Particularitățile textului

Apărută în 1881,în volumul Novele din popor, Moara cu noroc este o nuvelă realistă care reprezintă
povestea unui declin. Cu mijloacele investigației psihologice ,scriitorul urmărește cazul lui Ghiță, fostul
cizmar devenit cârciumar ,cuprins de patima pentru bani.
„Nuvelă solidă , cu subiect de roman”(G. Călinescu), Moara cu noroc se încadrează în curentul realist care
se manifestă în secolul XIX- lea. In primul rând, se remarcă preferința autorului pentru maniera descriptivă,
foarte cunoscută realiștilor, prezentă încă de la început=„ De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și
peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor.” Spațiul este, așadar, real,
acțiunea desfășurându-se în „pusta arădeană”. Locurile sunt rău-prevestitoare= „ nu zăreai decât iarbă și
mărăcini..” Poziția acestui local „Moara cu noroc”, la răscrucea drumurilor, într-o zonă sălbatică, nu este
întâmplătoare. De asemenea, cele cinci cruci sau alte semne vin în completarea unui loc blestemat,
anticipând o tragedie.
Alături de detaliile naturale, un rol important îl au personajele, produse ale mediului lui social. Puternic
individualizat este Ghiță, cel care, odată cu apariția maleficului Lică Sămădăul la han, devine o victimă a
iraționalului. Dorința de a „ vedea banii grămadă înaintea sa”, de a se îmbogăți constituie o marcă a
realismului, a personajului veridic, netrucat. Prozatorul dezvăluie, de asemenea, mecanismele interioare
ale protagonistului, incapabil de comunicare (în relația de familie), tot mai închis în sine, manifestând trăiri
contradictorii. Ana, pe de altă parte, „prea tânără, prea așezată”, nu pare pregătită pentru lumea coruptă
de la „Moara cu noroc” , fiind de asemenea derutată de comportamentul soțului.

Tema degradării umane este atent reliefată. Ghiță acel harnic tată de familie, om așezat, fără excese,
„ginere harnic”, cum îl numește bătrâna, se va schimba treptat, sub influența lui Lică Sămădăul, personajul
negativ al nuvelei. Un moment important în decăderea protagonistului are loc în scena procesului, după
episodul uciderii femeii în negru și a copilului ei. Ghiță, mereu frământat, devenit un instrument al lui Lică,
va depune mărturie mincinoasă. Acest fapt determină achitare lui Lică (făptașul) și duce la condamnarea lui
Săilă Boarul și a lui Buză-Ruptă, „doi oameni nevinovați care aveau să sufere osândă grea.” Protagonistul
ignoră valorile morale, situându-se de partea răufăcătorului, a lui Lică, cel care „ nu e om singur, ci un
întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe alții”. Criza morală a personajului se va amplifica. Omul
ezitant, torturat interior, va sfârși până la urmă tragic= își va ucide soția, după ce o împinge chiar el spre
păcat, și va fi ucis de un om al Sămădăului.
Ca în orice nuvelă, accentul cade pe reliefarea personajului. La Slavici, un rol important îl are și analiza
psihologică. Ghiță este personajul complex, individualizat al nuvelei. Statutul inițial este cel de cizmar. Din
dorința de a fi „om cu stare”, Ghiță - care se detașează de sfaturile bătrânei soacre – ajunge cârciumar la
„Moara cu noroc”. Este harnic, întreprinzător până la sosirea lui Lică, stăpânului locurilor. Acesta din urmă
își dezvăluie dorința de a controla de a controla totul de la început= „Eu voiesc să știu totdeauna cine
umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face.” Chipul său demonic („ sprâncene dese și
împreunate la mijloc”, „ochii mici și verzi”) îi anticipează caracterul. Ana, soția cârciumarului „ tânără și
frumoasă”, este mereu derutată de comportamentul tot mai misterios al soțului. Un personaj static este
bătrâna, adevărată voce a rațiunii și exponentă a comunicării tradiționale.
Finalul nuvelei este tragic. Coincide cu moartea personajelor= Ana este ucisă de Ghiță, acesta – de Răuț,
iar Lică se sinucide= „Pintea îl găsi cu capul sfărâmat la tulpina stejarului.” Replica resemnată a bătrânei
asupra destinului încheie nuvela= „Sâmțeam eu că nu are să iasă bine= dar așa le-a fost data!”