Sunteți pe pagina 1din 4

Limba şi literatura română – Unitatea tematică 2 – „Din natură, în cartea de lectură”

Nume________________________________________ 25.10.2018
PROBĂ DE EVALUARE
Citește cu atenție textul.
Stigletele
adaptare după Mihail Sadoveanu

& Se povestește că odată, demult, a fost o iarnă geroasă pe la noi. Vifornițele au astupat văile și au clădit
munți albi.Toți copilașii din sat priveau pe fereastră și se minunau de atâta zahăr. Ar fi vrut să iasă în drum
să îl ia, dar cum deschideau ușa frigul cel năprasnic îi alunga până după sobă, unde se ascundeau mâțele.
& Păsările, înfricoșate, s-au adunat în sobor mare, sub streașina bisericii, țipând zgribulite. S-au strâns
acolo toate zburătoarele din văi și munți, de la câmpie și baltă, din dumbrăvi și livezi. Toate se văitau, în
limba lor, că îngheață în straiele lor de pene.
& Pajura, împărăteasa cea bătrână de la munte, a atins cu aripa clopotul de la turla bisericii pentru a face
liniște.
- Trebuie să facem ca omul, dragele mele. Să furăm oleacă de foc din cer, altfel vom pieri cu toate. V-
am dovedit întotdeauna mila mea pentru voi și nu v-am jertfit decât atunci când mi-a fost foame. Acum vă
cer eu ajutorul. Cine se duce să aducă un grăunte de foc?
Păsările cele mici au propus să meargă chiar ea, împărăteasa, fiindcă este singura care poate răzbate
până la cer.
- Cum să rămână lumea păsărilor fără împărăteasă?! strigă ea.
- M-aș duce eu, spuse corbul, dar sunt ciolan bătrân și nu mai pot!
Atunci păsările cele mari au arătat fiecare că sunt nevolnice sau de un neprețuit folos pentru neamul lor.
- Va merge una dintre păsările mărunte și sprintene, hotărî împărăteasa.
- Măria ta, spuse cu glas subțire un cintezoi, noi nu știm decât a cânta. Nu avem putere să zburăm atât
de departe.
Auzind acestea, toate păsările mari croncăniră indignate de asemenea lipsă de cuviință și lașitate.
& Atunci stigletele, care era cel mai mic din tot neamul, a ieșit în față spunând cu sfială:
- Mă duc eu, de vreme ce trebuie să plece cineva și tot murim altfel.
Și a plecat. A fluturat din aripi neobosit și hotărât spre cerul albastru. A mers așa multă vreme, până ce
a intrat în vârtejul soarelui, care îi părea un cuptor nemărginit și orbitor. Cu ultimele puteri s-a avântat spre
izvorul focului veșnic și a prins o rază. Pe urmă s-a rostogolit înapoi spre pământ, cu penele arse, gol, orbit,
abia suflând, dar cu soarele în cioc. Cei rămași pe pământ au simțit pe dată o dulce încălzire. Când stigletele
ajunse pe pământ, cele dintâi flori își ridicau cupele din frunzele moarte și îl salutau.
& Împărăteasa și păsările mari au scos câteva sunete și au bătut aerul cu aripile, ca un semn de prietenie
spre cântărețul mititel, apoi și-au luat zborul spre sălașuri. Țarca băgă de seamă goliciunea eroului și începu
să râdă cu răutate. După ea s-au luat și celelalte.
& Doar păsărelele mici au rămas în jurul stigletelui, încercând să îl ajute. Sărind și ciripind, cântărețele l-
au dus într-o dumbrăvioară. Acolo fiecare i-a dat câte o pană tovarășului cel sărac. El se lăsa în voia lor,
nedumerit și cu inimioara bătând.
De atunci are stigletele așa îmbrăcăminte ciudată, căciuliță purpurie și hăinuță din bucăți. Poate de
aceea a rămas tot rușinos și modest și rar îl zărește omul, deși el a readus pe pământ soarele în plisc.
Vocabular:
stiglete (formă populară) = sticlete
sobor = adunare, sfat
pajură = pasăre răpitoare de munte, mai mică decât vulturul, dar mai puternică; acvilă
ciolan = os
nevolnice = neputincioase, bolnave
indignate = revoltate, mâhnite
țarcă = pasăre cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă şi lacomă; coţofană.
Limba şi literatura română – Unitatea tematică 2 – „Din natură, în cartea de lectură”
1. Răspunde la întrebările:
a) De ce s-au întâlnit păsările sub streașina bisericii?
__________________________________________________________________________

b) De ce aveau nevoie păsările pentru a scăpa de frigul iernii?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
c) Ce a hotărât pajura?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
d) Cu care situație din text nu ești de acord?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________

2. Scrie ideile principale pentru primele trei fragmente.

& ________________________________________________________________________

3. Subliniază toate substantivele din enunţul următor, apoi rescrie-l pe spaţiul de mai jos, trecându-le
la numărul plural.
Pajura, împărăteasa cea bătrână, a atins cu aripa clopotul de la turla bisericii.
_______________________________________________________________________________________

4. Găsește în text câte trei substantive la:

a) genul masculin________________________________________________________________________

b) genul feminin ________________________________________________________________________

c) genul neutru _________________________________________________________________________

5. Formează substantive de la cuvintele:

a mirosi - _____________; parfumat - ____________; întunecos -____________; a pleca - ____________ .

6. Alcătuiește un text pornind de la una din imaginile următoare:

Limba şi literatura română – Unitatea tematică 2 – „Din natură, în cartea de lectură”

_________________________________________________________________

S-ar putea să vă placă și