Sunteți pe pagina 1din 22

Jocuri de cuvinte – baraj

Geografie lingvistică

(postarea precedentă)

Baraj

Moto: „Ştiu că dragostea şi barajele sunt totuna: dacă laşi


o fisură pe unde să se poată strecura un firicel de apă, în scurt
timp acesta va face să se prăbuşească întreaga construcţie - şi
vine o clipă când nimeni nu va mai putea stăpâni forţa viiturii.”
(Paulo Coelho în „La râul Piedra am şezut şi-am plâns”, 1994)

Dacă am scris noi despre metrou (vezi „Jocuri de cuvinte -


metrou”), drumuri (vezi „Jocuri de cuvinte - drum”) sau poduri
(vezi „Jocuri de cuvinte - pod”), obligatoriu trebuie să scriem și
despre baraje, opere tehnice și de artă deosebite, care la noi
au fost realizate abia în societatea aia hulită de mulți. Că nu
sunt opere ale unor efemeri conducători, ci ale unor popoare
muncitoare și inventive.
Toți știți că un baraj este o construcție care oprește cursul
unui râu pentru a ridica nivelul apei în amonte, a crea o
rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc. I se
mai spune și stăvilar sau zăgaz. Nu ne legăm de alte
semnificații ale cuvântului (baraj de trupe, baraj de
mine,închidere a unui drum printr-o barieră, probă
suplimentară pentru a desemna câștigătorul într-o competiție
foarte strânsă etc.).
MDA2 (2010) precizează etimologia: „E: fr. barrage”.
Așadar cuvântul e moștenit din cuvântul francez barrage,
acesta din barrer, „a bara, a opri”, + -age, barrer fiind format
din barre, „bară”, + -er. Francezii definesc barajul la fel (pentru
meticuloși: „Constructions qui opposent un obstacle à un cours
d’eau et qui ont pour objet de retenir l’eau, d’en élever le
niveau, d’empêcher les inondations ou d’obtenir une force
motrice”, adică „Construcții care opresc un curs de apă, care au
ca scop de a reține apa, de a-i ridica nivelul, de a înlătura
inundațiile sau de a obține o forță motrice”).
În diferite limbi barajului i se zice:

► abordâ, abordée, atanchâ în gallo;


► ácsávélo pányi în țigănească;
► aizsprosts în letonă;
► akvobaraĵo în esperanto;
► ambartak - ամբարտակ în armeană;
► aṇai - அணண în tamilă,
► aṇakkeṭṭ – അഅഅഅഅഅഅഅഅഅ în malaialam;
► argae în velșă;
► bāādh - बबबध în hindi, bãdh - അഅഅഅ în bengali (din
sauraseni prakritul baṃdha - ���, din sanscritul bandha -
बनध);
► band – ‫ بن د‬în persană, bent - бент în bulgară, bent în
turcă, tătară crimeană și turcmenă, bənd în azeră (din persanul
band – ‫بند‬, „baraj”);
► baraj în română și în turcă, barrage în franceză,
barragem în portugheză, barratge în catalană, barratge și
restanca în occitană;
► bendungan în indoneziană,
► berbest - ‫ بهربهست‬în kurdă;
► böget - бөгет în cazahă, bögöt - бөгөт în chirghiză,
bögöt – бӧгӧт în sudaltaică (din prototurcicul *bog-,
„sugrumare; blocare, împiedicare”);

Böget - бөгет (baraj în cazahă)

► brana - брана în sârbocroată și în macedoneană, brana


în croată și în bosniacă (din protoslavicul *borna, după
Derksen cu două semnificații separate, „grapă” și „intrare
păzită, barieră”);
► bua - буа în tătară;
► buođđu în sami de nord (din protosamicul *puoδō,
„baraj”, din protofinougricul *padɜ, „baraj”);
► daem - 댐 în coreană;
► dæmning în daneză;
► dalan - далан, boomt - боомт în mongolă;
► dam în engleză (din englezele medievale dam, damme,
în final din protogermanicul *dammaz, „baraj”), olandeză,
afrikaans și limburgheză, dam - ‫ דאם‬în idiș, dambis în letonă,
Damm (în final din protogermanicul *dammaz, „baraj”), Deich
(inițial același cuvânt ca Teich, „iaz”) în germană, damba -
дамба în rusă (din olandezul dam), belarusă, cazahă,
chirghiză, tadjică, ucraineană, damba - დამბა în gruzină,
damba în azeră, lituaniană, turcmenă și uzbecă,
dammbyggnad în suedeză, damu - ダム (din englezul dam) în
japoneză;
► dáʼdeestłʼin, tó beʼekʼid în navajo;
► demning în norvegiană [din demme, „a bloca (fluxul), +
-ning];
► dharaṇ - धरण în marathi;
► diga în malteză (din italianull diga), digë în albaneză
(din italianull diga), digo în esperanto;
► donmaræn - донмарæн în osetă,
► đập în vietnameză,
► embalse în spaniolă („rezervor”), embassament în
catalană (din embassar, „a aduna rezerva”, + -ment, adică tot
„rezervor”);
► empang în indoneziană;
empang, empangan, pengempang, ampang, bendung
bendungan, pembendung, tebat, tambak, tandup, alahan în
malai;
► encoro în galiciană;
► entibadera în aragoneză;
► fāi - ຝາຍ, khưư an -ອນ în laoțiană;
► frágma - φράγμα în greacă (din greaca antică, din
phrássō – φράσσω, „a pune stavilă”, +sufixul -ma - -μα);
► gat - гат în sârbocroată, gát în maghiară (egy szláv gat
szóból, „dintr-o limbă slavă”), gat în sorbă de jos, gat ʹ - гать
în rusă, hat în sorbă de sus, hať în slovacă (toate în final din
protoslavicul *gatь, „dig”);
► ĝeto în esperanto;
► gədb - ግድብ în amhară;
► hark'a în keciua;
► hráz în cehă;
► hreblja - гребля în ucraineană (din protoslavicul
*grebja);
► jez în slovenă;
► ḳašxali - კაშხალი, ǯebiri - ჯებირი în gruzină;
► kʉ0anʉ - เขขอ
ข น în thai;
► lambo în swahili;
► matatara, pāwai în maori;
► matrale în corsicană;
► moles în latină;
► nasip - насип în macedoneană și în sârbocroată, nasypʹ
- насыпь în rusă (din verbul nasýpatʹ - насыпать, din na- -
на- + sýpatʹ - сыпать, din vechiul slav estic sypati - сꙑ
пати, din
protoslavicul *sỳpati, „a turna, a arunca”);
► pantà în catalană, pantano în spaniolă (din italianul
pantano, probabil din numnele italic preroman Pantanus,
numele unui lac din antichitate);
► pato în finlandeză (din protofinicul *pato, din protofino-
ugricul *padɜ, „perete, dig, baraj”);
► pendë în albaneză (din latinul vulgar pinna);
► pĕvĕ - пĕвĕ în ciuvașă;
► placína - плацііна în belarusă, plotina - плотина în
rusă;

Plotina - Плотина (baraj)

► přehrada în cehă, priehrada în slovacă;


► presa d'agua în asturiană, presa d'aigua în catalană,
presa în spaniolă, represa în portugheză, prinsa în tagalogă;
► rekata în burmai;
► resclosa în catalană;
► sadd - ‫ سدد‬în arabă;
► sarband - сарбанд în tadjică;
► sbarramento în italiană;
► sékher - ‫סכרר‬ ‫ ר‬în ebraică;
► set în turcă, sədd în azeră;
► shuǐbà - 大壩, dàbà - 大坝 în chineză;

Cuvântul baraj în diferite limbi

► stankell în bretonă;
► stífla în islandeză;
► stuwdam în olandeză;
► tama în poloneză, tamm în estonă [din germanul
medieval tam(m)];
► tarundon, saplad în tagalogă;
► toʻgʻon în uzbecă;
► tumnup - ទទនបប în kmeră;
► užtvanka în lituaniană;
► vantena - അഅഅഅഅ în telugu;
► Wehr în germană (din germanul medieval nordic Wer,
din germanele medievale wēr, wēre, ddin vechiul saxon wer,
derivat din protogermanicul *warjaną);
► zapora în poloneză;
► ‫ بند‬în urdu;
► ‫ سد‬în persană.

Barajul în (c)arte

Moto: „Și-auzul [ne e] plin de focuri de baraj, căci am


luptat pe margini de genune.” (Camil Petrescu, „Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război”, 1930)

Unul din „constructori” și opera sa (Foto: Getty Images)

Sunt și constructori „naturali” de baraje, castorii! Castorul


este un rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din
spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii,
clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor. I se mai zice și
biber (Castor canadensis). Etimologia, conform DEX '09
(2009), este: „Din fr., lat. castor”.
În parcul National Wood Buffalo, într-o zonă îndepărtată
din provincia canadiană Alberta, un vast proiect de „inginerie”
este încă în curs de desfășurare, onstructori fiind castorii.
Lucrarea de „întreținere” și „extindere” a unui baraj a fost
începută de strămoșii actualilor constructori, în urmă cu zeci de
ani. Structura atinge astăzi circa 850 de metri lungime, fiind
cel mai mare baraj construit de castori descoperit vreodată.
Barajul este atât de mare, încât apare chiar și pe imaginile
din satelit. De fapt, cu ajutorul imaginilor satelitare a și fost
descoperit. A rămas ascuns în sălbăticia din Alberta până în
2007, când o cercetătoare l-a observat în timp ce studia zona
cu Google Earth.
Noțiunea de baraj a fost extinsă, existând și baraj psihic
(simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și
nemotivată a unui act), baraj de artilerie (tir de artilerie
executat ca să împiedice acțiunea terestră sau aeriană a
inamicului într-un spațiu limitat), baraj de mine terestre sau
marine (dispozitiv sau grupare de mine terestre sau marine
așezate camuflat într-o anumită regiune, pentru a omorî sau
răni oameni sau pentru a distruge armamente, vehicule sau
vase), baraj de fum, baraj antidesant aerian sau marin, o
închidere a unui drum printr-o barieră, dar și o probă
suplimentară pentru a desemna câștigătorul într-o competiție
foarte strânsă.
Scriitorii români au amintit de diferite baraje: Eusebiu
Camilar (Barajul stăruia de mai bine de trei ceasuri drept
deasupra liniei întâia.), Camil Petrescu (Și-auzul [ne e] plin de
focuri de baraj,/ Căci am luptat pe margini de genune) sau
Sahia (Dacă s-ar porni o baterie în bubuituri puternice,
grămada sprijinită de cîrje ar porni din nou în salturi nebune
pentru trecerea de baraj).
Baraje în România

Moto: „Cinstit, dar şi înşelător,/ Constructor si


distrugător,/ Util şi rău, cum e atomul -/ Acesta-i omul!”
(„Constatare”, de Florin Cristea din „Trei decenii de epigramă”,
1999)

Știți toți că un baraj o construcție pentru oprirea curgerii


apei, cu deviere redusă, care constă dintr-un număr de porți
mari care pot fi deschise sau închise pentru a controla
cantitatea de apă care trece în aval. Acest lucru permite
reglarea și stabilizarea înălțimii apei râului în amonte pentru
utilizare în producerea electricității, pentru irigații, pentru
înlăturarea inundațiilor și pentru alte sisteme. Porțile sunt
așezate între chei flancante care sunt responsabile pentru
susținerea încărcării cu apă a bazinului creat.
Barajele trebuie să respecte niște reguli de siguranță, pe o
scaraă de la 1 la 5, cinci având cea mai mare rată de pericol, în
funcție de tipul barajului, locul de dispunere și efectele posibile
în caz de avarie. Evaluarea cu „nota” cinci este acordată
barajelor construite cu localități în aval. Au fost realizate noi
modele care pot susține cantități tot mai mari de apă.
Aici aveți o enumerare a barajelor din România (Lacul
Aroneanu, Arpașu,, Brădișor, Motru, Râpa Alastră, Voila, Belci,
Bezid, Bolboci, Breazova, Bucecea, Budeasa, Cândești,
Ciurbești, Colibița, Lacul Ezăreni, Fântânele, Frumoasa, Gura
Apelor, Gura Râului, Izbiceni, Lacul Izvorul Muntelui, Leșu,
Măneciu, Mesteacănul, Mihăileni, Mihoești, Movileni, Nodul
Hidrotehnic Coștei, Oașa, Obrejii de Căpâlna, Paltinu,
Pecineagu, Poiana Uzului, Râușor, Lacul Rogojești, Rusănești,
Salcia, Săcele, Secu, Silagiu, Siriu, Stânca – Costești, Lacul de
acumulare Strâmtori, Sulița, Șuta, Tău, Târgu Jiu, Turnu, Valea
de Pești, Vârșolț, Vădeni, Văsălatu, Vida, Vidra, Vidraru și
Zetea).

Barajul Izvorul Muntelui (Bicaz)

Moto: „Apa este o emoţie care curge.” (Alberto Casiraghy,


din „Aforismul în Italia. Antologia Premiului Torino in Sintesi”,
2011, traducere de Simona Enache)

Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) este un lac de acumulare


aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița, în Carpații Orientali, cu
1,2 miliarde de metri cubi de apă, la 4 km în amonte față de
orașul Bicaz din județul Neamț. Lacul, cu o formă alungită, pe
direcția nord-vest – sud-est, are o suprafață de 32,6 km² și s-a
format după construirea barajului care alimentează
hidrocentrala de 210 MW.
După 1989 realizările din sistemul energetic se pot
număra pe degete, iar tergiversările în ceea ce priveşte startul
unor proiecte importante, aşa cum sunt reactoarele 3 şi 4 ale
centralei de la Cernavodă (despre care vom scrie), se
contabilizează în ani.
Oricât ar lăuda TVR regii și odrasele lor la ora regelui,
oricât critică tot TVR şantierele „comuniste” ale unui regim
condamnat pentru nelegiuirile comise, totuși din punct de
vedere al dezvoltării economice regimul ăla a devenit din
păcate reper în legătură cu realizările de infrastructură, despre
care tot scriem.

Barajul Bicaz (maplandia.com)

Dar șantierele alea erau o școală de viață. Un asemenea


șantier a realizat hidrocentrala de la Bicaz, unitate care a
schimbat complet faţa sistemului energetic al României. Decizia
construirii centralei de la Bicaz a fost luată odată cu aprobarea
planului de electrificare a României pe o perioadă de zece ani,
între 1951-1961, pe baza analizei Institutului de Studii şi
Proiectări Energetice Bucureşti din perioada 1949-1950.
În 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al doilea
război mondial, România îşi asumă o investiţie uriaşă, cu o
valoare de 11 miliarde de dolari, ale cărei baze erau creionate
încă din 1908, şi anume punerea în funcţiune a sistemului
energetic Bicaz - Stejaru. Acolo au lucrat este 15.000 de
oameni care au ridicat barajul de la Bicaz înalt de 127 de metri,
au realizat tunelul de aducţiune şi hidrocentrala de 210 MW de
la Stejaru, unde au fost excavaţi 1.312.000 metri cubi de
stâncă, aproape cât volumul barajului, fiind turnați 1.625.000
metri cubi de beton. Activitatea de turnare propriu-zisă a
corpului principal al barajului a demarat în 1956.
Constructorii erau formați din tineri care au devenit
specialiști și au participat apoi la construcția altor
hidrocentrale. La construcţie au lucrat și deținuți, dar pe
şantierele de la Tunel Intrare şi Baraj până la finele anului 1959
şi un detaşament de 1200 de militari de la detașamentele de
muncă. Alţi 400 militari au lucrat la construcţia fabricii de
ciment şi la hidrocentrala de la Stejaru.
Direcţia de lucrări speciale din CFR era singura care avea
tunelişti sau oameni care ştiau să construiască viaducte.
Neavând noi atunci dezvoltată industria constructoare de
mașini, pe şantier au fost folosite excavatoare SE sovietice,
autobasculante cehoslovace Tatra şi drăgi sovietice. Porţile
barajului s-au închis pe data de 1 iulie 1960. În timpul
lucrărilor se produceau frecvent accidente datorate lipsei de
experienţă şi a condiţiilor de lucru.
Amplasamentul pentru realizarea sistemului energetic
Bicaz - Stejaru este descris de Dimitrie Leonida (1883-1965) în
proiectul său pentru viitorul complex hidroenergetic în 1908.
Cu lucrarea sa, acesta obţinea la Şcoala Politehnică din Berlin -
Charlottenburg, diploma de inginer electrotehnist, proiect care
cincizeci de ani mai târziu a devenit realitate: „Plecând de la
Piatra Neamţ în sus, pe malul Bistriţei am dat de platoul cel
mare de la Stejaru. În închipuirea mea, vedeam deja de pe
şosea, de la poalele muntelui Botoşanu, uzina hidroelectrică şi
tot platoul atât de prielnic..."
Și să nu vă mirați, dacă în anul al patrulea a realizat
proiectul „Metropolitanului din București", cu linia principală
Gara de Nord-Sf. Gheorghe-Calea Moșilor și ramificația Sf.
Gheorghe-Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus
construirea unei rețele de metrou în București!
Tot el a înființat în 1909 și primul Muzeu Tehnic din
România (actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”),
pe care îl donează în 1951 statului român prin Ministerul
Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice.
Lucrările de la Bicaz au avut impact asupra vieţii celor care
au lucrat pe şantier, dar şi asupra traiului celor care a trebuit să
fie strămutaţi. 22 de sate cu peste 18.000 de mii de oameni au
fost strămutate pentru a se putea executa lucrările la ceea ce
avea să devină atunci cel mai mare baraj din ţară şi al patrulea
ca dimensiune din Europa.
Lacul a fost declarat rezervație naturală acvatică în 2000.
Lacul este ocolit pe malul său nord-estic de șoseaua națională
DN15, care leagă Piatra Neamț de Toplița. Dar mai bine să
vedem un documentar de arhivă din 1962 al construcției
barajului Bicaz și a hidrocentralei de la Stejaru (la
https://www.youtube.com/watch?v=RJ8eu1qzEDQ).
Și dacă nu știați, în incinta barajului există un seismograf
care a înregistrat chiar şi cutremurul care a produs în 2009 un
tsunami-ul devastator în Pacific. „Acest seismograf este de o
mare sensibilitate. Pe lângă mişcările tectonice, înregistrează şi
trepidaţiile datorate fiecărei maşini ce trece peste baraj“, a
precizat Ion Branişte, specialist la complexul hidroenergetic de
la Bicaz. Proba de foc a barajului a fost trecută la cutremurul
din 1977.

Biserica din fostul sat Răpciuni a fost mutată la Muzeul Satului


din București

Și să vedem și o realizare de după 1989 în cadrul unei


emisiuni numită adevăruri despre trecut: „lumină şi lacrimi,
recte „sacrificiile constuirii barajului de la Bicaz” (@TVR1,
Roxana Tarhon şi echipa emisiunii), difuzată cândva tot în
noiembrie (https://www.youtube.com/watch?v=CMbof57Ss9s).
Și citiți și mesajele românilor, că tot critică TVR și degeaba, de
exemplu „materialul nuanțează aceasta construcție ca fiind
detrimentală si destructivă. Ce jigodii!”

Barajul Vidraru

Moto: „Apa nu curge, apa sculptează.” (Gian Lorenzo


Bernini)

Construirea barajului Vidraru, înalt de 166 m, cu o


lungime la coronament de 307 metri, a durat cinci ani și
jumătate începând în anul 1960. Pentru această realizare au
fost necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate
1.768.000 de metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion
în subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care
400.000 de metri cubi în subteran, au fost instalate 6300 de
tone de echipament electromecanic.
Lacul de acumulare străjuit de baraj adună apele
râurilor Capra, Buda și ale unor afluenți direcți (Râul Doamnei,
Cernatul și Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan și
Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m3/s. Suprafața totală a
lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lățimea maximă
de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugărița și un perimetru
de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de 155 m lângă barajul
curbat. Volumul apei este de 465 milioane mc. Nivelul normal
de retenție este de 830,00 metri deasupra nivelului
mării (mdM). La data de finalizare barajul s-a situat, măsurat
la înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume.
Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie
hidroelectrică Vidraru amplasată subteran are o capacitate
instalată de 220 MW și poate produce energie electrică de
aproximativ 400 Gwh.
De la orașul Curtea de Argeș venind spre DN1 (comuna
Cărțișoara, Sibiu), drumul care trece prin fața uzinei
hidroenergetice Vidraru, pe baraj, urmat prin dreapta lacului
Vidraru este spectaculosul Transfăgărășan (DN7C), despre care
am scris (vezi „Jocuri de cuvinte – drum”).

Barajul și lacul de acumulare Vidraru (maplandia.com)

Pe baraj, cu Viorica și cu automobilul cu care am parcurs


Transfăgărășanul
Vă puteți deplasa virtual pe acest drum de 137 km (vezi
„Transfăgărășan”), pe care, cum am mai scris, noi l-am parcurs în vara anului
2013, într-un automobil Renault Clio, cu Viorica la volan și eu operator
foto, postând imagini pe facebook.
Imagini interesante puteți vedea AICI, postate la
împlinirea, la 20 septembrie 2019, a 45 de ani de la
inaugurarea Transfăgărăşanului.

Porțile de Fier I

Moto: „Pe Dunăre de-ar curge vin,/ M-aş face, zău,


hidrocentrală,/ Şi aş goli barajul plin,/ Sorbindu-l, oală după
oală.” („Însetatul”, de Alexandru Truţă)

Socialista” hidrocentrală Porțile de Fier I (în sârbă


Хидроелектрана Ђердап) a fost construită în 8 ani, cu un an
mai puțin decât „capitalista” linie de metrou M5 Drumul Taberei
din București. A fost inaugurată pe 16 mai 1972, în prezența
celor doi preșeedinți Nicolae Ceaușescu și Iosif Broz Tito,
construcția fiind începută pe 7 septembrie 1964.
Este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și
are o putere instalată de 1.080 MW. În aval există și
hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW,
cele două hidrocentrale producând 50% din hidroenergia țării.
Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu
partea sârbă, centralele română și sârbă la Porțile de Fier I
cumulând 2.160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând
500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8.700 m³/s.
Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 km amonte de
orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Porțile de Fier II la
60 km în aval.
Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe
ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o
capacitate de trafic de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea
pe câte un sens și 37,2 milioane tone/an pentru ecluzarea în
ambele sensuri.
Barajul hidrocentralei Porțile de Fier I

Sistemul Porțile de Fier I este una din cele mai mari


construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe
Dunăre. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2.200
milioane mc se întinde de la baraj până la vărsarea în Dunăre a
râului Tisa, cu o lungime de 120 km, iar nivelul apei în amonte
de baraj a crescut cu 35 de metri.
Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai
mare defileu din Europa, între localitațile Baziaș și Orșova.
Zona Porțile de Fier are un bogat potențial arheologic, istoric și
turistic. Pentru protejarea habitatului său natural deosebit,
regiunea defileului Dunării a fost inclusă in Parcul Natural
Porțile de Fier.
În sala turbinelor sunt şase turbine Kaplan, fiecare cu o
capacitate de 194,5 MW şi o greutate de 3680 t. Primele trei
urbine originale au fost construite de către LMZ Leningrad, dar
ulterior construcția celorlalte a fost licențiată de UCM Reșița. Și
acum, tăcere „capitalistă”... Luăm de la alții, reparațiile și
reviziile ni le fac alții...
Regiunea Defileului Dunării reprezintă una din cele mai
pitorești și atractive zone turistice, atât prin frumusețile
naturale ale regiunii cât și prin monumentele istorice datând
din perioada Imperiului Roman. Ruinele castrului roman
Drobeta și ale podului construit de împăratul roman Traian
peste Dunăre, despre care noi am scris (vezi „Jocuri de cuvinte
– drum”), sunt numai câteva din atracțiile oferite de Muzeul
Porțile de Fier din orașul Drobeta Turnu-Severin.
Barajul hidrocentralei Porțile de Fier I cu Google Earth Pro
(imagine satelitară din 2011, punctul vizual al privitorului la
3,38 km înălțime)

Muzeul, inaugurat în 1976, conține obiecte din paleolitic,


epoca fierului sau perioada romană descoperite în urma
săpăturilor arheologice în zonă, dar există și informaţii despre
Ada Kaleh, construcţia hidrocentralei sau despre mănăstirea
Vodiţa. S-a încercat strămutarea micului paradis turcesc,
vechea insulă Ada Kaleh, pe Insula Şimian, însă fără succes.
Locuitorii au refuzat să se mute acolo. Puteți viziona videoclipul
„Insula Ada Kaleh, tărâmul pierdut (reportaj Exclusiv în
România)”, pentru care scriem și adresa web:
https://www.youtube.com/watch?v=EpQhKZdr6ww.

Pe Dunăre mai există un complex hidroenergetic, la


Gabcikovo, care generează cca 10% din energia electrică
utilizată în Slovacia. Barajul are și funcția de a proteja zona din
aval de inundații și de a regla nivelul apei în scopuri de
navigație.

Vorba lungă, sărăcia omului, așa că urmăriți videoclipul


„Adevăruri despre trecut: În numele luminii - despre
construirea Hidrocentralei Porţile de Fier 1” și documentarul
„Hidrocentrala Porțile de Fier I România”. Scriu și adresele web:
https://www.youtube.com/watch?v=GiCB9Hrqh9M

https://www.youtube.com/watch?v=6c7rM1dO6xs

Recorduri de baraje

Moto: „De-un timp nu mai e pomenit,/ Recordul său e


perimat,/ Că tare mulţi l-au depăşit/ În parlament şi în senat.!
(„Drama lui Münchausen”, de Florea Ştefănescu, mai 2006)

Există clasamente ale celor mai mari baraje din lume. Noi
am reținut barajul Kariba din Zimbabwe, cel mai mare din
lume, care a creat lacul Kariba cu o capacitate de stocare de
185 miliarde de metri cubi de apă, având o suprafață de 5.580
km2. Lacul Kariba are o lungime de 280 km și o lățime maximă
de 32 km.

Barajul Kariba din Zimbabwe, lung de 617 m

Barajul este în proprietatea Autorității fluviului Zambezi și


a fost construit între 1955 și 1959 de firma italiană Impresit.
Barajul are înălțimea de 128 m și o lungime de 617 m,
folosindu-se 1,036 milioane metri cubi de beton și metal. Două
stații generează energie electrică de 1,470 MW, adică 60 % din
didroenergia țării. Și firmele italiene de acum lucrează prin
România...
Pe locul doi în lume este barajul Bratsk din Rusia, din
Siberia, de pe fluviul Angara, datorită volumului de 169,27 de
miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare având o
suprafață de 5.540 km2. A fost construit între 1954 și 1964 și
acum este în proprietatea societății Irkutskenergo. Barajul are
125 m înălțime și o lungime de 1.452 m, peste care trece o
autostradă. Capacitatea instalată a hidrocentralei este de 4.500
MW, cu 18 turbine Francis. Turbinele sunt ca cele de la Porțile
de Fier I, LMZ (ЛМЗ), produse în Leningrad în 1960.
Pe locul al treilea este barajul Akosombo din Ghana, lung
de 600 m și înalt de 134 m, de pe fluviul Volta, construit între
1961 și 1966 de firma IMPREGILO din Italia, care crează lacul
Volta de 8.500 km2, cu 144 miliarde de metri cubi de apă, unde
s-au escavat 12 milioane metri cubi de pământ și rocă.
Hidrocentrala are șase turbine de generare a energiei electrice,
cu puterea instalată de 128 MW fiecare.

Barajul Akosombo, Ghana (cu Google Earth Pro)

Pe locurile următoare sunt barajele Daniel Johnson din


Canada, Guri din Venezuela, Asuan de pe Nil din Egipt, WAC
Bennett din Canada, Krasnoyarsk de pe Ienisei din Rusia, Zeya
din Rusia, de la granița cu China, Robert Bourassa din Canada
etc.

Un baraj antimaree

Moto: „Marea, o apă ce nu adapă.” (Lucian Blaga)

Macheta barajului Nampho

Am avut onoarea ca în septembrie 1989 [vezi începând cu


„Călătorii geodezice – Coreea de Nord, 1989 (I)”] să vizitez
barajul Nampho sau Barajul Mării de Vest din Coreea de Nord,
cunoscut și sub numele de Poarta de închidere a Mării de Vest.
Este un baraj de maree situat la 15 km vest de orașul „special”
Nampho, un sistem mare de diguri, lung de opt km, trei
camere de blocare și 36 de canale, permițând trecerea navelor
de până la 50.000 de tone.
Barajul închide gura râului Taedong de la Marea Galbenă.
A fost construit de armata nord-coreeană în cinci ani, din 1981
până în 1986. Scopul declarat al barajului a fost prevenirea
pătrunderii apei de mare în apa dulce a râului, rezolvând
problema alimentării cu apă și irigarea terenurilor, mărind
teritoriul arabil al regiunii.
Este un obiect turistic popular pentru grupurile de turiști
străini, pentru care există un centru turistic pe insula P'i Do,
unde sunt prezentate filme despre construcția barajului și a
ecluzelor. Și ca să comparăm iar cu construcțiile de la noi,
costul total estimat al barajului a fost de 4 miliarde USD.

Fotografie satelitară cu barajul

Fotografia satelitară arată barajul Mării de Vest. Fluviul


Taedong curge de la dreapta spre stânga pe imagine. Orașul
Nampho este pe malul de nord al fluviului, partea mai luminată
din centrul imaginii. Barajul se vede în stânga imaginii, la gura
râului.

Panoramă

Panorama barajului Nampo este luată de pe acoperișul


centrului turistic de pe insula P'i Do, cu privirea spre interior
de-a lungul râului Taedong. Începutul barajului lung de
aproximativ 8 km poate fi văzut la dreapta, gura largă a râului
Taedong în centru, porțile de închidere spre dreapta, Marea
Galbenă în extremitatea stângă a imaginii (vezi Tur virtual
interactiv al barajului Nampo). Pentru o eventuală tipărire,
adresa este https://www.dprk360.com/360/nampo_dam/.

Barajul Mării de Vest (cu Google Earth, comparați cu macheta)

Nordcoreenii au făcut un film în trei părți, americanii


tratându-l ca „propagandistic”,vizionarea urmând a se face prin
click pe una din cifre (West Sea Barrage, via YouTube: Part
1, 2, 3). Adresele pe părți sunt:
1 (https://www.youtube.com/watch?v=VHu5FEeIqfM),
2 (https://www.youtube.com/watch?v=ac8PKZGHK-4) și
3 (https://www.youtube.com/watch?v=AWPN7d27isc).
Vizionare plăcută!
În final, putem concluziona că secolul al XX-lea a fost
secolul barajelor și al hidrocentralelor, noi ținând pasul cu
lumea și construind baraje și hidrocentrale de capacități mari,
care au avut efect și la oprirea inundațiilor, dar și la
alimentarea cu apă a sistemelor de irigații. Vom vinde străinilor
și Hidroelectrica?
Ne-am cam prostit cu decizia „hidrologilor”, se vede pârâți,
Iliescu și Roman, care au oprit imediat amenajarea sistemului
Argeș – Dunăre, fealizarea canalului București - Dunăre,
interzicând ca Bucureștiul să devină port, să poată veni și
boierul Dinescu de la Cetate la TVR-ul regalist (la care se face
că lucrează) cu oarece iaht sau barcă. Dar scriem noi în curând
despre canale...
Să fiți iubiți!

(continuare)

NC

nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro