Sunteți pe pagina 1din 3

MICROSTATELE EUROPENE

Microstatele europene sau ministatele europene sunt un grup de state suverane


foarte mici din Europa. Termenul este de obicei utilizat pentru a face referire la
cele mai mici șase state din Europa pe zone: Andorra, Liechtenstein, Malta,
Monaco, San Marino și Vatican. Patru dintre aceste state sunt monarhii (trei
principate - Andorra, Liechtenstein și Monaco - și un stat papal, Vatican).
Aceste state își urmăresc statutul încă din primul mileniu sau începutul mileniului
doi, cu excepția lui Liechtenstein, creat în secolul al XVII-lea.

Principatul Andorrei este o rămășiță feudală situată în Munții Pirinei, cu o suprafață de


468 km2 și o populație de aproximativ 70.000. După tradiție, Carol cel Mare a acordat populației
Andorrei o cartă pentru lupta lor contra maurilor. Suveranitatea teritoriului a trecut la Contele de
Urgell și ulterior la episcopul regiunii Urgell. În secolul al XI-lea a izbucnit un conflict între
acesta și vecinul său francez de la nord, privind Andorra. În anul 1278, conflictul a fost rezolvat
prin semnarea unui document care recunoștea suveranitatea a două persoane asupra acestui
teritoriu: contele de la Foix (al cărui titlu ulterior s-a transferat la șeful statului francez) și
episcopul La Seu d'Urgell, din Catalonia. Această hotărâre a stabilit teritoriul principatului și
structura sa politică. În anul 1993, Andorra a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite.

Principatul Liechtenstein este singura formă de guvernare rămasă a Sfântului Imperiu Roman,
fiind creat din județele Vaduz și Schellenberg în 1719 ca un feud suveran pentru bogata Casă
Austriacă a Liechtensteinului. Are o suprafață de 190 km2 și o populație de peste 30.000.
Datoriă poziției sale geografice dintre Elveția și Austria, nu a fost înghițită pe timpul
reorganizării masive a Germaniei, ulterioară Revoluției Franceze, astfel evitând încorporarea sa
în Imperiul German în secolul al XIX-lea. Liechtenstein urmează o politică de neutralitate și este
una din puținele țări din lume care nu are armată. Populația țării se bucură de unul din cele mai
înalte standarde de trai din lume; Prințul Liechtensteinului este al 6-lea cel mai bogat lider, cu o
avere estimată la 5 miliarde de dolari.

Republica Malta este un arhipelag constituit din șapte insule și situat în centrul Mării
Mediterane; are o suprafață de 316 km2 și o populație de 400.000, astfel având mai mulți
locuitori decât alte non-microstate, notabil Islanda. Oamenii au ajuns prima dată în Malta prin
anul 5200 î.e.n. din insula italiană apropiată, Sicilia.[1] Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat
în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să
formeze în continuare în Roma cel mai mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stăreția din
Malta). Malta a devenit independentă de Regatul Unit la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai
2004 este membră a Uniunii Europene.

Principatul Monaco, situat pe Riviera Franceză și condus de Casa Grimaldi din secolul al XIII-
lea, a dobândit independență totală doar după cesiunea a regiunii înconjurătoare, Nisa, de la
Piedmont până la Franța în 1860. Monaco are deschidere la Marea Mediterană și este o
prelungire a Alpilor Maritimi, cu altitudinea maximă de 162 m; are o suprafață de 1,95 km2 și o
populație de aproximativ 35.000 - fiind, astfel, cel mai dens populat stat din lume. Este o
monarhie constituțională condusă de Prinţul Albert al II-lea. Populație constă în 95% Romano-
catolici, iar cele mai vorbite limbi sunt franceza, engleza și italiana. Monaco nu are armată însă
are pază de coastă cu 3 mici nave de patrulă fiecare dotate cu tunuri. Securitatea locală este
asigurată de poliția ce este formată din 300-400 de femei și bărbați.

Republica San Marino este ultimul supraviețuitor dintr-un număr mare de comune italiene
auto-guvernatoare din Evul Mediu. A rezistat consolidarea Italiei în state teritoriale de mărimi
medii în secolul al XV-lea și apoi Unificarea Italiei în secolul al XIX-lea, în mare parte datorită
locației sale îndepărtate, într-o vale a Munților Apenini, și a deciziei sale de a oferi sanctuar
liderilor mișcării unirficării. Are o suprafață de 61 km2 și o populație de aproximativ 30.000.
San Marino a devenit membru a Cosiliului Europei în 1988 și a Națiunilor Unite în 1992. Nu
este, însă, membru al Uniunii Europene. Este cel mai vechi stat suveran și republică
constituțională din lume, fiind fondat la 3 septembrie 301.

Statul Vatican este ultimul din fostele State Papale, situat în centrul Italiei și condus direct de
către Papa de la Roma. După Unificarea Italiei din secolul al XIX-lea, Statele Papale au devenit
formal parte din Regatul Italiei, dar Vaticanul a disputat aceste cereri a autorității geografice, iar
Papalitatea a continuat să-și exercite controlul politic asupra unei suprafețe ce înconjoară
Biserica Sfântul Petru din Roma. Vaticanul a fost stabilit ca stat suveran de Tratatul Lateran din
1929 dintre Papă și Guvernul Italian, în care Papa a recunoscut statul Italian în schimbul stabilirii
Romano-Catolicismul ca religie oficială și recunoașterii suveranității Papei asupra unu microstat
localizat întru totul în orașul Roma. Populația Vaticanului este între 600 și 700 de oameni, iar
suprafața este de 0,44 km2.

S-ar putea să vă placă și