COLEGIUL TEHNIC MIHAI BRAVU

PROIECT

PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A

COMPETENTELOR PROFESIONALE

NIVEL 4

DOMENIUL: TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICĂ

PROFIL: SERVICII

CALIFICAREA: TEHNICIAN IN GASTRONOMIE

Elev: Nuță M.Stefan

Profesor îndrumător: Tulba-Lecu Adelina

An școlar 2022- 2023

1
 TEMA:

„BUCĂTĂRIA ITALIANĂ„

2
 CUPRINS

Capitolul I.Argument…………………………………………………………………….pag 4
Capitolul II.Istoria și evoluția gastronomiei italiene……………………………………pag 6
Capitolul III.Principalele carcteristici ale bucătăriei italiene………………………....pag 10
3.1 Caracteristici regionale……………………………………………………………….pag 10
3.2Baza alimentelor………………………………………………………………………pag 13
Capitolul IV.Mâncăruri italienești………………………………………………………pag 14
Capitolul V.Festivaluri culinare în Toscana……………………………………………pag 19
VI.Concluzii……………………………………………………………………………….pag 20
Bibliografie…………………………………………………………………………………pag 21

3
 Capitolul I.Argument

Efectuarea unui studiu despre limbajele specializate, și anume, despre cel al gastronomiei este o
sarcină destul de dificilă, dar utilă și interesantă. Prezentul studiu își propune să ofere o imagine
de ansamblu asupra câtorva aspecte ale limbajului specializat, caracteristicilor și particularităților
acestuia, precum și asupra terminologiei limbajului gastronomic. Obiectivele cercetării: -
definirea noțiunilor de „gastronomie” și „limbaj gastronomic”; - identificarea aspectelor
specifice limbajului gastronomic; - determinarea originilor bucătăriei italiene și analizarea
elementelor lexicale gastronomice de origine italiană întâlnite în limba română. Tema acestui
studiu este foarte actuală, deoarece terminologia gastronomică este un subiect destul de vast și
important în cadrul limbajelor specializate. Originalitatea și inovația acestui studiu sunt
evidențiate prin prezentarea unei game largi de concepte care identifică importanța şi necesitatea
studierii limbilor specializate, îndeosebi în domeniul gastronomic.

Primul studiu de bază al gastronomiei este probabil eseul numit -Fiziologia gustului
(Physiologie du goût) publicat de Jean Anthelme Brillat-Savarin în anul 1825. Spre deosebire de
tradiționalele cărți de bucate, această lucrare se ocupă de relația dintre simțuri și mâncare, tratând
delectarea de la masă ca pe o știință. Iar în anul 2004 a fost fondată, în orașul Bra (Italia), prima
universitate din lume dedicată și devotată principiilor gastronomiei, denumită Universitatea de
Științe Gastronomice (Università degli Studi di Scienze Gastronomiche).

Fiind recunoscută, la nivel internațional, drept una dintre cele mai rafinate și variate gastronomii,
arta culinară italiană este caracterizată de o incredibilă diversitate. Specificul activității
bucătarului constă nu doar în faptul de colectarea ingredientelor, dar și în alegerea, combinarea,
transformarea și, în cele din urmă, la prezentarea lor estetică. În acest sens, acțiunea sa este
similară cu cea a vorbitorului care alege sunetele, le unește pentru a forma cuvinte, la rândul lor,
îmbinate gramatical și sintactic. Bucătarul elaborează o comunicare, un discurs, folosind
ingredientele prelucrate în mod corespunzător. Manualul practic pentru familiile lui Pellegrino
Artusi (publicat în 1891 pentru prima dată și ajuns deja în anul 1911 (anul morții autorului), în

4
cea de-a paisprezecea ediție), care restabilește tradițiile bucătăriei italiene, normalizând limba
gastronomică italiană cu un limbaj nou, modern, de origine florentină, atât de mult încât Serianni
(2009: 107) l-a numit pe Artusi ca fiind Manzoni al limbii gastronomice italiene.

În limba gastronomică dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, putem vedea o schimbare

progresivă care se produce între limbile franceză și italiană. La începutul secolului al XIX-lea,
cuvintele franceze sunt acceptate de vorbitorii italieni (în special în Piemont, o regiune
învecinată cu Franța), parțial datorită tradiției gastronomice importante pe care o are Franța. Cele
mai numeroase italienisme prezente aproximativ în toate limbile sunt termenii gastronomici:
„pizza”, „caffè espresso”, „spaghetti”, „tiramisù”, „mortadella”, „parmigiano reggiano”,
„mozzarella”, „panettone”.

Prin urmare, putem deduce faptul că terminologia gastronomică italiană este destul de vastă și
prezintă un șir de cuvinte, îmbinări de cuvinte specifice și, totodată, o gamă largă de elemente
lexicale privitoare la bucătăria italiană.

5
 Capitolul II.Istoria şi evoluţia gastronomiei italiene

Bucătăria italiană a început să se dezvolte de-a lungul secolelor, începînd cu secolul 4 înainte de
Hristos. Suferind mai multe schimbaări datorită mai multor factori ca : popoarele vecine,
ocupaţiile străine, descoperirea Americii, etc, au făcut din gastronomia Italiei ceea ceea prezintă
azi : una din cele mai impecabile bucătării din punct de vedere a rafinamentului, aspectului şi
gustului.
Făcînd o retrospectivă vectorială a epocilor în raport cu dezvoltarea gastronomiei Italiei, putem
denota că fiecare epocă istorică poate fi caracterizată printr-o dezvoltare armonioasă a felurilor
de bucate servite în Italia, acestea din urmă avînd unele specificuri:
Epoca Medievală: Se presupune că insula Sicilia este fondatoarea gastronomiei specifice a
Italiei. În sec. X, arabii au introdus spanacul, orezul, migdale şi se presupune si spaghetele.
Regiunile nordice ale viitoarei Italii au prezentat o o fuziune a gastronomiei romane si germane,
în timp ce regiunile din Sud continuau să se dezvolte sub drapelul gastronomic al populaţiei
arabe, din cauza că aceştia din urmă controlau o bună parte a reţelelor comerciale ale Mării
Mediterane. Cea mai veche carte de bucate a fost scrisă în sec. XIII de către Naples: „Liber de
coquina”. În sec. XV Martino a fost şef bucătar al Patriarhului din Aquileia din Vatican. Cartea
„Libro de arte coquinaria” a ilustrat o artă culinară mult mai rafinată. Macaroanele au primit
influeţa arabă, fiind gătite cu şafron. Bucatele florenteniene au primit nuanţa romană, în special
la pregătitul verzii, incluzînd şi ouă, ingrediente ca: ciuperci, piper, macaroane, ceapă, etc.
Pizza și paste sunt semnul distinctiv al bucătăriei italiene, dar istoria culinară a țării este mult mai
interesantă. Se reflectă într-o mare varietate de bucătării regionale. Unele feluri de mâncare și
ingrediente își au rădăcinile în civilizațiile etruce și romane antice, în timp ce altele au fost aduse
din țări îndepărtate de către comercianți și cuceritori. În cele din urmă, toți s-au îmbinat pentru a
crea una dintre cele mai delicioase și preferate bucătării din lume.

Bucătăria italiană a evoluat de-a lungul secolelor. În ciuda faptului că țara cunoscută astăzi ca
Italia, nu sa unit până în secolul al XIX-lea, gătitul său dezvăluie rădăcini trasabile în secolul al

6
IV-lea î.Hr. Alimentele și cultura au fost foarte importante la acea vreme, după cum se poate
vedea din prezența cărții de bucate vechi, care a fost apoi creată. De secole, regiunile învecinate,
cuceritorii, bucătari celebri, răsturnările politice și descoperirea Lumii Noi au influențat
dezvoltarea bucătăriei naționale.

Istoria bucătăriei italiene datează de la căderea Imperiului Roman, când diferite orașe au început
să separe și să-și formeze propriile tradiții. Au fost inventate multe tipuri diferite de pâine și
paste, precum și noi opțiuni de gătit.

Bucătăria regională este reprezentată de unele dintre cele mai mari orașe din Italia. De exemplu,
Milano (nordul Italiei) este faimos pentru risottos, Bologna (părțile centrale și mijlocii ale țării)
este faimos pentru mâncărurile de broască țestoasă, iar Napoli (în sud) este renumit pentru pizza
și spaghete.

Vremurile vechi

Istoria bucătăriei italiene a început să se dezvolte foarte mult timp. Etruscii și românii timpurii au
căutat mâncare pe pământ și rareori pe mare. Au consumat fructe de mare sălbatice și pești ca
alimente cu proteine rare, bazându-se în principal pe boabe și boabe. Cerealele au fost folosite
pentru a face supe groase și feluri de mâncare gătite, care ar fi putut fi premergătorii polentei
moderne (feluri de mâncare comune în rândul italienilor din nord). Soldații romani au transportat
împreună cu ei stocuri individuale de cereale pentru a-și menține puterea pe termen lung. În plus,
istoria dezvoltării bucătăriei italiene a început să câștige impuls.

În fiecare zi, romanii au mâncat la fel de mult ca strămoșii lor timpurii, bazându-se în principal
pe fasole și cereale. În plus, fructele (cum ar fi smochinele) și peștele Tiber au fost adăugate la
meniul obișnuit. Cel mai frecvent condimentat era garum, un sos de pește fabricat din hamsie
presată în sare. Straturile aristocratice ale societății au organizat mese festive cu carne exotică,
vinuri dulci și mâncăruri aromate cu miere.

Istoria bucătăriei italiene și dezvoltarea ei ar fi incompletă fără ca unii oameni să devină renumiți
în timpul lor. Unul dintre cei mai cunoscuți gurmanzi din acea vreme a fost Lucullus, datorită
căruia a apărut adultivul luculan în limbile europene, ceea ce înseamnă "extravaganță". Un alt

7
bucătar faimos al Romei a fost Apicius, cunoscut ca autorul primei cărți de bucate scrise în
secolul al IV-lea î.Hr. Dacă analizați cu atenție rețetele menționate în această sursă, puteți studia
scurt istoria antică a bucătăriei italiene.

După ce Roma și peninsula italiană au căzut sub influența triburilor nordice, bucătăria sa
schimbat dramatic pentru mai rău. Mâncărurile sunt simple, fierte pe foc deschis. Carnea spartă
și alte produse care ar putea fi cultivate și colectate în apropiere au devenit comune. Istoria
bucătăriei italiene marchează un punct de cotitură în această etapă.În timpul secolului al XII-lea,
regele norman a vizitat Sicilia și a văzut cum oamenii au făcut benzi lungi de făină și apă numite
atrium, care mai târziu a devenit triya (un termen care este încă folosit pentru spaghete din sudul
Italiei). Cu unele schimbări, acest fel de mâncare a devenit popular în nordul țării. Normanii au
introdus, de asemenea, pește sărat și uscat la regimul italienilor din nord. În general, conservarea
produselor a jucat un rol semnificativ în istoria bucătăriei italienești naționale. În general,
conservarea alimentelor a fost fie chimică, fie fizică, deoarece nu a existat răcire. Carnea și
peștele au fost afumate, uscate sau sărate. Sarea a fost folosită cel mai adesea pentru conservarea
alimentelor, cum ar fi heringul și carnea de porc. Legumele de legume au fost scufundate în
saramură după ce au fost fierte. Alte mijloace de conservare includ adăugarea uleiului, a oțetului
sau a mâncării (mai des carne) în grăsimea solidificatoare. Alcoolul, mierea și zahărul au fost
folosite pentru conservarea fructelor.

În sud, mai ales în Sicilia, totul era diferit, deoarece cuceritorii arabi au adus mirodenii și
alimentele lor naționale din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Influența lor poate fi văzută și
astăzi - migdalele, citricele și o combinație de gusturi dulci și acru au devenit semnele distinctive
ale bucătăriei insulei. Mulțumită arabilor din bucătăria siciliană a fost prins și spanacul.

Pe măsură ce orașele nordice, cum ar fi Florența, Siena, Milano și Veneția, s-au dezvoltat,
oamenii bogați s-au bucurat de sărbători somptuoase cu mâncăruri condimentate cu usturoi,
miere, nuci și mirodenii exotice importate. Contrar legendei, fidea nu a apărut în Italia Marco
Polo. Potrivit cercetătorilor, el a adus orez în această regiune, care este acum folosită în faimoasa
mâncare risotto din Italia. Astfel, în istoria bucătăriei italiene, a apărut un nou fel de mâncare,
care a devenit foarte popular. Pastele, după cum cred unii istorici alimentari, au fost inventați în
sud de arabi în secolul al optulea.

8
Cercetătorii europeni, dintre care mulți marinari italieni, au vizitat Lumea Nouă și au adus
cartofi, roșii, porumb, piper, cafea, ceai, trestie de zahăr și mirodenii. Unele ingrediente, cum ar
fi porumbul și piperul, au fost adăugate rapid la colecția italiană de hrană obișnuită, în timp ce a
durat mult timp pentru popularizarea altora. Tomatele, considerate acum un ingredient tipic
italian, nu au fost folosite pe scară largă până în secolul al XIX-lea, dar polenta (porumb) a
înlocuit rapid grâul în nord. Condimentele au ajutat, de asemenea, bucătari să păstreze carnea, iar
zahărul a fost folosit pentru bomboane de fructe și nuci, numite dulciuri. Toate acestea au avut
un impact imens asupra istoriei bucătăriei italiene. În această perioadă pizza a apărut în forma sa
modernă, cu adaos de roșii.

Renaștere de lux

Unul dintre cei mai renumiți ambasadori culinari ai Italiei a fost Catherine de Medici, care a
părăsit-o pe Florența ei nativă pentru a deveni Regina Franței în secolul al XVI-lea. Ea este
creditată cu introducerea bucătăriei gourmet în franceză, folosind un număr mare de ingrediente
italiene, inclusiv salată verde, trufe, anghinare și deserturi înghețate. Două secole mai târziu,
Franța și Austria au condus o parte din nordul Italiei și au adus influența lor culinară la bucătăria
regională, în special în ceea ce privește deserturile, care astăzi sunt preferate ca gustări după-
amiaza în multe orașe din nord.

9
 Capitolul III.Principalele caracteristici ale bucătăriei italiene

În general, particularitățile istoriei bucătăriei italiene sunt după cum urmează. Pentru cea mai
mare parte a istoriei italiene, oamenii obișnuiți au mâncat foarte diferit decât straturile bogate ale
populației, folosind în principal legume și cereale locale, câteva legume sau verdeață și ierburi.
Toscana, considerată acum un loc de pelerinaj culinar, a fost mult timp cunoscută drept țara
preferată. Dar tradiția italiană de a găti sezonier și care se bazează pe cele mai proaspete și uneori
chiar cele mai simple ingrediente este astăzi o tendință globală.

Ingredientele clasice italiene, cum ar fi uleiul de măsline, oțetul balsamic, pastele și ierburile
(busuiocul și rozmarinul), sunt clasice peste tot astăzi.

În istoria bucătăriei italiene, tradiția și relevanța continuă să aibă o mare influență. Astăzi,
tradiția culinară oferă o mare varietate de ingrediente diferite, variind de la fructe, legume,
sosuri, până la multe tipuri de carne. În nordul Italiei, sunt populare pește (de exemplu cod sau
bacala), cartofi, orez, porumb, cârnați, carne de porc și diferite tipuri de brânzeturi. Mâncărurile
de mâncare cu roșii sunt comune pe întreg teritoriul Italiei. Toate produsele sunt de obicei tăiate
subțire și presate abundent cu plante aromatice.

3.1.Caracteristici regionale

În nordul Italiei, multe tipuri de feluri de mâncare sunt comune. Polenta și risotto sunt populare
în același mod, dacă nu mai mult. Bucătăria din Liguria include mai multe tipuri de pește și
fructe de mare, busuioc (găsit în pesto), nuci și ulei de măsline. În Emilia-Romagna,
ingredientele populare includ șuncă (prosciutto), cârnați (kotehino), diferite tipuri de salam,
trufe, verde, parmigiano-reggiano și roșii (sos bolognese sau tocană).

Uleiul de măsline este cea mai frecvent folosită grăsime vegetală în bucătăria italiană. Ca bază
pentru sosuri, adesea înlocuiește grăsimile animale.

Bucătăria tradițională italiană centrală folosește ingrediente cum ar fi roșiile, tot felul de carne,
pește și brânză de pecorino. În gătitul toscane, sosul din carne este servit în mod tradițional în
multe feluri de mâncare.
10
În cele din urmă, roșiile, proaspete sau fierte în sos, ocupă un loc central în sudul Italiei. În plus,
piper, măsline și ulei de măsline, usturoi, anghinare, portocale, brânză de ricotă, vinete, dovlecei,
unele pești (hamsii, sardine și ton) și căpșuni sunt ingrediente importante pentru bucătăria locală.

Bucătăria italiană este, de asemenea, bine cunoscută pentru utilizarea unei varietăți de paste
făinoase. Termenul "paste" înseamnă fidea de diferite lungimi, lățimi și forme. În funcție de
aspect, aceste produse sunt numite penne, spaghete, linguine, fusilli, lasagna și așa mai departe.

Termenul " paste" este, de asemenea, folosit pentru a se referi la feluri de mâncare în care pastele
sunt principalul ingredient. Acestea sunt de obicei servite cu sos.

Pastele sunt împărțite în două tipuri principale: uscate și proaspete. Pastele uscate fără ouă pot fi
păstrate timp de doi ani în condiții bune, iar cele proaspete pot fi păstrate în frigider doar câteva
zile. Pastele sunt de obicei fierte prin fierbere. Conform standardelor italiene, pastele uscate pot
fi obținute numai din făină de grâu din soiuri solide de cereale.

Pastele italiene sunt preparate în mod tradițional al dente (ceea ce înseamnă "nu prea moale"). În
afara Italiei, pastele uscate sunt adesea făcute din alte tipuri de făină, dar acest lucru oferă un
produs mai moale care nu poate fi gătit în această etapă.

Unele varietăți specifice de paste făinoase pot folosi de asemenea făină din alte cereale și diferite
metode de tocare. Deci, pizza este făcută din făină de hrișcă. Pastele proaspete pot fi compuse
din ouă. Pastele de grâu integral devin din ce în ce mai populare, datorită beneficiilor percepute
pentru sănătate ale făinii rafinate.

Din punct de vedere culinar, Italia este o ţară a incredibilei diversităţi. O admiraţie şi un respect
deosebit faţă de ingrediente se întâlnesc în toate regiunile. Cât despre felurile de mâncare şi
modul lor de preparare, acestea se schimbă de la o zonă la alta şi reprezintă elemente importante
ale stilului de viaţă italian, reflectând în principal  cultura şi istoria acestui popor.

Pentru italieni, o mâncare bună este o adevărată sărbătoare a vieţii, iar mesele sunt văzute ca o
ocazie pentru familie şi prieteni de a se reuni şi relaxa. În multe regiuni, activitatea se opreşte
timp de două ore la amiază şi astfel, orice persoană poate merge acasă pentru a se ospăta. De

11
obicei, masa de prânz este cel mai important eveniment al zilei, la care familiile se întrunesc şi
stau de vorbă.

Cunoscută ca patria pastelor făinoase, Italia a făcut celebră pregătirea lor cu peşte, carne, legume,
brânzeturi, smântână şi diverse sosuri. Nu cu mult timp în urmă acestea erau consumate mai mult
în sud, iar orezul şi cartofii în nord. Astăzi însă, pastele se regăsesc în toată Italia, cu precizarea
că se aplică totuşi unele distincţii regionale, în ceea ce priveşte forma şi sosul lor. Astfel, pastele
plate sunt servite în mod special cu sos de vânat în centrul şi nordul Italiei, pe când spaghetele
subţiri se consuma cu usturoi.

Regina bucătăriei italiene rămâne însă pizza, exportată cu succes în întreaga lume, în zeci de
variante, de la cele exotice cu ananas şi porumb, până la cele tradiţionale cu salam, ceapă şi
ardei. În prezent aluatul se umple cu ton, pui, cârnaţi, şuncă, mozzarela sau ciuperci. Totuşi, se
spune că dacă vrei să guşti o pizza adevărată, trebuie să mergi la Napoli (oraşul în care s-a
născut). Cât despre reţeta cea mai simplă, gustoasă şi uşoară, aceasta este cea cu roşii, brânză,
ulei şi oregano, adică „Pizza Margherita”.

Bucătăria italiană nu înseamnă însă doar pizza ori paste. Se consumă şi destul de mult carne (în
bucăţi prăjite rapid sau înăbuşite), fie că este vorba de vită, porc, pui, miel, peşte ori fructe de
mare.

Supele ocupă şi ele un loc special, îndeosebi cele de legume, ce se servesc cu parmezan ras, care
le oferă o aromă deosebită.

Şi să nu uităm deserturile, Italia lăudându-se la acest capitol cu un pretenţios cappuccino ori

expreso servit cu napolitane şi cu invenţia căreia cu greu îi rezişti: tiramissu.

Ingredientele joaca un rol vital in farmecul preparatelor italienesti. Legumele proaspete si

ierburile ajuta aceste feluri de mancare sa aiba un gust subtil si delicios. Simplitatea este o alta
regula culinara pe care bucatarii italieni o respecta cu sfintenie. Acestia amesteca cu indemanare
cateva ierburi clasice si legume ce dau nastere unui gust extraordinar. Prospetimea ingredientelor
si gusturile puternice creeaza o simfonie de neuitat.

Italia este o tara peninsulara cu un relief, climat si stil de viata variat. In mod natural, toate aceste
elemente au un impact puternic si asupra bucatariei.

12
Nordul Italiei si sudul Italiei au culturi culinare diferite, ceea ce aduce si mai multa varietate
acestei bucatarii traditionale.

Nordul Italiei este format preponderent din regiuni muntoase cu climat mai rece, așadar și
bucataria acestui loc este dominată de produse lactate. Simple și usoare, specialitațile acestei
regiuni includ trufe albe cu ouă, supă de fasole, risotto si bollito misto, un preparat realizat din
carne fiartă și sosuri.
In sudul Italiei, bucataria are mai mult influente mediteraneene. Preparatele sunt foarte vibrante
si printre ele se numara pizza si sosuri de paste, fructe de mare, rosii proaspete si busuioc si,
desigur, mozzarella.
Pe de altă parte, în centrul Italiei veți gasi feluri de mancare mai rustice si mai simple, preparate
cu ulei de masline, fasole alba, piper si lamâie. Lasagna și sunca de Parma sunt câteva dintre
preparatele faimoase ale acestei regiuni.
Pe insule, fructele de mare sunt, bineințeles, foarte des întalnite. Foarte multe condimente sunt
adăugate la aceste preparate pentru a le da un gust specific.
Sunt, desigur, câteva aspecte comune in bucatariile din regiuni diferite, ce aduc oamenii
impreuna si creeaza o unitate. Pâinea este foarte des folosita. Modul în care italienii își servesc
mâncarea este, de asemenea, asemanator în diferite regiuni ale țarii.

Deoarece iubesc atat de mult mancarea, italienii prefera ca preparatele sa fie servite pe rând, într-
o anume ordine. Se incepe intotdeauna cu un antreu, ce este urmat de un prim fel de mancare și
apoi de un al doilea. Garniturile și pâinea acompaniaza felul principal de mancare.

Desertul și fructele proaspete sunt servite la final, urmate de un espresso sau de o cafea. La
ocazii speciale se serveste mai mult de un singur fel de mancare principal.

3.2Baza de alimente
Baza de alimente necesare la prepararea bucatelor naţionale
Printre alimentele cel mai des intrebuintate in bucataria italiana sint:
- ulei de masline: aromat, mai inchis la culoare, cu gust puternic sau delicat, uleiul de maslie nu
lipseste din bucatarie.

13
- otet balsamic - Aceto Balsamico: este preferat cel din regiunea Modena, care poate avea si 10
ani vechime. Este aromat, are un gust dulce si este folosit la salate.
- otet - Aceto: se folosetset otet de vin, rosu sau alb
- ciuperci uscate - Porcini Secchi
- carnea– în special vânatul şi carnea de pasăre, şuncă, salam (în special pepperoni), cârnaţi, pui,
ton, creveţi
- legume: dovleac, fasole, vinete, ardei ,usturoi,măsline, ardei graşi, porumb, ceapă, roşii
- pasta de rosii - pentru sosuri
- rosii decojite - Pelati
- seminte de pin - Pinoli : folosite pentru sosuri (sosul Pesto)
- ardei iute - Peperoncino: este folosit proaspat sau uscat, in special in sudul Italiei
- ton in conserva
- condimente: oregano, patrunjel, rozmarin, ghimbirul, şofranul, cuminul, scorţişoara şi boabele
de muştar,busuioc, usturoi.
- verdeata: proaspeta, de preferabil (patrunjel, salvie, busuioc)
- brânză - tradiţional mozzarella, parmezan
- vin - un vin special, sicilian, folosit la mincaruri: Marsala

14
 Capitolul IV.Mancaruri italienesti

P izza, cel mai popular preparat italienesc, ce a devenit un fel de mancare universal in zilele
noastre. Indiferent ca esti in New York sau Turcia, Spania sau Tokyo, vei gasi paste si pizza la
orice pas. Cu toate acestea, daca esti in Italia, trebuie neaparat sa incerci retetele originale din
restaurantele din Napoli.
Da, pizza napoletana ilustreaza esenta universului culinar italienesc prin simplitatea retetei ce se
foloseste de ingrediente proaspete si pure. Lipie cu topping de mozzarella, rosii si ulei de masline
– gustul este extraorinar. Fiecare din aceste ingrediente este cultivat sau procurat din locuri
speciale cu scopul de a crea o pizza delicioasa de fiecare data. Pizza Margherita este cel mai
faimos tip de pizza din Napoli si este realizata in culorile steagului italienesc.

Antreurile sunt servite in cantitati mai mici si includ, de obicei, paste, carne sau peste. Primul
fel de mancare este reprezentat de supa sau risotto sau, uneori, chiar paste. Italienii cred in mese
echilibrate, asadar carnea si legumele din felul principal de mancare depind de ce anume a fost
servit inainte. Daca felul principal de mancare este format din carne, se va servi alaturi de o
garnitura de legume, astfel completandu-se una pe cealalta.
Bruschetta, o mancare italiana clasica, este folosita pe post de aperitiv. Aceasta se prepara usor,
fiind doar un amestec de rosii tocata, stropite cu otet balsamic, presarate cu busuioc, oregano si
usturoi, asezate pe un pat de ulei de masline, deasupra feliilor de paine prajita. Aceasta reteta este
perfecta si pentru micul dejun, dar si pentru servirea de inceput in cazul unei petreceri.
De asemenea, salata caprese, originara din regiunea Campania, este foarte cunoscuta si foarte
usor de realizat. Mozzarella si rosiile sunt ingredientele principale, ce pot fi asezate in farfurie
alternand o felie de rosie cu una de mozzarella. Acestea sunt insotite de felii foarte subtiri de
usturoi, iar mai apoi sunt stropite cu ulei de masline si otet balsamic. Se pres putina sare, dar si
putin piper si se arunca deasupra cateva frunze de busuioc. Timpul total de preparare nu are cum
sa depaseasca 5 minute, iar rezultatul este delicios.

15
Dupa cum am spus si inainte, painea formeaza o parte integrala a bucatariei italienesti,
iar focaccia este unul dintre cele mai populare tipuri de paine intalnita in Italia. Veti gasi acest
tip de paine pe intreg teritoriul Italiei in diferite variatii. Cu toate acestea, Genova si satele situate
de-a lungul Rivierei sunt specializate in acest preparat. Rosii, usturoi si alte ierburi sunt adaugate
de obicei pentru a-i da o aroma speciala.
Focaccia

Este o pâine plată tradițională, despre care se spune că este predecesorul pizza. De obicei, se
adaugă ulei de măsline și se prepară, de asemenea, cu ierburi aromate, cum ar fi oregano și
rozmarin. Numele său provine de la cuvântul „focaccia” care înseamnă foc sau șemineu și se
referă la căldura casei.

Arancini

Acestea sunt crochete făcute din orez și sunt umplute într-un mod clasic cu ragou de vită sau
vițel, brânză mozzarella și mazăre. În ciuda acestui fapt, ingredientele pot varia în funcție de
regiune sau preferințe. Numele său înseamnă „puțină portocală” și se referă la forma finală pe
care o dobândesc crochetele atunci când sunt preparate.

Risotto

Este o rețetă populară din nordul Italiei. Originea rețetei se află în zonele din Piemont și
Lombardia. Primele abordări ale actualului risotto tradițional au avut loc în secolul al XVI-lea,
cu toate acestea, în secolul al XIX-lea, cu „riso giallo in padella”, s-a putut stabili o rețetă mai
definitivă, cu adăugarea specială de șofran.

Minestrone

Supă de origine italiană foarte populară în diferite culturi ale lumii. Ingredientele sale tradiționale
sunt boabe, morcovi, ceapă, coriandru și roșii, cu carne adăugată, șuncă, slănină sau altă variantă.
De asemenea, este obișnuit să adăugați paste scurte sau orez. Nu există sigur o rețetă fixă pentru
preparat și variază în funcție de regiune.

16
Este timpul pentru paste. Da, pastele sunt un alt cadou al Italiei pentru gastronomia globala, iar
spaghetele se intampla sa fie cel mai bun exemplu. Spaghetti alla Carbonara este unul dintre
preparatele cele mai populare ale Romei. Acest fel de mancare este non-vegetarian si contine
piper negru, oua, bacon si cascaval Pecorino Romano. Lasagna este un preparat la fel de popular,
ce exista in varianta vegetariana si non-vegetariana Numele său provine din grecescul Iaganon,
care a fost folosit pentru a se referi la un tip de paste plate în Grecia antică. Cu toate acestea,
rețeta actuală pentru lasagna tradițională s-a născut în vremurile evului mediu, în special în
orașul Napoli.

Lasagna tradițională constă din straturi de paste așezate unul peste celălalt și între ele au
ingrediente precum carne, ardei roșii, spanac, ceapă și brânzeturi precum ricotta, provolone și
mozzarella. Se adaugă și sos de roșii. Se prepară de obicei într-o cratiță mare și apoi se taie în
bucăți pentru servire.Coapta in straturi la cuptor, acest tip de mancare contine ingrediente simple,
dar delicioase.

Prajiturile, produsele de patiserie, fructele si salatele de fructe sunt servite de obicei la desert.
Orice masa italieneasca este incompleta fara o ceasca de cafea sau espresso. Daca trecem la
capitolul deserturi, trebuie sa incepem cu gelato. Aceasta inghetata cremoasa dovedeste
priceperea italienilor in a gasi mancaruri noi. Cu siguranta ati incercat aceasta inghetata in orasul
vostru, dar trebuie incercata cu siguranta in orasele ei natale, precum Roma si Bologna. Gustul
bogat al acestei inghetate proaspete si aromele sale naturale transforma gelato intr-un desert iubit
de catre toata lumea.
Tiramisu este un desert italienesc servit la finalul cinei. Este o combinatie unica de straturi de
mascarpone si piscoturi imbibate in cafea. In unele retete sunt folositi biscuitii in locul
piscoturilor.
Vinul formeaza o parte integrala a fiecarei mese, iar tipul acestuia depinde de felul de carne pe
care il acompaniaza.

17
Italienii sunt iubitori de cafea. Este obișnuit ca italienii să bea cafea în zi cu zi și dezinvolt între
discuții, întâlniri sau întâlniri cu prietenii. Tradiția cafelei este destul de răspândită și
recunoscută. În Truin a fost inventat primul aparat de cafea și mai multe dintre cele mai
cunoscute rețete provin din această țară, cum ar fi cappuccino, espresso, caffè macchiato și
altele.

18
 Capitolul V.Festivaluri culinare in Toscana

Toamna este timpul multor festivaluri culinare in Toscana. Frunzele se coloreaza in mai multe

tonuri decat poate afisa ecranul unui smartphone de ultima generatie, strugururii copti iau calea
vinariilor din zona pentru a da nastere unora dintre cele mai elegante vinuri din lume, iar
parmezanul si prosciutto-ul se gasesc la fiecare colt de strada. In concluzie, un peisaj aproape
ireal.
1. Festivalul ciupercilor (funghi porcini) si al castanelor din Vivo d’Orcia. Se desfasoara in
al doilea si al treilea week-end din luna octombrie. Vedeta festivalului este ciuperca “funghi
porcini” – hribul romanesc. Se gateste orice, hribi sa contina: tocanita de hribi, mamaliga cu
hribi, hribi fripti, etc. Se pot cumpara de la comerciantii locali ciuperci crude, uscate, dulceata de
castane, piure de castane, cate si mai cate.
2. Montalcino Sagra del Tordo – Sarbatoarea sturzilor. Da, este vorba despre sturzul –
pasare, nu cantaretul. Festivalul se desfasoara in ultimul weekend din octombrie (29-30
octombrie 2013) si celebreaza finalul sezonului de vanatoare. Are loc o parada a costumelor
medievale, concursuri de tras cu arcul si un ospat pe cinste in vestitul Castel Montalcino. Pe
langa aceste pasari gatite, nu rata nici in ruptul capului vinul Brunello di Montalcino, poate cel
mai cunoscut vin rosu al Italiei. Mancarurile sunt preparate de gospodinele din Montalcino.
3. Festivalul trufelor albe din San Giovanni d’Asso. Un festival care se desfasoara in al doilea
si al treilea week-end din luna noiembrie si pune in prim plan trufele albe din regiune. Are loc si
o “vanatoare” de trufe la care vizitatorii se pot inscrie – “sa gasim diamantul din Creta”
4. Festivalul Cocosului din Camigliano. Se desfasoara in prima duminica din luna octombrie si
incearca sa recreeze atmosfera festinurilor culinare din secolul al XIV-lea. Sute de pui sunt gatiti
deasupra carbunilor incinsi, iar masa este udata din belsug cu vin local. In timpul festivalului se
joaca La Druzzola – jocul rotilor. Partcipantii sunt imbracati in costume medievale si trebuie sa
arunce druzzola (o bucata circulara de lemn de maslin) intr-un anumit punct.

19
 VI.Concluzii

Cel mai bun lucru al gastronomiei italiene este faptul ca poate fi adaptata in functie de gusturi si
ingredientele pe care le aveti la indemana. Asadar, puteti transforma retetele traditionale pentru a
crea altele noi si inovative.

Colorata, aromata, simpla si in acelasi timp complexa – asa poate fi definita gastronomia
italieneasca. Incercati aceste feluri de mancare traditionale, la fel de incredibile precum istoria
acestei tari. Veti gasi cafenele dragute si restaurante autentice ce servesc mancaruri italienesti in
orice oras sau sat al Italiei.

20
 BIBLIOGRAFIE
1.Brumar Constanța ș.a-Turism și alimentație,manual pentru clasa aX-a,Ed.CD Press,București
2011
2.Capotă Valentina ș.a,alimentație public,manual pentru clasa aX-a,Ed.CD.Press,București 2008
3.Dincă Cristian ș.a,Bucătar,manual pentru clasa a XI-a,Ed.Didactică și Pedagocică R.A,2006
www.culinar.ro
www.e rețete.ro
wwwgustos.ro
www.românia liberă.com

21