Idei principale, idei secundare

Apoi, în ciuda eforturilor depuse de medic pentru a prescrie medicamente utile, mulți bolnavi (30-
40%) nu urmeză tratamentul recomandat. Unii renunță la medicamente fie pentru că nu le găsesc, fie
pentru că nu le pot cumpăra. Această situație este una din cauzele de insucces cu care se confruntă
medicul în activitatea sa. Același lucru se întâmplă și cu nerespectarea regimului alimentar ori de
odihnă. Când este vorba de un egim prea sever, bolnavii îl abandonează după câteva săptămâni, fie
pentru că nu au voință, fie pentru că se simt bine fără regim sau nu-l pot ține din motive financiare.
Ioan Năstoiu, Bolile şi analizele medicale pe înţelesul tuturor

Sunt scriitori al caror nume este atat de strans legat de epoca în care au trăit și de unele opere ale lor,
încît nu poți să le pronunți numele fără ca în minte să nu-ți răsară o perioadă anumită cu tot
zbuciumul ei, și odată cu ea, titlul unei poezii, al unui roman, al unei piese. Astfel, numele lui Cezar
Bolliac deșteaptă în sufletul cititorului glorioasa epocă a anilor 1848 și, rostind acest nume, în minte ți
se ivesc versurile marelui Eminescu, care îi caracterizează atât de profund activitatea neobositului
poet și luptător „Bolliac cînta iobagul și-a lui lanțuri de aramă.”
Virgiliu Ene, Prefață la Cezar Bolliac, Poezii și articole

Pe un zăduf de nămiez, la un han, cum erau în vremuri hanurile, a poposit un flăcău, drumeţ sărac,
ostenit şi prăfuit. Cum a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea şi s-a
aşezat cuviincios pe o laviţă, la un colţ de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulţi, care
treceau unii la deal şi alţii la vale; şi a cerut hangiului să-i dea şi lui un sfert de pâine, brânză şi o
bărdacă de vin mai ieftior.
Stând aşa la un loc cu atâţia inşi, l-au întrebat unul şi altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se
duce, cu ce rost şi daraveri, dacă are părinţi şi rude; în sfârşit, cum fac toţi drumeţii când se întâlnesc
care de pe unde.
El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu care de mititel nu s-a
putut împăca; iar părinţii, văzându-i că necontenit se ceartă, şi, cu cât cresc, din ce în ce mai rău se
ocărăsc şi se bat pân' la sânge, i-au gonit pe amândoi de-acasă, să se ducă-n lume, unu-ncoace, altu-
ncolo, încotro i-o lumina Dumnezeu; că soră-sa a avut noroc; iar el, ba: ea a ajuns procopsită, doamnă
mare, primită pe la curţi împărăteşti; iar el, umblând de colo până colo, slujind, când la un stăpân,
când la altul, este, precum se arată, un... neprocopsit.
Şi a oftat adânc de nedreptatea norocului.
I.L. Caragiale, Ion