Diplomație umanitară

Există situații de conflict, criză și haos în care diplomația tradițională a renunțat sau pur și
simplu nu există guverne sau organizații capabile sau dispuse să investească timpul și
resursele necesare pentru a găsi o soluție politică.
În anumite conflicte prelungite, din Columbia până în Birmania și Somalia, statele și
organizațiile sunt uneori inactive în ceea ce privește găsirea de soluții politice, dar nu se pot
abține de la eforturile de a salva vieți și de a limita suferința persoanelor și comunităților
vulnerabile.
Când trimișii politici și militari renunță, dar și când sunt în plină desfășurare ONU, capitalele
majore și organizațiile internaționale de conducere cel puțin sunt de acord asupra unui lucru
aparent apolitic și necontroversat: trimiteți umanitarii!
Afacerile umanitare au crescut în domeniul de aplicare, dimensiunea și calitatea și sunt
întreprinse în principal de sistemul ONU, Mișcarea Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, unele
agenții guvernamentale de asistență internațională și un număr tot mai mare de grupuri de
ajutorare neguvernamentale locale, naționale și internaționale.
Deoarece munca umanitară a devenit atât de răspândită și vizibilă, popoarele din întreaga
lume par acum să se aștepte ca, atunci când conflictele sau dezastrele vor lovi, nevoiașii vor
primi ajutor imediat.
Toate religiile majore, ideologiile și filozofiile umaniste prevăd că bolnavii, suferința și
înfometații ar trebui ajutați indiferent de rasă, crez sau cultură.
Prin urmare, este necesar ca așa-numita "comunitate umanitară" să investească într-o creștere
corespunzătoare a diplomației umanitare.

În perioada 2003-2006, am coordonat prin intermediul Organizației Națiunilor Unite o ușurare

internațională masivă, salvatoare de vieți în tsunami-ul din Oceanul Indian, cutremurul din
Asia de Sud, Cornul Africii, Africa de Sud, războiul din Liban și criza din Darfur. În câteva
dintre aceste situații de urgență copleșitoare, zeci de mii de vieți au fost prezise să piară.
Previziunile sumbre au fost evitate deoarece acțiunea umanitară, bazându-se pe capacitățile
locale, poate fi astăzi mult mai eficientă decât era acum o generație.

Afacerile umanitare reprezinta punctul zero al diplomatiei, acestea devin un alibi pentru
inacțiunea donatorilor și a instituțiilor internaționale care nu pot sau nu vor investi ceea ce
este nevoie pentru a rezolva criza. Păturile și rațiile alimentare sunt furnizate atunci când
măsurile politice și de securitate inadecvate nu abordează cauzele profunde ale crizei.
Salvarea vieții nu este nici mai mult, nici mai puțin decât un bandaj temporar și o expresie de
solidaritate și compasiune cu cei care suferă în prima linie a umanității.

1
Ajutorul umanitar administrează și ameliorează criza, dar nu o rezolvă.

Din Darfur până în Somalia și Gaza, eficiența agențiilor ONU, a Crucii Roșii și a Semilunii
Roșii și a grupurilor neguvernamentale menține oamenii în viață, dar nu le oferă un rezultat
durabil și stabil, care poate aduce dezvoltare și pace.

Ce este diplomația umanitară?

Nu putem avea o definitie clara, definițiile termenului "diplomație umanitară" constituie mai
multe subsecțiuni ale definițiilor prezentate inițial ale "diplomației" si variază ușor în funcție
de domeniul principal de interes al actorilor umanitari în cauză.

O definitie valabila: "Diplomația umanitară îi convinge pe factorii de decizie și pe liderii de

opinie să acționeze, în orice moment, în interesul persoanelor vulnerabile și cu respectarea
deplină a principiilor umanitare fundamentale.

Societățile Crucii Roșii și Semilunii Roșii lucrează în principal în pace, dezastre naturale și
activități sociale și de salvare.

Comitetul Internațional inițial al Crucii Roșii (CICR) și-a concentrat activitatea pe sprijinirea
necombatanților în conflictele armate.

Diplomația umanitară a CICR este o strategie de influențare a părților la conflictele armate

și a altora – state, actori nestatali și membri ai societății civile. Scopul său este pur umanitar
și este realizat printr-o rețea de relații susținute – bilaterale și multilaterale, oficiale și
informale.

O parte importantă și dificilă a diplomației umanitare o reprezintă negocierile umanitare

cu grupurile armate.

În cadrul ONU, negocierile umanitare sunt privite ca fiind "acele negocieri întreprinse de
civili implicați în gestionarea, coordonarea și furnizarea de asistență și protecție
umanitară în scopul:

(i) asigurării protecției și asistenței umanitare pentru populațiile vulnerabile;

(ii) conservarea spațiului umanitar;

(iii) promovarea unui respect mai bun pentru dreptul internațional.

2
 "Principii umanitare fundamentale":

umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, serviciu voluntar, unitate și

universalitate.

Deconfliction – reprezinta o metoda ce presupune schimbul de informații și planificarea de

către actorii umanitari cu actori militari pentru a preveni sau a rezolva conflictele dintre cele
două seturi prin negocierea pauzelor militare, încetarea temporară a ostilităților sau a încetării
focului sau coridoare sigure pentru acordarea ajutorului.

Tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004

Diplomația umanitară este, într-o mare măsură, arta de a facilita ajutorul optim, ajungând, fără
întârziere, la cei care au cea mai mare nevoie de ajutor, prin cele mai bune canale și actori.

Tsunami-ul se deplasase cu o viteză de 500 km/h. Acesta a ajuns la Sumatra în douăzeci de

minute, și a luat aproximativ o oră și jumătate pentru a ajunge la Sri Lanka și Thailanda,
câteva ore pentru a ajunge la India, trei ore la Maldive, și câteva ore mai târziu, în măsura în
care coasta de est a Africii. Nu a avut loc niciun avertisment organizat sau evacuare. A existat
o confuzie totală în toate țările afectate. A fost imposibil pentru guverne chiar să formuleze ce
asistență au nevoie de la noi.

Biroul operațional de la Geneva al Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare

(OCHA) a fost alertat în jurul orei 2 am Geneva, la 26 decembrie, la câteva minute după un
cutremur masiv la vest de extremitatea nordică a insulei indoneziene sumatra. Ofițerul de
serviciu a trezit mai mulți colegi, iar sistemul a intrat în acțiune. Unii au început să elaboreze
un prim raport de situație, alții au început să alerteze personalul stand-by pentru desfășurarea
imediată pe teren, iar alții au început să răspundă întrebărilor de presă și să sune la misiunile
diplomatice ale țărilor afectate de la Geneva, "capitalul umanitar" din lume, pentru a oferi
sprijinul și expertiza ONU.

Ca întotdeauna, cand vine vorba de dezastre mari, cu debut brusc, cea mai mare problemă este
lipsa de informații fiabile si nepregatirea.

Cine ar trebui să fie responsabil?

Două zile mai târziu, când operațiunile locale, naționale și internaționale de ajutorare au
început să prindă contur, președintele american George W.Bush a convocat o conferință de
presă în care a promis resurse militare uriașe, inclusiv avioane de transport, unități

3
expediționare maritime și portavionul USS Abraham Lincoln cu multe elicoptere. Spre
deosebire de conflictele armate încărcate politic, bunurile militare sunt de obicei foarte
benefice în dezastrele naturale "apolitice". Infrastructura locală, transportul și comunicațiile
sunt, de obicei, nefuncționale atunci când acestea sunt cele mai necesare și nu există capacități
logistice civile corespunzătoare în acele momente.

Președintele Bush a declarat in aceeasi zi: : "Statele Unite au înființat un grup regional de
bază cu India, Japonia și Australia pentru a contribui la coordonarea eforturilor de ajutorare.
Sunt încrezător că mai multe națiuni se vor alătura acestui grup de bază în scurt timp."

În zilele următoare, am încercat să construim cea mai extinsă coaliție posibilă de guverne
donatoare, eforturi de asistență civilă și militară și corporații private pentru ajutor. Kofi Annan
a lansat la o conferință la Jakarta la 6 ianuarie, unde a inclus patruzeci de organizații partenere
care cereau 977 de milioane de dolari pentru următoarele șase luni. Într-o săptămână de la
lansarea apelului, acesta a fost finanțat aproape în totalitate ca parte a incredibilelor 4 miliarde
de dolari care au fost gajate de persoane private, corporații și guverne.

Provocări politice:

Pe măsură ce blocajele logistice au fost depășite, au apărut probleme politice.

Grupurile musulmane din Aceh făceau campanie pentru a impune termene pentru prezența
militară și civilă occidentală. Puteam doar să salutăm contribuțiile militare care au adus
fabrici cruciale de purificare a apei, spitale de campanie, elicoptere, nave de aterizare și
echipaje de manipulare a aeroporturilor. Ideea de a limita numărul de grupuri de ajutor a fost
nu era tocmai buna dar s-a avertizat că nu este bine să blochezi unele grupuri și să le permiți
altora să înceapă să lucreze.

ONG-urile mai mici aveau o putere de actiune mult mai rapida fata de cele mari.

Reconcilierea în vremuri de criză:

Liderilor politici din Sri Lanka le lipsea capacitatea guvernului indonezian de a vedea tragedia
națională ca o oportunitate de pace cu opoziția armată. 

Primul semn că Sri Lanka Președintele nu a fost nici în stare, nici dispus să profite de ocazia
păcii, a fost atunci când Kofi Annan, în timpul vizitei sale, nu a avut voie să viziteze zonele
deținute de Tigru Tamil din nordul Sri Lanka, unde devastarea a fost la fel de gravă ca și în

4
estul și sudul controlate de guvern. „Am ajuns la concluzia că nu merită să meargă cel mai
înalt diplomat din lume. Discuțiile cu Tigrii Tamil ar fi jenante pentru guvern”.

Dupa doua saptamani de la lovirea tsunami-ului, s-a creat o conferință internațională a

donatorilor la Geneva unde s-a discutat despre nevoile și planurile pentru următoarele șase
luni. Evenimentul a atras 250 de delegați de rang înalt din aproape 100 de națiuni.

La prima aniversare a tsunami-ului, zeci de mii erau încă în corturi și fără mijloace de trai. La
a doua aniversare, aproape toți aveau acoperiș solid și fuseseră ajutați cu mijloacele de trai
vechi sau noi.

Lecții învățate

Ajutorul generos a oferit populației afectate securitatea de care avea nevoie pentru a începe să
planifice ce să facă în continuare.

Sumele mari de finanțare au permis activităților inițiale recuperarea rapidă. În toate țările,
copiii s-au întors repede la școală, iar facilitățile și serviciile de sănătate au fost parțial
restaurate și, în unele cazuri, mult îmbunătățite. 

Urmările de la tsunami au cunoscut cel mai rapid și generos răspuns la dezastre din
istorie. Totalul global de 13,5 miliarde de dolari reprezintă un uimitor scor de 7.100 de dolari
pentru fiecare persoană afectată, spre deosebire de doar 3 dolari pe cap cheltuiți efectiv pentru
cineva care a fost afectat de inundații în Bangladesh în 2004.

Liban 2006: Un război cu mai mulți copii morți decât bărbați înarmați

În timpul războiului din Liban între Hezbollah și Israel a fost angajată o diplomație umanitară
intensă.

Militanții Hezbollah au atacat mai întâi un post de armată în nordul Israelului și israelienii au
ripostat cu atacuri aeriene și mai târziu cu trupe peste graniță. În curând, lumea și chiar părțile
au fost șocate de escaladarea necontrolată a ostilităților. . Hezbollah a lansat sute de rachete
din Liban asupra civililor din nordul Israelului. Israelul a început bombardarea masivă a
infrastructurii libaneze, precum și a zonelor rezidențiale.

După câteva zile de război, am fost trimis de secretarul general Annan în Liban și Israel
pentru a evalua situația, a lansa operațiunile umanitare și pentru a întâlni părțile în calitate de
trimis umanitar.

5
In Beirut, sute de persoane au fost rănite și zeci au murit în fiecare zi. Organizațiile umanitare
libaneze și internaționale au încercat să vină în ajutor cât mai multor persoane. În fiecare zi,
convoaiele de camioane ONU și Crucea Roșie își făceau drumul cu grijă pe unele dintre
drumurile care erau încă utilizabile. 

După ce a întâlnit guvernele libanez și israelian, a lansat un apel pentru finanțare umanitară cu
legături de la Beirut la diplomații adunați la Geneva și New York, a fost solicitata aprobarea
pentru următoarea propunere către Consiliul de Securitate al ONU: un armistițiu umanitar de
șaptezeci și două de ore care a implorat părțile să înceteze focul pentru a permite o operațiune
majoră în care ONU și organizațiile partenere, precum și Crucea Roșie Internațională și
Crucea Roșie libaneză, să poată circula liber în zone de luptă și faceți patru lucruri:

1. Mutarea copiilor, răniților si persoanele cu dizabilități și vârstnicii care nu

reușiseră să scape de luptele din cele mai grave zone de război; 
2. Furnizarea spitalelor și centrelor de sănătate cu articole de urgență medicală și
combustibil pentru generatoare, pentru a evita o defecțiune completă a unităților de
sănătate publică in care se îngrijesc mii de răniți;
3. Furnizarea facilității de apă și salubrizare, hrană și alte provizii de bază zecilor de
mii de strămutați care căutau adăpost în clădirile publice din zonele de conflict;
4. Stabilirea unui sistem de comunicații de urgență către comunitățile vulnerabile
care să ne permită să răspundem urgent nevoilor acute acolo unde și când au
apărut.
Totusi, asistența limitată și atent controlată pe care o vom putea oferi prin intermediul acestui
sistem de notificare cu IDF nu este suficientă pentru preveni suferința excesivă a populației
civile. 
La început, guvernul israelian nu a fost dispus să accepte un armistițiu umanitar, dar am
primit undă verde pentru majoritatea convoaielor noastre care aduceau tot mai multe provizii
pentru extinderea programelor umanitare sub conducerea unui coordonator umanitar din
Beirut pe care l-am redistribuit din Ierusalim. 
După un început dificil, diplomația politică a ONU sub conducerea lui Kofi Annan a
funcționat exact așa cum ar fi trebuit. A ajutat la coordonarea unei operațiuni umanitare în
creștere, a obținut acordul pentru o Forță Interimară ONU foarte extinsă și împuternicită în
Liban și a recrutat în timp record numărul necesar de contribuabili ai trupelor.

6
 Progrese si nedreptate

Diplomația globală, inclusiv diplomația umanitară, contribuie la progresul majorității

drepturilor omului și al majorității de natură umană.

Există mai multă pace și mai mulți copii primesc educație și îngrijire a sănătății decât
atunci când s-a încheiat războiul rece. Mai puțini copii mor, chiar și într-o populație
mondială în creștere. 

Datorită reducerii mai eficiente a riscurilor de dezastru și a organizațiilor umanitare mai

bune mor mai puțini oameni în fiecare an, nu numai din cauza conflictelor armate, ci și
din cauza numărului tot mai mare de dezastre naturale.

Cele mai sărace două miliarde de oameni trăiesc în aceeași nenorocire abjectă ca înainte și
cu mai puțin de doi dolari pe zi. În timp ce mai puțini civili sunt uciși în conflict acum
decât acum douăzeci de ani, brutalitatea actorilor înarmați și suferința celor fără apărare
rămân în adâncurile medievale într-un număr mic de țări. 

Umanitarismul occidentalizat

Toate religiile lumii promovează idealuri de compasiune, dreptate și respect pentru

demnitatea vieții. Nici o religie nu acceptă și nu aprobă uciderea inocenților. Dar toate
religiile majore au fost exploatate pentru a justifica violența și intoleranța de către grupurile
extremiste. În generația actuală, acest lucru este valabil mai ales la marginea unor grupuri și
secte islamice.

Acțiunea umanitară este adesea atacată, dar nici guvernele, părțile la conflicte armate și nici
alți actori influenți nu sunt dispuși sau în măsură să garanteze accesul sigur și fără obstacole
pentru grupurile de ajutorare pentru cei care au nevoie. 

Ultimii zece ani reprezintă una dintre cele mai grave decenii vreodată în ceea ce privește
atacurile asupra lucrătorilor umanitari și lipsa accesului umanitar. Peste o sută de lucrători
umanitari au fost uciși în fiecare an în noul mileniu.

Capacitatea de a obține și menține accesul populațiilor care au nevoie este condiția esențială
pentru agențiile umanitare naționale și internaționale. Fără acces, ei nu pot oferi asistență
umanitară și nici nu pot oferi protecție populațiilor vulnerabile. În timp ce majoritatea țărilor

7
rămân în siguranță pentru lucrări de ajutorare, un număr tot mai mare de zone de conflict
devin din ce în ce mai periculoase.

In august 2010, corpurile pline de gloante ale celor 10 lucrători de ajutor - trei dintre ei fiind
femei - au fost găsite de-a lungul unui drum din provincia Badakshan din estul
Afganistanului. „Înainte de călătorie, i-am avertizat să nu facă tururi lângă junglele din
Nuristan, dar au spus că sunt doctori și nimeni nu le va face rău”, a declarat șeful poliției
locale afgane pentru Reuters. Aceste ucideri în stil de execuție ale lucrătorilor umanitari civili
neînarmați sunt o amintire clară a modului în care acțiunea umanitară se luptă să
supraviețuiască în focurile încrucișate politice și literare ale timpului și epocii noastre. 

Se pot face multe lucruri prin diplomația umanitară și tradițională pentru a rupe ciclul vicios
în care umanitarii sunt atacați și blocați, iar victimele războaielor și dezastrelor suferă fără
asistență. Cei care atacă sau împiedică dreptul de a asista persoanele nevoiașe trebuie să fie
răspunzători pentru încălcările dreptului internațional. Organizațiile umanitare trebuie să
devină mai profesionale, mai disciplinate și mai bazate pe principii în ceea ce privește modul
în care acționează și modul în care aplică principiile și standardele în circumstanțe cu risc
ridicat. 

Reforma umanitară

Știind că de obicei este mai ușor să obții iertare decât permisiunea, s-a decis începerea
imediata a procesului de reformă cu colegii umanitari iar cererea aprobărilor oficiale mai
târziu. Cu agențiile ONU și ONG-urile s-a ajuns la un acord că reforma ar trebui să stimuleze
mușchii umanitari, asigurând previzibilitatea, responsabilitatea și parteneriatul: ajungând la
mai mulți beneficiari, cu ajutorul și protecția mai cuprinzătoare bazate pe nevoi, într-un mod
mai eficient și la timp.

„Cluster”:

Parteneriate înființate pentru majoritatea urgențelor mari pentru a asigura o acțiune

coordonată eficientă în domenii precum apa și canalizarea, sănătatea de urgență, logistica,
adăpostul și protecția populației civile. 

Alimentele au fost furnizate în mod eficient prin intermediul Programului alimentar mondial
(PAM), dar o mulțime de porumb sau linte nu sunt de niciun folos pentru o mamă dacă
copilul ei moare din lipsă de apă curată. Prin urmare, era important ca Fondul ONU pentru
Copii în parteneriat cu ONG-uri, să își asume responsabilitatea pentru furnizarea de
8
aprovizionare cu apă și latrine într-un mod mai previzibil, în timp ce alte agenții se concentrau
pe alte zone de decalaj. Abordarea cluster are încet, dar sigur, efectul de a oferi asistență
mai predictibilă pentru mai mulți oameni în mai multe situații de urgență.

In al doilea rand, este nevoie de o finantare previzibila pentru o capacitate de răspuns

îmbunătățită.

S-a obținut un sprijin important din partea guvernelor din Marea Britanie, Suedia, Norvegia și
Luxemburg, care au fost dispuși să investească și să facă campanie pentru un fond care să
poată garanta că avem „apă în furtun când a fost detectat un incendiu”, pentru a cita Marea
Britanie Ministrul dezvoltării, Hilary Benn.

Toate grupurile regionale au fost consultate, donatorii promiseră suficienți bani pentru a
începe și organizațiile umanitare au fost incluse în procesul de planificare. Doar patru luni mai
târziu, CERF a fost lansat cu contribuții inițiale impresionante din partea a 48 de guverne și
grupuri din sectorul privat. De la lansarea sa în 2006, CERF a angajat peste 1,8 miliarde de
dolari de la 122 de țări la 1.700 de proiecte în aproximativ 80 de țări.

Cel de-al treilea element al reformei umanitare a fost, prin urmare, un efort sistematic de
recrutare și formare a unui grup stand-by de coordonatori umanitari înalt calificați pentru
operațiuni de ajutor de urgență. Lucrarea acestor „mareșali” cheie a variat în ceea ce privește
conducerea și creativitatea. De prea multe ori coordonatorii rezidenți ai ONU continuaseră
afacerile ca de obicei, când li s-au dat și responsabilități de urgență umanitară. Numărul de
candidați instruiți și cu experiență din interiorul și din afara sistemului ONU a fost extins în
mod constant în ultimii ani și acum poate fi dislocat cu promptitudine în zonele majore de
dezastru sau conflict.

De nenumărate ori vedem că mai multe vieți sunt salvate în cutremure, inundații și tsunami de
către grupurile locale decât de către scumpele pompieri aerieni. În mod similar, de obicei
actorii locali și regionali sunt cei care fac sau rup eforturile de consolidare a păcii și
reconciliere. Recunoscând necesitatea de a discuta un nou acord în stabilirea unor parteneriate
eficiente dincolo de granițe și bariere organizaționale artificiale.

Creșterea mișcărilor societății civile de înaltă calitate, în special în cadrul societăților din
lumea a treia, este probabil cea mai importantă tendință în eforturile globale de combatere a
sărăciei și a conflictelor. Ele sunt mai importante decât guvernele și organizațiile
interguvernamentale.

9
Concluzii

Omul a mers pe Lună cu mai mult de o generație în urmă, dar suntem încă departe de a
asigura chiar și un minim absolut previzibil de ajutorare și protecție internațională pentru
femei, copii și civili în general în multe dintre conflictele și crizele din timpul nostru. 

De cele mai multe ori apelurile în numele persoanelor care au nevoie disperată sunt auzite de
o loterie bizară pentru atenția internațională, mai degrabă decât de nevoile obiective ale celor
afectați și de resursele globale la îndemână.

Aceste critici și calificări trebuie văzute în perspectivă. De-a lungul anilor am asistat la modul
în care comunitatea internațională, în ciuda investițiilor adeseori pe jumătate din partea celor
puternici și bogați, a reușit să ofere asistență și protecție pentru salvarea vieții celor care au
cea mai mare nevoie. Prin intermediul Organizației Națiunilor Unite și a altor organizații
internaționale, am văzut cum putem organiza, împotriva oricăror progrese, procese imense de
schimbare atunci când avem sprijinul politic necesar din cele mai puternice capitale și un
minim suficient de resurse din partea celor mai bogate națiuni. Deci, există, în ciuda tuturor
necazurilor și amenințărilor, speranță pentru acțiune umanitară.

10