Sunteți pe pagina 1din 5

Asamblări prin caneluri

Asamblările canelate sunt folosite pentru transmiterea unor momente


de torsiune (răsucire) mari, atunci când este necesară şi o deplasare axială,
chiar în perioada de regim de funcționare.
Sunt considerate ca făcând parte din asamblările cu efect de pană.
Legătura dintre arbore şi butuc se obţine prin caneluri şi se realizează prin
pătrunderea plinurilor unei piese în golurile celeilalte piese. În figura 7.9., este
prezentat un exemplu de asamblare canelată.

Fig. 7.9. Asamblare canelată

Canelurile sunt asemănătoare unor pene longitudinale care fac corp


comun cu arborele. Asigură o asamblare mai rezistentă, o centrare mai bună şi o
uşoară deplasare axială a butucului.
În funcţie de profilul canelurilor, arborii cu caneluri se clasifică astfel:
► arbori cu caneluri dreptunghiulare (pătrate);
► arbori cu caneluri triunghiulare;
► arbori cu caneluri în evolventă.
Avantajele şi dezavantajele asamblărilor cu arbori şi butuci canelaţi
sunt prezentate în schema alăturată.
Un ansamblu canelat se compune din:
► arbore canelat;
► butuc canelat.
Arborii canelaţi sunt consideraţi arbori cu pene multiple, acestea din
urmă fiind realizate dintr-o bucată cu arborele. Arborii canelaţi se execută prin
operația de frezare pe mașina-unealtă numită freză, iar butucul canelat al
roții se execută prin operația de mortezare pe mașina-unealtă numită
morteză sau prin broşare pe mașina-unealtă numită numită mașină de
broșat.

Asamblări prin caneluri

1. Consideraţii teoretice
Dimensiunile principale ale arborilor canelaţi se aleg din standarde
(STAS-uri – Standarde de Stat), în funcţie de diametrul d al arborelui, urmând
apoi să se facă o verificare la presiunea de contact şi la solicitarea de
forfecare, precum și la solicitarea de torsiune (răsucire).
2. Utilaje, scule, verificatoare necesare (utilaje și SDV-uri)
Dispozitive, scule: dispozitiv de prindere (mandrine, menghine), ciocane,
trusa lăcătuşului, pile, şabloane, calibre.
Verificatoare: şubler, micrometru (analogice, digitale).
3. Materiale utilizate
Pentru realizarea lucrării de canelare sunt necesare piesele componente
ale subansamblului: arbore şi butuc canelat.
4. Mod de lucru
Etapele realizării unei asamblări canelate sunt următoarele:
► verificarea canelurilor arborelui;
► verificarea canelurilor butucului.
Acestea trebuie să fie lipsite de bavuri, fără turtiri, fără muchii ascuţite,
iar muchiile canelurilor trebuie să fie rotunjite sau teşite pentru a se evita
griparea în timpul montării.
► părţile frontale ale arborelui şi ale butucului sunt teşite, pentru a uşura
montajul şi pentru a evita blocarea acestora;
► suprafeţele canelurilor se ung cu vaseline speciale înainte de montare, după
ce au fost curăţate în prealabil de impurităţi;
► îmbinările mobile se realizează manual;
► îmbinările fixe se execută cu ajustaj cu strângere (blocat) şi se montează prin
presare la rece sau prin încălzirea piesei cuprinzătoare la 80-120 °C. La acest tip
de montaj, este interzisă lovirea cu ciocanul, pentru a nu se produce rizuri, turtiri
pe caneluri sau dezaxarea pieselor.
► după montaj, la îmbinările fixe se verifică excentricitatea şi jocul dintre piese;
► la îmbinările fixe se verifică bătaia radială şi frontală, folosind un aparat
comparator.
5. Concluzii
Se verifică funcţionarea ansamblului, prin deplasarea butucului de-a
lungul arborelui; deplasarea trebuie să fie lină, fără să producă blocarea
montajului.

APLICAȚII

1. Avantajele asamblărilor prin caneluri sunt:


a) realizează centrare precisă, nu produc zgomot, transmit
eforturi relativ mari;
b) realizează centrare precisă, nu deformează butucul,
transmit eforturi mari;
c) nu produc zgomot, asamblare rapidă, precizie mare de
asamblare;
d) realizează centrare precisă, nu deformează butucul, necesită
calcul simplu la solicitări.

2. Avantajele utilizării asamblărilor prin caneluri sunt


următoarele:
a) permit deplasare axială, centrare precisă, transmit
eforturi mari, nu deformează butucul prin ovalizare;
b) permit deplasare axială, transmit forţe mari, asamblare
uşoară;
c) centrare reglabilă, transmit eforturi mici, fixare rigidă;
d) centrare precisă, forţele transmise sunt reglabile, se
înlocuiesc uşor.

3. Profilul canelurilor poate fi:


a) circular, dreptunghiular, triunghiular;
b) evolventă, triunghiular, trapezoidal;
c) dreptunghiular, triunghiular, evolventă;
d) pătratic, dreptunghic, evolvent.

4. Asamblările canelate se folosesc atunci când:


a) se transmit momente de torsiune mari fără deplasare axială;
b) se transmit momente de torsiune mici cu deplasare axială în
perioada de regim;
c) se transmit momente de torsiune mari în perioada de
regim de funcționare;
d) indiferent de forţele şi momentele transmise, sunt necesare
deplasări axiale în perioada de regim.

5. În figura de mai jos sunt reprezentate următoarele


asamblări:
a) asamblare prin lipire, asamblare prin sudare, asamblare
canelată;
b) asamblare prin sudură, asamblare prin lipire, asamblare prin
pană;
c) asamblare prin sudură, asamblare prin lipire,
asamblare canelată;
d) asamblare prin lipire, asamblare canelată, asamblare
filetată.
6. Prin intermediul asamblărilor canelate se transmit:
a) momente de încovoiere mari;
b) momente de torsiune mari;
c) forţe axiale mari;
d) presiuni mari.

7. Care este unitatea de măsură pentru momentul de torsiune Mt = F x r?


a) Newton
b) dyna
c) Newton x metru2
d) Newton x metru

S-ar putea să vă placă și