I.

INTRODUCERE

1.1 Studii reprezenttative asupra cercetarii vegetatiei si lumii animale

din Romania in general
Ca şi vegetaţia, fauna din România este bogată şi variată, animalele fiind răspândite în
strânsă legătură cu zonele de vegetaţie. Dacă ne referim la cât de bogată este fauna din România,
trebuie să menţionăm şi animalele întâlnite în Delta Dunării; aici există numeroase păsări ca şi
gâştele şi raţele sălbatice, lebede, berze, pelicani.
Dintre mamifere amintim vidra şi nurca. În ceea ce priveşte fauna din România de
origine submeditareană, întâlnim următoarele animale: scorpionul, broasca ţestoasă, vulturul
pleşuv, vipera, ş.a. aceste animale trăiesc în regiunile cu vegetaţie care le permit supravieţuirea.
O bună parte din păsările care populează stepele şi pădurile, luncile şi Delta vin în ţara
noastră primăvara şi pleacă toamna în regiunile calde. Fauna acvatică este şi ea de asemenea
variată şi bogată, mai mult diferenţiată în funcţie de altitudine. În apele reci de munte trăieşte
păstrăvul, mai jos cleanul şi mreana. În apele de câmpie, mai ales în Dunăre, afluenţii ei
principali şi lacurile Deltei, crapul, ştiuca, plătica ş.a.În Marea Neagră se află scrumbiile albastre,
hamsiile, guvizii, calcanul etc.
Dacă am face un salt în timp pe teritoriul României am fi cu siguranţă socaţi de animalele
pe care le-am întâlni aici. Nu este vorba de dinozauri, urşi de peşteră sau tirgri cu colţi pumnal.
Însă, dacă am călători în timp cu doar două trei sute de ani în urmă, am vedea cu proprii
antilopele din Moldova şi Dobrogea, caii şi măgarii sălbatici din Bărăgan, elani, bourii şi zimbri
din pădurile Ardealului, Valahieii şi Moldovei, stolurile de dropii din jurul Bucureştiului,
Timişoarei, Călăraşului, Constanţei şi Brăilei, zăganii de pe piscurile Carpaţilor.

România s-a îmbogățit în ultimii 30 de ani cu aproape 20 de specii noi de păsări, plante și
alte viețuitoare. Este vorba despre: două specii noi de plante, un nou tip de gărgăriță, un
crustaceu de 2 mm, cucul pestriț, cormoranul moțat, pescărușul lui Franklin, gâsca de zăpadă,
pietrar de deșert, zăganul, Fâsa lui Richard, Cufundarul cu cioc alb, Muscarul semigulerat, Boa
de nisip, măcăleandrul albastru. Descoperirile au fost făcute de ornitologii de la Societatea
Ornitologică Română (SOR), dar și de cei de la Grupul Milvus.

Dacă în anii '90 România era considerată ”vestul sălbatic” în ceea ce privește protecția
animalelor, după intrarea în 2007 în Uniunea Europeană, țara noastră a început să protejeze
speciile valoroase și aflate în pericol. Din păcate, în ultimii ani am făcut pași înapoi, vânătoarea
la urs fiind din nou permisă, fără să existe un plan clar de management, iar legea care permite
împușcarea cormoranului mare a fost deja aprobată de Senat și urmează să fie discutată în
Camera Deputaților. În continuare permitem vânătoarea la ciocârlie, fiind printre puținele țări din
UE care mai fac asta.
 1.2. Vegetaţia şi fauna in culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele

Altitudinea culoarului cuprinsă intre 600-1500m mii încadrează in zona pădurilor de

fag (Fagus silvatica), la limita inferioară apare gorunul, formând păduri mixte iar la limita
superioară coniferele, formând de asemenea păduri de amestec.
Se întind livezi de pomi fructiferi (in special spre Depresiunea Braşovului şi in cea a
Câmpulungului se văd frumoase livezi de meri, peri, cireşi). Izolat apare şi nucul, in
locurile adăpostite de la poalele versanţilor. Prunii lipsesc in general. Este interesant că in
Depresiunea Podu Dâmboviţei, deşi altitudinea nu depăşeşte 800m şi condiţiile locale
oferă adăpost contra vânturilor reci şi violente, pomii fructiferi sunt aproape inexistenţi,
din pricina unor persistente inversiuni termice.
In centrul culoarului fagul se întâlneşte amestecat cu bradul (Picea abies) şi cu
molidul (Picea excelsa). Bradul sensibil la temperaturi scăzute, apare in exemplare
izolate in mijlocul fagului, in timp ce molidul se strecoară in unele văi umede şi
umbroase, cu frecvente inversiuni termice, marcând inversiuni de vegetaţie, dar ele se
extind, de asemenea, şi către zona montană mai inaltă. Datorită despăduririlor apar
pajişti secundare unde creste ţepoşica. Areale compacte de conifere apar la Fundăţica şi
spre contactul cu Piatra Craiului, intre Măgura şi Peştera. Este deci in domeniul pădurilor
de amestec.
In partea sudică apar areale compacte de păduri de amestec, in zona bazinetului
Rucăr păduri de Fagus silvatica şi frecvent pajişti in locul pădurilor de Fagus silvatica.
Există o faună bogată şi diversificată, care populează pădurile, fâneţele şi
păşunile montane. Aici şi-au găsit adăpostul numeroase specii: lupul, râsul, jderul de
pădure şi veveriţa. Unele exemplare de urs şi mistreţ sau cerb prezintă un interes
cinegetic deosebit.
De asemenea sunt specii de păsări, precum piţigoi, muscarul mic, pitulicea
sfârâietoare ori ciocănitoarea cu spatele alb.
 II. LOCALIZAREA CULOARULUI BRAN-RUCĂR-
DRAGOSLAVELE
2.1 Localizarea culoarului Bran-Rucăr-Dragoslavele
Prin caracterele geografice, Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele constituie o subunitate bine
conturată, încadrată grupei montane Bucegi-Piatra Craiului, ce aparţine Carpaţilor Meridionali.
Situarea si orientarea culoarelor transcarpatice pe anumite direcţii in cadrul Carpaţilor
implică o afiliere a acestora la zonele limitrofe. Astfel, Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele
reprezintă o axă de legătură pentru Depresiunea Braşov, Depresiunea Câmpulung, Dealurile
Subcarpatice şi Câmpia Romana.
Culoarul este orientat NE-SV (in apropierea paralelei de 450 27’ latitudine nordica şi
meridianul de 250 17 longitudine estica) şi are o lungime de circa 30Km, întinzându-se intre
localităţile Bran si Dragoslavele, lăţimea maxima fiind de 14km, iar suprafaţa de 735km 2.
Relieful studiat se desfăşoară intre 1378m, altitudine maximă localizata in muntele Giuvala (vf.
Găvănenii) si 695m altitudine minimă, la Dragoslavele in lunca Dâmboviţei.
Culoarul propriu zis se găseşte intre Depresiunea Braşovului (in partea nordica), masivul
Piatra Craiului şi munţii Iezer-Păpuşa (in partea vestica), munţii Bucegi şi Leaota (in partea
estica), iar in partea sudica Depresiunea Câmpulung.
Limitele culoarului sunt marcate pretutindeni de denivelări de 200-300m, datorate în
proporţie însemnată contactelor litologice, între conglomeratele şi calcarele jurasice sau şisturile
cristaline ale Munţilor Leaotei şi Iezerului, contacte determinate local, spre Bucegi, de faliile
Poarta şi Clincei. Intre aceste limite se conturează suprafaţa generala a Culoarului Bran-Rucăr-
Dragoslavele, desfăşurată la 750-1300m înălţime şi alcătuită din culmi netezite şi rotunjite.
Limita nordica: faţă de depresiunea Braşov, culoarul este suspendat cu 400-500m, limita
corespunde unui abrupt structural ce delimitează tranşant culoarul depresionar
faţă de marea depresiune intramontană a Braşovului. Acest abrupt corespunde culmii Măgurii
(1375m), culme retezată de râul Turcului in capul ei estic şi despărţită de Piatra Craiului, de către
râul Zărneştilor, in zona cheilor Prăpăstiilor. Pe cealaltă porţiune, nord-estica, trecerea spre Tara
Bârsei se face pe nesimţite, peste piemontul Sohodol.
Limita sudica: a fost mult disputată. Criteriul de ordin geologic ne conduce la trasarea
limitei sudice până la Rucăr, până unde se regăsesc domeniul calcarelor şi al elementelor
tectonice. De la Rucăr spre sud pătrundem in domeniul cristalinului. Din punct de vedere uman
limita a fost trasată până la Stoeneşti. Limita sudica a culoarului se prelungeşte pe Dâmboviţa in
Depresiunea Dragoslavele, care consemnează caractere similare cu cele ale întregului culoar
(terase locale ca şi in bazinetul Rucăr, nivele marginale sincrone cu cele de pe valea Dâmboviţei
din amonte, confluente in serie, textura şi structura aşezărilor, care păstrează aceleaşi caractere
tradiţionale). Această teorie pare să fie cea mai aproape de realitatea terenului, criteriul strict
geologic sau uman nefiind edificator in trasarea limitelor. (Ileana Georgeta Patru 2001)
 Limita vestica: prezintă doua zone distincte: una faţă de masivul Piatra Craiului şi alta faţă
de Munţii Iezer Păpuşa. Limita faţă de masivul Piatra Craiului este o limită clară dată de văile
Zărneştilor-Dâmbovicioara. Este o limită morfohidrografică cu un traseu precis. Această limită
prezintă 15 sectoare, sectorul Râul Zărneştilor, delimitează Piatra Mica de Culoarul Rucăr-Bran,
pe o lungime de 3,4km. Aici valea este puternic adâncită in calcare sau conglomerate calcaroase,
peste 1000m in raport cu Piatra Mica. Sectorul Prăpăstiile Zărneştilor sau sectorul cheilor,
desfăşurat pe o distantă de 2,6km, se impune ca limită si prin caracterul său de vale-cheie cu
valori ale adâncimii fragmentarii de 450-500m. Sectorul central include cursurile superioare ale
văilor Vlăduşca (N) si valea Seaca (S), adâncite in conglomerate de vârsta apţian superior, pe o
distanţă de 6,3km. Sectorul Cheile Dâmbovicioarei (, aval de valea Grindu şi până la confluenţa
cu Dâmboviţa,

foto nr. Cheile Dâmbovicioarei

pe o distanţă de 11,5km; Valea Seacă-Dâmbovicioara reprezintă o limită clară dată de

caracterul Dâmbovicioarei de arteră colectoare a tuturor cursurilor de pe versantul estic al Pietrei
Craiului, valea reprezentând primul nivel de bază spre care gravitează modelarea generală a
versantului.
Limita faţă de Munţii Iezer-Păpuşa se face prin intermediul culmilor prelungi cristaline
adesea împădurite sau diseminate cu sălaşe.

Limita estica: prezintă doua sectoare: limita faţă de Munţii Bucegi şi limita faţă de Munţii
Leaota. Limita faţă de Munţii Bucegi se dezvolta pe direcţia nord-sud, adică de sub abruptul
Clincea pana la şaua din Bucecea.
 III. POTENȚIALUL ECOLOGIC – SUPORT ABIOTIC AL
COMUNITĂȚIILOR VEGETALE ȘI ANIMALE

III.1. Potentialul climatic

Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele se caracterizează prin anumite particularităţi, care
subliniază individualitatea geografică a acestuia faţă de zonele montane limitrofe. Situat in
apropierea paralelei de 45 grade latitudine nordică, culoarul este aşezat in plină zonă temperată,
ceea ce determină o anumită radiaţie solară şi un climat cu variaţii periodice remarcabile de la
iarnă la vară şi de la zi la noapte. Clima culoarului este influenţată de prezenţa muntelui, care îşi
pune amprenta, evidenţiind un mozaic de topoclimate pe fondul general al climei.
"Valea Dâmboviţei apare chiar ca un culoar termic îngust care se insinuează adânc in
munte, prezentând diferenţe termice pozitive faţă de regiunile din jur" (Elena Teodoreanu,
1980). Inversiuni termice se fac simţite la Podu Dâmboviţei, unde şi modul de utilizare a
terenurilor este predominant de păşune şi fâneaţă.
De factorii climatici, cu impact bioclimatic (temperatura, precipitaţii, umiditate, vânturi,
durata de strălucire, radiaţia solară) depinde pretabilitatea culoarului la activităţi de recreere, la
practicarea unor sporturi de sezon. Pe de altă parte, elementele climatice acţionând diferenţiat asupra
organismului uman, introduc o serie destul de riguroasă a categoriilor de persoane compatibile (din
punct de vedere fiziologic) accesului sau sejurului intr-o anumită ambianţă naturală.
Temperaturile medii lunare variază cu altitudinea şi diferă de la un anotimp la altul. Luna
iulie, considerată ca fiind cea mai caldă a anului, prezintă o distribuţie spaţială mult mai variată
decât cea a lunii ianuarie, altitudinea fiind factorul hotărâtor in această repartiţie. In lunile de
tranziţie, de primăvară şi toamnă, răcirile şi încălzirile neperiodice au o intensitate mai redusă
(datorită schimbării circulaţiei atmosferice). Cele mai frecvente şi accentuate răciri şi încălziri
neperiodice au loc primăvara. Temperaturile medii lunare multianuale devin pozitive in cursul lunii
martie, in partea inferioară a culoarului, in aprilie in regiunea mai înaltă şi in mai pe culmile
muntoase înconjurătoare.

Anul Lunile
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
1990 -3.9 -0.6 3.4 3.8 8.3 11.6 13.8 14.2 8.2 6.3 2.8 -3.5
Sursa: Staţia Meteorologică Fundata

III.2. Reţeaua hidrografică şi apele subterane

Aceasta este dirijată, conform celor două pante majore, către Bazinul Transilvaniei şi
către Câmpia Română. Cele două râuri colectoare sunt Turcu, in compartimentul nordic şi
Dâmboviţa, in cel sudic.
Răul Turcu sau Moieciu (S=200km2, L=25km) afluent pe dreapta al Bârsei, aparţine
sistemului Olt, are, la rândul său, câţiva afluenţi: Sbârcioara pe stânga (S=45km2) şi
Bangaleasa, Şimon şi Poarta, pe dreapta. Văile lor au un profil transversal variat, sunt
înguste şi cu versanţi abrupţi in sectorul superior, şi mai largi, cu maxim două terase in cursul
inferior. Frecvent se întâlnesc conuri de dejecţie acumulate la gurile unor văi cu caracter
torenţial. Văile secundare au profil longitudinal cu rupturi de pantă, profil transversal in V şi
sunt lipsite de terase. Ele sunt in mare parte împădurite. Râul adună apele de pe clina Pietrei
Craiului şi a Bucegilor, formează mici lunci şi terase, influenţând amplasarea aşezărilor
omeneşti din culoar. Şi apele brănene deşi mai mici, au fost folosite, îndeosebi in amplasarea
ferăstraielor, morilor şi pivelor, multe dintre acestea întâlnindu-se şi astăzi.
Râul Dâmboviţa (S==2759km2, L=266km) îşi face apariţia in culoar după ce, izvorând de
sub Vârful Iezer prin confluenţa pâraielor alpine Boarcăş şi Valea Vladului la peste 2300m
altitudine, intră in depresiunea Dâmboviţei superioare. El iese la Podu Dâmboviţei si trece apoi
prin Cheile Mari, luând o direcţie nord-sud până la ieşirea din culoar când, schimbând din nou
direcţia, intră in zona subcarpatică si se îndreaptă spre sud-est, către Argeş, cu care confluează
in afara zonei montane. Dâmboviţa străbate culoarul pe o distanţă de aproximativ 25km.
Bazinul hidrografic al Dâmboviţei ocupa circa 2/3 din suprafaţa culoarului, fiind cel mai
important afluent al Argeşului, in care se si varsă.
Pe cursul său principal in munţi, ca si pe afluenţii locali, au fost săpate 14 chei, despărţite in
unele locuri de mici bazinete, unde Dâmboviţa prezintă o lunca mai dezvoltată. Cheile sunt bine
individualizate si arată un stadiu avansat de carstificare a calcarelor mezozoice. In culoar nu are
in general terase si nu aluvionează, ca urmare a văii sale înguste. Petice de terase se pot urmări la
Podu Dâmboviţei si rar in bazinetele dintre chei. Afluenţii săi montani mari in acesta porţiune
sunt: Dâmbovicioara, Valea Cheii si Ghimvavul, toţi pe stânga, Râusorul, izvorât de pe versantul
sudic al Păpuşii, pe dreapta, Valea Caselor, Valea Budenilor pe stânga.
Dâmboviţa are un curs mai evoluat decât celelalte văi de pe clina sudică a Carpaţilor
Meridionali, lucru explicat prin impulsul mai mare pe care factorul tectonic 1-a imprimat forţelor
ei de eroziune.
Drenajul hidrogeologic (subteran) se exercită in funcţie de gradul de fisuraţie şi de
distribuţia fisurilor in masa rocii. Apele subterane din această zona sunt legate in special de vasta
arie de sedimentare şi deosebim două unităţi: Unitatea Piatra Craiului-Şirnea-Măgura şi Unitatea
Dâmbovicioara Rucăr-Moieciu. In prima unitate deosebim apele carstice colectate pe flancurile
sinclinalului care circulă către zona axială Valea Râului, unde au loc puternice descărcări. O parte
din apele carstice se descarcă la cote superioare Văii Râului, pe versantul drept al Bârsei, prin
grohotişurile care maschează contactul cu cristalinul impermeabil.
In cea de-a doua unitate, circulaţia carstică se face către subunităţile depresionare,
Podu Dâmboviţei-Rucăr şi sunt influenţate de liniile de dislocaţie, de raportul diferitelor
compartimente, blocuri ridicate şi scufundate.
Pentru ambele unităţi sunt caracteristice cursurile epigee care pierd o parte din apă la
traversarea zonelor calcaroase, care sunt insă restituite reţelei la ieşirea din hidrostructură: Valea
Dâmboviţei, Valea Dâmbovicioara, Valea Cheiţei, Valea Ghimbavului. ]La vest de Şirnea-
Vama-Giuvala, apele carstice sunt drenate către subunitatea Moieciu-Fundata, descărcându-se la
 contactele de la periferia structurii sau de pe văi.
Pentru evaluarea peisajului prezenţa izvoarelor este primordială, deoarece multe sate sunt
grupate in jurul acestor izvoare (Măgura, Peştera, Fundăţica, Rucăr), iar prezenţa aşezărilor
atrage după sine modificări in structura peisajului, totodată acestea constituind una din
principalele surse de alimentare cu apă.
III.3. Potentialul edafic
Solurile care predomină in Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele sunt cele brune acide şi
rendzinele cu un conţinut relativ mic de substanţe nutritive. Pe suprafeţe restrânse apar solurile
brune eu-mezobazice, solurile gelice, litosolurile, regosolurile şi rocile compacte carbonatice la
zi. La contactul cu Munţii Bucegi, Munţii Leaota se găsesc podzoluri şi soluri brune
feriiluviale. întreg culoarul este situat in plină zonă forestieră, pădurile ocupând cândva
întreaga suprafaţă. Cea mai mare parte a terenurilor despădurite a fost folosită ca fâneaţa.
Ca urmare, solurile formate sub pădure au suferit modificări, in urma înlocuirii vegetaţiei
primare şi instalării de pajişti secundare.
Solurile brune acide sunt specifice zonei montane caracterizată prin temperaturi medii
multianuale de 3-4°C si precipitaţii medii anuale care depăşesc 1000mm. Vegetaţia sub care s-au
format este alcătuită din păduri de fag, fag in amestec cu conifere şi din păduri de conifere.
Rendzinele se formează in condiţiile unor temperaturi ce oscilează intre 3-4°C iar precipitaţiile pot
varia de la 400-500mm pană la 1000mm. Relieful se prezintă foarte fragmentat, predominând
culmile înguste şi versanţii cu diferite înclinări şi expuneri. Vegetaţia este reprezentată atât
prin pajişti secundare, cât şi prin asociaţii forestiere.
Solul, ca element principal al structurării peisajului, are un rol important, el reprezentând
suportul care furnizează vegetaţiei elementele vitale dezvoltării, reprezintă de asemenea
suportul pentru activitatea agriculturii, a economiei şi nu in ultimul rând a agroturismului.
Cea mai pregnantă intervenţie asupra solului, in acest spaţiu, o constituie înlocuirea
pădurii prin taiere cu vegetaţia cultivată sau cu pajişte. In acest caz are loc o mărire a rezervei de
humus şi de substanţe nutritive dar şi o creştere a saturaţiei in baze, ca urmare a intensificării
procesului de bioacumulare sub vegetaţia de pajişte sau cultivată.
Învelişul edafic peste care se suprapune (în foarte mare măsură) subetajul fagului este
reprezentat cu precădere de districambosoluri, dar şi de eutricambosoluri subrendzinice sau
prepodzoluri către partea superioară, unde limitările cauzate de aciditatea prea mare, drenajul
intern deficitar şi de grosimea morfologică mică a solului sunt compensate de expunere şi
condiţii climatice ceva mai blânde.
La altitudini mai mici de 1300 m unde parametrii climatici sunt în totalitate favorabili
dezvoltării fagului, acesta poate vegeta şi pe soluri cu volum edafic mai mic (subtipuri litice ale
districambosolului sau eutricambosolului), dacă substratul (scoarţa de alterare) este afânat şi nu
foarte acid putând prelua o parte din funcţiile solului (de susţinere şi în parte de nutriţie). În ceea
ce priveşte substratul litologic, fagul vegetează în condiţii bune pe roci eubazice şi mezobazice
cu alterabilitate slab-moderată.

III.4. Potentialul geomorfologic

 Caracterele morfologice sunt bine evidenţiate prin denivelări de 700m, intre
compartimentul ridicat al Bucegilor si nivelul general al Culoarului Bran-Rucăr-Dragoslavele.
Văile râurilor conturează limita care poate fi trasată perpendicular pe seria a doua generaţii de
vai, in jurul altitudinii de 1500m. Interfluviile aferente seriei a doua, nivelul de 1500-1600m,
prin caracterele lor pot fi integrate culoarului Bran. Argumentele sunt acelea legate de indici
morfometrici, dar mai ales de modul de organizare a spaţiului. Delimitarea este clară, dată de
abrupturi, dar mai ales de limita pădurii si de prezenţa sălaşelor diseminate pe pajişti. Limita faţă
de Munţii Leaota se face prin intermediul pintenilor din seria cristalinul de Leota, bine
împăduriţi, ce dau aici mai mult aspect de defileu al văii Dâmboviţei. Ei domina cu 300-400m
nivelul general al culoarului, diferenţele altimetrice fiind sublimate şi de pădurile de conifere.
Acest spaţiu este bine individualizat, atât prin evoluţia şi potenţialul sau natural cat şi prin
tipurile de peisaj şi posibilitatea de organizare a spaţiului geografic.

În strânsă corelaţie cu condiţiile morfologice şi climatice, caracterul regiunii montane s-a

individualizat printr-un înveliş biogeografic complex ce concură la o mai accentuată diversificare
a fondului turistic natural.

IV. VEGETATIA SI LUMEA ANIMALA SPECIFICA AREALULUI

BRAN- RUCAR – DRAGOSLAVELE

IV.1. Caracteristicele formatiunilor vegetale

Vegetaţia forestieră ocupă primul loc între ecosistemele arealului Rucăr-Bran, raportat la
suprafaţa arealului, cu o pondere de 47%. Suprafeţele forestiere cele mai întinse aparţin comunei
Rucăr, circa 20.000 ha, iar Branul posedă 4.000 ha. În repartiţia altitudinală a pădurilor
distingem un prim etaj al pădurilor de foioase, mai ales făgete, între 500-1000 m şi un etaj al
pădurilor de amestec până la 1400-1500 m. Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinele
depresionare din partea sudică a arealului Dâmboviţei şi pe Valea Moeciu în partea de nord;
alături de fag cel mai răspândit arbore al acestor păduri este carpenul (Carpinus butulus). Se mai
întâlnesc: frasinul (Fraxinus excelsior) şi mesteacănul (Betula venuosa), iar pe alocuri apar şi
ulmul de munte (Ulmus montana), plopul (Populus tremula) şi arţarul (Acer platancies).
Pădurile de amestec, în care alături de făgete, coniferele devin odată cu înălţimea
predominante, ocupând versanţii înalţi până la 1400-1500 m sau pe cei întunecoşi cu expoziţie
nordică. Cele mai răspândite specii de conifere sunt: molidul (Picea albies), bradul (Abies alba)
şi laricea (Laris decidua).

IV.2. Categorii de plante adapatate la factorii de mediu intalnite in

arealul analizat
 Pajiştile secundare reprezintă o asociaţie care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit
intens, mari suprafeţe din Platforma Bran. Covorul pajiştilor montane este format din numeroase
specii, cum ar fi: păiuşul (Festuca rubra), firuţa (Agrestis termis), ţepoşica (Nardus stricta),
păiuşul de livadă (Festuca pratens) şi trifoiul alb (Trifolium repens). Numeroase flori înviorează
prin culorile lor multicolore păşunile şi fâneţele montane, dintre ele nu lipsesc: viorelele (Viora
adorata), cicoarea (Cichorum intylus), sânzienele (Galium verum), gura leului (Antihirum
majus).
În zonele carstice mai apar: ovăsciorul auriu (Trisetum flovescens), garofiţa (Dianthus
spiculifolius) şi rogozul (Corex ruprestis). Specii de mare interes ştiinţific sunt endemismele
dintre care amintim: garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus spiculifolius) unică în lume care se
răsfaţă pe bârnele inaccesibile ale Pietrei Craiului alături de sângele voinicului (Nigritella nigra),
bulbucul de munte (Trollius europaeus), drobuşor (Isatis transylvanica), smârdanul
(Rododendron kotschyi) şi nu în ultimul rând floarea de colţ (Leontopodium alpinum).
Cadrul natural specific arealului Rucăr-Bran este deosebit de favorabil pentru o faună
bogată şi diversificată care populează pădurile, fâneţele şi păşunile montane. În pădurile de
conifere şi făgete se regăsesc numeroase specii de animale: lupul (Canis lupus), râsul (Lynx
lynx), jderul de pădure (Martes martes), veveriţa (Scirius vulgaris). Pe culmile înalte ale Pietrei
Craiului întâlnim capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege. Dintre speciile de
păsări trăiesc aici: piţigoi (Paris montana), muscărul mic (Ficedula parva), pitulicea sfârâitoare
(Philoscopera dibilatrix) şi ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos). În apele
Dâmboviţei şi ale afluenţilor săi trăiesc laolaltă cu păstrăvul (Salmo trutto gobia), lipanul
(Thimallus thimallus) şi mioga (Barbus meridionalis petngi). Posibilităţile de practicare a
vânatului şi pescuitului constituie o premisă favorabilă în amplificarea turismului de sejur.

IV.3. Particularități ale lumii animale și adaptări la mediul de viață in

culoarul bran rucar dragoslavele
În umbra pădurilor de făgete şi conifere îşi găsesc un adăpost ideal numeroase specii:
lupul (Canis lupus), râsul (Felix lynx), 27 jderul de pădure (Martes martes), veveriţa (Scirius
vulgaris), pârşul de alun (Muxardinus avelanorius) ş.a.
Unele mamifere prezintă interes cinegetic, cum ar fi ursul (Ursus arctos), mistreţul (Sus
scrota), cerbul (Cervus elaphus). Pe culmile mai înalte ale munţilor trăieşte o podoabă a naturii
carpatice, capra neagră (Rupicapra rupicapra). Păsările cel mai frecvent întâlnite sunt: specii de
piţigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva) şi ciocănitoarea cu spatele alb
(Dendrocopos leucotos). Ihtiofauna. Fauna acvatică din râurile şi lacurile din Culoarul Rucăr-
Bran este relativ bogată.
În apele repezi ale Dâmboviţei, Turcului şi a afluenţilor mai mari întâlnim: păstrăvul
(Salmo truttafario), cel mai valoros peşte din apele de munte, zglăvoaca (Cottus cobio), lipanul
(Thymallus thymallus) şi moioaga (Barbus meridionalis petnyi).
 V. SPECII CU VALOARE PEISAGISTICĂ, ETNO-CULTURALA,
TURISTICĂ ȘI UTILITAARA PREZENTE IN ALEALUL
BRAN-RUCĂR-DRAGOSLAVELE
Dezvoltarea accelerată a civilizaţiei moderne are repercusiuni grave asupra culturii
populare. Astfel, pentru a proteja şi conserva pentru generaţiile viitoare valorile socio-istorice,
economice şi culturale ale civilizaţiei carpatice pastorale, trebuie să extindem cercetările
etnografice asupra unui număr cât mai mare de sate sau ne rămâne, în scurt timp, să culegem
amintirea din spusele bătrânilor, iar „ce se numeşte străveche cultură populară în ţinutul nostru
va dispărea în mare parte fără să se fi studiat” (Vâlsan, 2001: 10).
Indicele peisajului etnografic
Este un indicator care evidenţiază starea de sanogeneză a peisajului etnografic. Analizând
valorile sale, putem determina tipul de peisaj etnografic specific ariei luate în studiu. El
reprezintă raportul dintre ponderea suprafeţei peisajului şi suprafaţa analizată la care se
raportează acesta.
Indicele peisajului forestier
Economia forestieră are o pondere însemnată în baza economică a satelor din Culoarul
Rucăr – Bran. Pădurile de foioase, dar în special de conifere, deţin 63,7 % din suprafaţa
Culoarului. Această valoare este mai ridicată în comunele Dragoslavele 78,73 % şi Rucăr 65,79
%. Sub media Culoarului, dar apropiate ca valoare, sunt întâlnite în comuna Dâmbovicioara 63,2
%, Moieciu 57,8 % şi Fundata 43,9 %.
Cele mai mici valori le întâlnim în comuna Bran 15,6 %. Exploatarea lemnului a
constituit o ocupaţie stăveche a populaţiei din această zonă. Prelucrarea lemnului a determinat
amenajarea fierăstrăilor, joagărelor pentru confecţionarea cherestelei şi a dus la apariţia unor
mici ateliere de tâmplărie. Indicele peisajului pastoral.
Dinamica suprafeţelor ocupate cu păşuni şi fâneţe la nivelul Culoarului este în scădere în
2013, 32,4%, faţă de 34,4 % în anul 1981. Astfel, peisajul pastoral (vezi fig. 6.5.) are o întindere
mare în comuna Bran 74,4 % şi Fundata 39,7 % şi valori mai mici în comuna Dragoslavele 16,8
% şi în comuna Moieciu 22,4 %. Cele mai extinse păşuni şi fâneţe sunt întânite în comuna Bran,
dar datorită densităţii ridicate a populaţiei şi a suprafeţei reduse a comunei presiunea umană
asupra peisajului pastoral este ridicată. La polul opus este comuna Fundata care are o suprafaţă
întinsă de păşuni şi fâneţe şi o populaţie mai puţin numeroasă. Comuna Rucăr are cea mai mare
valoare a suprafeţelor ocupate de păşuni şi fâneţe -7657 ha, dar raportat la întinderea comunei
procentul acestora este de 26,99 %.
Indicele transformării peisajului etnografic
 Un alt indicator utilizat pentru a evidenţia dinamica peisajului etnografic este indicele
transformării peisajului etnografic. Peisajele primare: forestier, pastoral, piscicol s-au restrâns tot
mai mult la nivel naţional din cauza lucrărilor oamenilor: de defrişare, desţelenire, îndiguire,
asanare. Astfel, s-au extins peisajele derivate: agrar, viticol, pomicol.

VI. NECESITTEA PROTECTIEI NATURII IN GENERAL SI A

BIODIVERSIVITĂȚII IN SPECIAL