Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Argument.................................................................................................3
Capitolul 1 ............................................................................................4
Consideraţii ştiinţifice asupra
gravitaţiei.........................................4
1.1Forţa gravitaţională...................................................................5
1.1.1 Scurt istoric...........................................................................6
1.1.2 Cercetători ai gravitaţiei........................................................7
1.1.3 Ştiaţi că................................................................................10
1.2 Forţa Coriolis..........................................................................11
1.2.1 Efectele forţei Coriolis.........................................................13
1.2.1.1 Influenţa forţei Coriolis asupra căderii corpurilor pe
Pământ...........................................................................................13
1.2.1.2 Influenţa forţei Coriolis asupra mişcării de-a lungul
suprafeţei Pământului...................................................................14
1.2.1.3 Pendulul lui Foucault........................................................16
Capitolul 2 ...........................................................................................17
Influenţa gravitaţiei asupra
Terrei ..................................................17
2.1 Influenţa gravitaţiei asupra Terrei ca planetă..........................18
2.1.2 Atracţia Lunii(formarea mareelor).......................................18
2.1.1.Harta gravitaţiei....................................................................19
2.1.3 Variaţia forţei gravitaţionale cu latitudinea geografică........20
2.1.4 Bombarea ecuatorială a Pământului.....................................25
2.2.Influenţe fizico-geografice ale gravitaţiei...............................26
2.2.1 Alunecări de teren................................................................27
2.2.2 Prăbuşiri...............................................................................30
2.2.3 Curgerile de noroi................................................................31
2.2.4 Solifluxiunea........................................................................32
2.2.5 Sufoziunea și tasarea............................................................33
2.2.6 Geotropism...........................................................................35
Concluzii................................................................................................36
Bibliografie............................................................................................37
2
Cu zeci de mii de ani în urmă a început aventura cunoașterii umane,
atunci ființele inteligente au descoperit lumea în care trăiau și au deschis
ochii către nemărginirea cerului.
3
4
Forţa gravitaţională este forţa de atracţie între toate corpurile cu masă din
Univers.Mărimea acestei forţe depinde doar de masa corpurilor şi de distanţa
dintre ele.Multitudinea forţelor gravitaţionale reacţionează între ele şi guvernează
mişcarea întregului Univers.
5
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupaţi de cercetări asupra
Pământului, de tendinţa corpurilor de a cădea, tendinţă care a fost privită ca o forţă
de atracţie dintre acel corp şi Pământ. Mulţi dintre cercetători au urmărit suprafaţa
şi forma Pământului, precum şi aştrii din jurul său, Luna şi Soarele.
6
Isaac Newton
Albert Einstein
(1879-1955)
7
La începutul secolului XX, prezenta teoria
relativităţii care a bulversat total mecanica clasică.
Dar conceptul de relativitate nu era cu totul nou.
Încă din anul 1632,Galilei realizase câteva
experimente în cabina unei corăbii, cu care a
demonstrat că fenomenele mecanice se petrec la
fel în sistemele de referinţă inerţiale. Enunţul,
cunoscut sub numele de Principiul relativităţii al
lui Galilei, a fost refomulat mai târziu de Newton.
Acest principiu arată că un observator dintr-
un referenţial aflat în repaus sau în mişcare
rectilinie şi uniformă nu poate să evidenţieze prin niciun experiment starea
sistemului său.
Galilei a realizat aceste experimente cu scopul de a apăra concepţia
heliocentrică si de a contrazice zvonurile precum Pământul nu este imobil, ci se
mişcă în jurul Soarelui.
8
La 13 noiembrie 1831, la Edinburgh, în
familia unui scoţian înstărit, s-a născut James
Clerk Maxwell.
Jocul întâmplării a făcut ca James să se
nască în anul în care Faraday a descoperit
fenomenul şi legile inducţiei, iar la maturitate să se
acopere de glorie cu lucrări teoretice strâns legate
de studiul matematic al acestui fenomen.
Activitatea lui s-a desfăşurat într-un ritm
susţinut, în domenii variate ale fizicii, şi 1-a
condus la realizări de mare valoare.
Tratatul Electricitate şi magnetism este cea mai valoroasă dintre lucrările lui
Maxwell-opera sa capitală. Prima ediţie a apărut la 1 februarie 1873.
Maxwell a fost un teoretician strălucit. Opera sa o dovedeşte fără rezerve. A
ridicat studiul teoretic-matematic-al fenomenelor fizice la un nivel greu de depăşit
chiar în această disciplină ştiinţifică, în care cercetătorii prestigioşi nu lipsesc.
După străduinţe îndelungate, concepţia sa didactică a triumfat. La început,
la Cambridge: cursul de fizică experimentală şi laboratorul Cavendish atestă
succesul obţinut.
Acest titan al raţionamentului pur, apreciind lucid nevoia şi utilitatea muncii
de laborator pentru înţelegerea fenomenelor fizice, a făcut în ţara sa tot ce i-a stat
în putere pentru promovarea acestei activităţi. In această direcţie a depăşit vederile
şi înţelegerea contemporanilor. Ani de-a rândul, a luptat pentru predarea fizicii pe
o bază sănătoasă, experimentală.
9
...ceea ce ne apare ca forţa gravitaţională, este doar deformarea continuumului
spaţiu-timp, iar particulele se mişcă după liniile geodezice ale continuumului
4-dimensional?
Exemplu:
10
Forța Coriolis ia naștere din cauză că suprafața Pământului se rotește cu o
viteză mai mare în apropierea Ecuatorului decât la poli.
Activitate experimentală
11
Pentru a arăta acest lucru vom considera următorul exemplu: luăm o foaie de
hârtie care se poate roti în jurul unui ac cu gămălie înfipt într-o foaie de polistiren
expandat. Deasupra foii ţinem fixă o riglă şi de-a lungul riglei
deplasăm (rectiliniu) un creion care atinge foaia de hârtie. Ce
observăm? Deşi faţă de sistemul laboratorului creionul se mişcă
rectiliniu, traiectoria de pe foaia de hârtie va fi curbată (Fig. 1)
astfel că putem trage concluzia că apare în sistemul de referinţă
al foii o acceleraţie normală la traiectoria creionului. În sistemul
laboratorului (inerţial) asupra creionului nu acţionează nici o
forţă care să curbeze traiectoria iar aceasta va fi o linie dreaptă. În schimb în
sistemul de referinţă legat de foaia în rotaţie (neinerţial) trebuie să acţioneze o
forţă suplimentară, perpendiculară pe direcţia vitezei, care curbează traiectoria.
Această forţă de inerţie suplimentară a fost denumită forţă Coriolis după numele
fizicianului francez Gaspard Gustave Coriolis (1792 – 1843) care a calculat
această forţă.
12
Efectul forţei Coriolis se explică multe fenomene interesante care au loc pe
Pământ.Forţa Corolis are o influenţă asupra mişcării de-a lungul suprafeţei
Pământului cât şi asupra căderii corpurilor pe Pământ.
Acesta cade riguros pe verticală numai la poli, deoarece acolo direcţia mişcării
şi axa de rotaţie a Pământului coincid şi de aceea nu există forţă Coriolis (ea este
totdeauna perpendiculară pe axa de rotaţie şi pe direcţia mişcării). La ecuator
direcţia mişcării formeayă un unghi drept cu axa Pământului şi deci deviaţia
corpului în cădere liberă este maximă.
Dacă privim dinspre Polul Nord rotaţia Pământului ni se prezintă ca având sens
contrar acelor de ceasornic.Prin urmare, un corp care cade liber trebuie să devieze
spre dreapta faţă de direcţia mişcării, adică spre răsărit.(est)
Deci, mărimea devierii spre răsărit, maximă la ecuator, se reduce până la zero
pe măsură ce ne apropiem de poli.
13
1.2.1.2 Influenţa forţei Coriolis asupra mişcării de-a lungul
suprafaţei Pământulu
viteza relativă
⃗v r (fig. 2)
Dacă viteza relativă are sensul de la Sud spre Nord se ajunge la aceeaşi
concluzie:pe emisfera nordică abaterea este spre dreapta, iar pe cea sudică spre
stânga traiectoriei.
→
meridian( F rSub{size8{C} } {¿ ).
14
Prima componentă influenţează doar greutatea corpului în sensul mişcării ei,dar
a doau conduce la abaterea spre dreapta traiectoriei.
Pe emisfera sudică
F 'C micşorează greutatea în micşorarea de la Vest la Est şi
o măreşte în caz contrar.
→
Componenta F rSub{size 8{C} } {¿ conduce pe emisfera sudică la o abatere spre stânga
traiectoriei.
Aceste efecte ale forţei Coriolis pot fi observate la şinele de căi ferate:la o cale
ferată, în emisfera nordică se uzeaza mai mult şina dreaptă, iar în emisfera sudică
şina din stânga.Tot astfel se explică şi săparea malurilor drepte la râuri, în emisfera
nordică.
15
Tot datorită forţei Coriolis, vânturile, alizeele dirijate în emisfera nordică, de la
nord la sud sunt deviate spre vest, iar cele din emisfera sudică dirijate de la sud la
nord vor fi tot spre vest.
Tot forţa Coriolis explică şi istorica experienţă cu pendulul lui Foucault pentru
punerea în evidenţă a rotaţiei Pământului. Foncault a suspendat în 1850 în
Ponteonul din Paris un pendul cu lungimea de 67 metri, constând într-un fir care
nu se torsiona, şi o sferă de cupru de 28 kg, prevăzută cu un ac. Aceasta lasă în
timpul oscilaţiilor nişte urme pe nisip care nu se suprapuneau ci formau o rozetă.
Întrucât firul pendului îşi păstrează planul de oscilaţie într-un sistem inerţial,
Foucault a dedus că Pământul este acela care se roteşte sub pendul.
17
Luna este obiectul cel mai apropiat faţă de Pământ şi de asemenea,este
singurul satelit natural al acestuia.Până acum câteva decenii,oamenii nu i-au văzut
decât o dată faţa din cauză că ea parcurge complet o orbită exact în timpul în care
efectuează o rotaţie completă în jurul axei sale(27,32166 zile terestre).
Câmpul gravitaţional dintre Lună şi Pământ cauzează unele efecte
interesante.Printre cele mai evidente sunt mareele.Astfel,pe ţărmul apelor deschise
şi al oceanelor se observă o creştere a nivelului apei,numită flux şi o scădere
numită reflux,fenomene care se repetă cu o periodicitate de 12h 25min 30sec. De
la noi, pe suprafaţa Pământului vedem doar denivelări, una spre Lună şi una în
direcţia opusă. Efectul este mai evident în apa oceanelor faţă de scoarţa terestră,
aşa că apa se ridică mai mult şi pentru că Pământul se roteşte mai repede decât
Luna, denivelările se produc în jurul Pământului, o singură dată pe zi, cauzând
două fluxuri pe zi.
Pentru că Pământul nu este complet fluid, rotaţia lui poartă denivelările un
pic mai înainte de punctul aflat direct sub Lună. Din aceasta rezultă că forţele
dintre Pământ şi Lună nu sunt exact pe linia dintre centrele lor şi se formează o
torsiune pe Pământ şi o acceleraţie a forţei pe Lună. Acest lucru cauzează un
transfer al energiei rotaţionale ce face ca Pământul să îşi încetinescă rotaţia cu 1,5
milisecunde pe secol, iar Luna se ridică într-o orbită superioară cu 3,8 cm pe an.
Natura acestei interacţiuni gravitaţionale este răspunzătoare pentru faptul că
18
Luna se învârte concomitent, ca atare arată aceeaşi faţă spre Pământ. Aşa cum
viteza de rotaţie a Pământului e micşorată de interacţiunea cu Luna, şi viteza
acesteia a fost micşorată de interacţiunea cu Pământul, dar de această dată efectul
a fost mai puternic. Acest lucru s-a petrecut şi cu ceilalţi sateliţi din Sistem. La
final, rotaţia Pământului va fi încetinită până când se va potrivi cu perioada Lunii.
19
senzorii de bord, iar receptoarele GPS
înregistrează locațiile acestora.
interacţiune gravitaţională (G = m ⃗g )
20
Vectorul acceleraţiei gravitaţionale este
dirijat pe direcţia OA, de la A la O şi are
modulul g = 9,8 m/s2.
Această forţă
⃗F se însumează cu forţa gravitaţională G⃗ 0 a corpului îndreptată
spre centrul Pământului.
G⃗ φ= G⃗ +
⃗F (1)
F m ω2 R cos φ ω 2 R cos φ
= =
G mg g
rezultă
,dar cos φ este întotdeauna ≤1
21
deci => F≤ =>F<<G
Să descompunem forţa
⃗F în două componente: (fig.2)
⃗F
1 orientată vertical în sus
⃗F
2 îndreptată orizontal.
Gφ = G - m ω2 R cos φ
ω2 R
2
Gφ = m g - m ω R cos φ = mg ( 1−
g
2
cos φ )
22
ω2 R
Gφ = G ( 1−
g
2
)
cos φ (2)
Dar = => Gφ = G
Gφ = G
La pol φ = 90°=> cos90°= 0=> Gφ=G iar la ecuator Gφ diferă cel mai mult de
G(£=0°) £- unghiul format de direcţia greutăţii aparente
Sin £ =
sin £ =
Deci, greutatea aparentă Gφ este îndreptată spre centrul Pământului, atât la pol
cât şi la ecuator.(φ=0 =>£=0°;φ=90°=>£=0°)
Dacă corpul se mişcă în lungul ecuatorului cu viteza liniară v0,atunci asupra lui
va acţiona o forţă inerţială F, îndreptată împotriva forţei gravitaţionale:
23
F=
condiţia: = mg => v0 =
√gR
În modul acesta,în absenţa forţelor de frecare din partea aerului, un corp aruncat
orizontal cu viteza v = 7,9 km/s s-ar mişca la suprafaţa Pământului fără a cădea,
adică sub formă de satelit.Această viteză se numeşte "prima viteză cosmică".
v= = v0 (v0 = )
Deci viteza care trebuie comunicată unui corp ca acesta să devină satelit
artificial este cu atât mai mare cu cât h este mai mare.
Dacă viteza satelitului este mai mare decât cea necesară menţinerii lui pe o
traiectorie circulară, satelitul se va mişca după o eclipsă care este cu atât mai
alungită cu cât viteza sa este mai mare.
24
acestuia,adică o planetă artificială.Viteza de 11,2 km/s este numită" a doua viteza
cosmică.
25
De-a lungul anilor au fost mai multe expediţii care au afirmat în cele din
urmă turtirea Pământului din cauza gravitaţiei şi a rotaţiei în jurul axei sale.
• Gravitaţia este un agent intern care modelează relieful. Are rol hotărâtor în
deplasarea materialelor ajunse în dezechilibru din diferite cauze.
• Prăbuşirile
• Alunecările de teren
• Curgerile de noroi
• Solifluxiunea
26
• Sufoziunea
• Tasarea
27
rotire, atunci când aceasta este curbă. Mărimea alunecărilor este diferită, ele
ajungând de la lungimi de cațiva metri la dimensiuni uriașe de mulți kilometri.
Cea mai mare alunecare de pe Terra s-a produs în urmă cu 10.000 de ani, în munții
Kabir Kuh din Iran. Masa de pământ deplasată pe o distanță de 18 km a avut o
lungime de 15 km și o grosime de 300 m.
28
29
• Sunt deplasări bruşte ale rocilor,
stâncilor.
• Pot fi:
30
• Se pot produce şi în urma erupţiilor vulcanice. În acest caz, sunt foarte
periculoase şi poartă denumirea de lahar.
31
Cute de
• Tasarea este procesul de îndesare a rocilor afânate (loess, nisip).
32
Evitarea Tasării
Pe solurile tasate se recomandă arături adânci cu plugul prevăzut cu scormonitori,
când solul are umiditate optimă.
În atenţia agricultorilor trebuie să stea măsurile care pot menţine solul într-o stare
optimă (din punctul de vedere al densităţii aparente şi porozităţii) pentru cultura
plantelor:
Solul tasat constă în micşorarea volumului prin deformare plastică sub acţiunea
unor forţe exterioare (ploi, zăpezi, irigare neraţională, trecerea cu agregate agricole
grele, de prea multe ori, când solul este umed etc.). În aceste condiţii creşte
densitatea aparentă la 1,5 g/cm3 şi chiar mai mult, devenind improprie creşterii
plantelor. Aerisirea solului este redusă, iar pătrunderea apei îngreunată. Acţiunea
de tasare se resimte până la 35-40 cm adâncime. Se recomandă arături adânci cu
plugul prevăzut cu scormonitori, când solul are umiditate optimă.
33
Geotropisme - sunt mișcări de
orientare a plantelor față de direcția
gravitației Pământului. Rădăcina
principală și tulpina principală se
orienteaza în sens opus una față de
cealaltă, dar paralel cu direcția de
acțiune a gravitației. Rădăcina se
orientează în direcția centrului de
atracție a Pământului, fiind un organ
pozitiv ortogeotrop, iar tulpina se
orientează în sens opus gravitației
Pământului, având ortogeotropism
negativ.
34
Realizând această lucrare, putem spune că am descoperit mult mai multe despre
ceea ce avem în jur, am descoperit cauze a diferitor fenomene și acest lucru va
ajuta cu siguranță.
35
1. Nastasia Covaci; Delia Văduva – Uimitorul Univers,povestea fără
sfârșit a cunoașterii, Editura Arves, 2004
2. Gillian Doherty; Anna Claybourne; Susana Davidson – Enciclopedie
de geografie a lumii, Editura Aquila, Oradea, 1993
3. Reader’s Digest – Descoperiți minunile lumii, Univers Publishing
SRL, București, 2004
4. Isaac Asimov – Ce știm și ce nu știm încă despre pământ și cer,
Editura Elis, București, 1996
5. Colectiv coordonat de Văcaru Vasile – Descoperiri ale secolului XX,
mică enciclopedie, Editura Ion Creangă, București, 1979
6. Gamow G. - Gravitația, Editura Științifică, București,1966
7. National Geographic, România, mai 2004
8. Ioan N. Popescu – Gravitația, Editura Științifică și Enciclopedică,
București,1982
9. Helmut Hofling – Cosmosul dintr-o privire, Editura Politică,
București, 1995
10. Colecția Reviste de Fizică Evrika
11.Octavian Mândruț - Geografie fizică, Editura Corint,București,2004
36
37