Gib I.

Mihăescu- Rusoaica

Rusoaica- evocă viaţa rudimentară, plină de peripeţii şi eroism, pândită de moarte

şi ameninţată de ratare prin izolare sau inactivitate, a unui sector de pază la graniţa
basarabeană, unde războiul este încă o realitate, prin neîntrerupta trecere din Rusia la noi
şi de aici a fugarilor, a spionilor şi a simplilor amatori de haiducie şi contrabandism, într-
o zonă de nestatornică aşezare. Acţiunea e fixată aici în cea mai propice regiune pentru
faptă epică.
Scriitorul şi-a încadrat eroii săi, de o veche violenţă, instinctivă, pe terenul care le
justifică atât de firesc actele şi temperamentul. Unui ochi superficial I s-ar părea acest
roman o reluare de haiduceşti peripeţii sămănătoriste, cu ţărănci avide de senzualism, cu
soldaţi dornici de aventură, cu masculi romantici, dar şi cu neistovite rezerve sexuale.
Personajele lui Gib Mihăescu sunt agitate de o frenezie a simţului erotic şi de o nostalgie
slavă a necunoscutului, împinsă în straturile subconştientului.
În virilitatea talentului său, scriitorul a adăugat cu Rusoaica toată acea concepţie
dedaliană a romanului, acea construcţie ramificată prin labirintul căreia, cititorul
înaintează pe urma firului conducător, când mai încâlcit, când mai destins. Roman de
aventură în cea mai nobilă accepţiune a cuvântului, în care evenimente moderne se
împleteau cu ecouri de viaţă haiducească, Rusoaica era mai degrabă romanul unei iubiri
himerice. Romanul, scris în 1933, izbeşte încă de la început printr-o relativă soliditate,
care se impune de la sine, fără nici o demonstraţie.
Locotenentul Ragaiac, primeşte ordin să se instaleze într-un bordei pe Nistru
împreună cu un detaşament de pază în scopul de a surprinde încercările de trecere
frauduloasă a graniţei.
Malul Nistrului e împărţit pe sectoare şi foarte mulţi ofiţeri şi soldaţi sunt siliţi să
trăiască în singurătate, departe de aşezările omeneşti. De la soldat, până la ofiţer, toţi sunt
în căutare de femei prin împrejurimi şi fiecare nutreşte idealul său.
Dar pentru Ragaiac idealul este ,,Rusoaica”femeia îndrăzneaţă şi intelectuală,
care poate pica oricând din ceţurile scitice. În Madame Bovary nu se zugrăveşte o
femeie, ci femeia în general. Rusoaica e un fel de ,,Madame Bovary”a virilităţii, întrucât
în Ragaiac sunt întrupate aspiraţiile oricărui bărbat, fără vreun accident mai deosebit.
Simbolizarea se face prin mai mulţi indivizi deodată: Ragaiac, Bădescu, Iliad, printre
ofiţeri, Marinescu, Cebuc şi alţii printre soldaţi, umblă toţi după femei şi au un ideal
feminin.
Iliad, om cam mărginit, a prins în mână o,, Rusoaică” sublimă, plină de paraziţi,
pe care însă colonelul I-a gonit-o peste Nistru înapoi. Iliad, plânge în hohote, Ragaiac,
aflând întâmplarea , se străduieşte gelos să prindă el ,,Rusoaica”, fără a izbuti, fiindcă
fata se îneacă probabil în Nistru şi rămâne mereu inaccesibilă în poziţia idealului.
Bădescu în căutare de femei e mâncat de lupi.Cu riscul şi cu plăcerea legată de risc,
ofiţeri şi soldaţi explorează împrejurimile, caută femei, profesează un adevărat detectivist
sexual.
Scriitorul pare bântuit de o singură problemă, aceea de a figura pentru cititor
goana după femeia inaccesibilă, şi în această obsesie pune obstinaţie, meticulozitate,
gravitate şi chiar delir, mergând la scop fără greş.

1
 Ragaiac descoperă o femeie misterioasă , moldoveancă, dar de tipul ceţos
al ,,Rusoaicei”, o vicleană care îmbie şi rezistă totodată. În viaţa ei e ceva misterios,
întrucât, femeie de oarecare cultură, s-a refugiat într-un sat cu un bărbat care, din
dragoste pentru ea a făcut o delapidare. Niculina, că aşa o cheamă pe femeie, îşi înşeală
bărbatul, pe Serghie Bălan cu Ragaiac. Serghie Bălan e un contrabandist pe care Ragaiac
îl prinsese, şi care ajunge să creadă că Niculina în înţelegere cu Serge, atrage în cursă
ofiţerii şi începe o adevărată campanie detectivistă, aflând drumuri ascunse ale
contrabandistului. Niciodată femeia nu-şi clarifică atitudinea, rămânând mereu o amantă
înfocată şi o soţie fidelă, măcar cu sufletul.
Romanul se termină în chip neaşteptat, Bălan e împuşcat, Ragaiac părăseşte
postul de pe Nistru, şi are prilejul să asiste la nunta lui Iliad cu o Marusea, care,
enigmatică şi ea fuge ca mireasă cu un alt iubit. Şi Ragaiac, gândind la Niculina lui, şi
Iliad cugetând la Marusea, merg cu aspiraţiile mai departe, către inaccesibil,
către ,,Rusoaica”, apărută pentru scurtă vreme şi înnecată în Nistru.
Rusoaica- e un adevărat roman de analiză, face monografia unei laturi sufleteşti,
a aspiraţiei bărbatului în genere pentru femeia necasnică, fugitivă şi inaccesibilă. În figura
locotenentului Ragaiac, povestitorul la persoana întâia a faptelor trăite într-un activ sector
de pază la graniţa basarabeană, se reliefează psihologia masculină, tipică a eroilor lui
Mihăescu, după cum în Iliad, camaradul său de arme şi aventură, se desenează personajul
molâu, dar favorizat de împrejurări romantice şi deformat de grotescul implicat al
autorului. Nici contrabandistul Serghie Bălan, în primitivitatea lui amplificată, nu este
mai puţin viabil, iar tipurile episodice participă şi ele la aceeaşi credibilitate artistică, dar
tocmai de aceea purificate de grotesc; plutonierii Gârneaţă şi Cebuc, caporalul
Marinescu,Gherăscu, refugiaţii Ilia şi Arun Şter completează ambianţa necesară faptelor
petrecute în roman.
Femeia lui Ragaiac rămâne o pură izvodire a imaginaţiei, o fantasmă care
încearcă să se substituie realităţii, fără ca metamorfoza să fie, ca în mitul antic, posibilă.
Din paginile Vechiului testament, cu tot efortul pe care îl face de a descoperi şi
altceva, Ragaiac nu reuşeşte să reţină decât două chipuri de femei: Judita, frumoasa
văduvă a lui Manase, femeia neînduplecată până la cruzime în credinţa sa, curajoasă şi
voluntară, care taie capul lui Holofern, generalul asirienilor, salvându-şi poporul de la
robie, şi Dalila , curtezana care l-a pierdut, prin viclenie femeiască pe Samson,
dezvăluindu-le filistenilor taina puterii lui.
În mod surprinzător răsare, printre aceste imagini de femei frumoase, crude,
viclene, răzbunătoare, fanatice, reproduse după cele două portrete biblice, chipul unui
personaj feminin pe care tânărul prozator l-a purtat multă vreme în minte. El caută
misterul feminin într-o primă etapă a creaţiei, în femeia războinică sau haiducă. Aceasta
este una din primele ipostaze în care se înfăţişază ,,rusoaica”în proza lui Gib Mihăescu.
Personajul se va rafina mai târziu sub influenţa lecturilor operelor unor scriitori celebri
cum ar fi: Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Kuprin sau Andreev, astfel el împrumută
femeii mult visate trăsăturile unor eroine din Demonii, Fraţii Karamazov, Idiotul,
Crimă şi pedeapsă, Război şi pace, etc.
,,Rusoaica”la fel de misterioasă ca ,,Dulcineea”din visurile lui Don Quijote, nu
prinde decât cu mare greutate un contur mai consistent. Aflăm că ea ar fi putut fi
Marusea, dar la fel de bine şi Niculina. Provocat de Iliad, Ragaiac o evocă pe Marusea,

2
dar vaga amintire pe care I-o păstrează se preface, cum constată personajul,stăpânit de
Niculina ,, în nimic”.
,,Parfumul”cunoscut al Marusiei se şterge pentru a face loc unei ,, arome
sălbatice de nuc”, aromă cu care este asociată Niculina, iar ambele sunt alungate de ,, o
miresmă mai puternică decât toate parfumurile cunoscute, decât tăria amară şi sălbatică
a nucului secular, decât orice altă tărie ştiută şi aspirată până la fund”. Cele două
chipuri din realitate sunt înlocuite de o fantasmă. Afară de câteva vagi detalii fizice, o
femeie înaltă sau scundă, cu pas maiestos, nu aflăm nimic despre femeia visată de
Ragaiac, învăluită într-o taină nedezlegată de personaj. El nu poate strecura decât ici şi
colo, câte un amănunt despre femeia aşteptată, care spre deosebire de Marusea
are ,,picior înalt şi ochi oblici” şi pentru că vine din ,, împărăţia gerurilor”poartă ,, o
şubă enormă”această ,,prinţesă a iernii”se distinge prin ,,liniile lungi ale trupului şi
mlădierile de călăreaţă a stepei”, ,, rusoaica”visată, nu poate înlocui pe nici una din
femeile care-I ies în cale lui Ragaiac.
Nicolae Manolescu în Arca lui Noe remarca: ,, În fond, Rusoaica e mai puţin
romanul unui ideal erotic, decât al unei iluzii. Protagonistul însuşi este un
iluzionist.”Criticul îşi întăreşte argumentarea cu câteva consideraţii de ordin stilistic
asupra romanului. Se observă în Rusoaica un limbaj diferenţiat: acela al autorului şi al
naratorului- personaj: ,,Autorul îşi lasă personajul-narator să se prezinte ca un Don
Quijote, însă el ştie că Ragaiac e de fapt un Sancho Panza. Ştie şi ne-o sugerează prin
ironia care dublează emfaza”. Ironia autorului conduce la demistificarea ,,soldatului
fanfaron” : ,, Un ins banal joacă rolul Cavalerului ce aleargă după himera Prinţesei
Îndepărtate şi vrea să ne convingă că stupidele lui aventuri au mare conţinut spiritual. În
miezul Rusoaicei este o mistificaţie-demistificaţie: naratorul încearcă să-I demistifice
personajul. Jocul stilistic dintre fanfaronadă şi ironie se explică prin jocul acestor
atitudini.”
Obsedat de ,,rusoaică” , eroul vrea să se salveze, în suflet cu această imagine
mântuitoare, de prăbuşirea definitivă în banalitatea care-l ameninţă din toate părţile.
Calitatea visului personajului apare uneori îndoielnică, idealul lui ,,degradat”cum s-a
spus, dar speranţa recuperării nu-l abandonează nici măcar atunci când se vede înfrânt.
Sufocat, prizonier al lumii concrete, nimeni şi nimic nu-l poate opri pe Ragaiac să
viseze că poate depăşi această realitate împovărătoare prin voinţă şi energie, cucerindu-I
feţe necunoscute. Devenit propriul său vrăjitor,Ragaiac este un Don Quijote torturat de
Dulcineea cea vrăjită, pe care, spre deosebire de eroul lui Cervantes, o cunoaşte numai în
această ipostază, deformată, comună, cealaltă faţă a ei, nevăzută,,sacră”pe care o
bănuieşte şi o doreşte cu ardoare, fiindu-I cu desăvârşire interzisă. Don Quijote, care nu
este deloc un ,,platonic stupid”, cum ni se sugerează câteodată, ci un smintit mai înţelept
decât Ragaiac, este mai fericit decât omologul său balcanic.
Bibliografie selectivă:
1. George Călinescu-Istoria literaturii…, ed.Minerva,Bucureşti, 1988.
2. Pompiliu Constantinescu- Romanul rom. Interbelic,ed.Minerva, 1977.
3. Gib I.Mihăesu- Rusoaica/ Lecturi paralele- postfaţă la roman de Al.
Andriesu, ed.Minerva, Bucureşti, 1990.
4. Perpessicius-Opere 7, ed. Minerva, Bucureşti, 1975.
Prof. Florina-Claudia Argyelan

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

3
4