Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

Facultatea de Management Turistic şi Comercial

Potenţialul turistic şi valorificarea

acestuia în Maramureş

Studenti :
Balboianu Andreea - Grupa 3
Bostan Alexandru – Grupa 4
Corcodel Andreea – Grupa 8
Corbu Mihaela – Grupa 8
Cosma Andrada – Grupa 8
Constantin Dan – Grupa 8
Constantinescu Irina – Grupa 8
Dascalu Alina – Grupa 9

Profesor coordonator: Nedea Petronela

 CUPRINS

Capitolul I
Așezarea Geografica - Maramureș pag. 5
1.1 Încadrarea în teritoriu - limite pag. 5
1.1.1 Delimitarea si încadrarea perimetrului pag. 6
1.1.2 Limite pag. 6
1.2 Caile de acces pag . 8
1.4 Elemente de ansmablu privind cadrul natural pag . 9
1.5 Dezvoltarea economica si economica in Maramureș pag. 11

Capilolul II
Analiza si valorificarea potentialului turistic natural al Maramuresului pag .24
2.1 Pontentialul turistic al reliefului pag. 24
2.2 Potentialul turistic al climei pag. 30
2.3 Potentialul turistic al apelor pag. 32
2.4 Potentialul turistic al componentelor învelișului biografic pag. 34
2.5 Prezentarea ariilor protejate din județul Maramureș pag. 44

Capitolul III
Analiza și valorificarea potențialului turistic antropic pag. 62
3.1 Obiective terestre religioase pag. 62
3.2 Obiective cultural istoric pag. 66
3.3 Tradiții și obiceiuri specifice regiunii pag. 70
3.4 Alte obiective turistice de natura antropică pag. 74

Capitolul IV
Strategii de dezvoltare a turismului în judeţul Maramureş pag. 85
4.1 Analiza SWOT a Regiunii Nord - Vest pag. 85
4.2.Promovarea destinaţiilor turistice şi pachetele turistice pag. 94
4.3 Tipuri de turism pag. 98

2
 INTRODUCERE

Întreaga regiune a Maramureşului este un “muzeu deschis”, cunoscută pentru stilul de

viaţă neschimbat şi pentru satele şi bisericile din lemn bine păstrate. Probabil că este una din cele
mai bine cunoscute regiuni ale României – dar nu foarte mult vizitată.
Aflat în nordul României, Maramureşul este un colţ al Europei foarte puţin cunoscut. În
mijlocul unui relief deluros şi a unor văi bogate, trăiesc oameni, iar majoritatea încă urmează
stilul de viaţă agrar tradiţional. Viaţa lor poate părea grea şi simplă – şi chiar este – o luptă
milenară împotriva vremii, pentru a cultiva recolte, pentru a creşte animale, pentru a lucra din
zori până în seară fără multele conforturi mecanicizate şi electronice pe care noi le credem
esenţiale. Dar această viaţă se poate răsplăti prin simplicitatea pe care o arată fiecare zi de
muncă, iar familia şi prietenii garantează că adesea se pot găsi motive de sărbătoare. Sărbătorile
sezoniere, precum Crăciunul, Paştele sau alte sărbători locale şi nunţi, şi-au păstrat valoarea de a
rupe rutina zilnică, de a petrece mai multe zile la rând şi acest lucru se face cu plăcere.
Oamenii din Maramureş, moroşenii, sunt foarte ospitalieri, întotdeauna gata să-şi
primească vizitatorii în casele lor, să ofere un pahar de horincă, băutura locală distilată, făcută
din prune sau mere. Ospitalitatea lor este faimoasă, aşa cum e şi plăcerea de a socializa cu
prietenii, dar şi cu vizitatorii. Acest fapt face din Maramureş un loc „uşor” şi interesant de vizitat,
pe lângă faptul ca oamenii şi-au păstrat tradiţiile poate mai bine decât orice altă comunitate
română, încă purtând costumul popular, ţesându-şi textile, sculptând obiecte din lemn şi tot aşa.
Satul tradiţional a fost în totalitate construit din lemn, toate casele, şurele, şoproanele,
gardurile, porţile şi bisericile cu acoperişuri din şindrilă. Încă mai există câteva sate foarte bine
păstrate care supravieţuiesc în armonie cu natura înconjurătoare, cu câmpii, păşuni, pajişti, livezi
şi păduri. Astăzi, multe dintre clădiri sunt făcute din cărămidă, piatră sau beton, iar acoperişurile
– din fier încreţit. Din fericire, dimensiunea clădirii este încă mică, iar structura satelor nu s-a
schimbat de-a lungul timpului. Cel puţin porţile înalte sunt încă sculptate şi ridicate înaintea
caselor ca întotdeauna.

3
 Zona Maramureşului are o foarte bogată ofertă turistică. Regiunea acoperă totul, de la
excursii pe munte şi sporturi extreme la turism cultural şi religios, după preferinţele fiecăruia şi
în funcţie de anotimp.
Un iubitor al naturii, cu siguranţă va iubi peisajele montane şi ale văilor, care lasă orice
turist fara respiraţie. In aceasta regiune gasim mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajişti
line, pline de iarbă în timpul verii şi de zăpadă în timpul iernii, munţi acoperiţi de păduri veşnic
înverzite, toate se oglindesc în ape limpezi, de cristal, întinse pe toată regiunea.
Indiferent de anotimp, aceste locuri au magia şi farmecul lor special. Natura este
generoasă si oferă posibilităţi extraordinare pentru recreare. Se pot face excursii pe văile apelor,
cât şi prin munţi. Excursioniştii se vor bucura să afle că Maramureşul are o reţea complexă de
marcaje forestiere şi de cărări marcate, care oferă privelişti minunate ale satelor şi ale peisajelor
incredibile: lacuri mici, cascade, peşteri, rezervaţii naturale, faună rară.
O alta atractie deosebita o reprezintă Bisericile din Lemn din Maramures, exemple unice
care combină stilul gotic cu tradiţionala construcţie din lemn. Cele mai multe din aceste clădiri
au fost construite în timpul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, în locul bisericilor vechi care nu
mai existau. Cele prezente sunt făcute din buşteni groşi, sunt destul de mici, întunecate în interior
şi pictate cu scene biblice. Trăsăturile principale sunt turla înaltă deasupra intrării şi acoperişul
masiv care pare să micşoreze corpul principal al edificiului. Au fost adăugate în Lista
Internaţională a Moştenirilor Culturale a UNESCO în 1999.
De ce această regiune este considerată unică şi cei care au fost acolo doresc să se
întoarcă? Răspunsul – un amestec de trei lucruri: peisaje incredibile, oameni cinstiţi şi simpla
civilizaţie a lemnului, cu faimoasele biserici ale căror turle se pot vedea de departe. Natura,
oamenii, casele şi bisericile sunt legate spiritual şi au menţinut această legătură până în prezent.
De aceea am avut numeroase motive pentru a alege ţinutul Maramureşului pentru
realizarea acestui proiect.

Sperăm să vă placă să călătoriţi în Maramureş!

4
Capitolul I

Aşezarea Geografică - Maramureş

1.1 Încadrarea în teritoriu - limite

Judeţul Maramureş este situat în Nordul ţării, învecinat cu judeţul Satu Mare, Sălaj, Cluj,
Bistriţa-Năsăud şi Suceava, este delimitat la Nord de frontiera de stat cu Ucraina. Are o suprafaţă
de 6304kmp(2,6% din suprafaţa ţării), o populaţie de cca 511.000 loc şi un relief variat ca
morfologie şi complex din punct de vedere geologic: zona montană aparţinând Carpaţilor
Orientali, această zonaă reprezintă 43%, zona colinară (dealuri, podişuri şi piemonturi) circa
30%, iar zona joasă (depresiuni, lunci şi terase) restul de 27% din suprafaţa judetului.
Principalele unităţi montane sunt: Munţii Rodnei (cei mai înalti), Munţii Maramureşului şi lanţul
vulcanic Ignis-Gutâi-Ţibles. Munţii care ne înconjoara ating altitudinea de 1000m pâna la max.
2305 m în Vf. Pietrosul din munţii Rodnei. Tot aici se află rezervaţia naturală "Pietrosul Rodnei"
înfiintată în anul 1935.

Asezări şi delimitări

Maramureşul este situat în N ţării noastre, la graniţa cu Ucraina, având urmatoarele

coordonate geografice: 23º30`- 24º55` longitudine E si 47º35`-48º00` latitudine N.
Administrativ acest ţinut aparţine judeţului Maramureş,ocupând jumatatea sa estică şi
nord-estică.Are o suprafaţă de 3.218km²,ceea ce reprezintă 51,78% din teritoriul judeţului cu
acelaşi nume.
Se învecinează cu:Suceava(E), Bistriţa-Năsăud(S), şi Satu-Mare(V). La N,are graniţa cu
Ucraina, reprezentată în bună parte de râul Tisa.
În vecinatatea sa, se afla, peste munte, depresiunile:Dornele(E) şi Bistriţei(S), Lapuşului
şi Baia Mare(SV), precum şi Oaşului(V).

5
 Limitele Maramureşului, în sens geografic, traversează ţinuturi montane şi mai puţine
depresionare. La N, graniţa este formată de râul Tisa,pe o distanţă de 62 km,apoi urmează o
porţiune de graniţa artificială care trece peste crestele Munţiilor Maramureşului,inclusiv peste
vârfurile muntoase Serban, Pop Ivan, Stogu. Granita se continua spre SE pana la muntele
Jupania,iar p o mica distanta Muntii Maramuresului separa Maramuresul de judetul Suceava. La
S si V, delimitarea urmareste cumpana apelor peste Muntii Rodnei, precum si peste lantul muntos
vulcanic de NV se desparte Depresiunea Maramuresului de bazinele Transilvaniei si ale Oasului.
Cea mai coborâta altinudine a tinutului este de 204 m,în aval de localitatea Teceul Mic,
acolo unde Tisa paraseste granita cu România, iar cel mai înalt punct se afla in Muntii Rodnei
(Vârful Pietrosu Mare)-2303 m.

1.1.1 Delimitarea şi încadrarea perimetrului.

Perimetrul cercetat este situat la poalele versantului vestic al munţilor Hăşmaş, în

apropierea oraşului Bălan, regiunea de izvoare a râului Olt, la jumătate de distanţă între oraşele
Miercurea Ciuc şi Gheorgheni (la 42 km de amândouă oraşele).
Oraşul Bălan, împreună cu comuna Sândominic sunt situaţi la intersecţia latitudinii de
46o 35’ N, cu longitudinea de 25o 48’E.
Sândominicul este comuna situată cel mai amonte (640 m deasupra nivelului mării), şi în
acelaşi timp şi cea mai populată comună. Oraşul Bălan se află situat la 760-840 m deasupra
nivelului mării.
Geografia acestei zone cercetate poate fi delimitată după cum urmează: La nord pârâul
Szánduj care are o direcţie de curgere aprox. E –W; la E şi SE cursul superior al Oltului,
respectiv unele masive ale munţiilor Ciucului ca: Terkő şi Naskalat; limita vestică este pârâul
Varsăroaia. La sud perimetrul este delimitat de comuna Sândominic.

1.1.2 Limite

Limita nordica este

data de Culmea Jupaniei, trece
prin vârfurile Ciungii Balasanii
(1800 m), Jupania (1850 m),

6
urmarind limita Ocolului Silvic Viseu pâna la frontiera de stat cu Ucraina. în continuare, limita
nordica este data de frontiera de stat, care trece prin vârfurile Ignateasca, Comanu, Budescu
Mare, Stogu, Holovaciu, Pop Ivan, Poloninca, Muncelu si coboara pe pârâul Narita în localitatea
Valea Viseului. De aici limita parcului natural este râul Tisa pâna la borna silvica 284.
Limita estica urca pe pârâul Sesuri pâna în Pasul Magura, coboara pe valea Banarii
pana in Salhoi (canton silvic), incluzând rezervatia Stâncariile Salhoi si micro-rezervatia
botanica de Cochlearia pyrenaeica var. borzaeana, urca în vârful Salhoi (borna silvica 107), trece
prin bornele silvice 102, 149 si coboara la borna silvica 196 din Izvorul Ursului, urca pe drumul
forestier pâna la borna silvica 237. De aici urca pe muchie în Culmea Sarata la borna silvica 236.
Limita sudica este data de Valea Viseului, incluzând perimetrele localitatilor Valea
Viseului, Bistra, Petrova, Leordina, Viseu de Jos, Viseu de Sus, Moisei si Borsa pâna în Pasul
Prislop (1416 m), de aici pe D.N. 18 pâna la Sesuri, borna silvica 162 (Unitatea de Productie VII
Izvoarele Bistritei).
Limita vestica porneste din borna silvics 284 (Unitatea de Productie I Bistra) aflata pe
malul stâng al vaii Tisa, la circa 2,3 km de centrul localitatii Lunca la Tisa coboara spre sud,
trece prin vârful Tocarnea, include Defileul Viseului dintre localitatile Bistra si Valea Viseulu
Este limitat de judetele Cluj,
Bistrita Nasaud, Salaj (sud), Suceava
(est), Satu Mare (vest) respectiv de
granita cu Ucraina in nord. Intre aceste
limite are o suprafata de 6304 kmp
(2,64% din teritoriul Romaniei) si
532000 locuitori.
Principalele orase din judetul
Maramures sunt: Baia Mare (resedinta
de judet), Baia Sprie, Borsa, Cavnic,
Seini, Sighetul Marmatiei, Targu
Lapus, Viseu de Sus

7
1.2 Caile de acces

Cai de acces
Transport rutier: E 60, E 571, DJ 1C
Baia Mare - Sighetu Marmatiei - Viseu de Jos - Ieud - Botiza DN18
Cluj Napoca - Baia Mare DN1C
Iasi- Suceava - Viseu de Sus - Baia Mare DN24 - DN28 - DN2 - DN17 - DN18
Targu Mures - Moisei - Viseu de Sus DN15 - DN17 - DN18
Gari feroviare: Baia Mare,Sighetul Marmatiei, Viseul de Sus.
Aeroporturi: Baia Mare

8
 1.4 Elemente de ansmablu privind cadrul natural

Teritoriu net individualizat sub aspect fizico-geografic,Maramuresul cuprinde

depresiunea cu acelasi nume si muntii ce o înconjoara pana la cumpana apelor.
Studiul nostru abordeaza aceasta importanta unitate geografica numai partea situata in
stânga raului Tisa,adica pe teritoriul României,denumita Maramuresul Românesc sau Tara
Maramuresului.Locuita din vremuri îndepartate,aceasta provincie mai poarta numele sugestiv de
Maramuresul Istoric.
Relieful este predominant muntos
reprezentat de lantul vulcanic al grupei nordice
al Carpatilor Orientali si anume muntii Oas,
Gutai si Tibles (Vf. Tibles - 1839 m) si lantul
cristalin format din Muntii Maramuresului
(Vf. Farcau - 1957 m, Vf. Toroiaga - 1930 m)
si Muntii Rodnei (Vf. Pietrosu Mare - 2303 m,
Vf. Ineu - 2279 m). Aceste doua lanturi
muntoase (cel vulcanic si cel cristalin)
inconjoara marea depresiune a Maramuresului.
Pe teritoriul judetului Maramures mai sunt prezente si o serie de dealuri si podisuri (Dealurile
Codrului, Dealurile Chioarului) ce apartin fie de Subcarpatii Transilvaneni fie de Podisul
Transilvaniei.

9
 Reteaua hidrografica
este reprezentata de
principalele rauri: Tisa, Viseu,
Iza, Lapus si Somes. Clima este
temperat continentala, iar
precipitatiile sunt destul de
bogate. Multitudinea izvoarelor
de ape minerale, utilizate atât
ca surse de apa potabila, cât si
pentru tratamente balneare,
constituie un argument în plus
privind bogatia resurselor
naturale din aceasta zona. În acest cadru natural se însira precum margelele, salba de localitati
situate în Maramuresul istoric. Apele Maramuresului sunt limpezi si repezi, specifice zonelor
muntoase, multe din ele foarte bogate in peste. Judetul Maramuras, în conditiile unui relief
predominant muntos cu altitudini cuprinse între 200-2300 m, ale unui climat cu precipitatii
abundente, cu secete relative putine este caracterizat printr-o retea hidrograficã bogatã, cu o
lungime de 3000 km, si cu o densitate cuprinsã între 0,5 si 0.9 kmkm².

Vegetatia este specifica zonei central-europene, predomina padurile de fag si conifere, iar
in ce priveste fauna aceasta este de o mare diversitate: cerbi, mistreti, ursi, iepuri etc.
Fauna Maramuresului, ca si, în general, fauna întregii tãri, a înregistrat disparitia unor
elemente representative. Astfel, în secolul al XVIII-lea a fost capturat ultimul exemplar de
zimbru. În secolul trecut a dispãrut marmota, iar în secolul nostrum a fost împuscat ultimul
exemplar de caprã neagrã în Muntii odnei. Aceeasi situatie este valabilã si zãganului, vulturului
negru si vulturului sur.
Din fauna ocrotita fac parte: Rupicapra rupicapra, Marmota marmota, Lynx lynx, Tetrao
urogallus, Lyrurus tetrix, Aquila chrysaetos, Aquila pomarina.

10
 Climatul este temperat continental, cu o temperatura medie anuala de +9.4°C.
Inversiunea termica este puternica in Depresiunea Maramuresului. Cantitatea anuala de
precipitatii este intre 700-1400 mm, mai mare in partea nordica si nord-vestica a judetului.
Judetul Maramures, situat la granita nordica a Romaniei cu Ucraina, cuprinde vechile
"pamanturi" ale Maramuresului, Chioarul, Lapus si Depresiunea Baia Mare.

1.5.DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ ÎN MARAMUREŞ

Regiunea Nord-Vest are o suprafaţă de 34.159 km² reprezentând 14,3% din suprafaţa
totală a
ţării. Este alcătuită din 6 judeţe (NUTS 3): Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu
Mare şi Sălaj. Populaţia Regiunii Nord-Vest era în anul 2005 de 2.737.400 locuitori (12,6%
din populaţia totală a ţării) şi are o densitate medie de 80,1 locuitori/kmp. Dinamica
populaţiei regiunii este caracterizată de un spor natural de –1,7‰ în 2004, cea mai redusă
valoare înregistrându-se în Sălaj (-3,0‰), iar cea mai ridicată în Bistriţa-Năsăud (0,0‰),
singurul judeţ din regiune care nu a înregistrat un spor natural negativ .
Gradul de urbanizare al regiunii, la nivelul anului 2005, era de 53,1%, dar la nivel
intraregional, existau diferenţierii mari, acesta variind de la 36,2% (jud. Bistriţa-Năsăud) până la
67,0% (judeţul Cluj).
Din punct de vedere fizico-geografic, 28% din suprafaţa regiunii este ocupată de unităţi
muntoase, 30% de unităţi deluroase, iar 42% de unităţi de câmpie şi largi culoare
depresionare.
Reţeaua de localităţi a Regiunii Nord-Vest cuprinde 42 de oraşe şi 1.802 de sate grupate
în 402 de comune. Dintre oraşe, 4 au o populaţie de peste 100.000 locuitori (Cluj-Napoca –

11
310,194 locuitori, Oradea – 206.223, Baia Mare – 140,937 şi Satu Mare – 115,197), 9 între 20-
100.000 locuitori şi 29 de sub 20.000 de locuitori. Teritorial, oraşele sunt concentrate în special
în judeţele Maramureş (13), Bihor (10 oraşe) şi Cluj (6), celorlalte trei judeţe revenindu-le doar
câte 5 (Satu Mare), respectiv 4 oraşe.

Forţa de muncă şi migraţia

Ponderea populaţiei ocupate în totalul populaţiei regiunii era în 2004 de 41,8%.

Diferenţele
intra-regionale sunt strâns legate de gradul de industrializare, judeţele mai puternic şi mai
timpuriu industrializate – Cluj şi Bihor – având o pondere mai mare a populaţiei ocupate
(44,5%, respectiv 45,7%), în timp ce judeţele mai puţin şi mai târziu industrializate – Satu
Mare şi Bistriţa-Năsăud – au ponderi mai reduse (39,6% şi 38,0%). Analiza populaţiei
ocupate, pe sectoare ale economiei, evidenţiază pondere ridicată a populaţiei ocupate în
sectorul serviciilor, în cazul judeţelor Cluj şi Bihor, precum şi ocuparea ridicată în
agricultură, în cazul celorlalte patru judeţe ale regiunii.
În toate judeţele Regiunii Nord-Vest o pondere importantă a populaţiei active este
ocupată încă în întreprinderi de stat. De aceea este previzibilă o creştere a ratei şomajului în
judeţele Sălaj, Satu-Mare şi Maramureş cauzată de restructurarea iminentă a întreprinderilor de
stat cu pierderi. Această situaţie necesită luarea din timp a unor măsuri active de ocupare a
populaţiei ce va fi disponibilizată, între care măsuri de re-orientare profesională a populaţiei,
corespunzător cerinţelor locale ale pieţei muncii, trebuie să reprezinte o prioritate.
De asemenea, gradul de industrializare a influenţat puternic şi rata şomajului, din cauza
restructurării, în ultimii ani, a industriei, judeţele Sălaj şi Maramureş înregistrând cele mai
ridicate rate ale şomajului – 6,1%, respectiv 4,5%. Şomajul redus din judeţele vestice (Bihor şi
Satu Mare – sub 4%) se datorează investiţiilor străine mai ridicate, care au atenuat parţial
efectele restructurării industriei.
O consecinţă directă a procesului de restructurare industrială şi a creşterii şomajului o
reprezintă apariţia unui fenomen unic în Europa,
constând în migraţia populaţiei din zonele
urbane în zonele rurale şi creşterea ponderii
populaţiei rurale în toate judeţele regiunii. În
prezent există 3 judeţe în care populaţia este
preponderent rurală (Bistriţa-Năsăud -
63,8%,Sălaj-59,2% şi SatuMare–54,0%).

12
 Un alt efect al restructurării economice şi diminuării locurilor de muncă îl constituie şi
procesul de emigrare a populaţiei - mai ales a celei tinere în rândul căreia se manifesată un
adevărat exod. De altfel, numeroase localităţi din mediul rural (în special Maramureş şi Satu-
Mare) au o pondere foarte mică a populaţiei tinere, dar prosperă prin construcţiile finanţate
din banii trimişi de către aceştia, din străinătate.

Economia regională

Regiunea Nord-Vest participa, în anul 2004, cu o pondere de 12,3 % la formarea PIB-ului

naţional, situându-se, din acest punct de vedere, pe locul trei între cele opt regiuni de
dezvoltare ale României (după Regiunile Bucureşti-Ilfov cu 19,5 % şi Sud cu 12,8 %).
Participarea celor trei sectoare ale economiei la formarea PIB-ului regional, indică o
pondere de 16,3% a sectorului primar, 35% secundar şi 46,7% terţiar, înregistrându-se o creştere
a ponderii serviciilor concomitent cu scăderea ponderii agriculturii. Stagnarea relativă a ponderii
cu care participă sectorul secundar se datorează faptului că disponibilizările din industrie au fost
compensate, parţial, de evoluţia construcţiilor – domeniu care a cunoscut o dinamică
extraordinară în ultima perioadă.
In interiorul regiunii, se manifestă disparităţi evidente de dezvoltare măsurate prin gradul de
participare al judeţelor la formarea PIB regional: judeţului Cluj – 32,3 %, judeţul Bihor –
24,3 %, judeţul Maramureş - 14,9 %, judeţul Satu Mare – 12,1 %, judeţul Bistriţa – Năsăud -
9,1% şi judeţul Sălaj - 7,2%.
În Regiunea Nord-Vest există mari discrepanţe în dezvoltarea economică a celor şase
judeţe: judeţele din sudul şi vestul Regiunii, respectiv Cluj, Bihor şi Satu Mare sunt
industrializate (industria alimentară, uşoară, lemn, construcţii de maşini) şi mai stabil dezvoltate
economic decât regiunile din centru şi est (Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj - lemn-mobilă,
metale neferoase şi auro-argentifere, uşoară), unde evoluţia din ultimii ani a dus la pierderea
capacităţii concurenţiale a multor ramuri. Conform analizelor economice şi sociale efectuate,
polii sărăciei se găsesc în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
Zonele în declin industrial sunt: zona Munţilor Apuseni şi zona montană din nordul
regiunii, cuprinzând arii însemnate de pe teritoriul judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-
Năsăud. Acestea deţin totuşi resurse importante, dintre care menţionăm: minereuri complexe şi
auroargentifere (Satu Mare, Maramureş), bauxită (Bihor), sare (Maramureş, Bihor), materiale de
construcţii (Bihor, Cluj), lemn (Maramureş). Restructurările din domeniul minier au afectat acest
sector extractiv şi au dus la disponibilizări masive şi la declararea zonelor defavorizate Baia-
Mare-Borşa-Vişeu. Sectorul industriei neferoase este ameninţat în Baia-Mare de rezultatul unui

13
referendum local pentru interzicerea acelor tipuri de activităţi care poluează oraşul. Pentru
relansarea zonelor sunt necesare investiţii atât în infrastructură cât şi în echipamentele de
exploatare a resurselor.
Deşi silvicultura reprezintă o ramură importantă a regiunii, defrişările insuficient
controlate (Bistriţa-Năsăud, Maramureş) şi lipsa unui program coerent de reîmpăduriri şi
construcţii de drumuri forestiere către interiorul bazinelor, conduc la reducerea continuă a
suprafeţelor împădurite. Capitalizarea insuficientă, pierderea pieţelor externe, neadaptarea la
exigenţele calitative au determinat ca numeroase fabrici de mobilă să fie închise sau să
funcţioneze la parametri reduşi.

Infrastructura

Transport

Pe ansamblul regiunii, infrastructura de transport, mediu şi energetică este mai bine

dezvoltată comparativ cu alte regiuni, dar lipsa investiţiilor timp de decenii a adus diferitele
tipuri de infrastructură într-o situaţie precară.
Aşezată la intersecţia axelor de comunicare nord-sud şi est-vest, regiunea dispune de o reţea
de drumuri destul de densă (34,7 km/100 km2). Corelat cu nivelul general de dezvoltare
economică, judeţele Maramureş (25,0 km/100 km2), Bistriţa-Năsăud (28,1 km/100 km2), au
cele mai reduse reţele de drumuri publice prin raportare la suprafaţă.

Utilităţi publice

La nivelul Regiunii Nord-Vest se remarcă discrepanţe între judeţe în ceea ce priveşte

situaţia alimentării cu energie electrică. Mai există încă sate, cătune sau gospodării izolate
neelectrificate, concentrate mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în zona montană din nord.
Grave disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică se înregistrează în jud.
Maramureş, atât în mediul rural cât şi în mediul urban (Sighetu Marmaţiei, Borşa, Seini,

14
Târgu Lăpuş şi Vişeul de Sus), precum şi în jud. Bistriţa Năsăud şi într-o anumită măsură
chiar şi în judeţele Satu Mare şi Cluj (Satu Mare, Negreşti-Oaş, Tăşnad, etc.).
Majoritatea judeţelor regiunilor se confruntă cu probleme de alimentare cu apă potabilă.
Reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă este insuficient dezvoltată pentru a corespunde
nevoilor populaţiei, atât în mediul rural cât şi în mediul urban, iar în Maramureş poluarea
straturilor freatice datorată infiltrărilor de reziduuri nemetalifere, periclitează grav sănătatea
populaţiei, chiar în arealele cu reţele convenţionale sau unde instalaţiile de tratare sunt
insuficiente sau vechi.
În localităţile rurale din Podişul Transilvaniei resursele de apă sunt reduse şi nepotabile
din cauza domurilor gazeifere şi a zăcămintelor saline. Aceste zone necesită lucrări prioritare de
alimentare cu apă în sistem centralizat.
Calitatea mediului din regiune este afectată de impactul negativ al unor activităţi
economice.Principalii poluanţi sunt: pulberile sedimentabile în judeţele Cluj şi Sălaj; amoniac în
judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj; dioxid de sulf şi cadmiu în judeţele Cluj şi Sălaj;
fluor şi compuşi ai acestuia în judeţul Satu Mare, pulberi de metale cuprifere şi plumb.
La sfârşitul anului 2005 numărul localităţilor cu instalaţii de alimentare cu apă potabilă
din regiune a fost de 330, lungimea totală simplă a reţelei de distribuţie a apei fiind de 7.245 km.
O problemă majoră a spaţiului rural este lipsa reţelei de apă potabilă - dintr-un total de 1.802 de
localităţi, sunt racordate la reţeaua de apă potabilă doar 40%.
Sistemele centralizate de canalizare publică sunt o problemă la nivelul întregii regiuni.
Numărul localităţilor cu instalaţii de canalizare publică era la sfârşitul anului 2005 de 99 (cu
4 mai multe faţă de 1995), lungimea totală simplă a reţelei de canalizare avea 2571 km
(extinsă cu 621 km. faţă de 1995).
Cele mai multe staţii de epurare orăşeneşti au fost realizate în urmă cu peste 25 de ani; ele
se află într-un avansat grad de uzură fizică şi morală, având totodată capacitatea de epurare
insuficientă pentru apa uzată. Reţeaua de canalizare existentă în spaţiul rural reprezintă 4% din
total, un procent care plasează regiunea din punct de vedere al calităţii vieţii şi accesul populaţiei
la infrastructuri edilitare pe ultimele locuri din ţară.

Educaţie

Infrastructura educaţională este reprezentată de 819 de şcoli, 209 licee şi 12 şcoli

profesionale şi de ucenici, caracterizate de necesitatea accentuării procesului de reconversie şi
adaptare a acestora la cerinţele actuale ale pieţei forţei de muncă, în condiţiile în care existenţa

15
unei forţe de muncă calificate constituie o condiţie de bază pentru atragerea investiţiilor şi în
special a celor străine.

Sănătate

În Regiunea Nord-Vest există 61 de spitale, iar numărul mediu de consultări medicale pe

locuitor era în 2004 de 4,8. Cel mai bine situate sunt judeţe Cluj, Bihor şi Maramureş, cu 23, 15
respectiv 9 spitale. Speranţa de viaţă la naştere este de 71 de ani, cea mai frecventă cauză a
mortalităţii fiind bolile sistemului circulator – 773,4 decese la 100.000 de locuitori (2004).
Pentru ca aceste infrastructuri să asigure o asistenţă medicală performantă este necesară
asigurarea acestora cu cadre specializate, dar şi întreţinerea edilitară şi dotarea tehnicoedilitară
adecvată a acestora.

Servicii sociale

Trei din cele 6 judeţe ale regiunii (Bihor, Sălaj şi Cluj) nu au instituţii de îngrijire la
domiciliu. Au fost identificate mai multe clădiri care necesită reabilitare şi modernizare
pentru diferite tipuri de beneficiari. Copii sunt protejaţi în instituţii de tip familial (63,51%)
sau rezidenţial (36,49%). La sfârşitul anului 2004, erau 8.298 de copii cu dizabilităţi, dintre
care doar 355 beneficiau de servicii de asistenţă socială.

Zone problemă

În cadrul Planului de Amenajare a Teritoriului Regiunii Nord-Vest, au fost identificate o

serie de zone problemă, caracterizate de condiţii economico-sociale precare, dar diferite în
funcţie de specificul local al fiecărei zone:
• Zona Codrului, situată la interfaţa judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj,
caracterizată
prin: număr ridicat de gospodării neelectrificate, dotări sociale precare, economie de
subzistenţă generalizată, capăt de drumuri, ş.a.
• Bazinul carbonifer al Barcăului, incluzând localităţile Ip, Sărmăşag, Chieşd sau Popeşti,
unde a avut loc restructurarea profilului economic al aşezărilor, datorită închiderii unor
mine sau a reducerii activităţii altora.
• Zona montană a judeţului Cluj (Măguri-Mărişel, Beliş, Valea Ierii), care se confruntă cu
degradarea continuă a infrastructurii tehnice, îmbătrânirea populaţiei, creşterea

16
analfabetismului sau exploatarea haotică a resurselor locale.
• Ţara Beiuşului (arealul Nucet-Vaşcău-Ştei-Beiuş) afectată de restructurarea industriei
degradarea mediului ca urmare a exploatărilor de uraniu de la Băiţa Bihor.
• Zona Turda - Câmpia Turzii cu disponibilizări masive şi probleme de mediu datorită
industriei lianţilor.
Acestor zone, se adaugă alte areale cu probleme asemănătoare, dar care prin valorificarea
potenţialului local îşi pot îmbunătăţii condiţiile economico-sociale şi de mediu.

Potenţial de dezvoltare

Regiunea Nord-Vest, deţine un potenţial de dezvoltare variat şi diferenţiat teritorial.

Astfel, de la oraşele mari ale regiunii (Cluj-Napoca, Oradea, etc), până la cele mai izolate zone,
pot fi identificate resurse locale pe baza cărora să se poată realiza dezvoltarea durabilă a acestora.
Dacă în marile centre urbane există o multitudine de resurse şi oportunităţi de dezvoltare, în
zonele izolate, pe lângă efectele negative presupuse de acest statut, există şi un aspect pozitiv,
reprezentat de conservarea culturii populare şi a tradiţiilor, care poate fi valorificat turistic.
De altfel, regiunea are un potenţial turistic apreciabil: vestigii arheologice, rezervaţii
naturale, lacuri glaciare şi de acumulare, numeroase peşteri, staţiuni balneo-climaterice, condiţii
favorabile practicării turismului montan, de agrement şi odihnă. Există, de asemenea, mai multe
zone etnofolclorice care au permis dezvoltarea agro-turismului în Maramureş, Cluj şi Bihor. Prin
apropierea de Europa Centrală, relief de mare originalitate (peşteri, defilee, etc.), climă
favorabilă, înălţimi reduse (cca. 1800 m), Munţii Apuseni au şansa de a deveni o
atracţie pentru turismul de drumeţie, ai cărui practicanţi caută condiţii de cazare simple în
medii cât mai naturale.
La nivelul anului 2005 valorificarea acestui potenţial turistic al regiunii se realiza în
principal prin intermediul celor 480 de structuri de primire turistică, însumând 11,3 % din
capacitate de cazare la nivel naţional. Legat de distribuţia la nivel regional a capacităţii de
cazare, aceasta se concentrează în judeţele Bihor, Maramures şi Cluj, care deţin 78,73% din
totalul regiunii. Aceste judeţe dat fiind potenţialul turistic pe care îl au concentrează şi cea mai
mare pondere a cererii înregistrând împreună 80,2% din sosirile totale în regiune, precum şi
80,8% din numărul total de înnoptări din regiune.

REGIUNEA NORD-VEST

Indicatori de caracterizare a nivelului de dezvoltare şi potenţialului economic

17
- 2005-
Judeţe1 România
Analiza SWOT - Regiunea Nord-Vest

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Buna accesibilitate pe calea aerului (aeroporturile din Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare);
densitate mare areţelei rutiere şi feroviare (peste media naţională). Lipsa investiţiilor pentru
dezvoltarea infrastructurii aferente drumurilor, căilor ferate şi aeroporturilor în regiune. Investiţii
importante în infrastructura de afaceri şi formarea de clustere ale întreprinderilor cu mărci si
tradiţie în construcţia de maşini şi echipamente, mobilă şi textilă. Număr redus de firme în
regiune care au certificări în domeniul managementului calităţii şi al mediului (ISO9001; ISO
14001); Resurse de subsol (minereuri complexe, bauxită, gaz metan)
Nivel redus de productivitate, în special în industrie, ponderea sectorului IT în crearea
valorii adăugate brute este în creştere; sectorul IT&C în expansiune datorită firmelor private.
Investiţii scăzute în cercetare-dezvoltare; participare scăzută a firmelor la societatea
informaţională.
Capacitate antreprenorială în creştere Foarte puţine servicii şi produse cu valoare
adăugată ridicată. Disponibilitatea serviciilor de baza în zonele urbane capacitate insuficientă şi
degradarea sistemului de canalizare şi epurare a apei. Centre urbane de tradiţie cu relaţii
transfrontaliere bine structurate (Satu Mare, Oradea, Carei, Sighetu Marmaţiei, Salonta, Baia
Mare).
Numeroase centre urbane afectate de serioase probleme sociale (grad mare de sărăcie) şi
degradare fizică a infrastructurii. Resurse turistice naturale şi antropice de mare valoare la nivel
naţional şi internaţional, valorificate printr-un număr ridicat de structuri turistice. Slaba
diversificare a infrastructurii de cazare pentru turismul rural şi cel practicat de tineri; nivel scăzut
de specializare a forţei de muncă din turism, lipsa de produse turistice şi a suportului pentru
dezvoltarea de mărci locale/regionale. Prezenţa unui centru universitar cu veche tradiţie (Cluj-
Napoca), a altor două centre universitare în plină dezvoltare în ultimii 15 ani (Oradea, Baia
Mare) şi a altor poli cu potenţial de dezvoltare a mediului universitar (Satu Mare).
Infrastructura pentru cercetare este insuficient dezvoltată, infrastructură de învăţământ
completă şi echilibrat repartizată în teritoriu. Gradul ridicat de rigiditate/lipsa de flexibilitate a
sistemului de învăţământ (nu oferă instrumente pentru invăţare continuă). Tradiţie în domeniul
serviciilor de sănătate performante (centrul universitar Cluj-Napopca, cu tradiţie în învăţământul

18
sanitar superior). Numărul scăzut al personalului medico-sanitar, în special în mediul rural,
precum şi starea edilitară neadecvată şi dotarea tehnico-materială insuficientă a
unităţilor medicale

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

Folosirea fondurilor europene pentru construcţia/reabilitarea infrastructurii de acces (rutier,

feroviar, aerian). Deşi regiunea este traversata de 7 drumuri europene, există riscul ca teritoriul
regional să fie ocolit de către coridoarele europene majore (TEN - rutiere, dar şi
feroviare).
Existenţa multor nişe de piaţă pentru produse industriale, servicii şi mobilă.
Transferarea capacităţilor de producţie ale firmelor străine spre Moldova şi Ucraina, odată cu
creşterea costurilor salariale ca urmare a integrării în UE. Reorientarea băncilor în vederea
sprijinirii, înfiinţării şi dezvoltării sectorului IMM prin diversificarea serviciilor. Integrarea UE
va prinde nepregătite majoritatea IMMurilor în raport cu problemele de mediu, calitate,
comunicare, practici manageriale. Posibilitatea accesării fondurilor europene postaderare
destinate coeziunii economice şi sociale a UE. Competitivitate scăzută a întreprinderilor din
regiune pe piaţa UE.
Accentul pus în UE pe dezvoltarea regiunilor transfrontaliere; intensificarea relaţiilor
economicosociale cu Ungaria şi Ucraina. Nivel înalt de emigrare, în special a forţei de muncă
înalt calificate. Interes internaţional sporit în turismul din parcuri
naturale şi turismul cultural. Neglijarea patrimoniului
cultural interes pentru dezvoltarea zonelor
metropolitane. Slaba calitate a utilităţilor publice
reduce atractivitatea regiunii Creşterea investiţiilor
publice şi private în educaţie Desfiinţarea şcolilor din
satele mici, cu puţini elevi, favorizează apariţia
analfabetismului.
La începutul anului 2008 a început şi procesul
de elaborare al Planului de Management al PNMM. Planul de management al PNMM este
documentul oficial care stabileşte cadrul general de desfăşurare al acţiunilor promovate pentru
îndeplinirea obiectivelor parcului. Acest document stă la baza activităţilor administraţiei parcului
pentru următorii cinci ani, după aprobarea acestuia prin Hotărâre de Guvern.

19
 Conform legislaţiei naţionale în vigoare, Planul de management a fost aprobat de către
Consiliul Ştiinţific al PNMM. După ce prima versiune a planului de management a fost gata,
acesta a fost transmis pentru analiză expertului internaţional, Dl Mike Appleton, care a realizat şi
manualul pentru elaborarea planurilor de management pentru România.

În perioada 7-11 aprile 2008 la APNMM consultanţii Michael Appleton şi Philip Desmet
au analizat prima variantă a planului de management al parcului, analiză în urma căreia a fost
elaborat un set de recomandări pentru revizuirea lui. Ţinând cont de aceste recomandări precum
şi de cele ale RNP - ROMSILVA a fost revizuit planul de management. A fost realizată harta cu
zonarea internă a parcului şi lista de specii din PNMM, folosind rapoartele cercetătorilor,
rezultate în urma campaniei de teren din 2007, precum şi
bibliografia existentă.

În perioada 18-22 iulie 2008, împreună cu

consultantul Michael Appleton, membrii APNMM au realizat
planurile operaţionale pentru implementarea planului de
management.

In perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, se vorbeste tot mai mult despre necesitatea
elaborarii de proiecte in orice domeniu de activitate. S-a spus, si la modul general este valabil, ca
nu suntem in stare sa absorbim fondurile europene. In Maramures, unul dintre cele mai izolate
judete, paradoxal, se elaboreaza proiecte„pebanda rulanta”.
Problema elaborarii proiectelor capabile sa absoarba fondurile europene este reala, in
sensul ca cele opt regiuni de dezvoltare ale tarii (regiuni care cuprind fiecare pana la opt judete)
au posibilitati de dezvoltare economica diferite. Are importanta amplasarea geografica, brandul
zonei respective, atractia pentru potentiali investitori, conducatorii administrativi si politici.
Dezvoltarea unei zone incepe cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, dezvoltarea
retelelor de apa potabila, canalizare, a retelelor de gaz metan si electrice. Pentru toate acestea,
comunitatea europeana a pus la dispozitia Romaniei fonduri nerambursabile, sau in mare
nerambursabile.
In fiecare an, de mai mult timp, s-a discutat despre incapacitatea noastra de a folosi la
maximum aceste fonduri, indiferent pe ce filiera au venit banii. Una dintre problemele
principale, pentru care nu s-a reusit consumarea banilor europeni, este elaborarea unor proiecte
viabile, credibile, profesioniste. Din aceasta perspectiva se vad lipsurile celor care conduc
administrativ localitatile Romaniei.

20
 Desi pare incredibil, Maramuresul sta din acest punct de vedere foarte bine. In cadrul
zonei de dezvoltare N-V, mai bine de jumatate din proiectele depuse anual sunt ale
Maramuresului. Multe au intrat pe finantari si au fost duse la bun sfarsit. Mai mult, am facut si
export de „materie cenusie”, respectiv, fie au venit si s-au instruit aici specialisti din alte judete,
fie au plecat de aici acolo gata formati, fie am ajutat judete vecine si prietene.
In Baia Mare, a existat si exista un nucleu „dur” de specialisti de top in elaborarea de
proiecte. Unii au plecat „afara”, satui sa lucreze pe bani putini sau degeaba. Altii au inteles ca
este nevoie de oameni ca ei. O trupa tacuta de specialisti care lucreaza incredibil. Sunt
proiectanti. Arhitecti, specialisti in IT, in elaborarea proiectelor pe partea de finantare etc
Pentru a ne sustine afirmatiile, am intrat pe sit-ul Ministerului Integrarii Europene (MIU) pentru
a vedea care este situatia la zi a proiectelor depuse de Agentiile de dezvoltare regionala. Am avut
o revelatie. Izolatul Maramures are un potential extraordinar, din acest punct de vedere. Dupa ce
am vazut proiectele depuse la Agentia de Dezvoltare N-V, am constatat ca din cele 18 proiecte,
sase sunt depuse de Maramures. Sa nu uitam ca sunt sase judete.
Strategia de dezvoltare regională pune administraţiile locale în faţa unei alegeri
fundamentale: dezvoltarea economică sau dezvoltarea socială. Deşi alegerea uneia în detrimentul
celeilalte nu înseamnă excluderea celei din urmă dintre preocupările administraţiei locale,
această alegere presupune o anumită serie de acţiuni şi demersuri.
Preocuparea în acest moment a tuturor administraţiilor locale din România este înspre
dezvoltare economică, cel puţin la nivel declarariv, deoarece există încrederea că dezvoltarea
economică aduce după sine reducerea problemelor sociale, cel puţin a celor considerate clasic
sociale (ne referim aici la cele a căror cauză este sărăcia şi excluderea) sau aduce resursele
financiare necesare diminuării sau eliminării problemelor sociale.
Alegerea dezvoltarii economice nu se face insa prin ignorarea unor elemente esenţiale
pentru o dezvoltare economică durabilă: resursele umane şi educaţia forţei de muncă. Aceste trei
domenii de intervenţie sunt interconectate şi trebuie abordate într-o manieră integrată. Este si
abordarea pe care am preferat-o in cadrul procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare
economica. Astfel, Comitetul Consultativ organizat pentru acest domeniu a reunit reprezentanti
ai mediului economic (oameni de afaceri), ai sectorului public – invatamant si administratia
locala, ai mediului universitar, public si privat si apoi sa le concretizeze intr-o declaratie de
viziune, obiective si posibile proiecte.

Proiectul “UrbanNET – CUM” doreste sa anticipeze trendul globalizarii economice

mondiale, propunand un model privind dezvoltarea transfrontaliera romano – ucraineana, in
ideea reconsiderarii mostenirii socio-culturale comune privind istoria urbana locala in aria

21
transfrontaliera maramureseana. Prin cunoasterea valorilor urbane comune, se vor gasi solutii
viabile de protejare si promovare a lor, in contextul economiei de piata si a noilor oportunitati dar
si provocari generate de globalizare. Se va intari sentimentul de apartenenta la un spatiu unitar
comun, care are o istorie comuna si interese comune, de o parte si de alta a frontierei UE, dintre
Romania si Ucraina.

Maramuresul este un peisaj preponderent rural, in care centrele urbane au rol de

promotori ai dezvoltarii, pe totate planurile, de la dezvoltare economica, la dezvoltare culturala,
stiintifica si sociala. Si totusi, exista o decuplare/ discrepanta intre centrele urbane si comunitatile
rurale, atat in Romania si Ucraina cat si in context transfrontalier - intre comunitatile aflate de o
parte si de alta a granitei. Dezvoltarea centrelor urbane poate revigora efervescenta culturala,
economica si sociala pentru intreaga regiune, izolata economic in acest moment. Punctul de
trecere a frontierei Sighet – Solotvino, trebuie sa dea o noua dimensiune economica colaborarii
urbane transfrontaliere, prin depasirea inclusiv a blocajului informational existent in acest
moment.

In Europa, dezvoltarea economica si sociala din ultima perioada a demonstrat necesitatea

crescanda a unei dimensiuni europene a educatiei si formarii. Mai mult, tranzitia catre o
economie bazata pe cunoastere, capabila de crestere economica durabila, cu locuri de munca mai
numeroase si mai bune, cu un grad mai mare de coeziune sociala, aduce noi provocari ni
domeniul dezvoltarii resurselor umane.
In acest context, PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA
RESURSELOR UMANE (DRU) stabileste axele prioritare si domeniile majore de interventie a
Romaniei in domeniul resurselor umane in vederea implementarii asistentei financiare a Uniunii
Europene prin intermediu FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE pentru perioada de
programare 2007- 2013.
Programul DRU a fost aprobat in 27 noiembrie 2007, avand ca si autoritate de
management Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. Activitatile finantate prin acest
program vizeaza invetitiile in capitalul uman, modernizarea sistemelor de educatie si formare
profesionala, cresterea accesului la ocupare si consolidarea incluziunii sociale pentru grupurile
vulnerabile.

DRU finanteaza activitatile de dezvoltare a resursei umane prin 6 axe prioritare, dintre
care prima este destinata educatiei si formarii profesionale pentru
cresterea economica, care, la randul ei, acopera 5 domenii de interes maxim: acces la educatie si
formare profesionala intiala de calitate, calitate in invatamantul superior, dezvoltarea resurselor

22
umane in educatie si formare profesionala, calitate in formarea profesionala continua, programe
doctorale si post-doctorale in sprijinul cercetarii.
Concret, programul finanteaza o varietate de proiecte, de la cele care vizeaza sprijinirea
retelelor de universitati, centre de cercetare si IMM pentru dezvoltarea educatiei universitare, la
proiecte de invatare prin munca pentru elevi si studenti, incurajarea antreprenoriatului, formarea
abilitatilor manageriale, servicii de consiliere pentru ONG-uri. Principalul instrument financiar il
reprezinta Fondurile Structurale Europene din cadrul Programului de Coeziune a Uniunii
Europene.

Invatamantul performant este considerat a fi singura sansa de a atinge sau macar de a se

apropia de standardele de civilizatie si progres din tarile dezvoltate ale Uniunii Europene. Ori
pentru ca “produsul finit” sa fie catalogat ca fiind performant este necesar ca acest atribut sa
caracterizeze intreg procesul, indiferent de nivelele la care se desfasoara.
Este foarte important să întelegem că această relaţie cauză-efect regăseşte aplicarea şi în
domeniul invăţământului. Efectul scontat- creşterea economică şi dezvoltarea societăţii bazate pe
cunoastere- nu poate poate fi garantat decât dacă în domeniile de interes maxim vom intâlni un
personal calificat, specializat, adică ocmai acel “produs finit” performant.
Astfel, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant şi S.L.I. Maramureş contribuie la atingerea
acestor obiective prin diverse programe şi proiecte elaborate şi inaintate instituţiilor cu
competenţa spre aprobare. Până în momentul de faţa au fost trimise două proiecte: unul elaborat
la nivel national şiunul la nivel judeţean, acesta din urmă fiind elaborate prin colaborarea
judetelor Maramureş, Satu Mare şi Bihor. Ambele se concentrează asupra urmatoarelor aspecte:
management de proiect, leadership, comunicare, calculator, limbi străine., legislaţie. Pentru
acestea se asteaptă încă un raspuns în ceea ce priveşte eficienţa şi posibilităţile lor de
implementare.

Capitolul II

Analiza si valorificarea potentialului turistic natural al

Maramuresului

23
2.1 Potentialul turistic al reliefului

Potenţialul turistic reprezintă totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural

sau antropic. Relieful reprezintă elementul major în structura potenţialului turistic al oricărui
teritoriu, el fiind suportul material al desfăşurării activităţilor turistice. Acesta se caracterizează
printr-o mare varietate genetică, structurală, dimensională şi fizionomică, elementele sale fiind
implicate în nuanţarea trăsăturilor altor elemente ale cadrului natural, de ordin climatic,
hidrografic, biotic.

Potenţialul turistic are două componente:

1. componenta naturală
2. componenta antropica (social-culturală)

POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI

Componentele cadrului natural sunt:

 substratul geologic
 relieful
 hidrografia
 vegetaţia
 fauna
 clima
 vremea (fenomenul turistic concret depinde de vreme)
 solul

24
 Potenţialul turistic natural este legat mai ales de relieful montan (etajat) de o diversitate
deosebită.
Regiunea Maramureş cuprinde marea depresiune a Maramureşului, precum şi munţii din sudul,
nordul şi estul acesteia, dar şi culmile şi versanţii limitrofi ai celor din sud, toate aceste unităţi
alcătuind un spaţiu în care elementele naturale sunt caracterizate prin diversitatate şi desfăşurare
armonioasă.
Unităţile montane, care ocupă circa 43% din suprafaţa judeţului, concentrează un potenţial
turistic deosebit de bogat. În funcţie de concentrarea şi valoarea obiectivelor turistice existente se
disting:
- munţi cu un potenţial deosebit de complex, cu o mare varietate de peisaje şi o valoare
turistică deosebită: Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului;
- munţi cu mare potenţial turistic, dar cu o varietate mai redusă a peisajelor: Munţii Gutai;
- munţi cu potenţial turistic mediu, datorat unui tip de relief specific: Munţii Ţibleş.
Relieful variat al Ţării Maramureşului sporeşte gradul de atractivitate al regiunii. Ceea
ce numim azi Ţara Maramureşului este teritoriul cuprins între următoarele coordonate: în vest -
Pasul Huta (587 m altitudine), în nord - râul Tisa care separă România de Ucraina, respectiv
Maramureşul Istoric de Maramureşul ucrainean care odată reprezenta un întreg; în est şi sud-est -
Pasul Prislop (1416 m altitudine) cu trecere spre Moldova; în sud - lanţurile muntoase vulcanice
Oaş-Gutâi-Ţibleş, şi cristaline Munţii Rodnei, respectiv pasurile Dealul Ştefăniţei (818 m
altitudine), Pasul Neteda (1040 m altitudine) şi pasul Gutâi (987 m altitudine). Văile
longitudinale şi transversale, Săpânţa, Mara, Iza şi Vişeu brăzdează relieful muntos
maramureşean. Potenţialul turistic al unităţilor montane este dat de structura geologică variată,
ce a generat tipuri de relief cu funcţie turistică deosebită:
- lanţul de munţi vulcanici Oaş-Gutâi-Ţibleş: Creasta Cocoşului din Munţii Gutâi (1443 m
altitudine)
- lanţul de munţi cristalini, Munţii Maramureşului (cea mai salbatică zonă din Maramureş) şi
Munţii Rodnei (altitudinile cel mai înalte din Carpaţii Orientali, vârful Pietrosul 2303 m
altitudine)
- zonele de defileu de la Săpânţa, Mara cu Cheile Tătarului, zona de defileu din dreptul comunei
Strâmtura situată pe Valea Izei, zona de defileu de pe râul Vişeu din dreptul localităţilor Petrova
şi Valea Vaserului
- lacurile, cascadele, tăurile, regiunile cu apă minerală, rezervaţiile naturale întrerup masivitatea
munţilor şi dau culoare

25
- aşa sunt lacurile sărate de la Ocna Şugatag, cascadele de pe Săpânţa, Runc, munţii
Maramureşului şi Rodnei, tăurile Morărăni şi Chendroaiei (Munţii Gutâi), apa minerală din
Săpânţa, Valea Izei şi Munţii Maramureşului
- Depresiunea Maramureş încadrată de lanţurile muntoase şi brăzdată de râuri
Dealurile, podişurile şi piemonturile ocupă 30% din suprafaţa judeţului Maramureş. De o
frumuseţe aparte sunt Depresiunile Maramureşului, Lăpuşului şi Băii Mari, cu dealuri, terase şi
lunci care au favorizat, prin bogăţiile naturale şi geoclimaterice, prezenţa şi permanenţa omului
din cele mai vechi timpuri în aceste zone şi, implicit, dezvoltarea activităţilor turistice.

Munţii Maramureşului: Nu
se remarcă prin altitudine( au cu
puţin sub 2000 m),ci prin varietate
şi sălbăticiune, prin întinsele
păduri. Până în anumite locuri se
poate ajunge cu maşină mică, apoi
cu bicicletă, căruţă, dar mai
departe numai pe jos. Atracţia cea
mai mare o reprezintă trenuleţul cu locomotivă cu aburi (" mocăniţă ") , pe linie ferată cu
ecartament îngust, care porneşte din localitatea Vişeu de Sus şi străbate impresionantul defileu al
Vaserului pe o distanţă de cca 42 km, până în inima munţilor. Prezintă şi un sector alpin, cu
pajişti şi vârfuri stâncoase, unde există numeroase puncte de belvedere. Sălbăticiunea văilor şi
posibilitatea de aventură sunt punctele forte ale acestora. Traseele montane nu sunt marcate.
Mulţimea izvoarelor minerale situate în cadrul unor peisaje montane veritabile te fac să apreciezi
viaţa la adevărata ei valoare.

Munţii Gutâi – Igniş : Zona Gutâi

cuprinde munţii dintre depresiunile
Oaş, Baia-Mare, Cavnic şi
Maramureş până la pasul Neteda şi
are o suprafata in jur de 1300 km
pătraţi.
Potenţialul turistic este impus de mai
multe elemente oferite de relief,
izvoare minerale, vegetaţie, dar şi de condiţiile climatice favorabile odihnei, sporturilor de iarnă
şi tratamente. În relief se impun câteva forme ce stârnesc un mare interes turistic cum ar fi:

26
creasta Cocoşului din nordul masivului Gutâi, un imens zid de andezide înalt de cc.70 m
considerat ca rest dintr-un aparat vulcanic, turnurile din Igniş (piatra Dracului), sfinxul din Oaş,
platourile vulcanice ce ating dimensiuni foarte mari în partea nordică a masivului Igniş; Cheile
Tătarului sector ingust pe văile Brazilor şi Runcu. Pentru turism prezenta mare însemnătate mai
multe lacuri naturale şi antropice, numeroase izvoare cu apa minerală sau pentru cura balneară.
Masivul Gutai este încojurat din trei părţi de depresiuni, ceea ce accesul în masiv se face relativ
uşor.
Pe versantul sudic se găsesc principalele amenajări turistice din care se poate porni către munte.
Din depresiunea Maramureş accesul poate fi realizat din localităţile Sighetul Marmaţiei,
Săpânţa, sat Şugatag Desesti şi ocna Şugatag. Echipamentul turistic este reprezentat din diverse
drumuri forestiere, câteva poteci cu marcaje turistice şi multe cabane aflate în vecinătatea celor
mai importante obiective turistice.
Activităţile turistice imbracă forme variate cum ar fi drumeţii şi odihnă, recreere in staţiunile
Izvoarele şi Mogoşa, practicarea sporturillor de iarnă pe versanţii celor doua staţiuni.

27
 Munţii Rodnei: Muntii Rodnei constituie cea mai importanta zona turistica montana din
nordul Carpatilor Orientali, atat datorita dimensiunilor (cc. 1300 km patrati, peste 45 km de la est
la vest si 25 km de la nord la sud). Muntii Rodnei se desfasoara in Valea Salauta, Pasul Setref
(825 m) in vest si Pasul Rotunda (1271 m) in est. Depresiunea Maramures Pasul Prislop (1416
m) si Bistita Aurie in nord si Somesul Mare in sud – est. Cea mai mare parte a munţilor este
formată din roci metamorfice (şisturi cristaline ) rezultând forme de relief masive, văi adânci şi
înguste sub formă de defilee şi o creastă orientată est-vest, reprezentând un minunat traseu pentru
drumeţii, uşor accesibil, cu numeroase
puncte de belvedere. Prezenţa rocilor
sedimentare, în special a calcarelor, a
determinat existenţa a numeroase peşteri
( Izvorul Tausoare, Izvorul Izei,etc.) iar în
sectorul de izvoare a râului Iza ( râu
important al Ţării Marmuresului) un izbuc
şi un ponor Accesibilitatea acestora este
foarte bună, din toate direcţiile cu deosebire
dinspre nord, din localităţile Borsa şi Moisei. Pe lângă cele prezentate există o multitudine de
alte atracţii turistice : rezervaţii naturale (geologice, faunistice, floristice, peisagistice), cascade
(Cascada Cailor), cursuri subterane( râul Iza ), elemente de floră şi faună (capre negre, marmota,
ursul brun, cerbul, mistreţul, floarea de colţ etc.) . Traseele montane sunt accesibile şi iarna,
oferind peisaje cu adevărat reconfortante. În partea nord-estică, în zona Borsa există o pârtie de
ski cu telescaun şi teleski, o trambulină de sărituri cu schiurile( cea mai înaltă trambulină
naturală din Europa ). Perioada medie a sezonului de ski este noiembrie-martie.. Acesul în
aşezările de la baza munţilor constituie importante puncte de plecare în drumeţii. Staţiunea
blaneoclimaterica Sângeorz Băi şi oraşul Borsa au un rol deosebit în derularea activităţilor
turistice din aceşti munţi. Relieful oferă cele mai numeroase elemente de interes turistic şi
creează cele mai variate peisaje. Echipamentul turistic din Munţii Rodnei este format din: poteci
cu marcaje ce se ansambleaza într-un sistem care are ca ax culmea principală (din Pasul Setref în
Pasul Rotunda), din care coboară trasee spre depresiunea Maramureş sau pe văile Someşului
Mare şi Salauta.
La periferie se găseşte complexul turistic Borsa staţiune climaterică locală Valea Vinului (715
m), cabana Farmecul Pădurii, de pe râul Cormaia, cabana Puzdrele (1540 m), mai multe cabane
forestiere, case de vânătoare şi refugii. Există amenajări pentru schi în jurul satului Fântâna şi în
Căldarea Negoiescului ce au ca bază cabana Puzdra. În aşezările de la periferia munţilor se

28
practică şi turismul legat de manifestările etno folclorice importante. Se adaugă turismul de
odihnă şi agrement din staţiunile balneoclimatirice.
Depresiunea Maramureş este una din cele mai mari şi mai interesante unităţi naturale de
acest gen din Carpaţii Orientali. Diversitatea formelor de relief, fragmentate de numeroase ape
cu defilee de o rară frumuseţe, pădurile
masive de conifere şi foioase cu faună de
mare interes cinegetic, izvoarele minerale
conferă regiunii un grad ridicat de
atractivitate turistică. Lacurile au în mare
parte origine glaciară şi sunt situate la
altitudini ce ating 1.800 - 1.900 m,
pitorescul lor atrăgând multi turişti. Clima
este de tip temperat continental, cu temperaturi moderate în timpul verii şi cu abundente căderi
de zăpadă în timpul iernii, ceea ce oferă condiţii favorabile excursiilor şi practicării sporturilor pe
tot parcursul anului.

Zona turistica Oas

Zona turistică Oaş, deşi mică ca suprafaţă este foarte bine conturată. Aceasta include depresiunea
Oaş şi munţii care o înconjoară (Oaş în vest şi Igniş în vest). Se află situată la 30 km de Satu-
Mare şi la 60 km de Baia-Mare, oraşe de unde provin principalele grupuri de turişti locali sau în
tranzit.

Depresiunea Oaş de natură tectono-vulcano-erozivă este alcătuită dintr-un şes central

sudic la 200-400 m şi un ansamblu de platouri pienmontane periferice. Este străbătută de râurile
Tur şi Talna care reprezintă lunci extinse, iar în cadrul munţilor Oaş defilee scurte dar extrem de
pitoreşti.

Munţii Oaş în nord şi în vest şi munţii Igniş în sud-est şi est, ei sunt formaţi din culmi la
cc 400 şi 800 m şi respectiv 700 şi 1200 m (vf. Pietroasa 1200 m), vârfuri mici platouri
vulcanice în alcătuirea cărora intră îndeosebi andezite, riolite şi dacite.
Obiective turistice naturale:
o depresiunea luată ca întreg şi măgurile vulcanice bine împădurite ale Oaşului;
o culmile vestice ale munţilor Igniş pe văile cărora există poteci turistice unele cu
marcaje, spre vf. Pietroasa sau spre Sfinxul din Oaş;
o lacul de la Călineşti pe malurile cărora sunt o serie de amenajări pentru turişti
inclusiv un han;
29
 o izvoarele minerale din majoritatea aşezărilor: Bixat, Valea Măriei şi Puturoasa;

2.2 Potenţialul turistic al climei

Clima este una din principalele componente ale potenţialului turistic al judeţului Maramureş,
favorizând sau inhibând organizarea şi desfăşurarea activităţilor turistice.
Pe teritoriul judeţului Maramureş sunt prezente trei tipuri de bioclimat: bioclimatul tonic –
stimulent de munte, bioclimatul sedativ – indiferent (de cruţare) şi climatul de adăpost.
Bioclimatul tonic – stimulent de munte este caracteristic zonelor montane din judeţ: Munţii
Rodnei, Maramureşului, Gutâi, Igniş, Ţibleş. Acest bioclimat are calităţi de solicitare a funcţiilor
organismului datorită presiunii scăzute, concentraţiei de oxigen redusă, radiaţiei ultraviolete
intense, frecvenţei şi vitezei mari a vântului, variaţiilor de temperatură. În aceste condiţii
confortul termic este redus, stresul cutanat şi pulmonar fiind ridicat. Este un bioclimat ce are o
influenţă benefică asupra organismului, contribuind la creşterea ventilaţiei pulmonare, a ritmului
cardiac, la activarea sistemului nervos central şi metabolismului renal, sporirea imunităţii
organismului prin aeroionii negativi şi aerosolii terpenici, la intensificarea procesului de formare
a vitaminei D şi de

asimilare a calciului.
Bioclimatul sedativ indiferent (de cruţare) este caracteristic dealurilor din zona central –
estică şi sudică a judeţului, cu altitudini de 200 – 900 m, cu un climat de dealuri şi vegetaţie
C),variată. În aceste zone, temperaturile medii anuale moderate (6 - 9 nebulozitatea şi gradul de

30
umiditate mai ridicate (75%), presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui şi vânturile
mai moderate fac ca adaptarea organismului să se facă mai repede şi principalele funcţii
biologice ale organismului să intre în repaus relativ. De aceea, acest tip de bioclimat este indicat
în toate anotimpurile, neavând contraindicaţii pentru persoanele bolnave sau sănătoase.
Climatul de adăpost este specific depresiunilor intramontane, dar şi unor culoare de
vale ,,semiînchise” din spaţiul montan, unde circulaţia atmosferică este mult schimbată datorită
configuraţiei generale a orografiei de ansamblu, datorită condiţiilor locale specifice de adăpost.
Condiţiile bioclimatice sunt tonice – stimulative, uşor relaxante, oarecum asemănătoare
climatului de dealuri şi podişuri. Dar pe fondul diminuării circulaţiei atmosferice, iarna se
formează frecvent inversiuni de temperatură, ce generează o stare de disconfort termic, stresant,
în timp ce în anotimpul cald confortul termic creşte, iar stresul cutanat se manifestă, dar la valori
relativ reduse.
Clima are un rol hotarâtor în etajarea peisajului geografic şi implicit în generarea
anumitor atracţii turistice. Pe de altă parte, climatul influenţează dirijarea sezonieră a formelor de
turism prezentând un interes considerabil pentru turism prin indicii bioclimatici care dau
ambianţa necesară desfăşurării turismului (confort termic, stres climatic, cutanat şi pulmonar),
bioclimatul cu valori terapeutice, stratul de zăpadă şi anumite valori termice indispensabile
practicării sporturilor de iarnă.Clima are o importanţă considerabilă pentru turism.Ea determină
ambianţa necesară desfăşurării turismului,in general,o serie de indici bioclimatici.Clima
influenţează în funcţie de sezon(sporturi de iarnă) şi pe zone, staţiuni sau trepte de relief,întreaga
activitate turistică, precum şi deplasarea turiştilor spre destinaţiile dorite.

31
32
2.3 Potentialul turistic al apelor

Munţii Gutai dispun de o reţea hidrografică densă datorită suprafeţei extinse a zonelor
împădurite şi precipitaţiilor relativ bogate. Apele ce străbat acest masiv muntos aparţin bazinului
hidrografic al Tisei, fie direct, fie prin intermediul Trotusului şi Someşului.

Sistemul hidrografic al Tisei drenează apele din partea nordică şi estică a masivului,atât
prin intermediul unor afluenţi(Iapa, Sasarau, Baia, Sugatagul Mare), drenând în special marginile
munţilor Gutai, cât şi prin intermediul Marei şi Sapantei, două dintre principalele râuri din
perimetrul masivului.

Mara se formează în aval de Cheile Tătarului, prin unirea văii Brazilor cu valea
Runcului; ieşind în depresiunea Maramureşului, Mara confluează cu Rausorul, iar la Fereşti cu
principalul sau afluent, Cosaul, ale cărui ape provin însă în majoritatea din munţii Varatecului.
La Vadu Izei, Mara îşi împreunează apele cu Iza, care până la vărsarea în Tisă colectează şi apele
Sugaului.

Sapanta drenează zonă centrală şi nordică a masivului, având un bazin ramificat, cu

numeroşi afluenţi: Runcu, Nadosa, Sapancioara etc.

Sistemul hidrografic al Turului îşi adună apele din munţii Oasului şi din versantul vestic al
munţilor Gutai.

Turul, format prin unirea văii Buianului cu valea Goroha, străbate pe circa 11 km zonă
montană.

33
 Valea Rea, denumită pe cursul superior Răul Mare sau Valea Râului, apoi Valea Roasă, are
o lungime de circa 13 km în zonă de munte, drenează întreagă zonă dintre pasul Sâmbra Oilor şi
vf.Rotundă. Înainte de a se vărsa în Ţur, Valea Rea primeşte apele Văii Albe, ce străbate o zonă
cu întinse fâneţe şi păşuni, avându-şi izvoarele sub vf.Buian.

Talna Mare drenează depresiunea Luna-Şes, adunandu-şi apele din versantul nordic al
vf.Pietroasă. Înainte de a se vărsa în Ţur, primeşte apele Talnei Mici, care prin afluenţii din zonă
de obârşie-Vărăria, Carpenul, Puturoasă-drenează zonă dintre Muntele Mic şi vf.Cosma.

Sistemul hidrografic al Someşului drenează partea sudică a masivului, atât direct, prin
afluenţii din sud-vest-Băiţă, Nistru, Valea Mare, Cicarlau, Ilba, Seinel, cât şi prin intermediul
Lapusului.

Cavnicul, ce constituie limită de sud-est a masivului, izvorăşte de sub pasul Netedă şi

străbate munţii Gutai până în satul Surdesti.Strânge apele dintre creastă înaltă a Gutaiului şi
vf.Mogosa, cu debite ridicate datorită precipitaţiilor abundente din acest sector.

Firiza, cel mai important afluent al Sasarului, se formează prin unirea apelor Sturului cu
ale Blidarului. În aval, primeşte numeroşi afluenţi cu debite bogate:Pistruia, Franţuşcă, Valea
Neagră, Valea Romană, Valea Jidovoaia.

Că rezultat al activităţii postvulcanice, mofetice, s-au format numeroase izvoare de

apa minerală(denumite de localnici borcuturi), cu o distribuţie extrem de neuniforma, acestea
fiind concentrate în zonele marginale ariei vulcanice. Cele mai numeroase izvoare minerale apăr
în partea vestică a munţilor Gutai, în zonă Certeze(Borcutul Tâlharilor, Cicic, Apollo),
Negresti(Poptileni, Vraticel, Borcutul Pintii), Izvorul Luna-Şes, Băile Puturoasă. În partea sudică
avem izvorul din cartierul Valea Boecutului al municipiului Baia Mare, apele mineralizate de la
Apa Sărată, borcutul Ferneziului de pe malul lacului de acumulare de la Firiza, apa minerală ce
deversează din forajul săpat pe valea Creangă Pustie, borcutul Chiuzbaii, izvotul de pe valea
Borcutului-Baia Sprie, apele puternic mineralizate folosite în scop balnear la băile Danesti.

În depresiunea Maramureşului, cel mai cunoscut este izvorul mineral de la Sapanta, alte
izvoare fiind cunoscute la Huţa Teceului(la nord de pasul Strâmbă Oilor) şi în zonă satului Breb.

2.4. Potenţialul turisctic al componentelor învelişului biogeografic (analiza faunei si a

florei )

34
Flora şi vegetaţia

Condiţiile fito-istorice ale Parcului Natural Munţilor

Maramureşului, sunt determinate de poziţia geografică,
structura geologică, clima temperată, complexitatea
geomorfologică zonală, expoziţiile diferite, marea amplitudine
a înclinaţiei versanţilor, de evoluţia diferitelor tipuri de sol a
favorizat dezvoltarea unei flore bogate şi diversificate, precum
şi instalarea unui covor vegetal variat.

Primele investigaţii botanice au fost efectuate în secolul al XIX, perioada în care s-au
început primele intinerare botanice în aceşti munţi, făcându-se şi primul conspect al florei
Maramureşului cuprinzând 967 plante. Cercetarile botanice întreprinse până în prezent
evidenţiază încadrarea acestui teritoriu în complexul general al florei Carpaţilor, având o floră
caracteristică Carpaţilor Orientali, cu o biodiversitate ridicată.

In urma centralizării informaţiilor din diferite studii s-a ajuns la concluzia că flora
investigată în PNMM prezintă 1521 taxoni. Ştiind că flora României cuprinde un număr de 3759
de specii de cormofite, dintre care 3136 sunt specii spontane (Ciocârlan, 2000), cormofitele
identificate în Parcul Natural Munţii Maramureşului reprezintă aproximativ un sfert (24%) din
flora de cormofite spontane aflate la nivel naţional, rezultând astfel importanţa conservării
speciilor din Parcul Natural Munţii Maramureşului, ca eşantion reprezentativ pentru regiunea
biogeografică alpină.

Pe lângă bogăţia specifică mare, flora acestei zone este valoroasă şi prin elementele floristice
ce au diferite statute de conservare cum ar fi:

Arnica montana - Specii de plante şi de animale de interes comunitar ale căror prelevare din
natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management, din legea 426/2001 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Trollius europaeus - specie cu statut de conservare la nivel naţional.

Leontopodium alpinum - specie prezentă pe lista rosie a plantelor la nivel naţional, declarată
monument al naturii.

Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica - relict glaciar, specie rară pentru România, prezenţa ei
fiind semnalată numai în judeţele: Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea.

Campanula serrata – specie ameninţată în Europa, endemit carpatic.

35
Cypripedium calceolus – specie inclusă pe lista roşie naţionala ca fiind vulnerabilă, rară.

Ligularia sibirica – specie rară, inclusă pe lista roşie.

Poa granitica ssp.disparilis – specie endemică rară, inclusă pe lista roşie

Drosera rotundifolia şi Pinguicula alpina sunt două dintre speciile de plante carnivore semnalate
în România şi sunt reprezentate aici prin populaţii cu efective mari.

Mycobiota

În prezent sunt cunoscuţi 169 taxoni de macromicete, încadraţi în 2 clase - Ascomycetes şi

Basidiomycetes, aparţinând la 34 familii. Evidenţiem semnalarea unor specii comestibile, cu
valoare alimentară ridicată, dintre care unele sunt întalnite frecvent în cantităţi apreciabile.
Dintre ciupercile comestibile semnalăm prezenţa următoarelor specii mai însemnate: Amanita
rubescens, Armillaria mellea, Boletrus aestivalis, Boletus edulis, Calvatia utriformis, Hydnum
repandum, Laccaria laccata, Russula virescensXerococum badius. Dintre ciupercile toxice
amintim: Amanita citrina, Amarita muscaria, Anellaria semiovata, Hypholoma filamentosus,
Lactarius vellerus, Paxillus involutus, Russula foetens, Tricholoma saponaceum.

Licheni

Lichenii fac parte din categoria plantelor inferioare, cu rol hotărâtor în formarea solului în
zonele stâncoase erodate şi îşi găsesc condiţii ecologice favorabile în habitatele umbrite, umede
ale Munţilor Maramureşului. Lichenii sunt plante cu mare amplitudine ecologică, bine
reprezentaţi atât în zonele forestiere cât şi în golul alpin, vegetând pe diferite substraturi (pe sol,
stânci, scoarţa arborilor, muşchi, lemne). Lichenoflora cunoscută cuprinde 123 taxoni care
aparţin la 68 genuri şi 47 familii. Familiile cele mai bogate la număr de specii sunt:
Parmeliaceae, Verrucariaceae, Peltigeraceae, Cladoniaceae. În arealul parcului sunt prezenţi
lichenii foliacei (în masivul Kuzi), crustoşi (în masivul Pop Ivan) şi fruticuloşi.

Briofite

Datorită alcătuirii geologice şi a condiţiilor pedoclimatice favorabile, Parcul Natural Munţii

Maramureşului, asigură dezvoltarea şi menţinerea unei bogate flore briologice.

Conspectul briofitelor cuprinde 476 taxoni, aparţinând la 80 familii din care 89 taxoni sunt noi
pentru teritoriul cercetat (Raport I. Goia, 2007).

36
 Cel mai bine reprezentate în teritoriul cercetat sunt familiile Dicranaceae (36 taxoni),
Amblystegiaceae şi Sphagnaceae (cu câte 22 taxoni), Lophoziaceae (21 taxoni), Bryaceae (20
taxoni), Pottiaceae şi Grimmiaceae (17 taxoni) Brachytheciaceae (16 taxoni), Hypnaceae (13
taxoni), Polytrichaceae (14 taxoni) şi Scapaniaceae (12 taxoni). 112 taxoni aparţina clasei
Hepaticatae, restul aparţinând clasei Bryatae (Musci).

Cormofite

Cele mai multe date floristice se referă la flora şi vegetaţia de cormofite. În Parcul Natural
Munţii Maramureşului sunt semnalaţi până în prezent un număr
de 752 taxoni de cormofite. În flora bogată a Munţilor
Maramureşului există numeroase specii cu o răspândire foarte
largă, însă cuprinde şi un număr însemnat de rarităţi floristice
(Carex capillaris, Carex strigosa, Cardaminopsis neglecta, Crepis
jaquinii, Festuca stricata, Gentiana kochiana, Juncus castaneus,
Lysimachia nemorum, Phyteuma spicatum, Ranunculus thora,
Rhinanthus alectorolophus, Saxifraga carpathica, Sedum
sexangulare, Sisyribchium bermudiana, Symphyandra wannerii).

Au fost de asemenea identificate 27 de specii de plante care sunt endemite ale Carpaţilor
Româneşti: Achillea schurii, Aconitum moldavicum, Armeria pocutia, Campanula carpatica,
Campanula serrata, Cardaminopsis neglecta, Centaurea carpatica, Centaurea melanocalathia,
Chrysosplenium alpinum, Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica, Dentaria glandulosa, Dianthus
tenuifolius, Doronicum carpaticum, Festuca carpatica, Festuca porcii, Heracleum carpaticum,
Hieracium kotschyanum, Melamphyrum saxosum, Phyteuma tetramerum, Phyteuma vagneri,
Poa granitica ssp.disparilis, Ranunculus carpaticus, Scabiosa lucida, Silene nutans ssp. dubia,
Symphytum cordatum, Trisetum fuscum.

Ecositeme şi habitate

În ceea ce priveşte diversitatea tipurilor de habitate caracterizate prin tipuri diferite de

vegetaţie, cele mai bine reprezentate sunt: fâneţele, pădurile de fag, pădurile de amestec fag-
molid, pădurile de molid, tufărişurile cu jneapăn, tufărişurile cu amestec de ienupăr şi jneapăn,
tufărişurile de ienupăr, pădurile de arin, zonele umede ripariene, zonele umede create de izvoare
de coastă, mlaştinile eutrofe, mlaştinile mezo-oligotrofe, mlaştinile oligotrofe (turbării),
stâncăriile, pajiştile alpine, izvoarele reofile, tăurile, etc. Cea mai mare parte a habitatelor se află
într-un stadiu foarte bun de conservare, este menţinută stratificarea firescă a tipurilor de vegetaţie

37
pe gradient altitudinal pornindu-se de la făgete şi fâneţe şi ajungându-se la pajiştile alpine. O
particularitate deosebită este prezenţa mlaştinilor mezo-oligotrofe şi oligotrofe la altitudini marii
peste 1700 m. Bine reprezentat şi într-un stadiu excelent de conservare se afla habitatul „Tufăriş
cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtyfolium .

Tipuri de vegetaţie:
În funcţie de factorii determinanţi, condiţiile climatice, altitudinea, panta şi expoziţia,
tipul de sol, substratul litologic şi vegetaţia forestieră existentă au fost identificate următoarele
etaje de vegetaţie:
Etajul deluros de gorunete şi făgete:
- situat în zona de deal, la altitudini cuprinse între 300-700m. Vegetaţia forestieră din acest
etaj este formată din gorunete (Quercus petraea), gorunete-făgete (Fagus sylvatica) de dealuri ca
specii lemnoase principale şi o serie de specii de amestec specifice şleaului: Tilia cordata, Prunus
avium, Acer pseudoplatanus, Carpinus betulus. În văile cu expoziţie nordică apar făgetele Fagus
sylvatica, iar pe pantele însorite domină Quercus petraea. Pe lângă aceste specii de bază mai
întâlnim: Populus tremula, Acer plataniodes, Crataegus monogyna. La marginea pădurilor apar
asociaţii cu porumbar şi păducel. Din categoria arbuştilor cele mai des întâlinte specii sunt:
Coryllus avelana, Salix caprea, Betula pendula, Rosa canina, Cornus mas, Sambucus nigra. De-a
lungul văilor se întalnesc frecvent Alnus glutinosa, Salix alba.

Etajul montan-premontan:
– face trecerea de la deal la munte, la altitudini cuprinse intre 700-1200m. Vegetaţia
forestieră din acest etaj este reprezentată de specii ca: Fagus sylvatica, Acer pseudoplatanus,
Fraxinus excelsior, Ulmus glabra, Larix decidua, Betula pendula, Carpinus betulus. Din categoria
arbuştilor cele mai răspandite specii sunt: Coryllus
avelana, Salix caprea, Rosa canina, Vaccynium myrilutus.
Etajul montan de amestecuri:
Este situat la limita superioară a munţilor, la altitudini
cuprinse între 1000-1400m. Vegetaţia lemnoasă din acest
etaj este formată din amestecuri de Fagus sylvatica, Abies
alba, Picea abies, Acer pseudoplatanus, Fraxinus

38
excelsior. Ca arbuşti avem: Coryllus avellana, Rosa canina, Salix caprea, Vaccynium myrtilis,
Alnus viridis pe culoarele de avalanşă de pe valea Repedea.
Etajul montan de molidişuri:
- este situat la limita superioară a pădurii, la altitudini de peste 1300m. Vegetaţia lemnoasă
este formată în general din molidişuri pure (Picea abies). Ca arbust mai semnificativ ca prezenţă
este afinul (Vaccynium myrtillus).
Etajul montan numit şi etaj de limită joacă un rol foarte important pentru protecţia împotriva
eroziunii solului şi viiturilor. Aici există bazinete cu potenţial torneţial ridicat – Valea Repedea
(Vinderel), Valea Socolău.
Din punct de vedere peisagistic are o importanţă deosebită mlaştina Tăul Băiţiei, aflată sub
muntele Băiţa.
Etajul subalpin
începe cu brâul de jnepeni de la limita superioară a pădurilor. Cel mai important rol pe care îl au
jnepenişurile este oprirea eroziunilor provocate prin păşunat, prin precipitaţii, reglează regimul
hidrologic şi au o importanţă peisagistică şi sanitar-recreativă. Cele mai întinse jenpenişuri se
întâlnesc pe următoarele masive: Pop Ivan, Şerban, Poloninca, Paltin, Pietrosu Bardăului,
Pecealu, Bucovina.
În compoziţia fitocenozelor edificate de Pinus mugo se întâlnesc alte specii alpine ca:
Cetraria islandica, Cetraria cucculata, Calamagrostis villosa, Geum montanum, Gentiana lutea,
Gentiana punctata, Gentiana verna, Gentianella lutescena, Ligusticum mutellina, Anemone
narcissfolia, Huperzia selago, Homogyne alpina, Scabiosa lucida, Phyteuma vagneri.
Printre tufişurile caracteristice etajului subalpin se evidenţiază şi smârdarul, care formează
pajişti întinse în Munţii Pop Ivan, Şerban, Poloninca, Plai şi pâlcuri pe Vf. Farcău.
O importanţă deosebită prezintă stâncăriile calcaroase, cu flora caracteristică calcofilă. Dintre
speciile mai valoroase amintim: floarea de colţ - Leontopodium alpinum pe Farcău, Socolău. Pe
aceste stâncării au mai fost semnalate: Pedeicularis
verticillata, Achillea schurii, Carduus kerneri, Festuca
amethystina, Silene dubia, Festuca saxatilis.
Etajul alpin:
apare doar fragmentar, ocupând vârfurile munţilor celor mai
înalţi şi stâncăriile, abrupturile, îndeosebi cele orientate spre
nord. Datorită vânturilor puternice, a temperaturii scăzute,
numeroase plante sunt lipite pe stânci, pe sol, strânse în
grupuri de indivizi: Campanula alpina, Pulsatila alba, Primula
minima.

39
 Fitocenozele stâncăriilor au slabă coeziune cenotică, cele mai cunoscute plante din aceste
grupe sunt: Woodsia ilvensis ssp. alpina şi ssp. ilvensis, Asplenium septentriolnale, Valeriana
tripteris, Aster alpinus, Silene dubia, Rhodiola rosea, Sedum alpestre, Saxifraga bryoides,
Saxifraga aizoides.
Ecosistemele acvatice din Parcul Natural Munţii Maramureşului sunt reprezentate de:
zone umede ripariene, de-a lungul cursurilor de apă ce brăzdeză parcul, cu diversitate relativ
ridicată. Sunt prezente atât specii indicatoare de umezeală cât si specii ruderale: Caltha laeta,
Caltha palustris, Carduus crispus, Cirsium oleraceum, Digitalis grandiflora, Epilobium
montanum, Epilobium parviflorum, Euphorbia villosa, Filipendula ulmaria, Impatiens noli-
tangere, Stachys palustris, Typha latifolia;
izvoare reofile – vegetaţia prezentă ca specie dominantă Caltha laeta alături de Cardamine
impatiens, Saxifraga cuneifolia, Sedum acre, Sedum fabaria, Valeriana officinalis, Valeriana
montana;
mlaştini mezo-oligotrofe – prezintă în proporţii relativ egale speciile tipice de tinov Sphagnum
sp., Eriophorum vaginatum, E. latifoluim, Vaccinium oxicoccos, V. myrtillus V. vitis idaea şi cele
de caricet Carex rostrata, C. curta. De asemenea sunt prezente şi specii tipice de pajişte alpină:
Nardus stricta, Festuca drymeia, Festuca rubra. În starul arboricol ponderea exemplarelor de
Picea excelsior este mult mai mare decat a celor de Pinus mugo. Aceste mlaştini prezintă o mare
diversitate în startul muscinal.
mlastini ologotrofe (turbării) – edificate de Sphagnum sp. şi Eriophorum vaginatum, Drosera
rotundifolia, Vaccinium oxicoccos şi Andromeda polifolia.

Concluzie

Flora şi vegetaţia sunt caracterizate printr-o varietate de specii în funcţie de altitudine, unele
având caracter endemic. Speciile de plante sunt bine reprezentate, prezentând o mare varietate in
funcţie de etaje si altitudine: etajul colinar este reprezentat de păduri de stejar si gorun; etajul
montan este reprezentat de trei subetaje: inferior(caprino-fagete), mijlociu (păduri de fag şi
amestec de fag cu răşinoase), superior (păduri de molid); etajul alpin este reprezentat de
tufărişuri în regiuni montane înalte şi pajişti subalpine) iar etajul alpin este reprezentat de ierburi
scunde,arbuşti pitici şi vegetaţie de stâncărie).
Datorită acestor specii avem o calitate a vieţii mult mai ridicată, o mai bună oxigenare a
creierului şi nu în ultimul rând acestea ajuta la consolidarea stratului de ozon.

40
 Feriga (Dryopteris filix-mas)

Brânduşa de primăvară (Crocus

vernus ssp.vernus)

Margareta (Chyrsanthemum leucanthemum) Firuţa (Poa pratensis)

41
 Fauna

Fauna Munţilor Maramureşului este o faună caracteristică a Carpaţilor Orientali, cu o

biodiversitate ridicată datorită factorilor ecologici existenţi. Această biodiversitate variată este
îmbogaţită de o serie de specii endemice, are în România sau în Europa.
Din punct de vedere biogeografic teritoriul parcului aparţine cu toate speciile caracteristice
zonei de Provincia Dacica, ţinutul Carpaţilor Orientali (Călinescu,1968).

Nevertebrate
Dintre diptere, familiile Dolichopodidae si Empididae s-au identificat 74 de specii dintre care 7
specii pentru prima dată în România:
Rhaphium ensicome (Memgen 1824) - Repedea - Smereceni
Rhaphium rivale (Loew, 1869) - Repedea - Smereceni
Argyra spoliata (Kowarz 1878) - Repedea - Cârligatura.
Diaphorus halteralis (Loewl869) - Repedea

42
Hilara albitarsis von Roser, 1840 - Repedea (Poiana Smereceni)
Empis (s.str.) nuntia Meigen 1838 - Bistra - Paltin
Empis (s.str.) planetica Collm 1927 - Repedea - (Smereceni)
Lepidopterele au fost studiate în zonă, rezultatele fiind urmatoarele : s-au identificat 136
specii din 29 de familii. Au fost preluate si date din monografia rezervaţiilor învecinate - Pop
Ivan si Cuzii din Ucraina. În rezervaţia Pop Ivan au fost identificaţi 65 de taxoni, iar în rezervaţia
Kuzii 86, cifre care dovedesc diversitatea lepidopterelor din zonă.

Ihtiofauna în cursurile superioare ale râurilor si pâraielor este saracă în specii dar datorită
condiţiilor ecologice sunt specifice, foarte valoroase calitativ, specii reofile pretenţioase la
cantitatea de oxigen şi foarte sensibile la gradul de poluare: păstrăv indigen (Salmo trntta fario),
lipan (Thymallus thymallus), boistean (PhoxiriLis phoxinus), babete (zglâvoc) (Cottus gobio),
babete(Cottus poecilopus).
În partea inferioară a râurilor de munte: Ruscova, Frumuşaua, Bistra, numarul speciilor de
peşti este mai mare datorită speciilor de peşti care intră din râul principal pentru depunerea
icrelor ca: moioaga (Barbus peloponnensius petenyi), scobar (Chondrostoma nasus) si chiar
specia moment al naturii- lostriţa (Hucho hucho) sau cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi)
specie endemică pentru Maramureş.
Dintre amfibieni 8 specii sunt identificate cu sigurantă: salamandra (Salamandra
salamandra), salamandra de munte (Triturus alpestris), salamandra carpatică (Triturus
montandoni) - specie endemică pentru Carpaţii Orientali si Sudeţi, buhai de baltă (Bombina
variegata), broasca râioasă (Bufo bufo), broasca raioasă verde (Bufo viridis), broasca roşie de
pădure (Rana dalmatina), broasca roşie de munte (Rana temporaria).
Reptilele sunt reprezentate pâna în prezent prin 6 specii care sunt: şopârla de câmp (Lacerta
agilis), şopârla de munte (Lacerta vivipara), năpârca (Anguis fragilis), şarpele lui Esculap
(Elaphe longissima), şarpe de casa (Natrix natrix), vipera(Vipera berus), dintre care, două specii
sunt trecute în lista roşie (Anguis fragilis) şi (Elaphe longissima). Dintre reptile cea mai
frecventă şi cea mai caracteristică golurilor de munte şi fâneţelor montane este şopârla de munte
(Lacerta vivipara).
Clasa păsărilor este reprezentată prin specii caracteristice de munte, rarităţi faunistice pentru
România - cocoşul de mesteacan (Lyrurus tetrix), cocoşul de munte(Tetrao urogallus),
ierunca(Tetrastes bonasia) – cât si prin ornitofauna tipică din zona montană a făgetelor si
pădurilor de amestec de răşinoase, precum si a golurilor de munte. Lânga cursurile de ape sunt
instalate specii caracteristice ca : mierla de apă (Cinclus cinclus), fluierar de munte (Tringa
hypoleucos), codobatura de munte (Motacilla cinerea) si codobatura alba (Motacilla alba).

43
 În fagete speciile caracteristice sunt : ciocănitoarea spate alb (Dendrocopos leucotos), muscar
gulerat (Ficedula albicollis), etc. În pădurile de amestec apar si speciile specifice păduirilor de
răşinoase ca : alunarul (Nucifraga caryocatactes), piţigoiul de brădet (Parus ater), etc.
În pădurile pure de molid speciile cele mai caracteristice sunt : cocoşul de munte (Tetrao
urogallus). ciocănitoarea de munte (Picoides tridactylus), forfecuţa (Loxia curvirostra), scatiu
(Carduelis spinus), etc.
Acvila de munte (Aquila crysaetos) apare pe lânga alte specii de păsări rapitoare care
cuibăresc în pădurile de limiăt, ca: şorecarul (Buteo buteo), uliul (Accipiter gentilis), uliul
păsarar (Accipiter nisus), vânturel roşu (Falco tinnunculus), etc.

Dintre speciile de păsări încă prezente în zona cu populaţii viabile unele figurează în lista
roşie ca Aquila chrysaetos, Aquila pomarina, Lyrurus tetrix, Bubo bubo, Pieoides tridactylus,
Corvus corax, etc.
Fauna de mamifere este de asemenea completa; nu lipsesc specii trecute în Cartea Roşie a
Europei ca râsul (Lynx lynx), nurca (Mustela lutreola), lupul (Canis lupus). ursul (Ursus arctos),
vidra (Lutra lutra) etc., care au dispărut sau au devenit specii foarte rare, cu un areal restrâns, în
fauna Europei.

2.5 Prezentarea ariilor protejate din judeţul Maramureş

1. Rezervaţii ştiinţifice

Rezervaţia PIETROSUL MARE s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind
aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate,
prevăzută la poziţia2563. Rezervaţia este situată în apropierea localităţilor Borşa şi Moisei
având suprafaţa de 3300 ha si face parte din categoria a I - a, rezervatie stiintifica.

Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată în

structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei
sălbatice, diversităţii biologice şi se mai urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei.

44
Pietrosul Mare cuprinde cel mai impresionant relief glaciar din Munţii Rodnei: circurile glaciare
Buhăescu (cel mai mare din Munţii Rodnei), Zănoaga Iezerului, Zănoaga Mare, Zănoaga Mică,
Rebra, Gropi, având în porţiunea bazală morene şi căderi de apă pe pragurile de stâncă lustruite
de gheţari.

Cea mai mare parte a rezervaţiei este ocupată de roci cristaline metamorfice din Pânza de Rodna
(Precambrian superior). Formaţiunea de Voşlobeni este constituită din micaşisturi cu nivele de
paragnaise, cuarţite şi amfibolite, cu nivele de dolomite şi calcare cristaline (Turnu Roşu, Piatra
Albă).

Tipul şi subtipul de sol predominant este brun feriiluvial tipic, întâlnindu-se şi solurile brun
eumezobazic şi brun acid.

În rezervaţie sunt prezente mai multe lacuri glaciare:

- Iezerul Pietrosului

- Buhăescu I,

- Buhăesu II

- Buhăescu III

- Buhăescu IV;

Rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia - s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind
aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand
codul 2565.

Rezervaţia fosiliferă este situată la poalele Vf. Igniş (1307 m) în partea de Sud (în Groapa
Chiuzbăii a localităţii Chiuzbaia).

Aceasta se află în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001

45
prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor
naturale .

Aici se află un important depozit fosilifer, cu o suprafaţă de 50 ha, zona este caracterizată
ca fiind una din cele mai bine conservate flore pliocene din România.

Flora fosilă cuprinde 55 de familii, 107 genuri şi 240 de specii, elementele est-asiatice şi
nord-americane având o frecvenţă asemănătoare (31,09%), fiind prezente şi plante caracteristice
Europei Centrale şi de Sud (12,60%), plante balcanice-caucaziene (5,85%) şi plante
mediteraneene (5,58%).

Rezervaţia PIATRA REA

Rezervaţia Piatra Rea s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea
Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2589,
se afla in cadrul Parcului National Muntii Rodnei si face parte din categoria a I - a , rezervatie
stiintifica.

Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei
sălbatice, diversităţii biologice.

Rezervaţia se află în localitatea Borşa şi are suprafaţa de 50,00 ha, iar altitudinea medie la care
se găseşte este de 1500 m. Aceasta este delimitată de paralele Fântâna (în E) şi Cimpoiasa (în V)
aici se afla una dintre cele mai spectaculoase csacade din Carpati, cascada Izvorul Cailor, o
cadere de apa de circa 80 m..

Relieful acestei zone de eroziune este creat în calcare cristaline, cu platou structural cu
fenomene endo şi exocarstice (ravene, peşteri, doline, lapiezuri).

Aici se poate întâlni o vegetaţie diversă începând cu cea nemorală şi până la cea subalpină şi
alpină, cu numeroase specii rare cum sunt:

- Guşa porumbelului (Silene nivalis)

46
- Păiuşul (Festuca porcii)

- Clopoţelul de munte (Campanula carpatica)

- Şopârliţa (Veronica baumgartenii)

- Ghintura (Gentiana lutea)

- Mierea ursului (Pulmonaria filerszkiana)

- Floarea de colţ (Leontopodium alpinum) - ocrotită

- Smărdarul (Rhododendron sp.) - ocrotit

Majoritatea zonei forestiere din cadrul rezervaţiei este formată din molid (Picea abies),
întâlnindu-se într-un procent redus şi brad (Abies alba), fag (Fagus silvatica), scorus (Sorbus sp.)
paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior) s.a.

Ca specii de animale în această zonă întâlnim:

- ursul (Ursus arctos) - ocrotit

- cerbul (Cervus elaphus)

- capra neagră (Rupicapra rupicapra) – ocrotită

2.Monumente ale naturii

Lacul Albastru

Rezrvaţia Lacul Albastrru s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea
Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2564.

Aria naturală protejată Lacul Albastru este situat in versantul nordic al Dl. Minei, având
suprafaţă de 0,50ha.

Acesta se află în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001

47
prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor
naturale .

. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau utilizare

a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea condiţiilor
pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

Lacul Albastru este amplasat într-o mică depresiune formată în urma surpării lucrărilor
miniere de exploatare de pe filonul Domnişoara.

Depresiunea este situată în centrul unei platforme dispuse pe flancul sudic al Dealului Minei
(730 m), la cota de 530 m, platformă cu extindere E-V de 150 m şi lăţime N-S de 110 m, cu
numeroase surpături, excavaţii şi resturi de hălzi provenite din exploatarea minieră. Roca gazdă
este reprezentată de andezitele cu piroxeni + hornblendă şi cuarţ de Baia Sprie, cu nivele de
brecii, tufuri şi marne cărbunoase, roci intens transformate hidrotermal (argilizare, silicifiere,
adularizare).

Lacul are origine antropică, format prin surparea unor lucrări miniere de exploatare în anii
1919-1920

Lacul este de formă eliptică, aproape circulară, cu raza de 40-45 m şi o adâncime de 4 m.

Bazinul hidrografic are suprafaţă redusă (6370 mp), apa provenind din precipitaţii şi mici izvoare
ce provin din precipitaţiile infiltrate în lucrările miniere din versantul sudic al Dl. Minei. Ca
urmare a conţinutului de sulfuri din vechile excavaţii miniere, apa acumulată în lac are o culoare
verde intens, uşor albăstruie, culoare determinată de prezenţa sulfatului de fier (0,3 mg/l)
melanterit FeSO4 , 7H2O şi calcanit CuSO4 , 5H2O, este prezent de asemenea acidul sulfuric liber
(7,8 mg/l), ceea ce face ca pH-ul apei lacului să fie de 4.

Prin chimismul apelor sale, Lacul Albastru este unic în România

Peştera Vălenii Şomcutei

Peştera Vălenii Şomcutei fost descoperită în anul 1977 având codul 2566 şi se află în
custodia Clubului de Speologie Montana din Maramureş în baza prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

48
 Scopul principal al declarării peşterii ca arie naturală protejată este cel de conservare a
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice.

. Peştera se află la altitudine de 30 m, având dezvoltarea de 176 m, o singură intrare şi are

suprafaţa de 5.00 ha.

Aceasta este o peşteră în calcare badeniene cu alge calcaroase nodulare de tip lithothamnium
şi este un sit arheologic din epoca bronzului (loc ritual cu resturi ceraamice acestea fiind
motivele care au dus la ocrotirea acestei peşteri.

Peştera se găseşte pe afluentul stâng al Văii Vălenior, pe versantul drept în satul Vălenii
Şomcutei, în comuna Şomcuta Mare, din judeţul Maramureş.

Accesul se face din satul Văleni Şomcutei se urcă de-a lungul Văii Vălenilor spre sud, după
ultimele case urcăm în continuare, lăsăm un afluent stâng în dreptul unui grajd. La următorul
afluent stâng se părăseşte valea principală urcând pe afluent se intră în pădure şi în versantul
drept se urcă pe un torent a cărui apă curge din peşteră.

Peştera este o dezvoltare pe o direcţie generală N-S , este o peşteră debitoare având un curs
de apă subteran permanent , intrarea are o înălţime de 2,2 m cu lăţimea de 2 m. Urmează un
tronson de 12 m lungime cu înălţimea de 1,2 m pe lăţime 1 m, ce debusează într-o sală. Urmează
un alt tronson de 40 m lungime ascendent, cu înălţimi de la 2 la 4 m, sector în care întâlnim mici
lacuri formate pe gururi, săritori, terase aluvionare, marmite. Apoi urmează un tronson de 10 m
lungime şi înălţime de 15 m iar în dreapta este formată o mică galerie ce mărgineşte un pilier.
Tronsonul de final este de cca.10 m lungime şi cu înălţimi de 0,7 - 2,5 m, acesta este un sector
fosil cu prăbuşiri iar în dreapta este un lac cu adâncimea de 0,6 m. În capătul peşterii aceasta are
înălţimea de 0,7 m iar terminusul constă în 3 galerii impenetrabile, afluenţi ai cursului
principal.

Peştera cu Oase de la Poiana Botizii

Peştera Valea Rea a fost descoperită în anul 1980 având codul 1010 şi se află în custodia
Clubului de Speologie Montana din Maramureş în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

49
 Scopul principal al declarării a Peşterii cu Oase de la Poiana Botizii ca arie naturală
protejată este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii
biologice.

Motivule pentru care această peşteră este ocrotită sunt următoarele:

- în sec. al XIX lea de aici s-a extras un depozit de oase de Ursus speloeus şi oase de
ierbivore roase (probabil există încă la Cluj Napoca în colecţiile fostului Muzeu
Ardelean)

- concreţiuni, urme de locuinţe

- microcarst complex într-un olistolit mic (350 X 200 m) din pânza wildflişului

Peştera se află la altitudine de 285 m, având dezvoltarea de 40 m şi o singură intrare. Se află

localizată pe valea Pietrii, pe afluentul stâng văii Poienii, pe afluentul stîng al râului Lăpuş, pe
versantul vestic al muntelui Piatra Pinţii din comuna Băiuţ, satul Poiana Botizii.

Accesul spre peşteră se face de la Gura văii Poieni (4 km de Strâmbu Băiuţ, 21 km de Tg.
Lăpuş) se urcă pe drumul spre Poiana Botizei cca. 2 km, apoi se traversează valea şi se urcă pe
poteca dintre cele 2 fire ale Izvorului Pietrei până sub Piatra Pinţii, intrarea este situată pe
versantul vertical al stâncii de sus.

Este o peşteră fosilă, fiind dezvoltată pe o direcţie generală V-ESE, intrarea are înălţimea de 3
m, urmează un sector descendent până la cota 2,8 m, după o săritoare de 2 m, înălţimea galeriei
are 3 m, în dreapta este o galerie de 6 m lungime şi înălţimea de 2,5 m debuşează printr-o
fereastră în tavanul galeriei principale, se continuă descendent de la 2,8 m pînă la 7,7 m unde
galeria atinge înălţimi până la 8,8 m. Galeria urmează ascendent până la terminus pe o lungime
de 20 m, aici fiind 3 săritori şi este partea concreţionată a peşterii, înălţimea are 2 m, lăţimea
generală a peşterii are 1 m, terminusul este o restricţie de 0,2 m lăţime la cota de - 1,9.

Peştera cu Oase este "subiectul" primei lucrări de speologie referitoare la o peşteră din judeţul
Maramureş, cea redactată de Primics Gy în anul 1986.

Rezervaţia STÂNCĂRIILE SÂLHOI - ZÂMBROSLAVELE

50
 Rezervaţia s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de
Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2569. Aceasta s-a
înfiinţată în anul 1977 in scopul protectiei zonei de stancarie si a doua statiuni, ca rezervaţie
botanică pentru ocrotirea plantei Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

Este situată în localitatea Borşa, are suprafaţă de 1,00 ha iar altitudinea medie la care se
găseşte este de 1290 m.

Aceasta se află în administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului în baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Zona rezervaţiei este un versant puţin înclinat în malul drept al V. Măguriţei cu bolovănişuri
de calcare eocene provenite din stâncile din amonte.

Două zone de izvor, mlăştinoase, cu substratul constituit din bolovăniş de calcare eocene
constituie cele două staţiuni cu Cochlearia pyrenaeica var. borzaeana.

Din localitatea Şesuri (jud. Suceava, pe Bistriţa Aurie - DN 18), se urmează DF pe V. Şesuri - V.
Zâmbroslavele până în V. Măguritei din bazinul V. Sâlhoi (11 km). Rezervaţia este situată
amonte de curba DF, când aceasta traversează V. Măguriţa.

Mlaştina Vlăşinescu

Mlaştina Vlăşinescu s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea
Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2571:
Mlaştina Vlăşinescu este situată pe teritoriul al comunei Deseşti, pe platoul Izvoare.

Aceasta se află în custodia Societatii Ecologiste din Maramures, în baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea
nr.462/2001 şi prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii
custodiei ariilor naturale .

51
 Scopul principal al ariei naturale "Mlaştina Vlăşinescu" este cel de conservare a diversităţii
biologice. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau
utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea
condiţiilor pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

Mlaştina Vlăşinescu situata pe platoul vulcanic Izvoare, a masivului Igniş pe versantul nordic,
la confluenţa pârâului Igniş cu pârâul Vlăşinescu , unde există un complex mlăştinos de 4,5 ha,
format dintr-o mlaştină oligotrofă (turbărie), iar spre periferie se află mlaştini mezo şi eutrofe.
Aceasta este situată la altitudinea de 870 m, iar suprafaţa totală protejată este de 3,00 ha.

S-a format într-un rest de crater vulcanic stins, în care s-a acumulat vegetaţie, care s-a
transformat în turbă şi pe suportul căreia , s-a creat mlaştina oligotrofă în suprafaţă de 3 ha.
Stratul de turbă are grosimea de maximă de 5,4 m, iar grosimea medie este de 2,9 m(după I.
Petrescu).

Solul este de natură organică, turbos, specific mlaştinilor oligotrofe.

Flora acestui complex mlăştinos cuprinde numeroase specii. Caracteristice zonelor de

turbarie, unele sunt destul de rare la noi în ţară. Dintre acestea amintim: specii de Rogoz - (Carex
canescens, Carex rostrata, Carex fauciflora),Roua cerului - Drosera rotundiflora, Feriga de
mlaştină - Dryopteris cristata, Bumbăcariţa - Eriophorum vaginatum, Brădişorul - Lycopodium
selego, Trifoiul de baltă - Menyanthes trifoliata, Molid - Picea abies, Scoruşul de munte -
Sorbus aucuparia, Mesteacăn - Betula Veriegata.

Fauna în arealul mlaştinii este bogată şi este reprezentată de: Sălămâzdra carpatica - Triturus
montondoni, Buhaiul de baltă - Bombina variegata, Broasca Roşie de munte - Rana lanceta,
Şopârla de munte - Lacerta vivipara, Vipera - Vipera berus.

Tăul lui Dumitru

52
 Rezervaţia Tăul lui Dumitru s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind
aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional -
secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2572.

Aria naturală este situată pe teritoriul administrativ al

municipiului Baia Mare, în localitatea Blidari şi are suprafaţa
de 3,00 ha.

Acesta se află în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în

baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001
prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor
naturale .

Scopul principal al ariei naturale "Tăul lui Dumitru" este cel de conservare a diversităţii
biologice. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau
utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea
condiţiilor pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

Turbăria Tăul lui Dumitru este situată pe platoul constituit din andezite piroxenice, situat pe
culmea dintre V. Sturului şi V. Brazilor, in mijlocul turbarii se afla un ochi de apa, având
dimensiuni de 15 x 20 m, cu deversare spre vest (V. Sturului). Acesta este o turbărie oligotrofă
care este drenată şi spre est (spre V. Brazilor).

Vegetaţia reprezentativă acestei turbări este: Andromeda polifolia, Eriophorum vaginatum,

Vaccinium uliginosum, Vaccinium oxycoccos, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Empetrum
nigrun, Carex rostrata, Oxycoccus quadripetalus, Oxycoccus microcarpus, Molinia coerulea,
Carex panciflora, Nordus stricta, Vaccinium myrtillus, Potentilla erecta. Iar din genul Briofite
(muşchi) sunt următoarele specii: Sphenolobus minutus, Dicranodontium denudatum, Pohlia
nutans, Sphagnum pylaesia.

Rezervaţia Creasta Cocoşului

53
Rezervaţia Creasta Cocoşului a fost declarată arie naturală protejată în anul 1954 conform legii
nr. 5/2000, sub codul 2577 şi are o suprafaţă de 50 ha, face parte din categoria a -III- a I.U.C.N.
de arii protejate - monumente ale naturii, iar scopul acesteia fiind protecţia şi conservarea unor
elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică şi peisagistică deosebită.

Aceasta se află în custodia Asociaţiei "Ecologic" Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

Rezervaţia este amplasata în Munţii Gutâi, în judeţul

Maramureş, la o distantă de aproximativ 35 km de oraşul Baia
Mare. În cadrul rezervaţiei se evidenţiază "Creasta Cocoşului",
care da numele rezervaţiei, reprezentând o colină ascuţită,
crenelată, de circa 200 m lungime, aflată la o altitudine medie de
1200 m, cu o orientare spaţială aproape verticală, după direcţia
NV - SE. La sud de creasta principalã se aflã centrele miniere
Baia Mare, Baia Sprie şi Cavnic, centrul turistic Mogoşa şi
Complexul Şuior, iar la nord, peisajul idilic cuprinde tăurile de munte Chendroaiei şi
Morărenilor.

La baza crestei s-au instalat fitocenoze ale asociaţiei Campanulo-Juniperetum nanae edificată
de ienupăr. Cea mai mare parte din suprafaţa teritoriului este ocupată de asociaţia edificată de
afin şi merişor. Fitocenozele aparţin asociaţiei Vaccinietum myrtili.

Din punct de vedere floristic se prezintă o diversitate de specii, dintre care amintim: ienupărul
- Juniperus communis, jneapănul - Pinus mugo, afinul - Vaccinum myrtillus, merişorul -
Vaccinium vitis-idaea, lilium martagon - crin de pădure, Antennaria dioica - parpian, Dianthus
cartusianorum - garofiţa.

Din punct de vedere al faunei cea mai periclitată specie de răpitoare identificată pe teritoriul
rezervaţiei este Acvila de munte - Aquila chrysaetos şi Acvila ţipătoare mică - Aquila pomarima .
Alături de acestea mai trăiesc şi alte specii cuibătoare importante din punct de vedere al
biodiversităţii: Crex crex - Cristel de câmp, Lanius collurio - Sfrâncioc roşiatic, Bubo bobo -
Buha.

54
Rezervaţia PONORUL IZEI

IZVORUL BATRANA

Ponorul este o insurgenţă în care apele pârâului pătrund în peştera Iza. Ponorul de la
intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi în care apele pârâului
Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade; fenomene endocarstice de excepţie,
monumentale, dezvoltate în calcare eocene.

Cai de acces:

Din Moisei se urcă pe DF de pe Izv. lui Dragoş 7 km, apoi pe potecă, pe p. Sterpu
(denumirea cursului inferior al V. Măgurii) 4 km până la ponor.

Din Dl. Moiseiului (DN18) se urmează DF spre sud, pe V. Izei 7 km până la Izbucul Izei. De
aici, încă 2 km în amonte, apoi 2 km la stânga pe DF de pe p. Celaru, de unde pe potecă
nemarcată, cca 1 oră până la peşteră.

Ponorul de la intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi
în care apele pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade; fenomene endocarstice
de excepţie, monumentale, dezvoltate în calcare eocene.

Rezervaţia PEŞTERA BOIU MARE

55
 Rezervaţia Peştera Boiu Mare (cunoscută sub numele La Peşteri) s-a innstituit ca arie
protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional -
secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2587.

Aceasta se află în administraţia primăriei comunei Boiu Mare în baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Peştera se află în localitatea Boiu Mare, si face parte din clasa C, in lungimea de 31,00 m.
Intrarea în peşteră se află într-o dolină cu pereţi abrupţi.

Rezervaţia IZVORUL ALBASTRU AL IZEI

Rezervaţia IZVORUL ALBASTRU AL IZEI s-a constituit ca arie protejată

prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului
Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2582. Rezervaţia este
situată în localitatea Săcel şi are suprafaţa de 100 ha

Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional

Munţii Rodnei, aflată în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA,
în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000,
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei şi faunei sălbatice prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea
administrării sau atribuirii custodiei ariilor naturale .

Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice, diversităţii biologice şi se mai urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei.

Izvorul Albastru al Izei (denumit şi Izbucul Izei) este resurgenţa apelor intrate în subteran în
peştera Izei (la sud de Vf. Bătrâna, în rezervaţia Peştera Izei).

56
 Fenomenele carstice se dezvoltă în calcare eocene care stau peste cristalinul munţilor
Rodnei, marcând vechea linie de ţărm din Eocen. Amonte de Izbucul Izei se află Uliţa de Piatră,
defileu săpat în calcare eocene, cu pereţi stâncoşi de 4-8-10 m înălţime, pe alocuri cu aspect de
canion, cu pereţii foarte apropiaţi.

Apa ce iese în Izbucul Izei intră în subteran în Vf. Măgurii, la cca 2 km SV (distanţă aeriană).
Izbucul a fost plonjat pentru prima dată de scafandrul Florin Păroiu în 7 septembrie 1981, acesta
observând o gură de galerie colmatată cu bolovăniş.

La 13 mai 1984, sifonul (lungime 30 m, denivelare -5 m) este depăşit de o echipă de 3

scufundători (I. Grigore, S. Sârbu, M. Oancea), explorându-se în continuare cca 500 m de galerie
aerată până la un nou sifon.

Ponorul de la intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi în
care apele pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade, rezultând fenomene
endocarstice de excepţie, monumentale, dezvoltate în calcare eocene

PARCUL NATURAL MUNŢII MARAMUREŞULUI

Parcul Natural Munţii Maramureşului s-a înfiinţat prin Hotărârea de Guvern 2151/2004
privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

Parcului are scopul de menţinere a interacţiunii armonioase a omului cu natura prin

protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale
terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale
populaţiei locale. De asemenea, oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se
încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

Acesta este situat în oraşele : Vişeu de Sus, Borşa şi

comunele, Bistra, Petrova, Ruscova, Repedea, Poienile de Sub
Munte, Moisei, Vişeu de Jos, Leordina, iar suprafaţa acestuia
este de 148850 ha.

57
 Parcul are următoarele limite:

- Limita Vestică porneşte din B.S. 284 (UP I Bistra), coboară spre Sud, prin vf. Tocarnea,
include Defileul Vişeului dintre localităţile Bistra şi Valea Vişeului.

- Limita de Sud este Valea Vişeului, incluzând perimetrele localităţilor Valea Vişeului,
Bistra, Petrova, Leordina, Vişeu de Jos, Vişeu de Sus, Moisei şi Borşa, până în Pasul Prislop
1416m, de aici pe DN 18 până la Şesuri, B.S. 162 (UP. VII Izvorul Bistriţei).

- Limita Estică urcă pe pârâul Şesuri până în Pasul Măgura, coboară pe valea Bănăriri până
la Sâlhoi (canton silvic), urcă în vârful Sâlhoi (B.S.107), trece prin bornele silvice 102, 149 şi
coboară la B.S. 196, din Izvorul Ursului, urcă pe drumul forestier până la B.S. 237. De aici urcă
pe picior în Culmea Sărata la B.S. 236.

- Limita Nordică este Culmea Jupaniei, trece prin vârfurile Ciungii Bălăsânii 1800m,
Jupania, 1850m, urmărind limita O.S. Vişeu până în frontiera de stat cu Ucraina. Limita Nordică,
în continuare, este frontiera de stat, care trece prin vârfurile Ignăteasa, Comanu, Budescu Mare,
Stogu, Holovaciu, Pop Ivan, Poloninca, Muncelaşu şi coboară pe pârâul Nariţa în localitatea
Valea Vişeului. De aici limita parcului natural este râul Tisa până la B.S. 284.

Munţii Maramureşului sunt cel mai înalt masiv montan

situat pe graniţa de stat a României, punct de convergenţă a mai
multor regiuni etnografice (Maramureşul românesc, Zakarpatia,
Bucovina de sud şi de nord, Galiţia). Situaţi în partea nordică a
Carpaţilor Orientali, munţii Maramureşului se învecinează la
est cu Obcinele Bucovinei, la sud cu munţii Rodnei şi
depresiunea Maramureşului, iar la nord cu munţii Rahiv,
Cernahora şi Civcin (Ucraina).

Munţii Maramureşului au un caracter destul de clar individualizat din punct de vedere

geologic, prezentând o structură extrem de complexă. Structura geologica este caracterizată de
larga dezvoltare a pânzelor de sariaj de vârstă cretacică, pânze de soclu ce aparţin Unităţii
Dacidelor Mediene. Aceasta este constituită din mai multe unităţi suprapuse prin sariaj, care de
jos în sus sunt pânzele infra-bucovinice, pânza sub bucovinca şi pânza bucovinca.

Fragmentarea morfologică a masivului este o caracteristică a Munţilor Maramureşului,

reţeaua hidrologică determinând o separare şi o fragmentare a zonelor înalte ale masivului.

58
Substratul geologic variat determină şi o morfologie extrem de variată a zonelor înalte, ceea ce
reprezintă un unicat în Carpaţi.

Dintre caracteristice floristice ale masivului sunt:

- narcisele -Narcissus radiiflorus (N.Stellaris). denumite de localnici aiuţ de munte, ce acoperă

poieni întinse în masivele Pop Ivan, Şerbanu, Pecealu, urcând până la golul alpin şi crescând
uneori printre jnepeni;

- păstăiata (Lunaria rediviva) -simbolul distinctiv al păcurarilor ce coboară toamna din munţi,
având la pălărie acest simbol al florei montane;

- floarea dragostei ( Botryclium lunaria ), Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

Să mai menţionăm că aici vom găsi şi flori care sunt simbolul munţilor în alte zone: bulbucii de
munte (Trollius europaeus), care la obârşia V. Tomnatecului coexistă paşnic cu narcisele),
smârdarul sau bujorii de munte (Rhododendron myrtifollium), floarea de colţ (Leontopodium
alpinum) sau steluţa după cum e denumită aici, la fel ca în munţii Rodnei şi desigur multe
altele.

Rezultatele cercetărilor asupra faunei indică prezenţa a 136 specii de Diptere (dintre care 11
descrise pentru prima dată în România), peste 200 specii de Coleptere şi 136 specii de
Lepidoptere (fluturi) din 29 familii. Ihtiofauna este săracă din cauza mineritului, accidentelor
ecologice de tip "Novăţ"şi braconajului. Lostriţa (Hucho hucho) care nu cu mulţi ani în urmă era
întâlnită pe multe râuri ale masivului, este prezentă acum doar pe Tisa. Păstrăvul indigen (Salmo
trutta fario) şi lipanul (Thymallus thymallus) sunt încă răspândiţi pe unii afluenţi ai Vişeului, pe
Bistriţa Aurie şi pe Ţibău. Este prezent şi cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi), specie
endemică pentru Maramureş.

În munţii Maramureşului se atestă existenţa a 8 specii de amfibieni, 6 specii de reptile, 95

specii de păsări (între care coc soşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) este o raritate, iar cocoşul de
munte (Tetrao urogallus) o prezenţă agreabilă ce se oferă uneori privirii turiştilor, spre încântarea
acestora) şi a 31 specii de mamifere. Dintre mamifere, două specii sunt periclitate cu dispariţia:
nurca (Mustela lutreola) şi râsul (Lynx lynx). Speciile de interes cinegetic se menţin încă la
efective importante, deşi cu excepţia mistreţului şi ursului ele sunt sub 50% faţă de cele din anul
1976.

59
 Conform OUG nr. 552/26.08.2003 Parcul Natural Munţii Maramureşului cuprinde zece zone
de conservare specială:

- Naclovadaţi - 237 ha

- Zaslău - Runc - Hliubochi - 745 ha

- Şerban - Pop Ivan - Hututeanca - Tomnatic - Sehleanu - 1050 ha

- Farcău - Vinderel - Mihailec - Petriceaua - Cârligătura - 1920 ha

- Piatra Socolău - 613 ha

- Tarniţa - Boşotin - Budescu - 890 ha

- Lutoasa - Pecealu - Băiţa - 930 ha

- Băiţa - Bardău - Tunel - CFF - Terchila - 1095 ha

- Comanu Mic - 300 ha

- Izvorul Boului - jupania -265 ha

Principalul obiectiv turistic rămâne valea Vaserului, datorită căii ferate forestiere inguste cu
o lungime de peste 40 km, acest tip de transport devenind o atracţie turistică deosebita datorită
numărului redus de astfel de mijloace de transport

Parcul Naţional Munţii Rodnei

Rezervaţie a Biosferei

Parcul Naţional Munţii Rodnei (PNMR) înfiinţat în anul

1932 prin Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 1949, reconfirmat
prin Legea nr.137/1995 şi prin Legea 5/2000, este arie naturală
protejată de interes naţional şi internaţional, fiind încadrat,
conform Legii 462/2001 în categoria parcuri naţionale.

Scopul principal al Parcului Naţional Munţii Rodnei -

Rezervaţie a Biosferei este cel de conservare a habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice .De
asemenea se urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei, astfel încât utilizarea resurselor naturale să

60
nu contravină obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile
educaţionale, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

Acesta a fost desemnat Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul MAB UNESCO la cea de a
VI-a sesiune a Consiliului Internaţional de Coordonare a Programului Om-Biosferă, de la Paris
din 1979.

PNMR este situat în partea de nord a judeţului Bistriţa - Năsăud , S-S-E a judeţului
Maramureş, întinzându-se pe suprafaţa de administrare a trei direcţii silvice:Bistriţa, Baia Mare
şi Suceava.

Suprafaţa totală a parcului este de 46,399 ha şi cuprinde următoarele zone

funcţiomale :

a) Rezervaţia Ştiinţifică - Pietrosul Mare, care corespunde categoriei I - a I.U.C.N. în

suprafaţă de 3.300 ha;

a. - Patra Rea in suprafata de 150 ha

b. - Bila - Lala in suprafata de 2893 ha

b) Monumente ale naturii - categoria a III - I.U.C.N.:

- Ponorul Bătrâna - 0,5 ha;

- Peştera şi Izbucul Albastru al Izei - 100 ha;

- Poiana cu Narcise Valea Secii - 5.0 ha;

- Peştera din Valea Cobăşel - 1.0 ha;

c) Rezervaţii naturale, categoria IV - I.U.C.N.

- Piatra Rea - 50 ha;

- Izvoarele Mihăiesei - 50 ha;

- Bila - Lala - 2,893 ha;

61
 Din totalul de 46.399 ha, în fond forestier Parcul Naţional Munţii Rodnei acoperă o suprafaţă
de 27.792 ha, repartizată pe raza a două judeţe astfel :

- Judeţul Bistriţa - Năsăud - 22.724,6 ha;

- Judeţul Maramureş - 5.068,3;

şi pe raza a trei Direcţii Silvice:

- Bistriţa - 17.008,5 ha,

- Baia Mare - 7.140,9 ha;

- Suceava - 3.643, 5 ha.

Flora reprezentativă a PNMR este formată din micromicete

care cuprind 390 de specii iar din speciile de lichieni se
întâlnesc 248 şi 26 infrataxoni (6 specii endemice, 20 specii
sunt rare pentru flora României). Se mai găsesc speciile briofite
care sunt în număr de 235 unităţii din 108 genuri şi 52 familii,
iar din flora cormofitelor care este foarte bogată se mai găsesc
respectiv 1123 specii de fanerogame.

Din flora corespunzătoare acestei zone câteva specii sunt mai semnificative precum cum ar fi:
smârdarul - rhododendron kotshy, zâmbru - pinus cembra, opaiţul Muntilor Rodnei - Silene
nivalis,

Fauna este formată din mai multe specii reprezentative printre care: enchitreide cuprinde 7
genuri cu 28 specii, iar dintre lumbricide se găsesc doar 12 specii. Se mai găsesc 20 specii din
care 6 endemice din genul diplopode, iar din genul chilopode se găsesc 36 de specii din care 6
endemice. Se mai găsesc 39 de specii de ortoptere şi 295 specii de macrolepidoptere care
prezintă şi speii periclitate şi vulnerabile.

Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată

în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, conform Ordinului MAPDR nr.
850/27.10.2003.

62
Capitolul III

Analiza si valorificarea potentialului turistic antropic

3.1 Obiective turistice religioase

Bisericile din Lemn din Maramures sunt exemple remarcabile de arhitectură ortodoxă
foarte bine conservată cu influente ortodoxe si gotice.

Bisericile demonstrează un mare nivel de maturitate artistică si mestesugarească: sunt

inguste, inalte, construite din busteni avind turnuri caracteristice cu unul sau două acoperisuri din
sindrila. Peretii bisericilor sunt in general construiti din busteni de stejar asezati orizontal. Sunt
expresii exceptionale ale mostenirii culturale ale acestei minunate arii muntoase din nordul
Romaniei si din acest motiv 8 din aceste biserici au fost incluse in Patrimoniul Mondial Al
UNESCO in 1999.

Bisericile din Maramures, natura inconjuratoare, oamenii locurilor sunt conectati spiritual
si au pastrat această legatură unicăa pană in ziua de astăzi.

3.1.1 Biserica Bârsana

63
Anul construcţiei: 1720
Locaţia: Bârsana, Sighetu Marmaţiei
Sumar: Bârsana este una din cele mai mari comune din Maramureş şi unul din cele mai
importante sate de pe Valea Izei. Biserica este foarte întunecată înăuntru. Pronaosul foarte mic şi
foarte jos nu are nici o fereastră. Naosul este mult mai spaţios, cu o boltă înaltă, dar nici aici nu
intră multă lumină. Termenul „bârsan” denumeşte un cioban care îşi ţine oile cu lână bogată şi
lungă, cuvântul devenind un prenume în timpurile
medievale. Satul Bârsana a fost în proprietatea
cneazului Stanislau, fiul lui Stan Bârsan, atestat în
documente între 1326 şi 1346. Trebuie ca până
atunci mănăstirea să fi existat de câteva secole,
după cum un document din 6 noiembrie 1405 atestă existenţa unui câmp al mănăstirii. Biserica a
fost folosită în scopuri monahale până în 1791, când mănăstirea a fost desfiinţată. În 1802,
sătenii au hotărât să mute biserica nefolosită în mijlocul comunităţii lor. Biserica stă acum pe o
colină, înconjurată de o livadă, şi este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor
Internaţionale a UNESCO. Ea a fost construită din grinzi mari din stejar, pe o fundaţie din
blocuri masive de piatră. Are un plan dreptunghic, cu o absidă poligonală în altar, care este un
pic mai îngust decât corpul principal al edificiului. Deasupra pronaosului se află turla, care nu
este foarte înaltă, dar încă dă un aer graţios întregului. În dreptul faţadei vestice, se află un portal
cu două caturi, fiecare cu stâlpi care formează bolţi rotunjite. Portalul a fost adăugat în 1900.
Acoperişul cu două streşini acoperă partea principală a bisericii, iar cel care acoperă altarul este
mai jos şi cu o singură streaşină. Acoperişul greoi e sprijinit de console, capetele bârnelor de sus
ale pereţilor, tăiate în forme decorative. O frânghie răsucită sculptată înconjoară biserica chiar
sub ferestrele mici.

3.1.2 Biserica Bogdan Voda

Anulconstrucţiei: 1718
Locaţia: Bogdan Vodă
Sumar: Biserica este una din cele mai vestite din regiune, şi pentru poziţia
sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri. Spre deosebire de
majoritatea altor biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Niculae” se află în

64
mijlocul satului, în centrul unei curţi cu cimitire. Numele original al satului este Cuhea, iar în
1970 a fost schimbat în Bogdan Vodă, domnitorul, pentru a comemora şi a-l onora pe domnitorul
Bogdan. El a condus cnezatul înconjurător din Cuhea, a trecut Munţii Carpaţi la jumătatea
secolului al XIV-lea şi a devenit fondatorul statului medieval Moldova. Săpăturile arheologice au
descoperit existenţa unei biserici din piatră, datată între 1330-1340 şi distrusă deja în timpul celui
de-al XVI-lea secol. Câteva materiale valoroase care merită enumerate în ceea ce priveşte
biserica Bogdan Vodă sunt constituite dintr-un candelabru sculptat în lemn, datat în secolul al
XVIII-lea, un interesant scaun episcopal gravat, tot din secolul al XVIII-lea, şi o colecţie de cărţi
rare, datate din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Biserica din lemn „Sf. Nicolae” nu este foarte
mare, are doar 18 Maramureş lungime, cu o turlă de aproape 25 Maramureş, care fără biserica
din piatră alăturată ar arăta destul de monumental.
Corpul central al bisericii, unde sunt naosul şi pronaosul, este dreptunghiular, iar absida altarului
este poligonală. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica, incluzând
altarul. Acoperişul central acoperă pronaosul şi naosul, iar cel al altarului este uşor coborât,
creând un înţeles de mişcare şi libertate pentru liniile edificiului. Turla pătrată se află deasupra
intrării în pronaos şi are un acoperiş ascuţit şi conic, mai înalt decât turla însăşi.

3.1.3 Biserica Sfintii Arhangheli,Cupşeni

Anul construcţiei: 1732
Locaţia: Cupşeni se află la 20 km nord de satul
Târgu Lăpuş.
Sumar: Biserica e foarte mică, iar întreaga structură
este acoperită cu un acoperiş unitar cu doar un
singur rând de streşini, cum e obiceiul în Lăpuş.

Biserica Sfintii Arhangheli din Cupseni, vazuta dinspre sud-vest.

Turla este mult mai impozantă decât cea din apropiere, a bisericii „Sf. Ilie”, acoperişul
înalt şi conic ridicându-se la o înălţime surprinzătoare. La baza acoperişului sunt patru mici
turnuri cu vârfuri ascuţite, de asemenea tipic pentru bisericile din Lăpuş.
În faţa faţadei vestice şi a intrării se află un mic portal. Cei şase stâlpi care sprijină acoperişul şi
suporturile sculptate, oblice, formează o arcadă. O scară simplă şi arhaică sculptată din rădăcina
unui copac duce spre clopotniţă.
O inscripţie fragmentară descoperită în interiorul bisericii datează picturile interioare în 1823.
Iconografia picturilor este similară cu cea a bisericilor din valea Cosăului.

65
3.1.4 Biserica Poienile de sub Munte

Anul construcţiei: 1788

Locaţia: Localitatea Poienile de sub Munte se află pe drumul judeţean DJ 187, la 16 km nord-est
de drumul naţional care leagă Vişeul de Sus şi Sighetu Marmaţiei.
Sumar: Biserica „Înaltarea Domnului la Cer” a fost construită într-un
amestec din două stiluri: cea mai mare parte a bisericii seamănă mult cu
bisericile tradiţionale din lemn maramureşene. Dar şirul lat de streşini şi
mai ales acoperişul în formă de clopot arată influenţe rutene. Împreună
cu Ruscova şi Repedea, aici se află una din cele mai mari comunităţi de
ucraineni din Maramureş. În 1948, guvernul a hotărât abolirea Bisericii
Greco-Catolice şi cei mai mulţi ucraineni au adoptat religia ortodoxă. Ei
au avut Vicariatul propriu în Sighetu Marmaţiei până în 1952, când a fost
transformat într-un Protopopiat, întemeiat în Poienile de sub Munte. Biserica are o formă
dreptunghiulară cu o absidă dreptunghiulară în altar, la capătul estic. Altarul este acoperit de
către un acoperiş mai coborât decât restul bisericii. Pe faţada vestică este un portal deschis. De
asemenea, poziţia bisericii este neobişnuită, edificiul aflându-se în mijlocul unei curţi deschise,
pe un teren drept.

3.1.5 Cimitirul Vesel de la Săpânţa

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa,judetul Maramureş,faimos pentru

crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene
din viaţa şi ocupaţia persoanelor inhumate. Pe unele cruci există
chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice,
persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră
moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în
legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea
era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.

Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Patras. Astfel, în 1935, Pătraş a
sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel
de cruci, sculptate din lemn de stejar , devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o
atracţie turis

66
3.2 Obiective Turistice cultural-istorice

Muzee

3.2.1 Muzeul Tărăncii – Dragomiresti

Muzeul este situat in localitatea Dragomiresti pe drumul principal, deschis in anul 2001.
Acesta functionează intr-o casă specifică zonei Maramureşului, constuctie din piatră, lemn şi
chirpici avand o curte relativ mică in care găsim adunate obiecte specifice muncii tărăncii din
zona Maramureşului.
Apare aici copacul specific zonei in care sunt puse oalele pe care le are o familie in
gospodarie.Numărul oalelor arata bunăstarea familiei şi sunt de diferite culori. Oala rosie
amplasată in varful copacului are rolul de a face cunoscut faptul ca fata familei respective este de
măritat, traditie care se pastrează pană in zilele noastre.
Muzeul s-a infiintat din dorinta de a aduce un omagiu femeii ca mamă, bunică, sotie, soră sau
prieten ăpentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea vietii umane.
Ţăranca maramureseană este cea care a păstrat peste veacuri
credinta crestină, datinile si obiceiurile traditionale, portul popular şi
dialectal.
In incinta muzeului obiecte ca:
- fusul cu turgalau specific zonei care are o legenda: ca să obtină
iubirea unei fete un baiat din sat a facut cadou acesteia un fus spunîdu-i ca daca va găsi piesa
care odata scoasă din fus il destramă ei doi se vor desparti, cum fata nu a găit
nici pană astazi piesa respectivă, fata a inceput sa-l placă pe baiat şi au rămas
împreună.
- obiecte specifice obţinerii ţesaturii din canepă, in,lână
- pomul cu oale.
-colaci specifici anumitor sărbatori şi obiceiuri, măşti folosite la diferite
sărbatori de flăcaii satului.
- zestrea necesară unei fete de măritat formată in cergi tesute la război, perini, cearceafuri, etc. in
culori vii cu motive geometrice şiflorare specifice zonei Maramuresului.
- cuptorul utilizat pentru gătit dar şi pentru dormit.
- modul interesant de a aşeza oalele de luta pe grinda casei datorita spatiului mic al incăperilor.
- costumul popular specific fiecărei localităţi din Maramureş. - artizanat (expoziţie cu vanzare
sau la cerere turistului i se oferă posibilitatea de a fi imbrăcat in portul specific zonei) .

67
3.2.2 Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei

Localizat la intrarea in oraşul Sighet, pe drumul dinspre Baia Mare, Muzeul Satului
Maramureşean se alătura in 1981, Muzeului Etnografic al Maramureşului ca o secţie în aer liber.
S-a constituit ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, fiind opera comună a
domnului Francisc Nistor şi a actualului director al instituţiei,
domnul Mihai Dăncuş.
Prin structura sa, creează impresia unui sat tipic
maramureşean.Uliţe drepte (principale) şi întortocheate, poteci şi
„prilazuri" alcătuiesc structura intimă a aşezării şi converg ca în
toate satele maramureşene, spre biserica.
Pentru casele expuse in muzeu s-a folosit lemn cioplit de meşterii
din zona, şi ilustrează locuinţe tipice slave, evreiesti, maghiare, germane şi românesti din
secolele 17 şi 18. Acestea sunt păstrate în condiţii foarte bune atât în interior cât şi pe exterior,
împreună cu motivele originale de pe uşi şi inscripţiile în Chirilică şi Arabă.

3.2.3 Sighetu Marmaţiei – Memorialul Durerii

Muzeul dedicat victimelor comunismului şi al rezistenţei a fost creat in anul 1993 în

clădirea fostei închisori comuniste de la Sighet. Această
inchisoare a fost folosită de comunişti ca lagăr de exterminare şi
încarcerare a opozanţilor politici ai vremii. Aici şi-au găsit
sfârşitul personalităţi politice deseamă ca Iuliu Maniu, Gheorghe I
Brătianu şi alte sute de persoane.

Muzeul de la Sighet este nominalizat de către Consiliul Europei printe primele trei locuri
ca şi cultivare a memoriei europene alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii
din Normandia.
Muzeul se compune din 50 de săli de expunere ilustrând rezistenţa anticomunistă şi
represiunea comunistă din Romania, printe acestea remarcându-se celulele în care au murit
Gheorghe I Brătianu şi Iuliu Maniu, expozitiile permanente dedicate acestora, sală dedicată
regimului Ceausescu , sală de tortură şi metodele de interogare ale

68
securitătii.
În curtea muzeului se află un loc de reculegere şi rugăciune în memoria sutelor de
oameni exterminaţi de lagărele comuniste.
În cadrul muzeului funcţioneaza şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.

Cetăti şi castele

3.2.4 Cetatea Chioarului

Centrul politic şi militar al domeniului Chioar, Cetatea de Piatră a fost

ridicată in secolul al XIII-lea pe un câmp izolat,într-o cotitură a râului
Lapuş: „Cetatea este situată la peste 400 m altitudine, pe şeaua unui deal
înconjurat de apa Lapuşului, care realizează la poale un defileu între stânci”
(Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980).
În anul 1378, Cetatea a fost donată voievozilor Balc şi Drag şi fratelui lor
Ioan, urmaşii voievozilor Dragoş din Maramureş, care au păstrat-o până la stingerea ultimului
reprezentant al familiei (1555).
Dintr-un document din 1556 rezultă că domeniul Cetaţii cuprinde 67 de localitaţi.
Între 1599 şi 1600, cetatea şi domeniul „s-a aflat din nou în mâini romaneşti”, „predăndu-se” lui
Mihai Viteazu, unificatorul principatelor române. La acea data, Chioarul devine district - parte a
unui comitat (judeţ) cu o anume autonomie.
După 1662, Mihai Teleki este numit în funcţia de căpitan al Cetatii Chioar, ulterior familia
extinzându-şi influenţa asupra întregului ţinut. Spre sfârşitul secolului, răscoala lui Rákoczi
matură Transilvania, iar chiorenii profită de ocazie şi se ridică împotriva lui Teleki. Dupa Pacea
de la Satu Mare (1711), „autorităţile nobiliare austriece hotărasc dăramarea Cetatii Chioar, pentru
a se evita regruparea aici a forţelor antihabsburgice”, fiind aruncată în aer.

3.2.5 Castelul Teleki din Pribilesti

Localitatea Pribileşti, comuna Satulung, a aparţinut domeniului

Cetăţii Chioar şi a făcut parte din proprietatile căpitanului Mihai Teleki.
Castelul a fost construit de Geza Teleki, ca şi resedintă de vară. In 1897,
edificiul a fost supraetajat şi modernizat. După Al Doilea Război Mondial,

69
familia Teleki a emigrat în străinatate, iar castelul a fost naţionalizat servind ca sală de cinema,
depozit pentru cereale şi sediu al CAP. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare.

3.2.6 Case memoriale

Există de-a lungul şi de-a latul judeţului Maramureş edificii (case simple, din pământ sau
palate nobiliare) cu valoare sentimentală adăugată certificatului de patrimoniu (datorat vechimii
sau stilului arhitectonic). Sunt acele construcţii binecuvântate prin faptul că au jucat rol de
maternitate sau adăpost vremelnic pentru oameni (români sau străini) care au devenit (sau erau
deja) personalităţi prestigioase ale vieţii culturale din ţară sau de peste hotare. Cei care le trec
pragul mărturisesc, cu sfială, că în prezenţa copleşitoare a obiectelor ce au aparţinut acelor
personaje (adăugate istoriei) simt o adiere răcoroasă de sorginte ideatică. Aceste lăcaşuri devin
pentru unii loc de pelerinaj, pentru alţii prilej de întâlnire cu istoria şi cultura. De regulă, se află
în administrarea muzeelor din regiune sau a comunităţilor locale.

Muzeul Memorial Vasile Lucaciu (Şişeşti). (Vezi

foto)Cuprinde casa parohială în care a locuit preot dr.
Vasile Lucaciu (1852-1922), Biserica Sfintei Uniri a
Tuturor Românilor (1890), documente, fotografii şi o
bibliotecă (15.000 volume). Vasile Lucaciu, supranumit
„Leul de la Şişeşti”, a fost un lider al mişcării de emancipare naţională a românilor din
Transilvania şi unul dintre artizanii făuririi României Mari.

Casa Memorială Ion Şiugariu (Băiţa). Situată pe dealul abrupt al

Băiţei, în apropierea Băii Mari, casa în care s-a născut poetul
Ion Şiugariu (1914-1945), face notă discorcondantă într-un
cartier rezidenţial în devenire. Şiugariu, absolvent al Facultăţii
de Litere şi Filosofie, a fost ales în 1941 preşedinte al Asociaţiei
Studenţilor Refugiaţi din toată ţara. Moare pe front, în munţii
Tatra. Opera sa a fost publicată postum.

Casa Memorială Elie Wiesel (Sighetu Marmaţiei). În imobilul

de pe str. Tudor Vladimirescu nr. 1 şi-a petrecut primii 15 ani
din viaţă Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace,

70
 romancier, dramaturg şi eseist. Muzeul a fost inaugurat în august 2002, în prezenţa lui Elie
Wiesel şi a preşedintelui român în exerciţiu.

3.3. Traditii si obiceiuri specifice regiunii

3.3.1. Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia”

În municipiul Sighetu Marmaţiei, fosta capitală administrativă a

Maramureşului Istoric, se desfăşoară, începând din 1968, un
fabulos Festival de Datini şi Obiceiuri de Iarnă. El este unic prin
originalitatea şi autenticitatea costumelor şi a producţiilor
folclorice prezentate, manifestările nefiind rodul unui scenariu sau regii ale organizatorilor, decât
în măsura în care aceştia au oferit un cadru pentru desfăşurare.

Prefaţat prin numeroase concerte de colinde, expoziţii de artă şi lansări de carte, festivalul
debutează pe 27 decembrie cu primirea Pluguşorului din Vadu Izei. Urmează alaiul formaţiilor
din localităţile maramureşene, care, la un moment dat, interpretează un colind, un joc cu măşti
sau un alt obicei specific de iarnă. Dracii, personaje mascate, căruţele şi călăreţii impresionează
asistenţa. Parada este urmată de un spectacol de gală.

Încă de la primele ediţii, festivalul a devenit de talie naţională, la Sighet fiind prezentate
obiceiuri strămoşeşti din Moldova, Bucovina, Banat, Oltenia şi Dobrogea, iar în ultimii ani,
printre participanţi regăsindu-se şi reprezentanţi din Ucraina, Republica Moldova şi alte ţări. Cu
siguranţă, organizatorii au în vedere un proiect prin care să valorifice potenţialul acestui festival
de tradiţie, drept un cadru ideal pentru o amplă manifestare etnică şi folclorică a reprezentanţilor
din ţările euroregiunii carpatice. Astfel, peste un brand eminamente local, putem aşeza, în
premieră, un brand euroregional, în virtutea promovării multiculturalismului.

Istoric: De remarcat faptul că iniţierea acestui festival s-a făcut în plin regim comunism.
Prima etapă a constituit-o organizarea unui concert de colinde în sala Teatrului Dramatic din
Baia Mare (28 decembrie 1968), în prezenţa membrilor Biroului Judeţean de partid şi ai
Consiliului Popular. În a doua etapă, manifestările s-au mutat la Sighet şi au primit o denumire
71
care să adoarmă vigilenţa autorităţilor: Festivalul datinilor şi obiceiurilor laice de iarnă. În 28
decembrie 1969, avea loc un concert de colinde în sala Studio din Sighet. A doua zi, pe străzile
oraşului, au defilat carele alegorice şi alaiul grupurilor de colindători. Alexandru Şainelic a
pregătit carele şi s-a preocupat de pavoazarea oraşului, iar pictorul Traian Hrişcă a confecţionat
48 de tablouri de pânză cu măşti, care au împodobit oraşul.

Manifestarea are şi o componentă ştiinţifică, de o excepţională valoare: Sesiunea de

referate şi comunicări ştiinţifice pe teme de folclor, ce se desfăşoară în a doua zi a festivalului
(începând din decembrie 1970). Mentorul acestei acţiuni este directorul Muzeului
Maramureşean, dr. Mihai Dăncuş. De-a lungul anilor, în cadrul sesiunii de la Sighetu Marmaţiei,
au susţinut referate şi prelegeri un număr impresionant de cercetători români şi străini, precum:
Jean Cuisenier, Claude Karnoouh, Gail Kligman Pop dar şi cercetători maramureşeni.

3.3.2. Specificul locuintelor maramuresene

72
Se recunoasc imediat dupa arhitectura lor foarte veche, utilizând tehnici proprii de constructie, cu
decoruri specifice zonei si lemn obtinut din padurile din jur. Sunt folosite cuie din lemn ce tin
impreuna diferitele parti ale structurii, asamblate dupa sistemul blockbau, prin imbucare.
Cu aceeasi metoda sunt ridicate si spectaculoase biserici, ale caror clopotnite isi inalta
vârfurile la peste 70 de metri, reprezentând cele mai inalte constructii din lemn din lume. Ele
caracterizeaza arhitectura religioasa româneasca cu un conservatorism tehnic ce se reflecta si in
casele de locuit.
Fara a fi limitate de granitele politice, timp de secole sistemele utilizate pentru construirea de
case maramuresene s-au extins pana spre teritoriile scandinave si cele din vestul Rusiei ce
margineau imensa Uniune Sovietica”.

Mari, pline de ornamente, portile caselor

maramuresene au stârnit intotdeauna curiozitatea si aprecierea
turistilor veniti de pretutindeni pe meleagurile tarii noastre.
Prin marimea lor („inalte cat o caruta incârcatâ cu fân”),
portile tipice acestor case ascund in spatele lor corpul principal al nucleului de locuit, ramânând
si astazi marea atractie a arhitecturii maramuresene.
Aceleasi porti mari se gasesc si azi, la foarte rarele constructii recente din lemn, cu toata
suita de panouri incrustate si ornate, ce reprezinta o adevarata istorie sacra a comunitatii: figuri
cosmice si zoomorfe ce invoca protectia divinitatii, rozeta solara si crucea, linia sarpelui si coltii
de lup care protejaza gospodaria, sunt ornamentele cele mai des intalnite. Textele incizate includ
data constructiei si numele artizanului ce a fost angajat sa efectueze lucrarea.

Usa de intrare, inserata in monumentala poarta a incintei private, este si azi, ca si altadata,
in mod voit mai scunda decat inaltimea medie a unei persoane: in felul acesta constrange pe cel
ce intra, ca in momentul in care trece pragul sa se inchine in semn de respect pentru proprietarii
casei.
Ferestrele, a caror dimensiune si asezare influienteaza organizarea interioarelor, sunt
construite in relief fata de pereti, in timp ce profilul lor si incrustatiile decorative le repeta pe cele
aflate pe poarta.
Caminul, cu hornul inglobat, se afla intotdeauna in centrul locuintei: primul foc se
aprinde sub auspiciul norocului si al bunei dispozitii dorite pentru toti cei ce locuiesc in casa,
reprezentând singura sursa de caldura prezenta in locuinta.

Piesele din lemn de brad, taiate in forme geometrice, ce acopera acoperisul casei, uneori

73
coborând si pe fatada, rezista ani de zile intemperiilor naturii. Stejarul este lemnul preferat
pentru grinzile care, mai scurte si mai solide decat peretii, sustin intreaga constructie, inaltate pe
o platforma de piatra.
Conform practicei milenare, lemnul ales, obtinut din zonele cele mai inalte ale reliefului
din jur, este lasat sa se usuce la soare mai mult de un an. in perimetrul proprietatii se gaseste
adesea si o fântană, sapată in curtea exterioară, in asa fel incat de apă pot beneficia si alte familii.

Nucleul locuinţei este intregit si cu o magazie, precum si cu un hambar pentru grâne ce

are in acelasi timp si funcţia de a adăposti animalele de curte, adesea având o dimensiune mai
mare decât intreaga casă.
Aceste case sunt renumite nu doar prin frumuseţea si unicitatea lor, ci si prin confortul
oferit: plecând doar de la aerul curat din interior datorat lemnului, care emană mirosul specific
uleiului de terepentină, deosebit de plăcut. Casele din lemn, acest excelent izolator termic
natural, mai au proprietatea de a fi răcoroase vara si călduroase iarna.

3.3.3 Specificul porturilor maramuresene

Toate piesele portului popular sunt produsul exclusiv al industriei casnice textile, având ca punct
de pornire culturile de plante tehnice (cânepa, inul) şi creşterea oilor (pentru producţia de lână),
apoi prelucrarea firelor (înmuiatul, meliţatul,
pieptănatul, etc.) şi în cele din urmă ţesutul pânzelor,
în microateliere casnice, croiul şi brodarea.

La toate acestea se adaugă meşterii specializaţi

în confecţionarea cojoacelor, sumanelor, gubelor,
opincilor şi pălăriilor.

În trecut, modelele şi gama coloristică erau conservate de către fiecare comunitate,

alcătuind o specificitate locală, prin care se transmiteau mesaje cu ajutorul unor simboluri:
„Ochii avizaţi ai localnicilor recepţionau motive, culori, compoziţii ornamentale specifice unui
anumit sat şi nu de puţine ori nu numai că erau în stare să citească mesajul, dar recunoşteau şi
anumite redundanţe în modul în care acesta fusese
formulat” (Corneliu Mirescu, 2006).

74
 Principalele elemente de identificare erau zadiile, prin dispunerea şi cromatica dungilor
orizontale (pentru femei) şi sumanul, prin lungime (pentru bărbaţi). Nuanţarea se făcea şi prin
croi, materiale auxiliare, lăţimea tivului, sisteme de închidere, poziţionarea buzunarelor, etc.
Elementul cromatic preponderent juca un rol decisiv în identificarea zonei de provenienţă,
îndeosebi în cazul zadiilor: galben deschis sau verde pentru Valea Marei, portocaliu pentru Valea
Vişeului, roşu pentru Valea Izei, fiecare în alternanţă cu dungi negre.

Portul maramureşean se remarcă prin eleganţă sobră, reţinută, este unitar şi are „un
caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone” (T. Bănăţeanul,
1965).

Costumul femeiesc este compus dintr-o basma înflorată (neagră la femeile mai în vârstă),
cămaşă cu decolteu dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi, poale peste care se îmbracă două
zadii, un pieptar din pănură sură sau un „lecric” (jachetă), guba din lână albă cu miţe lungi, iar ca
accesoriu „zgarda scumpă” (mărgele de corali) sau zgărdanele (ţesături de mărgele mici în jurul
gâtului).

Portul bărbătesc are ca element de bază cămaşa albă, scurtă, cu mâneci largi, vara gatii
(izmene) lungi până la mijlocul gambei, iarna cioareci din lână albă, chimir lat la brâu; lecric şi
gubă. Din gama accesoriilor notăm clopul şi straiţa ţesută în culori vii (T. Bănăţeanul, 1965).

3.4. Alte obiective turistice de natură antropică

Maramureşul a fost şi a ramas până astăzi unul dintre nucleele "tari" de civilizaţie şi habitat
aparte in spatiul geo-spiritual românesc. O călătorie în Maramureş este o incântare pentru turistul
dornic de cunoaşterea valorilor morale şi spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar
uitate in alte zone. Maramuresul este prin excelenta izvorul cel mai bine pastrat al traditiilor
strămoşeşti. Este locul în care simplitatea se îmbină armonios cu omenia, conferindu-le acea
noblete dătătoare de har. Vizitarea Maramureşului este ca o lecţie de istorie, cultură şi geografie
fără profesor. Nu trebuie decât să priviţi şi să ascultaţi cu mare atenţie spectacolul ce vă
înconjoară. Natura se desfăşoară maiestoasă de jur împrejur, iar viaţa localnicilor , atât de
liniştită dar atât de bogata, nu vă va lasă indiferenţi.
Masivul Pietrosul (Munţii Rodnei), de 2.303 m, la 10 km de Borşa, adăposteşte cea mai
importantă rezervaţie naturală din nordul ţării (de interes geologic, botanic şi faunistic). Masivul
prezintă numeroase urme glaciare (creste, văi, circuri, morene). A fost declarat de UNESCO
rezervaţie a biosferei. Munţii Gutâi (1.443 m), acoperiţi cu păduri seculare, fac parte din cadrul

75
lanţului munţilor vulcanici. O privelişte bizară oferă „Creasta Cocoşului”, la 12 km de Baia
Sprie, imens bloc de andezit care domină împrejurimile cu semeţia lui sălbatică, formează o
rezervaţie geologică. Munţii Ţibleş (1.839 m altitudine maximă), presăraţi cu poieni, stânci şi
stâne, având traseele lungi şi obositoare, ce necesită multe popasuri. Alţi munţi: Munţii
Maramureşului, cu vf. Farcău de 1.957 m.
Valea Vaserului se caracterizează printr-o succesiune de peisaje inedite, şi formează unul
dintre cele mai impresionante defilee înguste ale Carpaţilor răsăriteni, presăraţi pe ambii versanţi
cu zeci de izvoare minerale. Valea Izei şi Valea Marei (pe DN 18), trasee care oferă pe lângă
peisaje de un mare pitoresc şi satisfacţia vizitării unora dintre cele mai vechi biserici din lemn,
precum şi a unui şir întreg de porţi maramureşene, adevărate arcuri de triumf rustice. Alte văi şi
cascade: Puzdrele şi Cailor, cu o cădere de 40 m.
Lacul de acumulare Friza, pe râul omonim, la 10 km de Baia Mare, se adresează turismului
recreativ. Alte lacuri: Ocna Şugatag şi Coştiui, lacuri sărate cu valoare curative, Lacul glaciar
Iezerul, în masivul Pietrosu. Staţiuni Borşa (la 850 m altitudine), staţiune balneoclimaterică şi de
odihnă la poalele Munţilor Rodnei. Clima este blândă (temperatura medie iarna: 80C, iar vara
200C), cu aer puternic ozonat datorat pădurilor de brazi care înconjoară staţiunea. Atracţia
turistică de care se bucură Borşa este rezultatul numeroaselor posibilităţi de drumeţie şi mai ales
de practicare a sporturilor de iarnă. Pe versanţii nordici ai munţilor Rodnei, zăpada se menţine
până în timpul verii, iar uneori persistă chiar de la un an la altul. Dispune de pârtii de schi pentru
toate categoriile de practicanţi şi de o trambulină naturală, de asemenea, există telescaun şi
teleski. Tratamentele efectuate în cadrul bazelor din staţiune include terapii moderne,
naturiste, mofete naturale. Căile de acces sunt: feroviare - gara Vişeu şi apoi cu mijloace auto,
rutiere - DN 18, Baia Mare - Sighetul Marmaţiei - Borşa, DN 17 şi DN 18 Suceava - Pasul
Prislop - Borşa, DN 17C şi DJ 186 Bistriţa-Năsăud - Borşa. Ocna Şugatag (la 20 km de Sighetul
Marmaţiei), staţiune balneoclimaterică (la 490 m altitudine, la poalele lanţului vulcanic Tibleş-
Gutâi). Complexele turistice Izvoarele, Mogoşa şi Crăciuneşti.
Turnul lui Ştefan de la Baia Mare, interesantă construcţie în stil gotic ridicată în 1347, ce
seamănă cu turnul vechii primării din Praga. De la înălţimea sa de 50 m, turnul oferă o frumoasă
panoramă asupra oraşului. Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, făcea parte din sistemul de
fortificaţii al oraşului (sec. XV). Se spune că de aici s-a tras glonţul care l-a ucis pe vestitul
haiduc Pintea Viteazul. Alte vestigii istorice: Clădirea Monetăriei din Baia Mare (1734 - 1738),
azi sediul Muzeului Judeţean, Ruinele Cetăţii Chioarului de lângă Şomcuta Mare, menţionată
documentar în 1319, Ruinele cetăţii Bogdan Vodă.
Bisericile din lemn ocupă un loc aparte în fondul de aur al creaţiei populare din România,
unice în lume prin formele şi ornamentele specifice stilului românesc. În satele maramureşene se

76
întâlnesc numeroase astfel de construcţii care rămân expresia cea mai vie a măiestriei populare.
Adevărate monumente de artă arhitecturală, bisericile încântă privirea cu linia lor zveltă, cu o
surprinzătoare armonie a proporţiilor şi cu turlele lor avântate în căutarea infinitului. Unele
dintre cele mai reuşite exemplare se află în localităţile: Bogdan Vodă (sec. XVIII, cu interior
pictat), Surdeşti (1724, cu cel mai înalt turn din ţinut: 54 m), Moisei (1699), Bârsana (1780),
Budeşti (sec. XVIIXVIII), Călineşti (1663, cu pictură din 1754), Rozavlea (1700, pictură murală
din 1775), Botiza (1796), Ieud. Alte edificii religioase: Biserica „Sfânta Treime” din Baia Mare,
ridicată de călugarii iezuiţi între 1717 - 1720, în stil baroc, Mânăstirea Izvorul Negru de lângă
Moisei (1672).
Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, cu secţii de etnografie şi artă populară (piese
de port şi arhitectură populară, măşti populare, icoane, piese de industrie casnică), ştiinţele
naturii (floră şi faună maramureşană). Muzeul Mineralogic din Baia Mare, cuprinde interesante
şi neasemuite flori de mină.
Monumentul de la Moisei, ridicat în amintirea celor ucişi de nazişti în 1944 este sculptat de
Vida Gheza, iniţial în lemn, iar ulterior în piatră.
Cimitirul Vesel” de la Săpânţa (la 18 km de Sighetu Marmaţiei), unic în lume, uluieşte prin
originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate şi pictate de meşterul popular Stan Pătraş, l-au
transformat într-un adevărat muzeu. Coloritul crucilor şi textele pline de umor eternizează
ipostazele esenţiale ale vieţii şi evidenţiază vigoarea spiritului românesc care nu se teme de
moarte. Se poate spune că satele maramureşene reprezintă o imensă Galerie de artă populară. În
zilele de sărbătoare decorul lor este completat de costumele localnicilor, puternic colorate, cusute
cu migală şi fantezie; obiceiurile reprezintă originale demonstraţii de artă populară. Vestitele
porţi maramureşene sunt adevărate „cărţi de vizită” ale sculpturii în lemn. Măiestrit lucrate, ele
au ca ornament elementul tradiţional pentru „Ţara Maramureşului”: semnul soarelui, simbolul
vieţii. Cele mai frumoase astfel de porţi se întâlnesc în satele Săpânţa, Vadul Izei, Deseşti,
Giuleşti. La Botiza - lăzi de zestre şi cergi, la Vişeul de Jos - port popular şi ţesături, la Bogdan
Vodă - covoare şi împletituri, la Săcel - ceramică roşie nelustruită, cu motive de veche tradiţie.
Arhitectura maramureşeană tradiţională ocupă un loc însemnat în arta prelucrării lemnului
din România şi Europa, originalitatea satelor din zona constând în porţile sculptate. Acestea
împreuna cu bisericile din lemn întregesc spaţiul cultural dezvoltat de o parte şi de alta a lanţului
muntos Gutâi - Ţibles.
Zonele turistice cele mai importante sunt Ţara Oaşului şi zona Codru, municipiile Satu Mare
şi Carei, oraşele Negreşti-Oaş si Taşsnad, comunele Medieşu Aurit şi Ardud, satul Ady Endre.

77
 Zona Ţarii Oaşului este o zonă complexa cu peisaje naturale deosebite (Luna Ses cu Vârful
Pietroasa, Depresiunile Puturoasa şi Cămârzana, Lacul Calinesti-Oaş), folclor şi arta populară
bogată şi de mare tradiţie.
Zona Codru prezintă cele mai atractive peisaje la Oteloaia, Valea Bolzii, Hodisa, izvorul lui
Pintea.
Principalele unităti de cazare din judeţ, cu activitate pe parcursul întregului an sunt urmatoarele:
Hotel Dacia, Hotel Aurora, Hotel Sport, Hotel Dana şi Hotel Casablanca, toate din municipiul
Satu Mare, Hotel Oşanul Negreşti Oaş, Cabana Valea Mariei, Cabana Calineşti-Oaş.

Regiuni turistice:

Zona turistică Vişeu

Oraşul se află situat la confluenţa a două râuri Vişeu şi Vaser, la o altitudine de 427 m
deasupra nivelului mării, având latitudinea nordică 47 grade şi 43 minute şi longitudinea estică
de 24 grade şi 25 minute, având înfăţişarea caracteristică oraşelor de munte. Se învecinează la
NNE cu munţii Maramureşului şi Republica Ucraina, la SE cu Munţii Rodnei şi are ca vecini
comunele Moisei în partea de SE şi Vişeu de Jos în partea de V şi Poienile de sub Munte în
partea de NV.
Pentru turismul actual, existenţa reliefului montan larg răspândit şi diversificat ca structură şi
fizionomie, înseamnă satisfacerea a cel puţin două cerinţe: agrementul şi refacerea fizico-psihică.
Relieful este resursă de prim ordin pentru orice regiune turistică, prin rolul de suport al celorlalte
elemente ale cadrului natural şi antropic. Varietatea morfologică a elementelor reliefului, asociată
frumuseţii peisagistice, evidenţiază obiective cu valoare deosebită.
Aflată în partea estică a oraşului Vişeu de Sus, valea Vaserului are o lungime de circa 40 km.
Prin vale circulă “mocăniţa”, fiind şi ultima din România. Linia ferata pe ecartament îngust (760
mm) a fost construită îintre anii 1930-1933. Lungimea căii ferate este de 56 kilometri. Cea mai
înaltă altitudine a liniei ferate este în zona Comanu (1100 m), plecarea din Vişeu de Sus fiind la
altitudinea de 600 m. Trenul circulă în scopuri industriale, pentru exploatarea lemnului şi în
scopuri turistice. Vagoanele pentru turişti pot fi vagoane terasă sau vagoane de clasă. Există şi
vagoane pentru materiale, platforme şi lemn.

78
 Culoarele Vişeului sunt principala axă de circulaţie maramureşeană, fiind mărginită la est de
treapta unor munţi de mică înălţime, care formează bordura marilor înălţimi ale Munţilor
Maramureşului. La est culoarul este dominat de culmea Vişeului, iar în apropiere de vărsarea
Vişeului în Tisa, valea se îngustează în defileu.
Oraşul are o poziţie geografică situată la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor
trasee şi circuite turistice. Pe Valea Vaserului există turism încă de la începutul secolului XX.
Importantă pentru Valea Vaserului este mocăniţa, trenul cu aburi, care duce până la staţia Cozia.
În anul 1909 pe Valea Vaserului la Făina se ridică o capelă şi tot acum sunt terminate două
cabane la Staţiunea Şuligu.
Valea Vinului este un loc de agrement foarte apreciat, aici aflându-se şi un izvor de apă
minerală (numit de localnici „borcut”).
Potenţialul turistic antropic al zonei Vişeu de Sus este reprezentat de bisericile de lemn şi de
arhitectura gotică a bisericilor construite după 1835. Biserici şi mănăstiri precum: biserica
ortodoxă, fostă greco-catolică, construită între anii 1832-1844, ctitoria preoţilor Vasile Roşca şi
Simeon Pop, biserica ortodoxă din 1832, biserica romano-catolică construită între anii 1912-
1918 cu hramul „Ioachim şi Ana” - ctitor preot Schiller Carol, arhitect italianul Maretti
Augustino.
Mănăstirea de pe Valea Scradei. Pe hotarul ei a fost o mănăstire, biserica veche a fost adusă în
anul 1762 în sat. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obişnuieşte să se meargă în pelerinaj.
Mai sunt de menţionat biserica ortodoxă construită între anii 1933-1937, ctitor preot
Sebastian Sârcu, biserica ortodoxă din centrul oraşului şi biserica de lemn din curtea spitalului
orăşănesc.
Alte obiective însemnate sunt cimitirul evreiesc şi cartierul germanilor numit Ţâpţărai
(Zipserai).
Există un stadion de fotbal unde se întrunesc echipe de fotbal locale şi din oraşele sau satele
învecinate. Liceul Bogdan-Vodă din Vişeu de Sus are în curte o sală de sport unde se pot practică
diverse sporturi precum: mini-fotbal, handbal, tenis, baschet, tenis de masă, gimnastică.

79
 În Vişeu de Sus există numeroase penisuni, printre care şi hoteluri, datorită creşterii
potenţialului turistic al zonei cum ar fi: Hotel Bradu, Hotel Gabriela, Cabana Crăiţa, Pensiunea
Magnolia, Pensiunea Otilia sau Pensiunea Petruţ.
Cel mai apropiat aeroport de Vişeu de Sus este cel de la Baia Mare.
În Vişeu există un Muzeu De Istorie şi Etnografie, unde sunt expuse variate valori istorice,
culturale, de port din zona Vişeu de Sus. Un eveniment important îl reprezintă Hora la Prislop,
organizată în fiecare an, în luna august, la pasul Prislop.

Zona turistică Gutâi

Zona Gutâi cuprinde munţii dintre depresiunile Oaş, Baia-Mare, Cavnic şi Maramureş până
la pasul Neteda şi are o suprafaţă în jur de 1300 km pătraţi.

Pe versantul sudic se găsesc principalele amenajări turistice din care se poate porni către
munte. Din depresiunea Maramureş accesul poate fi realizat din localitaţile Sighetul Marmaţiei,
Săpânţa, satul Şugatag Desesti si Ocna Şugatag. Echipamentul turistic este reprezentat din
diverse drumuri forestiere, câteva poteci cu marcaje turistice şi multe cabane aflate in vecinătatea
celor mai importante obiective turistice. Activitaţile turistice îmbraca forme variate cum ar fi
drumeţii şi odihnă, recreere în staţiunile Izvoarele şi Mogoşa, practicarea sporturillor de iarna pe
versanţii celor două staţiuni.

Zona turistică Munţii Rodnei

Munţii Rodnei constituie cea mai importanta zonă turistică montană din nordul Carpaţilor
Orientali, atât datorită dimensiunilor (cca. 1300 km pătrati, peste 45 km de la est la vest şi 25 km
de la nord la sud). Munţii Rodnei se desfăşoara în Valea Sălăuţa, Pasul Şetref (825 m) in vest şi
Pasul Rotunda (1271 m) in est. Depresiunea Maramureş Pasul Prislop (1416 m) şi Bistiţa Aurie
în nord şi Somesul Mare în sud - est. Accesul în aşezările de la baza munţilor constituie

80
importante puncte de plecare în drumeţii. Staţiunea blaneoclimaterică Sângeorz Băi şi oraşul
Borşa au un rol deosebit în derularea activităţilor turistice din aceşti munţi.

Echipamentul turistic din Munţii Rodnei este format din:

poteci cu marcaje ce se ansambleaza într-un sistem care are ca ax culmea principala (din Pasul
Şetref în Pasul Rotunda), din care coboară trasee spre depresiunea Maramureş sau pe văile
Someşului Mare si Sălăuţa. La periferie se găseşte complexul turistic Borşa, staţiune climaterică
locală, Valea Vinului (715 m), cabana Farmecul Pădurii, de pe râul Cormaia, cabana Puzdrele
(1540 m), mai multe cabane forestiere, case de vânătoare şi refugii. Există amenajari pentru schi
în jurul satului Fântâna şi în Căldarea Negoiescului ce au ca bază cabana Puzdra. În aşezările de
la periferia munţilor se practică şi turismul legat de manifestările etno-folclorice importante. Se
adaugă turismul de odihnă şi agrement din staţiunile balne-climatirice.

Zona turistică Oaş

Zona turistică Oaş, deşi cu o suprafata mică, este foarte bine conturată. Aceasta include
depresiunea Oaş şi munţii care o inconjoara (Oaş în vest şi Ignis în vest). Se află situată la 30 km
de Satu-Mare şi la 60 km de Baia-Mare, oraşe de unde provin principalele grupuri de turişti
locali sau în tranzit.

Zone urbane:

Oraşul Baia Sprie

Baia Sprie (maghiară Felsőbánya, în trad. "Baia de Sus", germană Mittelstadt) este un oraş
din judeţul Maramureş, Transilvania, România. Are o populaţie de 16.609 locuitori.[1] A fost
unul dintre centrele miniere importante din Maramureş. O activitate minieră în regiunea
localităţii este semnalată deja în epoca bronzului. Exploatarea aurului şi argintului este aminită
prin anii 1141 la colonizarea saşilor în regiune. În anul 1329 localitatea este atestată sub numele

81
de Mons Medius. În anul 1774 este publicată prima cercetare ştiinţifică a exploatării de
minereuri.
Oraşul Baia Sprie are un însemnat trecut istoric. Urme ale unor vetre de aşezari omeneşti se
regăsesc înca din secolele unu şi doi, după Hristos. Oraşul va fi atestat documentar relativ târziu
într-o diploma din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert care acordă locuitorilor primele
privilegii. Denumirea latinească era Mons Medius ceea ce în traducere înseamnă Muntele
Mijlociu. Din această perioadă oraşul îşi leagă existenţa de minierit şi de-a lungul secolelor va
apărea în documente alături de Rivulus Dominarium, oraşul Baia Mare de astăzi, ca oraş liber
regal.
Înca din secolul al XVII-lea în Baia Sprie există un centru de ceramică, alcătuit din bresle de
olari. In 1780 în oraş erau 50 de olari, ca după aproape 160 de ani, în anul 1938 numărul acestora
să scadă la 7. Aceştia locuiau pe strada Olarilor, stradă ce-şi păstrează denumirea şi astăzi.
Prelucrarea lutului şi tehnica modelării vaselor nu se deosebeşte mult de tehnica celorlalte centre
de ceramică din ţara. Ca elemente de decor, predomină formele geometrice şi cele vegetale.
Centrul de ceramic de la Baia Sprie se incadrează în familia ceramicii româneşti zmăltuită şi
nezmăltuită.
Oraş minier atestat documentar în anul 1329, Baia Sprie işi menţine în timp o individualitate
aparte în zonă, oferind vizitatorilor multe obiective turistice de interes cum ar fi :
centrul vechi al oraşului de forma unui trapez alungit ce se ingusteaza spre est, cuprinde un
complex arhitectural deosebit cu monumente istorice şi de arhitectură veche, edificat în secolele
XVIII-XIX.
Primăria oralului Baia Sprie, a fost construita în anul 1739 în stil baroc, pe riunele vechii
clădiri a primariei distrusă de tătari în anul 1539, emblema minieră a celor două ciocane
încurcişate poate fi văzuta pe bolta celor doue întrări în subsolul clădirii, împreună cu înscrisul
1798.
Biserica romano-catolică din piaţa. Libertăţii este o construcţie monumentală cu două turnuri
înalte purtatoare a două cruci aurite, ridicată în stil neoclasic între anii 1847-1855, este flancata
la intrare de statuile impunătoare a doi sfinţi.
Biserica reformată a fost ridicată în anii 1889-1890.
Biserica ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului’’, fostă şi biserica greco-catolică a fost ridicată
în anul 1793, cu altar în stil tipic răsăritean, cu acoperisul turnului mai deosebit în formă de bulb,
biserica este cel mai vechi lăcaş de cult din Baia Sprie.
Clădirea masivă a fostei direcţii a minelor, a fost construită in 1733 şi a găzduit în timp
instituţii legate de activitatea de bază a oraşului, adică mineritul. Astăzi clădirea va fi renovată şi
tranformată în hotel.

82
 Ca edificii de importanţă istorică şi arhitecturale deosebite, mai amintim :
clădirea actualei şcoli generale nr. 1, cunoscută şi sub numele de Zarda, terminată în anul 1890;
fântâna lui Stoll situată pe latura sudică a bisericii romano-catolice montaj metalic clasic realizat
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea purtând numele primarului din acea vreme ; casa
Samuel Csaszi, casă veche si modesta din lemn ridicată în anul 1754 probabil una din cele mai
vechi case de acest fel existente în zonă ; capela Calvaria biserică ridicată în anul 1848 sub
dealul Minei, o construcţie caracteristică prin forma cilindircă a altarului.
Alte obiective de interes turistic a oraşului Baia Sprie ar fi: monumentul ridicat în piaţa.
Libertăţii, în anul 1992, în cinstea eroului sublocotenent post mortem Horia Daniel căzut la
datorie în timpul tragicelor evenimente din Decembrie 1989. În anul 2004, cu ocazia aniversării
a 675 de ani de atestare documentara a orasului Baia Sprie, se sfinteste in acelasi loc
monumentul care împreuna cu primul formeaza grupul monumental ,,în memoriam’’. Un pios şi
sincer omagiu adus tuturor baisprienilor jertfiţi pe altarul muncii, credinţei si demnităţii umane
după cum putem citi chiar pe placa acestuia: ,,La poalele dealului Minei zac speranţele
strămosilor. Credinţă, demnitate şi muncă sunt armele cu care intâmpinăm viitorul’’.
Parcul de sculptură modernă, situat la bifurcaţia drumului spre Cavnic, cuprinde statui de
marmură realizate de artişti contemporani, pe parcursul mai multor tabere de sculptură
organizate în zonă.
Împrejurimile oraşului Baia Sprie, sunt cele mai importante locuri de interes turistic din zonă.
Indiferent de anotimp, complexul turistic Suior şi cabana Mogoşa se pun la dispozitia turiştilor
cu bogate şi diverse activităţi recreative. Complexul turistic Suior este amplasat la 11 km de
oraşul Baia Sprie intr-un cadru peisagistic montan deosebit, are o capacitate de cazare de 99 de
locuri, dispune de restaurant, cramă, braserie, terasa . Complexul dispune de asemenea de o sală
de conferinţa, o sală de fitness, saună, jacuzzi, solar, masaj, biliard, tenis de masa, darts. Baza
sportivă este formată din terenuri de sport, teren de tenis pe zgură, poligon şi echipamente de
paint ball, pârtii de schi cu o lungime totala de 3600 m dotate cu telescaun cu o capacitate de
1250 turişti pe oră şi pârtie de săniuţe. În dotarea complexului se află şi un parc pentru distracţia
copiilor dotat cu un joc gonflabil de 21 m lungime. Cabana Mogoşa, aşezată pe malul lacului
Bodi, la o altitudine de 731 m, şi la o distanţă de 10km de Baia Sprie, dispune de 89 locuri de
cazare în camere cu unul, două sau trei paturi, restaurant cu 100 locuri şi terasă cu 150 de locuri.
Complexul mai dispune de o bază de agrement-sport cu terenuri de tenis handbal şi baschet.
În apropierea cabanei se află cea mai lungă partie de schi amenajată din zonă, cu o lungime de
3,8 km şi o diferenţă de nivel de 600 m, pârtia dispune de un telescaun cu o capacitate de 600 de
turişti/ora, ce face legatura între cabană şi vârful Mogoşa. Pe langă bazele turistice amenajate în
jurul Băii Sprii găsim şi arii naturale protejate de interes turistic. Un astfel de loc este şi cel situat

83
pe dealul Minei la 3 km de oraş, unde în anul 1920, prin prăbusirea unei vechi galerii de mină s-a
format un frumos lac artificial . Reziduurile metalice cu abundenţă de ioni de cupru şi sulfat de
fier, face ca apa acestui lac, să capete cu timpul o culoare verzuie, dar în anumite condiţii meteo
şi de luminozitate, aceeaşi apă să devină albastră de aici şi denumirea lacului de lacul Albastru.
Rezervaţia geologica Creasta Cocosului, din munţii Gutâi, a fost declarata arie ocrotită în 1954.
Creasta reprezintă o portiune dintr-un vechi crater vulcanic constituită din punct de vedere
petrografic din andezite bazaltice cu piroxeni şi biotit de Gutâi.Accesul la rezervaţie se poate
face urmând doua trasee: unul pe valea Suiorului şi celalalt din durmul naţional ce leaga Baia
Sprie de Maramureşul istoric prin dreptul hanului Pintea Viteazul urmând marcajul turistic.

Oraşul Baia Mare

Cele mai vechi aşezări în zonă datează din perioada paleoliticului superior. S-au descoperit şi
semne ale şederii tracilor în epoca bronzului, iar ulterior regiunea a fost inclusă de Burebista în
statul dac creat de acesta.
Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca şi Râul Doamnelor, (Rivulus
Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Un alt document important pentru
istoria oraşului este cel emis la 20 septembrie 1347 de cancelaria regelui Ludovic I cel Mare de
Anjou, prin care se specificau privilegiile localităţii. Totodată, documentul descrie pe larg modul
de organizarea administrativă, modul în care se alegeau organele de conducere şi ce competenţe
aveau, fiind o foarte importantă sursă pentru istoria localităţii.
Ca şi recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari
a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ştefan, din
care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ştefan.
Baia Mare se află în vestul judeţului Maramureş, pe cursul Râului Săsar. Cu o suprafaţă de
23,47 ha, municipiul cuprinde administrativ şi localităţile Blidari, Firiza, Valea Neagră şi Valea
Borcutului.
Datorită poziţiei oraşului la poalele Carpaţilor Orientali, în proximitatea oraşului se află mai
multe dealuri si munti, ca Dealul Florilor (367 m), Dealul Morgău (633 m), Dealul Crucii (501
m), Igniş (1.307 m), Mogoşa (1.246 m), Gutâi (1443 m), Creasta Cocoşului (1450 m), Piatra
Şoimului (839 m), Pleştioara (803 m), Dealul Bulat (683 m) ş.a.
Reţeaua hidrografică este formată din râul Săsar, care traversează de la est la vest oraşul, râul
Firiza din apropiere cu lacul de acumulare de la barajul Strâmtori, lacul Bodi de la Ferneziu şi
lacul de la Mogoşa.

84
 Depresiunea Baia Mare este situată în zona de contact dintre Platforma Someşeană şi
Carpaţii Orientali. La sfârşitul Pliocenului, această regiune făcea parte dintr-un bazin marin. În
timpul Neogenului, în zonă a avut loc o activitate vulcanică intensă, pe fondul căreia s-a
dezvoltat un lanţ muntos de 50 km lungime: Văratec - Gutâi - Oaş. Rocile eruptive din aceste
masive muntoase au în componenţă minereuri auro-argintifere şi de metale neferoase: plumb,
zinc, cupru, aur în stare liberă şi argint. Primele activităţi miniere în această zonă sunt atestate
din secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr. În jurul acestor aşezări miniere a apărut şi s-a dezvoltat
oraşul Baia Mare.

Staţiunea Borşa
Staţiunea se gaseşte la poalele Munţilor Rodnei şi Maramureş, beneficiind de un cadru
natural deosebit de atrăgător şi de numeroase resurse turistice naturale şi antropice. Este situată
la 91 km de Sighetu Marmaţiei, 156 km de Baia Mare şi la circa 10 km de Pasul Prislop, care
face legatura între Maramureş şi Bucovina.
Gospodăriile, de tip rural montan, sunt grupate în jurul staţiunii sau dispersate pe înăltimi, care
etalează elemente de veche tradiţie maramureşeană (porţi sculptate în lemn, cergi, covoare ţesute
manual din lână).

Satul Ieud
Este una din cele mai vechi aşezari ale Maramureşului - locuită din timpuri stravechi de
"dacii liberi" şi de romani.
Biserica din Deal Ieud, numită şi Biserica din Deal sau Biserica Bâlcului, este considerată ca
fiind cea mai veche construcţie de acest fel din Maramureş (1364); pictura, realizată în stil
bizantin primitiv, a fost executată de pictorul Alexandru Ponehalschi, originar din Berbeşti -
Maramures, direct pe lemn în anul 1782; este recunoscută de UNESCO ca fiind parte din
patrimoniul universal.

Oraşul Sighetu Marmaţiei

Este situat în partea de nord a Maramureşului şi se află la 55 km de Baia Mare şi la 75 km de
Borşa; a fost multa vreme cel mai important centru cultural al Maramureşului.
Printre monumentele şi clădirile din Sighetu Marmaţiei putem aminti următoarele: Muzeul
Culturii Evreieşti, Muzeul Etnografic al Maramureşului( situat în centrul oraşului), Muzeul
Satului Maramureşean( construit ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească).
Sighetu Marmaţiei este inconjurat de numeroase biserici din lemn, care, de fapt, sunt cele
mai înalte construcţii din lemn din lume.

85
 Oraşul Târgu Lăpuş
Târgu Lăpuş, cunoscut în regiune şi sub numele vechi, Lăpuşu Unguresc, (în maghiară
Magyarlápos, în germană Laposch) este un oraş din judeţul Maramureş, Transilvania, România,
cu o populaţie de 13.355 locuitori. Suprafaţa teritoriului său administrativ este de 24.735 ha, ceea
ce reprezintă 3,98% din suprafaţa totală a judeţului Maramureş.
Printre obiectivele turistice din oraş se numără: Muzeul Florian, la 10 km de oraşul Târgu Lǎpuş,
înspre localitatea Cerneşti, Mănăstirea de călugări din Rohia şi bisericile ( Ortodoxă, Romano-
catolică şi Greco-catolică).

Capitolul IV

Strategii de dezvoltare a turismului în judeţul Maramureş

4.1. Analiza SWOT a Regiunii Nord-Vest

Puncte tari Exemplificare
Oferta structurilor de cazare - Regiunea Nord Vest este pe locul 3 în
România ca număr de locuri în structurile
turistice după Reg. Sud-Est şi Centru: are un
număr de 20.568 locuri, aproximativ 9,92%
din total România; peste ½ sunt concentrate
în judeţele Bihor (al 5-lea judeţ din România
după capacitatea de cazare) şi Cluj. În
Regiunea Nord-Vest existau 110 hoteluri.

86
Creşterea numărului de turişti în Regiune - În anul 2005 Reg. Nord-Vest a fost una din
cele 3 regiuni cu o creştere pozitivă a sosirilor
(108,9%) mai ales pentru segmentul de sosiri
români (111,3%).
- Numărul sosirilor vizitatorilor străini în
România a crescut între 1998 şi 2003 cu
15,8%.

Diversificarea sectorială a ofertei turistice Atracţii turistice numeroase care includ,

printre altele:
-Formaţiuni geologice
-Monumente naturale
-Ape minerale, izvoare minerale
-Biserici de lemn din Maramureş
-Muzeul în aer liber al Ţării Maramureşului
-Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Staţiuni turistice existente sau în dezvoltare:
-Ocna Şugatag
-Zona turistică Novat-Valea Vaserului
-Zona Borşa-jud. Maramureş
-Izvoarele
-Cavnic

Indicii de ocupare turistică - În Regiune indicii de ocupare a locurilor de

cazare (sem.1 2005 - 30,8%) sunt mai buni
decât la nivel naţional (29,3%); Bihorul are
cea mai bună ocupare de 40,6 %, Cluj este
sub media naţională cu aproape 5%, pe
ultimul loc fiind surprinzător jud. Maramureş
19,6%. Ocupare netă bună în structuri pt.
tineret şi low-cost ceea ce arată potenţialul
acestora de dezvoltare.

Segmentarea pieţei Cea mai mare parte a turiştilor străini din anul
precedent provin din Ungaria(39,4%), şi din
ţările EU.

87
Dezvoltarea turismului balnear în Regiunea Turismul balnear este văzut ca prioritar în
Nord-Vest regiune: are infrastructura şi resurse balneare,
există staţiuni turistice regionale cu tradiţie:
Felix, 1 Mai, Sângeorz-Băi şi se prevede
dezvoltarea integrată a altor staţiuni de interes
local/judeţean:
Cojocna, Marghita, Tuşnad.
În România hotelurile au înregistrat cel mai
mare indice de utilizare (50,0%) în staţiunile
balneare.

Potenţial pentru turismul de nişă Turism cultural: marile oraşe, Baia-Mare,

Sighetul Marmaţiei oferă o gamă vastă de
obiective culturale/de divertisment,
reprezentate de muzee, teatru, case
memoriale, vestigii istorice.
Arii protejate: suprafaţa totală protejată în
regiune ajunge la 281.842 ha; există un parc
naţional şi 1 parc natural.
Turismul de aventură şi sportiv se poate
dezvolta: drumeţii, pescuit, rafting, fotosafarii
etc. Turismul alternativ: academic şi ştiinţific,
încă neexploatat.

Legislaţie specifică Legislaţia specifică sectorului turistic din

România este armonizată în proporţie de
peste 80% cu legislaţia comunitară.
Puncte slabe
Slaba diversificare a infrastructurii de cazare Există puţine pensiuni rurale înregistrate de
pentru turismul rural şi de tineret (agroturism, statsticile INS în judeţe rurale: Bistriţa-
“hostels” şi alte structuri “low-cost”) Năsăud(1), Sălaj(2) sau montane: Bihor(2);
există doar 3 popasuri turistice şi doar 6
hosteluri.

88
Lipsa de produse turistice şi lipsa susţinerii Lipsesc produsele turistice care să se poată
brandurilor vinde în pachete integrate, acolo unde se pot
dezvolta circuite turistice; nu se susţin
brandurile relevante din patrimoniul cultural;
un singur tour-operator în turism balnear;
organizaţii inadecvate profesional la nivel
regional.

Pondere scăzută a turismului la formarea PIB Turismul contribuie la formarea PIB în

Regional Regiunea Nord-vest doar cu 1,6% (Hoteluri şi
restaurante) sub media României din ultimii
ani – 2,1% în 2002, şi sub media altor regiuni
din Europa de Est.

Slaba dezvoltare a turismului de nişă Slaba promovare a turismului de nişă (ex.

potenţialul cinegetic pentru vânătoare şi
pescuit sportiv, turism de agrement).
Lipsa unor strategii specifice pentru turismul
cultural, istoric, turismul rural şi lipsa
parteneriatelor inter-institutionale.

Lipsa surselor financiare pentru proiecte de Slaba colectare la bugetele locale; lipsa unei
investiţii şi/sau alocarea acestora pe priorităţi planificări multi-anuale a bugetelor de
comunitare investiţii; legislaţie deficitară în domeniul
avizelor/controlului în turism.
Lipseşte o evaluare a ofertei turistice pe baza
factorilor de atractvitate turistică.

Structuri de promovare şi informare puţine Puţine infrastructuri şi retele de informare şi

sau absente promovare a turismului. Lipsesc agenţii
regionale de promovare a turismului,
operatorii internaţionali.
Lipsa unor centre de informare, panouri
plasate în faţa monumentelor, panouri de
informare etc.

89
Cererea internă reorientată Reorientarea unei părţi a cererii turistice
interne către destinaţii externe, în special
pentru zonele învecinate care oferă aceleaşi
tipuri de produse turistice.

Nivel scăzut de specializare a forţei de muncă Puţine cursuri turistice, persoanele

în turism specializate pleacă spre alte ţări; lipsa
cunoaşterii limbilor străine, a instrumentelor
de marketing şi IT

Degradarea patrimoniului cultural O bună parte a obiectivelor culturale nu pot fi

integrate în circuite turistice, din cauză că se
află în paragină.

Scăderea forţei de muncă ocupate în turism
Forţa de muncă ocupată în turism a scăzut în
ultimii ani în regiune ajungând la 10.052
persoane în 2003, doar 1,7% din populaţia
ocupată, totalul populaţiei ocupate fiind de
581.512 angajaţi la nivelul anului 2003.
Cauza este dată şi de nivelul redus de
salarizare faţă de celalalte ramuri economice.

Slaba calitate a infrastructurii de acces În special în zonele turistice montane exista o

lipsă cronica de infrastructuri de acces care
limitează dezvoltarea turismului (deşi există
un aeroport international la Cluj- Napoca).
Lipsa de standarde EU în clasificarea
hoteliera
Oportunităţi
- Creşterea capacităţii de cazare turistică în România pe fondul definirii turismului ca domeniu
economic prioritar
- Îmbătrânirea populaţiei va duce la o creştere a interesului în turismul balnear, prognozându-
se o creştere a ponderii acestuia în turism
- Creşterea puterii de cumpărare în România
- Interes internaţional sporit în turismul din parcuri naturale şi culturale
- Crearea de noi staţiuni turistice: Vartop (jud. Bihor), Luna Şes, Figa şi revitalizarea celor
vechi – Cavnic, Mogoşa, Şuior, Izvoare (Maramureş)

90
- Accesabilitatea fondurilor din FEDER pentru dezvoltarea turismului
- Oportunităţi pe piaţa pentru dezvoltarea turismul de nişă
- Cooperarea trasfrontieră cu ţările vecine
Ameninţări
- Neglijarea patrimoniului cultural
- Slaba dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare şi aeriene în Regiunea Nord-vest
- Concurenţa altor regiuni care şi-au conturat deja strategii turistice şi atrag turişti
- Atractivitatea destinaţiilor turistice din afara Regiunii, în special înspre turismul montan şi
litoral
- Nivel scăzut al cooperării între operatorii liniilor aeriene regulate şi agenţiile de turism
- Lipsa marketingului regional de turism
- Lipsa unei strategii integrate de dezvoltare a turismului la nivel naţional

4.1.2. Direcţii strategice pentru dezvoltarea turismului în Judeţul Maramureş

Turismul reprezintă un sector economic care dispune de un valoros potenţial, suficient
încât să devină o sursă de atracţie de capital pentru piaţa internă şi externă. Deşi resurse există
chiar din abundenţă, oferta actuală de produse turistice din regiune este relativ difersificată şi de
o calitate adesea contestată.
Judeţul Maramureş nu duce lipsă de parcuri naturale, arii protejate, patrimoniu cultural,
folcloric istoric şi religios, posibilităţi de valorificare a peisajului rustic şi a tradiţiilor rurale, ape
termale şi de tratament, pârtii de schi, dar şi de zone care se pot valorifica prin turism de
aventuri/sport extrem sau speoturism.
Din păcate, în ultimii 16 ani s-a constatat o stagnare continuă a cererii turistice externe
pentru Judeţul Maramureş. Cu toate acestea, conform Autorităţii Naţionale de Turism, turismul şi
călătoriile vor fi alături de tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC) şi telecomunicaţii cele
trei industrii ale serviciilor cu cea mai mare cifră de afaceri în viitor. Aceasta, deoarece serviciile
turistice vor atrage în permanenţă, indiferent de stările conjuncturale şi de mutaţiile intervenite în
cererea turistică, un segment tot mai mare de populaţie de pe mapamond.
Oferta turistică din regiune este relativ bună, deşi subdezvoltată faţă de potenţial.
Segmentul de turism rural şi agroturism este acoperit în special de pensiuni rurale, vile şi
cabane turistice, recunoscute pe plan naţional şi chiar internaţional şi care se regăsesc în ofertele
turistice ale agenţiilor de turism.
Judeţul Maramureş se situează pe un loc fruntaş la nivel naţional, având în anul 2005 un
număr de 118 pensiuni rurale şi 2 vile turistice.
Câteva probleme strategice care conduc la această situaţie sunt enumerate mai jos:

91
- Nivel scăzut al cooperării între operatorii liniilor aeriene regulate şi agenţiile de turism;
- Infrastructuri de promovare turistică puţine şi puţine reţele de informare în turism;
- Absenţa unei agenţii judeţene de promovare a turismului, a operatorilor internationali;
- Lipsa marketingului regional de turism şi a structurilor regionale de turism;
- Lipsa centrelor de informare, panourilor istorice plasate în faţa monumentelor de exemplu,
panouri informative în parcuri, site-uri web de prezentare a zonelor atractive, broşuri, pliante
publicitare etc;
- Slaba promovare a turismului de nişă (turism cinegetic pentru vânătoare şi pescuit sportiv,
turism sportiv sau de agrement).
Pentru a nu risca suprasolicitarea staţiunilor balneare existente ar trebui sprijinite zonele
cu potenţial de dezvoltare în acest sens, cu potenţial curativ. Se prefigurează crearea unor noi
staţiuni turistice în Cavnic, Izvoarele, Suior Mogoşa şi Coştiui, în paralel cu revitalizarea celor
tradiţionale, mai vechi.
Dezvoltarea turismului de nişă, cum ar fi turismul sportiv, de pescuit, de vânătoare,
turismul cultural, turismul pentru tineri (parcuri tematice, parcuri de divertisment), ecoturismul,
cicloturismul sau altele ar putea aduce beneficii substanţialejudeţului, însă din păcate, la
momentul actual lipsesc atât date referitoare la distribuţia regională a cererii turistice pentru acest
tip de servicii/produse, cât şi initiativele private care să impulsioneze sectorul public.
Aceste tipuri de turism pot fi extinse, pe baza resurselor turistice specifice în judeţ.
”Nişe adiţionale” potenţiale pot să fie cele de turism medical, turism tehnic, turism de
pensionari, de film making, etc.

Activităţi posibile în judeţul Maramureş

Tururi educaţionale cu ghid Schi de tip cross-country
Pescuit Vânătoare
Vizitare biserici Căţărare-hiking
Privit faună/floră Agroturism
Turism balnear Fotografiat
Turism de sănătate Schi acvatic
Camping Participare la evenimente culturale
Vizitare atracţii istorice Participare la sărbători religioase
Motocros Turism rural
Parapantă Vizitare muzee
Schi River rafting
Speologie Turism de afaceri
Turism de conferinţă Turism ştiinţific
Sursa: ANT

92
 Agroturismul este considerat, adesea limitativ, drept o soluţie atât pentru agricultura (care
după 2007 absoarbe mult mai puţină forţa de muncă) dar şi pentru turism, unde se previzionează
o dezvoltare constantă, dar în şi mici şi foarte mici. Accelerarea procesului ar putea fi provocată
de dezvoltarea şi promovarea de programe turistice în domeniul specific al turismului rural, cum
ar fi bucătăria tradiţională cu produse agroalimentare de tip ecologic, pelerinaje, ecoturism
specializat - speoturism, faună şi floră rară, ecosisteme, viaţa în mijlocul comunităţilor care
întretin şi practică vechi tradiţii etnofolclorice, medicină naturistă etc.
Turismul ecvestru, drumeţiile, cicloturismul sau ecoturismul se pot îmbina cu turismul
rural pentru a aduce plus de valoare, sau se pot dezvolta independent şi constitui soluţii de
prelungire a sezonului turistic.
Se impune pe viitor atât modernizarea structurilor turistice şi a staţiunilor existente, cât
şi crearea unor produse turistice noi, a unor programe atractive şi inedite, amenajarea unor
parcuri/zone/staţiuni noi, care ar putea să direcţioneze importante fluxuri turistice spre Judeţul
Maramureş. Exemplul ţărilor cu o bogată tradiţie şi experienţă turistică demonstrează
atractivitatea parcurilor tematice şi de divertisment, a evenimentelor culturale şi de divertisment
de tip festivaluri cu specific local.
Trebuie accentuat faptul că unul dintre cei mai importanţi factori care determină
dezvoltarea viitoare a turismului în Judeţul Maramureş este publicitatea însoţită de “branding”,
respectiv promovarea produselor de marcă (brand) cu recunoaştere regională, naţională şi
internaţională.

4.1.3 Obiective judeţene

Strategia de Dezvoltare a Turismului din Judeţul Maramureş se încadrează în strategia de
dezvoltare regională pe perioada 2009-2013, având următorul obiectiv general:
- Creşterea competitivităţii sectorului turistic prin modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii şi
serviciilor turistice, inclusiv investiţii în crearea de noi atracţii turistice.
Orientarea de bază a strategiei turistice o constituie potentarea punctelor tari ale judeţului
în vederea valorificării oportunităţilor de creştere şi minimizarea efectelor punctelor slabe prin
eliminarea factorilor care blochează dezvoltarea.
Judeţul Maramureş, prin factorii de relief şi de mediu, prin diversitatea şi frumuseţea
peisajului, prin relativa eterogenitate etnică şi implicit cea culturală, prezintă o diversitate de
turism printre care deosebim turismul balnear, montan, cultural, rural, sportiv, ecumenic şi turism
pentru tineret.

93
 Dezvoltarea turismului este de importantă pentru dezvoltarea economiei judeţului pe baza
potenţialului ei intern. Dezvoltarea turismului are un mare rol în creşterea angajării forţei de
muncă şi constituie un suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri pentru IMM-uri.
Strategia se centrează atât pe staţiunile turistice existente, dar trebuie dezvotate şi alte
produse turistice. De asemenea trebuie diversificată oferta existentă, astfel încât sezonul turistic
să se prelungească pentru toate tipurile de turism din Maramureş. De interes va fi turismul
balnear care va avea un sezon turistic mai mare, precum şi turismul cultural care are un indice de
atractivitate mare. De asemenea sectorul privat trebuie sprijinit pentru a-şi diversifica oferta
turistică, pentru o oferi preţuri mai mici şi mai competitive şi servicii cât mai complete.
Obiective generale:
1. Conservarea patrimoniului material şi imaterial, natural, istoric şi cultural din regiune,
reabilitarea zonelor cu potenţial turistic.
2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice.
3. Susţinerea mediului de afaceri prin îmbunătăţirea serviciilor turistice şi a facilităţilor
suport furnizate şi dezvoltarea promovării turistice.
4. Promovarea brand-ului turistic “Maramureş”.
5. Dezvoltarea turismului de nişă.
Rezultate aşteptate:
- creşterea anuală a numărului de turişti care vizitează judeţul Maramureş cu 10%;
- creşterea gradului de ocupare a structurilor turistice cu 20%;
- asigurarea infrastructurilor tehnice şi edilitare pentru atragerea de noi investiţii private sau în
parteneriat public-privat;
- creşterea numărului de turişti străini cu 10% anual;
- revitalizarea şi/sau crearea de noi staţiuni turistice;
- promovarea mărcii turistice “Maramureş” şi a mărcilor locale construite pe proiectele judeţene;
- creşterea numărului de turişti şi diversificarea segmentelor ţintă de turişti;
- creşterea calităţii serviciilor furnizate pentru turişti şi susţinerea dezvoltării de infrastructuri de
cazare superioare (4,5 stele);
- extinderea perioadei de utilizare a hotelurilor din staţiuni şi zonele turistice prin dotarea
acestora cu facilităţi pentru extrasezon – pişcine acoperite, săli pentru practicarea gimnasticii

4.2.1 Promovarea destinaţiilor turistice şi pachetele turistice

La momentul actual problema de promovare a destinaţiilor turistice este dată şi de lipsa
unei organizaţii de promovare la nivel judeţean; o astfel de problemă poate fi depăşită prin

94
înfiinţarea Infoturism Maramureş de care să beneficieze principalele zone turistice care au
novoie de structuri de promovare.
În promovarea destinaţiilor turistice din Judeţul Maramureş se pot avea în vedere
instrumente cum ar fi: locaţii ale administraţiilor publice, participări la expoziţii, reuniuni,
seminarii de turism, ghiduri locale şi naţionale, reţele private de reduceri pentru serviciile de
cazare, puncte de informare în centrul oraşelor şi principalele porţi de intrare (aeroport, gara),
panouri informative electronice/computerizate în staţii de autobuz, benzinării, pieţe, publicaţii,
articole în presa de specialitate, tipărituri ale organizaţiilor de turism ce oferă informaţii
referitoare la muzee, obiective turistice, agrement, spectacole, pliante, ilustrate şi vederi,
catoloage, fluturaşi, proiect integrat de branding Maramureş.
Lipsesc produsele turistice care să se poată vinde în pachete integrate, atât pentru servicii
similare oferite de staţiuni cât şi pentru produse oferite de o aceeaşi zonă turistică. Este
necesară şi consolidarea mărcii de destinaţie Maramureş precum şi a brandurilor turistice
regionale: Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei ca zone urbane de tradiţie care au centre istorice –
pieţe, clădiri rezidenţiale, biserici (pot fi reabilitate şi incluse în circuite turistice), ce ar atrage un
număr important de turişti străini.
Se poate preciza că destinaţiile deja consacrate vor avea concurenţă puternică în viitor.
Zonele cu potenţial pentru turismul rural nu sunt încă suficient dezvoltate dar vor fi
promovate în viitor. Potenţial turistic important ar avea în acelaşi timp valorificarea tradiţiilor
meşteşugăreşti, artă populară, obiceiuri ale comunităţilor rurale.
4.2.2. Arii protejate
România deţine în prezent 12 parcuri naţionale cu o suprafaţă totală de 306.989 ha şi
parcuri naturale cu o suprafaţă de 772.128 ha.
Judeţul Maramureş, din punct de vedere al suprafeţei ariilor naturale protejate se situează
pe locul al doilea după Delta Dunării, pe suprafaţa administrativă a judeţului existând 36 de arii
naturale protejate.
În judeţul Maramureş, potrivit clasificării adoptate în România, găsim toate categoriile şi
tipurile de arii naturale protejate, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 236/2000 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi anume:
- La nivelul Regiunii au fost identificate 67 de tipuri de habitate naturale de interes comunitar,
conform Tratatului de Aderare adoptat la Bruxelles în 24.01.2005. Dintre cele 6 judeţe, cel mai
bine reprezentat este judeţul Maramureş cu 198.191 ha, datorită existenţei Parcului Natural
Munţii Maramureşului (148,859 ha).

Arii naturale protejate

95
Arii naturale protejate din Regiunea Nord-Vest
Judeţul Numărul de arii naturale Suprataţa protejată
protejate
Maramureş 35 - 198.191 ha din care 47.227
ha aparţin Parcului Naţional
Munţii Rodnei, iar 148.850
ha aparţin Parcului Natural
Munţii Maramureşului
Total regiune 169 281.842 ha
Sursa: ARPM, Doc. Regional Sectorial de Programare pentru Protectia Mediului

Printre cele mai importante areale trebuie menţionat Parcul Naţional Munţii Rodnei –
întins pe o suprafaţă de 47.227 ha. Rezervaţie a Biosferei încă din 1979, îşi datorează importanţa
şi renumele atât geologiei şi geomorfologiei munţilor cât şi prezenţei a numeroase specii de
faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. Scopul principal pentru care a fost înfiinţat parcul este
cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, a diversităţii biologice. În
acelaşi timp parcul va deveni unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul
Maramureş care cuprinde peste 20% din suprafaţa acestuia.
În judeţul Maramureş, potrivit clasificării adoptate în România, găsim toate categoriile
şi tipurile de arii naturale protejate, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 236/2000 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, respectiv 3
rezervaţii ştiinţifice (Pietrosul Mare, Rezervaţia fosilifera Răzvan Givulescu Chiuzbaia, Piatra
Rea).
Reţeaua ecologică NATURA 2000 reprezintă reţeaua ecologică de arii naturale protejate
constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva
92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice. Habitatul
natural reprezintă zona terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se
diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice şi este activată pe teritoriul judeţului
începând din 2007.
4.2.3. Structurile de cazare
La nivel naţional, în anul 2005, capacitatea de cazare din staţiunile montane reprezenta
16,7% din totalul capacităţii de cazare. În cadrul acestora, analizând tipurile de structuri,
ponderea cea mai mare o au hotelurile, aproximativ 40%, urmate de taberele de elevi şi şcolari şi
cabanele turistice. Faţă de anul 2004, capacitatea de cazare turistică în funcţiune a cunoscut o
creştere uşoară în staţiunile montane în 2005, numărul locurilor fiind cu 1,2% mai mare, trendul
fiind aşcendent în ultimii 10 ani.

96
 În Judeţul Maramureş existau în luna decembrie a anului 2005 un număr de 168 structuri
de primire turistică cu funcţiuni de cazare, acest număr situându-l pe locul 2 în regiune, după
judeţul Cluj care are o pondere cu puţin mai mare.

Principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, deschise în decembrie

2005, în Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord):
Total Hoteluri Moteluri Vile Cabane Pensiuni Pensiuni
turistice turistice urbane rurale
România 2606 702 132 296 75 534 683
Regiunea 474 110 16 53 10 52 196
N-V
Maramureş 168 20 5 2 2 17 118
Sursa: Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2005, INS
Pe segmentul de turism rural şi agroturism există 118 pensiuni rurale şi doar 2 cabane
turistice. Infrastructurile de cazare pe segmentul de cazări de agrement sunt subdimensionate. Nu
exista nici un sat de vacanţă în judeţ, un singur camping şi nici o căsuţă turistică. Dacă se
analizează repartizarea structurilor turistice pe judeţele componente ale Regiunii de dezvoltare
Nord-Vest se observă că cele mai multe se regăsesc în judeţul Maramureş.
4.2.4. Infrastructura judeţeană şi transporturile
Turismul are o strânsă legătură cu infrastructura regională, în special cea rutieră.
Transporturile, ca şi sistem circulator vor trebui să asigure accesul către zonele turistice.
Accesibilitatea se realizează în principal pe cale rutieră şi feroviară. Una dintre problemele
judeţene cele mai mari este dată de infrastructura de acces la zonele turistice; ea este încă slab
dezvoltată în raport cu nevoile judeţului.
Arealele montane au o capilaritate redusă în ceea ce priveşte infrastructura de acces.
Există zone turistice cu o structură de acces redusă, cum ar fi în M-ţii Maramureşului.
Oportunitatea este data în special de construirea Drumului Expres Baia Mare - Vaja, care va
asigura capilaritatea în interiorul şi exteriorul regiunii precum şi modernizarea drumurilor
naţionale ce traversează judeţul. Priorităţile stabilte la nivel de judeţ privin moderizarea
drumurilor judeţene sunt orientate tocmai spre a putea interveni pe acele direcţii care asigură
funcţional legăturile spre zonele de maxim interes turistic.
Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport contribuie la creşterea
competitivităţii economice a Judeţului Maramureş şi permite dezvoltarea de noi activităţi pe
piaţa internă.

97
 4.2.4.1 Reţeaua rutieră
Din totalul reţelei de drumuri, 310 de km sunt drumuri naţionale, densitatea medie a
drumurilor în judeţ fiind de 25 km/100 km pătraţi, uşor inferioară densităţii naţionale (33,3
km/100 km2). Din reţeaua totală de drumuri din judeţ doar 242 km sunt modernizaţi. Pe traseele
importante (drumuri europene) nu s-au efectuat lucrări de reabilitare.
Densitatea de drumuri modernizate este mai mică decât în alte regiuni ale României, dar
mult mai mică decât media europeană, problema resimţindu-se în special la sistemul de drumuri
judeţene care sunt modernizate într-un procent nesatisfăcător mai ales în judeţul Maramureş.
Drumurile comunale, cele care asigură legătura între comune şi oraşe sunt de asemenea
degradate şi cu soluţii tehnice depăşite nepermiţând un acces facil spre aceste zone care se găsesc
astfel într-o evidentă izolare.
Prin reabilitarea Drumului Nordului se va asigura o legătură rapidă spre Autostrada
Transilvania cu punct de joncţiune Zalău şi apoi mai departe spre Cluj Napoca şi Bucureşti.
Reteaua de drumuri in Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord), 2004

Judeţ Drumuri Modernizate Drumuri Modernizate Densitatea

naţionale judeţene şi drumurilor
comunale publice pe
100 km
pătraţi de
teritoriu
Maramureş 310 296 1265 242 25
Nord-Vest 1955 1699 9903 1523 34,7
România 15712 14223 63742 6657 33,3

4.3 Tipuri de turism

Dezvoltarea turismului în Judeţul Maramureş este axată pe următoarele tipuri principale
de turism:

98
 4,3,1 Turismul balnear
Apele din aceste locaţii pot fi folosite în scopuri curative şi de agrement. Minele de sare
închise şi lacurile sărate de la Ocna Şugatag, Coştiui prezintă un potenţial excelent de atragere a
turiştilor din Maramureş.
În profil teritorial se remarcă staţiunile balneoturistice din Depresiunea Maramureşului,
una binecunoscută, cu potenţial de dezvoltare: Ocna Şugatag. La fel de importantă este staţiunea
de iarnă Borşa.
În localităţile urbane mari este localizată o infrastructură alcătuită din unităţi hoteliere
numeroase de diferite dimensiuni. S-au dezvoltat pensiuni mici care folosesc oportunităţile
atracţiilor mediului în care sunt localizate.
În conformitate cu prevederile HG 867/2006 anumite localităţi ar îndeplini condiţiile
necesare declarării lor ca staţiuni de interes local. Acest aspect a fost adus la cunoştiinţa
autorităţilor locale, iar demersurile începute de către Consiliul Judeţean Maramureş s-au
materializat în parcurgerea primei etape de atestare şi obţinere a avizului ANT pentru
următoarele locaţii cu profil turistic: Cavnic, Izvoarele, Mogoşa-Suior, Valea Vaserului. Urmează
ca autorităţile locale să elaboreze documentaţia de urbanism pentru finalizarea atestării.
În judeţul Maramureş mai există o serie de zone turistice balneare cu potenţial de
dezvoltare: Coştiui- ape sărate, Stoiceni-ape minerale, Dăneşti-ape sulfuroase.

4.3.2 Turismul montan

Practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare datorită potenţialului
oferit de cele două catene muntoase ale Carpaţilor Orientali, cu caracteristicile şi peisajele sale.
În munţii Maramureşului, Rodnei şi Tibleşului se pot practica drumeţiile montane,
alpinismul, escalada, etc. prezentând oportunităţi excelente pentru dezvoltarea acestui tip de
turism. La acestea se adaugă potenţialul cinegetic.
Zona Borşa, situata în Maramureşul istoric, este una dintre cele mai frumoase zone ale
României, daca nu cea mai frumoasă, aşa cum o consideră localnicii.
Principalele zone din Maramureş unde se practică turismul montan în judeţul Maramureş
sunt – M-ţii Gutin: Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Deseşti, Băiuţ; Ţibleş: Târgul Lăpuş; M-ţii
Rodnei: Dragomireşti, Moisei, Borşa; M-ţii Maramureşului – Vişeul de Sus, Vişeul de Jos.
4.3.3 Turismul ecologic
În judeţul Maramureş există:
- 3 rezervaţii ştiinţifice: Pietrosul Mare, Rezervaţia fosiliferă Răzvan Givulescu Chiuzbaia, Piatra
Rea;
- un parc naţional: Parcul Naţional Munţii Rodnei - Rezervaţie a biosferei;

99
- un parc natural: Parcul Natural Munţii Maramureşului;
- 18 monumente ale naturii: Creasta Cocoşului, Iezerul Mare, Rozeta de piatră de la Ilba, Lacul
Albastru - Baia Sprie, Turbăria Iezerul Mare – Munţii Gutâi, Cheile Tătarului, Peştera de la
Vălenii Şomcutei, Peştera cu Oase, Stâncăriile Sâlhoi Zâmbroslavele, Mlaştina Vlăşinescu, Tăul
lui Dumitru, Cheile Babei, Peştera Boiu Mare, Coloanele de la Limpedea, Peştera din dealul
Solovan, Mlaştina Tăul Negru, Peştera Ponorul Jitelor, Ponorul şi Peştera Izei.
- 13 rezervaţii naturale: Pădurea Crăiască, Pădurea Bavna, Rezervaţia Arcer-Ţibleş, Cornu
Nedeii-Ciungii Bălăsânii, Lacul Morărenilor, Mlaştina Poiana Brazilor, Pădurea de larice de la
Coştiui, Arboretul de castan comestibil de la Baia Mare, Defileul Lăpuşului, Pădurea Comja,
Farcău-Vinderel-Mihăilescu, Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu.
4,3,4 Turismul cultural
Conform informaţiilor Centrului de studii şi cercetări în domeniul culturii din Bucuresti,
care analizează produsele culturale, Judeţul Maramureş se clasează primul între judeţele ţării în
termeni de obiective de patrimoniu, număr de monumente Unesco (în anul 2004). În topul
primelor 10 de destinaţii culturale din România.
Cele mai importante atracţii culturale sunt:
- Cetăţile medievale: Baia Mare –Turnul Măcelarilor, transformat în timpul lui Iancu de
Hunedoara şi cel mai reprezentativ monument, Turnul Sfântului Ştefan; Monetăria Imperiului
(actualmente Muzeul Judeţean Maramureş);
- Muzee de istorie şi arheologie, muzee de etnografie în aer liber - Sighetul Marmaţiei şi Baia
Mare;
- Monumente Unesco, biserici de lemn: Bârsana 1720, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud, Biserica din
vale, Siseşti, Plopiş;
- Monumente de arhitectură: Baia Mare (Maramureş);
- Aşezare fortificată din epoca medievală, Cetatea Chioarului -Maramureş;
- Oraşele- târg: Baia Mare, Somcuta Mare, Sighetul Marmaţiei;
- Muzee de istorie şi arheologie: Muzeul de istorie Baia Mare, Muzeul de istorie şi arheologie
Maramureş, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste; Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului
şi al Rezistentei din Sighetul Marmaţiei figurează în agenda majorităţii turiştilor care se
îndreaptă spre Maramureş- instituţia a ajuns la fel de căutata ca şi Cimitirul Vesel din Săpânţa,
specialiştii europeni au confirmat că ocupă locul trei în topul muzeelor de istorie recentă de pe
continent;
- Atracţii urbane: Centrul istoric Baia Mare, clădiri de patrimoniu şi Centrul istoric Sighetul
Marmaţiei;

100
- Zonele etnografice şi meşteşugăreşti: centre meşteşugăreşti în domeniul olăritului: Săcel, Baia
Sprie; în domeniul textilelor de interior: Săpânţa, Târgu Lăpuş; porţile maramureşene –
Ţara Maramureşului, văile Cosău, Iza, Mara, Vişeu; troiţe, artizanat;
- Alte meşteşuguri practicate: sculptura, icoane pe lemn şi sticlă, realizarea de podoabe populare.
Bucătăria tradiţională, deosebit de gustoasă este puţin pusă în valoare în restaurantele din
judeţ, însă este încă bine păstrată. Printre cele mai apreciate produse culinare sunt: vestita
horincă de Maramureş, plăcintele (cu brânză şi mărar, cu prune, cu cartofi), crete – Zona Chioar
– Mesteacăn; supa de pasăre cu tăieţei de casă, ciorbe ardeleneşti, tocăniţe, sarmale, cozonaci şi
multe altele.
Există câteva evenimente culturale deosebite care reunesc o gamă largă de activităţi
muzicale, dansuri, şi alte manifestări culturale: Sărbătoarea Castanelor de la Baia Mare. În
judeţul Maramureş, manifestările culturale tradiţionale, festivalurile folclorice şi târgurile se
desfăşoara pe tot parcursul anului după un calendar stabilit în fiecare an şi atrag o multitudine de
turişti. Amintim dintre cele mai importante: Festivalul Lenkerului Cavnic, Udătorul-Şurdeşti,
Târgul Cepelelor – Asuaju de Sus , Măsurişul oilor –Târgu Lapus, Sânziene – Borşa, Festivalul
Nunţilor Vadu Izei şi Onceşti, Festivalul Stuparilor- Cernesti, Roza Rotalinda zilele culturii din
Rozavlea, Hora de la Prislop Borşa, Sărbătoarea castanelor Baia Mare, Festival Internaţional de
poezie Sighet.
4.3.5 Turism rural şi agroturismul
Arealele cu turism rural semnificativ sunt zonele etnografice: Ţara Maramureşului, Ţara
Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Codrului; aceste zone au ajuns să se distingă, treptat, prin
specific folcloric, prin mărturii, tradiţii, meşteşuguri.
Meşteşugurile, în trecut foarte bine reprezentate, se mai păstrează înca mai ales în zona
rurala a judetului astfel: olărit (ceramica alba şi rosie), lădărit, mobilier ţărănesc, ţesături-
cusături-broderii populare, pictură de icoane pe sticlă şi lemn, rotărit, împletituri din papură şi
nuiele, cioplit în piatră şi marmură, cojocărit, confecţionat de obiecte de podoabă, sculptură în
lemn.
4,3,6 Turismul religios şi monahal
Există în regiune multe areale încărcate de spritualitate şi locuri de pelerinaj: Zona
Munţilor Maramureşului (mai ales biserici de lemn), Cimitirul vesel de la Săpânţa, Zona
depresiunii Maramureşului, cu manifestări religioase de tradiţie, Mănăstiri – zona Lăpuşului
(Rohia, Rohiiţa, Habra) - zona Maramureş istoric (Bârsana, Moisei, Peri-Săpânţa).
Bisericile de lemn
Peste 100 de biserici de lemn, adevărate opere de artă, sunt răspândite pe teritoriul
Marmureşului; 8 dintre acestea fac parte din patrimoniul Cultural UNESCO, mărturie a valorii

101
lor deosebite. În timp s-a ajuns la o adevarată artă a îmbinărilor în lemn ce reprezintă o tehnică
specifică de îmbinare a lemnului fără cuie sau cu ajutorul cuielor de lemn în anumite situaţii
impuse de locul şi rezistenţa îmbinărilor.
La aceste locaţii turistice şi monumente se adaugă o dimensiune specifică ethosului local
şi transilvan, în general: multiculturalitatea, care valorificată turistic devine un element de
potenţare şi unicitate a atractivităţii.
4.3.7 Turismul de afaceri şi evenimente
Turismul de afaceri este considerat principala sursă de venituri pentru industria hotelieră
autohtonă.
Condiţiile pentru organizarea de congrese, simpozioane, întâlniri sunt asigurate în prezent
de hotelurile şi instituţiile din oraşele mari: Baia-Mare - Millennium Business Center (peste 80
de evenimente organizate în primele 8 luni ale anului 2006), Centrul marketing şi expoziţii al
CCI Maramureş, Biblioteca Judeţeana cu spaţii generoase de conferinţe, dotate cu aparatură
tehnică multimedia şi cu facilităţi de nivel european.
4.3.8 Alte forme de turism
Ar mai fi câteva tipuri de turism cu potenţial de dezvoltare în regiune, dintre care merită
menţionate: - Alpinism - trasee / Zone unde există trasee cu posibilitate de practicare a
alpinismului în Judeţul Maramureş, Creasta Munţilor Rodnei, parcursă iarna, este un traseu alpin
destul de dificil, recomandat numai sportivilor avansaţi sau Creasta Cocoşului – arie protejată
din Maramureş, cariera Limpedea Baia Mare;
- Parapantism - se practică în zonele montane, mai ales pe Creasta
Cocoşului şi Ignis;
- Vânătoare şi pescuit - datorită diversităţii şi faunei cinegetice, întregul
judeţ poate fi considerat un mare parc de vânătoare (vânătoarea de capre negre din Munţii
Rodnei a fost drastic limitată până la refacerea numărului de exemplare minim pentru protejarea
speciei); pe câmpie se vâneaza ţap, vulpe, fazan, iepure şi mistreţ; Turismul de vânatoare poate fi
practicat în Munţii Oaşului, Gutâi, Tibleş şi dealurile Codrului unde se poate vâna mistreţ,
căprior, fazan;
- Se găsesc o mulţime de iazuri pişcicole şi heleştee, iar râurile încă
nepoluate sunt bogate în peşte satisfăcând pofta de pescuit a sutelor de pescari amatori din judeţ;
- În Maramureş există mai multe lacuri şi râuri unde se poate practica
pescuitul : Ariniş, Firiza, Săcălăşeni, râurile Lăpuş, Someş, Iza, Mara, Vişeu, de asemenea o
salbă de păstrăvării pe cele mai importante râuri din zona montană (Lostriţa – Firiza, Blidari-

Baia Mare);

102
 - Fotosafari - observarea animalelor sălbatice şi a plantelor, mai ales a
rarităţilor, monumente ale naturii, şi capturarea unor imagini inedite în aparatul fotografic este o
activitate turistică la fel de palpitantă şi pasionantă ca şi vânătoarea. Mai ales rezervaţiile
naturale şi cele două parcuri naţionale/naturale oferă subiecte deosebite pentru camerele foto sau
video ale iubitorilor naturii;
- Rafting şi canioning - debitele constant crescute de pe unele cursuri de
apă din zona montană, Someşul, Bistriţa, Rebra, Sălăuţa, oferă condiţii bune pentru plutire cu
obstacole şi turbulenţe. Încă de la început, acest sport câstigă tot mai mulţi adepţi. În Maramureş
la Cheile Lăpuşului şi Săpânţa se poate de asemenea practica Raftingul;
- În ultimii ani, a apărut în România o modă a aşa numitelor „sporturi
extreme“ organizate de agenţii specializate pentru angajaţii firmelor cu bani, care îşi petrec toată
ziua la birou şi simt uneori nevoia de mişcare, de acţiuni colective. Aşa că piaţa este deschisă;
- Cicloturism - o reţea vastă şi densă de drumuri şi poteci de munte oferă
variante infinite de parcurs pentru bicicliştii dornici de aventură şi încercarea virtuozităţii;

103