MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
ETNOTURISM - ETNOLOGIA ȘI TURISMUL CULTURAL

POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL MARAMUREȘULUI

Prof. Coord.:
Asit. Univ. Dr. Natalia LAZĂR
Masterand:

BUDA Sorin Ioan

BAIA MARE
IUNIE 2021
Cuprins

1. Introducere..........................................................................................................................2
2. Descrierea județului Maramureș din punct de vedere geografic, hidrografic și fauristic...3
3. Motive pentru vizitarea Maramureșului..............................................................................7
4. Propuneri de trasee turistice în arealul străbătut de râul Lăpuș: Cheile Babei și Cheile
Lăpușului....................................................................................................................................9
5. Concluzii...........................................................................................................................13
Bibliografie...............................................................................................................................14

1
 1. Introducere
Maramureșul este un loc unic, unde peisajul, satele și oamenii par asemănătoare cu
cele din Elveția estică, Toscana sau cele din Carpații Polonezi, iar cultura popular are
similitudini cu tradițiile din Scandinavia, Scoția sau chiar Apalașii americani.
Maramureșul este una dintre cele mai importante locații turistice, nu numai ale
României, ci și ale Europei Centrale. Este de remarcat faptul că pe o suprafață atât de
restrânsă, se regăsesc atât de multe biserici de lemn și rezervații naturale, toate aflate sub
protecția UNESCO. În afara acestora, aici mai există și numeroase biserici medievale din
lemn mai noi, dintre care merită o mențiune specială bisericuța cu cel mai înalt turn de lemn
din lume la Săpânța Peri, două Cimitire Vesele, un parc național și cel mai mare parc natural
din România.
Deși majoritatea vizitatorilor sunt captivați de satele și de locuitorii acestora, de
bisericile și casele tradiționale, de mori și vâltori, tradiții și obiceiuri ale locurilor, lucrarea de
față își propune promovarea Maramureșului din perspectiva peisajului care întregește și
cuprinde într-un mod armonios, moștenirea strămoșilor încadrată într-un cadru pitoresc
geografic aparte.
În Maramureș peisajul este foarte variat. Din micile depresiuni situate pe râuri, se intră
în defileuri înguste, plasate între culmile deluroase și munții ce se ridică deasupra văilor
domol și prelung, sau uneori brusc prin falii geomorfologice. Peisajul alpin este și mai
complex: Munții Igniș prezintă spre est și nord abrupturi stâncoase, iar pe alocuri continue, în
timp ce în interior platourile de lave, azi acoperite de un covor vegetal, seamănă cu un peisaj
de prerie. Munții Maramureșului și Țibleșului prezintă măguri semețe, înconjurate de zone
mai joase. În Munții Maramureșului și Rodnei există zone afectate de glaciațiunea din
cuaternar, cu praguri glaciare punctate cu mici lacuri alpine.
În munți se mai întâlnesc și mici areale calcaroase, cu peșteri, pereți stâncoși, scurte
sectoare de chei și câteva izbucuri și pâraie subterane. Toate aceste frumuseți fac parte dintr-o
frumoasă grădină întinsă peste munți și văi, peste dealuri și păduri brăzdate de frumoase și
limpezi ape curgătoare.
Deși se constată că numărul turiștilor și vizitatorilor care aleg într-un mod sau altul să
poposească în această frumoasă regiune, fiind captivați într-un mod plăcut de tot ce întâlnesc
în acest colț de rai, materialele informative existente pe piață sunt încă destul de puține și
oferă informații modeste vizavi de imensul potențial geografic al regiunii.
Astfel se impune o abordare mai amănunțită și mai profundă a prezentării și descrierii
zonei, a promovării ei spre o cunoaștere în interesul celor care o vizitează și nu numai.

2
 2. Descrierea județului Maramureș din punct de vedere
geografic, hidrografic și fauristic
Județul Maramureș este situat în extremitatea nordică a României, între 47°20'00'' și
48°00'15'' latitudine nordică și 22°52'30'' și 25°07'30'' longitudine estică. La nord, râul Tisa și
linia de culme a Munților Maramureș, pe o lungime de cca 60 km, formează granița între
județul Maramureș și Ucraina. La est se învecinează cu județul Suceava peste pasul Prislop
până spre culmile Munților Rodnei. În sud, cu județul Bistrița-Năsăud peste creasta Munților
Rodnei până la culmea Țibleșului de unde coboară spre Țara Lăpușului până la sud-vest de
localitatea Suciu de Sus, învecinându-se apoi cu județul Cluj pe cca 10 km, iar apoi cu județul
Sălaj până la sud de Oarța de Jos. În vest, județul Maramureș se învecinează cu județul Satu
Mare printr-o linie foarte sinuoasă.
Maramureșul însumează, astfel, în limitele sale, 6,215 kmp, cee ace reprezintă 2,6%
din suprafața țării.

Figura 1. Județul Maramureș – așezare geografică

Județul Maramureș se bucură de o gamă de forme de relief foarte variate care aparțin
unor unități morfologice distincte. Partea centrală și estică, cu relieful vulcanic al Munților
Gutâi- Țibleș și cel cristalin al Munților Rodnei și Maramureșului care închid la mijloc
Depresiunea Maramureșului (leagănul cioplitorilor de lemn), aceasta aparține grupei nordice
a Carpaților Orientali.
Partea de sud și sud-vest este mai joasă cu depresiunile Boia Mare și Lăpuș, care,
alături de Codru și Preluca, aparțin Podișului Transilvaniei.

3
 Maramureșul cuprinde un relief încântător, variat ca morfologie și complex prin
alcătuire geologică. Zona montană reprezintă 43% din teritoriul, cu înălțimi mijlocii în
general, excepție făcând zona înaltă a Munților Rodnei, care culminează cu Vârful Pietrosu
(cel mai înalt masiv din Munții Rodnei, 2303m), cu structură cutată, alături de vaste suprafețe
vulcanice. Zona de dealuri, podișuri și piemonturi reprezintă 30%, iar zona joasă cu
depresiuni, lunci și terase reprezintă 27%.
Personalitatea reliefului este reprezentată de rețeaua hidrografică bogată, de vegetație
etajată pe verticală și de solurile cu profunzimi reduse dezvoltate pe roci dure.
În Munții Rodnei se întâlnesc numeroase urme glaciare, sub formă de creste alpine,
căldări, lacuri și morene glaciare, precum și văi sălbatice cu povârnișuri abrupte. Dintre
lacurile glaciare mai pitorești se detașează Iezerul și Tăurile Buhăescu, iar în grupa căldărilor
glaciare mai importante se încadrează Iezerul, Zânoaga Mare și Buhăescu-Repede.
Al doilea masiv muntos din județ îl constituie Munții Maramureșului, formați dintr-o
culme principală înaltă de 1900 – 1950 m. Acești munți sunt alcătuiți din șisturi cristaline,
gresii, conglomerate și roci străpunse de întruziuni mineralizate. Între Valea Vaserului și
Valea Țâșlei se află masivul eruptiv Toroioaga (1930 m).
Munții Gutâi și Țibleș sunt de origine vulcanică, fiind situați între văile Iza, Lăpuș și Someș,
prezentând în general forma unor conuri sau căpițe, cu altitudini variind între 1300 și 1800 m
(Vf. Igniș 1307m, Vf. Gutâi 1442m, Vf. Țibleș 1893m). Roca predominantă întâlnită este
andezitul. Subsolul conține însemnate zăcăminte de sulfuri polimetalice. De activitatea
vulcanică din această zonă sunt legate și numeroasele izvoare minerale cu reale calități
curative.
Între Munții Maramureșului și Munții Rodnei, pe de o parte, și munții Gutâi și Țibleș,
pe de altă parte se întinde Depresiunea colinară a Maramureșului, cea mai vastă depresiune
din țară, lungă de circa 75 km și lată de 20 km, care este străbătută în lung de Iza și Vișeu.
Alte depresiuni mai reduse ca întindere sunt Lăpușul, Baia Mare, Chioarul și Sălajul.
În partea de vest a județului se află cea mai joasă formă de relief din această zonă,
Câmpia Someșului, brăzdată de râul cu același nume.
Regimul precipitațiilor din această zonă determină o rețea hidrografică bogată și densă,
care însumează o lungime de peste 3100 km. Această rețea se înscrie în două bazine
hidrografice, bine distincte, Tisa și Someșul. Cele mai importante râuri din bazinul
hidrografic al Tisei sunt Vișeul și Iza. Vișeul taie în lung Depresiunea Maramureșului, pe
parcursul căruia se adaugă afluenții săi de pe dreapta: Tîșla, Vaser cu Novăț, Ruscova cu
Repedea (cei mai importanți).
Aproape paralel cu Vișeul curge Iza, al cărei izvor dispare în cursul superior,
parcurgând prin subteran o distanță de circa 3 km, creând astfel splendide formațiuni de
peșteră printre falii de calcar și șisturi cristaline.
Iza reapare la suprafață sub forma unui puternic izbuc, cunoscut sub numele de Izvorul
Albastru al Izei (monument al naturii, datorită culorii sale de un albastru fermecător),
considerat de specialiști ca fiind un fenomen unic. După ce încântă istoria de milenii și
frumusețea locurilor pline de tradiție, Iza se unește cu Mara înainte de a se vărsa în Tisa.

4
 La sud, râul Lăpuș izvorăște din Munții Țibleș, colectând apele Suciului, Bloajei,
Cavnicului, Chechișelului, Săsarului cu Firiza, plus alte văi mai mici care îmbogățesc zestrea
de apă a Someșului.
Someșul străbate aproape transversal ținutul județului, în partea de vest având o luncă
largă și mănoasă, cu un curs sinuos și un volum de apă consistent.
Ceea ce caracterizează în mod special rețeaua hidrografică este debitul ridicat,
influențat de diferența mare de nivel între izvor și vărsare, fapt care dă râurilor un potential
energetic însemnat, dar și o frumusețe aparte a peisajului și cheilor pe care le formează de-a
lungul cursului.
Pitorescul peisajului se întregește și cu câteva lacuri situate în apropriere de Baia Mare,
printre care: Bodi-Ferneziu, Bodi-Șuior, Nistru, Lacul Albastru și lacul de acumulare Baraj-
Firiza. În zona Maramureșului istoric, există multe lacuri, dar de dimensiuni mici. Cele mai
spectaculoase sunt: Tăul Morărenilor (4,300 m²), Tăurile de la Hoteni, Tăul Ghendorii, Tăul
cu Bote, Iezerul Mare, Tăul lui Dumitru etc., iar la Ocna Șugatag există opt lacuri
antroposaline.
Munții Gutâi-Igniș cantonează câteva zeci de mlaștini, oligatrofe și eutrofe, poate cele
mai multe din Carpați, cum ar fi: Iezerul Mare, Poarta Roșie, Iezerul lui Dumitru, Tăul
Negru, Tinovul Jilerescu etc.
Tot în această zonă a Maramureșului, în Masivul Igniș, se găsește una dintre cele mai
mari căderi de ape, cascada Ciuroiului, cu o cădere verticală de 40 de metri. Alte cascade sunt
cele din Runc, Covătari, cu o cădere de peste 15 metri fiind și cea mai spectaculoasă datorită
debitului ridicat și Cascada Șipote, aflate în bazinul Săpânței, Sărita Iezerului și Strungi (pe
abruptul Pietrei), cea de pe Gutâi, respectiv Valea Neagră și Sturului (pe ramura sudică a
munților), iar aproape de Borșa se află Cascada Cailor.
Activitatea glaciară a dus la formarea unor circuri glaciare cum sunt Iezerul sau
Buhăescu, din Masivul Rodnei, care reprezintă obiective turistice de mare atracție.
O altă caracteristică a regiunii o formează resursele hidrominerale (peste 100 de
izvoare minerale), care se află pe linia de contact a depresiunilor cu lanțul vulcanic. Merită o
mențiune deosebită cele din aproprierea localităților Baia Borșa, Vișeu de Sus, Băiuț, Poiana
Botizi, Borcut ș.a. În partea estică a județului, în bazinul superior al Vișeului, întâlnim și
câteva mofete (emanații de bioxid de carbon), care au multiple calități terapeutice.
Din punct de vedere faunistic, elementele climatice, varietatea reliefului, precum și
structura geologică, influențează lumea vegetală și animal, care se caracterizează printr-o
mare varietate și diversitate de specii, datorită nu numai latitudinii, dar în special zonării
altitudinale.
Vegetația este etajată pe vertical, cuprinzând:
a) Etajul alpin (între 1900 și 2200 m), în care se dezvoltă specii ca: rugina, părușca,
păiușul, clopoțelul alpin, etc., la care se adaugă și o serie de specii din Masivul
Rodnei, cum ar fi garofița rodniană, ghințura, degetăruțul, crucea pământului și
floarea de colț, majoritatea fiind ocrotite prin lege.
b) Etajul subalpine, care este bogat în specii de plante ierboase, tufe, arbuști, și, sporadic
arbori. Aici întâlnim: țăpoșica, afinul, merișorul, smârdarul, jneapănul și mai rar,
5
 ienupărul. Dintre categoria arborilor apare zâmbrul, care este declarat monument al
naturii, fiind o specie adaptată condițiilor aspre de altitudine.
c) Etajul coniferelor, alcătuit din păduri care constituie una dintre bogățiile de seamă ale
județului. Ele ocupă 43% din suprafață, iar împreună cu pajiștile, pășunile și livezile,
însumează 76% din suprafața județului. Aici este predominant molidul, bradul,
paltinul, iar solul acestor păduri este sărac în vegetație ierboasă, datorită lipsei de
lumină.
d) Etajul fagului este cel mai bine reprezentat, el ocupând aproape jumătate din suprafața
totală a pădurilor. Aici predomină fagul, alături de carpen, paltin, frasin, ulm, gorun
ș.a. Subarboretul și vegetația ierboasă a pădurilor de fag este bogată în specii precum
alunul, socul, vinărița, ghiocelul și numeroase specii din familia leguminoaselor. Tot
aici se găsesc și mlaștinile, destul de frecvente în județ, unele fiind declarate rezervații
naturale. Ele au o vegetație specifică compusă din mușchiul de turbă, bumbăcarița,
brădișorul, planta carnivoră roua cerului și altele.
e) Etajul de deal și câmpie, care cuprinde suprafețe însemnate de pășuni și fânețe care
sunt formate dintr-o floră spontană, din care fac parte: păiușca, păiușul roșu, trifoiul
etc., iar o altă parte destul de însemnată o ocupă livezile de pomi fructiferi și cultura
mare.
Marea diversitate a vegetației, alături de ceilalți factori naturali, au determinat o mare
varietate de specii de animale caracteristice zonelor de vegetație, astfel capra neagră este
stăpâna culmilor înalte din Masivul Rodnei, care conviețuiește alături de marmotă. În zona
alpină și subalpină sunt prezente specii din avifauna țării noastre pe cale de dispariție, cum ar
fi acvila de stâncă, cocoșul de mesteacăn și cocoșul de munte.
Pădurile de conifere și foioase sunt reprezentate de speciile de urs, cerb, râs, căprior,
mistreț, lup, veveriță ș.a.
Dintre speciile de păsări existente în pădurile din Maramureș se pot aminti: cinteza,
gaița, mierla, privighetoarea ș.a. Specii mai frecvente de reptile sunt: șopârla de munte,
șopârla cenușie, vipera, șarpele de casă, precum și o serie de amfibieni, printre care tritonul
carpatin.
În apele repezi și limpezi de munte supraviețuiește încă cea mai valoroasă specie de
pește din țară: lostrița (ocrotită de lege). Păstrăvul, lipanul și cleanul dungat sunt specii
endemice pentru Maramureș, iar scobarul, mreana și somnul sunt întâlnite pe cursul inferior
al râurilor.
Varietatea și diversitatea speciilor din fauna județului Maramureș asigură un valoros
fond cinegetic și de pescuit sportiv. Maramureșul e supranumit și „Țara Cerbilor”, zona
Vaserului dând cele mai multe trofee capitale de cerb medaliate la diferite concursuri și
expoziții internaționale.

6
 3. Motive pentru vizitarea Maramureșului
Cu aceste peisaje fermecătoare, Maramureșului i se adaugă o valoare turistică
deosebită, cu rețelele hidrografice, cu văile multor râuri care ascund locuri pitorești, cascade,
defileuri și chei. Datorită acestui potențial turistic, în aproprierea lacurilor sau izvoarelor cu
ape minerale, au fost amenajate puncte turistice, locuri de odihnă și agrement, stațiuni
balneoclimaterice sau cabane. Tot aici există și condiții optime pentru practicarea pescuitului
sportiv, mai cu seamă pe cursul superior al râurilor.
Un motiv de legitimă mândrie pentru maramureșeni îl constituie patrimoniul natural
deosebit de bogat, având un puternic interes științific dar și peisagistic. În conștiința
maramureșenilor se găsește și apărarea și conservarea nealterată a naturii care se asociază în
mod fericit cu preocupările din ultima vreme pentru păstrarea tradițiilor strămoșești, a
obiceiurilor, folclorului și artei populare.
„Civilizația lemnului” din zonă reprezintă o valoare culturală estetică, dar și un
adevărat document asupra relațiilor tradiționale ale populației autohtone cu întreaga ambianță
ecologică naturală.
Pentru iubitorii de natură, Maramureșul dispune de o vastă rețea de obiective naturale
puse sub protecția legii, din care se numără 19 rezervații naturale, însumând o suprafață totală
de 5002 ha, la care se adaugă 46 km de cursuri de apă cu regim de protecție deosebită pentru
ocrotirea lostriței, precum și aproape 20 de arbori seculari ocrotiți, din cele mai diverse specii.
În Maramureș, iubitorii de drumeții au ocazia de a descoperi marea diversitate de
forme și obiective ocrotite, cum ar fi: rezervații complexe ca Pietrosul Rodnei, rezervații
geologice și peisagistice precum: Creasta Cocoșului, rezervații paleontologice precum cea din
Chiuzbaia, rezervații de mlaștină cum e cea de la Tăul lui Dumitru, precum și rezervații
floristice, peșteri sau alte locuri ocrotite prin lege.

Figura 2. Creasta Cocoșului

7
 În Pietrosul Rodnei în anul 1970 s-a desfășurat o acțiune de recolonizare a caprei
negre, încheiată cu succes, astfel că pe culmile Rodnei, drumeții au ocazia să vadă multe din
exemplarele acestei specii, care numără astăzi peste 200 de exemplare.
Printre rezervațiile naturale montane care pot fi admirate de iubitorii de natură este și cea de
la Cornedei-Ciungăii Bălăsinii din Munții Maramureșului, o rezervație faunistică, creată în
scopul salvării cocoșului de mesteacăn. Aceasta se întinde pe o suprafață de 800 ha.
Alte areale protejate științific sunt: Rezervația de gorunet de la Ronișoara, care se
întinde pe o suprafață de 62 ha, de pe Dealul Hera și Laricetul de la Coștiui, care are o
suprafață de 0,7 ha, cu câteva exemplare seculare de larice.
Dintre rezervațiile floristice se poate aminti cea de castan comestibil din bazinul
băimărean care are aproximativ 500 ha, ce reprezintă o deosebită valoare ecologică cu funcție
economică și peisagistică aparte.
Una din cele mai apreciate obiective peisagistice mult vizitate de turiști este rezervația
geologică „Creasta Cocoșului” din Masivul Gutâi, care este o porțiune dintr-un vechi crater
vulcanic. Pereții sunt dantelați, abrupți, prăpăstioși, pe alocuri având o linie verticală.
Din categoria obiectivelor de interes peisagistic se mai pot cita și Cheile Tătarului de
pe platoul Izvoare, Cheile Babei, Defileul Lăpușului de pe râul Lăpuș, Lacul Albastru de
lângă Baia Sprie, Lacul Morărenilor din aproprierea satului Breb, toate având regim de
protecție.
O rezervație aparte care se găsește într-o zonă geografică deosebită este rezervația
fosiliferă Chiuzbaia, din masivul vulcanic Gutâi, care are o valoare științifică deosebită din
punct de vedere paleobotanic, numărându-se printre cele mai importante obiective de acest
gen din Europa, conservând în diatonit urme ale vegetației de pe aceste meleaguri din
pliocen. În anul 1977 a fost organizată aici Sesiunea Națională de Comunicări Științifice pe
tema: „Conservarea naturii pe baze ecologice”.
Cu toate aceste obiective, frumuseți și peisaje de care dispune județul Maramureș, prin
dezvoltarea industriei extractive și prelucrarea minereurilor neferoase, în special din anii
comunismului, urbanizarea și alți factori care au contribuit la degradarea și alterarea mediului
natural, au dus în unele zone la un dezechilibru biologic, care se manifestă prin poluarea
aerului, apei și solului, nefiind atractive din punct de vedere peisagistic. Acestea constituie o
pată neagră a județului, afectând unele zone odinioară atractive și frumoase.
Cu toate aceste intervenții nefaste ale omului asupra naturii și a mediului înconjurător,
Maramureșul rămâne extrem de apreciat și de râvnit de iubitorii de natură, atât din țară, cât și
din străinătate.

8
 4. Propuneri de trasee turistice în arealul străbătut de râul
Lăpuș: Cheile Babei și Cheile Lăpușului
Râul Lăpuș ce străbate Chioarul este cel mai lung râu al județului Maramureș,
colectând în albia sa apele din Munții Igniș și Țibleș, din culmea Breaza și din Preluca.
Izvorăște de sub vârful văratec la circa 1200 de metri altitudine și se varsă în Someș într-o
depresiune foarte joasă a Maramureșului. Are un bazin de 1820 kmp și o lungime de 114 km,
care, în cea mai mare parte, străbate zona Țării Chioarului.
De la localitatea Târgu Lăpuș, râul ocolește masivul Preluca și formează un defileu
sălbatic pe o lungime de circa 30 km. Pe traseul acesta, la altitudinea de 190 m, primește
afluenții Cavnic (care drenează depresiunea Copalnic), Bloaja și Valea Mare. Spre sud
primește Boiu și Prislop. După ce străbate sectorul de defileu, Lăpușul intră în depresiunea
Baia Mare, unde primește doi afluenți din dreapta: Chechișul și Săsarul, dimpreună cu mai
multe văi mai mici, ultimul afluent mai important pe dreapta fiind Băița.
Zona Chioar în bazinul râului Lăpuș mai are și multe pâraie, mai ales în masivul
Preluca și pe dealurile Chioarului, a căror toponime le găsim în multe documente medievale,
cum ar fi: Valea Rea, Valea Arinului, Valea lui Crăciun, Valea Oii, Valea Rântașului etc. Pe
aceste pâraie au fost montate de-a lungul timpului instalații tehnice țărănești acționate de forța
apei: mori, pive, vâltori, olonițe.
La ieșirea din masivul Preluca, într-o zonă sălbatică cu poteci aproape de nestrăbătut,
înconjurând ruinele cetății Chioarului se deschide, de o frumusețte rară, Defileul Lăpușului
(sau Cheile Lăpușului, cum mai este denumită zona).
Pe cursul acestei porțiuni a Defileului Lăpuș se găsesc sate pitorești cu o frumusețe a
locului aparte. În amonte împrăștiat pe dealuri de-o parte și de alta a râului Cavnic se găsește
localitatea Întrerâuri, această denumire venind de la faptul că satul este plasat între cei doi
afluenți, aici fiind și locul numit Împreunături, unde râul Cavnic se unește cu râul Lăpuș. În
aval se găsesc frumoasele localități la ieșirea râului din defileu: Remecioara și Berchezoaia,
care are un cătun lângă râu numit Pâ-Roșia unde, în urmă cu aproximativ 20 de ani, existau
hrebene (instalții de prelucrare a lânii acționate prin forța apei).
Pentru turiștii care nu dispun de mult timp liber, dar doresc să facă drumeții în zona
descrisă pe cont propriu, fără ghid, le sunt recomandate câteva trasee, care pot fi parcurse
intr-o zi sau două, în funcție de disponibilitatea fiecăruia.
a) Cheile Babei
Aceste Chei alcătuiesc o arie protejată de interes național, care se găsesc în județul
Maramureș pe teritoriul administrativ al comunei Coroieni. Rezervația naturală a fost
declarată arie protejată prin legea nr. 5 din 6 martie 2000, și se întinde pe o suprafață de 15 ha
și 1 km lungime. Aria protejată reprezintă un sector de îngustare sau chei realizat în calcare
eocene pe o lungime de 1 km de către râul Poienii, un afluent de dreapta al Someșului.

9
 Figura 3. Cheile Babei

Căi de acces: Drumul Județean DJ 109F pe ruta Târgu Lăpuș – Vălenii Lăpușului –
Coroieni – Drăghiu – Baba.
Drumul județean DJ 109F traversează Cheile Babei și face legătura între Valea
Someșului (Gâlgău la 23 km de Dej și 68 km de Baia Mare, și Târgu Lăpuș 29 km). Pornind
din Gâlgău drumul asfaltat se înscrie pe Valea Poienii și trecând de localitatea Poiana
Blenchi, ajunge dupa circa 8 km la intrarea în chei. Cheila Babei se află pe teritoriul
administrativ al județului Maramureș și Sălaj, dar rezervație fiind declarată numai porțiunea
din Maramureș. Între localitatea Poiana Blenchi și localitatea Baba se află un izvor
controversat și revendicat de ambele localități.
 Traseu 1 (cu mașina): Intrare în comuna Baba – Cheile Babei – comuna Baba – Drăghia
– Voroieni – Vălenii Lăpușului – Peteritea – Vima Mică – Defileul Lăpușului.
o Durată: 1 ½ ore
o Distanță: 25 km
o Drum foarte rău

 Traseu 2 (cu mașina): Defileul Lăpușului – Vima Mică – Românești – Frâncenii Boiului
– Boiu Mare
o Durată: 1 oră
o Distanță: 20 km
o Pe acest traseu se poate vizita Peștera Boiu Mare
o Pe alocuri (comuna Baba – Defileul Lăpușului – Boiu Mare) drumul
este nesemnalizat și foarte rău.

10
 b) Cheile Lăpușului
Cheile Lăpușului situate între Groapele și Împreunături, alcătuiesc o arie protejată de
interes național situată în județul Maramureș pe teritoriul administrativ al orașului Târgu
Lăpuș. Lungimea totală a defileului este de 36 km între localitatea Răzoare și Remetea
Chioarului, iar pe distanța de 25 km între Groape și Împreunături este localizată o rezervație
naturală.

Figura 4. Cheile Lăpușului

Defileul cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică și Sălnița sau Butea Râu, la
Împreunături având în versanți custuri stâncoase: Custura Cetății și Custura Vimei având
pereți, pinteni stâncoși, peșteri și cascade.
Cea mai mare cascadă de aici, Cascada Pișătoarea, care se află în dreptul localității
Preluca Veche, se prăvălește de pe Piatra Cerbului.

11
 Figura 5. Cascada Pișătoarea

Cheile oferă posibilittaea practicării raftingului și a pescuitului sportiv, având totodată și

zone de camping.
Defileul este foarte strâmt în unele locuri, cu pantă înclinată și stânci, iar semnal la
telefon inexistent.
Accesul cu mașina este posibil doar în câteva locuri: Vima Mică, Sălnița, Răzoare,
Remetea Chiarului, Remecioara și Ciolt.
Traseul turistic (pe jos - Din Răzoare în Preluca Veche și Groape): prima insulă a râului
Lăpuș
– Zăvoaie – Ochiul Gropiței – a doua insulă a Lăpușului – Custura Vinei – Piatra Cerbului –
Fața Groapelor – Răzoare.
 Durată: aproximativ 8 ore
 Lungime: 14 – 16 km
 Obiectivul acestui traseu include pâraie sălbatice, afluente (văi) ale Lăpușului, un mal
geografic drept, Zăvoaie, Fața Gropiței, Ochiul Gropiței, cascadele de pe cursul
inferior al văii Braniștea Mare, Cascada Pișătoarea de pe cursul inferior al văii
Curetiului. Gradul de dificultate este mediu spre dificil datorită numeroaselor
traversări de pâraie, culmi, versanți stâncoși și accidentați.
 Echipament: bocanci aderenți, bețe de trekking și haine adecvate timpului.
 Avertismente: traseu accidentat, fără semnal GSM, de mers în echipe de minim 3-5
turiști, circuit nerecomandabil iarna.
 Căi de acces: din Răzoare spre Groape
 Sugestii de cazare: cort, pensiuni, localnici din Răzoare, Groape și Preluca Veche.

12
 5. Concluzii

Județul Maramureș este unul dintre cele mai frumoase și mai vizitate zone din țara
noastră, datorită atât peisajelor de o frumusețe aparte, cât și locuitorilor, cunoscuți pentru
ospitalitatea lor. Pe lângă aceste aprecieri se mai adaugă și satele care păstrează arhitectura
arhaică de odinioară, bisericile de lemn unice în țară și în lume prin frumusețea lor,
obiceiurile și gastronomia culinară proprie locului, toate acestea contribuind la factorii care
îmbie turiștii să viziteze acest meleag de basm.
Peisajele la superlativ se fac vizibile încă de la intrarea în județ pe sub poarta
tradițională maramureșeană, munții împăduriți și adăpați de ape curgătoare limpezi și pâraie
furând privirile trecătorilor. Lacuri de un albastru îmbătător, cascade și izvoare cu nume
sugestive care de-a lungul anilor au născut basme și legende impresionante, dealuri și pășuni
încărcate de căpițe atent aranjate de hărnicia și iscusința țăranilor maramureșeni, precum și
specii florale de excepție și animale protejate prin lege, îndeamnă vizitatorii să pășească într-
un tărâm uitat de vreme, din care majoritatea nu mai vor să plece. Toate aceste locuri de basm
îmbie fotografii și artiștii de pretutindeni să realizele lucrări de excepție. Iubitorii de natură
pot alege din gama vastă de rezervații naturale, peisaje montane și drumeții care tau respirația
prin splendoarea lor, pintre acestea numindu-se Creasta Cocoșului, Pietrosul Rodnei, Defileul
Lăpușului, Iezerul Mare etc. Maramureșenii își laudă meleagurile bogate în frumusețe
naturală prin cunoscutul cântec popular pe care, cu mândrie, îl fredonează la orice sărbătoare
și prilej de bucurie:
„Maramureş plai cu flori, mândru eşti în sărbători!”.
Cei care au vizitat Maramureșul își aduc cu drag aminte de călătoriile în natură, de
frumusețea locurilor, de satele tradiționale, de bucatele pe care le-au consumat, dar și de
simplitatea și căldura oamenilor cu care au stat de vorbă.
Cu siguranță că vizitatorii acestor meleaguri sunt mesagerii care fac în lume cunoscut
Maramureșul. Ei sunt cartea de vizită, deoarece prin cuvintele și ochii lor, ceilalți care îi
ascultă își doresc și ei să le urmeze exemplul și să se bucure câteva zile de simplitatea,
frumusețea și liniștea Maramureșului.

13
 Bibliografie

1. Ivanciuc Teofil, „Ghidul Turistic al Țării Maramureșului”, Ed. Limes, Cluj Napoca,
2006.

2. Nădișan Ioan, Bandula Octavian, „Maramureș – Ghid turistic al județului.”, Ed. Sport-
Turism, București, 1980.

3. Șainelic Sabin, Șainelic Maria, „Zona etnografică Chioar”, Ed. Sport-

Turism, București, 1986

14