Pentru marxisti istoria era...

Karl Marx, a avut o vastă curiozitate în privința multor aspecte ale

umanității, dublată de o vigoare pe măsura acestei curiozități.[1] Pe de
altă parte, marxismul a fost adoptat, adaptat și dezvoltat într-un variat
evantai de idei și doctrine pe diverse meridiane și în diverse epoci.
Marxism poate de aceea desemna, uneori, corpul doctrinar dezvoltat de
Karl Marx; alteori, termenul desemnează corpul doctrinar dezvoltat de
Karl Marx împreună cu colaboratorul lui apropiat, Friedrich Engels, pe
la jumătatea secolului al XIX-lea. Acest marxism (adică marxismul
„definit a fi mai mult decât ideile lui Karl Marx”) consistă dintr-o
antropologie filozofică, o teorie a istoriei și un program economic și
politic[2], fiecare dintre aceste trei categorii de interes marxian având
identitatea și destinul ei din perspectiva istoriei. Marxismul poate
desemna, de asemenea, o vastă gamă de idei care au avut ca punct de
plecare teoriile lui Marx, în această categorie de marxism având doctrina
partidelor socialiste (social-democrate) înainte de 1914, precum și
doctrina partidelor comuniste occidentale de la înființarea lor până
astăzi, dar și doctrina și, mai ales, practica partidului comunist rus
(acesta putând fi denumit „marxism sovietic”, sau chiar marxism-
leninism, deși Lenin e departe de a fi influențat singur fizionomia
regimului bolșevic, așa cum s-a manifestat el timp de mai bine de 70 de
ani în Rusia), pe modelul căruia după anii '40 au apărut, sub influența
U.R.S.S., numeroase regimuri similare în jumătatea orientală a
continentului european, dar și în alte diverse colțuri de lume, fiecare
dezvoltând o varietate locală a marxismului bolșevic. Acest din urmă tip
de marxism, care este o dezvoltare a ideilor lui Marx de către
revoluționarii ruși în primele decenii ale secolului al XX-lea, sub
influența experienței lor politice cu autocrația țaristă și a curentelor
intelectuale revoluționare specific rusești apărute ca reacție la regim, are
o importanță specială pentru estul Europei și România, zonă care a
cunoscut în mod direct și îndelung regimurile comuniste organizate pe
modelul bolșevic. Ideile lui Marx nu au fost niciodată atât de relevante
precum în zilele de azi. Aceasta este reflectată în setea de teorie
Marxistă contemporana. În acest articol, Alan Woods abordează ideile
lui Karl Marx și relevanța lor în criza prin care trecem azi.
Astăzi se împlinesc 130 de ani de la moartea lui Karl Marx. Dar de ce ar
trebui să comemorăm un om care a murit în 1883? La începutul anilor
1960, primul ministru Laburist de atunci, Harold Wilson, a declarat că
nu ar trebui să căutăm soluții la cimitirul Highgate. Și cine nu ar fi de
acord cu asta? În cimitirul menționat adineauri nu se pot găsi decât oase
vechi și praf și un monument de piatră oarecum urât.
În orice caz, atunci când vorbim despre relevanța lui Karl Marx în zilele
de azi, noi nu ne referim la cimitire ci la idei – idei care au rezistat testul
timpului și au reieșit acum în mod triumfător, așa cum chiar și unii
dușmani ai Marxismului au fost forțați să accepte. Colapsul economic
din 2008 a arătat cine a fost învechit, și acesta cu siguranță nu a fost Karl
Marx.
Timp de decenii, economiștii nu s-au săturat niciodată de repetarea
mesajului că prezicerile lui Marx legate de încetinirea creșterii
economice erau total învechite. Ele erau presupuse ca fiind idei ale
secolului XIX, iar cei care le apărau erau destituiți ca fiind dogmatiști
fără speranță. Dar se pare acum că ideile apărătorilor capitalismului sunt
defapt acelea care ar trebui să fie aruncate în coșul de gunoi al istoriei, în
timp ce Marx a fost complet justificat.
Nu demult, Gordon Brown a proclamat cu încredere „sfârșitul
perioadelor de “boom” și “bust” [economice]”. După prăbușirea
economică din 2008 el a fost forțat să-și retragă propriile cuvinte. Criza
zonei euro arată că burghezia nu are nicio idee despre cum să rezolve
problemele Greciei, Spaniei și a Italiei care la rândul lor amenință
viitorul valutei curente europene și chiar și UE-ul însine. Aceasta poate
pur și simplu să fie începutul unui nou colaps la nivel mondial, care va fi
chiar mai groaznică decât criza din 2008.
Chiar și unii economiști burghezi sunt forțați să accepte ceea ce devine
din ce în ce mai evident: capitalismul conține în sine semințele
distrugerii sale; care este un sistem anarhic și haotic caracterizat de
crizele periodice care dă afară oamenii din slujbele lor și cauzează o
instabilitate socială și politică.
Chestia despre criza prezentă a fost faptul că nu trebuia să se întâmple.
Până recent majoritatea economiștilor burghezi au crezut că piața, dacă
este lăsată să facă ce vrea, a fost capabilă să rezolve toate problemele,
echilibrând în mod magic cererea și oferta („ipoteza pieței eficiente”)
pentru ca să nu mai poată fi niciodată o repetiție a prăbușirii economice
din 1929 și Marea Depresie.