CURS

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR

- NIVEL LICEAL -

Bucuresti 2015

1
 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI
INOVARE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE
PENTRU MAŞINI ŞI INSTALAŢII DESTINATE AGRICULTURII ŞI
INDUSTRIEI ALIMENTARE - INMA
ROMÂNIA, Bucureşti, Cod SIRUES 0798762, Cod postal 013813, OP 18, Bd. Ion Ionescu de
la Brad nr.6, sector 1, Cont virament RO12TREZ7005069XXX005769 Trezoreria Operativă
Bucureşti, RO78RNCB0072026604710001 BCR Sucursala sector 1 Bucureşti, Cod Unic de
Înregistrare
2795310, Atribut fiscal RO, Nr.de ordine în Registrul Comerţului J40/190/1997;
Tel.(021)269.32.49, 269.32.60, Telefax (021)269.32.73, E-mail: icsit@inma.ro, http:\\www.
inma.ro

Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013

Denumire curs: MANAGEMENTUL DEŞEURILOR

Titlul proiectului: „Reţea și platformă web pentru îmbunătăţirea conștiinţei

publice privitoare la gestionarea și protejarea mediului în zona transfrontalieră
Giurgiu – Ruse și în zonele adiacente de frontieră” / „Network and web platform to
improve the public awareness on environmental management and protection in the
cross border area Giurgiu – Rousse and adjacent cross border areas”

Programul: Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013

Axa prioritara: 2. Mediul - Utilizarea durabila si protejarea resurselor naturale si a

mediului si promovarea gestionarii eficiente a riscurilor in regiunea
transfrontaliera

Domeniul de interventie: 2.1 Elaborarea sistemelor de gestionare comuna pentru

protejarea mediului.

Nr. aplicaţie proiect: 2(4.i)-2.1-6, MIS-ETC CODE 594

Numărul contractului de finanţare: 38543 / 28.05.2014

Comanda interna: 00618

Bucuresti 2015

2
 CUPRINS
INTRODUCERE 4

CAPITOLUL 1 POLITICA DE MEDIU A UNIUNII EUROPENE. 5

CAPITOLUL 2 POLITICA U.E. ÎN DOMENIUL DEŞEURILOR 9

2.1 CONCEPTELE MANAGEMENTULUI DEŞEURILOR 9
2.1.1. IERARHIA DEŞEURILOR 9
2.1.2. RESPONSABILITATE EXTINSĂ A PRODUCĂTORULUI 10
2.1.3. PRINCIPIUL POLUATORUL PLĂTEŞTE 10
2.2. PRINCIPII SI OBIECTIVE ALE GESTIONARII DESEURILOR 10
2.2.1. ÎMPĂRŢIREA RESPONSABILITĂŢILOR 11
2.3. CADRUL LEGISLATIV IN MANAGEMENTUL DESEURILOR 12
2.3.1. ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 12
2.3.2. ÎN ROMÂNIA 14
CAPITOLUL 3. TIPURI DE DEŞEURI 17

3.1. DEŞEURILE SOLIDE MUNICIPALE 17

3.2. DEŞEURILE INDUSTRIALE 18
3.3. DEŞEURILE MEDICALE 19
3.4. FLUXURILE SPECIALE DE DEŞEURI 19
CAPITOLUL 4. MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SOLIDE MUNICIPALE 20
4.1. REUTILIZAREA PRODUSELOR 21
4.2. REDUCEREA LA SURSĂ 21
4.3. RECICLAREA 21
4.4. TRATAREA BIOLOGICĂ 23
4.5. INCINERAREA (DEŞEURI TRANSFORMATE ÎN ENERGIE) 24
4.6. DEPOZITAREA 24
CAPITOLUL 5. MANAGEMENTUL FLUXURILOR SPECIFICE DE DEŞEURI 25

5.1. DEŞEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE) 25

5.2. DEŞEURI DE BATERII ŞI ACUMULATORI (B&A) 25
5.3. ULEIURI UZATE 26
5.4. DEŞEURI DIN CONSTRUCŢII ŞI DEMOLĂRI 26
5.5. VEHICULE SCOASE DIN UZ (VSU) 26
ANEXA 1 DEFINIŢII 28
BIBLIOGRAFIE 32

3
 INTRODUCERE

Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu

care se confruntă România în ceea ce priveşte protecţia mediului. Aceasta se
referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a
deşeurilor.

Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deşeurilor revine

generatorilor acestora, conform principiului „poluatorul plăteşte” sau după caz,
producătorilor, în conformitate cu principiul „responsabilitatea producătorului”.

Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol deosebit de

important în asigurarea implementării la nivel local a obligaţiilor privind
gestionarea deşeurilor asumate de Romania prin Tratatul de Aderare la Uniunea
Europeană. (ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicat în Monitorul Oficial nr.
465/1.06.2005).

Activităţile componente ale gestionării deşeurilor trebuie să se desfaşoare

cu respectarea normelor de protecţie a mediului, care reflectă cerintele impuse
de legislaţia europeană. Directivele europene transpuse în legislaţia româneasca
au determinat o nouă abordare a problemei deşeurilor, acordând atenţie
necesităţii protejării şi economisirii resurselor naturale, reducerii costurilor de
gestiune şi găsirii de soluţii eficiente pentru reducerea poluării.

Politicile UE din domeniul managementului deşeurilor evidentiază

importanţa unei abordări integrate în gestionarea deşeurilor, care include
construcţia instalaţiilor de eliminare a deşeurilor împreună cu măsuri de
prevenire a producerii deşeurilor şi de reciclare, conforme cu ierarhia
principiilor: prevenirea producţiei de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia,
recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire şi depozitarea finală sigură a
deşeurilor acolo unde nu există posibilitatea recuperării.

4
 CAPITOLUL 1
POLITICA DE MEDIU A UNIUNII EUROPENE

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt:

- conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului;
- protectia sanatatii umane;
- utilizarea rationala a resurselor naturale;
- promovarea de masuri la nivel international in vederea rezolvarii
problemelor de mediu la nivel regional.
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime de
protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să
treacă printr-un proces de orizontalizare şi să se axeze pe identificarea cauzelor
acestora, precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea instituirii
responsabilităţii financiare pentru daunele cauzate mediului.
Această evoluţie conduce la delimitarea următoarelor principii:
 Protecţia mediului trebuie să constituie un element central al politicii
economice şi sociale a statului.
 Principiul “poluatorul plateste”; are în vedere suportarea, de către
poluator, a cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării
stabilite de autorităţile publice. Altfel spus, costul acestor măsuri va fi
reflectat de costul de producţie al bunurilor şi serviciilor ce cauzează
poluarea;
 Principiul actiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e
mai bine să previi decât să combaţi”;
 Principiul precautiei în luarea deciziei: prevede luarea de măsuri de
precauţie atunci când o activitate ameninţă să afecteze mediul sau
sănătatea umană, chiar dacă o relaţie cauză-efect nu este deplin
dovedită ştiinţific;
 Principiul protecţiei ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu
a UE să urmărească atingerea unui nivel înalt de protecţie;
 Principiul integrarii cerintelor de mediu în celelalte politici sectoriale:
prevede ca cerinţele de protecţie a mediului să fie prezente în
definirea şi implementarea altor politici comunitare;
 Principiul proximităţii: are drept scop încurajarea comunităţilor locale
în asumarea responsabilităţii pentru deşeurile şi poluarea produsă .
 Principiul subsidiarităţii care specifică că măsurile de protecţia
mediului trebuie luate la „nivel adecvat” ţinând seama de nivelul de
poluare, acţiunile necesare şi zona geografică ce trebuie protejată.
5
  Principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
 Informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi
accesul la justitie în probleme de mediu.
 Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata
resursele sale naturale, în aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor
state. Acest principiu se desprinde din Declaraţia de la Stockholm din
1972. Exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul
naţional reprezintă şi o obligaţie a statului român, ea fiind stipulată în
art. 134 lit. d din Constituţie.
 Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural;
Sectoarele de mediu
Conform acquis-ului (legislaţia) comunitar de mediu, legislaţia în vigoare sau în
curs de adoptare identifică sectoarele de mediu şi problemele specifice fiecărui
sector astfel:
-legislaţie orizontală şi reglementări (evaluarea de impact, evaluarea
strategică de mediu, responsabilitatea de mediu, accesul publicului la
informaţiile de mediu, dreptul penal în materie de mediu etc.);
-schimbări climatice (contracararea efectelor schimbărilor climatice
generate de emisiile de gaze cu efect de seră, diminuarea şi stocarea acestor
emisii, adaptarea la aceste schimbări etc.)
-calitatea aerului (protecţia atmosferei şi emisiile de poluanţi, gestionarea
integrată a calităţii aerului, valori-limită şi plafoane de emisii, calitatea
carburanţilor şi biocombustibili etc.);
-calitatea apei (gestionarea calităţii apei destinate unor scopuri specifice–
potabilă, de îmbăiere, mediul natural pentru peşti şi moluşte etc.), substanţe
prioritar periculoase deversate în mediul acvatic, utilizarea durabilă a
cursurilor de apa, mediul marin, apărarea împotriva inundaţiilor şi
dezastrelor naturale, exploatarea barajelor, zone vulnerabile, irigaţii, zona
costieră, gestionarea integrată a apelor etc.;
-managementul deşeurilor (colectarea selectivă, recuperarea şi reciclarea
deşeurilor din ambalaje, depozitarea deşeurilor, incinerarea deşeurilor,
transportul deşeurilor toxice şi periculoase, gestionarea diferitelor tipuri de
deşeuri–echipamente electrice şi electronice şi substanţele periculoase
asociate acestora, cele provenite din industria extractivă sau din
dezmembrarea navelor, uleiuri uzate, nămoluri din staţiile de epurare,
vehiculele scoase din uz etc.);
-substantele periculoase (clasificarea, ambalarea, etichetarea,
restricţionarea şi utilizarea acestora);

6
 -controlul poluării şi managementul riscului (prevenirea şi controlul
integrat al poluării, instalaţiile mari de ardere, efectele transfrontaliere ale
accidentelor industriale cu risc major, schema comunitară de acordare a
etichetei ecologice, schema comunitară de management şi audit de mediu
etc.)
-protecţia naturii (biodiversitate–arii naturale protejate, habitate, păsări,
specii sălbatice şi specii migratoare, patrimoniu natural cultural,
deşertificare–şi biosecuritate–organism modificate genetic, microorganisme
modificate genetic, accesul la informaţii genetice şi partajarea beneficiilor
etc.);
-zgomotul ambiental.
In calitate de Stat Membru al Uniunii Europene, România trebuie să includă
între priorităţile sale alinierea la standardele Uniunii Europene de protecţie a
mediului. Acest proces implică mari eforturi în armonizarea legislaţiei
româneşti cu acquis-ul Uniunii Europene în acest sector.Astfel:
Legislaţia privind protecţia calităţii apelor
Scop:
 Prevenirea poluării apelor;
 Conservarea resurselor de apă.
Măsuri obligatorii:
 încadrarea în limitele de evacuare din actele de reglementare;
 funcţionarea corectă a sistemului de depoluare, cu recomandarea
automatizării proceselor de tratare a apelor uzate industriale,
 supravegherea sistematică a calităţii apelor evacuate;
 declararea cazurilor de poluare accidentală.
Legislatia privind protecţia calităţii aerului
Scop:
 reducerea emisiilor poluante de gaze toxice, în special a celor care conduc
la schimbări climatice;
 reducerea emisiilor poluante prin îmbunătăţiri tehnologice;
 monitorizarea emisiilor de gaze.
Măsuri obligatorii:
 încadrarea emisiilor în limitele reglementate;
 declararea emisiilor;
 supravegherea sistematică a emisiilor de gaze;
 înlocuirea tehnologiilor poluante şi/sau montarea de sisteme de depoluare
a emisiilor;

7
Legislaţia referitoare la protecţia calităţii solului şi a apelor subterane.
Scop:
 prevenirea/reducerea poluării solului şi a panzei freatice.
Masuri obligatorii:
 respectarea prevederilor legate de limitele de alertă şi de intervenţie ale
calităţii solului;
 utilizările mai sensibile şi mai puţin sensibile ale solului.
Legislaţia română privind deşeurile
Scop:
 prevenirea/reducerea generarii de deşeuri;
 clasificarea deşeurilor pe categorii;
 reciclarea/valorificarea deşeurilor
Probleme existente:
 depozitarea necontrolată pe spaţii neamenajate;
 lipsa de sortare a deşeurilor;
 poluarea prin deficienţe legate de activitatea de transport/manipulare a
deşeurilor;
 activităţi referitoare la importul/exportul deşeurilor.
Măsuri obligatorii:
 reducerea cantităţii de deşeuri prin desfăşurarea activităţilor la parametrii
optimi;
 respectarea prevederilor legate de colectarea şi reciclarea deşeurilor
refolosibile;
 clasificarea deşeurilor şi introducerea evidenţei gestiunii deşeurilor;
 reglementări privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de
orice natură;
 reglementări privind transportul peste frontieră al deşeurilor şi mărfurilor
periculoase.

8
 CAPITOLUL 2

POLITICA U.E. ÎN DOMENIUL DEŞEURILOR

Impactul negativ asupra mediului şi sănătăţii umane, ca urmare a eliminării
deşeurilor prin utilizarea unor metode şi tehnologii nepotrivite rămâne şi astăzi o
problemă de actualitate, mai ales în contextul tendinţei susţinute de creştere a
cantităţilor de deşeuri generate. S-a conturat astfel necesară includerii în priorităţile
strategice a unor aspecte la fel de importante precum declinul resurselor naturale şi
oportunitatea utilizării deşeurilor ca materie primă pentru susţinerea unor activităţi
economice.

Politica UE în domeniul deşeurilor a evoluat în ultimii 30 de ani printr-o serie

de planuri de acţiune pentru mediu şi a unui cadru legislativ care urmăreşte să reducă
efectele negative asupra mediului şi a sănătăţii şi să creeze o economie eficientă din
punct de vedere al resurselor şi energiei.

2.1. CONCEPTELE MANAGEMENTULUI DEŞEURILOR

Există o serie de concepte referitoare la managementul deşeurilor, a căror

utilizare variază în funcţie de ţări sau regiuni. Printre conceptele cele mai generale şi
folosite pe scară largă sunt incluse următoarele:

2.1.1. Ierarhia deşeurilor

Ierarhia deşeurilor se referă la cei "3R", adică Reducere (prevenire şi
minimizare), Refolosire şi Reciclare (inclusiv recuperarea energiei), care clasifică
strategiile de gestionare a deşeurilor în funcţie de oportunitatea lor în ceea ce priveşte
minimizarea deşeurilor. Ierarhia deşeurilor rămâne piatra de temelie a aproape tuturor
strategiilor de minimizare a deşeurilor. Scopul ierarhiei deşeurilor este de a obţine un
maxim de beneficii practice din produse şi de a genera o cantitate minimă de deşeuri.

prevenirea
Opţiunea
cea mai
avantajoas
ă minimizarea

refolosirea

reciclarea

recuperarea energiei
Opţiunea cea
mai puţin
avantajoasă
eliminarea

Figura 2: Ierarhia deşeurilor

9
 Conform acestei ierarhii a deşeurilor, cea mai eficientă soluţie de mediu este de a
reduce (prin prevenire şi minimizare) generarea de deşeuri, iar produsele şi materialele
pot fi, uneori, refolosite cu acelaşi scop sau cu unul diferit. Adeseori se pot recupera
resurse din deşeuri (aşa cum este cazul reciclării şi compostării) şi, de asemenea, se
poate recupera şi valoare prin generarea de energie din deşeuri (ex. digestie anaerobă,
incinerare). Eliminarea deşeurilor se consideră a fi ultima opţiune.

2.1.2. Responsabilitate extinsă a producătorului

Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) este o strategie menită să
promoveze introducerea tuturor costurilor asociate cu produsele pe parcursul ciclului
lor de viaţă (inclusiv costurile de eliminare atunci când sunt scoase din uz) în preţul de
piaţă al produsului. Responsabilitatea extinsă a producătorului este menită să impună
o responsabilitate asupra întregului ciclu de viaţă al produsului şi ambalajului pus pe
piaţă. Asta înseamnă că firmele care produc, importă şi/sau vând produse trebuie să fie
responsabile pentru produse atât în timpul procesului de producţie, cât şi după ce sunt
scoase din uz.

2.1.3. Principiul poluatorul plăteşte

Principiul poluatorul plăteşte este principiul conform căruia partea care poluează
plăteşte pentru prejudiciul cauzat mediului şi, prin urmare, producătorul de deşeuri şi
posesorul de deşeuri trebuie să-şi gestioneze deşeurile astfel încât să garanteze un
nivel ridicat de protecţie a mediului şi a sănătăţii omului, inclusiv prin tratarea
corespunzătoare şi prin eliminarea deşeurilor.

2.2. PRINCIPII SI OBIECTIVE ALE GESTIONARII DESEURILOR

Politicile UE din domeniul managementului deseurilor evidentiaza importanta
unei abordari integrate în gestionarea deseurilor, care include constructia instalatiilor
de eliminare a deseurilor împreuna cu masuri de prevenire a producerii deseurilor si de
reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea productiei de deseuri si a
impactului negativ al acesteia, recuperarea deseurilor prin reciclare, refolosire si
depozitarea finala sigura a deseurilor acolo unde nu exista posibilitatea recuperarii.

La baza activitatilor de gestionare a deseurilor stau cateva principii enuntate în

cadrul Strategiei Nationale de Gestionare a Deseurilor si a legislatiei comunitare.

 principiul protectiei resurselor primare– se refera la necesitatea de a

minimiza si eficientiza utilizarea resurselor primare, punand accentul pe
utilizarea materiilor prime secundare;
 principiul prevenirii– ierarhia deseurilor se aplica în calitate de ordine a
prioritatilor în cadrul legislatiei si al politicii în materie de prevenire si
gestionare a deseurilor, astfel: prevenirea, pregatirea pentru reutilizare,

10
 reciclarea, alte operatiuni de valorificare, si în ultimul rand eliminarea în
conditii de siguranta pentru mediu.
 principiul substitutiei– necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase
cu materii prime nepericuloase, conducand astfel la minimizarea
cantitatilor de deseuri periculoase;
 principiul subsidiaritatii– stabileste acordarea competentelor astfel încat
deciziile în domeniul gestionarii deseurilor sa fie luate la cel mai scazut
nivel administrativ fata de sursa de generare;
 principiul proximitatii– stabileste ca deseurile trebuie tratate si eliminate
cat mai aproape de sursa de generare;
 principiul masurilor preliminare– aspectele principale de care trebuie
tinut cont pentru orice activitate: stadiul curent al dezvoltarii
tehnologiilor, cerintele pentru protectia mediului, alegerea si aplicarea
acelor masuri fezabile din punct de vedere economic.
Obiectivele prioritare în domeniul gestionării deşeurilor ţin seama de
principiile generale, menţionate mai sus, care stau la baza acestor activităţi
astfel:
 prevenirea sau reducerea producerii de deşeuri şi a gradului de
periculozitate al acestora prin:
1. dezvoltarea de tehnologii curate, cu consum redus de resurse
naturale;
2. dezvoltarea tehnologiei şi comercializarea de produse care
prin modul de fabricare, utilizare sau eliminare nu au impact sau
au cel mai mic impact posibil asupra creşterii volumului sau
periculozităţii deşeurilor ori asupra riscului de poluare;
3. dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru eliminarea finală a
substanţelor periculoase din deşeurile destinate valorificării;
 reutilizarea, valorificarea deşeurilor prin reciclare, recuperare sau orice
alt proces prin care se obţin materii prime secundare ori utilizarea
deşeurilor ca sursă de energie.
2.2.1. .Împărţirea responsabilităţilor
Pentru îndeplinirea obiectivelor strategice în domeniul gestionării deşeurilor
este necesară implicarea, practic, a întregii societăţi, care va trebui să îşi împartă
responsabilităţile:
 Producători de bunuri- vor trebui să realizeze produse utilizând mai multe
materiale reciclate şi mai puţine materii prime neregenerabile. De asemenea,
vor trebui să proiecteze produse care să genereze mai puţine deşeuri şi să îşi

11
 asume responsabilitatea privind impactul asupra mediului al produselor lor pe
durata întregului ciclu de viaţă al acestora;
 Comercianţii:
- vor trebui să reducă cantităţile de deşeuri generate din activitatea de
comercializare a produselor,
- vor iniţia campanii de sensibilizare şi de informare direcţionate către publicul
larg sau către o categorie specifică de consumatori referitor la prevenirea
generării deşeurilor.
 Generatorii de deşeuri (persoane fizice şi juridice):
- vor avea posibilitatea să îşi reducă cantităţile de deşeuri, achiziţionând produse
şi servicii care generează mai puţine deşeuri prin modificarea
comportamentului de consum reducând astfel impactul asupra mediului,
- au obligaţia să îşi separe deşeurile în vederea reciclării.
 Autorităţi publice centrale şi locale (mediu, administraţie, sănătate, industrie,
finanţe):
- vor trebui să asigure servicii adecvate pentru gestionarea tuturor categoriilor de
deşeuri, pentru fiecare pas din ierarhia deşeurilor;
- vor trebui să asigure informarea şi conştientizarea populaţiei privind
posibilităţile de reducere a cantităţilor de deşeuri generate, precum şi asupra
opţiunilor de gestionarea a deşeurilor.
 Industria de gestionare a deşeurilor- va trebui să investească în cele mai bune
tehnici disponibile din domeniul reciclării/valorificării deşeurilor şi să asigure
servicii convenabile de gestionare a deşeurilor pentru utilizatori, astfel încât să
permită acestora să îşi recicleze şi valorifice deşeurilor generate.

 Asociaţii profesionale, institute de cercetare-dezvoltare şi ONG-uri- vor

avea un rol important atât în dezvoltarea cunoaşterii, cât şi în informarea şi
conştientizarea privind opţiunile de reducere a cantităţilor de deşeuri şi de
gestionare a acestora.

2.3.CADRUL LEGISLATIV IN MANAGEMENTUL DESEURILOR

2.3.1. În Uniunea Europeană

Al şaselea Program de Acţiune pentru Mediu al UE (2002-2012) a
identificat prevenirea şi gestionarea deşeurilor ca una dintre cele patru priorităţi
de maximă importanţă. Obiectivul său principal este de a se asigura că actuala
creştere economică nu va conduce la generarea a tot mai multe deşeuri. Acest
lucru a condus la dezvoltarea unei strategii pe termen lung privind deşeurile.
Strategia
12
 Tematica privind Prevenirea şi Reciclarea deşeurilor construită în 2005 a
dus la revizuirea Directivei cadru privind Deşeurile, piatra de temelie a politicii
privind deşeurile a UE. Revizuirea aduce o abordare modernizată pentru
gestionarea deşeurilor, marcând o trecere de la perceperea deşeurilor ca pe o
povară nedorită la perceperea acestora ca o resursă de valoare.

Directiva 2008/98/EC privind deşeurile se concentrează pe prevenirea

producerii de deşeuri şi stabileşte noi obiective care vor ajuta UE să avanseze
spre obiectivul său, acela de a deveni o societate a reciclării. Acesta include
ţinte de reciclare a 50% din deşeurile municipale pentru statele membre UE şi
70% din deşeurile din construcţii până în 2020.

Directiva introduce o ierarhie a deşeurilor în cinci paşi, unde prevenirea

este cea mai dezirabilă opţiune, urmată de reutilizare, reciclare şi alte forme de
recuperare, şi chiar de crearea depozitelor de deşeuri ca ultimă instanţă. Cu alte
cuvinte, legislaţia UE urmăreşte să mute gestionarea deşeurilor în fruntea
ierarhiei deşeurilor.
Abordarea UE în domeniul gestionării deşeurilor se bazează pe trei
principii majore:
 Prevenirea generării deşeurilor - factor considerat a fi extrem de
important în cadrul oricărei strategii de gestionare a deşeurilor, direct
legat atât de îmbunătăţirea metodelor de producţie cât şi de determinarea
consumatorilor să îşi modifice cererea privind produsele (orientarea către
produse verzi) şi să abordeze un mod de viaţă, rezultând cantităţi reduse
de deşeuri;
 Reciclare şi reutilizare - încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a
materialelor componente, preferabil prin reciclare materială. În acest sens
sunt identificate câteva fluxuri de deşeuri pentru care reciclarea materială
este prioritară: deşeurile de ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeuri de
baterii, deşeuri din echipamente electrice şi electronice;
 Eliminarea finală a deşeurilor - în cazul în care deşeurile nu pot fi
recuperate, acestea trebuie eliminate în condiţii de siguranţă pentru mediu
şi sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.
Directiva Cadru privind Deşeurile, revizuită în 2008, simplifică legislaţia
în domeniul deşeurilor incluzând norme privind o serie de aspecte, cum ar fi
gestionarea deşeurilor periculoase şi a uleiurilor uzate.
Alte aspecte ale legislaţiei UE privind deşeurile:
 Regulamentul privind transporturile de deşeuri are scopul de a asigura
transportul în condiţii de siguranţă a tuturor tipurilor de deşeuri, inclusiv a
deşeurilor periculoase;

13
  Directiva privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje stabileşte standarde
pentru designul de ambalaj şi stabileşte obiective specifice de reciclare şi
recuperare a deşeurilor de ambalaje;
 Directiva UE privind depozitele de deşeuri şi directiva privind
incinerarea deşeurilor stabileşte standarde şi limite pentru eliberarea de
deşeuri în atmosferă sau în pânza freatică;
 Directiva privind vehiculele ieşite din uz stabileşte obiective în creştere
de reutilizare, reciclare şi recuperare şi restricţionează utilizarea
substanţelor periculoase atât pentru vehiculele noi cât şi pentru piesele
auto de schimb;
 Legislaţia în materie de deşeuri de echipamente electrice şi electronice
(DEEE) stabileşte ţinte de colectare, reciclare şi recuperare pentru
bunurile electrice;
 Directiva privind volumul substanţelor periculoase din echipamentele
electrice şi electronice restricţionează utilizarea substanţelor periculoase
în aparatura electronică;
 Directiva privind bateriile stabileşte ţinte de colectare, reciclare şi
valorificare, asigurându-se astfel gestionarea corespunzătoare a acestor
deşeuri;
 Legislaţia vizează de asemenea fluxuri specifice de deşeuri, cum ar fi
nămolul rezultat din epurare, acumulatori, bifenili policloruraţi sau
terfenili policloruraţi (PCB/ PCT).

Politicile UE din domeniul managementului deşeurilor evidenţiază

importanţa unei abordări integrate în gestionarea deşeurilor, care include
construcţia instalaţiilor de eliminare a deşeurilor împreuna cu măsuri de
prevenire a producerii deşeurilor şi de reciclare, conforme cu ierarhia
principiilor: prevenirea producţiei de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia,
recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire şi depozitarea finală sigură a
deşeurilor acolo unde nu există posibilitatea recuperării.

2.3.2. În România
Cadrul legislativ european privind managementul deseurilor este vast si
complex, însa atunci cand a fost transpus în legislatia romana au fost prevazute
perioade de tranzitie pentru atingerea rezultatelor cerute în ceea ce priveste
managementul deseurilor.

Politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se subscrie

obiectivelor politicii europene în materie de prevenire a generării deşeurilor şi
să urmărească reducerea consumului de resurse şi aplicarea practică a ierarhiei
deşeurilor.
14
 Primul progres important înregistrat de România în direcţia armonizării
legislative în domeniul protecţiei mediului a fost înregistrat în decembrie 1995,
prin adoptarea Legii cadru pentru protectia mediului (Ordonanţa de Urgenţă
nr. 195/2005 privind protecţia mediului), care a introdus principii importante
in ceea ce priveste legislaţia şi politica de protecţie a mediului, ca de exemplu
principiul "poluatorul plăteşte".
De asemenea, ”principiul acţiunii preventive” este unul din principiile
care stau la baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului
cu modificările şi completările ulterioare
Directiva cadru privind deşeurile a fost transpusă în legislaţia României prin:
 Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
 H.G. nr. 856/2002 privind evidenşa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei
cuprinzând deşeurile,inclusiv deşeurile periculoase;

Documentele programatice din domeniul gestiunii deşeurilor în vigoare, sunt:

 Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD);
 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD);
 Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor (PRGD);
 Planurile Judeţene de Gestionare a Deşeurilor (PJGD)

SNGD şi PNGD constituie instrumentele de bază prin care se asigură

implementarea în România a politicii Uniunii Europene în domeniul gestionării
deşeurilor. În baza acestor două documente au fost elaborate:
 Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor (PRGD) în perioada 2005 –
2006;
 Planurile Judeţene de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) în perioada 2007 – 2009;
 ”Master Planurile” şi Studiile de Fezabilitate pentru realizarea sistemelor
integrate de gestionare a deşeurilor, în vederea finanţării prin POS Mediu (2007–
2013).

Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor au fost elaborate de autoritatile de

mediu în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi
judeţene.
Scopul PRGD este:
 Crearea cadrului necesar atingerii obiectivelor de gestiune a deşeurilor:
 Condiţie necesară pentru asigurarea sprijinului financiar al U.E

15
 Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD) 2014-2020 adoptată prin
Hotărârea Guvernului nr. 870/2013, reprezintă o nouă versiune şi urmăreşte să
îndrepte România către o „societate a reciclării” prin:
 Prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deşeurilo în conformitate
cu ierarhia deşeurilor;
 Încurajarea prevenirii generării deşeurilo şi reutilizarea pentru o mai mare
eficienţă a resurselor;
 Dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare separată a deşeurilor în
vederea promovării unei reciclări de înaltă calitate;
 Dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalaţiilor de reciclare şi/sau
valorificare cu randament ridicat de extragere şi utilizare a materiei prime
din deşeuri;
 Susţinerea recuperării energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care
nu pot fi reciclate;
 Reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare.

SNGD s-a aliniat la noile cerinţe legislative, la noile evoluţii tehnologice din
domeniu şi are în vedere să îmbunătăţească participarea publicului la luarea deciziei
de mediu prin programe de instruire şi educare a populaţiei în domeniul gestionării
deşeurilor:

CAPITOLUL 3
TIPURI DE DEŞEURI
16
 Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor are ca scop crearea cadrului
necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a
deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.
Un program de gestionare integrată a deşeurilor nu se va ocupa doar de deşeurile
menajere, ci şi de multe alte tipuri de deşeuri. Pe rute speciale, se ridică deşeurile
industriale, care poate avea diferite cerinţe de tratare şi eliminare. Deşeurile medicale,
cunoscute de asemenea sub numele de materiale biologice periculoase, vor fi ridicate
şi ele într-un mod special.
Pentru scopul Strategiei, toate tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării sunt
clasificate, în mod formal, în:
 deşeuri solide municipale și asimilabile: totalitatea deşeurilor generate,
în mediul urban și în mediul rural, din gospodării, instituții, unități
comerciale și prestatoare de servicii (deșeuri menajere), deşeuri stradale
colectate din spatii publice, străzi, parcuri, spații verzi, deșeuri din
construcții și demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate orășenești;
 deşeuri de producție (industriale): totalitatea deşeurilor generate din
activitățile industriale. Pot fi deșeuri de producție nepericuloase și deșeuri
de producție periculoase;
 deşeuri generate din activități medicale: sunt deşeurile generate în
spitale, policlinici, cabinete medicale și se împart în două categorii:
deşeuri medicale periculoase care sunt cele infecțioase, înțepătoare-
tăietoare, organe anatomopatologice, deşeurile provenite de la secțiile de
boli infecţioase etc.

 Fluxuri speciale

3.1. DEŞEURILE SOLIDE MUNICIPALE

Deşeurile solide municipale (MSW) includ mai ales deşeuri menajere

(deşeuri domestice), adăugându-li-se deşeurile din comerţ (deşeuri din locaţii
folosite în întregime sau în principal pentru comerţ sau afaceri sau pentru sport,
relaxare, educaţie sau agrement), deşeurile nepericuloase din industrie şi
deşeurile din clinici şi spitale, care sunt similare ca natură şi compoziţie
deşeurilor menajere, colectate de către sau în numele autorităţilor municipale şi
eliminate prin intermediul sistemului de gestionare a deşeurilor.
Compoziţia deşeurilor municipale poate varia de la o municipalitate la alta,
depinzând de sistemul local de gestionare a deşeurilor. În general, deşeurile
solide municipale sunt formate din deşeuri organice, hârtie, plastic, sticlă,
metale, lemn, textile şi alte materiale, cum ar fi cauciucul şi pielea. Deşeurile

17
solide municipale includ, de asemenea, deşeul verde din grădini şi parcuri, cum
ar fi iarba, florile tăiate şi crenguţele de la gardurile vii curăţate.

În următoarea figură, sunt descrise clasificarea deşeurilor solide şi fracţiuni

de deşeuri solide ce sunt incluse în deşeurile solide municipale.

DEŞEURI
SOLIDE

Deşeuri Deşeuri Deşeuri Fluxuri

industriale medicale agricole speciale

Nepericuloase
Deşeuri Deşeuri Deşeuri Nepericuloase (municipale)
menajere verzi comerciale (municipale)

Nepericuloase
(private)

Deşeuri Deşeuri
periculoase periculoase

Fig.3. Clasificarea deşeurilor solide

Gestionarea deşeurilor solide municipale presupune colectarea, transportul,
valorificarea şi eliminarea acestora, inclusiv supervizarea acestor operaţii şi
întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare.

3.2. DEŞEURILE INDUSTRIALE

Deşeurile industriale pot fi clasificate în 3 tipuri diferite, adică deşeuri
nepericuloase (municipale), deşeurile nepericuloase (private) şi deşeurile
periculoase.
Deşeurile industriale (municipale) nepericuloase
Această categorie include deşeurile care sunt similare ca natură şi
compoziţie deşeurilor menajere, colectate de către sau în numele autorităţilor
municipale şi eliminate prin intermediul sistemului de gestionare a deşeurilor.
Această categorie include în principal materiale de ambalare (hârtie, sticlă,
plastic, metale şi lemn) de la produsele de consum.
Deşeurile industriale (private) nepericuloase
Această categorie include fluxuri de deşeuri nepericuloase, cum ar fi
materialele de ambalare industriale, deşeurile din procesarea alimentelor,
subprodusele animale ce nu sunt potenţial dăunătoare animalelor, publicului sau
mediului, deşeurile de la ferme etc., care sunt similare, ca natură, deşeurilor
solide municipale, dar responsabilitatea gestiunii lor îi revine producătorilor,
conform strategiei Responsabilităţii Extinse a Producătorului (REP). REP

18
 foloseşte mijloace politice pentru a-i face pe producători răspunzători de
cheltuielile cu gestionarea propriilor deşeuri şi a vehiculelor scoase din uz.
Deşeurile periculoase
Această categorie include fluxuri de deşeuri periculoase, cum ar fi cele
inflamabile, corosive, toxice, explozive etc.

3.3. DEŞEURILE MEDICALE

Deşeurile medicale pot fi clasificate în 2 tipuri diferite, şi anume
nepericuloase (asemănătoare celor municipale) şi deşeuri medicale periculoase.
Deşeurile (medicale) nepericuloase
Această categorie include deşeurile care sunt similare ca natură şi
compoziţie deşeurilor menajere (deşeuri de bucătărie, deşeuri de ambalaje etc),
colectate de către sau în numele autorităţilor municipale şi eliminate prin
intermediul sistemului de gestionare a deşeurilor.
Deşeurile medicale periculoase
Deşeurile medicale includ deşeurile de la spitale, clinici, laboratoare şi
aziluri, ce sunt clasificate ca fiind infecţioase şi periculoase pentru sănătate şi
care ar putea duce la extinderea unor boli infecţioase şi, de aceea, necesită o
eliminare corespunzătoare. Pentru aceste tipuri de deşeuri, responsabilitatea
gestionării îi revine producătorului (spitalelor, clinicilor etc).

3.4. FLUXURILE SPECIALE DE DEŞEURI

Fluxurile speciale includ:
 Deşeurile din Construcţii şi Demolări (C&D),
 Bateriile şi acumulatorii
 Vehiculele scoase din uz (VSU),
 Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE),
 Anvelopele uzate, şi
 Uleiurile uzate.
În general, politica UE obligă actorii economici (producătorii, importatorii) să
organizeze sau să participe la scheme de reciclare colective (sau individuale) (ex.
sisteme de returnare, colectare, transport şi recuperare), pentru a atinge ţinte
cantitative specifice.

19
 CAPITOLUL 4

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SOLIDE MUNICIPALE

În contextul aderării României la Uniunea Europeană, politica României vizează
regionalizarea serviciilor de salubrizare. În acest sens, Strategia si Planul Naţional de
Gestionare a Deşeurilor prevede că România trebuie să treacă la o nouă abordare de
tip regional în construcţia depozitelor municipale astfel încât fiecare regiune să
găsească soluţii problemei gestionării şi eliminării deşeurilor în funcţie de condiţiile
regionale specifice şi ţinând seama de toate aspectele de eficienţă economică,
acoperirea costurilor de investiţii şi de operare, costurilor de închidere, monitorizare
post-închidere, precum şi gradul de suportabilitate al populaţiei în ceea ce priveşte
costurile de operare.
Abordarea regională a gestiunii deşeurilor presupune implementarea unui sistem
de management (gestionare) integrat al deşeurilor la nivelul fiecărui judeţ.
Componentele unui sistem de management integrat al deseurilor sunt:
1. Sistem de colectare si transport al deseurilor
2. Centrul de management a deseurilor (CMID), care de regula cuprinde:
- Depozit ecologic
- Statie de sortare
- Statie de compostare
- Spatiu tehnic (alimentare cu apa, asigurare utilitati, lucrari de
intretinere, cladiri anexe, echipamente operare)
Conceptul CMID este acela de a asigura toate facilitatile necesare intr-un
amplasament comun in scopul gestionarii diferitelor fluxuri de deseuri conform
tipului si compozitiei specifice.
Pentru ca un sistem de management să fie eficient şi să funcţioneze în mod
corespunzător, este important ca populaţia deservită de acesta să înţeleagă
sistemul şi să-l sprijine. Succesul unor sisteme de reciclare se bazează aproape
în întregime pe sprijinul venit din partea utilizatorilor săi, de exemplu a celor
din gospodării.
Pentru a evita aruncarea deşeurilor reciclabile împreună cu cele menajere, la
ghena de gunoi sau la tomberon, este importantă atât sensibilizarea opiniei
publice şi stimularea dorinţei de a gestiona deşeurile în mod corespunzător cât şi
introducerea unor stimulente economice şi juridice prin care se poate schimba
comportamentul oamenilor.
Gestionarea deşeurilor municipale include următoarele activităţi: colectarea,
transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea
acestor operaţii şi îngrijirea zonelor de depozitare după închiderea acestora.

20
 Opţiunile de gestionare a deşeurilor s-au schimbat radical faţă de perioada
pre-aderare, şi urmăresc următoarea ordine descrescătoare a priorităţilor:
- prevenirea apariţiei prin aplicarea tehnologiilor curate în activităţile care
generează deşeuri;
- reducerea cantităţilor prin aplicarea celor mai bune practici disponibile în
fiecare domeniu de activitate generator de deşeuri;
- valorificarea prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;
- eliminarea prin incinerare, coincinerare şi depozitare.
Metodele de gestionare a deşeurilor solide municipale ar trebui să se bazeze
pe mai sus menţionata ierarhie a deşeurilor (3 R), conform căreia cea mai
eficientă soluţie de mediu este de a reduce (prin prevenire şi minimizare)
generarea de deşeuri, iar produsele şi materialele pot fi, uneori, refolosite
(reutilizate) cu acelaşi scop sau cu unul diferit. Adeseori se pot recupera resurse
din deşeuri (aşa cum este cazul reciclării şi compostării) şi, de asemenea, se
poate recupera şi valoare prin generarea de energie din deşeuri (ex. digestie
anaerobă, incinerare). Eliminarea deşeurilor se consideră a fi ultima opţiune.

4.1. REUTILIZAREA PRODUSELOR, repararea, vinderea sau donarea celor ce pot fi

folosite în continuare unei organizaţii de binefacere sau unei şcoli, reduc
totodată cantitatea de deşeuri ce trebuie depozitată la groapa de gunoi.
Reutilizarea produselor, oricând acest lucru este posibil, este chiar mai eficientă
decât reciclarea, deoarece materialele nu trebuie reprocesate înainte de
reutilizare.

4.2. REDUCEREA LA SURSĂ şi reutilizarea au ca efect reducerea costurilor de

reciclare, compostare, depozitare şi ardere a deşeurilor solide menajere

4.3. RECICLAREA
Reciclarea implică procesarea materialelor uzate în produse noi, pentru a
preveni transformarea în deşeuri a unor materiale potenţial utile. Materialele
21
reciclabile includ multe tipuri de sticlă, hârtie, metal, plastic, textile şi
electronice.
Investitiile intr-un astfel de sistem urmaresc atingerea urmatoarelor obiective:
- Recuperarea/reciclarea deseurilor din ambalaje, conform prevederilor
legislatiei nationale si internationale;
- Suplimentarea sistemului de colectare selectiva a deseurilor reciclabile,
prin crearea unor puncte de colectare selectiva a deseurilor pe 3 fractii:
hartie/carton, sticla si plastic/metal;
- Reducerea cantitatii de deseuri care ajung la depozitare.
Persoanele fizice joacă un rol foarte important. În multe state membre,şi
tot mai mult şi in România, localnicii sunt îndemnaţi să separe deşeurile pe
diferite tipuri de materiale (sticlă, hârtie, plastic, metal, deşeuri de grădină şi
altele). Această abordare ajută la obţinerea celei mai înalte calităţi posibile a
materialelor la finalul procesului de reciclare, maximizând valoarea materialelor
şi crescând numărul de produse care pot fi realizate din ele.
Ce deşeuri trebuie colectate selectiv şi reciclate?
1. Deşeuri nepericuloase din ambalaje (hartie-carton, plastic, sticlă, metal)
obţinute în urma depozitării, manipulării, reambalării terţiare şi expedierii
produselor preambalate primar, precum şi din activitatea curentă de birou.
 Deşeuri de hârtie (deşeuri de ambalaj de hârtie şi carton): cutii de
carton provenite de la diverse materiale şi produse (de la mobilier,
rechizite, produse alimentare etc), hârtie de împachetat, deşeuri de
hartie tip maculatură: documente, ziare, reviste.
 Deşeuri de plastic: deşeuri de ambalaj provenite de la diverse produse,
consumabile, de tip folie, PET, alţi recipienţi de plastic.
 Deşeuri de metal: deşeuri de ambalaj pentru băuturi şi produse
alimentare.
 Deşeuri de sticlă: deşeuri de ambalaj de la recipienţii pentru alimente.
2. Deşeuri periculoase şi ambalajele acestora (uleiuri minerale, consumabile
auto, detergenţi, baterii şi acumulatori; becuri şi tuburi fluorescente; cartuşe
de imprimantă şi tonere etc).
3. Deşeuri din echipamente electrice şi electronice, provenite din defectarea
echipamentelor de birou in timpul activităţii curente sau a produselor de acest
tip, deteriorate în timpul depozitării sau manipulării, precum şi din produse
electrice şi electronice returnate de clienţi.
4. Deşeuri menajere şi asimilate acestora, provenite din activităţile curente de
birou, curăţenie şi mentenanţă.
În cazul în care nu ştiţi ce produse pot fi reciclate, căutaţi marcajul de pe
ambalaj care indică reciclabilitatea lui sau a ambalajului. Cele mai des întâlnite
simboluri, însă nu unicele, sunt:

22
Ce deşeuri nu pot fi reciclate?
Deseurile nereciclabile le numim, pentru simplificare, „deseuri menajere”.
Chiar si deşeurile în mod normal reciclabile pot deveni nereciclabile dacă sunt
depozitate împreună cu deşeuri organice. De exemplu, un pahar de hârtie care
nu a fost golit de suc înainte de a fi depus în containerul pentru hârtie, va
distruge toată hârtia peste care se scurge, făcând-o nereciclabilă.
Alte deşeuri nereciclabile sunt şerveţelele uzate, hârtia ceruită, hârtia pentru
menaj, ţigările etc.
Atât din motive de păstrare a caracterului reciclabil, cât şi din motive de igienă,
este recomandabil ca deşeurile reciclabile să fie curăţate cât mai bine de resturi
organice înainte de-a fi depuse în containerul de colectare separată.
4.4. TRATAREA BIOLOGICĂ
Referitor la deşeurile mixte, sortarea materialelor reciclabile poate fi
realizată prin instalaţii de tratare mecano-biologice, ce combină o instalaţie de
sortare cu o formă de tratament biologic, cum ar fi compostul sau digestia
anaerobă.
Deşeurile care pot fi tratate biologic (compostate) sunt, în principal,
următoarele:
- fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere şi asimilabile;
- deşeuri din grădini şi parcuri;
- deşeuri din pieţe şi complexe alimentare;
- resturi biodegradabile din industria alimentară;
- nămol rezultat din staţiile de epurare orăşeneşti.
Scopul compostării este :
- respectarea legislaţiei în domeniul reciclării-revalorificării;
- reducerea fluxurilor de deşeuri spre depozitare;
- obţinerea unui material valorificabil, în funcţie de caracteristici, în
agricultură sau lucrări de îmbunătăţiri funciare (ameliorarea solului);
Tratamentul biologic foloseşte microorganisme vii pentru a descompune
deşeurile organice fie în apă, CO2 şi materii anorganice simple sau în materii
organice mai simple, cum ar fi aldehidele şi acizii. Principalele metode de

23
tratare biologică folosite în UE sunt tratarea aerobă (compostarea) şi tratarea
anaerobă.
Produsele ce rezultă sunt compostul, ce se foloseşte în agricultură sau
peisagistică, iar, în plus, în cazul digestiei anaerobe, biogazul care poate fi
folosit la producţia de energie.
4.5. INCINERAREA (DEŞEURI TRANSFORMATE ÎN ENERGIE)
Incinerarea se foloseşte ca tratare a unei game foarte largi de deşeuri.
Incinerarea în sine este, de obicei, doar o parte a unui sistem complex de tratare
a deşeurilor care, laolaltă, se ocupă de gestionarea în ansamblu a gamei largi de
deşeuri ce apar în societate.
Obiectivul incinerării deşeurilor este de a trata deşeurile astfel încât să le
reducă volumul şi periculozitatea şi, în acelaşi timp, să capteze (şi să
concentreze) sau să distrugă substanţele potenţial periculoase care sunt sau pot
fi eliberate în timpul incinerării. Procesele de incinerare pot oferi, de asemenea,
mijloace de a permite recuperarea energiei, a conţinutului mineral şi/sau chimic
din deşeuri. Pe scurt, incinerarea deşeurilor reprezintă oxidarea materialelor
combustibile conţinute în deşeuri. Deşeurile, în general, sunt materiale
eterogene, formate din substanţe organice, minerale, metale şi apă. În timpul
incinerării, se creează gaze de ardere ce conţin majoritatea energiei disponibile
sub formă de căldură.
4.6. DEPOZITAREA
Depozitarea la groapa de gunoi implică eliminarea gestionată a deşeurilor,
cu un tratament prealabil redus sau inexistent. Depozitarea la groapa de gunoi a
deşeurilor biodegradabile are ca rezultat formarea gazului de depozit.
Principalul impact al gestionării deşeurilor municipale solide este considerat
metanul existent în gazul de depozit, sub formă de gaz cu efect de seră. Ca
opţiune cel mai puţin dezirabilă din ierarhia gestiunii deşeurilor, depozitarea la
depozitul de deşeuri ar trebui rezervată deşeurilor stabilizate, care nu mai pot fi
valorificate. Gazul de depozit poate fi colectat sau eliminat prin ardere sau poate
fi folosit drept combustibil.

24
 CAPITOLUL 5

MANAGEMENTUL FLUXURILOR SPECIFICE DE DEŞEURI

5.1. Deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE)

Producţia de echipamente electrice şi electronice necesită utilizarea intensiva
resurselor naturale. În consecinţă, nivelurile crescute de reciclare a deşeurilor de
echipamente electrice şi electronice (DEEE) vor conduce la o economisire
semnificativă a resurselor naturale.
În conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte”, producătorilor de
echipamente li se cere să organizeze şi să finanţeze tratarea, recuperarea şi
eliminarea deşeurilor. Susţinerea principiului „poluatorul plăteşte” sau a
“responsabilităţii producătorului” dă fabricantului stimulentul de a dezvolta noi
abordăride proiectare şi executare a produselor sale, pentru a le asigura un ciclu
de viaţă cât mai lung şi, în eventualitatea în care se defectează şi devin deşeuri,
cele mai bune metode de recuperare şi eliminare. Deşeurile colectate trebuie
transferate la o instalaţie de tratare autorizată, unde orice componente şi
materiale potenţial periculoase, cum ar fi şichidele, azbestul, bateriile,
componentele ce conţin mercur, condensatoarele cu PCB-bifenil şi policloruraţi,
tuburile fluorescente catodice, ecranele cu cristale lichide, etc. sunt îndepărtate.
Diferitele componente vor fi depozitate separat în diferite containere.
În vederea realizării obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi
valorificare a DEEE producătorii pot acţiona:
- individual, utilizând propriile resurse;
- prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un
operator economic legal constituit şi autorizat în acest sens.
Începând cu anul 2008, ţinta de colectare a DEEE-urilor este de cel puţin 4 kg
deşeu/locuitor/an.
5.2. Baterii şi acumulatori uzaţi (baterii auto)
Componentele principale ale bateriilor sunt alcalii de magneziu şi zinc-
carbon. Aceste baterii conţin o cantitate mare de mercur, care este extrem de
toxic. Fiind reciclate în instalaţiile de topire a metalelor neferoase, implică
costuri ridicate. Din acest motiv, în 1998, UE a elaborat un ghid, care solicită o
reducere drastică a conţinutului de mercur din baterii, pentru a înlesni procesul
de reciclare.
Bateriile auto uzate pot fi reciclate fără mari complicaţii. Schemele de
colectare validate se bazează pe „sistemul depozit’, care a fost introdus şi în ţara
noastră pentru bateriile şi acumulatorii auto, prin HG nr. 1057/2001 privind
regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase . În preţul
unei baterii noi este inclusă şi taxa de colectare şi reciclare, din acest motiv
25
putând fi colectate în mod gratuit la sfârşitul timpului de funcţionare. Acidul va
fi neutralizat, plumbul topit şi refolosit, iar plasticul poate fi de asemenea
reciclat. Datorită valorii de piaţă ridicate şi a cantităţilor mari de plumb ce se
pot recicla, deja există o piaţa bine structurată pentru colectarea şi valorificarea
bateriilor şi acumulatorilor auto, prin valorificare în instalaţii adecvate din ţară
sau din străinătate.
Bateriile folosite în gospodării pot fi returnate către întreprinderile sau
firmele specializate de reciclare.
5.3. Ulei de motor uzat
Uleiurile uzate sunt colectate prin intermediul atelierelor şi staţiilor de
benzină. Uleiurile uzate colectate pot fi redistilate pentru reciclare şi amestecare
în instalaţii de uleiuri lubrifiante, sau pot fi recuperate pentru obţinerea de
energie, aşa cum este menţionat în Directiva UE privind incinerarea. Pentru ca
sistemul să fie complet operaţional, sistemul de colectare trebuie să se extindă la
toate staţiile service şi la toate magazinele unde se comercializează ulei de
motor. Consumatorii care îşi schimbă singuri uleiul de motor trebuie să fie
instruiţi cu privire la depozitarea corespunzătoare a uleiului de motor uzat şi
predarea lui la unităţi specializate de reciclare sau la puncte de colectare pentru
deşeuri periculoase.

5.4. Deşeuri din construcţii şi demolări

Definiţie: deşeurile rezultate în urma reabilitării infrastructurii existente, în
urma demolării şi construirii de clădiri noi, respectiv în urma reconstruirii şi
extinderii reţelei de transport, asimilate activităţilor de construcţii. Deşeurile din
construcţii şi demolări, inclusiv pamânt excavat din terenuri contaminate, sunt
constituite din trei componente individuale: deşeuri din construcţii, deşeuri din
demolări şi pământuri excavate din terenuri contaminate.
5.5. Vehicule scoase din uz (VSU)
Uniunea Europeană doreşte să limiteze generarea de deşeuri care provin
de la vehiculele scoase din uz şi să intensifice refolosirea, reciclarea şi alte
forme de valorificare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora.
Pentru a-şi atinge acest dublu obiectiv U.E. stabileşte noi cerinţe pentru
operatorii europeni; aceştia din urmă trebuie, în special, să conceapă vehicule
uşor de reciclat.
Operatorii economici implicaţi în implementarea legislaţiei privind
gestionarea vehiculelor scoase din uz, sunt: producătorii, distribuitorii,
colectorii, companiile de asigurări, precum şi operatorii care au ca obiect de
activitate: tratarea, recuperarea, reciclarea vehiculelor scoase din uz, inclusiv a
componentelor şi materialelor acestora.

26
 Proprietarul sau deţinătorul unui vehicul scos din uz primeşte un certificat
de distrugere atunci când vehiculul este transferat într-o instalaţie de tratare
autorizată. Certificatul este eliberat de către instalaţia de tratare. Acesta permite
proprietarului sau deţinătorului să radieze vehiculul din evidenţa autorităţilor
publice. Costurile sau o parte din costurile induse de transferul vehiculului în
instalaţia de tratare sunt suportate de producător.

27
 ANEXA 1
DEFINITII

1. Autorităţi competente - autoritatile publice pentru protectia mediului, respectiv

autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului, agenţiile pentru protecţia mediului, Administraţia
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi alte autorităţi care potrivit
competenţelor legale asigură reglementarea şi controlul activităţilor în domeniul
gestionării deşeurilor;
2. Biodeşeuri - deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile
alimentare sau cele provenite din bucatăriile gospodăriilor private,
restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu amănuntul,
compatibile cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare a produselor
alimentare;
3. Colectare - strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a
deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare;
4. Colectarea deseurilor urbane - este un ansamblu de operatiuni care constau in
ridicarea deseurilor si trimiterea lor spre o statie de transfer, un centru de
compostare, un centru de tratament sau un depozit.
5. Colectarea selectiva - este un proces de gestionare a deseurilor municipale prin
care materialele de origine casnica (domestica) care au un potential de reciclare
(hartie, carton, sticla, plastic si metal) sunt recuperate si dirijate spre filierele de
reciclare. Acest proces necesita o compostare “la sursa”, o colectare separata a
materialelor secundare si tratamentul lor intr-un centru de recuperare.
6. Compostare
- proces de descompunere si transformare a substantelor organice solide de
catre microorganisme (in principal bacterii si fungi) intr-un material stabil,
care poate fi valorificat in agricultura. Procesul este controlat in ceea ce
priveste accelararea descompunerii, optimizarea eficientei si minimizarea
impactului asupra mediului si populatiei, se poate aplica deseurilor verzi si
deseurilor solide municipale si se desfasoara in doua faze : a) tratarea
mecanica; b) descompunerea (fermentarea).
- proces de degradare microbiologica, in conditii aerobe/ anaerobe a
materialelor organice, cu formare de CO2, apa si substante humice.
7. Deşeu – orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia
sau obligaţia să îl arunce, şise incadrează în următoarele categorii:

28
8. Deşeuri menajere – deşeurile provenite din activităţi casnice şi care fac parte din
categoriile 15.01 şi 20 din anexa nr. 2 la H.G. nr.856/2002 privind evidenta
gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv
deşeurile periculoase;
9. Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeurile provenite din industrie, din
comerţ, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi
proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate,
prelucrate şi depozitate împreună cu acestea;
10.Deşeuri industriale – deşeuri de producţie ce fac parte din categoriile 03-14 din
anexa 2 la H.G. nr.856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru
aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;
11.Deşeuri industriale reciclabile – deşeuri industriale care pot fi supuse unei
operaţiuni de reciclare;
12.Deseuri periculoase - orice deseuri care prezinta una sau mai multe din
proprietatile periculoase prevazute in anexa nr. 4 la Legea 211/2011 privind
regimul deşeurilor;
13.Deseuri din parcuri si gradini - deseuri de origine vegetala provenind de pe
suprafete folosite la gradinarit, din parcuri publice, cimitire si spatii verzi
amplasate de-a lungul strazilor.
14.Deseuri reciclabile – deseuri provenite din activitati casnice sau asimilabile cu
acestea si cuprind deseuri de hartie, carton, deseuri de ambalaje, plastic sau
metal.
15.Depozit – un amplasament pentru eliminarea finala a deseurilor prin depozitare
pe sol sau in subteran;
16.Deţinător - producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află in
posesia acestora;
17.Emisie - degajarea directa sau indirecta din instalatie de substante, vibratii,
caldura sau zgomote din surse individuale ori difuze, in aer, apa sau sol.
18.Eliminare - orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în
cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de
substanţe sau de energie;
19.Evaluarea ciclului de viaţă - în legătură cu un produs, o evaluare a efectelor
asupra mediului determinate de producţia, distribuţia, comercializarea şi
utilizarea produsului, inclusiv valorificarea şi eliminarea acestuia, inclusiv
utilizarea energiei şi materiilor prime şi producţia de deţeuri din oricare dintre
activităţile menţionate;
20.Gaz de depozit – amestecul de compusi in stare gazoasa generat de deseurile
depozitate;

29
21.Gestionare deşeuri – colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea
deşeurilor (eliminarea deşeurilor şi depozitarea), inclusiv supravegherea acestor
operaţii şi îngrijirea zonelor de depozitare după închiderea acestora;
22.Levigat – orice lichid care a percolat deseurile depozitate si este eliminat sau
mentinut in
23.Operator - orice persoana fizica sau juridica ce exploateaza sau controleaza
instalatia ori careia i s-a delegat puterea economica decizionala pentru
functionarea tehnica a instalatiei
24.Prejudiciu – efect cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor,
bunurilor sau mediului, provocat de poluanti, activitati daunatoare, accidente
ecologice sau fenomene natural periculoase
25.Pre-colectarea - este activitatea care se desfasoara inaintea colectarii. Ea se
desfasoara inainte de locul de ridicare a deseurilor de catre serviciul de
colectare. Precolectarea regrupeaza toate operatiunile necesare pentru evacuarea
deseurilor menajere din locuinte pana la locul de ridicare a deseurilor de catre
serviciile de colectare.
26.Producător de deşeuri - orice persoană ale cărei activităţi generează deşeuri
(producător iniţial) şi/sau care efectuează operaţiuni de pretratare, amestecare
ori de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri;
27.Prevenire - măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să
devină deşeu, care reduc:
a) cantitatea de deseuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau
prelungirea duratei de viata a acestora;
b) impactul negativ al deşeurilor generate asupra mediului şi sănătăţii
populaţiei;
c) conţinutul de substanţe nocive al materialelor şi produselor
28.Reciclare – operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor
pentru scopul original sau pentru alte scopuri;
29.Reutilizare – orice operaţiune prin care un produs care a fost conceput şi
proiectat pentru a realiza un anumit scop este refolosit pentru acelaşi scop
pentru care a fost conceput;
30.Statie de compostare – instalatie care permite efectuarea operatiunii de
compostare si conditionare biologica a deseurilor
31.Tratare –totalitatea proceselor fizice, chimice şi biologice care schimba
caracteristicile deşeurilor, în scopul reducerii volumului şi caracterului periculos
al acestora, facilitând manipularea sau valorificarea lor;
32.Uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici ori uleiurile
industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care au fost destinate
30
 iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi de la
sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine şi cele
pentru sistemele hidraulice;
33.Valorificare – orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că
deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost
utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea
servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general.

31
 BIBLIOGRAFIE
1.Hotărârea de Guvern nr. 870/2013 privind Strategia Naţională de gestionare a
deşeurilor (SNDG) 2014-2020
2.Raport national privind starea mediului pentru anul 2013 – A.N.P.M
3.Pagini de internet şi directive
 http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012
Pagina de legislaţie UE
 http://europa.eu/legislation_summaries/environment/waste_management/l11
022_en.htm
 http://ec.europa.eu/environment/waste/compost/index.htm
Directiva 2008/98/EC privind deşeurile şi de abrogare a anumitor Directive
 http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:312:000
3:0030:en:PDF
 http://www.ecologic.rec.ro/blog/wp-content/uploads/2013/03/strategia7.jpg
 http://www.ecoteca.ro/managementul-deseurilor/deseuri-reciclabile

32
Denumirea instituției: Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Maşini şi
Instalații destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare – INMA Bucureşti
Adresa: B-dul Ion Ionescu de la Brad, nr. 6, sector 1 Bucureşti
Telefon: 021.269.32.55
Fax: 021.269.32.73
Mobil: 0744357250
E-mail: icsit@inma.ro

Investim în viitorul tau!

Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 este cofinanțat de

Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională

Titlul proiectului: Rețea şi platformă web pentru îmbunătățirea conştiinței publice privitoare la
gestionarea şi protecția mediului în zona transfrontalieră Giurgiu-Ruse şi în zonele adiacente
zonei transfrontaliere
Editorul materialului: INMA Bucureşti
Data publicării: 2015
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

www.cbcromaniabulgaria.eu

33