Referat la Management in Efs

Profesor: Conf. Univ. Dr. Sică Pușcoci

Student: Fotea Teodor Silviu

Managementul în România

Începuturile moderne ale managementului sunt legate de organizarea Bisericii

Catolice, care a prezentat chiar de la primele forme de activitate, o structură scalară
(conducere) şi un concept de specializare.
Eficienţa organizatorică, a fost confirmată şi prin întreprinderile mari ale secolului XVI, dar
mai cu seama prin organizarea armatei, unde conceperea şi acţionarea Statului Major, au
constituit modele de conducere pentru varietatea viitoarelor unităţi economice.
Probele practice, conceptele teoretice, informaţiile ştiinţifice – toate la un loc – au creat un
fundament pentru multe ştiinţe, între care putem enumera şi managementul. Ştiinţa
managementului poate fi în sfârşit definită!
Studiul managementului a necesitat variate puncte de vedere, diferite metode şi abordări.
Iată câteva dintre ele :
– abordarea de tip legalist, cu preocupări de cercetare a organizării, puterii, activităţilor şi
limitelor autorităţilor publice;
– abordarea ştiinţifică, vizând organizarea administrativă instrument al managementului;
– abordarea behavioriştilor, care au urmărit comportarea grupurilor, a noţiunilor de conducere
şi decizie.
Toate acestea sunt contribuţii clare la stabilirea esenţei şi înţelegerii managementului, ele
reflectă problemele epocii respective, modul în care au constituit sau nu, elementul de
influenţare pozitivă a gândirii şi practicii viitoare a domeniului conducerii ştiinţifice.
Managementul în România
Despre organizarea unor întreprinderi industriale şi apariţia unor concepte teoretice
ale managementului putem vorbi începând cu anul 1900. Este vorba de constituirea unor
întrdeprinderi emblematice pentru industria românescă – Malaxa, Reşiţa, etc., – precum şi de
preocupările de natură teoretică prin contribuţia unor iluştrii profesori, ca: V. Madgearu –
titularul primului curs universitar de specialitate – D. Gusti, Gh. Ţiţeica, Gh. Marinescu etc.
In anii 1920-1930, sunt cunoscute apariţia unor traduceri valoroase a lucrărilor de
specialitate, constituirea unor organizaţii naţionale privind domeniul muncii, afilirea la
organizaţii internaţionale, participarea la congrese.
Aflată în pragul consolidării şi recunoaşterii internaţionale, şcoala managementului
românesc, a fost complet abandonată odată cu instaurarea regimului comunist.
Perioada comunistă în România, a însemnat – citându-i pe O. Nicolescu şi I. Verboncu 2 –„o
ignorare cvasitotală a ştiinţei managementului”.
Principiile managementului ştiinţific, au fost înlocuite cu principiile economice şi politice
marxiste, cu conţinut specific economiei sovietice.

Anul 1989, anul despărţirii de comunism, a marcat şi începutul orientării economice

româneşti, spre o economie de piaţă spre o cercetare ştiinţifică, debarasată în totalitate de
malformaţiile şi limitările perioadei comuniste.
In acest sens, pe linia managementului ştiinţific, realizări mai mari s-au obţinut în
învăţământul economic (discipline didactice, facultăţi de profil) în cercetarea ştiinţifică
(lucrări de specialitate, studii post universitare şi de doctorat, etc.).
Fiind o realitate, trebuie remarcată şi situaţia actuală încă neclară la Întreprinderile de stat şi
Relaţiile naţionale, în cazul cărora, implementarea managementului se realizează mai lent şi
prin rigiditatea actualui de conducere.
În ţara noastră, adevăraţii specialişti în ştiinţa managementului vor fi exponenţii generaţiei
tinere (generaţia aşteptată), aceştia vor fi cei ce vor asigura credibilitatea şi eficienţa şcolii
româneşti de management.
În cadrul reformării societăţii, a implementării unui management performant în toate
domeniile vieţii sociale regăsim printre acestea şi sportul, care se află la început de drum, de
acumulări cantitative şi calitative, de formare de specialişti. Startul în această „cursă”, a fost
dat de colegii noştri, profesori universitari – Al. Voicu, Al. Lăzărescu, I. Todan, I. Lador
(doctor în management) şi alţii, care şi-au orientat studiile – cercetările spre acest domeniu.
Studiul managementului sportului, constituie o întreagă „combinaţie”, ce poate fi rezumată,
astfel:
 ştiinţă, nu ordine de execuţie (regula degetului);
 armonie, nu discordie;
 cooperare, nu individualism;
 randament maxim, într-o zonă cu randament restricţionat;
 dezvoltarea fiecărui individ spre eficienţa şi prosperitatea lui maximă.
Studiul managementului sportului, va fi realizat ţinându-se cont de următoarele viziuni ale
acestuia:
 este considerat o sumă de procese aplicate în mod consecvent şi corect, pentru
eficienţă şi eficacitate organizatorică;
 o însuşire a rolului managerilor;