Instituția publică Universitatea de Stat de

Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”

Catedra Medicină militară și a calamităților

Referat

Tema: Accidentele nucleare la statiile atomice electrice,

clasificarea lor
(lucru individual)

Conducător:
Vasile Dumitraș,
dr.med.,conf.univer.,
colonel medic(r)

Efectuat:
Gheorghe Cigoreanu
Student anul IV,
Medicină, Gr. M1521
27 ianuarie 2019
Chișinău 2019
Cuprins:
1. Introducerea
2. Descrierea accidentului nuclear
3. Clasificarea accidentelor nucleare
4. Exemple de accidente nuclear
5. Consecintele accidenteor nucleare, masuri intreprinse
6. Masuri de prevenire protectie si interventie
7. Bibliografie

Radiaţiile sunt frecvente în natură sau pot fi produse în mod artificial fără a fi
definite nici ca tip nici ca efect. Iradierea naturală a organismului uman se datorează
radiaţiilor ionizante existente în mediul înconjurător (radiaţiile cosmice,
radioactivitatea solului, a alimentelor etc). La acestea se adaugă: - folosirea radiaţiilor
în investigaţiile şi tratamentele medicale - iradierea datorată experimentelor nucleare în
atmosferă şi industria energetică nucleară Ponderea cea mai importantă în iradierea
organismului uman o are iradierea naturală 66% , urmată de iradierea medicală 23% şi
cu valori apropriate iradierea profesională şi cea suplimentară. Deoarece efectele
radiaţiilor sunt legate de doza de radiaţie primită, care asociază un factor de risc s-a
stabilit doza maximă admisă pentru populaţie de 5mSv/an. Accidentul nuclear se
consideră a fi evenimentul care afectează instalaţia nucleară şi provoacă iradierea sau
contaminarea populaţiei şi mediului înconjurător peste limitele maxime admise.
Instalaţiile şi activităţile care sunt luate în considerare ca sursă de accident nuclear
sunt:
- reactoarele nucleare energetice şi de cercetare
- instalaţiile din ciclul de producere a combustibilului nuclear
- instalaţiile de tratare a deşeurilor radioactive
- transportul şi depozitarea combustibilului nucleari sau a deşeurilor radioactivă
- producerea, utilizarea, depozitarea, stocarea şi transportul radioizotopilor folosiţi în
agricultură, industrie, medicină, precum şi în scopuri ştiinţifice şi de cercetare
- utilizarea radioizotopilor pentru producerea de energie în obiecte spaţiale
Centralele nucleare electrice având în structură reactoare nucleare de putere (500 –
1000 MW) constituie pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului
înconjurător şi iradierea populaţiei în astfel de situaţii,

Diferite clasificari ale accidentelor nucleare

În funcţie de riscul radiobiologic pentru populaţie şi de intensitatea sa de acţiune,
accidentul nuclear poate fi încadrat astfel:
- Accidentul nuclear minor (de rutină): este considerat evenimentul în care iradierea
sau contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător depăşeşte doza maximă admisă.
- Accidentul nuclear major: este considerat acel accident care reprezintă risc biologic
mare, prin iradierea externă şi internă a populaţiei.
- Accidentul nuclear maxim credibil de proiect: se ia în calcul la proiectarea centralei
nucleare şi este delimitat de expunerea rezultată din eliberarea de produse de fisiune cu
o iradiere mai mare de 0,25 Sv pe întregul organism şi de 1 Sv /om adult pe tiroidă.
Există mai multe tipuri de accidente nucleare:

 pierderea agentului de răcire

 accidente cauzate de căldura de dezintegrare
 accident de transport
 accident cauzat de defectarea echipamentului
 accident cauzat de eroare umană
 accident cauzat de pierderea sursei radioactive
 accident neclasificabi

·        Pierderea agentului de racire (LOCA - Loss of coolant accident)

LOCA este un accident catastrofic pentru reactorul nuclear, facilitatile de

productie si imediata lor vecinatate. În fiecare CNE exista un al doilea sistem de
racire la avarie a zonei active (Emergency Core Cooling System - ECCS), destinat sa
intervina în caz de accident LOCA. Reactoarele nucleare genereaza caldura interna;
pentru a converti caldura în energie utila se foloseste un sistem de racire. Daca
agentul de racire este pierdut, reactorul nuclear poate sa continue generarea de caldura
pâna când temperatura ajunge la punctul de distrugere a reactorului.

Un pericol particular este posibilitatea ca temperaturile înalte sa împiedice

sistemele de control sa scada intensitatea reactiei în lant; daca acest lucru se întâmpla,
temperatura va continua sa creasca pâna la producerea unui eveniment drastic: (a) în
prezenta apei, aceasta poate sa fiarba si sa sparga tubulatura; (b) în prezenta grafitului
si a aerului, grafitul se poate aprinde si, arzând, sa împrastie contaminare radioactiva;
(c) combustibilul si miezul reactorului se poate topi, iar daca topitura continua sa
genereze caldura, exista posibilitatea ca aceasta sa topeasca fundul vasului reactorului
si fundatia acestuia si sa se scurga în pamânt (sindromul China).

Cele trei cazuri prezentate anterior conduc la definirea a trei masuri extreme de
aparare si interventii în vederea reducerii puterii termice a reactorului în caz de
accident LOCA: (a) pe durata de timp necesara apei sa fiarba; (b) pe durata de timp
necesara combustibilului sa se topeasca; (c) pe durata de timp necesara topiturii sa
strapunga fundatia reactorului.

Alte posibile accidente, mai putin grave dar la fel de importante pentru
populatie si mediul înconjurator sunt:
 ·        Accident cauzat de caldura de dezintegrare (Decay heat accident)

Accidentele cauzate de caldura de dezintegrare apar atunci când aceasta din

urma produce daune.

·        Accident de transport

Accidentele de transport pot sa cauzeze eliberarea de radioactivitate,

deteriorarea ecranelor de protectie, contaminare si iradiere directa. De exemplu,
transportarea cu autobuzul a unei surse defecte de radiatii gamma (destinata obtinerii
radiografiilor) si iradierea pasagerilor din autobuz.

·        Accident cauzat de defectarea echipamentului

Defectarea echipamentului este un tip de posibil accident, un caz cunoscut fiind

proasta functionare a partii electronice (arderea unei simple diode 737c22h
semiconductoare) asociate unui accelerator de particule folosit la tratamentul
cancerului (cel putin un pacient a fost supraexpus). Un alt caz relatat este accidentul
legat de existenta deficientelor de programare a unui produs software destinat
controlului unui echipament medical utilizat în radioterapie (deficienta a fost
descoperita dupa eliminarea, în cazul unui nou proiect, a unei interblocari analogice
de securitate).

·        Accident cauzat de eroarea umana

Eroarea umana poate fi responsabila pentru unele accidente cum ar fi, de

exemplu, calculul gresit al activitatii unei surse folosite în terapia medicala. Acest
lucru ar putea conduce la absorbirea de catre pacient a unei doze periculoase de
radiatii gamma. Mai mult, în cazul radioterapiei, chiar si subexpunerea este un
accident deoarece pacientul nu beneficiaza de tratamentul prescris. Erori umane cu
efecte mai grave au avut loc si în actualele CNE.

·        Accident cauzat de pierderea sursei radioactive

În cazul unui accident de acest tip, sursa radioactiva este pierduta, uitata sau
abandonata. O asemenea sursa poate sa cauzeze daune populatiei sau mediului
înconjurator.

·        Accident neclasificabil

Unele accidente nu pot fi clasificate. Ele apar atunci când se întâmpla lucruri
neasteptate cu sursa radioactiva. De exemplu, daca o pasare însfaca o microsursa
radioactiva ce contine radiu de pe pervazul unei ferestre si apoi zboara cu ea,
întorcându-se la cuibul sau, unde moare dupa scurt timp datorita iradierii directe,
atunci avem de a face cu un accident de radiatie minor. Deoarece actul plasarii sursei
pe pervazul ferestrei a fost evenimentul care a permis accesul pasarii la sursa, nu este
clar cum poate fi clasificat un astfel de eveniment: daca este un eveniment de
"pierdere a sursei" sau altceva. Un alt exemplu în acest sens este cel al unei surse
medicale de radiu înghitite de un porc, sursa fiind pâna la urma recuperata. Alte
accidente neclasificabile sunt cele "normale industrial", dar în care a fost antrenat si
material radioactiv.

Scala Internationala a Evenimentului Nuclear (INES - International

Nuclear Event Scale)

Scala INES a fost introdusa de IAEA pentru a permite comunicarea prompta a

informatiei semnificative din punct de vedere al sigurantei în cazul accidentelor
nucleare. Pentru asigurarea unei raportari coerente a evenimentelor nucleare de catre
diferite autoritati oficiale, au fost definite un numar de criterii si indicatori.

Scala INES cuprinde 7(8) nivele si anume:

-         Nivelul 7 - Accident major (accident maxim credibil): Impact larg în

afara locatiei, efecte raspândite asupra sanatatii si mediului.

-         Nivelul 6 - Accident serios: Eliberare semnificativa de radioactivitate în

afara locatiei, cel mai probabil impunând implementarea totala de
contramasuri planificate.

-         Nivelul 5 - Accident cu risc în afara locatiei: Eliberare limitata de

radioactivitate în afara locatiei, cel mai probabil impunând implementarea
partiala de contramasuri planificate, sau Deteriorare severa a miezului
reactorului sau a barierelor radiologice.

-         Nivelul 4 - Accident fara risc în afara locatiei: Impact minor în afara

locatiei rezultând din expunerea publicului la nivele în limitele prescrise,
sau Deteriorare semnificativa a miezului reactorului sau a barierelor
radiologice, sau expunere fatala a unui muncitor.

-         Nivelul 3 - Incident serios: Un impact foarte mic în afara locatiei,

expunere a publicului la nivele sub limitele prescrise, sau Împrastiere
severa a contaminarii în interiorul locatiei si / sau efecte acute de sanatate
la unul sau mai multi muncitor, sau Este un eveniment "aproape de
accident", cu urmari ce nu afecteaza siguranta.
 -         Nivelul 2 - Incident: Acesta este un incident fara impact în afara
locatiei, dar cu posibila împrastiere semnificativa a contaminarii în
interiorul locatiei, sau Supraexpunere a unui lucrator, sau Incidente cu
deteriorari semnificative ale echipamentelor de securitate.

-         Nivelul 1 - Anomalie: Aceasta este o anomalie în afara regimului

autorizat de operare.

-         Nivelul 0 - Deviatie, fara relevanta de siguranta: Acesta este un eveniment fara

semnificatie, "sub scala". Sunt de asemenea si evenimente fara relevanta în
siguranta, caracterizate ca fiind "în afara scalei"

. Accidentul nuclear de la Cernobîln

          Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala

Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus
dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei
înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N, 30°5′58″E, în apropiere de
orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai
grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a
îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice
ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic
contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din
precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.
          Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de
energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului
sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și
Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat
un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece
secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau
incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din
certificatele de deces. O eventuală tentativă de decelare a contribuției radiației emise
din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni Sovietice
e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a
multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem
de primitivă, atât înainte cât și după accident. Pernicioasei și proverbialei
secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci, pentru a complica și mai mult o
eventuală tentativă de estimare cu o precizie satisfăcătoare a numărului de victime
afectate, în timp, de cancer, ca urmare a radioactivității emise cu ocazia accidentului,
o serie de alți factori precum imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de
diversele segmente demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost
monitorizată și anunțată populației deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment,
drept pentru care oamenii nu s-au putut proteja, rămânând în case, pentru a diminua
contaminarea și doza încasată), realitatea geopolitică fluidă (migrație internă și
emigrație a populației potențial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic,
complicația adusă de o creștere a incidenței cancerului în populația fostei Uniuni
Sovietice din alte motive decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a
degradării condițiilor sociale și de viață ale populației după dezintegrarea federației:
după dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populației și ca urmare a
liberalizării comerțului și publicității la articole gen alcool și tutun, incidența
maladiilor sociale gen alcoolismul și a comportamentelor de risc precum fumatul a
crescut, fapt care a condus în mod natural și la creșterea incidenței bolilor provocate
de acestea, printre care se află și cancerele (oral, gastric și hepatic, când e vorba de
alcoolism, pulmonar și altele, când e vorba despre fumat). La populația care a
intervenit inițial pentru limitarea consecințelor dezastrului (așa-numiții „lichidatori”),
stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus uneori comportamente de
risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat sau nu de iradierea în
timpul intervenției, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei Tarmosian, mort de
ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de 50 de ani, ca
urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiți autori).

          Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională

pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit
56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai
mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot
muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer
tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

          Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne

închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și
activitate economică.

          Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie

catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a
declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară.        
Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv
decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de
bombele de la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1 % decât au aruncat în
atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea
acestora efectuării în atmosferă.

Victime imediate și pe termen lung

           În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii
masive a personalului centralei și anumitor „lichidatori”, din cele câteva mii de copii
care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil), până în anul 2013, cel
puțin 16 au murit.  Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în
2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două
decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populația
generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru
limitarea dezastrului („lichidatorii”) a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să
spere că în deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele
mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la
populația fostei Uniuni Sovietice care se presupune că a fost expusă ca urmare a
contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv.  Până
acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a
incidenței tumorilor solide în populație, probabil pentru că expunerea fiind relativ
mică, creșterea, câtă este, se „îneacă” sub micile variații naturale ale incidenței de
fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței
cancerelor în populație,  un risc suplimentar aparent minor deci, în comparație cu
prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45%
(aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții)
pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei). Cifra procentuală aparent mică a
creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde totuși o fațetă mult mai puțin
încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care aceasta se traduce,
în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer și
de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

Dezastrul de la Fukushima-Daiichi

Un cutremur cu magnitudinea de 8,9 pe scara Richter și un tsunami de mari proporții

au condus la mai multe explozii consecutive ale reactoarelor centralei nucleare de
la Fukushima Daiichi. Cutremurul a provocat defecțiuni ale sistemului de răcire. Fără
o răcire corespunzătoare, un reactor poate ajunge la supraîncălzirea miezului cu
material fisionabil radioactiv, crescând riscul topirii lui și producerea unei explozii.
Lucru care s-a și întâmplat, fapt ce a provocat producerea de explozii la patru dintre
reactoarele centralei nucleare.

Autoritățile japoneze au clasificat gravitatea accidentului nuclear de la Fukushima,

susținând că a atins nivelul 7, care este nivelul maxim pe scara accidentelor nucleare.
Același nivel a fost acordat și accidentului nuclear de la Cernobîl.

Accidentul nuclear de la Three Mile Island

Cel mai serios accident nuclear din istoria Statelor Unite ale Americii a survenit pe 28
martie 1979, la centrala Three Mile Island, din apropiere de Harrisburg. Această
facilitate a fostă lăudată pentru designul ei eficient și necostisitor, din timpul unei
mari crize de energie.

Explozia s-a produs în urma unei topiri parțiale a reactorului nuclear și, chiar dacă nu
s-a soldat cu urmări grave (nu a culminat cu morți sau persoane rănite), acesta a fost
cel mai mare accident nuclear de pe tărâmul SUA. Deși inițial compania deținătoare a
susținut că nu au fost detectate radiații în afara zonei centralei, în decursul a doar
câteva zile s-a observat o răspândire de-a lungul a patru state, femeile însărcinate și
copii fiind evacuați de urgență.

Accidente nucleare: Dezastrul de la Kîștîm

Dezastrul de la Kîștîm a fost un accident de contaminare cu radiații, în stația nucleară Maiak,

din orașul Oziorsk din URSS. Acesta a primit gradul 6 din 7 pe Scala Internațională
Nucleară, făcându-l al treilea cel mai puternic accident nuclear din istorie.

Pe 29 septembrie 1957, sistemul de răcire al unui rezervor ce conținea 70-80 de tine de
deșeuri lichide s-a defectat și a dus la evaporarea apei și la explozia resturilor rămase,
formate în principal din nitrat de amoniu și acetat. În urma exploziei, un nor cu particule
radioactive s-a răspândit deasupra orașului și a regiunilor înconjurătoare, pe o regiune de
aproximativ 500 de kilometri pătrați. După ce incidentul s-a produs, a durat aproape o
săptămână până ce 10.000 de rezidenți au evacuați. Potrivit studiilor ulterioare, 200 de
persoane au murit imediat după incident, din pricina expunerii la radiații, iar mii de alți
oameni au murit pe parcursul următorilor 32 de ani, scrie history.com.
Dezastrul nuclear de la Windscale

Accidentul nuclear de la Windscale, care a avut loc la data de 10 octombrie 1957, a
fost cel mai dezastruos incident nuclear din întreaga istorie a Marii Britanii, primind
gradul 5 din 7 pe Scala Internațională Nucleară. Incidentul a dus la îmbolnăvirea a
peste 200 de persoane din cauza materialului radioactiv eliminat.

Focul generat de explozie a ars timp de două zile, eliminând un nor periculos
radioactiv pe suprafața Marii Britanii și a altor state din Europa. Amploarea sa îl
clasifică printre cele mai dezastruoase accidente nucleare din istorie

Bibliografie:
1 Atomic Accidents: A History of Nuclear Meltdowns and Disasters: From the
Ozark Mountains to Fukushima
2 Fukushima: The Story of a Nuclear Disaster
3 Chernobyl 01: 23:40: The Incredible True Story of the World's Worst
Nuclear Disaster
4 .wikipedia.org