pentru interesul specialistilor ca si pentru vocabularul consumatorilor, o terminologie specifica in care se regasesc termeni apartinand limbajului comun dar cu semnificatii particulare domeniului merceologic. Printre cele mai uzitate categorii de acest fel, se evidentiaza: proprietatile, caracteristicile, indicatorii, parametrii, indicii, nivelul tehnic, calitatea, deficientele (de calitate), uzura, defectele si altele.
Proprietatile semnifica, din punct de vedere
merceologic, trasaturi si insusiri ale unui bun care il particularizeaza in raport cu alte bunuri si ii confera capacitate de satisfacere a unor trebuinte umane. Numeroasele proprietati ale unui bun oarecare nu prezinta acelasi grad de importanta, delimitandu-se, intr-un context definit, un grup de proprietati definitorii pentru bunul respectiv, numite caracteristici. Caracteristicile (de calitate) sunt proprietatile remarcabile ale unui bun, cele care definesc suficient, fata de o cerinta precizata, bunul respectiv. Aceasta reprezentativitate a lor le confera prioritate la descrierea bunului in standarde, carti tehnice de produs, pliante si materiale publicitare. Folosirea nedelimitata a categoriilor „proprietati“ si „caracteristici“ nu poate fi considerata ca eroare, intrucat si caracteristicile sunt tot proprietati.
Indicatorii semnifica o categorie cu caracter
generalizator, evidentiind concentrat starea si nivelul unui grup de caracteristici ori sinteza tuturor caracteristicilor produsului. Se utilizeaza mai frecvent pentru bunurile tehnice si in analizele de calitate, cu variante ca: indicatori partiali (tehnic, economic, ecologic), indicator general, indicator sintetic etc.
Parametrii reprezinta expresia marimii
caracteristicilor; sunt exprimati cifric sau in alte moduri consacrate si se folosesc in general pentru caracteristicile tehnico-functionale (de ex., valorile consumu-rilor, turatia, precizia de masurare etc.). In practica, sunt larg raspandite expresii ca: „parametri normali / inalti / superiori / redusi“ etc. cu semnificatia de „niveluri“.
Indicii (de calitate), cu forma singulara indice,
reprezinta expresia valorica a nivelului unei caracteristici, in cazul marfurilor generale. Cu aceasta semnificatie a fost larg utilizat in practica si continua sa mai fie inca utilizat. Datorita confuziilor de sens cu termenul matematic (cu semnificatia de raport intre doua marimi identice, exprimat ca fractie) este tot mai putin utilizat in prezent, preferandu-se termenul „valoare a caracteristicii“. Cu grafie identica, dar cu pronuntia accentuata la mijlocul cuvantului, indíciile (singular indíciu) au semnificatia de indicatori sau (grup de) caracteristici. Folosit frecvent in trecut, termenul a fost in mare masura abandonat ca invechit si vicios.
Functiile bunurilor reprezinta notiuni cu grad
sporit de sinteza a calitatii unor loturi de bunuri. Principial, o functie evidentiaza un grup de caracteristici inrudite. Natura materiala si caracterul obiectiv al acestor caracteristici vor imprima si functiei corespunzatoare un caracter corespunzator.
Principalele functii specifice bunurilor in general si
marfurilor in particular, sunt: functia utilitara, functia estetica(decorativa), functia culturala (dupa caz, cultural-simbolica), functia de personalizare, functii economice (dupa caz, de tezaurizare,valorizatoare etc.).
Functia utilitara (specifica celor mai multe din bunurile
de consum) exprima caracteristicile fizice, chimice, functionale etc. care fac din bunul respectiv un produs util (categoria utilitate din stiinta marfurilor), dupa cum functia de personalizare, specifica bunurilor de consum personal se sprijina pe elemente variate ca natura (estetica, moda, marca, nume comercial, pret etc.) care in intregul lor exprima conceptiile si felul de a fi al celui ce isi aproprie bunul considerat, iar functia simbolica a unei marfi exprima sinteza relatiilor (si conotatiilor) intime ale unei persoane cu bunul sau marfa de referinta. Functii economice prezinta cea mai mare parte a bunurilor de folosinta indelungata, a bunurilor de arta s.a. Daca functia utilitara este prin definitie o functie obiectiva, alte functii au un caracter mai putin obiectiv si chiar un caracter prin excelenta subiectiv, cum este cazul functiei simbolice.