Școala româanească se află în plin proces de reformă, atât în plan structural,
cât și în plan funcțional. Unul dintre domeniile în care reforma trebuie să producă schimbări esențiale este cel al managementului sistemului de învățământ, în general, și cel al instituției școlare, în special.” (Emil Păun, 2002, p.11). Sistemul de învățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate gradele, profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și funcționează în baza unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, iar unele și cu caracter juridic, precum și a unor standarde educaționale. Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante probleme socio-umane - educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea că "Educația este cea mai mare și mai grea problemă ce i s-a dat omului spre rezolvare". În România învățământul este o prioritate națională (Legea învățământului) Procesul de învățământ este principalul subsistem al sistemului de învățământ încadrul căruia se realizează instruirea și învățarea elevilor și studenților prin intermediul activităților proiectate, organizate și dirijate de către profesori, în conformitate cu anumite norme și principii didactice, într-un context metodic adecvat, apelând la resurse materiale și didactice potrivite, în vederea atingerii dezideratelor educației. Procesul de învățământ reprezintă dimensiunea dinamică a sistemului de învățământ, deoarece în cadrul lui are loc activitatea de învățare, iar elevii si studentii sunt îndrumati de către profesori cum să învețe. Funcțiile generale ale sistemului de învățământ sunt realizate în cadrul procesului de învățământ prin intermediul programelor de instruire formală (dar și nonformală) structurate și ierarhizate pe cicluri și ani de studii. Sistemul de învățământ contemporan din România se caracterizează prin deschidere și dinamism față de nou, dezvoltându-se și acționând în concordanță cu cerințele economico- sociale, cu progresul științifico-tehnic și cultural, cu aspirațiile poporului român, în condițiile societății civile și a statului de drept, democratic. Sistemul de învățământ, asemănător educației în general, realizează cele trei funcții educaționale principale și anume: a) funcția cognitivă, instructiv-educativă și culturală, care-l formează pe om ca "homo cogitans" (omul care gândește); b) funcția praxiologică, de muncă și aplicare a cunoștințelor în practică, care-l formează pe om ca "homo faber" (omul care muncește și creează), și c) funcția etico-axiologică, de valorificare, de evaluare corectă, care-l formează pe om ca "homo estimans" omul care apreciază, valorizează corect și se comportă demn, civilizat. În România învățământul realizează idealul educațional bazat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, contribuind la păstrarea identității naționale. El dezvoltă ca ideal educațional o personalitate liberă, multidimensională, integrală, armonioasă, autonomă, demnă și creativă. Este necesar ca managementul educațional să conștientizeze faptul, în toate sferele activității sociale, că învățământul și educația nu sunt fenomene de consum, cum greșit au fost uneori considerate, ci fenomene care realizează cel mai valoros și eficient "produs" cu bătaie lungă - omul pregătit să exercite o profesiune social-utilă. De asemenea, managementul educațional este necesar să asigure un raport rațional și dinamic între numărul oamenilor pregătiți prin studii și numărul cerut de diviziunea socială a muncii, menținând accesibilitatea reală a învățământului de toate gradele pentru ca cei care au posibilități intelectuale și materiale să poată obțină pregătirea pe care o doresc. Învățământul ca prioritate națională este necesar să se dezvolte în contextul interacțiunii dintre cerințele dezvoltării economico-sociale și cele ale dezvoltării resurselor umane. În concluzie, concomitent cu crearea condițiilor pentru un învățământ al elitelor, printre care și profesori specializați pentru acesta, este necesar ca acesta să nu ducă nici la desconsiderarea copiilor și tinerilor din învățământul obișnuit, nici la izolarea, îngâmfarea și ruperea de aspectele sociale a celor supradotați, ci învățământul elitelor trebuie să fie un model deosebit de instruire, care să influențeze creșterea calității și eficienței învățământului obișnuit, realizarea înțelegerii, respectului, cooperării și ajutorului dintre copiii si tinerii supradotați și copiii și tinerii majoritari din învățământul obișnuit. Instruirea specifică a celor supradotați trebuie realizată în mod flexibil, inteligent și eficient în cadrul învățământului obișnuit, dar și în cadrul unui învățământ al elitelor.