PLANUL NATIONAL DE ACTIUNE

PENTRU
PROTECTIA MEDIULUI
MINISTERUL MEDIULUI SI DEZVOLTARII DURABILE
AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI
BUCURESTI
2008
CUPRINS
1. INTRODUCERE 1
2. PLANIFICAREA STRATEGICA DE MEDIU 2
2.1. Cadrul legislativ în domeniul protectiei mediului 3
2.2. Planul de actiune pentru mediu 3
2.3. Starea mediului în România 5
2.3.1. Aerul 6
2.3.2. Apa 8
2.3.3. Solul 12
2.3.4. Biodiversitatea 13
2.3.5. Biosecuritatea 15
2.3.6. Padurile 15
2.3.7. Mediul urban 16
2.3.8. Managementul deseurilor 18
3. OBIECTIVE STRATEGICE ALE PROTECTIEI MEDIULUI 21
3.1. Masuri prioritare ale politicii privind protectia mediului 22
3.2. Obiectivele generale si specifice pe domenii de mediu 22
3.2.1. Protectia atmosferei 22
3.2.2. Schimbari climatice 24
3.2.3. Managementul resurselor de apa 25
3.2.4. Managementul deseurilor si substante si preparate chimice 26
3.2.5. Protectia naturii 27
3.2.6. Biosecuritatea 28
3.2.7. Calitatea solului 28
3.2.8. Urbanism, dezvoltare rurala si protectia împotriva zgomotului 29
3.2.9. Educatie ecologica 30
1
1. Introducere
Mediul înconjurator, un element esential al existentei umane, reprezinta
rezultatul interferentei unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosfera
- cu elemente create prin activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si
influenteaza conditiile existentiale si posibilitatile de dezvoltare viitoare ale
societatii. Pâna nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau
suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei
demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor ramurilor de activitate,
necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut
mult, iar exploatarea intensa a resurselor Pamântului releva, tot mai evident,
un dezechilibru ecologic.
Printre cele mai importante obiective ale dimensiunii de mediu vazute prin
prisma dezvoltarii durabile se afla conservarea ecosferei, utilizarea durabila
a resurselor naturale regenerabile si
minimizarea utilizarii resurselor neregenerabile. Din punct de vedere
ecologic, problema esentiala o reprezinta nu raritatea resurselor, ci impactul
extractiei si utilizarii resurselor naturale asupra mediului.
În întreaga activitate de protectie a mediului înconjurator se urmareste nu
numai folosirea rationala a resurselor naturale, regenerabile si
neregenerabile, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si
localitatilor cu masurile de protejare a factorilor naturali, adoptarea de
tehnologii de productie cât mai putin poluante si echiparea instalatiilor
tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu
dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului
înconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale
utilizabile.
Pe plan international, Conferinta de la Stockholm (1972) reprezinta prima
manifestare de atitudine a Comunitatii Mondiale în ansamblul sau, prin care
s-a luat act, dupa numeroase si vehemente semnale stiintifice, social-politice
si ale mass-media, de faptul ca mediul înconjurator este grav afectat ca
urmare a numeroase si intense agresiuni, având la origine poluarea si
diminuarea severa a materiilor prime, îndeosebi a celor neregenerabile.
Declaratia de la Stockholm adoptata în cadrul Conferintei Natiunilor Unite
pentru Mediu a proclamat datoria fiecarui om de a proteja si
ameliora mediul înconjurator pentru generatiile prezente si viitoare:
“Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pamântul, flora si
fauna si, în mod
deosebit esantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie
protejate în
interesul generatiilor prezente si viitoare printr-o planificare sau o
gestionare atenta,
dupa nevoi”.
La nivel global, evenimentul care a consacrat asumarea politica de catre
state a rolului fundamental al politicilor de mediu, în cadrul politicilor
generale de dezvoltare socio-economica, a fost Conferinta Natiunilor Unite
pentru Mediu si Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992). Pentru atingerea
obiectivelor stabilite la Conferinta de la Rio este necesara o reconsiderare si
restructurare a proceselor actuale, a procedurilor si aranjamentelor
institutionale dupa propriile nevoi, prioritati si resurse. Important în acest
sens este acordul asupra principiilor de baza ale unei planificari strategice,
precum si utilizarea unui set comun de mecanisme în masura sa asigure
implementarea obiectivelor stabilite.
2
2. PLANIFICAREA STRATEGICA DE MEDIU
Planificarea strategica de mediu stabileste directia si obiectivele necesare
corelarii dezvoltarii economice cu aspectele de protectie a mediului, ceea ce
defineste de fapt notiunea de dezvoltare durabila.
3
2.1. CADRUL LEGISLATIV ÎN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI
Pentru România, transpunerea obiectivelor dezvoltarii durabile a implicat un
proces complex de evaluare prealabila a legislatiei adoptate pâna în prezent
si de stabilire a unui calendar legislativ,
luând în considerare atât obligativitatea adoptarii acquis-ului comunitar,
respectarea conventiilor si acordurilor privind protectia mediului,
posibilitatile financiare ale României, cât si necesitatea
restabilirii unor coordonate între perspectivele cresterii economice si
calitatea vietii. Cadrul legislativ în domeniul protectiei mediului a fost
asigurat prin transpunerea directivelor Uniunii Europene într-o serie de acte
normative (legi, hotarâri de guvern, ordine ale diverselor ministere etc.). În
acest sens, s-au avut în vedere angajamentele asumate prin Documentul de
pozitie pentru aderarea la Uniunea Europeana - Capitolul 22 - Protectia
mediului înconjurator, prin care România a acceptat acquis-ul comunitar.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia
mediului, aprobata prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile
ulterioare, stabileste principalele directii de actiune în
domeniul protectiei mediului. În baza acesteia sunt emise acte normative
care reglementeaza problemele de mediu din România si care sunt într-o
continua dinamica, încercând a satisface exigentele si criteriile Uniunii
Europene. Alinierea standardelor nationale la cele europene pune probleme
mai ales în ceea ce priveste metodele, conceptiile, relatiile si structurile
institutionale. Conformarea cu standardele europene este, în conditiile
actuale, problema cheie în ceea ce priveste protectia mediului.
2.3. STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
Teritoriul României reprezinta o unitate geografica ce include
componentele naturale (unitatile de relief, reteaua hidrografica,
sistemul bioclimatic), umane (repartitia populatiei, sistemul de
asezari urbane) si economice (resurse naturale, utilizarea agricola,
sistemul de transporturi, repartitia teritoriala a ramurilor si centrelor
industriale).
Resursele naturale reprezinta capitalul natural, o componenta
esentiala a patrimoniului României. Valorificarea acestor resurse
prin exploatarea atât a materiilor prime neregenerabile (minerale si
combustibili fosili) cât si a celor regenerabile (apa, aer, sol) si prelucrarea
lor în produse necesare vietii, determina în mare masura stadiul de
dezvoltare economica si sociala a tarii, starea mediului si conditiile de trai
ale populatiei.
6Sectoarele cu cel mai mare impact asupra mediului pentru România sunt:
industria, transporturile si agricultura.
Industria este principala sursa de poluare a mediului cauzata de procesele
tehnologice prin cantitatea mare de impuritati degajate în aer si apa. Din
activitatile industriale rezulta ape uzate, cu un continut mare de reziduuri,
predominant anorganice. Presiunile asupra calitatii solului sunt
rezultate în principal din activitatea de minerit si metalurgie neferoasa. Ape
încarcate cu reziduuri si deseuri provin si de la combinatele siderurgice,
termocentrale, centrale atomo-electrice.
Resursele naturale neregenerabile au fost si sunt înca exploatate si prelucrate
cu tehnologii care au condus la poluarea intensa a unor zone din tara.
Folosirea resurselor neregenerabile – minerale si combustibili fosili, asociata
cu producerea deseurilor, genereaza impact asupra mediului si asupra
sanatatii umane.
Transporturile reprezinta, alaturi de industrie si agricultura, o alta sursa
majora de poluare, cauzata de amplasarea cailor de comunicatie si degajarea
în atmosfera a gazelor de esapament. O situatie grava de poluare o reprezinta
deversarea în apele marine a reziduurilor petroliere. O preocupare
importanta în ceea ce priveste transportul rutier, o constituie dezvoltarea
durabila si diminuarea
efectelor negative asupra mediului, generate de poluarea chimica sau fonica.
Agricultura contribuie la poluarea mediului natural prin utilizarea unui
volum mare de îngrasaminte chimice si pesticide. Aceste substante ajung,
prin intermediul scurgerii de suprafata, în lacuri si
cursuri de apa si determina degradarea faunei si florei. Exploatarea
nerationala a terenurilor poate sa duca la degradarea solului si la pierderea
unor suprafete din circuitul agricol. Poluarea solului, a
apei si a aerului, fragmentarea habitatelor si pierderea vietii salbatice sunt,
de cele mai multe ori, consecintele unor practici agricole inadecvate.
2.3.1. AERUL
Substantele emise în atmosfera determina fenomene precum: acidifierea,
smogul fotochimic, distrugerea stratului de ozon, schimbarile climatice etc.
Analizele emisiilor la nivel national, distributia lor sectoriala, tintele spatiale
si temporale reprezinta elemente cheie în stabilirea prioritatilor de mediu, în
identificarea politicilor ce trebuie sa fie adoptate, la nivel local si national.
Indicatorii selectati trebuie sa raspunda criteriilor de identificare si sa fie
relevanti pentru problemele privind atmosfera.
Poluarea atmosferica este una dintre cele mai grave probleme ale societatii
actuale, atât din punct de vedere temporal - având efecte atât pe termen scurt
cât si pe termen mediu si lung, dar si spatial – mobilitatea si suprafetele
afectate sunt mari.
Cele mai importante elemente care caracterizeaza poluarea aerului sunt:
_ Emisii de substante acidifiante (SO2, NOx, NH3);
_ Emisii de precursori ai ozonului;
_ Emisii de precursori ai pulberilor în suspensie (PM10 si PM2.5);
_ Depasiri ale valorilor limita în arealele urbane;
_ Productia si consumul de substante care depreciaza stratul de ozon.
Indicatorii privind calitatea aerului sunt determinati pe baza datelor din
sistemul de monitorizare al calitatii aerului si din inventarele de emisii si au
ca scop evaluarea situatiilor concrete, comparative cu tintele de calitate
stabilite de reglementarile în vigoare.
7Emisiile de SO2 au înregistrat o continua scadere în perioada 1995-2005,
cu usoare cresteri în anii 2001 si 2003. Principala sursa de poluare cu SO2 o
constituie utilizarea combustibililor din sectorul energetic. La acestea se
adauga emisiile provenite din industria de prelucrare si de la instalatiile de
ardere din zonele rezidentiale.
În anii 2004 si 2005 emisiile de NOx au înregistrat o crestere fata de anul
2003, pe fondul cresterii consumului de combustibil (conform datelor
primite de la Institutul National de Statistica). Emisiile de NOx provin
îndeosebi din industria energetica, din traficul rutier precum si din procesele
de productie.
Cea mai mare cantitate a emisiilor de amoniac provine din agricultura (79%
ceea ce reprezinta 153000 t). Celelalte surse sunt procesele de productie cu o
pondere de 12,28% (23777 t) si tratarea si depozitarea deseurilor (8,2%
reprezentând 15865 t). Cantitati mici sunt generate de instalatiile de ardere
neindustriale si cele din industria de prelucrare, ambele surse având o
contributie de 0,52% la totalul national de emisii de amoniac.
La nivelul anului 2005, emisiile de compusi organici volatili nemetanici
au scazut cu 7% fata de anul precedent.
Datele rezultate din inventarul national de emisii arata o usoara crestere a
emisiilor anuale de mercur în 2004, cu aproximativ 550 kg, iar în 2005 o
scadere cu 150 kg. Cea mai mare cantitate de
emisii de mercur provine din industria energetica, iar procesele de productie
sunt cele care au cea mai mare pondere în generarea emisiilor de cadmiu.
Emisiile de plumb au înregistrat o scadere în anul 2005, fata de anii
precedenti, cu 64 tone fata de 2004 si cu 5 tone fata de 2003. Sectorul care
genereaza cele mai multe emisii de plumb este
transportul.
2.3.2. APA
Resursele de apa ale României, relativ sarace si neuniform
distribuite în timp si spatiu, însumeaza 140 miliarde mc fiind
constituite din apele de suprafata – râuri interioare, lacuri, fluviul
Dunarea - si ape subterane.
Principala resursa de apa a României o constituie râurile
interioare. Raportat la populatia actuala a tarii, resursa specifica utilizabila în
regim natural este de 1770 mc/loc. si an, luând în considerare aportul
râurilor interioare, situând din acest punct de vedere tara noastra în categoria
tarilor cu resurse de apa relativ reduse în raport cu resursele altor tari (locul
13 în Europa), media europeana fiind de 4000 mc/loc. Din punct de vedere
al utilizarii resursei de apa bruta (pentru populatie, industrie si agricultura)
se constata o scadere de la 20,4 miliarde mc în anul 1990 la 6,98 miliarde mc
în 2007 datorita diminuarii activitatii industriale, reducerii consumurilor de
apa în procesele tehnologice, reducerii pierderilor si aplicarii mecanismului
economic în gospodarirea apelor.
2.3.2.1. Starea râurilor interioare
Cursurile de apa codificate ale României masoara 78905 km. Activitatea de
supraveghere a calitatii apelor se concentreaza în principal asupra cursurilor
mijlocii si inferioare ale cursurilor de apa (pe o lungime de 27056 km), unde
se manifesta impactul actiunilor umane asupra mediului, respectiv asupra
calitatii apelor, dar si în sectiuni de referinta ale cursurilor de apa situate în
zone
superioare, unde acest impact este minim.
Pentru evaluarea starii ecologice globale a cursurilor de apa sunt luate în
considerare elementele
biologice (componenta si abundenta florei si faunei acvatice), elementele
hidromorfologice (regimul hidrografic, dinamica curgerii apei, legatura cu
apele subterane), elementele fizico-chimice si chimice pe care se sprijina
elementele biologice (conditiile de oxigenare, salinitate, prezenta
nutrientilor) si prezenta diferitilor poluanti specifici (micropoluanti organici
si anorganici).
Tinând cont de toate aceste elemente, cursurile de apa pot fi clasificate în
cinci clase de calitate, carora le corespund anumite stari ecologice. Astfel, în
anul 2007, analiza globala a calitatii râurilor, pe o lungime de 26.374 km, pe
baza activitatii de monitorizare în 778 de sectiuni a evidentiat urmatoarele:
9
_ 6.652 km (25,22 %) s-au încadrat în clasa I de calitate, stare ecologica
foarte buna;
_ 12.887 km (48,86 %) s-au încadrat în clasa a II-a de calitate, stare
ecologica buna;
_ 5.262 km (19,95 %) în clasa a III-a de calitate, stare ecologica moderata;
_ 1.168 km (4,43 % ) în clasa a IV-a de calitate, stare ecologica slaba;
_ 405 km (1,54 %) în clasa a V-a de calitate, stare ecologica proasta.
În ceea ce priveste încadrarea în clase de calitate, se observa o îmbunatatire
evidenta în anul 2006 fata de anul 2005. Se observa o diminuare procentuala
a sectiunilor de monitorizare încadrate în clasele de calitate III, IV si V, între
12 si 15%. Pentru primele doua clase de calitate se înregistreaza o crestere a
sectiunilor de monitorizare încadrate în clasa I (peste 28%) si în clasa a
II-a (peste 8%). Situatia încadrarii în clase de calitate din 2007 nu difera prea
mult fata de cea din 2006, remarcându-se totusi o usoara crestere a starii
ecologice moderate, fata de primele doua
clase.
2.3.2.2. Starea mediului marin si a zonei costiere
Marea Neagra face parte din categoria marilor intercontinentale,
având legatura cu Marea Mediterana prin strâmtoarea Bosfor si
cu marile Marmara si Egee prin strâmtoarea Dardanele. Are o
suprafata de 413490 km2, adâncime maxima de 2245 m, volum
de apa de 529955 km3, iar lungimea tarmurilor este de 4020 km.
În Marea Neagra se varsa numeroase fluvii: Dunarea, Nistru,
Bug, Nipru si Kizil, fapt care conduce la o salinitate redusa a
apei, de 20-22o/oo.
Din aportul fluvial, apreciat la 346 km2, 78% apartine râurilor
din nord-vestul bazinului Marii Negre, cel mai însemnat fiind cel al Dunarii.
În zona litoralului românesc, Marea Neagra este supusa unui proces de
poluare din cauza poluantilor proveniti din Dunare, evacuarilor directe de
ape uzate insuficient epurate sau chiar neepurate, cât si activitatii portuare
intense.
În ultimele trei decenii, Marea Neagra a suferit o degradare importanta a
resurselor naturale. Problemele acute specifice aparute din cauza
fenomenelor antropice sunt: declinul stocurilor
comerciale de pesti; pierderea habitatelor care reprezinta suportul resurselor
biotice; pierderea sau iminenta pierdere a speciilor pe cale de disparitie;
înlocuirea speciilor indigene cu specii exotice;
protectia necorespunzatoare a resurselor marine si costiere fata de poluarile
accidentale; conditiile neigienice pe majoritatea plajelor pentru îmbaiere
precum si pentru piscicultura.
Activitatile antropice si fenomenele naturale cu influente negative asupra
ecosistemului marin sunt:
_ exploatarea resurselor minerale, a petrolului si a gazelor din platoul
continental al Marii Negre;
_ transportul naval produce poluarea apei marine, prin evacuari ilegale de la
nave (ape de santina
si hidrocarburi) sau accidental, din cauza deficientelor în exploatare;
_ industria petrochimica si chimica, industria grea - constructii si reparatii de
nave;
_ fenomenul de eroziune costiera, semnalat în mod special în ultimele
decenii, a generat diminuarea suprafetelor de plaja pe litoralul românesc. În
ultimul deceniu bilantul dintre aportul
si pierderile de material sedimentar este negativ, efectul nefavorabil
determinat de constructiile hidrotehnice;
_ fenomenul de înflorire algala datorat aportului de nutrienti din fluviul
Dunarea.
Anual se evalueaza starea ecologica a mediului marin din dreptul litoralului
românesc pe baza analizei componentelor fizico-chimice si biologice.
Astfel, în urma monitorizarii principalilor indicatori fizico-chimici ai apelor
costiere, în cursul anului 2007, s-a remarcat o crestere a valorii medii a
salinitatii în zona de tarm (15,85%), fata de valorile
înregistrate în anii anteriori, în 2006 (11,61%) si în 2005 (12,49%).
Analizele biologice au evidentiat refacerea populatiilor de
macronevertebrate. Astfel, pe ansamblul zonelor marine de mica adâncime
se poate vorbi de mentinerea unei structuri calitative bune, cu un numar de
45 – 50 specii, mai ales în sectoarele marine centrale si sudice ale litoralului.
Referitor la fondul piscicol, în anul 2007 s-a remarcat cresterea usoara a
stocurilor pentru principalele specii cu importanta economica (sprot, hamsie,
calca, rechin).
2.3.2.3. Apele uzate
Analiza statistica a situatiei principalelor surse de ape uzate, conform
rezultatelor supravegherii efectuate în anul 2007, a relevat faptul ca: 77,4 %
din apele uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns în
receptorii naturali, în special râuri, neepurate sau insuficient epurate.
Referitor la aportul de ape uzate repartizat pe activitati din economia
nationala, cel mai mare volum de ape uzate, inclusiv cele
„conventional curate“, a fost evacuat de unitati din domeniile: energie
electrica si termica - 3114,745 milioane m3/an - peste 62 % din total;
gospodarie comunala - 1361,351 milioane m3/an -
peste 27%; industrie metalurgica si constructii de masini - 173,471 milioane
m3/an, cca. 3,5 %; prelucrari chimice - 149,745 milioane m3 - 3 %;
1
2.3.2.4. Ape subterane
În regimul natural al apelor subterane a intervenit o serie
de modificari cantitative si calitative, datorate executarii
de lucrari hidroameliorative si hidrotehnice (inclusiv
captari), precum si poluarii.
O evaluare globala a informatiilor din bazinele
hidrografice, arata o prima constatare legata de situatia
critica a calitatii acviferelor freatice, din numeroase zone
ale tarii. Acestea sunt influentate în mare masura de
presiunea antropica, chiar daca în ultima vreme volumul
productiei industriale s-a redus, diminuându-se si cantitatile de substante
poluante evacuate în receptorii naturali.
Precipitatiile abundente duc la cresterea nivelurilor apelor subterane, iar
perioadele secetoase produc o scadere naturala semnificativa a nivelurilor
piezometrice (de peste 3 m) ale apelor
subterane. Alte cauze ale scaderii nivelurilor apelor subterane sunt
prelevarile excesive de apa, prin captari sau ca urmare a secarilor din zonele
miniere (zona Rovinari). Efectele negative ale scaderii nivelurilor apelor
subterane constau în atragerea de ape poluate spre zonele depresionare si
scaderea accentuata a debitelor exploatate pentru captarile din zonele
afectate.
O alta constatare importanta este cea legata de modificarile calitative ale
apelor subterane, produse prin poluarea cu substante impurificatoare care
altereaza calitatile fizice, chimice si biologice ale apei.
Poluantii principali care afecteaza calitatea apei subterane se pot grupa în
urmatoarele categorii: produse petroliere, produse rezultate din procesele
industriale, produse chimice utilizate în
agricultura, produse menajere si rezultate din zootehnie, cu metale grele.
2.3.3. SOLUL
Solurile din România sunt clasificate în 10 clase, 39 de tipuri, 470 de
subtipuri, cu separarea a numeroase categorii de sol, care se deosebesc prin
proprietati, capacitatea productiva si masurile de mentinere si sporire a
fertilitatii necesare. Factorii naturali care determina calitatea solurilor din
România sunt: relieful, litologia, clima, vegetatia si timpul. Clima si
vegetatia sunt influentate de activitatea omului si din acest punct de vedere
omul trebuie sa
intervina în conservarea calitatii solurilor.
Din suprafata totala a României de 238391 km2, ponderea principala o detin
terenurile agricole (61,80%), urmate de paduri si de alte terenuri cu vegetatie
forestiera (28,33%). Terenurile ocupate de ape, balti, curti, constructii, cai de
comunicatie, terenuri neproductive reprezinta 9,87%. Suprafata terenurilor
arabile este de 64,05% din totalul suprafetei agricole, iar restul se
repartizeaza între pasuni (circa 22,63%), fânete (circa 10,35%), vii (1,52%)
si livezi (1,45%).
În cadrul zonelor critice care trebuie refacute din punct de vedere ecologic
mentionam arealele afectate intens de poluarea chimica (de exemplu: Baia
Mare, Copsa Mica, Zlatna), precum si suprafetele care sufera de pe urma
secetei, a excesului de apa, a eroziunii si alunecarilor, care tind sa se extinda,
în conditiile schimbarilor climatice.
2.3.4. BIODIVERSITATEA
România este una din tarile europene cu un capital natural deosebit de divers
si bine conservat, aceasta datorându-se în mare masura interferentei pe
teritoriul tarii a cinci regiuni biogeografice, respectiv alpina, continentala,
panonica, stepica si pontica.
Ca o consecinta a pozitiei sale geografice, România este o tara
cu o diversitate biologica ridicata, exprimata atât la nivel de
ecosisteme, cât si la nivel de specii. Ecosistemele naturale si seminaturale
din România totalizeaza aproximativ 47% din suprafata tarii.
14Tara noastra este gazda unor tipuri unice si extinse de habitate, de la
paduri mature aproape virgine, pajisti si stepe bogate în specii floristice, la
mlastini întinse, posibil fara echivalent în Europa. De asemenea, lantul
carpatic reprezinta un bastion vital al carnivorelor mari.
Habitatele naturale. Flora si fauna salbatica din România
Au fost descrise 357 de tipuri de habitate, mare parte dintre acestea având
echivalente în principalele sisteme de clasificare utilizate la nivel european:
• 199 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Natura
2000;
• 213 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare
Emerald;
• 170 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Corine;
_ 367 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare
Palearctic;
• 263 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Eunis.
Din cele 357 habitate existente, 92 habitate necesita declararea ariilor
speciale de conservare. O modalitate de a conserva patrimoniul natural este
aceea de a crea o retea de arii naturale
protejate, reprezentativa pentru diversitatea speciilor si habitatelor ce trebuie
protejate. Conservarea diversitatii biologice se realizeaza prin intermediul
Retelei Ecologice „Natura 2000”. Scopul Retelei „Natura 2000” este de a
proteja biodiversitatea Europei si de a promova activitati economice
benefice pentru biodiversitate. Reteaua „Natura 2000” este principalul
instrument al Uniunii Europene pentru conservarea naturii, cuprinzând arii
cu specii de plante si animale vulnerabile si habitate de pe teritoriul sau care
trebuie protejate.
Datorita habitatelor sale foarte diverse, România are o fauna deosebit de
bogata adapostind 105 specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii
de reptile, 216 specii de pesti, 410 specii de
pasari, 30000 specii de insecte, 860 specii de crustacee, 688 specii de
moluste.
Pentru tara noastra au fost declarate la nivel international trei Rezervatii ale
Biosferei: Delta Dunarii(1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979) si 5
situri Ramsar: Delta Dunarii (1991), Insula Mica a Brailei (2001), Lunca
Muresului (2006), Complexul Piscicol Dumbravita (2006), Lacul
Techirghiol (2006).
În România exista 27 de parcuri nationale si naturale (13 parcuri nationale
si 14 parcuri naturale).
Aceste parcuri se încadreaza, conform clasificarii IUCN, în categoriile II,
respectiv V. Parcul national reprezinta o arie naturala protejata administrata,
în special, pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere, iar parcul
natural se constituie, în special, pentru conservarea peisajului. Gestionarea
parcurilor nationale si naturale se realizeaza prin structuri de administrare
special constituite, în baza unui contract de administrare, încheiat conform
Ordinului nr. 494/2005, între Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor –
ca autoritate responsabila pentru protectia mediului – si o persoana juridica,
în calitate de administrator.
2.3.5. BIOSECURITATEA
Biotehnologia moderna este un domeniu relativ nou la nivel
global si a fost promovata de rezultatele semnificative înregistrate în special
în ultimii zece ani de cercetare fundamentala si aplicativa. În termeni largi,
biotehnologia moderna are ca obiect de
studiu modificarea genetica, respectiv organismele
modificate genetic. O evaluare a capacitatii de cercetare în acest domeniu,
realizata la finele anului 2004 în cadrul proiectului
UNEP/GEF „Dezvoltarea Cadrului National de Biosecuritate pentru
România”, a relevat faptul ca, desi în România exista specialisti în domeniu,
resursele financiare nu au fost orientate în sensul dezvoltarii capacitatii de
cercetare în domeniul biotehnologiilor moderne.
Autoritatea nationala competenta, responsabila pentru primirea notificarilor
referitoare la utilizarea organismelor modificate genetic, în conformitate cu
Ordonanta Guvernamentala nr. 49/2000 privind regimul de obtinere,
testare, utilizare si comercializare a organismelor modificate genetic prin
tehnicile biotehnologiei moderne, precum si a produselor rezultate din
acestea, aprobata cu completari si modificari prin Legea nr. 214/2002, este
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile.

2.3.6. PADURILE
Padurea este cel mai complex si cuprinzator tip de ecosistem, ce are legi
proprii de dezvoltare, cu desfasurarea celor mai intense schimburi de
substanta, energie si informatie si a celor mai intense procese biologice, în
care biomasa si productivitatea ating un nivel maxim, iar elementele biogene
sunt optim reciclate.
Fondul forestier cuprinde padurile, terenurile destinate împaduririi si cele
care servesc nevoilor gospodaririi silvice, terenurile pentru administrare
silvica, drumurile si alte cai de acces în padure, apele si talvegurile acestora
din interiorul padurilor, terenurile pentru culturi cinegetice si piscicole,
pepinierele silvice, rachitariile, terenurile neproductive trecute în fondul
forestier.
În conformitate cu raportarea statistica SILV 1, padurile României ocupau la
data de 31.12.2005 suprafata totala de 6.390.536 ha.
Fata de situatia existenta la sfârsitul anului 2004, suprafata fondului forestier
a crescut în anul 2005 cu 8.385 ha. Cresterea suprafetei fondului forestier
este justificata prin împadurirea unor
terenuri inapte folosintelor agricole, scoaterea si includerea în fondul
forestier a unor terenuri legal aprobate sau prin corectiile de suprafete
operate cu ocazia lucrarilor de reamenajare a padurilor.
16Distributia padurilor pe zone de altitudine este neuniforma:
_ în zona montana padurile ocupa 51,9% din suprafata;
_ în zona de deal padurile ocupa 37,2% din suprafata;
_ în zona de câmpie ocupa 10,9% din suprafata.
Un factor determinant pentru asigurarea unei gospodariri durabile a
padurilor este regenerarea acestora. Lucrarile de regenerare a padurilor
asigura atât instalarea si mentinerea vegetatiei forestiere, cât si cresterea
productivitatii arboretelor, asigurarea cu continuitate a productiei de lemn si
intensificarea functiilor de protectie exercitate de padure. În anul 2005, în
România s-au executat lucrari de regenerare a padurilor pe o suprafata totala
de
26.241 ha, din care 11.972 hectare (46%) prin regenerari naturale si 14.269
hectare (54%) prin împaduriri. Din suprafata totala împadurita, de 14.269
ha, pe 3.406 ha s-a realizat extinderea
padurii prin împadurirea de terenuri degradate, inapte pentru agricultura,
constituite în perimetre de ameliorare.

2.3.7. MEDIUL URBAN

Mediul urban îndeplineste mai multe functii: de locuit, economica,
cultural-administrativa, de comunicare, de recreere, estetica si
strategica.
Calitatea aerului în mediul urban
Supravegherea calitatii aerului la nivel local se face prin masurarea:
_ poluantilor comuni (SO2, NO2, NH3, pulberi în suspensie), în toate
retelele locale din zonele
industriale si/sau urbane;
_ poluantilor specifici (HCl, fenoli, aldehide, Cl, H2S, CS2, F, H2SO4,
metale grele: Pb, Cd), în zone industriale, în functie de activitate.
Efectele poluarii aerului asupra starii de sanatate se exprima prin urmatorii
indicatori:
_ rata bruta a mortalitatii: neschimbata fata de 2005, ca urmare a
standardelor de viata mult
diferite, (9,6‰) în mediul urban si (14,7‰) în mediul rural;
_ durata medie a vietii, în crestere fata de anul 1990 când era de 70,25 ani în
mediul urban si
68,70 ani în mediul rural, a fost în 2004 de 75,1 ani în mediul urban si 70,08
ani în mediul rural,
iar în 2005 - de 72,53 ani în mediul urban si 70,78 ani în mediul rural;
_ mortalitatea infantila (14,0‰) ramâne foarte mare fata de alte tari
europene.
17Calitatea apei potabile
Serviciul public de alimentare cu apa cuprinde activitati de captare, de
tratare a apei brute, de transport si de distributie a apei potabile si industriale
la utilizatori. Judetele si localitatile urbane raporteaza date referitoare la
situatia aprovizionarii cu apa, pe baza fiselor întocmite de catre Directiile de
Sanatate Publica judetene.
Evolutia retelei de alimentare cu apa potabila demonstreaza ca a crescut cu
75 numarul localitatilor cu sisteme centralizate de alimentare cu apa
potabila, în anul 2005 fata de anul 2004, iar lungimea retelei de distributie
apa potabila a crescut cu 2.791 km, în anul 2005 fata de anul 2004; apa
potabila
distribuita consumatorilor a fost de 1089 mil. m3 din care pentru uz casnic
628 mil. m3.
Retele de canalizare
Retelele de canalizare se întind pe o lungime de 18.381km, în crestere cu
867 km, ramânând în continuare insuficiente. În prezent, dispun de retele de
canalizare publica 693 localitati, dintre care 302 municipii si orase, 391
localitati rurale. Gradul de dotare a strazilor cu retele de canalizare este de
52% din lungimea totala a strazilor. În comparatie cu strazile care au
conducte de alimentare cu apa, numai 72% din acestea au si retele
de canalizare. Din totalul de aproximativ 21,7 milioane locuitori, în
România beneficiaza de serviciul de canalizare 11,45 milioane locuitori,
reprezentând 52,8% din total. Dintre acestia, 10,3 milioane locuitori sunt din
mediul urban (90%) si 1,15 milioane locuitori din mediul rural (10%). În
mediul urban, gradul de dotare a locuintelor cu instalatii de alimentare cu
apa este de 87,6%, iar
cele dotate cu canalizare 85,6%, din totalul locuintelor urbane.
Situatia spatiilor verzi
Situatia spatiilor verzi si a zonelor de agrement, la nivel national, este
nesatisfacatoare, datorata schimbarii destinatiei lor pentru constructii. In
majoritatea oraselor, suprafetele cu spatii verzi se
situeaza sub nivelul necesarului si al prevederilor din normative si mult sub
norma europeana care prevede o suprafata echivalenta de 30 - 40
m²/locuitor.
Zgomotul în aglomerarile urbane
Zonele pentru care, conform H.G. nr. 321/2005, trebuie întocmite harti de
zgomot sunt urmatoarele:
_ 9 aglomerari cu mai mult de 250.000 de locuitori: Bucuresti, Iasi, Cluj
-Napoca, Timisoara,
Constanta, Craiova, Galati, Brasov, Ploiesti;
_ 30 tronsoane de drumuri principale cu mai mult de 6.000.000 de treceri de
vehicule/an;
_ 5 tronsoane de cale ferata principala cu mai mult de 60.000 de treceri de
trenuri/an;
_ 1 aeroport cu mai mult de 50.000 de miscari de aeronave /an.
Transportul
La sfârsitul anului 2004, potrivit Institutului National de Statistica, reteaua
de drumuri publice a României însuma 79.454 km. Din aceasta, 15.712 km
reprezinta drumuri nationale iar 63.742 km
reprezinta drumuri judetene si comunale. Rezultatul cercetarii statistice arata
ca densitatea rutiera în România, calculata în kilometri de drum la 1000 km2
este de 33,1, cea mai scazuta comparativ cu tarile Uniunii Europene.
2.3.8. MANAGEMENTUL DESEURILOR
La sfârsitul anului 2006 au fost elaborate Planurile Regionale
de Gestionare a Deseurilor, de catre agentiile regionale pentru
protectia mediului în colaborare cu reprezentantii autoritatilor
de mediu de la nivel local si ai autoritatilor administratiei publice
locale si judetene, prin care se asigura cadrul necesar pentru
dezvoltarea proiectelor cu finantare din fonduri europene si se
optimizeaza investitiile si costurile operationale în domeniul
gestionarii deseurilor la nivel judetean si regional.
2.3.8.1. Generarea si gestionarea deseurilor municipale
Responsabilitatea pentru gestionarea deseurilor municipale apartine
administratiilor publice locale.
Colectarea deseurilor menajere nu este generalizata la nivelul tarii. In anul
2005, primariile si operatorii de salubritate au colectat deseuri menajere de
la 83,1% din populatia urbana si 11,79%
din populatia rurala, ceea ce reprezinta, la nivel national, o medie de
49,85%.
19Din cauza procentului scazut de colectare selectiva a deseurilor de la
populatie, componentele reciclabile din deseurile menajere (hârtie, carton,
sticla, materiale plastice, metale) nu se recupereaza,
ci se elimina prin depozitare finala împreuna cu celelalte deseuri municipale.
Tratarea si valorificarea deseurilor municipale
În România, colectarea separata a deseurilor municipale în vederea
valorificarii materialelor reciclabile provenite din deseurile de ambalaje
(hârtie, carton, sticla, metale, materiale plastice), se
practica într-o mica masura, (2%) la nivel local, în cadrul unor proiecte pilot
initiate de catre societatile de salubrizare si primarii.
Eliminarea deseurilor municipale
În România depozitarea reprezinta principala optiune de eliminare a
deseurilor municipale. Din totalul deseurilor municipale generate,
aproximativ 98% sunt depozitate în fiecare an. La sfârsitul anului 2006, erau
în functiune 243 depozite pentru deseuri municipale, din care conform
Directivei 99/31/CE:
_ 20 depozite de deseuri sunt conforme;
_ 223 depozite sunt neconforme si vor sista depozitarea etapizat, pâna la 16
iulie 2017.
Potrivit datelor statistice privind generarea si gestionarea deseurilor, în anul
2005 au fost depozitate 6,88 milioane tone de deseuri, din care circa 2
milioane tone în depozite conforme.

3. OBIECTIVE STRATEGICE ALE PROTECTIEI MEDIULUI

Obiectivul strategic general al protectiei mediului îl
constituie îmbunatatirea calitatii vietii în România prin asigurarea
unui mediu curat, care sa contribuie la cresterea nivelului de viata
al populatiei, îmbunatatirea calitatii mediului, conservarea si
ameliorarea starii patrimoniului natural de care România
beneficiaza.
Obiectivele si actiunile pentru protectia si îmbunatatirea calitatii mediului
vor respecta principiile si elementele strategice cuprinse în Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind
protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.
265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
a) principiul integrarii cerintelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precautiei în luarea deciziei;
c) principiul actiunii preventive;
d) principiul retinerii poluantilor la sursa;
e) principiul "poluatorul plateste”;
f) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului
biogeografic natural;
g) utilizarea durabila a resurselor naturale;
h) informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si
accesul la justitie în probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborarii internationale pentru protectia mediului.
Obiectivele strategice din domeniului protectiei mediului sunt reprezentate
de:
_ conservarea, protectia si îmbunatatirea calitatii mediului
_ protectia sanatatii umane
_ utilizarea durabila a resurselor naturale
Obiectivele prioritare generale ale politicii de mediu sunt:
_ consolidarea cadrului institutional în domeniul protectiei mediului,
armonizat cu cel al Uniunii Europene si asigurarea resurselor materiale,
financiare si umane la nivel central, regional si local;
_ asigurarea fondurilor necesare realizarii investitiilor pentru protectia
mediului asa cum decurg din planurile de implementare si planurile
financiare pentru aplicarea acquis-ului comunitar;
_ sporirea capacitatii de atragere si utilizare a fondurilor de coeziune si
structurale;
_ cresterea numarului de locuri de munca în economia nationala si reducerea
somajului prin
valorificarea oportunitatilor oferite de administrarea si realizarea
infrastructurii de mediu;
_ încurajarea si dezvoltarea educatiei si instruirii la toate nivelurile, precum
si a activitatii de cercetare în domeniul protectiei mediului;
_ apararea împotriva efectelor calamitatilor naturale si a poluarilor
accidentale, sporirea capacitatii de prevenire, control si interventie, prin
realizarea unui sistem perfectionat de monitorizare integrata a
factorilor de mediu si a unui sistem informational eficient corespunzator
cerintelor Uniunii Europene;
_ încurajarea introducerii sistemelor de management al mediului, realizarea
unei retele moderne de laboratoare în domeniul mediului si acreditarea
acestora;
22_ dezvoltarea capacitatii de promovare a unor instrumente economice în
domeniul protectiei mediului, a analizelor cost-beneficiu si a introducerii
costurilor de mediu în costurile de productie, valorificarea oportunitatilor
oferite de Fondul pentru Mediu;
_ promovarea utilizarii energiilor din surse regenerabile si a noilor mijloace
de productie si consum, favorabile protectiei mediului;
_ utilizarea durabila a resurselor naturale, promovarea folosirii deseurilor ca
materii prime secundare în scopul protejarii resurselor naturale, promovarea
unei agriculturi si dezvoltari rurale
durabile; o atentie deosebita se va acorda speciilor de flora amenintate cu
disparitia, precum si celor cu valoare economica ridicata;
_ acordarea unei atentii sporite relatiei mediu-sanatate, mediu-agricultura si
mediu-transporturi;
_ promovarea cooperarii internationale globale, regionale si bilaterale în
domeniul mediului siimplicarea activa a României în punerea în practica a
conventiilor internationale de mediu.
3.1. MASURI PRIORITARE ALE POLITICII PRIVIND PROTECTIA
MEDIULUI
_ gospodarirea durabila a apelor si dezvoltarea resurselor de apa,
satisfacerea cerintelor de apa necesare activitatilor socio-economice,
protectia împotriva inundatiilor, asigurarea supravegherii meteorologice si
hidrologice, perfectionarea cadrului legislativ, a metodologiilor si
reglementarilor din domeniile gospodaririi apelor, meteorologiei si
hidrologiei pentru realizarea
unui management durabil, în context national si international si armonizarea
cu cerintele directivelor UE;
_ îmbunatatirea calitatii aerului în scopul prevenirii, evitarii sau reducerii
efectelor daunatoare sanatatii umane si a mediului ca întreg; reducerea
emisiilor de gaze cu efect de sera; dezvoltarea sistemului national de
monitorizare a calitatii aerului;
_ evaluarea impactului asupra mediului;
_ controlul poluarii industriale si managementul riscului;
_ gestionarea deseurilor prin dezvoltarea sistemelor de management
integrat;
_ gestionarea corecta a substantelor chimice periculoase si a substantelor
care degradeaza stratul de ozon;
_ protectia si conservarea biodiversitatii, reconstructia ecologica.
Ca o consecinta a obiectivelor strategice mentionate mai sus, în strânsa
corelare cu domeniile
acquis-ului comunitar, rezulta obiectivele generale si specifice, pe domeniile
principale de mediu.

3.2. OBIECTIVELE GENERALE PE DOMENII DE MEDIU

3.2.1. Protectia atmosferei

Mentinerea calitatii aerului înconjurator în zonele care se
încadreaza în limitele prevazute de normele în vigoare pentru
indicatorii de calitate
Îmbunatatirea calitatii aerului înconjurator în zonele care nu
se încadreaza în limitele prevazute de normele în vigoare
pentru indicatorii de calitate
Adoptarea masurilor necesare pentru limitarea pâna la
eliminare a efectelor negative asupra mediului, inclusiv în
context transfrontier
Indeplinirea obligatiilor asumate prin acorduri si tratate internationale
la care România
este parte si participarea la cooperarea internationala în domeniu23
24
3.2.2. Schimbari climatice
Promovarea unei politici eficiente în domeniul schimbarilor
climatice în vederea asigurarii îndeplinirii angajamentelor
asumate de România în baza Conventiei-Cadru a Natiunilor Unite
privind Schimbarile Climatice (UNFCCC) si a Protocolului de la Kyoto,
precum si a obligatiilor care rezulta din calitatea de stat membru al
Uniunii Europene
Reducerea impactului încalzirii globale asupra societatii si
mediului precum si diminuarea costurilor pentru aplicarea
masurilor adoptate
25
3.2.3. Managementul resurselor de apa
Dezvoltarea infrastructurii edilitare si managementul
durabil al resurselor de apa
Cresterea calitatii vietii prin diminuarea pagubelor produse
ca urmare a inundatiilor

3.2.4. Managementul deseurilor si al substantelor si preparatelor chimice

Dezvoltarea unui sistem de management integrat al
deseurilor si asigurarea gestionarii în siguranta a
substantelor chimice periculoase
(dezvoltarea unui sistem de management integrat al deseurilor,
a unui sistem de colectare selectiva si promovarea reciclarii
deseurilor, dezvoltarea de facilitati conforme de tratare a
deseurilor)

3.2.5. Protectia naturii

Conservarea diversitatii biologice, utilizarea durabila
a habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna
salbatica si reconstructia ecologica a sistemelor
deteriorate
Extinderea retelei nationale de arii protejate si rezervatii
naturale, reabilitarea infrastructurii costiere a litoralului
românesc, redimensionarea ecologica si economica a
Deltei Dunarii
Gestionarea durabila a padurilor si sustinerea rolului
acestora în viata social-economica a tarii

3.2.6. Biosecuritatea
Reducerea riscurilor potentiale pe care
biotehnologiile moderne le pot determina asupra
echilibrului natural al mediului înconjurator si
sanatatii umane

3.2.7. Calitatea solului

Reducerea si prevenirea poluarii si degradarii
solurilor
Îmbunatatirea calitatii solurilor si utilizarea durabila a
resurselor de sol

3.2.8. Urbanism, dezvoltare rurala si protectia împotriva zgomotului

Îmbunatatirea calitatii mediului si asigurarea unui
nivel înalt al calitatii vietii în zonele urbane si rurale
Reducerea poluarii fonice

3.2.9. Educatie ecologica

Îmbunatatirea calitatii vietii prin asigurarea cunostintelor,
deprinderilor, motivatiilor si a valorilor necesare populatiei
în scopul asumarii raspunderii de mentinere a calitatii
mediului