PSIHOLOGIA IMAGINAŢIEI

“Imaginaţia este mai importantă decât cunoştinţele”.

Einstein

Plan:

1. Repere istorice în studiul imaginației.

2. Definirea și caracterizarea procesului imaginativ.
3. Formele imaginației.
4. Procedeele imaginaţiei.
5. Metode de stimulare a imaginației.
6. Măsurarea şi evaluarea imaginaţiei.

Bibliografia recomandată:
Cosmovici A. Psihologia generală. Iași: Polirom. 1996.
Golu M. Fundamentele psihologiei. Vol. 2. București: E. F. România de mâine. 2002.
Marcus S. Imaginația. București: Editura Științific și Enciclopedică. 1980.
Negură I. & Losîi E. Psihologia generală. Chișinău: IFC. 2011.
Zlate M. Psihologia mecanismelor cognitive. Iași: Polirom. 1999.

Repere istorice în studiul imaginației.

Activitatea umană nu se limitează la captarea, înregistrarea și prelucrarea informațiilor
actuale, prezente. Ea nu este eficientă prin simpla readucere a trecutului în prezent, chiar dacă o
face în funcție de condițiile schimbate ale prezentului. Pentru a fi eficientă și adaptată ea trebuie
să anticipe, să prefigureze viitorul situației, evenimentului. Or, acest lucru este posibil prin
intrarea în funcțiune a unui nou mecanism psihic, cu ajutorul căruia informațiile actuale și
trecute sunt transformate, modificate, transfigurate sau create altele noi. Acest nou mecanism
psihic poartă numele de imaginație.
Studiul imaginației a început încă în Antichitate și continuă până în zilele noastre. Vom
expune doar cele mai importante momente, care i-au marcat profund destinul, și anume cele
aduse de psihologi.
Istoria condensată a psihologiei imaginației poate fi împărțită pe trei etape.
1) Perioada până în 1900, perioadă ce coincide cu apariția psihologiei ca știință
experimentală.
2) Perioada între 1900 și 1950 – perioadă de înflorire a concepțiilor cu privire la imaginație.
3) Perioada după 1950 și până în prezent – perioadă în care interesul pentru imaginație
scade.
Prima etapă – cea a căutărilor și tatonărilor, a încercărilor și erorilor - se caracterizează prin
încercarea psihologilor de a răspunde la întrebările:
1. Imaginația este o funcție autonomă sau este contopită cu alte funcții psihice?
2. Ce roluri are imaginația în viața umană?
În 1877 (înainte cu 2 ani de înființarea primului laborator de psihologie experimentală de
către W.Wundt) H.Joli arată că imaginația nu este o putere cu adevărat singulară și particulară
(pasaj pg.481.M.Zlate).
J.Dewey mută centrul de greutate pe rolul imaginației în ansamblul vieții umane. El
afirma că imaginația este o modalitate de adaptare a individului la solicitările mediului și ale
activității. Imaginația reală - considera J.Dewey- nu se interesează de ireal, ea servește ”la
extinderea și completarea realului”. Afirmația lui Dewey este valabilă și azi: prin imaginație
omul își lărgește propriul orizont, limitat de percepțiile lui, creează pentru sine și pentru alții
obiecte de contemplație și meditație.
 W.James - părintele psihologiei americane (”Principii de psihologie ”, 1890) - atât de
inspirat în studiul conștiinței, a Eului, a memoriei, cât privește imaginația - doar reînvie la
sfârșitul sec.XIX o idee mai veche a lui Platon potrivit căreia, imaginația este o copie a lumii.
Nu există nici o imagine care să nu fie precedată în mod necesar de o senzație produsă de un
obiect extern. În viziunea lui James, ”se numește imaginație capacitatea de a reproduce copiile
originalelor”.
Prin urmare, în prima etapă imaginația nu-și câștigă un loc aparte printre celelalte
funcții psihice, dimpotrivă, cel mai frecvent, este inclusă în acestea.
Etapa a doua – cea mai productivă. Problemele formulate de psihologi sunt mai
numeroase și profunde:
1.Care este natura imaginației?
2. Ce caracteristici are imaginația?
3. Care sunt formele și funcțiile imaginației?
4. Ce relații sunt între imaginație și celelalte procese psihice?
Un moment important pentru găsirea răspunsurilor a fost apariția lucrării lui Th.Ribot ”Essai sur
l`imagination creatrice”(1900) și a lui L.Dugas ”L`imagination” (1903).
Th.Ribot are meritul de a fi încercat să distingă imaginația de alte procese psihice, de a fi
identificat o formă specifică a imaginației – cea creatoare.
Deși recunoaște rolul mare al imaginației în viața umană, el o separă de cunoaștere, considerând
că cele două au funcții opuse. Imaginația este subiectivă și pornește din interiorul subiectului, iar
cunoașterea este obiectivă, pornită din exterior, din realitatea înconjurătoare. Imaginația este
reglată de interiorul subiectului, iar cunoașterea – de lumea externă.
În timp ce Th.Ribot delimita clar imaginația de funcțiile cognitive, L.Dugas cade în
extrema cealaltă – el considera că imaginația le cuprinde pe toate sau este câte puțin din toate.
Și, aduce rând pe rând, argumente că imaginația se cuprinde în procesele afective, motorii,
volitive.
H.Ebbinghaus – în manualul său de psihologie, din 1908 – reduce imaginația (numită de
el fantezie) la simpla modificare a amintirilor. La el apare evidentă confundarea imaginației cu
reprezentarea și memoria (pasaj p.438, M.Zlate).
Alți autori care s-au preocupat de imaginație în acest interval au fost: A.Adler,
I.Meyerson, L.S.Vâgotskii, Șt.Zisulescu, G.Bachelard etc.
Cea de-a treia etapă (1950 - prezent) a destinului imaginației – spune M.Zlate – este
foarte contradictorie. Începe cu un interes sporit, continuă cu scăderea sau încetarea interesului
pentru ea.
În America, A.F.Osborne, publică în 1953 o lucrare în care lansează brainstormingul ca
tehnică de stimulare a imaginației.
P.McKellar (1957) - publică o lucrare în care analizează raportul dintre gândire și
imaginație.
J.P.Guilford (1959, 1972) introduce imaginația în structura personalității și în modelul
structural al intelectului.
W.J.Gordon (1961) propune o nouă tehnică de stimulare a imaginației – sinectica, opusă
brainstormingului.
În România imaginația este introdusă în manualele de psihologie (Tucicov-Bogdan 1974,
Popescu-Neveanu 1977, etc).
Concomitent cu diversificarea și aprofundarea studiilor asupra imaginației, se
accentuează declinul preocupărilor pentru ea.
Două împrejurări - spune M.Zlate – au contribuit la acest declin:
a) Lansarea, în anii 50 (ai sec. trecut), a conceptului de creativitate;
b) Apariția, în anii 60, a psihologiei cognitive.
Dacă până în anii 1960 conceptul de creativitate era utilizat sporadic, dacă până în 1970
termenul creativitate nu figura în Dicționarul Academiei Franceze, brusc studiul creativității
trece pe prim plan, ceea ce a dus la creșterea numărului de lucrări la această temă. Creativitatea,
2
afirmă M.Zlate, ”a înghițit” foarte repede imaginația, a transformat-o într-una din elementele ei
componente.
Psihologia cognitivă, interesată de studiul inteligenței artificiale (a inteligenței
computerelor) după modelul rețelelor neuronale ale creierului uman, nu-i putea păstra
imaginației loc, știut fiind faptul că inteligența artificială procesează informația introdusă, dar nu
produce, nu creează informația așa cum o face omul.
În aceste condiții mulți psihologi mai ales în America s-au întors nostalgici la ”filosofia
imaginației” apelând la lucrările lui D.Hume, E.Kant, J.P.Sartre etc.
În literatura de limbă română unii autori au rămas fideli și consecvenți păstrând loc
imaginației în lucrările lor (M.Golu, M.Zlate, P.Popescu-Neveanu, T.Crețu, A.Cosmovici) ei
analizând imaginația ca modalitate distinctă, specifică de procesare-integrare și utilizare
imagistică a informației, inclusă în seria proceselor cognitive active, alături de percepție,
reprezentare, gândire, în timp ce alții au eliminat-o (I.Radu și a.).

Definirea și caracterizarea procesului imaginativ.

Afirmată și negată, admirată și hulită, valorizată și devalorizată imaginația a dat multă
bătaie de cap gânditorilor încă din cele mai vechi timpuri.
Baudelaire considera imaginația ”regina proceselor psihice”, în timp ce Descartes,
Spinoza (”putere amorală”, sursă a pasiunilor care-l subjugă pe om) o numeau ”nebuna casei”.
Bachelard o numea o ”facultate a supraumanității” deoarece îl îndeamnă pe om să-și depășească
propria condiție umană. Sartre o plasează în ”vertijul libertății”, iar Lacan - o construcție între
vis și realitate. Meyerson vorbind despre statutul imaginației o cataloghează ca fiind ”regina și
cenușăreasa psihologiei”.
Antichitatea a redus cel mai frecvent imaginația la senzații și gândire; Renașterea a
ridicat-o pe cel mai înalt piedestal, considerând-o o adevărată metafizică. Secolul 17 a
devalorizat-o asimilând-o unei cunoașteri vagi, confuze, fondată pe simțuri sau superstiții.
Secolele următoare au pendulat între ai susține valoarea pentru cunoașterea și activitatea umană
fie în ai nega total rolul în ansamblul cunoașterii și vieții umane etc.
Locul imaginației în taxonomia generală a proceselor psihice a fost obiect de dispută și
de controversă. În timp ce unii psihologi (Th.Ribot, Th.Lipps, G.Dumas, P.Popescu-Neveanu)
recunosc individualitatea și ireductibilitatea la alte procese psihice, alții (îndeosebi cei de
sorginte behavioristă și cognitivistă) contestă existența lui ca proces distinct. Drept urmare, în
tratatele de psihologie generală poziția imaginației fluctuează: în unele i se distribuie un spațiu
de sine stătător, iar în altele apare fragmentată și distribuită în capitolele despre memorie,
reprezentări, gândire, în altele este total omisă. De exemplu, în impunătorul Curs de psihologie,
în 6 volume elaborat de R.Ghiglione și J.R.Richard, între anii 1992 -1995 (3700 pagini) doar se
amintește despre imaginație și atunci în cadrul reprezentărilor. Termenul ”imaginație” nu
figurează nici în Grand dictionnaire de la psychologie (1994), nici în Dictionnaire fundamental
de la psychologie (1997).
Câteva definiţii:
Df 1: Imaginaţia este procesul psihic cognitiv, complex şi mediat, de elaborare a unor
imagini şi idei noi pe baza combinării într-o manieră originală a datelor experienţei
anterioare.
Df 2: Imaginaţia este procesul psihic cognitiv complex de elaborare a unor imagini și
proiecte noi, pe baza combinării și transformării într-o manieră originală a datelor
experienței anterioare.
Df 3: Imaginaţia - proces psihic de creare și re-creare de imagini noi în plan mental.
Df 4: Imaginaţia este o formă de proiectare mentală a acţiunilor trecute sau viitoare.
Df 5: Imaginaţia - aptitudinea de a reprezenta în mod viu obiectele descrise verbal
(Wundt).
Prin intermediul imaginației câmpul cunoașterii umane se lărgește foarte mult, prin
imaginație el devine capabil de a realiza unitatea între trecut, prezent și viitor.
3
 Imaginația permite omului să se detașeze de prezentul imediat (hic et nunc) și să-și
proiecteze acțiunile anticipând drumul ce urmează a fi parcurs, cât și rezultatele scontate. Dar
omul este capabil nu doar să-și proiecteze un drum ci și să obțină ceva nou și aceste merite se
datorează imaginației.
Imaginația face parte din categoria proceselor cognitive complexe, este proprie doar
omului și apare atunci când sunt optim dezvoltate procesele care-i asigură/pregătesc apariția:
dezvoltarea reprezentărilor, achiziția limbajului, dezvoltarea inteligenței etc.
Imaginația este în strânsă interacțiune cu toate procesele și funcțiile psihice îndeosebi cu
memoria, gândirea, limbajul.
Spre deosebire de memorie care este considerată cu atât mai eficientă cu cât este mai
fidelă, imaginația este cu atât mai valoroasă cu cât produsele ei sunt mai inedite, mai diferite de
experiența subiectului sau a societății.
Dar imaginația nu ar putea exista fără memorie care-i furnizează material pentru combinările
sale, care îi fixează și evocă produsele.
În timp ce prin gândire omul cunoaște și înțelege ceea ce este esențial, necesar din
realitatea existentă sau ipotetică, imaginația explorează nelimitat necunoscutul, posibilul,
viitorul.
Gândirea, inteligența dirijează producția imaginativă, iar imaginația, la rândul ei,
participă la elaborarea ipotezelor, la găsirea strategiilor de rezolvare a problemelor.
Imaginația implică, în toate formele ei de manifestare, mecanismele limbajului.
Cuvântul permite evocarea selectivă a ideilor, a reprezentărilor, vehicularea și punerea lor în
cele mai variate relații. Vâgotskii aduce numeroase exemple despre imposibilitatea conceperii
imaginației în afara limbajului. El arată că la copiii la care dezvoltarea limbajului este întârziată
sunt înapoiați și la nivelul imaginației. La fel, copiii la care dezvoltarea limbajului are o cale
anormală (este vorba de copii surzi, care din această cauză sunt și muți, incapabili de a comunica
prin limbaj) manifestă o sărăcie sau un caracter rudimentar al imaginației.
Spre deosebire de reprezentare care doar expune conștiinței imagini deja constituite,
imaginația este un proces de generare, de producere mai mult sau mai puțin activă, mai mult sau
mai puțin intenționată a imaginilor și de articulare/combinare a lor în moduri variate (M.Golu).
Astfel, în identificarea ei trebuie să avem în vedere atât modul de a opera (procedeul) cât și
produsul.
Ambele aceste verigi ale imaginației au ca trăsătură comună ieșirea dintr-un șablon,
depășirea rutinei.
Caracteristicile esenţiale ale imaginaţiei ca proces psihic cognitiv:
1. Este complex.
2. Este mediat, mijlocit (de reprezentări) și operează cu reprezentări.
3. Le combină, recombină, obţinându-se noi imagini.
4. Produce sau reproduce construcţii imagistice, tablouri, scenarii, chipuri, etc.
5. Generarea de imagini noi (fie pornind de la datele experienței anterioare, fie crearea unor
imagini fără vreo legătură cu realitatea).

Funcțiile imaginației

Funcţiile imaginației (după Meyerson din ”Traite du psychologie”, apărută sub redacția lui
G.Dumas):
- transformă descrierile verbale în tablouri vii, portrete, scene (pastel, descrierea
unei lupte etc).
- “prepară viitorul” (Claparède), adică îl proiectează în formă de scopuri şi planuri.
- vizualizează obiectul dorinţelor noastre, speranţelor noastre, dar şi al fricilor
noastre …
- sprijină jocul, îl face posibil prin transfer de funcţii şi însuşiri de la un obiect la
altul (băieţel călare pe o nuia se vede călare pe un cal alb frumos etc).
4
 - sprijină identificarea cu Altul spre a-l înţelege mai bine, empatia (imaginează-ţi
cu tu eşti în locul lui …).
Funcțiile imaginației (după M.Zlate):
- Prin imaginație omul proiectează, prefigurează, aticipă produsul unei activități înainte
de realizarea lui efectivă, fapt ce reduce numărul de încercări.
- Imaginația permite elaborarea unor ipoteze, planuri prealabile pentru rezolvarea unor
probleme: fără aceste ipoteze activitatea ar fi oarbă, neghidată, neorientată.
- Prin imaginație omul își proiectează în viitor traiectoria propriei sale vieți,
prefigurează imagini care au efect mobilizator, motivant pentru activitatea unei
persoane.
- Imaginația adaugă o nouă dimensiune vieții psihice – reflectarea viitorului, a
posibilului; În timp ce procesele senzoriale reflectă prezentul, cele mnezice – trecutul,
imaginația reflectă viitorul încheind astfel ciclul temporal.
Funcțiile imaginației din perspectivă psihanalitică:
Analizând funcțiile imaginației din perspectivă psihanalitică Blazer (1964) face referire la
următoarele:
a) de descărcare tensională (catharzis);
b) de proiectare a conflictelor dintre tendințe opuse;
c) de substituire, prin alte scopuri, a acțiunilor interzise sau imposibile.
d) de compensare, prin satisfacerea fantastică a dorințelor, real nesatisfăcute.

Psihologia contemporană reduce funcțiile imaginației doar la trei, și anume:

a) De expresie a realului, simțit sau gândit;
b) De deformare a realului, fie pentru a-l simula, fie pentru a-i explora posibilitățile;
c) De relevare a unui real ascuns.

Pentru a înțelege cât de necesară este imaginația pentru om, este suficient să ne închipuim ce s-ar
întâmpla în absența ei:
- omul ar fi robul propriilor senzații și percepții;
- doar ar evoca și reproduce realitatea;
- ar avea imagini dar nu ar ști ce să facă cu ele, pentru că nu le-ar putea descompune,
dezmembra, reunifica;
- ar fi legat de prezent și trecut nefiind în stare să prevadă viitorul sau să proiecteze o
activitate viitoare;
- n-ar putea visa; etc.

FORMELE IMAGINAŢIEI
Proces foarte complex imaginația se desfășoară în forme variate, iar pentru a fi clasificate
cercetătorii au utilizat diverse criterii.
Cel mai frecvent, se utilizează criteriul care vizează intenționalitatea actului imaginativ.
1. După criteriul prezenţei intenţiei şi a efortului voluntar depus de subiect în vederea
realizării actelor imaginative distingem: 1) imaginaţie involuntară şi 2) imaginaţie
voluntară.
IMAGINAŢIA INVOLUNTARĂ refuză participarea conştiinţei subiectului la proiectarea actului
imaginativ şi la realizarea lui. Actul imaginativ se declanşează de la sine şi se derulează după o
logică proprie. Nimeni nu-şi planifică înainte de culcare să vadă vise şi, cu atât mai mult, nu le
determină conţinutul. Visul se întâmplă de la sine. Apare, se derulează, iar persoana este mai
degrabă martor, decât agent activ.
a. Visul nocturn
b. Reveria.
Visul nocturn - este o înlănțuire de imagini, scene, întâmplări care se produc involuntar
în timpul somnului. Cu toate că, uneori, persoana realizează că visează ea nu-și poate dirija în
5
mod conștient și voluntar visul. Întâmplările din vis au loc, cel mai frecvent, într-o lume ireală,
neverosimilă, chiar absurdă. De exemplu, romanele lui F. Kafka descriu situaţii asemănătoare
celor din vise (Coşmarul - vis cu scene de groază).
Deoarece scenele din vise uneori se derulează coerent, de parcă ar fi scenele unei piese de
teatru se spune că visele au caracter scenic. Față de aceste imagini persoana este și actor și
spectator în același timp. De cele mai multe ori visele sunt legate de dorințele și așteptările unei
persoane ce nu sunt satisfăcute în starea de veghe, sau sunt reprimate conștient sau inconștient. și
au o bogată coloratură afectivă.
S.Freud considera visul drept calea regală spre inconştient. În vis se manifestă într-o
formă criptică, cifrat conţinuturile inconştientului nostru. Visele uneori reprezintă satisfacerea
deghizată a dorințelor reprimate în starea de veghe. Pentru a releva mesajul cifrat, visul în
viziunea lui S.Freud, trebuie analizat (S.Freud „Interpretarea viselor”). Descifrarea se face
ținând cont și de acțiuile, relațiile, preocupările persoanei în starea de veghe. Deoarece
conținuturile viselor pot fi descifrate, decriptate se consideră că visele au un și caracter simbolic.
În timpul visului nocturn informațiile au proprietatea de a se rearanja, resistematiza, reorganiza,
de aceea, se poate întâmpla că în rezultatul acestor combinări mintale să apară soluții la
probleme ce-l preocupă pe subiect în starea de veghe.
Reveria ( visul diurn) proces imaginativ care are loc în momente de repaus, de relaxare,
când gândurile noastre vagabondează, creând imagini dorite. Gândurile evoluează într-o direcție
fantezistă. Reveria este un fel de experiment mintal cu privire la îndeplinirea unor dorințe,
așteptări ale persoanei. Ea este adesea un fel de satisfacere fictivă a dorințelor reducând astfel
tensiunea iternă ( De ex.subalternul visează că îşi pune la punct şeful care-l terorizează …). În
starea de reverie apar uneori combinații noi, originale fapt ce permite rezolvarea unor probleme.
De aceea, unii psihologi recomandă reveria de scurtă durată ca pe o strategie de dezvoltare a
creativității. Reveria de lungă durată pateu avea evecte dezadaptative asupra personalității, nu
este recomandată deoarece satisfacția fictivă a dorințelor poate anula eforturile practice, directe
pentru atingerea scopurilor.

IMAGINAŢIA VOLUNTARĂ presupune declanşarea intenţionată a procesului imaginativ,

subiectul își propune să producă/realizeze anumite imagini şi depune efort pentru realizarea
acestui scop productiv (de ex.elaborarea unui plan sau program).
a. Reproductivă
b. Creatoare
c. Visul de perspectivă.

Imaginaţia reproductivă - formă activă, conștientă și voluntară ce constă în construirea

mentală a imaginii unui obiect, fenomen, situaţie, existentă în prezent sau trecut, dar care nu pot
fi percepute în prezent. Această formă a imaginației se deosebește de reproducerile mnezice
pentru că nu au un echivalent exact în experiența anterioară, ci sunt rezultatul unor recombinări
imaginative. Deaceea ea se mai numește și reconstitutivă. Combinarea imaginilor ideilor se
produce sub influența unor cerințe exprese sau a unor descrieri verbale (De ex. citeşti un text
despre junglă şi-ţi imaginezi jungla în toate detaliile ei deşi nu ai fost vreodată acolo).
Acest tip de imaginație permite omului să înțeleagă relații abstracte asigurând un suport
imaginativ în acest sens.
Cu ajutorul acestei forme de imaginaţie lecturile literare, ştiinţifice capătă viaţă. Ea
menține atenția trează în timp ce citim o carte, ne permite rezolvarea unei probleme de
geometrie, fizică, etc. Psihologul rus Liublinskaia A.E., afirma: elevii care nu au atracţie pentru
literatură au un nivel slab de dezvoltare a imaginaţiei reproductive. Ei nu „văd” tablourile
descrise în carte, eroii prezentaţi, scenele, ei nu pot transforma conţinutul lecturii în film
(interior) pe care să-l proiecteze pe ecranul conştiinţei lor şi să-l vizioneze aşa precum se
vizionează un film la TV sau cinema şi de aceea lor nu li este interesantă lectura.

6
 Imaginaţia productivă sau creatoare - forma cea mai înaltă, complexă și valoroasă
formă a imaginaţiei voluntare și active. Ea elaborează în plan mental un produs nou, inexistent în
prezent, dar posibil în viitor. Produsul imaginaţiei creatoare este un proiect mintal nou
caracterizat prin: noutate și originalitate. Trăsăturile caracteristice ale acestui tip imaginativ sunt:
bogăția și complexitatea procedeelor, valorificarea procedeelor inconștiente, bazată pe suportul
motivațional-afectiv puternic al persoanei.
Factorii care stimulează imaginaţia creatoare sunt: interesul pentru nou, trebuința de
autorealizare, încrederea în potențialul personal, curiozitatea, neacceptarea rutinei, etc.
Imaginaţia creatoare – implicată în toate sferele vieții umane- face posibilă formularea celor mai
hazardate ipoteze, a celor mai îndrăznețe strategii, soluții, producții artistice și tehnice.
Drept exemple de imaginaţie productivă din viaţa şcolară pot servi: elaborarea de către
elev a unei istorii, a unui basm, a unei povesti,…
În viaţa practică: imaginea unui aparat nou pe care-l elaborează un constructor. De ex.
Acad. S.Corolev – inginer și proiectant sovietic - în timpul cursei spațiale dintre SUA și Uniunea
Sovietică, în anii 1950 și 1960, a proiectat racheta R-7, vehiculul de lansare pentru primul satelit
artificial Sputnik și pentru primul om în spațiu, Iurii Gagarin...  
Imaginaţia productivă este o componentă a creativităţii. Tehnicile de stimulare a
creativităţii sunt valabile şi în cazul imaginaţiei productive.
Visul de perspectivă – formă activă și volutară a imaginației, constând în priectarea
mentală a propriului drum de dezvoltare, ținând cont de potențialul propriu și condițiile și
cerințele sociale. El este foarte important în motivarea pentru activitățile curente, a opțiunilor
profesionale, a acțiunilor întreprinse cu scop educativ, etc.

2. După criteriul relaţiei cu viaţa reală şi a implicării subiectului în rezolvarea unei

sarcini de viaţă distingem: a. imaginaţia activă și b. imaginaţia pasivă.

a. Imaginaţia activă - răspunde unor nevoi de adaptare sau de transformare a mediului

în care subiectul trăieşte şi activează, cum ar fi elaborarea de scopuri, proiecte,
programe de acţiune, transpunerea în locul altcuiva etc. Această formă de imaginaţie
îi permite subiectului să fie un element activ al vieţii şi să acţioneze în condiţii de
bună cunoaştere a situaţiei.
b. Imaginaţia pasivă - prin care subiectul fuge de realitate (de obicei, din cauza că nu o
acceptă sau nu-l satisface), îşi formează o altă lume (imaginară, evident) mult mai
comodă şi mai atractivă decât cea reală. E cazul reveriilor al viselor diurne, al visării
cu ochii deschişi.

3. După calitatea produsului imaginativ –A.F.Osborn (în ” L’Imagination constructive”

din 1959) stabilește 3 forme globale:
a. Absurde (visul, reveria),
b. Abia constructive (imaginația reproductivă),
c. Foarte constructive (imaginația creatoare).

4. După tipul activității distingem imaginație:

a. Artistică,
b. Literară,
c. Științifică, tehnico-constructivă,
d. Muzucală.
J.Bernis vorbește despre imaginația poetică, de dans, pictură, cinema, etc.
Wunenberger vorbește despre imaginația ludică, inventivă și socială.

PROCEDEELE IMAGINAŢIEI
7
 Un procedeu imaginativ este un mod de operare mintală ce presupune o succesiune de
compuneri, descompuneri și recompuneri, integrări și dezintegrări pe plan mintal având ca
rezultat un produs nou.
Originalitatea combinatoricii imaginative se explică prin libertatea de organizare a
desfășurării procedeelor, cât și prin sursele motivațional-afective implicate.
Combinatorica imaginativă este nouă, inedită, într-o permanentă dezvoltare, generare de
procedee noi. Procedeele cel mai frecvent utilizate sunt:
Aglutinarea constă în contopirea într-un întreg (nou) a unor elemente (părţi) ușor de
identificat ale unor obiecte, ființe, fenomene cunoscute.
Acest procedeu este utilizat în mitologie, rezultând astfel imaginea:
 centaurului: personaj alcătuit din bust omenesc şi trup de cal.
 sirenei: cap şi bust de femeie şi coadă de peşte;
 sfinxului: om şi leu etc …
Astăzi este pe larg utilizat în creația tehnică (robotul casnic, radiocasetofonul etc.).
Amplificarea – modificarea proporțiilor, a dimensiunilor unei structuri inițiale, în sensul
măririi exagerate a unui obiect, a unor trăsături sau însuşiri.
Procedeul este foarte frecvent utilizat în creațiile literare pentru copii (De exemplu:
Setilă, Flămânzilă, Gerilă…), în creațiile științifico-fantastice (imaginile unor extratereștri cu
chip de om dar cu caracteristici psihice/fizice mult amplificate; Meduza Gorgona – privirea ei
pietrifica).
Diminuarea - modificarea proporțiilor, a dimensiunilor unei structuri inițiale, în sensul
diminuării, micșorării exagerate a unui obiect, a unor trăsături sau însuşiri. Acest procedeu este
opus amplificării. Produsele acestui procedeu le întâlnim în povești (de exemplu: Statu-Palmă-
Barbă-Cot, Degiţica, piticii…), în tehnică prin miniaturizarea aparatelor electronice păstrându-le
proprietățile funcționale (minicalculatoril, minitelevizorul, etc).
Multiplicarea sau omisiunea constă în modificarea numărului de elemente structurale,
dar cu păstrarea identității acestora (crearea unei imagini prin mărirea sau prin reducerea
numărului de elemente constitutive). Schimbarea numărului de elemente ( prin multiplicare sau
omisiune) are un efect nou. Acest procedeu a stat la baza unor creații celebre ale lui Brâncuși:
”Coloana Infinitului”, ”Masa Tăcerii”; Multiplicarea capului de şarpe, în basme a dat naștere
”balaurului cu șapte capete”. Omisiunea a stat la baza creării unor personaje mitologice –
Ciclopul, în tehnică - ?.
Diviziunea și rearanjarea se utilizează separat sau împreună asupra unor elemente.
Aceste procedee constau în segmentarea, dispararea pe elemente a unor obiecte, procese etc.(de
exemplu: divizarea unor complexe funcții umane a dus la crearea brațului mecanic) și reunirea
lor într-o altă ordine, succesiune. Rearanjarea presupune păstrarea elementelor unor structuri
cunoscute, dar dispunerea lor într-o altă ordine. De exemplu, autoturismele cu motor în spate.
Adaptarea constă în utilizarea, aplicarea unui obiect, element, principiu într-un alt
context, situație (De exemplu, instrumente medicale (stamatologice) utilizate pentru sculptat
monede de lemn, lut).
Substituția constă în înlocuirea într-o structură a unui element, a unei funcții, a unei
substanțe. De exemplu, în industria modernă materiale tradiționale sunt înlocuite cu altele mai
rezistente sau mai ieftine: elementele din metal ale unor aparate, utilaje sunt fabricate din
ceramică, plastic etc.
Modificarea presupune obținerea unor efecte noi prin schimbarea unor elemente și
păstrarea altora în cadrul unui întreg. Exemple: în industria de larg consum se practică
schimbarea formei, dimensiunii, culorii. Botaniștii au creat laleaua negră pornind de la cea creată
de natură.
Tipizarea presupune generalizarea caracteristicilor unui grup de persoane şi apoi
întruchiparea acestora într-un personaj reprezentativ. Exemple din literatură: Ion al lui Rebreanu
ca ţăran tipic etc.

8
 Schematizarea înseamnă extragerea a ceea ce este esenţial, reprezentativ şi exprimarea lui
printr-o imagine care nu trebuie să respecte neapărat structura sau forma reală a obiectului.
Selecția numai a unor însușiri și omiterea celorlalte. Caricatura reprezintă un exemplu de
schematizare a chipului uman.
Analogia înseamnă crearea unei imagini noi utilizând asemănarea ei cu un obiect deja
cunoscut/existent. De exemplu, structura atomului (produs nou) a fost reprezentată printr-o
imagine similară cu cea a sistemului solar (cunoscută).
Empatia este transpunerea imaginară în plan perceptiv, afectiv, intelectiv în ”pielea” altei
persoane sau într-un obiect, fenomen ceea ce face mai ușoară înțelegerea acestora. Acest
procedeu este utilizat intens în actorie, în munca educatorului, profesorului. Empatia permite
profesorului să găsească cea mai accesibilă formă de predare, să identifice momentele neînțelese,
dificile în materia predată.

METODE DE STIMULARE A IMAGINAȚIEI

Aspirația umană spre dezvoltarea imaginației a dus la conceperea unor metode care să
favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor, utilizând astfel la maximum resursele
inconștientului.
1. A.Osborn – psiholog american – a elaborat tehnica de stimulare colectivă a imaginației
numită brainstorming. Autorul pornește de la ideea că cea mai mare cantitate de soluții la o
problemă poate fi dată nu de o singură persoană ci, de un grup. Atfel, principiul de bază al
brainstorming-ului este ”cantitatea generază calitatea ”. Așa a apărut idea constituirii unor
grupuri nu prea mari, de la 2 la 12 participanți, care se află în același spațiu de la jumătate până
la o oră maxim, interval în care caută soluția la o problemă. Lucrul grupului trebuie să respecte
4 principii de bază (care deobicei sunt plasate la vedere așa încât membrii grupului să nu uite
de ele):
1) Fiecare să se străduiască să găsească idei cât mai multe fără să se preocupe de calitatea
acestora (Cat mai multe idei!).
2) Nimeni nu are voie să critice ideile emise de membrii grupului oricât de bizare ar părea
acestea (Critica este exclusă!).
3) Fiecare poate formula ideile sale pornind de la ideile emise de ceilalți (Combinarile și
ameliorările sunt binevenite!).
4) Fiecare să producă/să imagineze cât mai liber idei/soluții la problema pusă (Dati frâu
liber imaginației!).
Participanții grupului de brainstorming (de obicei specialiști în diverse domenii, care au
fost anunțați cu privire la problema ce necesită soluții), se adună în jurul unei mese la o oră
stabilită.
Ședința este condusă de un mediator care are următoarele sarcini: a) să formulize cât mai
clar problema; b) să formuleze cât mai explicit cele 4 principii ale funcționării activității
grupului; c) să încurajeze permanent producția de idei; d) să se asigure că ideile sunt
înregistrate.
Exista și un secretar care fie stenografiază, fie înregistrează cu mijloace tehnice audio-video
absolut toate ideile emise de participanți, nefiind preocupat de calitatea ideilor fixate.
Unul din participanți începe a enunța toate ideile ce-i trec prin minte cu privire la
problema în discuție (fară nici o selecție sau procupare pentru exacitate). Nu se discută nimic,
cu privire la calitatea sau valoarea ideilor primului membru, ci urmeză al doilea, al treilea
s.a.m.d.

9
 La un moment dat ideile abundă, apoi se răresc și în cca 45-60 de minute inspirația secătuiește.
Ședința se încheie, dar mediatorul reamintește participanțiilor că, dacă ulterior le mai vine vreo
idee, o pot comunica telefonic secretarului.
După finalizarea ședinței se aduna o comisie de evaluare a ideilor alcătuită din experți în
domeniu care analizează și valorifică soluțiile furnizate. Comunicarea unor idei într-un grup
are avantajul de a suscita asociatii benefice altuia, poate deschide noi orizonturi, dând prilejul
persoanei să formuleze păreri care nu i-ar fi venit în minte daca ar fi lucrat singur. Experimente
riguroase au arătat că, lucrând în grup, se produc mai multe idei, se găsesc mai multe soluții,
decât dacă membrii grupului ar lucra fiecare separeat.
2. Sinectica este o altă metoda de stimulare a imaginației în grup, elaborată de W.J.
Gordon in 1961, când a înființat primul grup sinectic la Universitatea Harvard. Ea mai este
numită și metoda analogiilor sau metoda asociațiilor de idei.
Termenul de sinectica  provine de la grecescul synecticos  („syn” – „a aduce impreuna” și
„ecticos” – „elemente diverse”) care sugerează principiul fundamental al metodei: asocierea
unor idei aparent fară legătură între ele. Metoda incită la dezvoltarea de idei inedite și
originale, la asociații de idei mizând pe remarcabila capacitate a minții umane de a face legături
între elemente aparent fără legătură.
Ca exercițiu prin excelență de grup, sinectica urmărește: sa dea frâu liber exprimării
impulsurilor imaginative; să întărească încrederea în forțele proprii, încurajând participanții sa
elaboreze produse noi; să stimuleze vederile nonconformiste si neconventionale; să elibereze
gândirea de șabloane, educând flexibilitatea acesteia;
Etapele sinecticii:
1. Constituirea grupului sinectic;
2. Prezentarea problemei;
3. Itinerariul sinectic;
4. Elaborarea modelului de solutionare a problemei;
5. Experimentarea si aplicarea modelului.
Grupul sinectic este alcatuit din 5-8 persoane, cu preocupări și pregătire diferite, dintre care unul
are rolul de lider si altul de secretar. Ei pot avea diferențe de poziții, viziuni dar toți acești factori
favorizează asocieri inedite de idei.
Și în cadrul acestei metode sunt enunțate niște principii după care se ghidează activitatea
grupului:
 Să facă astfel încât ceea ce este obișnuit să devină neobișnuit, bizar.
 Ceea ce pare bizar și neobișnuit să devină familiar.
Mai întai se face „srăinul familiar” adică se clarifică bine dificultățile problemei, apoi se
transformă „familiarul în ceva străin”, adică se caută metafore, comparații, personificări. De
pilda, dacă se studiază îmbunătățirea unui carburator, cineva își imaginează că este „un plămân
care respiră când rar și profund, când superfecial și repede”; Altcineva invocă „balena care, după
o inspirație puternică, nu mai respiră multă vreme” etc. După ce se formulează circa 20 de
analogii-metafore, aceleași persoane studiază împreună cu experții solutionarea optimă a
problemei, sugerată de una sau alta din metafore. Acesta este partea cea mai dificilă și durează
mai multe ore.
Exista și alte metode care nu recurg la asociații libere, dar care stimulează producția
imaginativă.
3. Metoda 6-3-5.
Moderatorul anunţă tema ce va fi abordată. Se organizează grupuri de câte 6 persoane; și
fiecare din ele propune 3 idei într-un interval de timp de maxim 5 minute. Primul grup discută
problema si, pe o coală de hârtie, sunt trecute trei idei, fiecare idee fiind capul unei coloane ce va
fi completată de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, coala este trecută unui alt grup care
adaugă alte trei idei în coloane, sub celelalte s.a.m.d. până ce fiecare coală trece pe la toate

10
grupurile. Moderatorul strânge toate foile, citeşte ideile apoi se discută care sunt cele mai bune
propuneri.

4. Philips 6-6.
Metoda a fost iniţiată de D. Phillips. Este o metoda menită sa consulte un numar mare de
persoane. Această mulțime se grupează în grupuri a câte 6 persoane, urmând a discuta problema
timp de 6 minute. Mai întâi, animatorul explică metoda și avantajul ei, apoi expune problema. Se
urmarește ca grupurile să fie cât mai eterogene. Fiecare își alege un coordonator și se discută
timp de 6 minute. La sfârșit, fiecare grup își anunță opinia, soluția. Urmează o discuție generală
– dupa care se trage concluzia. În acest mod, se consultă opinia multor persoane într-un timp
scurt: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia în colectiv, 2 minute fiecare raportează
rezultatul; Dacă sunt 10 grupe sunt necesare 20 minute. Deci, avem circa 30 minute. Discuția
finală poate dura 30 de minute, deci în circa o oră se pot rezuma părerile a 60 de persoane. Cand
este vorba despre o problemă complexă, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie
15 minute.
Etapele derulării metodei Philips: prezentarea temei de către animator; constituirea grupelor
de şase persoane; discuţia în grupuri pe marginea temei (timp de 6 minute).
Fiecare grup îşi alege un conducător (care asigură participarea tuturor la discuţii) şi un
purtător de cuvânt, care va prezenta ideile discutate; Purtătorii de cuvânt prezintă ideile fiecărui
grup; – sinteza rapoartelor este realizată prin rezumarea ideilor de către animator sau prin
dezbateri între purtătorii de cuvânt.

5. Discutia panel.
Termenul panel înseamna în engleză ,, jurati’’. Și în acest caz este vorba de participarea unor
colectivități mai mari. Discuția propriu-zisa se desfășoara într-un grup restrans (,,jurații’’),
format din persoane competente în domeniul respectiv. Ceilalți pot fi zeci de persoane - ascultă
în tăcere ceea ce se discuta. Aceștia pot interveni prin biletele transmise ,,juraților’’. Uneori
bilețelele sunt de hârtie colorată: cele albasre conțin intrebari, cele albe - sugestii, cele roșii -
păreri personale. Mesajele sunt primite de către unul din membrii participanți la dezbatere, care
introduce în discuție conținutul unui bilețel atunci când se iveste un moment prielnic (i se
spune ,,injectorul de mesaje’’ ). Discuția este condusă de un ,,animator’’. La urmă, persoanele
din sală pot interveni și în mod direct, prin viu grai. În încheiere, animatorul face o sinteză și
trage concluzii.
Discuțiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditoriul (zeci de mii
de persoane) urmărește discuția acasă și poate interveni prin telefon. Ceea ce lipsește discuțiilor
televizate sunt sintezele și concluziile animatorului.

MĂSURAREA ŞI EVALUAREA IMAGINAŢIEI (TESTELE DE IMAGINAŢIE)

Imaginaţia poate fi măsurată şi evaluată cu ajutorul instrumentelor psihologice dintre care

cele mai importante sunt testele de imaginaţie. Prezentăm două teste de imaginaţie.
Testul 1: Măsurarea capacităţii de combinare şi invenţie a subiectului (S).
Material: 4 cifre: 7, 5, 6, 3.
Sarcina: Subiecţii să formeze din aceste 4 cifre câte mai multe numere de ordinea miilor.
De exemplu, 6735 etc.
Procedura testării.
1. Experimentatorul (E.) le solicită subiecţilor să-şi pregătească foia şi pixul şi să-şi
scrie numele pe fişă;
2. E. le dictează seria de cifre 7, 5, 6, 3;
3. E. le dă următoarea instrucţiune:

11
 “Din cifrele 7, 5, 6, 3 formaţi atâtea numere câte puteţi.
Totdeauna să folosiţi toate cifrele.
O cifră să nu o puneţi decât o singură dată în acelaşi număr.
Alte cifre decât acestea nu aveţi dreptul să folosiţi”.
1. E. demonstrează model de execuţie a sarcinii: sunt date cifrele 2, 8, 9, 4. Ce numere
de ordinul miilor pot forma? 9428. Alt număr: 4928 etc. Dar pot forma numărul 356?
Sau 5773?…
2. Vi se acordă 2 minute.
3. La comanda “Începeţi!” veţi începe lucrarea. La comanda “Gata!” veţi întrerupe
lucrarea.
4. Subiecţii execută lucrarea în timpul indicat.
Cotarea: Se atribuie câte 1 punct pentru numărul corect format. Primul număr care este
dat (7563) nu se socoate. Sunt posibile 23 combinări (fără 7563).

Vârsta Centilele (a suta parte dintr-un întreg ordonat)

(ani) Quartilul I Quartilul II Quartilul III Quartilul IV
8 3 4 6 7 şi mai mult
9 4 6 7 8 şi mai mult
10-11 5 7 8 9 şi mai mult
12-13 6 8 10 11 şi mai mult
14-15 7 9 12 13 şi mai mult
16 8 10 13 14 şi mai mult
17 9 12 14 15 şi mai mult
18 şi mai mult 11 13 15 16 şi mai mult

Evaluarea:
Quartilul 1 (intervalul 1 –25): subnormă (subdotaţie imaginativă)
Quartilul 2 (intervalul 26 - 50): normă, segmentul situat mai jos de medie
Quartilul 3 (intervalul 51 - 75): normă, segmentul situat mai sus de medie
Quartilul 4 (intervalul 76 - 100): supranormă (supradotaţie imaginativă).
Notă. Quartil înseamnă a patra parte dintr-un număr întreg, pus în relaţii de succesiune cu
celelalte quartiluri. De aici, quartilul 1, quartlilul 2 etc. Sinonim: sfert.

Testul 2: Măsurarea capacităţii de combinare şi invenţie a subiectului (S).

Material: 7 litere: a, e, i, r, t, m. s.

Sarcina: Subiecţii să formeze din aceste 7 litere câte mai multe cuvinte cu înţeles. De
exemplu, ritm.

Procedura testării.
Experimentatorul (E):
5. Experimentatorul (E.) le solicită subiecţilor să-şi pregătească foia şi pixul şi să-şi
scrie numele pe fişă
6. E. le dictează apoi seria de litere: a, e, i, r, t, m, s.
7. E. le dă următoarea instrucţiune (reguli de execuţie):
1. “Din literele a, e, i, r, t, m, s formaţi atâtea cuvinte cu înţeles câte puteţi.
2. Aveţi voie să formaţi cuvinte şi din mai puţine litere decât sunt date.
3. Nu puteţi folosi alte litere decât cele date.
4. O literă se foloseşte numai o dată.

12
 5. Cuvintele pot fi substantive, verbe la orice timp, articole etc.
8. E. demonstrează model de execuţie a sarcinii: sunt date, de exemplu, literele t, a, c,
e, r. Pot forma cuvintele: carte etc.
9. Vi se acordă 4 minute.
10. La comanda “Începeţi!” veţi începe lucrarea. La comanda “Gata!” veţi întrerupe
lucrarea.
11. Subiecţii execută lucrarea în timpul indicat.
Cotarea: Se atribuie cоte 1 punct pentru cuvântul corect format.
Evaluarea: Se consultă grila de evaluare, se constată şi se apreciază nivelul de dezvoltare
actuală a imaginaţiei.

Vârsta Centilele ( a suta parte dintr-un întreg ordonat)

Quartilul I Quartilul II Quartilul III Quartilul IV
8 2 3 4 5 şi mai mult
9 3 4 5 6 şi mai mult
10 4 5 6 7 şi mai mult
11-12 4 6 8 9 şi mai mult
13 5 7 9 10 şi mai mult
14-15 6 8 11 12 şi mai mult
16 8 10 12 13 şi mai mult
17 şi mai mult 9 12 15 16 şi mai mult

Repere de evaluare:
Quartilul 1 (1 –25): subnormă (subdotaţie imaginativă)
Quartilul 2 (26 - 50): normă, dar mai jos de medie
Quartilul 3 (51 - 75): normă, dar mai sus de medie
Quartilul 4 (76 - 100): supranormă (supradotaţie imaginativă).

13