei drepturilor copilului.
La nivel central, după 1990, au fost create instanţe care, pe parcurs, şi-au schimbat numele,
organizarea sau tutela şi care au avut atribuţii numai în acest domeniu, fiind în
coordonarea/subordonarea primului-ministru, ministrului de stat sau secretarului general al
Guvernului.
Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (ANPCA), actualmente în
coordonarea ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, s-a numit în
timp: Comitetul de Sprijin pentru Instituţiile de Ocrotire a Copilului (1991), Comitetul de
Coordonare a Programelor Umanitare pentru România (1992), Comitetul Naţional pentru
Protecţia Copilului (1993), Departamentul pentru Protecţia Copilului (1997), Agenţia Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului (2000).
Tot sub autoritatea Guvernului se află următoarele ministere care au şi atribuţii în acest
domeniu: Ministerul Sănătăţii şi Familiei (inclusiv Secretariatul de Stat pentru Persoane cu
Handicap), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor , Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Informaţiilor
Publice, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe.
Exemple
O acţiune importantă a Serviciului a avut loc când poliţiştii au extins cercetările în cazul unui
grup format din doi bărbaţi şi o femeie, din municipiul Craiova, care comiteau fraude prin
intermediul Internetului. Cei doi bărbaţi au contactat mai multe firme şi cetăţeni străini, de la
care au comandat bijuterii şi cafea, solicitându-le expedierea produselor prin servicii de curierat
rapid. Ca să-i înşele pe furnizori, ei i-au propus complicei lor să efectueze tranzacţiile folosind
un site fraudulos, care să garanteze cumpărătorului faptul că vânzătorul a expediat produsul,
iar vânzătorului că a fost expediată contravaloarea. După ce coletele erau ridicate din vamă,
membrii grupului vindeau bunurile obţinute din fraude şi împărţeau banii obţinuţi în acest mod.

Prin tranzacţiile frauduloase efectuate de cei trei s-a înregistrat un prejudiciu de aproximativ
15.000 de dolari. La jumătatea anului trecut, FBI, în colaborare cu alte instituţii, a lansat o
atenţionare la adresa utilizatorilor de Internet cu privire la riscurile tot mai mari de a fi înşelaţi
prin mijloace electronice, iniţiativă care survine unor plângeri privind fraude comise de la mare
distanţă, din România, Rusia şi Marea Britanie. La rândul ei, Poliţia Româna a avertizat asupra
dezvoltării infracţionalităţii electronice, astfel de fapte fiind comise mai ales de grupuri de
tineri.
Cu cât extinderea reţelei este mai mare, cu atât mai numeroase sunt site-urile legate de sex în
general şi cele pentru pedofili în special. Numărul site-urilor de pornografie infantilă s-a dublat
in 2003, se arată în raportul anual publicat recent de Serviciul pentru criminalitatea informatică
din Marea Britanie.
Rata de creştere este de 64 la sută cele mai multe locaţii fiind „găzduite“ în Statele Unite şi, mai
nou, în Rusia, care înregistrează un spor spectaculos in domeniu.
Explozia Internetului, consideră Reuters, a dus la înmulţirea acestui tip de site-uri, găzduite într-
o tară şi administrate din alta, ceea ce a complicat mai mult depistarea delincvenţilor, bărbaţi în
majoritate, şi a victimelor.

„Una dintre consecinţele Internetului este internaţionalizarea pieţei de pornografie infantilă“, a

declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Serviciului. Cu toate acestea, Politia britanică a
înregistrat un succes, în octombrie 2003, când un profesor de sport a fost condamnat la 18 luni
de închisoare pentru tentativă de a cumpăra prin Internet serviciile sexuale ale unui copil
lituanian de 9 ani. Dar pedofilii utilizează metode din ce în ce mai sofisticate pentru a scăpa de
poliţie. „Sustragerea de la prevederile legale este principala preocupare a reţelelor de pedofili,
care discută deschis cum să scape de sub urmărirea politiei“, se spune intr-un raport al poliţiei.

De exemplu, dacă un membru al reţelei riscă să-i expună pe ceilalţi, calculatorul său va fi ţinta
unui atac care are ca scop distrugerea bazei de date. Chiar dacă majoritatea reţetelor este încă
formată din persoane particulare în mod „artizanal“, raportul anunţă că grupurile care au
legături cu crima organizata sunt interesate de profit. Aceasta „slăbiciune“ poate fi insă uşor
speculată de poliţie. Astfel, anul trecut, una dintre cele mai ample si agresive operaţiuni
împotriva reţelelor de pedofili care operează pe Internet a dus la sute de arestări în Marea
Britanie, după ce Statele Unite au transmis o listă cu 7000 de persoane suspectate că şi-au
utilizat cardul bancar pentru a accesa site-uri ce conţin imagini ilegale.
PREVENIREA INFRACȚIUNII
Dispoziţiile referitoare la prevenirea criminalităţii informatice privesc cooperarea dintre
autorităţile şi instituţiile publice cu competenţe în domeniu şi furnizorii de servicii, organizaţiile
neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile în elaborarea politicilor, practicilor,
procedurilor şi standardelor de securitate a sistemelor informatice, precum şi organizarea
campaniilor de informare privind criminalitatea informatică şi riscurile la care sunt expuşi
utilizatorii de sisteme informatice. Legea 161/2003 5 stabileşte obligaţia Ministerului Justiţiei,
Ministerului de Interne şi a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei de a constitui
o bază de date privind criminalitatea informatică. Totodată a fost stabilită obligaţia
proprietarilor sau administratorilor de sisteme informatice, la care accesul este interzis sau
restricţionat pentru anumite categorii de utilizatori, de a-i avertiza pe aceştia cu privire la
condiţiile legale de acces şi la consecinţele juridice ale accesului fără drept la sistemele

5
informatice respective. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amenda de la 5 la 50
de milioane de lei.
Infracţiunile în domeniul informatic au fost grupate potrivit aceloraşi criterii ca şi cele prevăzute
în Convenţia Europeană. Prima categorie este cea a infracţiunilor contra confidenţialităţii şi
integrităţii datelor şi sistemelor informatice. Accesul, fără drept, la un sistem informatic se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dacă fapta este săvârşită prin încălcarea
măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani.

Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este
destinată unui sistem informatic provine sau se efectuează în cadrul acestuia, precum şi
interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem ce conţine
date informatice care nu sunt publice. Aceste infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 7
ani.
Modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice, sau restricţionarea accesului la
acestea, fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani.
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
12 ani. Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin
introducerea, transmiterea, modificarea sau deteriorarea datelor informatice sau prin
restricţionarea accesului la acestea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Constituie
infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani producerea, vânzarea, importul,
distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, fără drept, a unui dispozitiv,
program informatic, parolă, cod sau alte date informatice care să favorizeze săvârşirea uneia
dintre infracţiunile menţionate anterior.
Cea de-a doua categorie, a infracţiunilor informatice, cuprinde faptele de a introduce, modifica
sau şterge, fără drept, date informatice, ori de a restricţiona accesul la acestea, dacă are ca
rezultat obţinerea unor date necorespunzătoare adevărului, care vor fi utilizate în vederea
producerii unei consecinţe juridice. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În
această categorie este inclusă şi fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane, prin
introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la
acestea ori prin împiedicarea, în orice mod, a funcţionarii unui sistem informatic, în scopul
obţinerii unui beneficiu material pentru sine sau pentru altul, faptă care se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 12 ani.
Dispoziţiile procedurale reglementează măsurile şi mijloacele de investigaţie specifice
domeniului informatic, realizând totodată o adaptare a unor dispoziţii din Codul de procedură
penală la specificul acestui domeniu.
Astfel, este reglementată conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la
traficul informaţional, procedura ridicării obiectelor care conţin datele, cercetarea sistemelor şi
respectiv, a suporturilor informatice, măsura care se aplică în cazuri urgente şi temeinic
justificate, dacă există date şi indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei
infracţiuni prin intermediul sistemelor informatice. Măsura este dispusă de procuror sau de
instanţă - în cursul judecăţii, pe o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile, şi poate fi prelungită o
singură dată, cu 30 zile.
Legea reglementează şi cooperarea internaţională, care are ca obiect asistenţa judiciară
internaţională în materie penală, extrădarea, identificarea, blocarea, sechestrarea şi confiscarea
produselor şi instrumentelor infracţiunii, asistenţă tehnică sau de altă natură pentru culegerea
informaţiilor, precum şi formarea personalului de specialitate. În vederea asigurării cooperării
internaţionale imediate şi permanente în domeniul combaterii criminalităţii informatice, legea
stabileşte înfiinţarea, în cadrul parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a Serviciului
de combatere a criminalităţii informatice, ca punct de contact disponibil, care va acorda
asistenţă şi date referitoare la legislaţia română în materia, punctelor de contact similare din
alte state, va dispune conservarea imediată a datelor, precum şi ridicarea obiectelor care conţin
date informatice, referitoare la traficul informaţional solicitate de o autoritate străină şi va
executa sau va facilita executarea comisiilor rogatorii solicitate în cauzele privind combaterea
criminalităţii informatice.
Articolele legii privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice vor completa
prevederile Codului Penal şi ale Legii comerţului electronic, care făceau referiri strict la
falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod
fraudulos. Direcţia Generala Anti-frauda în Tehnologia Informaţiei are, în cadrul M.C.T.I.,
atribuţii în ceea ce priveşte monitorizarea situaţiilor de fraudă şi piraterie şi colaborează cu
departamente similare din alte instituţii publice, respectiv Ministerul de Interne, Ministerul
Public, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar şi cu domeniul
privat (organizaţii profesionale, furnizori de servicii, mediul universitar).
În final trebuie precizat că România încă este deficitară la capitolul legislaţiei specifice
fenomenului denumit generic în literatura de specialitate anglo-saxonă „cyercrime”. De
exemplu în Statele Unite au fost propuse legi referitoare la crminalitatea informatică încă din
1977, când senatorul Ribikoff a propus prim reglementare în acest sens. În Europa prima luare
oficială de poziţie faţă de acest fenomen a avut loc în anul 1983, cu ocazia conferinţei O.E.C.D.
de la Paris. Cu această ocazie s-au făcut recomandări pentru adaptarea legislaţiei ţărilor
membre şi chiar completarea Codurilor penale ale acestor state.
Unele state, cum sunt Germania, Polonia, Turcia, Ungaria, Norvegia, au introdus capitole noi în
Codul Penal, care fac referire distinctă la infracţiunile informatice. Marea Britanie a adoptat în
1990 „Computer Missue Act”, care se referă în mod exhaustiv la acest gen de infracţiuni. Chiar
şi Malta a adoptat în 1991 „Electronic Commerce Act”. Ca urmare, pentru ca ţara noastră să
poată participa alături de celelalte state le dezvoltarea economică, socială şi ştiinţifică
mondială, şi de a beneficia şi ea de această evoluţie, este necesară o abordare şi în plan
legislativ a prevederilor care să permită accesul în lumea ţărilor dezvoltate.

Recomandări preventive:
 protejarea datelor personale şi a parolei  – prin date personale înţelegând inclusiv adresa,
şcoala unde învaţă minorul, informaţii despre familie, etc;
 evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet  sau anunţarea părinţilor despre
intenţia unor astfel de întâlniri;
 selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet  – este vorba de
conştientizarea faptului că odată postate aceste fotografii, pot fi văzute sau folosite de
oricine, oricând. Totodată, fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul copilului
în cadrul reţelei;
 respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor
incidente;
 sfaturi destinate părinţilor, aceştia fiind cei care stabilesc regulile şi timpul pe care copii
pot să-l aloce utilizării internetului: poziţionarea  computerului conectat la internet într-
o  zonă  deschisă a casei, de unde se poate supraveghea uşor copilul, de preferat în
camera de zi.
BIBLIOGRAFIE
1. Alecu, Gheorghe; Barbăneagră, Alexei, Reglementarea penală şi investigarea
criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, Editura Pinguin Book, Bucureşti,
2006.
2. Chipăilă, Ion (coordonator), Drăghici, Constantin, Ştefan, Cristian-Eduard, Pintilie, Ligia-
Teodora, Oloeriu, Gabriel, Ţupulan, Marin-Claudiu, Globalizarea traficului de copii,
Editura Sitech, Craiova, 2006.
3. Dobrinoiu, Maxim, Infracţiuni în domeniul informatic, Bucureşti, 2006.
4. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei
în
exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei. publicată în ,,Monitorul Oficial al României", partea I, nr. 279 din 21 aprilie
2003.
5. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată
în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, modificată
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.143/24 octombrie 2002, publicată
în ,”Monitorul Oficial al României", partea 1, nr. 504 din 5 noiembrie 2002.