Utilizarea corectă a accentului.

Variante accentuale admise/ neadmise de normă

Accentul reprezintă pronunțarea cu o mai mare intensitate a unei silabe.

În limba română accentul este liber, adică poate să cadă pe:
- ultima silabă: bu – că - tar
- penultima silabă: bu – că – tă – r – i - e
- antepenultima silabă: cân – te – ce
- a patra silabă: pri – mă – va – ra
- pe a cincea silabă: șap – te – spre – ze – ce

Dubltele accentuale sunt acele cuvinte în cazul cărora se acceptă două variante de
accentuare ca fiind corecte:
antic – antic
firav - firav
gingaș – gingaș
intim – intim
profesor – profesor
picnic – picnic
trafic – trafic
jilav - jilav

Se recomandă prima variantă de accentuare, chiar dacă sunt corecte ambele.

! Aceste cuvinte își păstrează sensul, chiar dacă se pot accentua diferit; există și cuvinte care
se accentuează diferit și au sens diferit – ele se numesc omografe și nu intră în categoria
variantelor accentuale.