caruia se declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din

neatentie, scrisorica de amor primita de

la amant. Documentul devine instruments santajului
politic in mana lui Catavencu, adversarul
politic al sotului si al amantului ei. Catavencu o
ameninta ca publica scrisoarea in "Racnetul
Carpatilor", daca nu capata in schimb postul de deputat.
Ca urmare, Zoe se dovedeste o
luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme
feminine ca sa-si salveze onoarea. Pentru a-l
convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui
Catavencu, ea recurge la rugaminti si lamentatii
-"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar
un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-
ma de rusine", dupa care trece la amenintarea cu
sinuciderea - "Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si
atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri
poate sa se intample orice". Cu o energie
impresionanta la o femeie ce parea sensibila si
neajutorata, ea se dovedeste a fi o combatanta
apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara
inima".
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vol, ea isi
impune candidatul, pe Nae Catavencu, in
numele unui interes strict personal, acela de a capata
scrisoarea de amor, altfel si-ar fi distrus
prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji
de care beneficia din pi in: "Da, il aleg
eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate
voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu.
In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu mine...".
Penduland intre sot si amant cu inteligenta si
abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti
fiind constienti de puterea si influenta ei -
"al dumneavoastra, coane Fanica si-al coanii Zoitica"-
(Pristanda). Are asupra barbatilor o
seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa,
savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui
Catavencu atunci cand isi recapata "scrisorica",
asigurandu-se cu abilitate de devotamentul
acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor,
consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din urma
Camera". Cetateanul turmentat inchina si el: "In cinstea
coanii Joitichii ca e dama buna!".
Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin
vorbele, faptele si gandurile eroinei,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa
dialog si monolog, o modalitate aparte o
constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii
(parantezele autorului) ori indicatii
scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi
"misca" personajele, le da viata si
credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in
zilele
noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de
caracterizare directa. De pilda, atunci cand
Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea
despre existenta scrisorii, dramaturgul
noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca
lesinata in brate)", pentru a sugera siretenia
femeii de a parea sensibila si distrusa de suparare, iar
putin mai jos , "(top o ingrijesc)", care
trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia
barbatilor, asupra carora exercita o seductie
deosebita. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse
sugestiv: "(incepand sa se jeleasca si
cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)",
"(revenindu-i deodata toata energia) ", "(cu energie
crescanda) .
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei
conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare
prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea
n-are alt vrajmas mai cumplit decat
vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa,
nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca
rasul".