Capitolul 14 VENITUL, CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE

CUPRINS
14.1. Formele venitului la nivel macroeconomic
14.2. Consumul şi economiile
14.3. Investiţiile în economie
14.4. Multiplicatorul şi acceleratorul

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

CONCEPTE

• Venit naţional (produs naţional net în • Legea psihologică fundamentală a lui

preţurile factorilor)
• Venit naţional disponibil
• Venit personal al populaţiei
• Venit disponibil al menajelor
• Venit brut/net disponibil
• Consum, economie, investiţie
• Înclinaţia medie spre consum
• Înclinaţia medie spre economii
• Înclinaţia marginală spre consum
• Înclinaţia marginală spre economii
• Consum autonom
• Economii negative
• Economii pozitive
Keynes
• Investiţie de înlocuire
• Investiţie pentru dezvoltare
• Investiţie brută
• Formarea netă a capitalului tehnic
• Investiţia privată
• Investiţie publică
• Multiplicatorul investiţiilor
• Acceleratorul
• Teoria ciclului de viaţă
• Teoria venitului permanent
• Factorul q al lui Tobin
 14.1. FORMELE VENITULUI LA NIVELUL MACROECONOMIC

Prezentare Circuitul economic în orice economie cu piaţă concurenţială se înfaptuieşte

generală permanent, prin realizarea proceselor esenţiale referitoare la venit, consum şi
investiţii sub diferitele lor forme, în cadrul unor mecanisme proprii.

Venitul Venitul naţional este, după opinia cunoscutului economist englez Alfred
Marshall, produsul total net al agenţilor economici şi singura sursă de plată a
acestora. Cu cât produsul total net al unui popor este mai mare, cu atât există
posibilitatea reală ca fiecare om să obţină mai mult din această avuţie socială
pentru el.

Forme ale PRODUSUL INTERN NET, în preţurile factorilor (PINpf):

venitului
PINpf = (PIBpp + Sv) – (A + I.IN)

PIBpp – produsul intern brut, în preţurile pieţei

Sv – subvenţii
A – amortizare
I.IN – impozitele indirecte nete

PINpf = Σ VAN pf

VANpf - valoarea adăugată netă

VENITUL NATIONAL (VN) sau PRODUSUL NAŢIONAL NET, exprimat

în preţurile factorilor (PNNpf):

VN (PNNpf) = PINpf + (VFIS-VFPS)

VFIS – veniturile factorilor de producţie naţionali, încasate din străinătate

pentru activitatea desfăşurată
VFPS – veniturile factorilor de producţie plătite străinătăţii, ca urmare a
activităţii depuse în interiorul ţării de agenţi economici ce aparţin altor
ţări

VENITUL NAŢIONAL DISPONIBIL (VND):

VND = VN ± STCS

STCS – soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea

 VENITUL PERSONAL AL POPULAŢIEI (al menajelor) VMP:

VMP=VND - +
contribuţia pentru
asigurări sociale,
profitul nedistribuit,
impozitul pe profit
Transferuri
(pensii, ajutoare,
burse, alocaţii etc)

VENITUL DISPONIBIL AL MENAJELOR (VDM):

VDM=VMP-
impozite şi taxe
plătite

14.2. CONSUMUL SI ECONOMIILE

Preliminarii Venitul disponibil (VD) obţinut efectiv de posesorii factorilor de producţie

este folosit pentru CONSUM (C) iar partea care nu este consumată este
reprezentată de ECONOMII (E): VD = C + E. Ansamblul economiilor
realizate se transformă, la nivelul economiei naţionale, în INVESTIŢII care
sunt utilizate pentru sporirea producţiei. Acest lucru se obţine prin
transformarea economiilor în bunuri de capital (acumularea de capital).

Corelaţii Rata medie a consumului sau înclinaţia medie spre consum ( − ), exprimă
c
partea din venitul disponibil ce se cheltuieşte pentru consum, la un moment dat
şi într-un anumit spaţiu socio-economic:
− C
− c=
(c ) VD
În condiţiile sporirii
venitului disponibil,
înclinaţia medie spre
consum are tendinţa de
C/VD reducere

VD

Rata marginală a consumului sau înclinaţia marginală spre consum (c’)

arată cu cât sporeşte consumul (∆C) la creşterea cu o unitate a venitului
disponibil:

∆C
c' =
∆VD
 Rata medie a economiilor sau înclinaţia medie spre economii ( ) exprimă
partea economiilor în totalul venitului disponibil, la un moment dat şi într-un
spaţiu socio-economic definit. − E
e =
VD

Rata marginală a economiilor sau înclinaţia marginală spre economii (e’)

exprimă măsura în care sporesc economiile (∆E) la creşterea cu o unitate a
venitului disponibil (∆VD), sau partea din venitul disponibil suplimentar cu
care cresc economiile, într-o anumită perioadă şi într-un anumit spaţiu socio-
economic. ∆E
e'=
∆ VD

Înclinaţia marginală spre economie, de regulă, este o mărime pozitivă şi

subunitară, mai mică decât înclinaţia marginală spre consum.

Înclinaţia medie spre economii fiind variabilă în funcţie de nivelul venitului, înseamnă că nu se
poate economisi decât de la un anumit nivel al venitului. Pentru un venit nul (VD = 0), dacă
consumul de bază este pozitiv, înseamnă că economisirea este negativă, având loc un proces de
dezeconomisire. În acest caz, consumul de bază a putut fi finanţat din fondurile constituite
anterior. Pentru un venit egal cu consumul (VD = C), economisirea nu poate avea loc. Întrucât
VD=C şi E =VD–C, rezultă că E = 0. Acest nivel al venitului egal cu consumul, pentru care
economiile sunt zero, se numeşte “prag de ruptură”. Economiile sunt nule atunci când (1 – c’)
C
VD – C0 = 0. Nivelul de ruptură al venitului este dat de relaţia:VD = 1 − 0c '

Venit Consum Economii Rata medie Rata medie Înclinaţia Înclinaţia

Disponibil (C) (E) a a marginală marginală spre
(VD) mld.lei mld.lei consumului economiilor spre economii
mld.lei consum
0 200 -200 - - - -
1000 1150 -150 1,15 -0,15 0,95 0,05
2000 2100 -100 1,05 -0,05 0,95 0,05
3000 3050 -50 1,01 0,01 0,95 0,05
4000 4000 0 1,00 -0,0 0,95 0,05
5000 4950 50 0,99 0,01 0,95 0,05
6000 5000 100 0,83 0,17 0,95 0,05
Tabelul 14.1 Principalele corelaţii dintre venitul disponibil, consum şi economii
Factori de Factori obiectivi :
influenţă ai
1. Nivelul şi dinamica salariului, a veniturilor, în general. Consumul
consumului
personal depinde de mărimea veniturilor nominale şi, în mod deosebit, de
mărimea venitului net personal.
2. Modificarea aşteptărilor, în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de
consum, în prezent şi viitor, determinată de schimbările în puterea de
cumpărare a banilor sau de apariţia unor riscuri.
3. Modificarea politicii fiscale; atunci când este utilizată ca instrument pentru
o repartiţie mai echilibrată a veniturilor, accentuează înclinaţia spre consum;
când este folosită pentru achitarea datoriei publice, prin sporirea impozitelor,
diminuează înclinaţia spre consum
4. Modificările neprevăzute ale preţurilor diferitelor elemente de capital fix
sau circulant, pe termen scurt, pot să influenţeze reducerea înclinaţiei spre
consum, când preţurile sunt mai mari decât cele anticipate
5. Creditul de consum influenţează cheltuielile pentru consum prin intermediul
ratei dobânzii. Între consum şi rata dobânzii, pentru creditul destinat
cumpărării de bunuri de consum, există o relaţie negativă.
6. Anticipările consumatorilor cu privire la evoluţia raporturilor dintre
veniturile prezente şi cele viitoare, dintre preţurile curente şi cele viitoare,
dintre oferta actuală de bunuri de consum şi cea viitoare. Dacă se anticipează
că veniturile vor creşte, consumul prezent se va micşora, crescând înclinaţia
spre economii.

Factorii subiectivi:

1. Dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii

neprevăzute: determină diminuarea cheltuielilor pentru consumul curent, în
favoarea unui consum viitor;
2. Constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea
anumitor persoane;
3. Dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele
acţiuni pe baza cărora urmează să se realizeze în viitor proiecte de afaceri;
4. Instinctul de ridicare a standardului de viaţă al oamenilor, prin majorarea
treptată a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în
timp;
5. Senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare pe seama existenţei
unor sume băneşti mari economisite;
6. Dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
7. Manifestarea, la unele persoane, a zgârceniei, concretizată în diminuarea
cheltuielilor pentru consum.
 TEORII POSTKEYNESISTE CU PRIVIRE LA CONSUM ŞI ECONOMISIRE

Franco TEORIA CICLULUI DE VIAŢĂ ASUPRA CONSUMULUI ŞI

Modigliani ECONOMISIRII
Modigliani avansează ipoteza că oamenii îşi planifică consumul şi economiile
pe termen lung, din dorinţa de a-şi distribui cât mai bine sursele pentru
satisfacerea trebuinţelor, pe durata întregii vieţi. Potrivit teoriei ciclului de
viaţă, economiile sunt rezultatul, în principal, al dorinţei fiecărui individ de a-
şi asigura consumul la vârsta bătrâneţii. Funcţia consumului are forma:
C = aWR + cYL

a – înclinaţia marginală spre consum faţă de bogăţia reală

WR – bogaţia reală
c – înclinaţia marginală spre consum în raport de modificarea venitului
din muncă
YL – venitul din muncă

În legătură cu posibilităţile de consum, venitul din muncă va fi egal cu venitul

anual din perioada de viaţă activă înmulţită cu numărul de ani lucraţi
În legătură cu distribuţia consumului pe durata întregii vieţi a individului, în
teoria ciclului de viaţă se consideră că acesta va alege alternativa unui consum
relativ constant pe toată durata de viaţă, fără oscilaţii mari.

TEORIA VENITULUI PERMANENT

Milton Teoria venitului permanent apreciază că oamenii îşi adaptează
Friedman comportamentul de consum nu în funcţie de nivelul venitului curent, ci de
oportunităţile de consum pe termen lung. Oamenii îşi planifică consumul nu
doar pe baza veniturilor dintr-o anume perioadă, ci pe baza veniturilor obţinute
în perioade mai lungi. Ca atare, cheltuielile pentru consum depind de venitul
mediu pe termen lung.

În legătură cu consumul, acesta este direct proporţional cu venitul permanent.

În legătură cu măsurarea venitului permanent, se consideră că acesta
reprezintă acea rată stabilă a consumului pe care o persoană ar putea-o menţine
pe tot parcursul vieţii, ţinând seama de nivelul actual al bogăţiei şi al venitului
câştigat în prezent şi în viitor. Considerându-se că veniturile tranzitorii nu au
influenţă asupra consumului, rezultă că venitul permanent depinde de
veniturile curente şi cele trecute.
YP = Y0 + δ (Y1 – Y0), cu 0 < δ < 1

YP – venitul permanent
Y0,Y1 – venitul din perioada 0, respectiv, 1
 14.3. INVESTIŢIILE ÎN ECONOMIE

Prin INVESTIŢII se înţelege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru

cumpărarea bunurilor de capital, în vederea sporirii avuţiei societăţii.

Clasificare 1. După modul de folosire a bunurilor de capital achziţionate:

a) investiţii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capial fix

scoase din funcţie, ca urmare a deprecierii lor. Sursa acestor cheltuieli
o constituie amortizarea;
b) investiţii pentru dezvoltare sau nete, destinate sporirii volumului
capitalului tehnic real, adică formării nete a capitalului, a căror sursă
o formează venitul economisit.

1a+1b=Formarea brută a capitalului tehnic

2. După proprietar:

a) investiţii private – efectuate de sectorul privat;

b) investiţii publice – efectuate de către stat.

Caseta 14.1 Indicatori economici ai deciziei de investiţii

a) raportul dintre valoarea prezentă a venitului, ce urmează să fie obţinut din investiţie şi
costul investiţiei;
b) raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii (sau costul de
oportunitate al investiţiei).

a) Decizia de a investi este favorabilă dacă valoarea prezentă a venitului este mai mare sau cel
mult egală cu mărimea costului investiţiei. În situaţia în care costul investiţiei este mai mare decât
valoarea prezentă, investiţia nu trebuie realizată. Relaţia de calcul pentru valoarea prezentă (Vp) a
unui venit ce se va obţine peste n ani (Vn) este (d=rata nominală a dobânzii):
Vn
Vp =
(1 + d ) n
b) Rata venitului net se determină raportând profitul net actualizat la costul investiţiei, iar rata reală
a dobânzii este egală cu diferenţa dintre rata nominală (de piaţă) şi rata inflaţiei. Atunci când rata
venitului net (RVN) este mai mare sau egală cu rata reală a dobânzii, investiţia se poate realiza.
 INVESTIŢIA ŞI FACTORUL Q AL LUI TOBIN

Factorul q al lui ¾ exprimă un raport între valoarea firmei de pe piaţa de acţiuni

Tobin (valoarea de piaţă a capitalului instalat) şi valoarea de înlocuire a
stocului de capital al firmei (costul de înlocuire a capitalului
instalat);

¾ atunci când factorul q > 1, capitalul instalat are o valoare mai

mare decât costă cumpărarea sa, investiţia este profitabilă.;

¾ când factorul q < 1, investiţia nu se mai justifică, vânzarea

echipamentului la valoarea costului de înlocuire este mai
profitabilă pentru acţionarii firmei; dacă echipamentul instalat nu
poate fi revândut, este necesar, cel puţin, ca investiţia să fie oprită,
iar stocul de capital va descreşte prin depreciere;

¾ în afară de rata reală a dobânzii, factorul q al lui Tobin include în

decizia de investiţie alţi doi factori: productivitatea capitalului şi
anticipaţiile;

¾ factorul q al lui Tobin, prin numărător reflectă profitabilitatea

prezentă, iar prin numitor costul real al împrumutului;

¾ la nivel macroeconomic, preţurile medii ale acţiunilor reprezintă

valoarea stocului de capital în funcţie de locul unde este plasat;

¾ preţurile acţiunilor influenţează investiţia prin

intermediul factorului q al lui Tobin.

Investiţie
FACTORUL q AL LUI TOBIN

q
0
 Analiza funcţiei de investiţie pune în evidenţă următoarele:
1) investiţia se află în relaţie inversă cu rata dobânzii. În esenţă, acest lucru se explică prin
aceea că achiziţionarea de echipament productiv presupune utilizarea de resurse
economice limitate – din împrumuturi sau din economiile acumulate anterior – care ar
putea avea şi alte întrebuinţări. În aceste condiţii, rata reală a dobânzii este costul real al
acestor resurse. O rată mai mică a dobânzii va antrena cheltuieli mai mari pentru investiţii,
în timp ce o rată mai mare va implica alocarea de resurse mai mici pentru investiţii;

2) corespunzător principiului acceleratorului, creşterile viitoare anticipate ale producţiei

necesită şi o sporire a stocului de capital productiv. Deşi mecanismul acceleratorului se
baza pe ipoteza unei relaţii relativ stabile dintre stocul de capital tehnic productiv şi
producţie, rata proporţionalităţii dintre cele două mărimi poate să înregistreze valori mai
mari sau mai mici decât 1. În cazul unor valori supraunitare, creşterile de producţie
antrenează creşteri mai mari ale cheltuielilor de investiţie, ceea ce explică volatilitatea
investiţiei şi întăreşte convingerea că viitorul se pregăteşte prin deciziile prezentului;

3) dacă avem în vedere că unele firme îşi finanţează cheltuielile pentru investiţii prin
emiterea de acţiuni pe piaţa de capital, putem să afirmăm că există o relaţie pozitivă între
preţurile acţiunilor şi investiţiile realizate. Un asemenea efect pozitiv al creşterii
preţurilor acţiunilor asupra investiţiilor este expresia factorului q al lui Tobin;

4) luând în considerare faptul că multe firme îşi finanţează investiţiile emiţând obligaţiuni
sau apelând la împrumuturi bancare, se poate concluziona că, dacă factorul q este
constant, investiţia agregată se află într-o relaţie negativă cu rata reală a dobânzii din
economie;

5) deşi în teorie factorul q al lui Tobin ar trebui să ofere toate informaţiile pentru estimarea
profitabilităţii investiţiei, în practică, măsurarea factorului q se realizează cu ajutorul
preţurilor acţiunilor, cu toate că multe firme îşi finanţează investiţiile fără să apeleze la
piaţa acţiunilor;

6) ca urmare a efectului acceleratorului, o creştere a PIB atât în prezent, cât şi în viitor, va

influenţa pozitiv cheltuielile pentru investiţii;

7) pe baza acestor elemente putem să concluzionăm că investiţiile se află într-o relaţie

negativă cu rata reală a dobânzii (d) şi într-o dependenţă pozitivă cu modificările PIB
(Dy) şi ale factorului q al lui Tobin: I = I(d, ∆y,q)
- + +
8) atunci când factorul q al lui Tobin este mai mare decât unitatea, stocul de capital
productiv se află sub nivelul său optim, investiţiile viitoare aduc profituri pentru firme;
 9) optimul stocului de capital tehnic productiv se realizează la acel nivel al activităţii la care
productivitatea marginală a capitalului este egală cu costul marginal al capitalului;

10) atunci când productivitatea marginală a capitalului creşte sub efectul progresului tehnic,
stocul optim de capital sporeşte dacă rata reală a dobânzii creşte;

11) existenţa costurilor de instalare face ca firmele să-şi distribuie în timp investiţia,
achiziţionând capitalul în mod repetat, până la atingerea nivelului optim, când valoarea
actualizată a randamentului investiţiei egalează costul marginal al acesteia (costurile de
contractare a împrumuturilor şi a costurilor de instalare), compensarea, costurilor de
instalare este condiţionată de depăşirea costului marginal al capitalului de către
randamentul actualizat al investiţiei.

14.4. MULTIPLICATORUL ŞI ACCELERATORUL

Principiul Exprimă interacţiunea care se formează între creşterea venitului şi creşterea

multiplicatorului investiţiilor, sub forma unui coeficient de amplificare (K), ce arată cu cât
sporeşte venitul la creşterea cu o unitate a investiţiilor:
∆ VD
K =
∆I

Prin semnificaţia sa, multiplicatorul reflectă şi exprimă legătura directă

dintre intrările în sistemul economic - concretizate în investiţii - şi ieşirile
acestuia, sub forma veniturilor participanţilor la activitatea economică.
Investiţiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra producţiei de
bunuri economice şi, prin acestea, asupra veniturilor şi consumului.

În urma prelucrărilor matematice, obţinem:

1 1
K= sau K =
1 − c' e'

ECONOMII CHELTUIELI VENIT După cum rezultă din tabelul de mai

1000 - sus, efectul de multiplicare a
1000(1-2/3) 1000 x 2/3 1000 cheltuielilor suplimentare de 1000
1000 (1 – 2/3)2 1000 x (2/3)2 1000 x 2/3 u.m. a generat succesiv un venit
1000 (1 – 2/3) 3
1000 x (2/3)3 1000 x (2/3)2 suplimentar egal cu: 1000 + 666,67 +
1000 (1 – 2/3) n
1000 x (2/3)n 1000 x (2/3)n 444,444 + 296,30 + 197,53 + = 3000
Tabelul 14.2 Efectul de multiplicare u.m., ceea ce provine din: 1000 + 2/3
x 1000 + (2/3)2 x 1000 + (2/3)3 x
1000 + (2/3)4 x 1000 + … = 1/(1-
2/3) x 1000 = 3 x 1000 = 3000 u.m.
Principiul Exprimă efectul creşterii venitului asupra investiţiilor. Formulat pentru prima
acceleratorului dată de A. Aftalion, într-o lucrare despre crizele economice, principiul
acceleratorului era interpretat în sensul că sporirea cererii de bunuri de
consum începe prin a antrena o creştere mult mai proporţională a producţiei
de bunuri de capital. Între cererea de bunuri de consum şi investiţii există o
relaţie de accelerare.
Considerând creşterea cererii de bunuri de consum ca o variabilă
independentă ce determină mărimea investiţiilor, acceleratorul (a) se exprimă
cu ajutorul relaţiei: I I
a = t
=
V t − V t −1 ∆V

În virtutea principiului acceleratorului, în fazele de avânt ale ciclului

afacerilor investiţiile nete cresc, iar în perioadele de criză pot să apară
dezinvestiţiile nete. Aceasta înseamnă că o perioadă de dezvoltare şi
prosperitate poate să se încheie nu numai când scad vânzările, ci şi atunci
când producţia şi vânzările se stabilizează la un nivel ridicat.

Perioada Vânzările Stocul de Investiţiile de Investiţie Investiţie brută

anuale - capital - mil.$ înlocuire - netă - mil.$ - mil.$
mil.$ mil.$
Prima fază
Primul an 30 60 3 0 3 = 1 maşină
Al doilea an 30 60 3 0 3 = 1 maşină
Al treilea an 30 60 3 0 3 = 1 maşină
A doua fază
Al patrulea an 45 90 3 30 33=1+10
maşini
Al cincilea an 60 120 3 30 33=1+10
maşini
Al şaselea an 75 150 3 30 33=1+10
maşini
A treia fază
Al şaptelea an 75 150 3 0 3 = 1 maşină
A patra fază
Al optulea an 73,5 147 3 -3 0
Tabel 14.3 Efectul accelerator
Caseta 14.2 Ciclul de afaceri şi relaţia multiplicator-accelerator

În fazele de boom ale ciclului afacerilor sporirea consumului este atât un rezultat al creşterii
veniturilor, cât şi o condiţie a dezvoltării şi diversificării producţiei de bunuri economice prin
intermediul efectului de multiplicare.
Ca urmare a efectelor multiplicatorului, sporirea cheltuielilor pentru investiţii devine, alături de
creşterea cheltuielilor pentru consum, un factor de amplificare a activităţii economice. Legătura
trebuie interpretată nu numai direct de la cele două componente ale cererii agregate la activitatea
economică, ci şi indirect, prin interrelaţiile care se creează între consum şi investiţii , pe de o parte,
şi producţia de bunuri economice, pe de altă parte.
La început, creşterea autonomă a investiţiilor este cea care dezvoltă producţia şi sporeşte
consumul, pentru ca, treptat, aceste creşteri, împreună cu anticipările pe care le generează, să
contribuie la încurajarea investiţiilor.
În acelaşi timp, în virtutea acceleratorului, sporurile de venituri antrenează o nouă cerere de bunuri
de consum care, la rândul său, determină întreprinderile implicate să-şi restructureze şi
modernizeze capacităţile de producţie prin noi investiţii.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Blaug, Mark Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992

Dornbusch R, Fischer, S Macroeconomie, Editura Sedona, Timişoara, 1997

Flavin M. The adjustment of Consumption Changing Expectations About

Future Income, Journal of Political Economy, vol.89, oct.1981.

Friedman M. A Theory of the Consumption Function, Princeton University Press,

Princeton, New Jersey, 1957

Keynes J.M. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970

Hall, R.E. Stochastic Implications of the Life Cycle Permanent Income

Hypothesis: Theory and Evidence, Journal of Political Economy,
vol.86, dec. 1978

Modigliani, F., Ando A. The life cycle hypothesis of Shavin: aggregate implications and tests,
American Economic Review, martie, 1963

Colectivul Catedrei de Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,

Economie şi Politici 2003
Economice

*** Dicţionar Macmillan de economie modernă. Editura Codecs,

Bucureşti, 1999
 ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

• Ce relaţii există între principalele forme de venit la nivelul macroeconomiei ?

• Ce concluzii se desprind din analiza corelaţiilor dintre venitul disponibil, consum

şi investiţii ?

• Explicaţi cum se modifică cheltuielile pentru consum sub influenţa factorilor

obiectivi şi subiectivi ?

• Ce tendinţe se manifestă în ţările dezvoltate între evoluţia veniturilor şi evoluţia

cheltuielilor pentru consum ?

• Pe ce criterii şi indicatori se fundamentează decizia de a investi ?

• Cum se explică procesul de multiplicare a venitului sub influenţa modificării

investiţiilor ?

• Explicaţi interdependenţa efectelor multiplicatorului şi acceleratorului în

economie

• Explicaţi factorii care incită la investiţii

• Caracterizaţi condiţiile stabilităţii relative a unei economii

• În ce constă esenţa teoriei ciclului de viaţă ?

• Ce aduce nou teoria venitului permanent?