Povestea Toamnei

Trăia odată într-un palat o Zână foarte frumoasă, pe nume Zâna Toamnă.
Această Zână pe cât era de frumoasă pe atât era de bogată, bogățiile ei erau
nenumărate de aceea era foarte darnică cu locuitorii din împărăție. Zâna iubea foarte
mult culorile iar frunzele erau pictate în cele mai minunate culori.
Mai întâi se gândi cum să îi facă fericiți pe locuitorii din împărăție, pentru că se
apropia iarna, aceștia aveau nevoie de provizii. Atunci le dărui cele mai dulci și
gustoase fructe din care gospodinele să prepare dulceaţă, gem, compot, tot ce aveau
nevoie să umple rafturile cămărilor, pentru iarnă.
A stat bine şi s-a gândit, a hotărât că pentru a trece de iarna grea aceștia aveau
nevoie și de legume, atunci le umplu grădinile cu legume proaspete pe care aceştia le
culegeau cu grijă pentru a pregăti din ele diferite conserve, murături, zacuscă, tot ce
doresc gospodinele să prepare, așezându-le pe rafturi în cămări la adăpost de iarna
care în curând avea să sosească.
Zâna se gândi că nu este de ajuns pentru dragostea pe care ei i-o poartă,
locuitorii împărăției mai au nevoie să se bucure și de culori care să le însenineze
zilele înnorate de toamnă. Atunci le așeză în grădini cele mai parfumate flori,
splendide crizanteme, minunate tufănele, pe care aceştia le pot oferi celor dragi cu
multă dragoste. Locuitorii acestei împărăţii o iubeau foarte mult pentru bunătatea și
dărnicia ei.
Zâna își aminti că bogățiile ei erau nenumărate și nu doar oameni așteaptă iarna
ci și viețuitoarele pădurii, și ele au nevoie de provizii pentru iarnă. Le dărui și
acestora ghinde, nuci, alune, merișoare,castane pe care să le adapostească în scorburi,
pentru a trece cu bine de iarna geroasă.
Toată împărăția se minuna de aceste culori pastelate, de atâta bogăţie, iar
toamna era fericită și mulțumită, dar cum zilele de toamnă nu seamănă una cu
cealaltă, Zâna le mai trimitea din când în când și picături de ploaie, mai face să bată
vântul, cu toate acestea toţi erau fericiţi şi se bucurau de roadele îmbelșugate pe care
Toamna le dăruia. Toţi trăiau în armonie şi fericire.Într-o zi pe când Zâna stătea
liniştită în odaia ei un vânt puternic se abătu asupra împărăţiei distrugând tot ce se
afla în calea lui, frunzele au zburat, grădinile cu flori au fost distruse, fructele și
legumele sau amestecate, hrana animalelor a fost împrăștiată. Zâna era foarte supărată
și îl rugă pe vânt să înceteze pentru ca locuitorii să îşi poată strânge recoltele.
Într-un târziu vântul încetă, dar totul în urma lui era distrus. Atunci Zâna hotărâ
ca nimeni și nimic nu va putea umbri bucuria oamenilor de a-și strânge recoltele. Se
hotărâ să ceară ajutor celor din împărăție.