MITUL PEȘTERII

Din perspectivă educaţională, prin funcţia sa epistemică, „Mitul peşterii” evidenţiază

limitele cunoaşterii umane, promovând sensuri noi pentru conceptele de
cogniţieşiînvăţare.Învăţarea, în calitate de proces al construcţiei intelectuale a individului,
poate fi considerată punctul de plecare al „Mitului Peşterii”.1
Învăţarea, cu componentele ei principale, dezvoltarea cognitivă şi morală, ni se înfăţişează în
„Mitul peşterii” ca un proces complex şi ca o necesitate. Acest proces nu este însă autonom şi
continuu. Învăţarea are nevoie atât de eforturi intelectuale dificile din partea celui care învaţă
(disciplină mentală, eliberarea privirii, renunţarea la vechile puncte de vedere şi acceptarea
altor perspective), câtşi de intervenţii externe (sugerate prin dezlegarea ostaticului şi aducerea
lui la suprafaţă de către o terţă persoană). Învăţarea este, înacelaşi timp, o necesitate general
umană. Fără învăţare avem de-a face cu inadaptarea individului, cu incapacitatea acestuia de
interpretare a realităţii. Lipsa de cunoaşterereprezintă un alt fel de orbire, o „orbire cognitivă”,
cu nimic mai prejos decât veritabila orbire din abisul peşterii platoniene.
Mitul peşterii este o alegorie despre condiţia umană, despre cunoastere, despre adevărata
lumină interioară, despre adevăr, fericire şi nefericire, expusă de Platon în capitolul VII, din
opera “Republica” (realizată sub forma unor dialoguri pe teme filosofice). Alegoria, în acest
context, este o povestire, o amplă metaforă care serveşte drept pretext pentru a transmite o
idee, o abstracţiune (în cazul acesta, condiţia umană în raport cu procesul cunoaşterii), printr-
o succesiune de imagini concrete. Mitul peşterii este o pledoarie pentru adevăratele valori
umane, un îndemn, pentru fiecare om, de a porni în marea călătorie către sine însuşi.
Pentru Platon, educaţia, altfel spus, cunoaşterea adevărată a realităţii, chiar acest lucru ar
însemna: trecerea de la cunoaşterea sensibilă, care este întotdeauna subiectivă, la cea
intelectuală.2

11
Accepţiune pe care a impus-o însuşi Platon, în dialogul dintre Socrate şiGlaucon.
22
Alegoria lui Platon, din mitul peşterii, subliniază şi două moduri posibile de cunoaştere a
lumii: unul sensibil (prin simţuri) şi altul intelectual (care vizează lumea ideilor). De exemplu,
dacă cineva ne-ar cere să definim cuvântul cerc, probabil că unii ar desena un cerc, adică ar
oferi o imagine (perceptibilă vizual), alţii ar da definiţia cercului, definiţia ideii de cerc (o
abstracţiune), care corespunde cunoaşterii intelectuale.
Prin urmare, parcurgând Mitul Peşteriise observă legătura dintre filosofie şi
pedagogie.Profesorul reprezintă un factor educativ important prin însăşi menirea sa şi anume
aceea de îndrumător , formator al omului de orice vârstă şi condiţie.3

Bibliografie:
destepti.ro
ro.scribd.com

33
Eliberatorul, prin acţiunile sale şi prin influenţa exercitatã asupra prizonierilor a avut de
asemenea rolul de pedagog . Deşi astăzi „eliberatorii tinerelor generaţii” au roluri noi , în
funcţie de complexitatea societăţii şi a culturii , se poate face un salt în trecut asupra
virtualului rol al eliberatorului platonian. Prizonierii odată eliberaţi, cel puţin unii dintre ei,
vor urma aceeaşi cale, eliberându-i pe alţii se vor elibera pe ei, astfel încât se creează un lanţ
neîntrerupt de “eliberări”.
institutuldefilosofie.ro
pedagogiereinventata.blogspot.com

Student:
GOȘA ICA
ANUL II, PIPP