Ștefan cel Mare și Sfânt- un suflet și

un destin
Ridică-te Ştefane, şi vezi-ţi fiii

Că vremea în lume e grea

Credinţă veşnică patriei noastre

Jurăm, Măria-Ta !

Anul 1433, a intrat în istorie drept un an al schimbărilor și prosperării. În acel

an , s-a născut prea slăvitul Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, în
Borzești, județul Bacău. A fost fiul lui Bogdan al ll-lea și al Mariei Oltea, care
apoi, a devenit părinte pentru o întreagă națiune. Ștefan cel Mare este considerat o
personalitate marcantă în istorie, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat
și conducător militar. Prin victoriile sale strălucitoare și-a înscris numele în istoria
eroilor mari. El s-a arătat curajos în primejdie, tare în nenorocire, modest în
fericire. Astfel, a realizat fapte mari prin modestia sa. În timpul domniei sale
Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată
de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială. În1457, Ștefan urcă
pe tronul Moldovei după ce îl înlătură pe Petru Aron. Acesta din urmă i-a ucis tatăl
lui Ștefan, Bogdan al II-lea. Ajutat de către Vlad Țepes, domnul Țării Românești,
Ștefan cel Mare îl înfrânge pe Aron în luptele de la Doljești și Orbic, fiind
înscăunat, pe ‘‘câmpia Dreptății’’ ca domn moștenitor al tronului Moldovei.

Ștefan cel Mare ne-a lăsat drept moștenire trei teme mari, trei lecții care trebuie
cunoscute de fiecare. Prima lecție este Lecția iubirii de Patrie. Ștefan a demonstrat
în mod concludent că țara și poporul constituie întâia și cea mai de preț preocupare
a unui conducător. El nu a cedat în fața niciunei tentative străine care urmărea
știrbirea statalității și identității moldovenești. El s-a condus mereu de voința
poporului său.
„- Și cum vru Moldova, așa vrusei și eu” – această expresie din piesa „Apus de
Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea întruchipează, de bună seamă, atitudinea
plină de respect a lui Ștefan pentru moldovenii pe care i-a condus și i-a povățuit.
S-au scris multe pagini despre devotamentul lui Ștefan față de țara sa. A
demonstrat caracter și dragoste pentru Moldova. Fiind o fire energică, capabil să
găsească limbă comună și cu un aristocrat, și cu un reprezentat duhovnicesc, și cu
un om de rând, domnitorul a căpătat popularitate enormă și dragostea întregului
 popor.
A doua lecție pe care o putem însuși de la Ștefan este cea a alianțelor inteligente,
echilibrate și întreținute cu demnitate. Știm că Ștefan s-a condus în politica sa
externă de interesul național al Moldovei, care consta în protejarea statalității,
religiei creștine și a identității moldovenești. În 1467 are loc lupta de la Baia
(prima cetate de scaun a Moldovei), împotriva regelui Ungariei, Matei Corvin.
Acesta se supărase după ce Ștefan îi restituise Cetatea Hotinului regelui polon
Cazimir. Oastea ungurească a fost înfrântă, Matei Corvin fiind rănit de trei săgeți și
o lovitură de lance. În 1475, la 10 ianuarie, are loc lupta de la locul numit Podul
Înalt. Oastea lui Ștefan a nimicit cei 120.000 de turci trimiși de Mahomed al II-lea,
în frunte cu Hadâm Suleiman Paşa. Turcii doreau să îl pedepsească pe Ștefan
pentru amestecul în treburile domniei Țării Românești. Marea oștire a turcilor se
clatină și se destramă într-o învălmășeală cumplită. Mahomed al II-lea Cuceritorul
a fost copleșit de cumplita veste că armata sa fusese învinsă la Podul Înalt. La 13
mai 1476, oastea otomană în număr de peste 150.000 de ostași, la care s-au mai
adăugat un număr de 10-20.000 de oameni ai lui Laiota Basarab, precum și un
număr de 40.000 de tatari, pornește lupta împotriva lui Ștefan cel Mare, tabăra
militară a căruia număra aproximativ 60.000 de oșteni. Armata Moldoveană a fost
învinsă, dar pierderile au fost foarte mari de ambele părți. Ștefan cel Mare cu
oastea zdrobită se retrage la curtea împărătească din Războieni.

În 1476 Ștefan Vodă își adună oaste nouă și pornește curajos în luptă. Turcii în
frunte cu însuși Mahomed al II-lea încep atacurile asupra cetăților Suceava, Neamț
și Hotin, pe care nu reușește să le cucerească. El părăsi Moldova hărțuit de cetele
lui Ștefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei. În
1497-1498 , Ștefan ripostează, ajungând cu oastea până în apropierea Cracoviei,
capitala Poloniei de atunci. În cursul domniei sale, Moldova a cunoscut o înflorire
fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel
Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale.

A treia lecție este cea a tăriei în credință. Ștefan este nu doar Mare, el este și
Sfânt. Iar asta înseamnă că puterea credinței lui a fost pe măsura patriotismului său,
fapt recunoscut atât de contemporanii lui Ștefan, cât și de oamenii timpurilor
noastre.
Marele Domnitor a înțeles prea bine ceea ce trebuie să înțelegem noi astăzi, că
religia creștin-ortodoxă este o piatră de temelie a dăinuirii noastre în timp: și ca
popor, și ca țară. Fără valorile religiei creștine, am putea pierde nu doar tradiții și
repere morale, fără aceste valori s-ar eroda însăși matricea originară a coeziunii
noastre ca societate.
 A zidit 44 de biserici și mănăstiri, conform tradiției, câte una după fiecare luptă
câștigată.

În 1504 la 2 iulie, batrân și bolnav de gută, Ștefan cel Mare moare, la Suceava.
Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi moartea marelui
voievod. În anul 1992 Ștefan cel Mare a fost canonizat cu numele
„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT”.
Canonizarea lui Ştefan cel Mare fiind un act pentru consolidarea valorilor naţionale
şi spirituale.
Glorioasa Sa domnie, a durat 47 de ani... 47 de ani de mândrie! 47 de ani de
vitejie și curaj! 47 de ani de putere! 47 de ani de realizări ! 47 de ani de dăruire de
sine! 47 de ani și 1 erou!!! Domnie ce nu a mai fost egalată în istoria Moldovei!

„Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor
voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor"

/Testament/ Ștefan cel Mare