În accepţiunea merceologică clasică, cercetarea mărfurilor
are semnificaţia cercetării concrete şi nemijlocite efectuate asupra mărfurilor tangibile, respectiv asupra proprietăţilor acestora, între care determinante sunt proprietăţile fizice şi proprietăţile chimice. Această definiţie rămâne valabilă în esenţa ei şi în accepţiunea modernă, care ţine cont de extensia semantică şi reală a categorie marfă în spaţiul bunurilor imateriale, întrucât şi aceste bunuri sunt definibile şi descriptibile prin însuşirile lor, chiar dacă acestea nu sunt de natura proprietăţilor fizice şi chimice ori aceste proprietăţi nu sunt reprezentative. Literatura merceologică a consacrat, deopotrivă pentru interesul specialiştilor ca şi pentru vocabularul consumatorilor, o terminologie specifică în care se regăsesc termeni aparţinând limbajului comun, dar cu semnificaţii particulare domeniului merceologic. Printre cele mai uzitate categorii de acest fel, se evidenţiază: proprietăţile, indicatorii, parametrii, indicii, nivelul tehnic, calitatea, deficienţele (de calitate), uzura, defectele şi altele. Proprietăţile semnifică, din punct de vedere merceologic, trăsături şi însuşiri ale unui bun care îl particularizează în raport cu alte bunuri şi îi conferă capacitate de satisfacere a unor trebuinţe umane. Numeroasele proprietăţi ale unui bun oarecare nu prezintă acelaşi grad de importanţă, delimitându- se, într-un context definit, un grup de proprietăţi definitorii pentru bunul respectiv, numite caracteristici. Caracteristicile (de calitate) sunt proprietăţile remarcabile ale unui bun, cele care definesc suficient, faţă de o cerinţă precizată, bunul respectiv. Această reprezentativitate a lor le conferă prioritate la descrierea bunului în standarde, cărţi tehnice de produs, pliante şi materiale publicitare. Faţă de folosirea nedelimitată a categoriilor „proprietăţi” şi „caracteristici” în materiale ca cele menţionate mai sus, trebuie arătat că deşi acest fapt produce mai multă derută decât comoditate, dovedind fie necunoaşterea semnificaţiilor distincte ale termenilor, fie lipsă de rigoare, totuşi nu poate fi considerat eroare, întrucât şi caracteristicile sunt tot proprietăţi. Indicii (de calitate), cu forma singulară indice, reprezintă expresia valorică a nivelului unei caracteristici, în cazul mărfurilor generale. Cu această semnificaţie a fost larg utilizat în practică şi continuă încă să mai fie utilizat. Funcţiile bunurilor reprezintă expresii cu grad sporit de sinteză a calităţii unor loturi de bunuri. Principial, o funcţie evidenţiază un grup de caracteristici înrudite. Natura materială şi caracterul obiectiv al acestor caracteristici vor imprima şi funcţiei corespunzătoare un caracter obiectiv ori subiectiv. Principalele funcţii specifice bunurilor în general şi mărfurilor în particular, sunt: funcţia utilitară, funcţia estetică (decorativă), funcţia culturală (după caz, cultural-simbolică), funcţia de personalizare, funcţii economice (după caz, de tezaurizare, valorizatoare etc.) Funcţia utilitară (specifică celor mai multe din bunurile de consum).