Imnuri pentru pământ

Magda Isanos

Acum vreau să cânt

imnuri pentru pământ,
păduri și izvoare;
străvechea ta laudă, soare,
îmi ard buzele. Toate
plantele răspândesc visuri ciudata.
Răcoarea nopții, stelele nestinse,
într-un cuvânt le-aș voi cuprinse.

Dar mai bine s-ascult.

Oare n-am fost și eu un arbore mai demult?
Și astăzi nu-s tot materie?
Forme pieritoare, vise puzderie,
de unde veniți?
Laudă, oricum, laudă ție,
natură și forță vie,
mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți.

Tu, care-ai născocit soarele,

umbra și apele -
și numai o dată mișcând pleoapele -
stelele, strălucitoarele!
Ai creat spațiul,
ființele chinuite de nesațiul
vieții,
mările licărind îndărătul ceții
celei dintâi;
amiaza de foc
și-nfloritlele pământului văi.

Apoi, după larmă și joc,

somnul cel bun al morții.
Tu, ca o mamă, stai îndărătul porții;
s-a-nserat, se-ntorc risipiții copii,
și tu-i primești în câmpiile liniștite;
ființe-obosite! Ființe-obosite!