07.10.
2019
PRIMA COPILĂRIE
Conf.univ.dr.Diana Mihăescu
Structura
• I Dezvoltarea fizică în prima copilărie;
• II Dezvoltarea cognitivă în prima copilărie;
• III Dezvoltarea afectivă în prima copilărie
• III Dezvoltarea psihosocială în prima copilărie.
„Copiii trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi simţirii [...] Investesc cel mai
insignifiant obiect cu orice formă vor şi văd în el orice doresc să vadă.“
Adam G. Oehlenschlager, 1857
• Ştiaţi că..,
• Somnambulismul şi vorbitul în somn sunt frecvent întâlnite în
copilărie?
• Principala cauză a deceselor în prima copilărie în Statele Unite
o constituie accidentele, majoritatea survenind acasă?
• Probabilitatea este mai mare în cazul copiilor săraci şi al celor din
rândul minorităţilor decât al altora de a avea probleme de sănătate
şi de a le lipsi asigurarea medicală şi accesul la îngrijire?
• Până la 3 ani, puţini copii înţeleg relaţia dintre imagini şi obiectele
pe care le reprezintă ele?
• Felul cum vorbesc părinţii cu un copil despre o amintire comună
poate influenţa cât de bine şi-o va aminti copilul?
• Atunci când copiii vorbesc singuri, se poate să încerce să rezolve
o problemă gândind cu voce tare?
1. Dezvoltarea fizică în prima copilărie
• Creşterea corpului şi schimbările la nivelul lui:
▫ Între 3 şi 6 ani cresc într-un ritm mai puţin alert decât
înainte;
▫ La 3 ani încep să-şi piardă rotunjimile de bebeluş şi să
capete înfăţişarea zveltă, atletică a copilăriei;
▫ Pe măsură ce muşchii abdominali se dezvoltă, burtica
de copil mic dispare;
▫ Trunchiul, braţele şi picioarele se lungesc;
▫ Capul este în continuare relativ mare, dar celelalte
părţi ale corpului continuă să-l ajungă din urmă pe
măsură ce proporţiile devin treptat mai similare cu
cele ale adultului.
1
 07.10.2019

Încurajarea obişnuinţelor alimentare sănătoase

• Părinţii trebuie să aleagă orele de masă, nu copiii.

Creşterea fizică între 3 şi 6 ani •

•
În cazul în care copilul nu este supraponderal, lăsaţi-l să decidă cât să mănânce. Nu insistaţi să golească farfuria.
Serviţi porţii potrivite pentru mărimea şi vârsta copilului.
• Serviţi alimente simple, uşor de identificat. Preşcolarii refuză deseori preparatele amestecate, cum ar fi tocanele.
• Serviţi alimente ce pot fi mâncate cu mâna cât mai des posibil.
ÎNĂLŢIMEA ÎN CENTIMETRI GREUTATEA ÎN KILOGRAME
• Introduceţi alimentele noi doar unul câte unul, pe rând, alături de un aliment familiar, care-i place copilului.
Vârsta Băieţi Fete Băieţi Fete Oferiţi porţii mici din alimentele noi sau neagreate; suplimentaţi porţia, dacă o cere copilul.
• După un interval de timp rezonabil, luaţi mâncarea de pe masă şi nu mai oferiţi nimic până la masa următoare. Un
3 95 94 14,5 13,5 copil sănătos nu va avea de suferit dacă sare peste o masă; pe de altă parte, copiii trebuie să înveţe că anumite ore
sunt potrivite pentru masă.
3½ 100 98 15 14,5 • Oferiţi-i copilului posibilitatea de a alege între alimente care conţin nutrienţi similari: pâine de secară sau integrală
de grâu, o piersică sau un măr, iaurt sau lapte.
4 102 100 16 15,5
• Serviţi produse lactate degresate complet sau parţial drept surse de calciu şi proteine.
4½ 105 104 17 16,5 • încurajaţi copilul să ajute la prepararea mâncării; el poate ajuta la prepararea sandviciurilor sau a aluatului pentru
fursecuri.
5 110 108 18 18 • Limitaţi gustările la televizor. Descurajaţi consumul de alimente sărace în nutrienţi, cum ar fi sărăţelele, alimentele
prăjite, îngheţata, prăjiturile şi băuturile îndulcite; propuneţi în schimb gustări sănătoase, cum ar fi fructele sau
5½ 113 111 19 18,5 legumele crude.
6 115 115 20,5 20 • Profitaţi de lucrurile care-i încântă pe copii. Serviţi mâncarea în vase atrăgătoare, înveseliţi-o cu garnituri sau mici
jucării; faceţi din fiecare masă o petrecere.
• Nu combateţi ritualurile, de exemplu, când copilul mănâncă alimentele câte unul pe rând, într-o anumită ordine.
• Luaţi cu regularitate masa cu toată familia. Faceţi ca aceste momente să fie plăcute, cu conversaţii pe subiecte
interesante; reduceţi la minimum discuţiile despre mâncare în sine.

Încurajarea obişnuinţelor bune de somn

Tipare şi probleme de somn • Cum sa ajutaţi copiii să adoarmă
▫ Instituiţi un program regulat, tihnit înainte de culcare — circa 20 de minute de activităţi potolite, cum
ar fi citirea unei poveşti, cântarea unor cântece de leagăn sau purtarea unei conversaţii liniştite.
▫ Nu permiteţi deloc emisiuni zgomotoase sau de natură să sperie.
▫ Evitaţi jocurile intens stimulatoare, active înainte de culcare.
▫ Lăsaţi o mică lampă de veghe aprinsă, dacă asta îl face pe copil să se simtă mai bine.
▫ Nu hrăniţi copilul la ora de culcare şi nu-l legănaţi.
▫ Păstraţi-vă calmul, dar nu cedaţi dacă solicită „numai încă" o poveste, o cană cu apă sau un drum la
baie.
Nevoia tipică de somn în copilărie. Spre
▫ Oferiţi recompense pentru buna purtare la ora de culcare, cum ar fi abţibildurile pe un panou sau o
deosebire de sugari, care dorm aproape simplă laudă.
toată ziua şi toată noaptea, preşcolarii îşi ▫ Încercaţi să trimiteţi copilul la culcare ceva mai târziu. Fixarea orei de culcare prea devreme constituie
fac somnul integral sau aproape integral o cauză obişnuită a problemelor de somn.
Într-un singur interval nocturn. Numărul
orelor de somn scade constant de-a • Cum să ajutaţi copiii să readoarmă
lungul copilăriei, dar fiecare copil poate ▫ Dacă se trezeşte noaptea, duceţi copilul înapoi în pat. Vorbiţi-i cu calm şi agreabil, dar ferm şi
avea nevoie de mai multe sau mai puţine consecvent.
ore decât se menţionează aici. ▫ După un coşmar, liniştiţi copilul speriat si treceţi din când în când pe ta el, să vedeţi ce face. Dacă
visele înfricoşătoare persistă mai mult
de 6 săptămâni, discutaţi cu un medic.
▫ După episoadele de groază nocturnă, nu treziţi copilul. Dacă se trezeşte el, nu-i puneţi nicio întrebare.
Lăsaţi-l doar să readoarmă.
▫ Ajutaţi copilul să doarmă destul, cu un program regulat; copiii excesiv de obosiţi sau de stresaţi sunt
mai predispuşi la pavor.
▫ Ajutaţi copilul somnambul să se întoarcă în pat sau duceţi-l în braţe. Luaţi măsuri de siguranţă în
casă, spre binele lui: portiţe în capul scărilor şi la ferestre si clopoţel la uşa camerei sale, ca să ştiţi
când coboară din pat.

2
 07.10.2019

Tulburări de somn Dezvoltarea creierului

• Problemele de somn persistente pot să indice o afecţiune emoţională, fiziologică sau
neurologică şi aceasta trebuie examinată.
• Copilul care trăieşte o groază nocturnă (pavor) pare să se trezească brusc dintr-un
somn adânc, în prima parte a nopţii, într-o stare de agitaţie. Copilul poate să ţipe şi să se
ridice în şezut, să respire repede şi să privească fix sau să se zbată. Totuşi, el nu este cu
adevărat treaz, se linişteşte repede, iar a doua zi dimineaţă nu-şi aminteşte nimic. Îi
afectează pe băieţi mai des decât pe fete.
• Umblatul şi mai ales vorbitul în somn sunt destul de obişnuite în prima copilărie.
Chiar şi aşa, cel mai bine este ca somnambulismul şi pavorul să nu fie întrerupte, deoarece
întreruperea poate să-l deruteze pe copil şi să-l sperie şi mai tare.
• Coşmarurile sunt şi ele frecvent întâlnite. Ele sunt provocate deseori de ora prea târzie
de culcare, de o masă consistentă luată cu puţin înainte de culcare sau de emoţiile prea
puternice, poate în urma unei emisiuni TV excesiv de stimulatoare, a unui film
înspăimântător sau a unei poveşti înfricoşătoare înainte de culcare. Coşmarurile ocazionale
nu sunt motiv de alarmare, dar cele frecvente sau persistente pot să semnaleze stres excesiv
• Ajunşi la vârsta de 3-5 ani, majoritatea copiilor îşi păstrează hainele uscate, zi şi noapte;
însă enurezisul — urinarea repetată, involuntară, pe timpul nopţii, la copiii suficient de
mari ca să-şi controleze sfincterele — nu este neobişnuit. Circa 10-15% din copiii de 5 ani,
mai des băieţi, fac în pat cu regularitate, poate în timp ce dorm adânc. Peste jumătate scapă
de această problemă înainte să împlinească 8 ani, fără ajutor special.
• În prima copilărie, dezvoltarea creierului este mai puţin spectaculoasă decât
în perioada de sugar, dar valul de creştere cerebrală se prelungeşte cel puţin
până la 3 ani, când creierul are aproximativ 90% din greutatea la vârsta adultă
(Gabbard, 1996).
• Densitatea sinapselor la nivelul cortexului prefrontal atinge apogeul la 4 ani
• Mielinizarea căilor de conducere auditive este şi ea completă la acea vârstă;
• La 6 ani, creierul a ajuns la circa 95% din volumul său maxim. Există totuşi
mari diferenţe individuale, între doi copii de aceeaşi vârstă, sănătoşi şi cu
funcţionare normală poate exista o diferenţă de până la 50% în ceea ce
priveşte volumul creierului (Lenroot şi Giedd, 2006).
• O schimbare treptată se produce la nivelul corpului calos, care face legătura
între emisfera stângă şi cea dreaptă. Mielinizarea treptată a fibrelor corpului
calos permite transmiterea mai rapidă a informaţiilor şi integrarea lor mai
bună (Toga et al., 2006). Această evoluţie, care continuă până la 15 ani,
îmbunătăţeşte funcţii cum ar fi coordonarea simţurilor, procesele memoriei,
atenţia şi starea de vigilenţă, vorbirea şi auzul (Lenroot şi Giedd, 2006).
• Între 3 şi 6 ani, creşterea cea mai rapidă are loc în ariile frontale care reglează
planificarea şi organizarea acţiunilor, între 6 şi 11 ani, creşterea cea mai rapidă
are loc într-o arie care sprijină în principal gândirea asociativă, limbajul şi
relaţiile spaţiale (Thompson et al, 2000).

Abilităţile motorii
Abilităţile motorii grosiere în prima
• abilităţi motorii grosiere - Abilităţile fizice care implică
muşchii mari.
copilărie
La 3 ani
• Preşcolarii progresează foarte mult în privinţa abilităţilor Nu poate să se întoarcă pe
motorii grosiere, cum ar fi alergatul şi săritul, care implică loc sau să se oprească brusc
muşchii mari ori rapid.
Poate să facă un salt de 40-
• Abilităţi motorii fine – abilităţi fizice care implică muşchii 60 de centimetri. Poate să
urce treptele unei scări fără
mici şi coordonarea ochi-mână; ajutor, alternând picioarele.
Poate să sară într-un picior,
• Sisteme de acţiune – combinaţii tot mai complexe de folosind în principal o serie
abilităţi, care permit o gamă mai largă sau mai precisă de de
mişcări şi mai mult control asupra mediului. salturi neregulate, cu unele
variaţii suplimentare.
La 4 ani
Controlează mai eficace
oprirea, pornirea şi
întoarcerea.
Poate să facă un salt de
60-80 de centimetri.
Poate să coboare o scară
lungă, alternând picioarele,
dacă este sprijinit.
Poate să parcurgă 4-6 trepte
sărind într-un picior.
La 5 ani
Poate să pornească, să se
întoarcă şi să se oprească
eficient în jocuri.
Poate să facă din fugă un
salt de 70-90 de centimetri.
Poate să coboare o scară
lungă, fără ajutor, alternând
picioarele.
Poate să parcurgă cu
uşurinţă, sărind într-un
picior, o distanţă de 5 metri

• Mână dominantă – preferinţa pentru folosirea uneia dintre

mâini.

3
 07.10.2019

Dezvoltarea artistică Dezvoltarea artistică – Rhonda Kellogg

• la 2 ani, copiii mâzgălesc — nu aleatoriu, ci cu anumite tipare, cum
Există o ar fi liniile verticale şi în zigzag.
diferenţă extrem • la 3 ani, copiii desenează forme — cercuri, pătrate, dreptunghiuri,
de mare între triunghiuri, cruci şi X-uri iar apoi încep să combine aceste forme în
formele foarte modele mai complexe.
simple
prezentate la (a)
• Stadiul compozitiilor începe de regulă intre 4 şi 5 ani.
şi desenele
detaliate, de
compoziţie de la
(e).
(Kellogg, 1970)
• Trecerea de la forme şi modele abstracte la înfăţişarea unor
obiecte reale marchează o schimbare fundamentală în ceea ce
priveşte scopul desenelor copiilor, reflectând achiziţia cognitivă a
Dezvoltarea artistică în copilăria mică.
capacităţii de reprezentare.

Sănătatea şi siguranţa II Dezvoltarea cognitivă în prima

• Obezitatea (numită uneori exces ponderal)
• În perioada 2003-2006, peste 12% din copiii cu vârsta
între 2 şi 5 ani aveau un indice de masă corporală (IMC)
situat la nivelul percentilei 95 sau mai sus pentru grupa
lor de vârstă şi alţii aproximativ 12% se aflau la nivelul
percentilei 85 sau peste (Ogden, Carroll şi Flegal, 2008).
• Cea mai mare creştere a incidenţei excesului ponderal s-
a înregistrat la copiii din familii cu venit redus (Ritchie et
al., 2001).
copilărie
• Jean Piaget a denumit prima copilărie stadiul
preoperaţional al dezvoltării cognitive deoarece,
la această vârstă, copiii nu sunt încă pregătiţi să
efectueze operaţii mentale logice, aşa cum vor fi în
stadiul operaţiunilor concrete, din copilăria mijlocie.

• Subnutriţia
• Aproape jumătate (46%) din copiii mici din sudul Asiei,
30% din Africa sub-sahariană, 8% din America de Sud şi
Caraibe şi 27% la nivel mondial sunt moderat sau grav
subponderali (UNICEF, 2000)
• durează aproximativ de la 2 la 7 ani, este
caracterizat de o mare extindere a folosirii gândirii
simbolice sau a capacităţii de reprezentare, apărută
în stadiul senzorio-motor

4
 07.10.2019

Progrese cognitive în prima copilărie

Aspecte imature ale gândirii preoperaţionale (potrivit lui Piaget)
Progres Semnificaţie Exemplu
Folosirea Copiii nu trebuie să se afle în contact senzorio- Simion îi pune mamei întrobări despre elefan-ii Limitare Descriere Exemplu
simbolurilor motor cu un obiect, un om sau un eveniment ca pe care i-au văzut la circ cu câteva luni în urmă.
să se gândească la el. Centrarea: incapacitatea Copiii se concentrează asupra unui Vasi îşi tachinează sora mai mică, spunându-i
Copiii pot să-şi imagineze că obiectele şi Mihai se preface că o felie de măr este un de decentrare singur aspect al unei situaţii şi le că are mai mult suc decât ea, deoarece cutia lui
oamenii au şi alte proprietăţi în afară de cele pe aspirator care face „vrum" pe masa din bucătărie neglijează pe celelalte cu suc a tost turnată într-un pahar înalt şi
care le au de fapt. subţire, pe când a ei a fost turnată
într-un pahar scund şi larg.
înţelegerea identităţii Copiii sunt conştienţi de faptul că modificările Antonio ştie că învăţătorul lui este îmbrăcat ca
superficiale nu schimbă natura lucrurilor. un pirat dar dedesubtul costumaţiei este tot Ireversibiiitatea Copiii nu pot înţelege că unele Vasi nu-şi dă seama că sucul din fiecare pahar
învăţătorul lui. operaţiuni sau acţiuni pot fi parcurse în poate fi turnat înapoi in cutia din care a venit,
sens invers, reinstituindu-se situaţia contrazicându-i astfel afirmaţia că are mai
înţelegerea cauzei şi Copiii îşi dau seama că evenimenteie au cauze. Văzând o minge care iese rostogolindu-se de
după un zid, Maria se uită după zid, să vadă iniţială mult decât sora lui.
a efectului persoana care a lovit mingea Concentrarea asupra Copiii nu reuşesc să înţeleagă În sarcina de conservare, Vasi nu înţelege că
stărilor şi nu a somnificaţia transformării dintre două transformarea formei unui lichid (turnarea sa
Capacitatea de a Copiii organizează obiectele, oamenii şi Ana sortează conurile de pin pe care le-a adunat
transformărilor stări. dintr-un recipient în altul) nu schimbă
clasifica întâmplările în categorii cu sens într-o plimbare în aer liber în două grămezi:
„mari“şi „mici". cantitatea.

înţelegerea ideii de Copiii pot să numere şi să manipuleze cantităţi Anca împarte nişte bomboane cu prietenele ei,
număr numărându-le ca să fie sigură că fiecare fată
primeşte un număr egal de bomboane.
Empatia Copiii îşi pot imagina mai bine ce ar putea să Emilio încearcă să-şi aline prietenul când vede că
simtă alţii. acesta este supărat.
Teoria despre minte Copiii îşi dau mai bine seama de activitatea Bianca vrea să păstreze pentru ea nişte fursecuri,
mentală şi de funcţionarea minţii. aşa că le ascunde de fratele ei într-o cutie de
spaghete. Ştie că fursecurile vor fi în siguranţă
acolo, deoarece fratele ei nu va căuta într-un loc
unde nu se aşteaptă să găsească fursecuri.
Raţionamentul Copiii nu folosesc raţionamentul
transductiv deductiv sau inductiv, ci sar de la o
situaţie particulară la alta şi văd
cauzalitate acolo unde aceasta
nu există.
Egocentrismul Copiii presupun că toată lumea
gândeşte, percepe şi simte la fel ca ei.
Mihai a fost rău cu sora lui. Apoi aceasta s-a
îmbolnăvit. Mihai trage concluzia că el şi-a
îmbolnăvit sora.
Kara nu-şi dă seama că trebuie să întoarcă
invers o carte, în aşa fel încât tatăl ei să poată
vedea ilustraţia pe care
i-a cerut să i-o explice, ci ţine cartea chiar în
faţa ei, unde numai ea poate s-o vadă.

Dezvoltarea memoriei
Modelele procesării informaţiilor
• encodare Proces prin care informaţiile sunt a) Memoria senzorială
pregătite pentru stocarea pe termen lung şi • este un rezervor temporar pentru informaţiile
pentru reactualizarea ulterioară. senzoriale curente.
• Ea trece prin foarte puţine schimbări începând
• stocare Păstrarea informaţiilor în memorie,
pentru utilizarea viitoare. din perioada de sugar (Siegler, 1998).
• Fără procesare (encodare) însă, memoria
• reactualizare Proces prin care informaţiile senzorială dispare rapid.
sunt accesate sau recuperate din depozitul
memoriei.

5

Memoria de scurtă durată
• un depozit pe termen scurt pentru informaţiile cu care lucrează activ
persoana pe care încearcă să le înţeleagă, să şi le aducă aminte sau la care
încearcă să se gândească.
• Studiile de imagistică a creierului au arătat că memoria de lucru este
localizată partial în cortexul prefrontal, porţiunea mare din lobul frontal
aflată imediat sub frunte (Nelson et al., 2000);
• Eficacitatea memoriei de lucru este limitată de capacitatea ei. Cercetătorii
ar putea să evalueze capacitatea memoriei de lucru cerând copiilor să-şi
aminteasca o serie de cifre amestecate (de exemplu 2, 8, 3, 7, 5, 1 dacă au
auzit 1, 5, 7, 3, 2, 8). Capacitatea memoriei de lucru — numărul de cifre pe
care si-1 poate aminti copilul — creşte cu repeziciune. La 4 ani, copiii îşi
amintesc de regulă doar două cifre; la 12 îşi amintesc de obicei 6;
• Creşterea memoriei de lucru permite dezvoltarea funcţiei executorii,
controlul conştient asupra gândurilor, emoţiilor şi acţiunilor pentru
atingerea obiectivelor sau rezolvarea problemelor. Funcţia executorie le
permite copiilor să planifice şi să desfăşoare activităţi mentale orientate
spre scop.
Recunoaşterea şi reproducerea
• Recunoaşterea este capacitatea de a identifica un lucru întâlnit
anterior (de exemplu, de a alege o mănuşă pierdută dintr-o cutie cu
obiecte pierdute şi găsite).
• Reproducerea este capacitatea de a reda cunoştinţe din memorie.
• La fel ca toate grupele de vârstă, copiii preşcolari au rezultate mai
bune la recunoaştere decât la reproducere, dar ambele capacităţi se
îmbunătăţesc cu vârsta. Cu cat copiii sunt mai familiarizaţi cu un
lucru, cu atât îl pot reproduce mai bine. Deseori, copiii mici nu
folosesc strategii de aducere aminte — nici chiar strategiile pe care le
cunosc deja — decât dacă li se aminteşte . Această tendinţă de a nu
genera strategii eficace poate să reflecte lipsa conştientizării utilităţii
unei strategii. Copiii mai mari tind să aibă mai multă eficacitate în
folosirea spontană a strategiilor mnezice
07.10.2019
Memoria de lungă durată
• executorul central - element al memoriei de lucru care
controlează procesarea informaţiilor.
• executorul central controlează operaţiile de procesare ale
memoriei de lucru
• Executorul central ordonează informaţiile encodate pentru a fi
transferate în memoria de lungă durată, un depozit cu o
capacitate practic nelimitată, care păstrează informaţiile perioade
îndelungate.
• Executorul central recuperează informaţiile din memoria de lungă
durată, pentru noi procesări.
• Executorul central poate să lărgească temporar capacitatea
memoriei de lucru, mutând informaţiile în două sisteme subsidiare
separate în timp ce executorul central este ocupat cu alte sarcini.
Unul din aceste sisteme subsidiare conţine informaţii verbale (ca în
sarcina cu cifrele), iar celălalt imagini vizuale sau spaţiale.
Formarea şi păstrarea amintirilor din copilărie
• Memoria generică, aceea care apare în jurul vârstei de 2 ani,
produce un scenariu sau conturul general al unei întâmplări
familiare, repetate, cum ar fi mersul cu autobuzul până la grădiniţă
sau prânzul luat acasă la bunica. Ea îl ajută pe copil să ştie la ce să se
aştepte şi cum să se poarte.
• Memoria episodică se referă la conştiinţa faptului de a fi trait un
anumit eveniment sau episod într-un anumit moment şi loc. Copiii
mici îşi amintesc mai clar întâmplările noi pentru ei. Data fiind
capacitatea limitată a memoriei copilului mic, amintirile episodice
sunt temporare. Dacă nu se repetă de câteva ori (caz în care sunt
transferate în memoria generică), durează câteva săptămâni sau
luni, apoi se şterg (Nelson, 2005).
• Memoria autobiografică, un tip de memorie episodică, vizează
amintirile experienţelor distinctive ce formează istoria vieţii unei
persoane. Nu tot ce există în memoria episodică ajunge să facă parte
din cea autobiografică, ci doar acele amintiri care au o semnificaţie
specială, personală pentru copil . Memoria autobiografică apare de
regulă între 3 şi 4 ani.
6

Inteligenţa: abordarea psihometrică
şi cea a lui Vîgoţki
• modalităţi de măsurare a inteligenţei: prin
testele psihometrice tradiţionale şi prin testele
mai noi de potential cognitiv.
Testarea şi predarea bazate pe teoria lui Vîgoţki
• copiii învaţă prin internalizarea rezultatelor interacţiunilor cu
adulţii.
• Această învăţare interactivă are eficacitate maxima în a-i ajuta
pe copii să traverseze zona de dezvoltare proximă
(ZDP), golul dintre ceea ce sunt deja capabili să facă şi ceea
ce încă nu sunt pregătiţi să realizeze singuri.
• ZDP poate fi evaluată prin teste dinamice, care, potrivit
teoriei lui Vîgoţki, măsoară potenţialul intelectual al copiilor
mai bine decât o fac testele psihometrice tradiţionale, care
măsoară ceea ce stăpânesc deja copiii.
• Ajutând copiii să devină conştienţi de propriile procese
cognitive, să le monitorizeze şi să-şi dea seama când au nevoie
de ajutor, părinţii îi ajută să-şi asume responsabilitatea
învăţării. Copiii de vârstă anterioară clasei pregătitoare care
bene-ficiază de schelărie pot să-şi regleze mai bine învăţarea
când intră în clasa pregătitoare
07.10.2019
Măsurători psihometrice standard
• Scalele de inteligenţă Stanford-Binet
▫ se folosesc începând de la 2 ani şi administrarea durează
45-60 de minute;
▫ scalele Stanford-Binet dau scoruri separate pentru IQ-ul
verbal şi eel nonverbal, plus scoruri compuse care cuprind
cele cinci dimensiuni cognitive.
• Scala de inteligenţă Wechsler pentru copii
preşcolari şi de vârsta şcolii primare, revizuită
▫ este un test individual cu durata de 30-60 de minute.
▫ Are niveluri separate pentru intervalul de vârstă 2 ½-4 ani
şi 4-7 ani şi dă scoruri separate pentru inteligenţa verbală şi
pentru performanţă, precum şi un scor combinat
Dezvoltarea limbajului
• A) Vocabularul
• La 3 ani, copilul obişnuit cunoaşte şi poate să folosească
900-1 000 de cuvinte.
• La 6 ani, copilul obişnuit are un vocabular expresiv
(rostit) de 2 600 de cuvinte şi înţelege peste 20 000.
• Cu ajutorul educaţiei şcolare organizate, vocabularul
pasiv (receptiv) al copilului va spori de patru ori, la 80
000 de cuvinte, până la vremea intrării în liceu.
• descifrare rapidă Proces prin care copilul asimiiează
sensul unui cuvânt nou după ce-l aude o data sau de
două ori în conversatie.
7

• B) Morfologia şi sintaxa
• La 3 ani, copiii încep, de regulă, să folosească formele plurale,
pronumele posesive şi timpul trecut şi cunosc diferenţa între
eu, lu şi noi. Propoziţiile lor sunt, de regulă, scurte, simple şi
declarative („Pisi vrea lapte"). Omit deseori articolele
nehotărâte, ca un şi o, dar includ unele pronume, adjective şi
prepoziţii.
• între 4 şi 5 ani, propoziţiile conţin în medie 4-5 cuvinte şi pot
fi declarative, negative („Nu mi-e foame"), interogative („De
ce nu pot să merg afară'?") sau imperative („Prinde mingea!").
La această vârstă, tind să înşire propoziţiile una după alta, în
relatâri lungi, continue („... Şi... Şi..."). în unele privinţe,
înţelegerea poate fi imatură.
• între 5 şi 7 ani, vorbirea copiilor devine mai similară cu a
adulţilor. Ei vorbesc în propoziţii mai lungi şi mai complicate.
Folosesc mai multe conjuncţii, prepoziţii şi articole.
• d) Solilocviul
• solilocviu Vorbirea cu sine, cu voce tare, fără
intenţia comunicării cu altii.
07.10.2019
• C) Pragmatica şi vorbirea socială
• Pragmatica = Cunoştinţele practice necesare pentru a folosi
limbajul în scopul comunicării.
• vorbire socială Vorbirea cu scopul de a fi înteleasă de un
ascultător
• Cei mai mulţi copii de 3 ani sunt foarte vorbăreţi şi dau
atenţie efectului spuselor lor asupra altora.
• La patru ani, copiii şi mai ales fetele îşi simplifică limbajul şi
folosesc un timbru mai înalt când vorbesc cu copii de 2 ani
• Majoritatea copiilor de 5 ani pot să-şi adapteze spusele la ceea
ce ştie ascultătorul.
• Acum sunt capabili de a folosi cuvintele ca să rezolve
neînţelegeri şi utilizează un limbaj mai politicos şi mai puţine
comenzi directe când se adresează adulţilor decât când se
adresează altor copii.
• Aproape jumătate din copiii de 5 ani poate rămâne la un
anumit subiect de conversaţie preţ de 12 schimburi de replici
— dacă se simt in largul lor cu interlocutorul si dacă subiectul
le este cunoscut si îi interesează.
III Dezvoltarea afectivă
• Afectivitatea prescolarului suporta
modificari de natura cantitativa prin
cresterea numarului si a dispozitiilor
afective, precum si de natura calitativa
prin imbogatirea si diversificarea
formelor afective existente sau aparitia
altor forme noi.
8

Caracteristici ale limbajului emotional la copii
in primii ani de viata
Vârsta Manifestări ale conduitelor afective
2-3 ani Sporeste vocabularul emotional
Eticheteaza corect emotii simple ale lui si ale altor persoane
si vorbeste despre emotii trecute, prezente si viitoare
Vorbeste despre cauzele si consecintele unor emotii si
identifica emotiile in asociatie cu situatiile fixe
Utilizeaza limbajul emotional in jocul simulat
3-5 ani Manifesta o sporire a capacitatii de reflectare verbala a
emotiilor si este capabil de a lua in considerare relatii mult
mai complexe dintre emotii si situatii
Intelege ca unele evenimente pot determina emotii diferite la
diferiti oameni si ca sentimentele uneori persista mult timp
dupa evenimentul cauzal
Demonstreaza o crestere a controlului si a administrarii
emotiilor in concordanta cu standardele sociale
IV Dezvoltarea psihosocială în prima
copilărie
• Concepţia despre sine şi dezvoltarea cognitivă
▫ Sentimentul de sine; imaginea mentală descriptivă
şi evaluatoare a capacităţilor şi trăsăturilor
persoanei.
▫ Autodefinire. Set de caracteristici folosite pentru a
descrie propria persoană.
07.10.2019
Caracteristici:
• Baiatul se va identifica cu tatal drept urmare a descoperirii treptate a deosebirilor care il separa de mama,
descopera ca poseda relativ aceleasi caracteristici ca si tatal care este apreciat si iubit de mama sa.
Comparatia care o va face intre el si tatal sau va genera trairea unei stari de frustrare, numit si complexul
oedipian in perspectiva psihanalitica.
• Fetitele trec prin acelasi stari, tatal fiind vazut ca un personaj important, devine tinta interesului si
admiratiei. Astfel, din pozitia de dublura a mamei, tatal devine un personaj important care va starni
dorinta de a castiga afectiunea acestuia sau este privit cu teama.
• Una dintre sursele cele mai evidente ale restructurarii afectivitatii o reprezinta contradictia dintre
trebuinta de autonomie a prescolarului si interdictiile adultului fata de el. Adultul si relatia cu acesta
raman pentru copil elementele esentiale ale dezvoltarii afectivitatii sale.
• Ca semn al dezvoltarii afectivitatii in acesasta perioada sunt: emotii mai profunde, reticentele emotive,
dispozitii afective persistente, stari emotionale cu un grad mai inalt de complexitate (mandria, vinovatia,
sindromul bomboanei amare - tristete la primirea unei recompense nemeritate), emotii si sentimente
superioare (in jurul varstei de 5-6 ani) cum ar fi cele intelectuale, social-morale si estetice. In aceasta
etapa copilul depaseste starile confuzive dintre frumos si strident, indatorire si necesitate sau bine si
agreabil.
• Prescolarul descopera ca pe plan imaginar isi poate satisface orice dorinta sau sa se transpuna in orice
situatie insa ramane impresionabil, instabil si cu o oarecare labilitate a dispozitiei. Nevoia de comunicare
afectiva este sustinuta si de trebuinta de a obtine aprobarea, intelegerea, simpatia din partea semenilor.
Afectivitatea poate fi un mijloc de descarcare a tensiunii nervoase sau in alte situatii o potentare
• Jocul ca forma dominanta de activitate faciliteaza aparitia si consolidarea emotiilor legate de competitie,
dorinta de colaborare dar si sentimente cum ar fi mandria si culpabilitatea. In activitatile specifice
gradinitei se cultiva curiozitatea, dorinta de nou ca elemente ale sentimentelor cu incarcatura intelectuala
de mai tarziu sau se pun bazele "gustului artistic" ca premisa a sentimentelor artistice viitoare.
Ce schimbări concrete alcătuiesc
transformarea dintre 5 şi 7 ani?
• Etapa I reprezentări singulare
▫ copiii se descriu prin carac-teristici individuaie, fără legătură
între ele şi în termeni de „totul sau nimic".
▫ eu real Ceea ce este cu adevărat persoana.
▫ eu ideal Ceea ce persoana ar dori să fie.
• Etapa II hărţi reprezentaţionale
▫ copilul face conexiuni logice între aspectele propriei persoane,
dar continuă să privească aceste caracteristici în termeni de „totul
sau nimic".
• Etapa a IIIa a sistemelor reprezentaţionale
▫ când copiii încep să integreze trăsăturile concrete ale propriei
persoane într-o concepţie generală, multidimensională.
9
 07.10.2019

Perspective asupra dezvoltării genului

Genul
• identitate de gen Conştiinţa apartenenţei la • roluri de gen Comportamenteie, interesele, atitudinile,
aptitudinile şi trăsăturile pe care o cultură data le
sexul masculin sau feminin, apărutăîn prima consideră adecvate pentru fiecare sex; sunt diferite
copilărie pentru persoanele de sex masculin şi pentru cele de sex
feminin.
• Diferenţele de gen sunt diferenţe psihice sau
• tipizarea genului Proces de socializare prin care copiii
comportamentale între persoanele de sex învaţă, la o vârstă fragedă, rolurile de gen adecvate.
masculin şi cele de sex feminin
• stereotipuri de gen Generalizări preconcepute cu
privire la comportamentul de rol masculin sau feminin

Cinci concepţii privind dezvoltarea genului

Teoria Teoreticieni Procese-cheie Convingeri de bază
principali
Abordarea
biologică
Activitatea genetică,
neurologică şi
Multe sau cele mai multe diferente
comportamentale între sexe pot fi puse pe
Nivelurile cognitive ale jocului
hormonală seama diferenţelor biologice
Abordarea
evolutionistă
Charles Darwin Selectia sexuală
naturală
Copiii îşi elaborează roluri de gen pregătindu-
şi comportamentul de împerechere şi
• joc functional Joc ce implică mişcări musculare
reproducere la vârsta adultă. ample, repetitive.
Abordarea Sigmund Freud Rezolvarea Identitatea de gen apare când copilul se
psihanalitică conflictelor afective identifică cu părintele de acelaşi sex. rostogolirea unei mingi
inconştiente
Abordarea Lawrence Kohlberg Autoclasificarea Odată ce află că e fată sau băiat, copilul
cognitivă Teoria
cognitivă şi a
sortează în functie de gen informatiile despre
comportamente şi se comportă în consecinţă.
• joc de construcţie Joc ce implică folosirea de
dezvoltării
obiecte sau materiale pentru a elabora ceva.
Teoria schemei de Sandra Bern, Carol Autoclasificare bazată Copilul organizează informatiile despre ceea ce
gen Lynn Martin şi pe procesarea se consideră a fi aoecvat pentru băiat sau fată folosirea obiectelor sau a materialelor pentru a elabora
Charles F. Halverson informatiilor
culturale
pe baza a ceea co dictează o cultură anume şi
se comportă în consecinţă. Copilul sortează în
ceva, cum ar fi 0 casă din cuburi sau un desen in carioca
funcţie de gen deoarece cultura dicîează că
genul este o schema importantă. • joc de rol Joc ce implică oameni sau situaţii
Abordarea învăţării Aloert Bandura Observarea Copilul combină mental observaţiile privitoare imaginare; numit si joc fantezist sau joc imaginativ
sociale Teoria modeleior, întărire la comportamentul în funcţie de gen şi-şi
social-cognitivă creează propriile variaţii comportamentale. presupune obiecte, acţiuni sau roluri imaginative

10

Categoriile de joc social şi nesocial descrise de Parten
Categoria
Comportament fără ocupaţie
Comportament de privitor
Joc independent solitar
Joc independent
Jocul în asociere
Jocul complementar cooperant
organizat
07.10.2019
Descriere
Copilul nu pare să se joace, ci priveşte orice-i trezeşte pe moment interesul.
Copilul petrece cea mai mare parte din timp privind cum se joacă alţi copii. Privitorul
le vorbeşte, punând întrebări sau făcând sugestii, dar nu infră în joe. Privitorul
observă clar anumite grupuri de copii şi nimic altceva care s-ar întâmpla să fie
palpitant.
Copilul se joacă singur, cu jucării diferite de cele folosite de copiii din aprooiere şi nu
face niciun efort de a se apropia de aceştia.
Copilul se joacă independent, dar printre ceilalţi copii, cu jucării asemănătoare celor
folosite de ceilalţi, dar nu se joacă neapărat cu ele în aceeaşi manierâ. Jucându-se
lângă alţii, nu cu alţii, jucătorul paralel nu încearcă să influenţeze jocul celorlalţi copii.
Copilul se joacă cu alţii. Discută despre jocul lor, îşi împrumută reciproc jucării, îşi
urmează reciproc ideile şi încearcă să controleze cine are voie să se joace în grup. Toţi
copiii se joacă identic; nu există diviziune a muncii şi nici organizare în jurul vrounui
obiectiv. Fiecare copil se poartă aşa cum dorcşte şi este interesat mai degrabă de
faptul de a se afia cu ceilalţi decât de activitatea în sine.
Copilul se joacă într-un grup organizat în vederea atingerii unui anumit scop — să
construiască ceva, să joace un joe formal sau să pună în scenă o situaţie. Unul sau doi
copii controlează cine face parte din grup şi dirijează activităţile. Printr-o diviziune a
muncii, copiii adoptă diferite roluri şi-şi completează reciproc eforturile.
11