Conceptul de marfa, semnificatii si

importanta ei

În accepţiunea merceologică clasică, cercetarea mărfurilor

are semnificaţia cercetării concrete şi nemijlocite efectuate
asupra mărfurilor tangibile, respectiv asupra proprietăţilor
acestora, între care determinante sunt proprietăţile fizice şi
proprietăţile chimice.
Această definiţie rămâne valabilă în esenţa ei şi în accepţiunea
modernă, care ţine cont de extensia semantică şi reală a
categorie marfă în spaţiul bunurilor imateriale, întrucât şi
aceste bunuri sunt definibile şi descriptibile prin însuşirile lor,
chiar dacă acestea nu sunt de natura proprietăţilor fizice şi
chimice ori aceste proprietăţi nu sunt reprezentative.
Literatura merceologică a consacrat, deopotrivă pentru
interesul specialiştilor ca şi pentru vocabularul consumatorilor,
o terminologie specifică în care se regăsesc termeni aparţinând
limbajului comun, dar cu semnificaţii particulare domeniului
merceologic. Printre cele mai uzitate categorii de acest fel, se
evidenţiază: proprietăţile, indicatorii, parametrii, indicii, nivelul
tehnic, calitatea, deficienţele (de calitate), uzura, defectele şi
altele.
Proprietăţile semnifică, din punct de vedere merceologic,
trăsături şi însuşiri ale unui bun care îl particularizează în raport
cu alte bunuri şi îi conferă capacitate de satisfacere a unor
trebuinţe umane. Numeroasele proprietăţi ale unui bun
oarecare nu prezintă acelaşi grad de importanţă, delimitându-
se, într-un context definit, un grup de proprietăţi definitorii
pentru bunul respectiv, numite caracteristici.
Caracteristicile (de calitate) sunt proprietăţile remarcabile ale
unui bun, cele care definesc suficient, faţă de o cerinţă
precizată, bunul respectiv. Această reprezentativitate a lor le
conferă prioritate la descrierea bunului în standarde, cărţi
tehnice de produs, pliante şi materiale publicitare. Faţă de
folosirea nedelimitată a categoriilor „proprietăţi” şi
„caracteristici” în materiale ca cele menţionate mai sus, trebuie
arătat că deşi acest fapt produce mai multă derută decât
comoditate, dovedind fie necunoaşterea semnificaţiilor
distincte ale termenilor, fie lipsă de rigoare, totuşi nu poate fi
considerat eroare, întrucât şi caracteristicile sunt tot
proprietăţi.
Indicii (de calitate), cu forma singulară indice, reprezintă
expresia valorică a nivelului unei caracteristici, în cazul
mărfurilor generale. Cu această semnificaţie a fost larg utilizat
în practică şi continuă încă să mai fie utilizat. 
Funcţiile bunurilor reprezintă expresii cu grad sporit de sinteză
a calităţii unor loturi de bunuri. Principial, o funcţie evidenţiază
un grup de caracteristici înrudite. Natura materială şi caracterul
obiectiv al acestor caracteristici vor imprima şi funcţiei
corespunzătoare un caracter obiectiv ori subiectiv.
Principalele funcţii specifice bunurilor în general şi mărfurilor în
particular, sunt: funcţia utilitară, funcţia estetică (decorativă),
funcţia culturală (după caz, cultural-simbolică), funcţia de
personalizare, funcţii economice (după caz, de tezaurizare,
valorizatoare etc.)
Funcţia utilitară (specifică celor mai multe din bunurile de
consum).