Banchiza este un strat plutitor de gheață care se formează în regiunile oceanice polare.

Are o
grosime de aproximativ un metru, când se reînnoiește anual și între 4-5 metri, când este
persistentă, cum este cazul banchizei din regiunea arctică cea mai apropiată de Polul Nord. În
cazuri excepționale, banchiza poate ajunge la o grosime de 20 de metri. Foarte frecvent este
constituită din blocuri de gheață fracturate și care se sudează din nou. [1][2]

Etimologie
Cuvântul a pătruns în română pe filieră franceză (cf. banquise) [3] la rândul său relaționat cu
termenul danez pakis, provenit dintr-un vechi nordic pakki, cu semnificatul de pachet și iss care
înseamnă gheață.

Formare
Variaţia anuală a suprafeţei banchizei
Cauza principală a formării banchizei este înghețarea suprafeței marine, dar mai pot contribui și
precipitațiile sub formă de zăpadă care, în orice caz, sunt nesemnificative în zonele polare datorită
presiunii ridicate cauzate de vortexul polar. Apa mării îngheață doar la suprafață pentru că cea din
profunzime nu ajunge să se răcească suficient. Pentru ca solidificarea apei să se producă,
temperatura trebuie să scadă până la -1,8 °C, datorită scăderii crioscopice, care reprezintă
diminuarea punctului de fuziune/solidificare, caracteristică apei saline. În faza inițială, se formează
mici cristale lenticulare de apă pură (în engleză pancake ice), care, treptat, se unesc. În ultimă
instanță, banchiza este formată dintr-un conglomerat de gheață și o soluție concentrată de saramură
care umple interstițiile formate între blocurile de gheață fuzionate, în care trăiesc alge și bacterii
adaptate acestui mediu hipersalin.

Cele două banchize

Există două banchize: una care acoperă Oceanul Arctic și o alta, de jur împrejurul continentului
Antarctica:
• Banchiza antarctică dispare în cea mai mare parte în timpul verii australe și se formează din
nou iarna, ajungând să aibă o suprafață echivalentă continentului însuși. În luna septembrie
ocupă o suprafață de 18,8 milioane de km², pe când în martie se reduce la doar 2,6 milioane
de km².
• Banchiza arctică are caracteristica de a fi permanentă, topindu-se în fiecare an în regiunile
cele mai apropiate de zonele de coastă ale continentelor Eurasia și America, perioadă de
timp folosită pentru circumnavigarea Oceanului Arctic. În martie atinge 15 milioane de km²
iar în septembrie se reduce la 6,5 milioane de km².
În ultimele decenii s-a observat o preocupantă tendință de pierdere a suprafeței, în ce privește
banchiza arctică, fapt interpretat ca o consecință a încălzirii globale. Se estimează că, în scurtă
vreme, banchiza arctică se va topi complet pe timpul verii. [4]