Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
425
î.Hr.) a fost un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care
a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el, evenimentele erau tratate
în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și
pentru descrierile oamenilor și locurilor vizitate.
S-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos,
azi Bodrum, Turcia). Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată
familia lui, Herodot a trăit o vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul
natal, călătorește mult și se stabilește la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un
apropiat al cercului lui Pericle.
Opera sa, Istorii, este o capodoperă literară cu multe digresiuni și anecdocte, măiestrit inserate în
istorisirile sale, scrisă în dialect ionic.
În opera sa Historiai (Istorii), redactată în dialect ionic și împărțită în epoca elenistică în 9 cărți,
Herodot își propune programatic să abordeze prima mare confruntare dintre lumea orientală (Asia)
și cea apuseană (Grecia), dintre despotismul oriental și democrația elenă, culminând cu războaiele
medice.
Relatarea războaielor medice începe de fapt abia în cartea a șasea, consacrând cărțile anterioare
expansionismului persan pe care îl consideră o cauză a conflictului, descriind popoarele supuse
(lidieni, egipteni, traci) de Imperiul Marelui Rege.
Opera sa este alcătuită din 9 cărți, fiecare purtînd numele unei Muze, structurată astfel: