Concepte referitoare la marfă

În accepţiunea clasică, cercetarea mărfurilor are

semnificaţia cercetării concrete şi nemijlocite
efectuate asupra mărfurilor tangibile, respectiv
asupra proprietăţilor acestora, între care
determinante sunt proprietăţile fizice şi proprietăţile
chimice.
Această definiţie rămâne valabilă în esenţa ei şi în
accepţiunea modernă, care ţine cont de extensia
semantică şi reală a categoriei- marfă în spaţiul
bunurilor imateriale, întrucât şi aceste bunuri sunt
definite prin însuşirile lor.
 Literatura de specialitate a evudențiat o
terminologie specifică în care se regăsesc
termeni aparţinând limbajului comun, dar
cu semnificaţii particulare domeniului
studiat. Printre cele mai uzitate categorii
de acest fel, se evidenţiază: proprietăţile,
indicatorii, parametrii, indicii, nivelul
tehnic, calitatea, deficienţele (de calitate),
uzura, defectele şi altele.
1. PROPRIETĂȚILE
Proprietăţile semnifică trăsături şi însuşiri
ale unui bun care îl particularizează în raport cu
alte bunuri şi îi conferă capacitate de satisfacere
a unor trebuinţe umane. Numeroasele
proprietăţi ale unui bun oarecare nu prezintă
acelaşi grad de importanţă, delimitându-se, într-
un context definit, un grup de proprietăţi
definitorii pentru bunul respectiv, numite
caracteristici.
În esență proprietățile reprezintă totalitatea
însușirilor unui produs care îl diferențiază de
alte produse și îi conferă capacitatea de a
2. CARACTERISTICILE
Caracteristicile (de calitate) sunt proprietăţile
remarcabile ale unui bun, cele care definesc suficient,
faţă de o cerinţă precizată, bunul respectiv. Această
reprezentativitate a lor le conferă prioritate la
descrierea bunului în standarde, cărţi tehnice de
produs, pliante şi materiale publicitare. Proprietăţile
şi caracteristicile mărfurilor sunt elemente calitative
definitorii ale ofertei de mărfuri, structurându-se şi
dimensionându-se prin raportare la cerinţele
calitative, care sunt elemente constituitive ale cererii
de mărfuri. 
În esență caracteristicile reprezintă cele mai
importante proprietăți ale unui produs, care îl definesc și
îl descriu în raport cu o cerință specificată.
3. INDICATORII

Indicatorii semnifică o categorie cu
caracter generalizator, evidenţiind
concentrat starea şi nivelul unui grup de
caracteristici ori sinteza tuturor
caracteristicilor produsului. Se utilizează
mai frecvent pentru bunurile tehnice şi în
analizele de calitate, unde sunt consacrate
variante ca: indicatori parţiali (tehnic,
economic, ecologic), indicator general,
indicator sintetic etc
4. PARAMETRII

Parametrii reprezintă expresia mărimii

caracteristicilor; sunt exprimaţi cifric sau în alte
moduri consacrate şi se folosesc în general
pentru caracteristicile tehnico-funcţionale (de ex.,
8 valorile consumurilor, turaţia, precizia de
măsurare etc.). în practică, sunt larg răspândite
expresii ca: „parametri normali”, „parametri
înalţi”, „parametri superiori”, „parametri reduşi”,
cu semnificaţia de „niveluri”.
5. INDICII

Indicii (de calitate), cu forma singulară indice,

reprezintă expresia valorică a nivelului unei
caracteristici, în cazul mărfurilor generale. Cu
această semnificaţie a fost larg utilizat în practică
şi continuă încă să mai fie utilizat. Datorită
confuziilor de sens cu termenul matematic (cu
semnificaţia de raport între două mărimi
identice, exprimat ca fracţie) este tot mai puţin
utilizat în prezent, preferându-se termenul
„valoare a caracteristicii ”.
6. FUNCȚII

Funcţiile bunurilor reprezintă expresii cu

grad sporit de sinteză a calităţii unor loturi de
bunuri. Principial, o funcţie evidenţiază un grup
de caracteristici înrudite. Natura materială şi
caracterul obiectiv al acestor caracteristici vor
imprima şi funcţiei corespunzătoare un caracter
obiectiv ori subiectiv.
Funcțiile mărfurilor reprezintă ansamblul
caracteristicilor acestora care le conferă o
anumită întrebuințare sau destinație
 Principalele funcţii specifice bunurilor și
mărfurilor sunt: funcţia utilitară, funcţia estetică
(decorativă), funcţia culturală (după caz, cultural-
simbolică), funcţia de personalizare, funcţia
economică (după caz, de tezaurizare, valorizatoare etc.)
Funcţia utilitară (specifică celor mai multe din
bunurile de consum) exprimă caracteristicile fizice,
chimice, funcţionale etc. care fac din bunul respectiv un
produs util (categoria utilitate din ştiinţa mărfurilor),
după cum funcţia de personalizare, specifică
bunurilor de consum personal, se sprijină pe elemente
variate ca natură (estetică, modă, marcă, nume
comercial, preţ etc.) care în întregul lor exprimă
concepţiile şi felul de a fi al celui ce îşi apropie bunul
considerat, iar funcţia simbolică a unei mărfi exprimă
sinteza relaţiilor intime ale unei persoane cu bunul sau
marfa de referinţă. 
 Funcţia economică prezintă cea mai mare
parte a bunurilor de folosinţă îndelungată, a
bunurilor de artă ş.a. Dacă funcţia utilitară este
prin definiţie o funcţie obiectivă, alte funcţii au
un caracter mai puţin obiectiv şi chiar un
caracter prin excelenţă subiectiv, cum este cazul
funcţiei simbolice, al cărei substrat încărcat de
semnificaţii pentru persoana sau grupul de
referinţă este practic imperceptibil pentru alţii.