„Caracterul simbolic al personajelor din miturile poetice ale lui Gheorghe Asachi şi Vasile

Alecsandri”

Mitul „Dochia şi Trăian” de Gh. Asachi şi balada „Dragoş” de V.Alecsandri sînt adevărate
capodopere a literaturii naţionale, foarte importante pentru poporul nostru, deoarece în ambele se
elucidează evenimente, acțiuni istorice a poporului nostru încă din antichitate, evul mediu. Precum
în balada ”Dragoș” se bazează pe marele eveniment – Întemeierea Moldovei de către Dragoș în
secolul XIX. Prin urmare, în mitul ”Dochia și Trăian” se pune în evidență momentul cuceririi de
către romani, de către Trăian, a Daciei, adică și a teritoriul Moldovei de astăzi, în anul 106 e.n.

Operele date au multe tangențe între ele, precum ambele sunt scrise în versuri, ceea ce redă
faptul că prin versificarea unei legende se demonstrează maturitatea limbii noastre. Sunt aranjate în
cîteva părți despărțite (mai exact 5,cinci). O altă tangență este ,bine-nțeles, importanța personajelor
din miturile date. Ele joacă ,în cazul dat, rolul de simboluri, de simboluri ale unor civilizații, sensul
ascuns al operelor care dezvălue spiritul iluminist al textului. Exemplificînd, în lucrarea lui
Gheorghe Asachi, prin care redă povestea cuceririi Daciei ca pe un mit al unei iubiri imposibile,
deci, Dochia reprezintă poporul dac, iar Trăian – cel roman, sau amenințarea romană.
Evenimentele, acțiunile ce parcurc prin versurile lucrării sînd redate simbolic, prin care se înțelege
adevăratul istoric. Deci, momentul cînd Trăian este cucerit, copleșit de mîndra fată Dochia, adică
iubirea lui față de ea este însăși iubirea romanilor față de teritoriul dacilor. Drept confirmare, există
dovezi istorice care dovedesc respectul romanilor pentru Dacia, precum : ei o numeau DACIA
FELIX (Dacia Fericită); dacii sunt reprezentaţi pe Columna lui Traian diferit de celelalte popoare pe
care acesta le-a cucerit, prin urmare, se dovedește aprecierea poporului dac. În continuare, un
moment interesant este faptul că Drochia, fiica lui Decebal, refuză să cadă în brațele lui Trăian,
astfel se demonstrează loialitatea dacilor, trăsături specifice poporului dat. Drept exemplu servesc
cele două războaie daco-romane,101-102 și 105-106, prin care se evidențiază refuzul de a-și
abandona identitatea.

În opera lui Vasile Alecsandri, fiind redată întemeierea Moldovei, personajul Dragoș
simbolizează binele, ocrotitorul, chiar și întemeietorul, însă Moldova, dulcea fată de care se
îndrăgostește și se cunună, simbolizează însăși teritoriul moldovenesc. Toate lucrurile, miracolele,
valorile, simbolurile redate în baladă sînt confirmate istoric, precum că teritoriul moldovenesc este
unul foarte bogat, prețios și extrem de copleșitor. Însăși relațiile de dragoste dintre Dragoș și
Moldova, mai exact iubirea lui Dragoș față de mîndra Moldova, exprimă iubirea lui neîncetată față
de locurile acelea de peste munți, adică pămînturile moldovenești. Iar predarea de către Moldova a
teritoriului ce-i aparținea este drept recompesă pentru salvarea de fiara ce domina pămînturile date
prin decapitarea lui. Precum ne povestește și istoria, capul zimbrului introdus într-o suliță,
reprezintă victoria lui, acest simbol fiind preluat și pe steagul viitoarei sale țări.

În concluzie, pot afirma încrezut că ambele lucrări au o semnificație vastă pentru poporul
nostru. Ele constituie arhivele poporului nostru, ele sunt foarte rare ca și monumentele de piatră ,
datorită lor, poporul știe cine a fost, ce este și ce va fi.

Nastas Dan, FIN 1409 G