Sunteți pe pagina 1din 7

-Grupa 5Gang-

produse alimentare

Cascaval Daniel

Alec Oltean
George Farcas

Marian Vlaad
Rares Moldovan
 Pizza este un fel de mâncare cu originea
PIZZA
Napoli, Italia. Este o pâine plată, de obice
rotundă, acoperită cu sos de roșii și brânz
plus alte topping-uri opționale, preparată
cuptor.
În Italia, orașul care este strâns legat de pizza
este Napoli. Aici acest fel de mâncare a
devenit foarte popular în rândul săracilor, în
special fiindcă era foarte ieftin de preparat,
gustos și sățios. Adițional, probabil datorită
faptului că pizza era așa de îndrăgită de
locuitorii mai săraci, marginea pizzei este mai
groasă decât centrul acesteia. Astfel, oamenii
săraci, chiar dacă aveau mâinile murdare
puteau să țină o felie de pizza în mâini și s-o
mănânce, fără să murdărească partea pe care
o consumau. Desigur, la sfârșit marginea
pizzei era aruncată.
Însă această perioadă a reprezentat doar
începutul pizzei, fel de mâncare care astăzi se
găsește oriunde în lume, fiind una dintre cele
mai populare feluri de mâncare.
 Termenul de „pizza” a fost menționat pentru prima oară într-un text latin datat din 997,
descoperit într-un orăsel italian din sud, lângă Napoli. Conform acestuia, un lucrător de fermă
trebuia să îi dea episcopului orașului 'duodecim pizze' (douăzeci de pizze) cu ocazia Crăciunului
 și Paștelui. Termenul propriu-zis poate proveni dintr-o multitudine de cuvinte:

• din cuvântul grec „pikte” (însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit „picta” și
ulterior „pitta”;

• din termenul în latină „pinsa” (însemnând „a bate”), putându-se referi la procesul de aplatizare a
aluatului);

• din cuvântul în latină „picea”, care poate să se refere la faptul că aceasta se înnegrește în
cuptor; sau

• din termenul italian „pizzicare” (însemnând „a trage”), referindu-se la faptul că pizza este trasă
afară din cuptor.
Istoria pizzei moderne a început o dată cu aducerea roșiilor în Europa
 din America, în secolul XVI. La început însă s-au bănuit a fi
otrăvitoare, ca alte plante din familia Solanaceae. În secolul XVIII
săracii din Napoli obișnuiau să pună sos de roșii peste pâinea lor
plată. Așa s-a născut pizza pe care o cunoaștem astăzi. Cu timpul a
câștigat popularitate și turiștii veneau special în zonele sărace din 
Napoli pentru a gusta diversele rețete de pizza, preparate de pizzaioli.
 În zilele noastre, Asociația Pizzei Napolitane
Veridice are reguli foarte stricte în ceea ce
privește pregătirea unei pizza autentic
napolitane. Astfel, pizza trebuie coaptă într-un
cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat
și aplatizat manual, fără folosirea unor
instrumente (din aceasta cauză pizzaioli
pregătesc pizza rulând-o cu degetele în aer). În
plus, diametrul pizzei nu trebuie să depășească
35 de centimetri, respectiv aluatul nu poate fi
mai gros de 1/3 cm în mijloc.
Va multumim
pentru atentie!!!

S-ar putea să vă placă și