3.

MARAMUREŞ-CHIOAR

- Relieful regiunii este alcătuit dintr-o succesiune de vetre depresionare în care s-au format entităţi de tip
„ţară”. şi masive muntoase intercalate sau limitrofe acestora
- Resursele subsolului înscriu regiunea Maramureş-Chioar printre cele mai bogate în substanţe nemetalifere
- Agricultură tradiţională, predominant de subzistenţă.
- Industria valorifică materiile prime locale:minereuri neferoase, lemn, lana
- Turism polivalent (recreativ, cultural, curativ, rural).
- reţea de transport deficitară în special din punct de vedere calitativ

3.1. Baza naturală de susţinere

Cuprinde teritorii centrate pe Depresiunea Maramureşului, o vastă cuvetă de baraj vulcanic
desfăşurată la sud şi nord de Tisa, râu ce devine, din punct de vedere morfologic şi hidrografic, axa de
referinţă, de gravitaţie a geosistemului, dar şi linia de fragmentare a sistemului teritorial al Maramureşului
istoric în două părţi gemene prin frontiera instaurată de-a lungul său între România şi Ucraina. În context
transfrontalier sau al unei Europe unite, a regiunilor, Maramureşul poate deveni o entitate sistemică de sine
stătătoare, în care toate criteriile regionării geografice actuale s-ar regăsi plenar. În aşteptarea acelui moment,
râul Tisa devine o limită nordică a unui sistem funcţional ce-şi extinde, nu fără disfuncţii, limitele spre vest şi
sud-vest, înglobând în totalitate segmentul nordic al lanţului vulcanic, respectiv masivele Oaş-Gutâi-Ţibleş,
precum şi depresiunile Lăpuş („Ţara Lăpuşului”), Baia Mare şi Oaş („Ţara Oaşului”).
Relieful regiunii este alcătuit dintr-o succesiune de vetre depresionare şi masive muntoase intercalate
sau limitrofe acestora.
Mai extinsă este Depresiunea Maramureşului, cu altitudini de 600-800 m, străbătută de la sud la
nord de afluenţii Tisei, Vişeul şi Iza. Intre cele două râuri se intercalează un anticlinal salifer ce se continuă şi
la nord de Tisa, cu exploatări vechi de sare şi lacuri antropo-saline. La est depresiunea este mărginită de
versanţii Munţilor Maramureş (1957m în Vârful Farcău), un masiv cu forme glaciare (circuri) şi
periglaciare, cu un domeniu forestier şi pastoral extins, cu zăcăminte nemetalifere şi faună cinegetică bogată.
Spre miazăzi se etalează versantul abrupt al Munţilor Rodnei (2 303 m în Vârful Pietrosu), unde rocile
cristaline paleozoice au conservat circuri şi văi glaciare, iar în calcarele eocene a fost sculptată Peştera
Izvorul Albastru al Izei.
Grupa vulcanică nordică a Carpaţilor Orientali începe cu Munţii Oaşului, recunoscuţi prin măgurile
vulcanice şi platourile de lavă, continuă cu Munţii Gutâi (1 443 m) cu celebrul dyk al Crestei Cocoşului, şi
Munţii Ţibleşului (1 839 m), aceştia din urmă remarcându-se prin magmatismul intruziv lipsit de cratere sau
curgeri de lave.
Depresiunea Lăpuşului se sprijină, la nord – nord-est pe masivele vulcanice izolate (numite adesea
Munţii Lăpuşului) diseminate între Ţibleş şi Gutâi, iar spre vest pe Culmea Breaza. Măguri vulcanice şi
cristaline aparţinând, cele din urmă, jugului intracarpatic (Şatra, Şătriţa, Preluca, Prisnel) o separa de
Depresiunea Baia Mare, unde este localizat centrul polarizator principal al unităţii. Cu deschidere largă spre
vest, în versantul apusean al Munţilor Oaş se dezvoltă aria depresionară omonimă, cu o specificitate de ordin
antropic deosebită.
Poziţia geografică şi treptele de relief dictează trăsăturile de ansamblu ale climei. În depresiuni şi în
masivele vulcanice de moderată altitudine temperaturile medii anuale se încadrează între 6- 8ºC. În schimb în
munţii Rodnei sau Ţibleşului ele scad la 1-3ºC. Influenţa oceanică vestică şi rolul de baraj orografic exercitat
de munţii vulcanice determină precipitaţii bogate, de peste 800-1000 mm anual. Durata menţinerii stratului
de zăpadă pe versanţii nordici ai masivelor muntoase ajunge la 5 luni ceea ce favorizează practicarea
agrementului bazat pe practicarea sporturilor de iarnă.
Reţeaua hidrografică este tributară în exclusivitate Tisei care, pe o lungime de 60 km, urmează
frontiera nordică a ţării. Vişeul şi Iza drenează spaţiul depresionar maramureşean, Turul se organizează pe
versantul vestic al Munţilor Oaş şi străbate, pe direcţia est-vest, Depresiunea Oaş. Lăpuşul, ca afluent al
Someşului, traversează depresiunea cu acelaşi nume pe care o părăseşte prin defileul epigenetic de la
Răzoare.
O importanţă majoră pentru economia regiunii o pot avea apele minerale aparţinând extremităţii
nordice a aureolei mofetice a Carpaţilor Orientali. Izvoare cu debite variabile apar la Săpânţa, Coştiui, Ocna
Şugatag, Băile Borşa, Târlişua, Fiad, Stoiceni, Cărbunari, Băile Puturoasa, Valea Măriei, Bixad. În
1
exploatările miniere din zona Baia Mare au fost interceptate strate acvifere termalizate. La Ocna Şugatag şi
Coştiui în urma exploatării îndelungate a sării s-au format lacuri sărate. În Munţii Rodnei circurile glaciare
găzduiesc lacuri de aceeaşi origine (Lala Mare, Lala Mică, Iezerul Pietrosu, Buhăescu). Lacuri de tasare
nIvală apar şi în Munţii Maramureşului şi Ţibleş (Vindirel şi Tăul din Măgura Neagră). Pentru alimentarea
cu apă a municipiului Baia Mare a fost construit barajul şi lacul de acumulare de pe Firiza. Un lac
asemănător este cel de la Călineşti Oaş.
Etajele de vegetaţie se succed regulat, de la stejărişele de la poalele Munţilor Oaş la făgetele
compacte din Gutâi sau Ţibleş şi până la răşinoasele dispuse sub forma unui brâu la peste 1 200 m altitudine.
În munţii Rodnei, Maramureşului şi Ţibleşului se dezvoltă, între 1 400-1 500 o densă vegetaţie subalpină de
jnepeni şi ienuperi, urmată de stepa rece, săracă în specii a pajiştilor alpine. Un caz aparte îl constituie
Masivul Hudin (1 611 m) aflat la extremitatea vestică a Ţibleşului unde, la peste 1500 m, nu apar pajişti
alpine, iar vegetaţia forestieră se degradează datorită vânturilor puternice într-o asociaţie de arbori de talie
mică şi o conformaţie arbustivă. În Depresiunea Baia Mare, datorită climatului de adăpost şi-a găsit biotopul
preferat castanul dulce, o specie submediteraneană. Fauna sălbatecă este bogată şi variată în specii. Pădurile
de foioase sunt populate cu mistreţ, pisică sălbatecă, viezure, căprior, lup, vulpe, iar cele de răşinoase abundă
în cerb sau urs. În Munţii Maramureşului este prezent cocoşul de munte, iar în apele Tisei, Vişeului sau
Vaserului vieţuieşte lostriţa.
Substratul edafic relevă o etajare corelată cu altitudinea şi vegetaţia. La baza versanţilor muntoşi şi în
depresiuni luvisoluri cenuşii şi brun roşcate, urmate de eutricambosoluri şi brune acide, iar la altitudini
superioare de podzoluri, eutricambosoluri acide alpine sau regosoluri. În lunci sunt frecvente aluviosoluri, iar
în depresiunile joase gleiosolurile.
Resursele subsolului înscriu regiunea Maramureş-Chioar printre cele mai bogate în substanţe
nemetalifere (plumb, cupru, zinc, aur, argint) cantonate în minereuri complexe exploatate în masivele
lanţului vulcanic, dar şi la Baia Borşa sau Toroiaga. Structurile diapire ale Depresiunii Maramureşului au
asigurat secole la rând sarea necesară aşezărilor bazinului panonic, astăzi exploatările fiind sistate. La
Răzoare se exploatează mangan. Calcarele comune, andezitul, pietrişurile şi nisipurile sunt folosite în
construcţii. Fondul forestier extins, fauna cinegetică şi piscicolă, obiectivele turistice naturale şi antropice
extrem de variate structural etc., întregesc premisele unei dezvoltări economice diversificată

3.2. Componenta demografică şi de habitat

Demografic regiunea se înscrie în categoria teritoriilor cu spor natural, natalitatea surmontând tendinţa de
îmbătrânire a populaţiei şi creşterea mortalităţii. El este mai pronunţat în mediul rural şi tinde spre zero în cel
urban. Sub raport etnic pe lângă românii majoritari vieţuiesc maghiari, ucraineni, germani, evrei.
Este cunoscută migraţia pentru muncă a maramureşenilor şi oşenilor încă din primele decenii ale secolului
trecut, ea atinge valori deosebit de mari după 1990. Ţinta migraţiilor o reprezintă ţările europene (Italia,
Franţa, Spania, Germania), dar există fluxuri, în special din Ţara Oaşului şi spre SUA sau Canada.
Aşezările rurale poartă pecetea unui profund autohtonism relevat de existenţa milenară a „ţărilor”
Oaşului, Maramureşului, Lăpuşului sau Chioarului unde s-a afirmat o civilizaţie rurală autentică, de mare
originalitate şi viabilitate. Lemnul devine obiectul predilect al meşterilor constructori, bisericile din lemn sau
porţile maramureşene atingând exigenţele unor veritabile capodopere. Satele, de toate mărimile şi texturile,
sunt concentrate îndeosebi de-a lungul văilor, rareori pe versanţi sau platouri. Regiunea are un indice de
urbanizare modest municipiul Baia Mare (cu cca 150 000 locuitori) se detaşează net în raport cu celelalte
oraşe: Sighetul Marmaţiei, Negreşti Oaş, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş, Borşa, Baia Sprie, Cavnic, Seini,
Şomcuta Mare, Săcel. Reţeaua de oraşe relevă o polarizare cu numeroase disfuncţii induse în primul rând de
bariera orografică care desparte centrul polarizator principal de aşezările urbane ale Depresiunii
Maramureşului. Ca urmare există tendinţa polarizării acestora de către Sighetu Marmaţiei, capitala de drept a
Maramureşului istoric.

3.3. Economia regiunii

Sistemul regional analizat se individualizează şi la nivel economic prin agricultura tradiţională,
prelucrarea artizanală şi industrială a lemnului, industria extractivă şi de prelucrare a neferoaselor şi
dezvoltarea activităţilor turistice.
În spaţiul depresiunilor Maramureş, Lăpuş, Baia Mare se practică, încă din vechime, o agricultură de
subzistenţă, cu caracter mixt, unde cultura plantelor (porumbul mai adaptat condiţiilor de climat mai răcoros,
2
urmat de grâu, ovăz, cartofi) este localizată în lunci şi pe versanţii cu declivitatemai redusă. Productivitatea
este însă scăzută, iar agrotehnicile utilizate sunt cele tradiţionale. O extensiune mai largă au livezile de prun
şi măr (cel din urmă, în zona Baia Mare). Creşterea animalelor în gospodăriile populaţiei, iar în ultimul timp
şi în mici ferme, vizează ovinele, bovinele şi porcinele.
Dintre rasele de bovine aclimatizată este Bruna de Maramureş. Industria extractivă a substanţelor
nemetalifere a fost răspândită mai ales în jurul oraşului Baia Mare (Ilba, Băiuţ, Cavnic, Şuior, Baia Sprie,
Nistru), dar şi la Băile Turţ, Tarna Mare, Toroiaga sau Băile Borşa. Prelucrarea minereurilor se realizează la
Baia Mare unde se fabrică şi utilaj minier şi se produce acid sulfuric necesar rafinării produselor
nemetalifere. La Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Negreşti Oaş, Târgu Lăpuş şi Vişeu de Sus funcţionează
fabrici de mobilă. Sunt prezente de asemenea unităţi mici ale industriei alimentare (lactate, morărit
panificaţie), confecţii sau tricotaje.
Turismul este în expansiune, îndeosebi sub forma turismului rural pentru care regiunea de faţă are un
potenţial de dezvoltare de excepţie. Apele minerale, peisajul montan, climatul favorabil agrementului
hivernal, dar mai ales bisericile de lemn din Maramureş şi Lăpuş (între care cele de la Săpânţa-Peri şi
Surdeşti sunt printre cele mai înalte din Europa), obiceiurile, tradiţiile, folclorul sunt un cumul de atracţii de
mare valoare. Staţiunile turistice Borşa, Ocna Şugatag, Coştiui reprezintă doar punctul de plecare a
turismului de perspectivă. Specifice sunt pensiunile rurale dezvoltate la Vadu Izei, Ieud, Bârsana etc.
Căile de comunicaţie sunt departe de a satisface cerinţele traficului sub aspect cantitativ şi calitativ.
Calea ferată Salva-Vişeu- Sighetu Marmaţiei a scos din izolare Maramureşul dar eficienţa sa este redusă
datorită dificultăţilor transportului. Mai intens circulată este linia ferată Dej-Baia Mare-Satu Mare (cu
ramificaţie spre Negreşti Oaş) care serveşte nevoile părţii vestice a regiunii. În mod similar, şoselele actuale
devin insuficiente pentru circulaţia turistică în creştere, iar lipsa drumurilor rapide se resimte acut.
Aeroportul din Baia Mare mijloceşte transportul aerian aferent teritoriului învecinat.